Typicity of organized criminal group initiation and validity of predicate fraud in money laundering charges for EU fund abuse

Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală 67/09.03.2020, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 5 din C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare pentru faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza 2 din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de constituire grup infracţional organizat, prev de art. 367 alin. (1), (2) din C. pen.

În temeiul art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnat inculpatul A. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

I s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 38 al 1 C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani, la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă, respectiv, interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă, respectiv, interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsă, durata reţinerii şi a arestului la domiciliu a inculpatului, de la data de 26.05.2015 până la data de 25.06.2015.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza 2 din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de constituire grup infracţional organizat, prev de art. 367 alin. (1) şi (2) din C. pen.

În temeiul art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de prezentare documente inexacte pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

I s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.

În temeiul art. 8 din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de stabilire cu rea-credinţă a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor în scopul obţinerii fără drept a rambursării de TVA.

I s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 38 al 1 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani, inculpatul urmând a executa pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b)şi k din C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului la domiciliu de la data de 26.05.2015 până la data de 29.06.2015.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza 2 din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. art. 367 alin. (1), (2) din C. pen.

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de prezentare documente inexacte pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

I s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.

I s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, acesta urmând a executa pedeapsă principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b)şi k din C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii de 24 ore din data de 26.05.2015.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza 2 din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. art. 367 alin. (1), (2) din C. pen.

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul D. la 3 ani închisoare pentru complicitatea la săvârşirea infracţiunii de prezentare documente inexacte pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

I s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.

I s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, acesta urmând a executa pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b)şi k din C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii de 24 ore din data de 26.05.2015.

În temeiul 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen., art. 33 din Legea nr. 656/2002 s-a dispus confiscarea specială a următoarelor sume: de la inculpatul B. a sumei de 933.700 RON, reprezentând suma de bani spălată prin intermediul operaţiunilor comerciale artificiale derulate prin SC E. SRL; de la inculpatul C. a sumei de 500.000 RON, reprezentând suma de bani spălată prin intermediul operaţiunilor comerciale artificiale derulate prin intermediul SC F.; de la inculpatul D. a sumei de 477.880 RON, reprezentând suma de bani spălată prin intermediul operaţiunilor comerciale artificiale derulate prin intermediul SC G. SRL şi SC H.

În temeiul 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 33 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus confiscarea specială a suprafeţei de 56 ha de plantaţie viticolă, aflată în prezent în proprietatea SC I. SRL de pe raza localităţii Zăbrani, plantaţie care a făcut obiectul cererii de modificare a datelor în Registrul plantaţiilor viticole nr. x/01.11.2013.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1349 şi următoarele din C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi pe cale de consecinţă au fost obligaţi inculpaţii B. şi SC J. SRL în solidar la plata sumei de 13 602 219,30 RON; inculpatul C. şi SC F. - în solidar cu inculpatul B. până la concurenţa sumei de 7 092 060,68 RON; inculpatul D. şi inculpatele SC G. SRL şi SC H. SRL în solidar cu inculpatul B. până la concurenţa sumei de 8 162 882,54 RON; inculpatul K. şi inculpata SC L. SRL în solidar cu inculpatul B. până la concurenţa sumei de 1 916 267,44 RON; inculpata SC E. SRL - în solidar cu inculpatul B. până la concurenţa sumei de 3 587 767,08 RON.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1349 şi următoarele din C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Consiliul local al Comunei Zăbrani şi în consecinţă a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 110.250 euro, reprezentând prejudiciul cauzat UAT Consiliul Local Zăbrani.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1349 şi următoarele din C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul B. să achite în favoarea acestei părţi civile suma de 141.076,84 RON, la care se adaugă accesorii, respectiv dobânzi şi penalităţi aferente în condiţiile Codului de procedură fiscală, calculate de la data scadenţei, până la data plăţii efective a debitului.

În temeiul art. 397 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 1562 - 1565 C. civ., s-a constatat inopozabil faţă de creditori contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/11 mai 2015, la Biroul Notarului Public M., încheiat între numita N. şi inculpatul B., şi, în consecinţă s-a dispus întoarcerea imobilului reprezentând casă de locuit şi teren intravilan, înscris în CF nr. x, nr. vechi CF x, constând în teren intravilan în Beliu, în suprafaţă de 1439 mp, şi construcţii-casă în Beliu, în patrimoniul inculpatului B.

În temeiul ar 249 din C. proc. pen., s-a dispus indisponibilizarea imobilului de mai sus până la recuperarea prejudiciului la care a fost obligat inculpatul B., fie prin plata acestuia de către inculpat, fie prin executarea silită a imobilului.

În temeiul art. 397 alin. (2) - (4) din C. proc. pen. raportat la art. 249 din C. proc. pen., s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii luate de procuror prin ordonanţa din 08 iunie 2015, respectiv sechestrul asigurător luat asupra următoarelor bunuri imobile: 22 imobile aparţinând inculpatului A. (din care 2 construcţii cu teren aferent şi 20 terenuri extravilane); 23 imobile aparţinând inculpatului D. (din care 2 apartamente, 1 teren intravilan cu construcţii, un teren intravilan şi 19 terenuri extravilane); 2 imobile (teren extravilan) aparţinând inculpatului C.; 1 imobil (teren extravilan) aparţinând inculpatului B.

În baza 397 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor folosite de inculpatul B. la APIA CJ Arad pentru accesarea sprijinului financiar, respectiv: aferent campaniei 2010 - 2011, s-a dispus desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri: cele 8 borderouri de achiziţie gunoi de grajd de la persoane fizice, cele 4 facturi fiscale de achiziţie a complexului-îngrăşăminte chimice emise de SC O. SRL, devizul de lucrări nr. x/17.05.2011, factura fiscală nr. x/17.05.2011 emisă de SC L.

SRL, devizul de lucrări nr. x/07.06.2011, devizul de lucrări nr. x/07.06.2011, cele 30 file din Registrul de evidenţă a zilierilor aferente perioadei 19.05.2011 - 06.06.2011, centralizator privind costurile efectuate nr. x/17.06.2011, devizul de lucrări nr. x/06.10.2011, factura fiscală nr. x/01.03.2012 emisă de SC G. SRL, factura proformă nr. x/17.10.2011, emisă de SC G. SRL, centralizator privind costurile efectuate nr. x/05.03.2012, contract de prestări servicii nr. x/15.09.2011, deviz de lucrări în regie proprie pentru întreţinerea plantaţiei de viţă de vie în suprafaţă de 49,43 ha nr. x/13.09.2012, centralizator privind costurile efectuate nr. x/13.09.2012; aferent campaniei 2011 - 2012, s-a dispus desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri: cele 29 borderouri de achiziţie gunoi de grajd de la persoane fizice, cele trei devize de lucrări nr. x/12.04.2012, emise de societăţile comerciale SC G.

SRL, SC H. SRL şi SC F., contractul de prestări servicii nr. x/03.10.2011, încheiat de SC J. SRL cu SC F., contractul de prestări servicii nr. x/10.10.2011, încheiat de SC J. SRL cu SC H. SRL, contractul de prestări servicii nr. x/03.10.2011, încheiat de SC J. SRL cu SC G. SRL, cele trei devize de lucrări nr. x/25.05.2012, emise de societăţile comerciale SC G. SRL, SC H. SRL şi SC F., cele trei devize de lucrări nr. x/15.06.2012, emise de societăţile comerciale SC G. SRL, SC H. SRL şi SC F., factura proformă nr. x/12.06.2012, emisă de SC H.

SRL, factura proformă nr. x/14.06.2012, emisă de SC G. SRL, factura proformă nr. x/11.06.2012, emisă de SC F., cele trei devize de lucrări nr. x/15.06.2012, emise de societăţile comerciale SC G. SRL, SC H. SRL şi SC F., borderourile de achiziţie tutori din 01.06.2012, centralizator privind costurile efectuate nr. x/27.07.2012, contract de prestări servicii nr. x/25.07.2012, încheiat de SC J. SRL cu SC E. SRL, deviz de lucrări nr. x/30.07.2013, factura proformă nr. x/fără dată emisă de SC E. SRL, proces-verbal de recepţie privind sistemul de susţinere din 30.07.2013, centralizator privind costurile efectuate nr. x/11.09.2013).

Împotriva Sentinţei penale nr. 67/09.03.2020, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2015, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, inculpaţii B., C., D., A., şi alţii, precum şi părţile civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

Prin Decizia penală nr. 142/A din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţii A., şi alţii, împotriva Sentinţei penale nr. 67/09.03.2020, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2015

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, inculpaţii B., C. şi D., precum şi de către părţile civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

I. În privinţa inculpatului B.:

S-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) din C. pen.

A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a menţinut pedeapsa aplicată de prima instanţă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a menţinut pedeapsa aplicată de prima instanţă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005.

S-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de-a ocupa o funcţie de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 3 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În temeiul art. 38 al 1 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea de 3 ani + 1/3 din totalul celorlalte pedepse).

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie constând în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

II. În privinţa inculpatului C.:

A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) din C. pen.

S-a menţinut pedeapsa aplicată de prima instanţă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a menţinut pedeapsa aplicată de prima instanţă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de-a ocupa o funcţie de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În temeiul art. 38 al 1 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea de 3 ani + 1/3 din celelalte pedepse).

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

III. În privinţa inculpatului D.:

A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) din C. pen.

S-a menţinut pedeapsa aplicată de prima instanţă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a menţinut pedeapsa aplicată de prima instanţă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de-a ocupa o funcţie de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

În temeiul art. 38 al 1 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea de 3 ani + 1/3 din celelalte pedepse).

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.

IV. În privinţa inculpatului A.:

A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen.

S-a menţinut pedeapsa aplicată de prima instanţă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

S-a menţinut pedeapsa aplicată de prima instanţă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de-a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen., pe o durată de 3 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

În temeiul art. 38 al 1 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare (pedeapsa cea mai grea de 3 ani + 1/3 din celelalte pedepse).

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) din C. pen.

S-au înlăturat dispoziţiile primei instanţe privind confiscarea specială de la inculpatul B. a sumei de 933.700 RON, de la inculpatul C. a sumei de 500.000 RON şi de la inculpatul D. a sumei de 477.880 RON.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen., raportat la art. 1349 şi următoarele din C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi pe cale de consecinţă:

- au fost obligaţi inculpaţii B., SC J. SRL, K. şi SC L. SRL, în solidar, la plata sumei de 1.916.267 RON (încasată necuvenit de către SC J. SRL - măsura I din campania 2010 - 2011), la care se vor adăuga accesorii conform Codului de procedură fiscală de la data încasării necuvenite a sumei respective şi până la restituirea integrală a acesteia.

- au fost obligaţi inculpaţii B., SC J. SRL, D. şi SC G. SRL, în solidar, să plătească suma de 1.070.821 RON (încasată necuvenit de către SC J. SRL - măsura a II-a din campania 2010 - 2011), la care se vor adăuga accesorii conform Codului de procedură fiscală de la data încasării necuvenite a sumei respective şi până la restituirea integrală a acestea.

- au fost obligaţi inculpaţii B., SC J. SRL, C., SC F., D., SC H. SRL şi SC G. SRL, în solidar, să plătească suma de 7.092.060,68 RON (încasată necuvenit de către SC J. SRL - măsura I din campania 2011 - 2012), la care se vor adăuga accesorii conform Codului de procedură fiscală de la data încasării necuvenite a sumei respective şi până la restituirea integrală a acestea.

- au fost obligaţi inculpaţii B., SC J. SRL şi SC E. SRL, în solidar, să plătească suma de 3.587.767 RON (încasată necuvenit de către SC J. SRL - măsura a II-a din campania 2011 - 2012), la care se vor adăuga accesorii conform Codului de procedură fiscală de la data încasării necuvenite a sumei respective şi până la restituirea integrală a acestea.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1349 şi următoarele din C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul B., în solidar cu SC J. SRL, să plătească suma de 141.076,84 RON (încasată prin evaziune fiscală) la care se adaugă accesorii în condiţiile Codului de procedură fiscală, calculate de la data încasării necuvenite până la data plăţii efective a debitului.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, au declarat recurs în casaţie inculpaţii B., la data de 07 aprilie 2021, A., la data de 02 aprilie 2021, D.,n la data de 07 aprilie 2021, şi C., la data de 09 aprilie 2021.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a solicitat în temeiul art. 440 din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în temeiul art. 441 din C. proc. pen. suspendarea executării Deciziei penale nr. 142/28.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015, şi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 449 şi art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi spălare de bani. În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. rap. la art. 448 alin. (2) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie şi înlăturarea aspectelor de nelegalitate existente în ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal soluţiona prin Decizia nr. 142/A/28.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.

În esenţă, a arătat că, în mod nelegal, Curtea de Apel Timişoara a dispus condamnarea sa pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional, abuz în serviciu şi spălare de bani, întrucât faptele sale nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute în normele de incriminare.

Tipicitatea (prevederea faptei în legea penală) reprezintă una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, aşa cum sunt acestea definite de art. 15 C. pen. şi presupune în mod absolut corespondenţa/suprapunerea dintre fapta concretă săvârşită de o persoană şi elementele de natură obiectivă şi subiectivă stabilite de legiuitor în norma de incriminare. Întrucât tipicitatea este determinată de principiul legalităţii, rezultă că pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală nu se poate bucura de legalitate, motiv pentru care legiuitorul a înţeles să introducă în cuprinsul C. proc. pen. cazul de recurs în casaţie determinat de situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În realitate, condamnarea sa pentru infracţiunile sus-menţionate este nelegală, întrucât faptele, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind îndeplinită tipicitatea obiectivă şi subiectivă pentru întrunirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, aşa cum sunt acestea definite de art. 15 C. pen., infracţiunea fiind singurul temei al răspunderii penale

A susţinut că faptele sale nu se suprapun peste tipicitatea obiectivă şi subiectivă necesară pentru existenţa infracţiunilor pentru cărora fost condamnat definitiv.

A arătat că a fost condamnat pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, deşi faptele sale nu se suprapun peste tipicitatea obiectivă şi subiectivă necesară pentru săvârşirea acestei infracţiuni şi, pe cale de consecinţă, pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare.

Deşi instanţa de apel nu a administrat probe contrare soluţiei primei instanţe, a considerat că faptele mai sus menţionate sunt prevăzute de legea penală, inculpatul fiind condamnat definitiv în mod nelegal de Curtea de Apel Timişoara, fiind astfel incident cazul de recurs în casaţie prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. A susţinut că nu a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, având în vedere că nu este îndeplinită condiţia privind numărul minim al subiecţilor activi, ce ar fi trebuit să existe în momentul originar al constituirii grupului. Mai mult decât atât, a apreciat că se află şi în prezenţa încălcării dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO, având în vedere că a luat la cunoştinţă de dispoziţiile de serviciu încălcate, care intră sub incidenţa infracţiunii de abuz în serviciu, în momentul în care i-a fost comunicată Sentinţa penală nr. 67/09.03.2020 a Tribunalului Arad, ceea ce a exclus orice apărare a sa în faţa instanţei de fond, cu privire la această acuzaţie.

A susţinut că din analiza condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, prin raportare la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, reiese faptul că prevederile legale reţinute de către instanţa de fond ca fiind încălcate, şi care intră sub incidenţa infracţiunii de abuz în serviciu, se regăsesc în legislaţia secundară, în principii cu caracter general, iar nu în legislaţia primară, a căror încălcare atrage această infracţiune de abuz în serviciu. Mai exact, în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 215/2001, respectiv faptul că inculpatul şi-a îndeplinit defectuos, în calitate de primar, atribuţiile de iniţiere a unor proiecte de hotărâre, s-a menţionat că art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001 conferă această prerogativă primarului, fiind la latitudinea acestuia să analizeze oportunitatea unui proiect de hotărâre. Or, aceste dispoziţii legale prevăd necesitatea acţionării primarului cu bună-credinţă şi ca un bun proprietar, fără a prejudicia unitatea administrativ-teritorială, nu indică atribuţii de serviciu concrete, ci doar fac trimitere la necesitatea analizării unei eventuale oportunităţi, fiind principii de bună-administrare, iar în cazul în care se dovedeşte că un astfel de act ar fi fost încheiat inoportun, în niciun caz nu s-ar atrage răspunderea penală. Astfel, arătat că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 215/2001, la care a făcut trimitere inclusiv Curtea de Apel Timişoara, la pag. 124 din Decizia penală nr. 142/A/28.01.2021, art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, art. 45 şi art. 49 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, nu se pliază pe dispoziţiile Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, care prevăd expres că îndeplinirea în mod defectuos trebuie să fie interpretată în sensul că atribuţiile de serviciu se realizează prin încălcarea legislaţiei primare, respectiv legi şi ordonanţe ale Guvernului.

A precizat că toate aceste aspecte au fost invocate în faţa instanţei de apel, însă acestea au fost respinse de către Curtea de Apel Timişoara, care a reţinut în Decizia penală nr. 142/A/28.01.2021 că încălcarea atribuţiilor de serviciu, potrivit art. 3 din Legea nr. 215/2001, de a gestiona cu bună-credinţă treburile publice în interesul colectivităţii, poate constitui latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu (pag. 124 din Decizia penală nr. 142/A/28.01.2021). Or, ţinând seama de faptul că, instanţa de apel a făcut trimitere la aceste dispoziţii pentru faptul că inculpatul a propus spre aprobare Consiliului Local proiectul de asociere în participaţiune, având în vedere situaţia de fapt pentru care a fost trimis în judecată, dar şi dispoziţiile Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, a apreciat că instanţa de apel trebuia să constate faptul că nu există nicio trimitere către o legislaţie primară, care să fi fost încălcată de către inculpat, respectiv că acesta nu a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

De asemenea, a mai susţinut că legalitatea Hotărârii Consiliului Local al comunei Zăbrani nr. 79/07.06.2010, prin care s-a aprobat asocierea în participaţiune dintre comuna Zăbrani şi J., a fost constatată prin Decizia civilă nr. 262/07.02.2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2011, iar prin decizia menţionată Curtea de Apel Timişoara a constatat faptul că nu există nicio dispoziţie legală care să împiedice Consiliul Local să aprobe asocierea în participaţiune cu o persoană juridică română, în vederea înfiinţării pe raza localităţii Zăbrani a unei zone viticole şi pomicole.

A arătat că art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 prevede următoarele:

"Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani: b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;"

În ceea ce priveşte această infracţiune, presupus a fi săvârşită de inculpat, a susţinut că lipseşte atât elementul material, cât şi obiectul infracţiunii, neputând fi reţinut sub nicio formă că faptele acestuia ar fi prevăzute de legea penală, soluţia de condamnare fiind dispusă în mod nelegal de către Curtea de Apel Timişoara prin menţinerea constatărilor instanţei de fond.

Având în vedere că infracţiunea de abuz în serviciu nu a fost săvârşită de către inculpat, nu există presupusa provenienţă infracţională a drepturilor ce au făcut obiectul actelor juridice ulterioare, astfel că nu există niciun motiv pentru ca natura provenienţei acestor drepturi să fie ascunsă sau disimulată.

Instanţa de apel a menţinut cele reţinute de prima instanţă în legătură cu bunul spălat, respectiv suprafaţa de 56 ha din terenul asupra căruia a fost înfiinţată zona viticolă în urma asocierii în participaţiune dintre comuna Zăbrani şi J. SRL, însă, aşa cum s-a arătat, atâta timp cât nu există infracţiunea de abuz în serviciu, nu poate fi reţinută infracţiunea de spălare de bani, care este o infracţiune derivată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., cu referire şi la art. 448 alin. (3) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev de art. 367 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, şi spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2000.

A mai susţinut că instanţa de apel a soluţionat latura civilă în mod nelegal, arătând că din analiza reglementării pe care legiuitorul o dă recursului în casaţie, respectiv art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., rezultă că inculpatul poate declara această cale extraordinară de atac atât în ceea ce priveşte latura penală cât şi în ceea ce priveşte latura civilă împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal. Întrucât Decizia nr. 142/A/28.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2015 a soluţionat în mod nelegal latura civilă, menţinând aspectele reţinute de instanţa de fond cu privire la acţiunea civilă exercitată în cauză, a solicitat admiterea recursului în casaţie şi casarea hotărârii atacate şi sub aspectul aplicării greşite a legii în ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal.

Astfel, instanţa de apel a menţinut concluziile primei instanţe, în ceea ce priveşte aşa-zisa acţiune civilă exercitată de Comuna Zăbrani în dosarul penal nr. x/2015, deşi cererea de constituire ca parte civilă nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 20 C. proc. pen. Or, o astfel de constituire ca parte civilă a Comunei Zăbrani este vădit inadmisibilă, având în vedere că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de art. 20 C. proc. pen., condiţii imperative în ceea ce priveşte exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal.

Prin urmare, a solicitat să se observe că tipicitatea, prevăzută de art. 15 alin. (1) din C. pen. drept prima trăsătură esenţială a infracţiunii, rezultă din principiul legalităţii incriminării şi presupune întotdeauna corespondenţa dintre fapta săvârşită de o persoană şi elementele de natură obiectivă şi subiectivă prevăzute de lege în norma de incriminare, iar în lipsa tipicităţii fapta nu este infracţiune, iar în lipsa infracţiunii nu poate subzista răspunderea civilă.

A precizat că probele administrate în cauză demonstrează că faptele inculpatului nu sunt prevăzute de legea penală şi nu au caracter ilicit, ci din contră, sunt activităţi ce intră în prerogativele conferite de lege primarului.

Aşa cum a arătat, faptele sale nu au corespondent în legea penală, motiv pentru care a apreciat că admiterea acţiunii civile a fost nelegală, infracţiunea reprezentând atât temeiul răspunderii penale, cât şi temeiul răspunderii civile.

De asemenea, a mai susţinut că instanţa de apel a dispus obligarea sa la plata sumei de 110.250 euro drept prejudiciu material produs bugetului Comunei Zăbrani, deşi nu rezultă din probele administrate că acest prejudiciu este, pe de o parte, cert, iar pe de altă parte, că inculpatul ar fi vinovat pentru producerea acestui prejudiciu. A arătat că existenţa vreunui prejudiciu produs de inculpat nu are caracter cert, având în vedere că nu s-a efectuat nicio expertiză judiciară în cauză, această probă propusă de către inculpat fiind respinsă pe parcursul procesului penal. Nu în ultimul rând, faptul că nu există prejudiciu produs de inculpatul A. rezultă şi din poziţia pe care Comuna Zăbrani a avut-o pe durata întregului proces penal, având în vedere că nu a considerat că a fost prejudiciată în vreun fel, lăsând instanţele de judecată să stabilească dacă a existat vreun prejudiciu, care este cuantumul acestuia şi persoana/persoanele responsabile să îl achite.

În concluzie, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 142/A/28.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2015, măsură ce solicită a fi dispusă de instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie şi în subsidiar de completul care judecă recursul în casaţie. În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 448 alin. (3), art. 449 C. proc. pen. şi cu referire la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi a hotărârii instanţei de fond şi achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu, prev, de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, şi spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2000. În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. rap. la art. 448 alin. (2) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie şi înlăturarea aspectelor de nelegalitate existente în ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, soluţionat prin Decizia nr. 142/A/28.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, întrucât s-a dispus obligarea inculpatului la plata unui prejudiciu ce nu are drept temei săvârşirea vreunei infracţiuni, faptele sale nefiind prevăzute de legea penală, motiv pentru care a solicitat respingerea acţiunii civile. În subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) şi alin. (2) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul D. a solicitat admiterea în principiu a recursului şi, ulterior, instanţa să pronunţe o hotărâre prin care să se dispună admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei mai sus menţionată şi achitarea sa în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) şi alin. (2) din C. pen., de constituire a unui grup infracţional organizat, şi infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, apreciind că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale, fiind condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală. A menţionat că aceste hotărâri sunt pronunţate în faza rejudecării cauzei după desfiinţarea, în calea de atac a apelului, a Sentinţei penale nr. 269 din 21.06.2018, pronunţată de către Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Timişoara, în considerentele deciziei de desfiinţare, criticând hotărârea primei instanţe deoarece aceasta nu era motivată corespunzător, fiind ignorate dispoziţiile art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de judecata avea obligaţia sa motiveze soluţia cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate.

A susţinut nelegalitatea hotărârii, raportat la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, arătând că dispoziţiile art. 367 alin. (1) din C. pen. prevăd că "(1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.", iar dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi articol statuează că, "Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni."

Din coroborarea celor doua alineate de mai sus, a arătat că rezultă faptul că grupul infracţional organizat trebuie sa fie format ab initio din cel puţin 3 persoane. În sarcina sa, s-a reţinut săvârşirea acestei infracţiuni în modalitatea " aderării". Dar, comiterea infracţiunii în aceasta modalitate are ca situaţie premisă existenţa unui grup infracţional, la care cea de-a patra persoană şi următoarele să adere. Or, din însăşi starea de fapt reţinută în cuprinsul considerentelor deciziei recurate de către Curtea de Apel Timişoara, rezultă faptul că aşa-zisul grup infracţional organizat a fost iniţiat de 2 persoane, respectiv de inculpaţii A. şi B., ulterior la acest " grup" aderând şi recurentul.

Astfel, a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, fiind aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a căror incidenţă impune instanţei de apel să dispună achitarea inculpatului, având în vedere că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusa în mişcare nu mai poate fi exercitata dacă fapta nu este prevăzuta de legea penală.

Reţinerea acestei infracţiuni în sarcina inculpatului, în condiţiile în care nu există niciun grup infracţional organizat, nu poate conduce decât la concluzia că instanţa de apel este co-legiuitor, întrucât prevede şi alte condiţii de tipicitate a faptelor penale. Însă, asumarea acestui rol de către instanţele de judecata este absolut interzis atât prin lege, cât şi prin decizii ale CCR, care cu prilejul unor dezlegări pe alte teme de dezbatere, a susţinut ca "Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării." Iar aşa cum în alte cazuri legiuitorul a incriminat în mod expres coparticiparea a doua persoane la săvârşirea infracţiunilor, a considerat că dacă aceasta ar fi fost raţiunea de politică penală, ar fi incriminat şi în cuprinsul art. 367 din C. pen. constituirea grupului infracţional organizat de către 2 sau mai multe persoane, fiind evident că nu acesta a fost scopul urmărit de legiuitor. Aşadar, constituirea grupului presupune existenţa a cel puţin 3 persoane, iar prin aderare se înţelege alăturarea unei alte persoane la grupul deja constituit, respectiv 4 persoane.

A precizat că prima instanţa, respectiv Tribunalul Arad, prin Sentinţa penală nr. 67, pronunţata în data de 09.03.2020, a dispus în mod corect achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat. Astfel, prima instanţa a interpretat dispoziţiile art. 367 alin. (1) din C. pen. coroborate cu alin. (6) al aceluiaşi articol, în sensul că sub aspectul cantitativ există grup infracţional organizat dacă există cel puţin trei membri, condiţie de tipicitate care nu este îndeplinită raportat la starea de fapt din prezenta cauză.

Pentru toate aceste argumente, a solicitat achitarea sa, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în modalitatea aderării, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectiva a faptei.

A mai susţinut nelegalitatea hotărârii raportat la infracţiunea de spălare a banilor reţinuta în sarcina sa şi a solicitat achitarea în temeiul aceluiaşi motiv, respectiv fapta nu este prevăzuta de legea penală.

A arătat că art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 prevede următoarele:

"(1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani: a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei."

A susţinut că infracţiunea de spălare a banilor nu poate fi reţinută în absenţa unei infracţiuni predicat. În prezenta cauza, a fost reţinută ca infracţiune predicat fapta prevăzuta în art. 181 din Legea 78/2000 şi se poate observa din cuprinsul articolului 29, al cărui conţinut a fost redat mai sus, că infracţiunea de spălare a banilor trebuie să se realizeze în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a bunurilor. Având în vedere ca infracţiunea predicat constă în fraudarea intereselor Uniunii Europene, săvârşita prin depunerea unor documente inexacte, în urma cărora au fost obţinute sume de bani, cu titlu de finanţare proiect, a apreciat că sumele de bani nu au o origine ilicita, acestea provenind de la Uniunea Europeană. A precizat că, dacă ar da curs acestei interpretări, a primei instanţe, însuşite de instanţa de apel, atunci s-ar ajunge la concluzia că fondurile Uniunii Europene sunt ilicite, fapt absolut aberant.

Mai mult, infracţiunea de spălare a banilor nu se poate reţine nici raportat la modalitatea de săvârşire, respectiv schimbarea sau transferul de bunuri, deoarece recurentul a transferat sumele de bani primite de la inculpata SC J. SRL, care le-a dobândit de la Uniunea Europeana, în vederea realizării proiectului aprobat.

Aşadar, a susţinut că nu se poate reţine faptul ca ar fi săvârşit infracţiunea de spălare de bani, în calitate de complice, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, aşa cum este prevăzut în mod expres în norma de incriminare, raportat la faptul că legiuitorul a prevăzut în conţinutul constitutiv al infracţiunii cerinţa esenţială - ca şi condiţie de tipicitate, şi anume scopul calificat, respectiv acela de a ascunde sau de a disimula originea ilicită a bunurilor. Această condiţie de tipicitate este esenţială în reţinerea incidenţei acestei norme de drept, motiv pentru care a considerat că această infracţiune nu poate fi reţinuta fără ca această cerinţă să fie îndeplinită.

Reţinerea infracţiunii de spălare a banilor, în lipsa condiţiilor de tipicitate, conduce la o încălcare a dispoziţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a statuat prin Decizia nr. 16/23.03.2016 că infracţiunea de spălare a banilor are un caracter autonom, aceasta putând fi reţinută în concurs cu o altă faptă penală de natură patrimoniala doar atunci când sunt îndeplinite cerinţele legale prevăzute de art. 29 din Legea nr. 656/2002. De asemenea, prin condamnarea inculpatului pentru un concurs de infracţiuni reţinut în ipoteza prezentată, s-ar lipsi infracţiunea de spălare a banilor de individualitate proprie.

A mai susţinut că infracţiunea prevăzută de Legea nr. 656/2002 are ca scop albirea banilor murdari, care provin dintr-o sursa ilicita. Or, nu ar putea fi calificaţi astfel banii obţinuţi din fonduri europene, iar în ceea ce priveşte faptul că nu este necesară o condamnare definitivă pentru infracţiunea predicat reţinută ca premisă a infracţiunii prevăzute de art. 29 din legea mai sus indicata, a precizat că este de acord cu acest aspect, însă fapta trebuie să fie săvârşită în materialitatea ei, iar banii să provină dintr-o sursă ilicită.

Pentru aceste argumente, a solicitat să se dispună achitarea sa pentru infracţiunea de spălare a banilor în forma continuată reţinută în sarcina sa.

În concluzie, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate în ceea ce priveşte faptele prevăzute de art. 367 din C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, a solicitat admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 142/A din 28.01.2021 a Curţii de Apel Timişoara şi achitarea sa pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi de spălare a banilor.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul C., în temeiul art. 440 din C. proc. pen., a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, iar în temeiul prevederilor art. 441 din C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării deciziei penale atacate în ceea ce priveşte latura penală. Totodată, în temeiul prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) rap. la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii recurate şi achitarea sa pentru infracţiunile prevăzute de art. 367 alin. (1), (2) din C. pen., art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi 3 din Legea nr. 78/2000, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, având în vedere că faptele reţinute în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanţei, nu sunt prevăzute de legea penală.

Pe fondul recursului în casaţie, în esenţă, a arătat, cu privire la infracţiunea prevăzuta de art. 367 alin. (1) din C. pen., că, în conformitate cu art. 367 alin. (6) din C. pen. "prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane". Din interpretarea sintactica şi morfologică a dispoziţiei legale, a precizat că este evident că, în primul rând, trebuie să existe un grup infracţional organizat (format din minim 3 persoane), la care, ulterior, să adere sau să fie sprijinit şi de către alte persoane.

Or, după cum se poate observa, în concordanţă cu descrierea faptei prevăzuta de art. 367 din C. pen. în actul de sesizare a instanţei, lipsesc elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni, în sensul că nu este îndeplinită condiţia sine qua non, de existenţă a unui grup la care ulterior ar putea adera şi alte persoane, întrucât nu poţi sa aderi la ceva ce nu există.

A menţionat că nu poate fi de acord cu interpretarea dată de către Curtea de Apel Timişoara cu privirea la existenţa infracţiunii prev. de art. 367 din C. pen., în sensul că "iniţierea grupului infracţional organizat a fost efectuata doar de către 2 inculpaţi, însa Curtea apreciază ca iniţierea ca varianta alternativa a infracţiunii poate fi făcuta chiar şi de către o singura persoana, neexistând o cerinţa a legii ca iniţierea sa fie făcuta de minimul 3 persoane. Cerinţa existentei de minim 3 persoane se refera la grupul infracţional organizat format (constituit)".

A susţinut că acest raţionament juridic expus de către instanţa de apel contrazice însăşi definiţia grupului infracţional organizat. Astfel, legiuitorul, în aliniatul 1 al art. 367 din C. pen., face distincţia între iniţierea sau constituirea grupului infracţional organizat şi modalitatea alternativă de aderare sau sprijinire a unui astfel de grup preexistent, astfel că, prin urmare, nu poţi sa aderi la un grup infracţional care nu este constituit.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) şi 3 din Legea nr. 78/2000, a susţinut că atât parchetul, cât şi instanţa de judecată care a soluţionat în primă instanţă cauza, îşi argumentează soluţiile de trimitere în judecată, respectiv de condamnare, având la bază considerente de ordin faptic similare, ce rezidă în participaţia penală sub forma complicităţii, prin ajutorul dat de către inculpatul C., coinculpatului B., de a obţine fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosindu-se de documente care atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului şi care au facilitat rambursarea unor presupuse cheltuieli fictive.

A arătat că acuzaţia vizează varianta incriminatorie cuprinsă în prev. art. 181 din Legea nr. 78/2000, şi anume folosirea sau prezentarea de documente false care ar fi avut ca rezultat obţinerea de fonduri europene, precizând că există o interdependenţă între reţinerea acestei infracţiuni şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cu alte cuvinte, a arătat că infracţiunea ce formează obiectul acuzaţiei nu putea fi reţinută în mod singular, fără concursul pe care îl realizează în conexitate etiologică cu infracţiunea de fals, iar în ipoteza în care pentru aceasta din urmă nu se verifică întrunirea cumulativă a cerinţelor ce compun conţinutul constitutiv, nu poate exista prima infracţiune în modalitatea folosirii/prezentării de documente false.

Astfel, a arătat că reiese nevoia de a compara, din perspectiva reglementării infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, legile succesive care au definit, în anumiţi termeni, condiţiile de incriminare. Ca atare, examinarea condiţiilor de incriminare, ca şi criteriu esenţial pentru analiza legii penale mai favorabile, conduce, fără putinţă de tăgadă, la concluzia că legea veche, respectiv C. pen. de la 1968, conţine un regim incriminatoriu mai favorabil pentru inculpatul C. prin simplul fapt că, sub imperiul acestei reglementări, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca modalitate de comitere a faptei ce formează obiectul acuzaţiei, nu putea fi săvârşită prin mijlocirea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului. Aşadar, raportând aceste concluzii la expunerea sentinţei penale atacate, reiese dincolo de orice dubiu că acuzaţia, formulată în sensul ajutorului dat coinculpatului B., prin punerea la dispoziţie a unor documente falsificate, în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene, nu aduce argumente îndestulătoare pentru a fi susţinută sub imperiul legii penale mai favorabile, şi anume sub imperiul prevederilor art. 290 din C. pen. de la 1968. Prin urmare, a arătat că aceste aspecte generează convingerea apărării că, asupra fondului cauzei nu se poate dispune altceva decât achitarea, în temeiul cazului de inexistenţă materială a infracţiunii, prin raportare la elementele descriptive ce reies din rechizitoriu şi sentinţă şi la insuficienţa probatoriului din care să reiasă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acuzaţia a fost dovedită.

A susţinut că art. 290 din C. pen. anterior incrimina falsul în înscrisuri sub semnătură privată numai în măsura în care acesta era comis efectiv prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod, fiind exclusă de la caracterul penal varianta consemnării/atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului. Drept pentru care, din perspectivă juridică şi aşa cum rezultă din elementele descriptive disponibile la dosarul cauzei, fapta inculpatului se circumscrie prevederilor art. 181 din Legea nr. 78/2000 numai în măsura în care s-ar verifica întrunirea conţinutului constitutiv al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel cum acesta este incriminat în art. 290 din C. pen. din 1969, ca lege penală mai favorabilă.

A arătat că, în speţa dedusa judecaţii, şi în conformitate cu Decizia nr. 3/2020, pronunţata de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, infracţiunea prevăzuta de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 putea fi reţinuta doar în concurs cu infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privata, prevăzută de art. 322 din C. pen., iar, având în vedere că în prezenta speţă legea penală mai favorabila este legea veche, în opinia sa, infracţiunea prevăzuta de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 putea fi reţinuta în concurs cu infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privata, prevăzută de art. 290 din C. pen. de la 1968.

Cu privire la infracţiunea prevăzuta de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, a susţinut că de esenţa infracţiunii de spălare de bani este folosirea unui mecanism prin care se încearcă pierdea urmei provenienţei criminale a bunului, de către autorul infracţiunii predicat, printr-un act ulterior. Altfel spus, prin acţiunea de schimbare, se înţelege orice activitate prin care se realizează înlocuirea unui bun provenit din comiterea de infracţiuni cu un altul de provenienţă licita. Având în vedere modalitatea prin care sunt descrise faptele în rechizitoriu, acţiunea de spălare a banilor este "mai ilicita" decât acţiunea predicat, astfel încât conceptual este un non sens juridic faţă de fapta incriminata.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului în casaţie cu consecinţa achitării inculpatului pentru toate cele trei infracţiuni, în temeiul art. 16 alin. (1) pct. b teza I din C. proc. pen., incident atunci când fapta nu este prevăzuta de legea penală.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul B. a solicitat, în temeiul art. 440 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, iar în temeiul art. 441 C. proc. pen., suspendarea executării deciziei penale recurate. În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 449 şi art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2000, arătând că hotărârea este nelegală, sub aspectul soluţionării laturii penale, fiind incident cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu privire la infracţiunile amintite, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă pentru întrunirea trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, aşa cum sunt acestea definite de art. 15 C. pen., infracţiunea fiind singurul temei al răspunderii penale.

Cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., a susţinut că în legătură cu aceste presupuse fapte, atât instanţa de fond care a judecat cauza în primul ciclu procesual, cât şi cea de-a doua instanţă de fond care a judecat cauza după ce aceasta a fost trimisă spre rejudecare, au stabilit că nu sunt fapte prevăzute de legea penală, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de constituire grup infracţional organizat, motiv pentru care a fost achitat în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Fără a administra probe cu ocazia judecării apelului, deşi hotărârea instanţei de fond era una de achitare, Curtea de Apel Timişoara a dispus condamnarea inculpaţilor cercetaţi în cauză pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, considerând că faptele mai sus menţionate sunt prevăzute de legea penală, inculpatul fiind condamnat definitiv în mod nelegal de Curtea de Apel Timişoara, astfel că este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Instanţa de apel a reţinut faptul că grupul infracţional organizat a fost iniţiat în anul 2010, apoi în anul 2011 s-a constituit prin cooptarea inculpatului D., iar în anul 2012 în grupul respectiv a intrat şi inculpatul C.

A susţinut că, acţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, în scopul comiterii uneia sau a mai multor infracţiuni, presupune activitatea de asociere a mai multor persoane (pluralitate constituită), în scopul ca, în timp, să fie pregătite, organizate sau duse la îndeplinire activităţile ilicite. Aşadar, trebuie să existe o pluralitate constituită de cel puţin trei făptuitori, care acţionează în mod coordonat în baza unei discipline interne, având reguli ierarhice şi roluri bine definite pentru a realiza activităţile infracţionale. Este, astfel, de esenţa grupului, existenţa autonomă a unei organizări constituite din cel puţin trei persoane.

Prin iniţierea constituirii unui grup infracţional organizat se înţelege acea activitate prin care iniţiativa constituirii grupului este comunicată altor persoane, cât şi propunerea către persoanele cărora li se face această comunicare de a face parte din grup. Este esenţial pentru reţinerea acestei modalităţi alternative a laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 367 C. pen. ca, actele de iniţiere să fie adresate la cel puţin trei persoane şi, în urma acestora, să se constituie un grup infracţional format din cel puţin trei persoane, altfel actele prin care se încearcă determinarea unor persoane să realizeze o pluralitate constituită de infractori, care nu şi-au atins rezultatul scontat, nu au valenţe penale.

Aderarea la un grup infracţional organizat presupune existenţa o priori a unui grup infracţional organizat, constituit din cel puţin trei persoane, în scopul săvârşirii de infracţiuni, şi că o persoană şi-a manifestat voinţa de a se alătura grupului în vederea realizării scopurilor infracţionale. Este, totodată, necesar ca manifestarea de voinţă exprimată în sensul aderării să fie acceptată de ceilalţi membri ai grupului.

A solicitat că se constate faptul că probele administrate în cauză conduc la concluzia inexistenţei unei pluralităţi constituite de infractori.

În consecinţă, a subliniat faptul că ansamblul acuzaţiei formulate împotriva inculpaţilor în ceea ce priveşte existenţa pluralităţii constituite de infractori are caracter general şi echivoc, faptele acestora având doar natura unei pluralităţi ocazionale.

A apreciat că existenţa mai multor persoane care se hotărăsc să comită împreună una sau mai multe infracţiuni, organizându-şi activitatea infracţională în vederea asigurării eficienţei acesteia, precum şi în scopul evitării descoperirii infracţiunilor comise de către autorităţi nu constituie o pluralitate constituită de infractori, pentru reţinerea incriminării autonome prevăzute de textul care incriminează grupul infracţional, iar această situaţie nu se regăseşte în prezenta cauză.

A susţinut că, raportat la standardul probei, dincolo de orice dubiu rezonabil se impune a se constata faptul că activitatea infracţională a inculpaţilor constituie o formă clasică de participaţie penală, fiind reliefată, pe de o parte, componenta obiectivă a acesteia, constând în săvârşirea împreună a uneia sau mai multor fapte prevăzute de legea penală, cu identificarea rolurilor fiecăruia dintre infractori, iar, pe de altă parte, componenta subiectivă, constând în conlucrarea infractorilor la comiterea faptei.

A arătat că, deopotrivă, tendinţa constantă în practica judiciară, de a asimila o pluralitate ocazională de infractori pluralităţii constituite de infractori, în ipoteza în care participanţii îşi împart rolurile în cadrul activităţii infracţionale şi comit mai multe infracţiuni sub forma concursului real (omogen sau eterogen), este consecinţa eronatei înţelegeri a scopului urmărit prin incriminarea pluralităţii constituite şi a faptului că reţinerea caracterului infracţional autonom este justificată de necesitatea existenţei a minim trei persoane (membrii asocierii/grupului având toţi calitatea de autori ai infracţiunii) care să aibă un plan de a săvârşi anumite infracţiuni ("pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni"), iar gruparea să aibă o structură ierarhică ("grup structurat"), o conducere care asigură coordonarea grupului în ansamblu şi să fie constituită pentru o anumită perioadă de timp.

A arătat că, în sarcina sa, nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, mijloacele de probă administrate în cauză nesusţinând - în mod neechivoc - existenţa unui astfel de grup infracţional organizat, aşa cum este definit de norma de incriminare.

A reiterat faptul că, după cum se poate observa din analiza textului de lege, este necesar ca grupul infracţional organizat să fie format din trei sau mai multe persoane şi să funcţioneze pentru o anumită perioadă de timp şi în mod coordonat; în cadrul grupului să existe o subordonare ierarhică prestabilită şi o ierarhizare în rândul membrilor grupului, respectiv rolul fiecărui membru în comiterea infracţiunilor să fie dinainte cunoscut.

Astfel, una dintre condiţiile de existenţă ale grupului infracţional organizat impune ca acesta să nu aibă caracter ocazional, ci trebuie să aibă o continuitate în timp şi să fie constituit pe baza unei înţelegeri prealabile, în care membrii să aibă roluri prestabilite şi reguli specifice unei unităţi structurate.

În ceea ce priveşte atitudinea psihică, membrii grupului trebuie să cunoască faptul că fac parte dintr-o grupare creată tocmai pentru comiterea unor infracţiuni grave, precum şi să cunoască rolul şi atribuţiile pe care le vor avea în cadrul grupului; or, din mijloacele de probă administrate în cauza de faţă nu rezultă că inculpaţii ar fi avut roluri prestabilite sau că ar fi acţionat în mod coordonat o anumită perioadă de timp în cadrul unei ierarhii prestabilite.

Referitor la fapta de folosire sau prezentare cu rea - credinţă de documente sau declaraţii false ori incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 181 din Legea nr. 78/2000, a arătat că elementul material al folosirii, respectiv prezentării de documente sau declaraţii nu este îndestulător pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii în lipsa uneia dintre cerinţele esenţiale stipulate cu titlu alternativ, şi anume ca aceste documente să fie ori false, ori inexacte, ori incomplete.

A arătat că sesizarea instanţei de judecată în prezenta cauză a fost realizată pentru prima teză, mai precis infracţiunea epuizată prin folosirea/prezentarea de documente/declaraţii false, aspect cu privire la care a arătat că, dacă se folosesc înscrisuri false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul U.E., infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 îşi completează conţinutul incriminator cu cel înscris în materia infracţiunilor de fals. Iar distincţiile în această privinţă vizează natura juridică a înscrisului folosit, şi anume dacă este oficial sau sub semnătură privată.

A făcut referire la Decizia nr. 3/2020, pronunţata de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de înscrisuri sub semnătură privată falsificate, care a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, săvârşită de către aceeaşi persoană care, în calitate de autor sau participant secundar, a contribuit la comiterea falsului, realizează conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., în concurs real.

Pe cale de consecinţă, considerentele deciziei anterior menţionate impun concluzia că ori de câte ori infracţiunea din Legea nr. 78/2000 se comite în modalitatea folosirii/prezentării de documente false, aceasta intră în concurs real eterogen cu una dintre infracţiunile de fals.

A susţinut că prin coroborarea situaţiei faptice, descrisă şi reţinută atât în rechizitoriu, cât şi în sentinţa apelată, cu situaţia juridică ce reiese din interpretarea normelor de drept penal incidente, se impune cu necesitate constatarea interdependenţei dintre reţinerea infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cu alte cuvinte, infracţiunea ce formează obiectul acuzaţiei nu putea fi reţinută în mod singular, fără concursul pe care îi realizează în conexitate etiologică cu infracţiunea de fals, iar în ipoteza în care pentru aceasta din urmă nu se verifică întrunirea cumulativă a cerinţelor ce compun conţinutul constitutiv, nu poate exista prima infracţiune în modalitatea folosirii/prezentării de documente false.

Ca atare, a arătat că examinarea condiţiilor de incriminare, ca criteriu esenţial pentru analiza legii penale mai favorabile, conduce fără putinţă de tăgadă la concluzia că legea veche, respectiv C. pen. de la 1968, conţine un regim incriminatoriu mai favorabil pentru inculpat prin simplul fapt că sub imperiul acestei reglementări infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca modalitate de comitere a faptei ce formează obiectul acuzaţiei, nu putea fi săvârşită prin mijlocirea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului. Aşadar, raportând aceste concluzii la motivarea instanţei din apel, reiese dincolo de orice dubiu că fapta de care a fost acuzat nu constituie infracţiune, iar pentru a constitui infracţiune este necesară existenţa elementului material care să aibă ca obiect un înscris/document falsificat în prealabil sau inexact ori incomplet.

Atât timp cât inclusiv instanţa de apel a admis existenţa operaţiunilor comerciale care fac obiectul sesizării, a solicitat să se observe că nu există niciun document fals (care să ateste un lucru nereal), astfel încât nu se poate face vinovat pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2000, a susţinut că lipseşte atât elementul material, cât şi obiectul infracţiunii, neputând fi reţinut sub nicio formă că faptele inculpatului ar fi prevăzute de legea penală, soluţia de condamnare fiind dispusă în mod nelegal de către Curtea de Apel Timişoara prin menţinerea constatărilor instanţei de fond.

Având în vedere că infracţiunea predicat prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 nu a fost săvârşită de către inculpat, nu există presupusa provenienţă infracţională a drepturilor ce au făcut obiectul actelor juridice ulterioare, astfel că nu există niciun motiv pentru un schimb sau transfer de bunuri în scopul ascunderii sau disimulării originii. Atât timp cât nu există infracţiunea predicat, nu poate fi reţinută infracţiunea de spălare de bani, care este o infracţiune derivată, condiţionată de săvârşirea prealabilă a unei infracţiuni din care să provină bunul spălat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., cu referire şi la art. 448 alin. (3) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., pentru săvârşirea celor trei infracţiuni pentru care a fost condamnat.

Prin încheierea din data de 21 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., C., D. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpaţii A., C. şi B.

A fost trimisă cauza, în vederea judecării recursurilor în casaţie, Completului nr. 2.

A fost fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 16 noiembrie 2021, termen la care au avut loc dezbaterile asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpaţi, pronunţarea deciziei fiind stabilită pentru data de 14 decembrie 2021, apoi fiind amânată pronunţarea la datele de 18 ianuarie 2022 şi 01 februarie 2022.

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., C., D. şi B., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi de apel (situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, precum şi stabilitatea situaţiilor juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, aşa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecinţe grave, excluzând reexaminarea faptelor şi probelor, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casaţie într-un al doilea apel.

Cazul de recurs în casaţie invocat de cei patru inculpaţi, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, adică doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Se constată că susţinerile recurenţilor inculpaţi, în sensul că faptele lor nu sunt prevăzute de lege, întrucât acţiunile ilicite care li se impută nu se circumscriu elementelor de tipicitate prevăzute de normele legale de incriminare a infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, nu sunt apte a complini lipsa indicării unor chestiuni de nelegalitate de natură a atrage incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., atât timp cât faptele, astfel cum au fost ele reţinute în mod definitiv de instanţele de fond şi de apel, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.

Înalta Curte mai notează că instanţa de casaţie poate analiza prin intermediul acestui caz de recurs în casaţie doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, cazul de recurs în casaţie neputând fi invocat pentru a se obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Examinând cererile de recurs în casaţie în limitele anterior menţionate, Înalta Curte Cute constată, în acord cu instanţa de apel, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii A., C., D. şi B. au fost judecaţi şi condamnaţi, şi cu privire la care au formulat cererile de recurs în casaţie, iar aceste infracţiuni sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile inculpatului A., care a arătat că "din analiza condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, prin raportare la Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, reiese faptul că prevederile legale reţinute de către instanţa de fond ca fiind încălcate, şi care intră sub incidenţa infracţiunii de abuz în serviciu, se regăsesc în legislaţia secundară, în principii cu caracter general, iar nu în legislaţia primară, a căror încălcare atrage această infracţiune de abuz în serviciu", Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate aceste susţineri.

Prin rechizitoriu s-a arătat că fapta inculpatului de abuz în serviciu a constat în aceea că a întreprins demersuri în vederea punerii la dispoziţia SC J. SRL a unei suprafeţe de teren agricol de 229,52 ha, în mod gratuit, în condiţiile în care societatea comercială solicitase concesionarea suprafeţei, aspect care presupunea plata unei redevenţe, şi, ulterior, prin convenţii juridice succesive, a dobândit pentru sine plantaţia viticolă de 56 ha, producând unităţii administrativ teritoriale Consiliul Local Zăbrani un prejudiciu de 110.250 euro (aferent perioadei iunie 2010 - decembrie 2015).

Înalta Curte reţine că rechizitoriul a fost întocmit în anul 2015, deci anterior pronunţării Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, iar la data emiterii actului de acuzare, prevederile art. 297 din C. pen. nu cereau, în latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, ca îndeplinirea, în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu, să se facă prin încălcarea legii.

Ulterior, însă, după publicarea Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, când în cauză se dispusese începerea judecăţii, Parchetul, inclusiv prin motivele de apel depuse la dosar la data de 03.12.2018 împotriva sentinţei penale pronunţate în primul ciclu procesual, a arătat că primarul a încălcat dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, unde se prevede obligaţia autorităţilor locale de a gestiona treburile publice în interesul colectivităţii locale reprezentate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanţa de apel că Parchetul a precizat acuzaţia adusă inculpatului, arătând că a încălcat dispoziţiile art. 3 din Legea 215/2001, care-l obliga să gestioneze treburile publice cu bună credinţă în interesul colectivităţii locale reprezentate.

Înalta Curte reţine că această încălcare a atribuţiilor de serviciu, de a gestiona cu bună credinţă treburile publice în interesul colectivităţii, constituie latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, având în vedere că primarul a iniţiat un proiect de hotărâre de consiliu local prin care a atribuit unei societăţi comerciale pe care o controla un teren al comunei de 229 de ha, cu titlu gratuit, deşi pentru acel teren se încasa o redevenţă de 110 euro/ha anual, plătită de un alt investitor.

Înalta Curte constată, aşadar, că în mod legal prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul este prevăzută de dispoziţiile art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000; prin urmare, Înalta Curte constată ca fiind nefondate şi criticile inculpatului vizând soluţionarea laturii civile a cauzei, acesta susţinând că, în lipsa tipicităţii, fapta nu este infracţiune, iar în lipsa infracţiunii nu poate subzista răspunderea civilă.

În ceea ce priveşte criticile inculpaţilor A., C., D. şi B., mai sus expuse, în sensul că fapta incriminată de art. 367 alin. (1), (2) din C. pen. nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată ca fiind nefondate şi aceste critici, întrucât iniţierea grupului infracţional organizat, ca variantă alternativă a infracţiunii, este posibil a fi efectuată şi de către o singură persoană, neexistând o cerinţă a legii ca iniţierea să fie făcută de minim trei persoane, o asemenea cerinţă referindu-se la grupul infracţional organizat care a fost format (constituit).

În acord cu opinia instanţei de apel, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, există un grup infracţional organizat în sensul prevăzut de lege, având în vedere că au existat două persoane care au iniţiat constituirea grupului infracţional, respectiv inculpaţii B. şi A., pentru ca, ulterior, grupul infracţional să fie format din inculpaţii B., C., D. şi A.

Deşi prin rechizitoriu s-a arătat că iniţierea grupului a fost făcută de către inculpaţii A. şi B., iar la acesta au aderat inculpaţii C. şi D., în mod corect instanţa de apel a apreciat că, de fapt, grupul a fost iniţiat de către inculpaţii A. şi B., constituirea sa realizându-se prin cooptarea inculpaţilor C. şi D. în grupul iniţiat, iar această deficienţă de descriere a faptei prin rechizitoriu (inculpaţii C. şi D. nu puteau adera la un grup neconstituit, ci puteau constitui grupul alături de iniţiatorii A. şi B.) nu poate conduce la soluţia de achitare a inculpaţilor, aşa cum solicită aceştia, întrucât rezultă cu certitudine că grupul a fost format în cele din urmă de cei patru inculpaţi.

În ceea ce priveşte criticile inculpatului B., în sensul că fapta pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată ca fiind nefondate aceste critici.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia instanţei de apel, care a reţinut că din probele administrate rezultă fără îndoială că inculpatul B., în calitate de administrator al SC J. SRL, a depus în etapa aferentă campaniei 2010-2011, documente justificative nereale, respectiv facturile emise de către SC G. SRL şi contractul pentru suma de 643 548,39 RON + TVA (analizate în detaliu de către instanţa de apel şi a căror analiză nu se impune a fi reluată), care se integrează în conţinutul noţiunii de "declaraţii false, inexacte sau incomplete", prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. De asemenea, instanţa de apel a reţinut că din probele administrate rezultă fără îndoială că inculpatul B., în calitate de administrator al SC J. SRL, a depus în etapa aferentă campaniei 2011 - 2012, documentele justificative nereale, care se integrează în conţinutul noţiunii de "declaraţii false, inexacte sau incomplete", prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv borderourile de achiziţie pentru gunoi de grajd în valoare totală de 1.367.450 RON, contractele de prestări servicii nr. x/03.10.2011 - încheiat între SC F. şi SC J. SRL, nr. 14/10.10.2011 - încheiat între SC H. SRL şi SC J. SRL şi nr. 06/03.10.2011 - încheiat între SC G. SRL, şi SC J. SRL, şi devizele de lucrări emise în baza acestora la datele de 25.05.2012, 12.04.2012 şi 15.06.2012, şi facturile emise pentru încasarea lucrărilor, respectiv factura proformă nr. x/11.06.2012 în valoare totală de 1.950.184,43 RON, emisă de SC F., factura proformă nr. x/12.06.2012, în valoare totală de 1.926.415,09 RON, emisă de SC H. SRL şi factura proformă nr. x/14.06.2012, în valoare totală de 1.857.773,53 RON, emisă de SC G. SRL.

Aşadar, Înalta Curte constată că în mod întemeiat prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut că inculpatul B. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 şi au dispus condamnarea acestuia, fapta fiind prevăzută de legea penală, iar criticile inculpatului în sens contrar fiind nefondate.

În ceea ce priveşte criticile inculpatului C., în sensul că fapta de prezentare de documente inexacte pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, pentru comiterea căreia a fost condamnat în calitate de complice, nu ar fi prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată ca fiind nefondate aceste critici, având în vedere că activitatea ilicită a inculpatului C. a constat în acţiunile repetate de a oferi ajutor inculpatului B., în vederea obţinerii ilicite de fonduri europene, prin întocmire şi punere la dispoziţie de înscrisuri, care atestă informaţii nereale cu privire la operaţiuni comerciale de efectuare de lucrări fertilizare, pregătire teren, plantare şi instalare tutori de către inculpata persoană juridică SC F. Aşadar, faptele comise de inculpat în calitate de complice sunt prevăzute de legea penală, fiind incriminate de art. 181 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., inculpatul fiind condamnat în mod legal de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte susţinerile comune ale inculpaţilor B. şi C., de constatare a interdependenţei dintre reţinerea infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, infracţiune de fals care nu ar exista, ceea ce ar conduce şi la inexistenţa primei infracţiuni, având în vedere că legea veche, respectiv C. pen. de la 1968, conţine un regim incriminatoriu mai favorabil prin simplul fapt că sub imperiul acestei reglementări infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu putea fi săvârşită prin mijlocirea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, Înalta Curte constată ca fiind nefondate şi aceste critici.

În primul rând, instanţa de casaţie constată că legea penală mai favorabilă, în temeiul căreia inculpaţii au şi fost condamnaţi, a fost stabilită de către instanţa de apel ca fiind legea nouă, respectiv C. pen. în vigoare la acest moment, aspect care nu mai poate fi pus în discuţie în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, stabilirea legii penale mai favorabile fiind atributul exclusiv al instanţelor inferioare, de fond şi de apel.

În al doilea rând, aşa cum a arătat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3/2020, pronunţata de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală:

"între infracţiunea de fals în înscrisuri (indiferent de tipul acestora) şi infracţiunea prevăzută de art. 181alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu există un raport de condiţionare, cea dintâi nefiind necesară pentru existenţa celei de-a doua, care poate fi comisă şi în absenţa falsului".

În ceea ce priveşte criticile celor patru inculpaţi, care au arătat că faptele de spălare de bani nu sunt prevăzute de legea penală, pentru motivele expuse în cererile de recurs în casaţie, detaliate în cele ce preced, Înalta Curte constată că aceste critici nu sunt întemeiate, instanţa de apel condamnându-i în mod legal pe inculpaţii B., C. şi D. pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, deoarece au dispus transferul sumelor de bani, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor sume de bani, iar pe inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, constând în disimularea adevăratei naturi a provenienţei proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, întrucât prin cele două convenţii succesive care au transferat proprietatea şi celelalte drepturi asupra plantaţiei de viţă de vie, s-a disimulat dobândirea ilegală a acestei plantaţii de către inculpatul A.

Aşadar, aceste fapte sunt prevăzute de legea penală, iar raportat la situaţia de fapt reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că toate faptele pentru care au fost condamnaţi cei patru inculpaţi şi cu privire la care au formulat cererile de recurs în casaţie sunt prevăzute de legea penală.

Din analiza considerentelor deciziei penale atacate şi din actele dosarului, rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, aspecte care au fost amplu argumentate de către instanţele de fond şi de apel, cu trimiteri la probatoriile pe care le-au avut în vedere, argumente pe care instanţa de casaţie le împărtăşeşte întru totul.

Cu privire la celelalte critici invocate de către inculpaţi, Înalta Curte constată că starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate sau modul de administrare şi de apreciere a probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, excedând competenţelor pe care legiuitorul le-a stabilit în cadrul acestei căi extraordinare de atac.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., C., D. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., C., D. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenţii la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2022.

GGC - ED