Cassation appeal in bribery and influence-peddling case dismissed; convictions upheld and appellants ordered to pay costs

Asupra recursurilor în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 55 din 05.03.2021 a Tribunalului Braşov pronunţată în Dosarul nr. x/2019, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor:

- A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a dispus ridicarea măsurii popririi asiguratorii asupra conturilor bancare aparţinând numitului A. în vederea confiscării speciale, dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 31.10.2019.

S-a dispus ridicarea măsurilor instituite prin ordonanţele din data de 29.11.2019 prin care s-a dispus instituirea unor măsuri asiguratorii în vederea confiscării extinse, după cum urmează:

- sechestru asigurător şi poprire asupra sumelor de bani existente în conturile curente/de economisire/depozite etc. şi asupra tuturor instrumentelor de plată aparţinând inculpatului A., deschise la SC C. SA;

- sechestru asigurator asupra autoturismului, serie şasiu x, înmatriculat sub nr. x la data de 21.08.2018, an fabricaţie 2011, înmatriculat pe numele D.;

- sechestru asigurător asupra sumelor de bani existente în conturile curente/de economisire/depozite etc. şi asupra tuturor instrumentelor de plată aparţinând numitului E., deschise la SC F. SA şi SC C. SA;

- sechestru asigurător asupra sumelor de bani existente în conturile curente/de economisire/depozite etc. şi asupra tuturor instrumentelor de plată aparţinând numitei G., deschise la SC H. SA,

- sechestru asigurător asupra imobilului tip teren cu suprafaţa de 477 mp, înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Măgurele, nr. cadastral x şi asupra imobilului tip casă, neintabulat, cu suprafaţa de 282 mp, cu anexă de 16,32 mp, construită pe terenul cu suprafaţa de 477 mp, înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Măgurele, nr. cadastral x, situat în or. Măgurele, str. x, recepţionat în baza procesului-verbal nr. x din 25.07.2016, deţinute de G.

S-a constatat că prin ordonanţa procurorului din data de 24.10.2019 s-a dispus reţinerea numitului A., iar, că, prin ordonanţa procurorului din data de 24.10.2019, s-a dispus reţinerea numitului B.

(...)

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov şi inculpaţii A. şi B.

Prin Decizia penală nr. 108/AP din 11 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, împotriva Sentinţei penale nr. 55 din 05.03.2021, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosar nr. x/2019, care a fost desfiinţată în totalitate, şi, în rejudecare, în fond:

I. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

(...)

În baza art. 291 alin. (2) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul A. suma de 1100 RON, reprezentând contravaloarea folosului material primit de la inculpatul B.

II. În baza art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

(...)

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de dare de mită.

(...)

Împotriva hotărârii instanţei de apel, inculpaţii B. şi A. au declarat recurs în casaţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia au arătat că au fost condamnaţi pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, în argumentare, inculpatul A. a arătat, în esenţă că, fapta de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat de către instanţa de apel, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Sub acest aspect, a menţionat că instanţa de apel nu a determinat cu exactitate care este elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv: pretinderea, primirea sau acceptarea de foloase necuvenite, motivarea instanţei fiind una ambiguă, în considerente făcându-se pe de o parte trimitere la primire, iar, pe de altă parte, la acceptarea de foloase necuvenite.

Totodată, s-a arătat că probatoriul administrat în cauză exclude de plano o acţiune de determinare a agentului de poliţie în sensul îndeplinirii de către acesta a unui act contrar atribuţiilor de serviciu.

Aşadar, făcând trimitere la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, apărarea a arătat că, într-adevăr inculpatul A. l-a însoţit pe inculpatul B. la sediul poliţiei, însă, acţiunile acestuia se circumscriu numai unor explicaţii teoretice asupra cazului, cu prezentarea unui punct de vedere personal asupra modalităţii de investigare a acestuia.

De asemenea, s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că nu a existat o provocare din partea organelor de cercetare penală motivat de faptul că fapta era deja consumată la data de 19.10.2019.

La rândul său, inculpatul B., subsumat aceluiaşi motiv de casare, a arătat că, nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât inculpatul A. nu a promis că îl va determina pe agentul de poliţie să îndeplinească un act contrar atribuţiilor sale de serviciu, iar, el nu a oferit şi nici nu a plătit suma de 1.100 RON cu titlu de contraprestaţie pentru pretinsa traficare a influenţei.

Referitor la infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a arătat că, situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de către instanţa de apel nu relevă o condiţionare a oferirii foloaselor de o anumită conduită a funcţionarului public, discuţia privind plimbarea cu autoturismului survenind în contextul unei conversaţii mai ample despre autoturism, în cadrul căreia, agentul de poliţie I. a părut interesat de caracteristicile tehnice ale acestuia, fără nicio legătură cu atribuţiile sale de serviciu, iar, în ceea ce priveşte invitaţia făcută pentru ziua următoare, s-a menţionat că, aceasta denotă caracterul prietenos al inculpatului, şi nu intenţia de a corupe funcţionarul public.

Prin încheierea din 26 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 108/Ap din 11 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanţa supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenţii inculpaţi A. şi B. vizează, în esenţă, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

Se reţine, astfel, că susţinerile recurenţilor inculpaţi nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, criticile în sensul că motivarea instanţei de apel este ambiguă şi total insuficientă, aceasta referindu-se când la primirea, când la acceptarea de foloase necuvenite (inculpatul A.), respectiv că nu a existat vreo corupere şi nici vreo primire de foloase necuvenite, întrucât inculpatul A. s-a oferit să îl însoţească la organele de poliţie pentru a-i explica situaţia juridică a acestuia şi că achitarea tarifului unei camere de hotel nu s-ar încadra în noţiunea de folos material (inculpatul B.), constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa dispunerii unei soluţii favorabile inculpaţilor.

Deşi recursul în casaţie este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în opinia recurenţilor inculpaţi, soluţia de condamnare pronunţată de instanţa de apel fiind urmarea administrării unor probe incorect valorificate, insuficiente şi a raţionamentului judecătorului, care nu este descris suficient de detaliat; în concret, nemulţumirea inculpaţilor este legată de interpretarea materialului probator, solicitându-se de fapt reanalizarea probelor şi înlăturarea raţionamentului care a condus la soluţia de condamnare.

Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că, în esenţă, instanţa de apel a reţinut că, inculpatul A., în calitate de ofiţer de poliţie, cu grad de subcomisar în cadrul Poliţiei Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră şi de şef al Biroului de Organizare şi Sistematizare în cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră, la cererea cumpărătorului de influenţă, inculpatul B., a promis că îşi va folosi influenţa dată de funcţia deţinută pentru a-i determina pe lucrătorii din cadrul Poliţiei Staţiunii Poiana Braşov care efectuau cercetarea penală pentru o infracţiunea rutieră în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov privindu-l pe cumpărătorul de influenţă, să acţioneze în scopul propunerii unei soluţii favorabile cu privire la această faptă, ulterior, în data de 18.10.2019 dând curs promisiunii, acceptând în schimbul intervenţiei sale un sejur plătit de inculpatul B. la hotelul J. din Poiana Braşov în valoare de aproximativ 1100 RON.

Instanţa de apel a avut în vedere că elementul material al laturii obiective al infracţiunii de trafic de influenţă s-a realizat prin promisiunea inculpatului că va interveni în favoarea inculpatului B. faţă de organele de poliţie din cadrul Poliţiei Staţiunii Poiana Braşov care instrumentau dosarul penal nr. x/2019, în schimbul folosului material constând în contravaloarea cazării la hotel.

Cu privire la fapta inculpatului B., instanţa de apel a reţinut că, la începutul lunii octombrie 2019, aflând că este cercetat în calitate de suspect pentru săvârşirea unei infracţiuni rutiere de către poliţia Staţiunii Poiana Braşov în cauza nr. x/P/2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, după ce a fost citat pentru aducerea la cunoştinţă a învinuirii, în scopul obţinerii unei soluţii de clasare, i-a oferit şi ulterior i-a plătit inculpatului A. un sejur la hotelul J. din Poiana Braşov, în valoare de 1100 RON, solicitându-i ca, în schimb, acesta să îşi folosească influenţa dată de gradul şi funcţia deţinută asupra organelor de cercetare penală care instrumentau cauza, pentru obţinerea soluţiei dorite, ofiţerul acceptând solicitarea, şi dând ulterior curs promisiunii făcute.

Instanţa de apel a avut în vedere că elementul material al laturii obiective al infracţiunii de cumpărare de influenţă s-a realizat prin oferirea şi apoi plata contravalorii sejurului inculpatului Vezeteu la hotelul J. din Poiana Braşov, în schimbul intervenţiei acestuia în faţa organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Staţiunii Poiana Braşov, în vederea obţinerii unei soluţii de clasare.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că inculpatul B., în data de 18.10.2019, având convingerea că martorul I. urma să acţioneze potrivit dorinţei sale şi intervenţiei exercitate în prealabil de inculpatul A., şi în scopul de a-i întări acestuia hotărârea şi de a-l recompensa pentru comportamentul prietenos, i-a oferit maşina sa pentru o plimbare şi o masă la un restaurant din Poiana Braşov, ce urma să aibă loc a doua zi.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv faptele inculpatului B. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reţinută în cauză de instanţa de apel, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv faptele inculpatului B. se circumscriu elementelor de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din legea nr. 78/2000.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 108/Ap din 11 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 108/Ap din 11 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2022.

GGC - ED