Typicality of police chief’s supervisory intervention as bribery rather than influence peddling in cassation review of corruption conviction

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 3/A din 06 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 59/F din data de 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 12 aprilie 2018 a aceleiaşi instanţe.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi în întregime încheierea menţionată şi, rejudecând:

I. S-a înlăturat dispoziţia privitoare la schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu referitor la inculpatul C., în ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 25.07.2015 - 29.07.2015).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea 78/2000 (fapta din 11.09.2015).

În baza art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (fapta din 10.07.2015).

În baza art. 67 alin. (2) şi art. 66 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care s-a decis a se executa conform art. 68 alin. (c) din C. pen. după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pedeapsă care s-a decis a se executa conform art. 65 alin. (3) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a redus de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale, respectiv: fapta din 14.09.2015-15.09.2015, fapta din 25.09.2015, fapta din 23.09.2015, fapta din 18.08.2015, fapta din 18.08.2015).

S-a menţinut pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate inculpatului prin sentinţa primei instanţe.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului C. în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 10 luni şi 20 zile închisoare, urmând ca în final să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care s-a decis a se executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen., care s-a decis a se executa pe durata executării pedepsei principale rezultante, conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

(...)

V. În baza art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a confiscat de la inculpatul C. suma de 140 RON (fapta din 10.07.2015).

A fost înlăturată dispoziţia privind confiscarea de la inculpatul C. a sumelor de 1540 RON şi 1200 euro, luată de prima instanţă în temeiul art. 292 alin. (4) din C. pen.

În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., s-au confiscat de la inculpatul C. sumele de 300 RON şi 600 euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua confiscării efective.

(...)

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, în sumă de câte 400 RON, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa soluţie, instanţa de apel a constatat, pe baza probelor legal administrate în etapa urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, ca fiind dovedite doar în parte acuzaţiile formulate împotriva inculpatului C.

Astfel, potrivit rechizitoriului, s-a constatat că inculpatul C. - comisar de poliţie care a deţinut funcţia de şef al Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Teleorman, având atribuţii de coordonare a Serviciului Poliţiei Rutiere, de îndrumare, supraveghere şi controlul respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, calitate pe care inculpatul a exercitat-o inclusiv în perioada iulie - septembrie 2015, când se susţine că au avut loc evenimentele ce interesează prezenta cauză, a intervenit pe lângă agentul de poliţie D. din cadrul IPJ Teleorman - Serviciul Poliţiei Rutiere pentru ca acesta din urmă să aplice o sancţiune contravenţională mai blândă numitului E. (3 puncte penalizare), persoană care fusese depistată pe raza localităţii Alexandria conducând un autoturism cu o viteză de deplasare cu peste 21-30 km/oră, în raport cu limita legală admisă.

În urma acestei intervenţii, la 08 septembrie 2015, E. s-a întâlnit cu inculpatul C. în zona stadionului municipal Alexandria, situat pe strada x nr. 119, oferindu-i cu titlu de mită produse alimentare perisabile, aproximativ 7 kg. pastramă de oaie (evaluate la suma 140 RON), produse alimentare transportate ulterior la domiciliul inculpatului C. din comuna Poroschia, judeţ Teleorman.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, inculpatul C. nu a contestat primirea produselor alimentare şi nici faptul de a fi intervenit pe lângă agentul de poliţie D. în scopul aplicării unei sancţiuni contravenţionale mai uşoare, aspecte dovedite de altfel de conţinutul convorbirilor telefonice înregistrate în cauză (şi în privinţa cărora nu s-a constatat existenţa vreunei cauze de nulitate, conform celor arătate mai sus) - cu referire la convorbirea telefonică din 10 iulie 2015, ora 13:14:37, purtată între inculpat şi martorul E. şi inculpat şi agentul de poliţie D. (acestuia din urmă fiindu-i înmânat telefonul de către E. în cadrul discuţiei iniţiate de el cu inculpatul C. - filele x d.u.p.), dar şi convorbirile telefonice din data de 07 septembrie 2015, ora 14:52:39, şi data de 08 septembrie 2015, ambele purtate între martorul E. şi inculpat, precum şi convorbirea telefonică din data de 08.09.2015 dintre inculpatul C. şi soţia acestuia, F., prin care inculpatul o anunţa în legătură cu primirea unor bunuri perisabile, acasă.

Inculpatul a contestat doar titlul cu care a primit produsele alimentare de la numitul E., invocând pe de o parte, relaţia de prietenie pe care o avea cu martorul şi faptul că, deşi a intenţionat să achite contravaloarea produselor alimentare, martorul a refuzat plata, iar pe de altă parte, inexistenţa oricărei legături între predarea produselor şi îndeplinirea actului de serviciu.

Susţinerile invocate în apărare au fost înlăturate de judecătorul primei instanţe, care a constatat că acestea erau infirmate de probele administrate în cauză.

Instanţa de apel a apreciat că mijloacele de probă administrate în cauză demonstrează în mod neechivoc că primirea foloaselor injuste de către inculpat s-a realizat în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, astfel cum rezultă din declaraţiile persoanelor direct implicate în derularea evenimentelor.

Cu ocazia audierii sale, martorul E. a declarat că imediat ce a fost oprit în trafic de agenţii de poliţie - recunoscând că autoturismul pe care îl conducea avea o viteză de deplasare peste limita legală, l-a contactat telefonic pe inculpatul C., iar acesta i-a cerut să vorbească cu agentul constatator. Ca urmare, martorului i-a fost aplicată sancţiunea avertismentului şi 3 puncte penalizare.

Din înregistrarea convorbirii telefonice efectuate în cauză rezultă solicitarea inculpatului adresată agentului constatator D. de a manifesta atenţie în aplicarea sancţiunii faţă de persoana oprită în trafic, făcând referire la relaţia pe care el o avea cu martorul E. şi motivul pentru care respectiva persoană depăşise viteza legală.

Intervenţia inculpatului concretizând efectuarea actului contrar atribuţiilor de serviciu, şi anume faptul de a fi intervenit pe lângă agentul de poliţie D. - subordonat al său, pentru ca acesta din urmă să nu aplice prevederile legale contravenţionale rezultă din declaraţiile agentului de poliţie în cauză, care, pe tot parcursul procesului penal, a declarat că a perceput intervenţia inculpatului în favoarea contravenientului ca pe o sugestie de a fi îngăduitor şi că aceasta era atitudinea cunoscută a şefului său, inculpatul C.

Pe de altă parte, însuşi martorul E. a declarat că după intervenţia inculpatului s-a simţit îndatorat faţă de acesta şi de aceea i-a dat cele 7 kg de pastramă.

S-a constatat că tot din declaraţia martorului E. rezultă că inculpatul a fost cel care i-a solicitat să îl ajute cu 5-6 Kg de pastramă şi că respectiva solicitare a perceput-o ca având legătură cu intervenţia anterioară a inculpatului, chiar dacă era formulată la un interval de aproape 2 luni de la data opririi sale în trafic, martorul confirmând astfel legătură dintre cele două acte.

Ca atare, existenţa relaţiei de prietenie dintre inculpat şi martorul E., invocată în apărare, nu exclude faptul primirii de foloase injuste în legătură cu îndeplinirea actului contrar atribuţiilor de serviciu. Iar faptul că, în cursul cercetării judecătoreşti, martorul E. a revenit asupra declaraţiei iniţiale de la urmărirea penală, susţinând că remiterea foloaselor sar fi avut loc fără nicio legătură cu serviciul pe care inculpatul i l-a procurat anterior, nu justifică reţinerea unei alte stări de fapt decât cea reţinută de primă instanţă.

Astfel, în acord cu judecătorul primei instanţei, instanţa de apel a constatat că martorul nu a justificat cu argumente solide schimbarea de poziţie adoptată în cauză. Martorul nu a menţionat ce anume fapte/împrejurări ori alte cauze l-ar fi determinat ca iniţial să declare că s-a simţit obligat faţă de inculpat să îi procure produsele solicitate, pentru ca apoi, după aproape doi ani de la evenimente, să revină şi să declare contrariul. Invocarea unei anume stări emoţionale sub imperiul căreia martorul ar fi dat declaraţia la urmărirea penală nu justifică şi nu determină formularea unor relatări diferite decât cele care au fost în mod real percepute în condiţiile în care însuşi martorul a declarat în faţa instanţei că nu i s-a sugerat declaraţia şi nici nu s-a simţit ameninţat în vreun fel de procuror. Toate aceste aspecte au fost corespunzător observate şi valorificate de prima instanţă care la stabilirea stării de fapt a dat relevanţă declaraţiei martorului E. de la urmărirea penală.

Înalta Curte, ca instanţă de apel, a reţinut că martorul E. nu şi-a motivat convingător schimbarea de poziţie adoptată şi nu a prezentat date, elemente şi împrejurări în raport de care să se poată considera că declaraţia iniţială era nereală şi nu servea stabilirii adevărului în cauză.

În consecinţă, în raport de toate cele arătate, Înalta Curte a constatat că prima instanţă a stabilit corespunzător împrejurările în care s-au desfăşurat evenimentele din data de 10 iulie 2015 şi că activitatea astfel reţinută în sarcina inculpatului C. constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în modalitatea primirii de foloase necuvenite pentru efectuarea unui act contrar atribuţiilor de serviciu, respectiv intervenţia pe lângă un agent de poliţie - subordonat al său, în vederea neaplicării prevederilor legale contravenţionale, fiind valabile observaţiile primei instanţei făcute în legătură cu subzistenţa infracţiunii din perspectiva faptului că în cauză fusese dispusă o sancţiune contravenţională mai blândă.

Condamnarea inculpatului C. a fost menţinută în cauză pentru infracţiunea de luare mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 - fapta din 10.07.2015, şi pentru o parte din actele materiale (5 acte materiale) ce intră în compunerea infracţiunii continuate de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pentru celelalte acte materiale reţinute prin hotărârea primei instanţă, constatându-se că probele legal administrate în proces nu confirmă acuzaţiile.

Pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., în privinţa căreia în apel a fost înlăturată dispoziţia primei instanţe privind schimbarea încadrării juridice prin reţinerea formei continuate de infracţiune, iar în urma reevaluării probatoriului administrat, s-a constatat că răspunderea penală poate fi angajată numai pentru fapta comisă la data de 10.07.2015, conform considerentelor arătate mai sus în prezenta decizie, Înalta Curte a arătat că pedeapsa ce urmează a fi aplicată pentru această infracţiune va fi coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al reţinerii de circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului C.

S-a reţinut în acest sens natura şi valoarea foloaselor obţinute, infracţiunea de luare de mită fiind săvârşită în contextul primirii unor bunuri alimentare (aproximativ 7 kg. pastramă de oaie) evaluate la 140 RON de la martorul E., care avea o relaţie de amiciţie cu inculpatul G. Or, aceste elemente legate de fapta comisă diminuează gravitatea infracţiunii şi justifică recunoaşterea lor drept circumstanţe atenuante în sensul art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., cu consecinţa stabilirii unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 10 ianuarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost îndreptată eroarea materială evidentă strecurată în cuprinsul minutei Deciziei nr. 3/A din data de 06 ianuarie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, în sensul că la alin. (7) s-a trecut actul material din data de 21.07.2015 în loc de 18.08.2015, cum din eroare s-a menţionat, astfel încât se va citi:

"Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale, respectiv: fapta din 14.09.2015-15.09.2015, fapta din 25.09.2015, fapta din 23.09.2015, fapta din 21.07.2015, fapta din 18.08.2015)."

Despre această îndreptare s-a făcut menţiune la sfârşitul minutei corectate.

Pentru a pronunţa această încheiere, Înalta Curte, examinând actele dosarului, a constatat că în conţinutul minutei Deciziei nr. 3/A pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2016, la data de 06 ianuarie 2021, s-a strecurat o eroare materială la alin. (7) al pct. I, referitor la data unuia dintre actele materiale reţinute a fi comise de către inculpatul C., în legătură cu martorul denunţător H., respectiv s-a menţionat:

"Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale, respectiv: fapta din 14.09.2015-15.09.2015, fapta din 25.09.2015, fapta din 23.09.2015, fapta din 18.08.2015, fapta din 18.08.2015)."

În loc de:

"Reduce de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale, respectiv: fapta din 14.09.2015 - 15.09.2015, fapta din 25.09.2015, fapta din 23.09.2015, fapta din 21.07.2015, fapta din 18.08.2015)."

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel (Decizia penală nr. 3/A din 06 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul C., prin avocat ales, I., cu împuternicirea avocaţială seria x, nr. x/09.02.2022) la data de 09 februarie 2022 (data poştei, plic, dosar recurs în casaţie).

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C. a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie la data de 21 februarie 2022; Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Structura Centrală la data de 21 februarie 2022; inculpatului B. la data de 21 februarie 2022; inculpatului A. la data de 21 februarie 2022; inculpatului J. la Cabinetul Avocat K. la 22 februarie 2022 şi la adresa din Turnu Măgurele, judeţ Teleorman la data de 21 februarie 2022, fiind afişată înştiinţarea, fiind absent.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 31 martie 2022. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererilor, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 19 aprilie 2022.

Cererea de recurs în casaţie a fost formulată de inculpatul C. prin avocat ales, I., cu împuternicirea avocaţială seria x, nr. x/09.02.2022), invocând art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.

Apărarea a susţinut că inculpatul a fost greşit condamnat pentru infracţiunea de luare de mită, art. 289 C. pen. cu reţinerea art. 7 din Legea nr. 78/2000. S-a susţinut că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală, respectiv "fapta inculpatului C., care în intervalul 10.07.2015 - 08.09.2015, a primit cu titlu de mită, produse alimentare perisabile (aproximativ 7 kg pastrama de oaie, evaluate de către mituitor la suma de 140 de RON), de la numitul E., pentru a efectua un act contrar atribuţiilor de serviciu (intervenţia pe lângă agenţii de poliţie, subordonaţi ai acestuia în vederea neaplicării prevederilor legale contravenţionale), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 7 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la agentul de politie D.

Referitor la situaţia de fapt s-a arătat că instanţele de apel şi de fond au reţinut că în data de 10.07.2015, numitul E. conducea un autoturism pe raza localităţii Alexandria cu o viteză de deplasare cu peste 21 - 30 km/h peste limita legală admisă. S-a arătat că în faţa instanţei de fond, la data de 23.01.2017, martorul a declarat că atunci când a fost oprit de politie, de agentul de politie D., l-a sunat pe inculpatul C. ca să intervină, să nu mai fie sancţionat. S-a precizat faptul că i-a zis agentului de poliţie care l-a oprit, dl D. cu cine vorbeşte (că vorbeşte cu C.) şi i-a arătat telefonul. C. şi agentul constatator D. vorbit la telefonul lui E., iar în urma discuţiilor purtate, agentul constatator i-a întocmit proces-verbal de contravenţie prin care i-a aplicat avertisment şi 3 puncte penalizare (la filele x din decizie fiind redată motivarea instanţei de fond şi filele x din decizia recurată).

Pe de altă parte, apărarea a susţinut că inculpatul C. nu avea ca atribuţie de serviciu în data de 10.07.2015 să îi sancţioneze pe numitul E., nefiind la acea dată agentul constatator. Faptul că inculpatul C. deţinea calitatea de şef serviciu Politie Rutiera Teleorman, ca i-ar fi sugerat agentului constatator o sancţiune mai blândă pentru contravenient nu înseamnă că acesta şi-a încălcat obligaţiile sale de serviciu, neavând atribuţii de serviciu de a verifica legalitatea şi/sau temeinicia proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor. Aşadar, intervenţia acestuia pe lângă agentul constatator poate fi privită ca fiind o intervenţie neprincipială (nesancţionată penal) sau în cel mai rău caz o faptă de trafic de influentă, întrucât E. a avut reprezentarea că, dacă îl sună pe şeful serviciului Politiei Rutiere Teleorman va fi scutit de aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, cu toate că agentul constatator, nu s-a conformat sugestiei, aplicând sancţiunea legală. Foloasele necuvenite primite două luni mai târziu - 7 kg de pastramă, cu o valoare de 140 RON nu au fost primite pentru că şi-ar fi încălcat atribuţiile sale de serviciu cu consecinţa nesancţionării contravenientului, ci pentru că inculpatul C. şi-a exercitat influenţa pe lângă colegul sau, agentul constatator.

Apărarea a susţinut că deţinerea calităţii de şef serviciu rutier de către C. nu presupune vreo autoritate profesională sau de verificare a actelor întocmite de poliţiştii din cadrul serviciului, ci doar o coordonare a resurselor umane şi logistice, în teritoriu pe raza de competentă. Agenţii de politie sunt independenţi în aplicarea sancţiunilor fata de persoanele sancţionate. Aşadar, s-a susţinut că sancţiunea aplicată martorului a fost în limitele legale, acestuia întocmindu-i-se în mod corect proces-verbal de contravenţie.

În continuare, s-a arătat că martorul a declarat că C. l-a sunat după câteva zile şi l-a rugat să îi dea 5-6 kg de pastrama de oaie, a fost şi i-a dat pastrama, nu i-a dat bani inculpatul, deşi a avut intenţia să plătească, dar martorul i-a precizat că pastrama este de la el de la fermă şi nu trebuie să plătească.

Apărarea a considerat că instanţa de apel, în mod greşit, a susţinut că nu poate reţine aspectul esenţial din declaraţia martorului, acela că nu s-a simţit dator fată de inculpatul C., ci a dat forţă probatorie declaraţiei martorului E. din cursul urmăririi penale, deşi acesta în fata instanţei de fond a declarat că lucrurile s-au petrecut în alt mod, că era presat de organele judiciare şi intimidat, considerând că martorul nu s-a simţit ameninţat de procuror şi nu putea fi avută în vedere ultima declaraţie, raportându-ne la timpul trecut de la data faptei. Apărarea a mai făcut referire şi la declaraţia martorului D. din 23.01.2017 în faţa instanţei de fond că: care se coroborează şi cu declaraţia inculpatului C. din data de 30.10.2017.

Concret, s-a arătat că inculpatul C. a primit la data de 08.09.2015 de la martorul E. 5 - 6 kg de pastramă de oaie pe care a vrut să o plătească însă, martorul aşa cum a declarat şi în faţa instanţei, nu a vrut să îi ia banii, întrucât îl respectă pe C. şi ştie că acesta cumpăra de la el la fermă de aproximativ 2 ori pe an. În opinia apărării, vădita disproporţie este evidentă şi din prisma faptului că C. nu a intervenit pe lângă agentul de poliţie care l-a oprit pe E. în trafic, deoarece acestuia din urmă i-a fost întocmit proces-verbal de contravenţie şi a fost sancţionaţi.

Cu privire la conţinutul înregistrării ambientale a discuţiei purtate între inculpat şi martorii D. şi E. din 10.07.2015, invocată ca probă în dovedirea vinovăţiei inculpatului, s-a solicitat a se observa că, deşi acestea ar putea conţine elemente care să conducă la existenţa unei activităţi cu caracter infracţional, nu este coroborată cu alte mijloace de probă care să susţină acuzaţia. Apărarea a susţinut că simpla existenţă a unor discuţii care nu sunt concretizate prin administrarea şi a altor mijloace de probă care să le confirme, nu este suficientă pentru stabilirea existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului.

Analizând fapta descrisă în decizia de condamnare şi infracţiunea de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen., s-a apreciat în cazul de faţă fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu este prevăzută de legea penală.

Aşadar, în opinia apărării, condamnarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., 291 C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, faptele imputate inculpatului nu sunt prevăzute legea penală, întrucât nu le-a săvârşit în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca ofiţer de politie cu atribuţii de constatare şi/sau sancţionare a contravenţiilor.

De asemenea, s-a susţinut că inculpatului i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, deşi, atât instanţa de apel cât şi cea de fond au reţinut circumstanţe atenuante atât cu privire la fapta de luare de mită, cât şi cu privire la persoana inculpatului, în cazul infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

Apărarea a susţinut că datele ce caracterizează persoana inculpatului, atitudinea avută înainte şi după săvârşirea faptelor, nivelul de integrare în familie şi în societate, conduita corespunzătoare adoptată în cursul procesului penal, precum şi circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, aşa cum au fost ele evidenţiate de judecătorul primei instanţe, constituie elemente de natură a releva că nu este necesară o reacţie represivă mai severă. S-a arătat că din cuprinsul sentinţei rezultă că la stabilirea pedepsei prima instanţă a avut în vedere întregul complex de date - care constituie şi criterii generale de individualizare a pedepsei, şi numai în urma unei examinări de ansamblu a dispus condamnări orientate spre minimul special al pedepselor închisorii prevăzute de lege. Dispoziţia instanţei de apel referitoare la reducerea pedepsei principale aplicate inculpatului C. de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare a avut în vedere numărul mai redus al actelor materiale care intră în compunerea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000. S-a apreciat că atât instanţa de apel cât şi cea de fond au avut în considerare circumstanţele atenuante pentru inculpate, însă, nu au făcut aplicarea efectelor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie potrivit dispoziţiilor art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., pronunţarea unei soluţii de casare pentru motivul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12, art. 448 alin. (1), pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi achitarea inculpatului C. pentru infracţiunea prev. de art. 289 C. pen., în principal, iar în subsidiar, înlăturarea greşitei aplicări a legii - art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, respectiv nereţinerea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen.

Prin încheierea din 19 aprilie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 3/A din 06 ianuarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

A trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului C7 şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, la data 14 iunie 2022, ora 09:00, cu citarea părţii şi asigurarea apărării.

Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 3/A din 06 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către condamnatul C. în termenul legal, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele părţii care exercită calea de atac extraordinară, domiciliul, precum şi semnătura părţii care a exercitat calea de atac (prin avocat).

S-a constatat că este îndeplinită şi condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.

Referitor la sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală", Înalta Curte a subliniat că aceasta vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Aşadar, având în vedere că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, Înalta Curte verifică doar corespondenţa formală între elementele faptice reţinute în hotărârea recurată şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Recurentul a susţinut că fost greşit condamnat pentru infracţiunea de luare de mită, art. 289 C. pen. cu reţinerea art. 7 din Legea nr. 78/2000, respectiv pentru fapta pentru care s-a reţinut că, în intervalul 10 iulie 2015 - 08 septembrie 2015, a primit cu titlu de mită, produse alimentare perisabile (aproximativ 7 kg pastrama de oaie, evaluate de către mituitor la suma de 140 de RON), de la numitul E., pentru a efectua un act contrar atribuţiilor de serviciu.

În esenţă, recurentul inculpat C. a susţinut că soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită este nelegală, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate pentru a se considera că fapta este prevăzută de legea penală. Recurentul a apreciat că nu este realizată legătura dintre fapta funcţionarului şi actele care intră în îndatoririle de serviciu, întrucât nu a fost săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca ofiţer de politie cu atribuţii de constatare şi/sau sancţionare a contravenţiilor. Acesta a arătat că deţinea calitatea de şef serviciu Poliţie Rutieră Teleorman şi i-ar fi sugerat agentului constatator o sancţiune mai blândă pentru contravenient, însă aceasta nu înseamnă că şi-a încălcat obligaţiile sale de serviciu, neavând atribuţii de serviciu de a verifica legalitatea şi/sau temeinicia proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor. În opinia apărării, intervenţia inculpatului pe lângă agentul constatator poate fi privită ca fiind o intervenţie neprincipială (nesancţionată penal) sau o faptă de trafic de influentă.

De asemenea, pentru aceleaşi considerente, în sensul că în calitate de ofiţer de politie nu avea atribuţii de serviciu de a verifica legalitatea şi/sau temeinicia proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor, recurentul a solicitat înlăturarea greşitei aplicări a legii, respectiv art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte a constatat că recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat C. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problema de drept invocată referitoare la infracţiunile de luare de mită, art. 289 C. pen. cu reţinerea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale).

Înalta Curte a constatat că numai criticile privind lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, se circumscriu cazului de casare invocat (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), astfel că, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., sub acest aspect, recursul în casaţie este admisibil în principiu.

Astfel cum s-a menţionat anterior, analiza motivelor formulate de recurentul inculpat se va realiza strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

Totodată, inculpatul a susţinut că i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, deşi atât instanţa de apel, cât şi cea de fond au reţinut circumstanţe atenuante atât cu privire la fapta de luare de mită, cât şi cu privire la persoana inculpatului, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen. nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

Referitor la problema de drept pusă în discuţie în cadrul cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că argumentele referitoare la faptul că nu au fost reţinute circumstanţele atenuante, prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. exced cazului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], solicitările neputând fi încadrate, de altfel, în niciunul din cazurile de recurs în casaţie prevăzute de lege. Înalta Curte, în calea de atac a recursului în casaţie, nu poate avea în vedere în stabilirea limitelor legale ale pedepsei cu închisoarea anumite circumstanţe judiciare, atenuante sau agravante, ce nu au fost reţinute de către instanţa de apel şi nici nu poate reaprecia modalitatea de executare a pedepsei. Reţinerea circumstanţelor atenuante reprezintă o chestiune de apreciere a instanţelor de fond/apel, această operaţiune juridică neputând fi făcută în calea extraordinară a recursului în casaţie.

Cu ocazia dezbaterilor asupra fondului recursului în casaţie, în esenţă, recurentul inculpat, prin avocat ales, a solicitat admiterea recursului în casaţie, şi, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. (fapta din 10 iulie 2015), apreciind că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, în cauză nefiind întrunite elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni. Argumentele recurentului sunt expuse pe larg în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând recursul în casaţie potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 19 aprilie 2022, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Înalta Curte constată că inculpatul C. a susţinut că a fost greşit condamnat pentru infracţiunea de luare de mită, art. 289 C. pen. cu reţinerea art. 7 din Legea nr. 78/2000, pentru care s-a reţinut că, în intervalul 10 iulie 2015-08 septembrie 2015, a primit cu titlu de mită, produse alimentare perisabile (aproximativ 7 kg pastrama de oaie, evaluate de către mituitor la suma de 140 de RON), de la numitul E., pentru a efectua un act contrar atribuţiilor de serviciu (intervenţia pe lângă agenţii de poliţie, subordonaţi ai acestuia în vederea neaplicării prevederilor legale contravenţionale).

Aşadar, recurentul a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), întrucât nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită, art. 289 C. pen. cu reţinerea art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021). Deoarece legea nu prevede competenţa de a administra probe cu privire la situaţia de fapt, instanţa de recurs în casaţie îşi fundamentează soluţia pe baza faptelor anterior constatate.

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu cu privire la infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. cu reţinerea art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii în sensul că fapta nu corespunde modelului abstract de incriminare.

Pentru a verifica dacă inculpatul C. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel, prin decizia penală atacată, a desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 59/F din data de 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi, în întregime, încheierea din 12 aprilie 2018 a aceleiaşi instanţe şi, rejudecând, a fost înlăturată dispoziţia privitoare la schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu referitor la inculpatul C. în ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Instanţa de apel a condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (fapta din 10 iulie 2015), fiind achitat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (faptele din 25 iulie 2015 - 29 iulie 2015 şi fapta din 11 septembrie 2015).

Pornind de la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea atacată, se constată că inculpatului din prezenta cauză i se impută săvârşirea infracţiunii de luare de mită, art. 289 C. pen. cu reţinerea art. 7 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că în calitate de comisar de poliţie, deţinând funcţia de şef al Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Teleorman, având atribuţii de coordonare a Serviciului Poliţiei Rutiere, de îndrumare, supraveghere şi controlul respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, calitate pe care a exercitat-o inclusiv în perioada iulie - septembrie 2015, a intervenit pe lângă agentul de poliţie D. din cadrul IPJ Teleorman - Serviciul Poliţiei Rutiere pentru ca acesta din urmă să aplice o sancţiune contravenţională mai blândă numitului E. (3 puncte penalizare), persoană care fusese depistată pe raza localităţii Alexandria conducând un autoturism cu o viteză de deplasare cu peste 21-30 km/oră, în raport cu limita legală admisă.

Potrivit art. 289 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Din definiţia infracţiunii de luare de mită rezultă că, sub aspectul laturii obiective, aceasta are conţinuturi alternative, putându-se realiza, sub aspectul elementului material, fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune. Acţiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase. Oricare dintre aceste acţiuni trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de apel a stabilit corespunzător împrejurările în care s-au desfăşurat evenimentele din data de 10 iulie 2015, reţinând că activitatea inculpatului C. constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în modalitatea primirii de foloase necuvenite pentru efectuarea unui act contrar atribuţiilor de serviciu, respectiv intervenţia pe lângă un agent de poliţie - subordonat al său, în vederea neaplicării prevederilor legale contravenţionale, fiind valabile observaţiile instanţei făcute în legătură cu subzistenţa infracţiunii din perspectiva faptului că în cauză fusese dispusă o sancţiune contravenţională mai blândă.

Înalta Curte apreciază că există concordanţă între situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare şi încadrarea juridică reţinută.

Recurentul a susţinut că în raport de situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită, întrucât fapta nu a fost săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ca ofiţer de politie cu atribuţii de constatare şi/sau sancţionare a contravenţiilor. Recurentul a arătat că nu avea atribuţii de a verifica legalitatea şi/sau temeinicia proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor, iar intervenţia sa pe lângă agentul constatator poate constitui o intervenţie neprincipială (nesancţionată penal) sau o faptă de trafic de influentă.

Analizând motivele de recurs în casaţie Înalta Curte constată că, de fapt, criticile recurentului inculpat, fără să tindă la o schimbare a situaţiei de fapt, nu conduc la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală, ci, mai degrabă, se îndreaptă spre o schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de trafic de influenţă, situaţie care este, însă, exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casaţie, care, în reglementarea C. proc. pen. reprezintă o cale extraordinară de atac exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că infracţiunea de luare de mită (fapta din 10 iulie 2015) prevăzută de art. 289 C. pen. cu reţinerea art. 7 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost condamnat inculpatul C. prin decizia recurată, întruneşte condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile acestuia exced cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 3/A din 06 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 3/A din 06 ianuarie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2022.

GGC - ED