Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 279/RC/2022 AI generated

Tax evasion concurrence: Validity of cumulative sentencing under mixed legal regimes and strict limits of cassation review for penalty boundaries

Case Number Decizia nr. 279/RC/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by defendant B, upholding the Court of Appeal's decision that confirmed the lower court's sentencing and civil liability determinations in a criminal case involving continued tax evasion. The dispute centered on B's argument that the cumulative sentence resulted from an illegal combination of penalties because the new Criminal Code's rules on concourse of offenses (Legislation No. 187/2012, Art. 10) were misapplied to crimes committed entirely under the old Criminal Code, and on the procedural fairness of the evidence admitted. Relying on the strict interpretation of the cassation ground for "penalties in other limits than those provided by law" (Criminal Procedure Code Art. 438(1)(12)), the Court determined that the new law's sentencing regime was correctly applied because at least one offense in the plurality structure was committed under the new law, validating the "most severe penalty plus one-third of the others" calculation. The final operative outcome confirms B's total imprisonment term of 9 years and 11 months, including the re-activation of a previously suspended sentence, and mandates the payment of judicial costs of 200 RON to the state, with the partial attorney's fee borne by the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 42 C. pen, art. 5 C. pen, art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen, art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 80 alin. (1) C. pen, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005; Tax evasion concurrence: Validity of cumulative sentencing under mixed legal regimes and strict limits of cassation review for penalty boundaries: The dispute centered on B's argument that the cumulative sentence resulted from an illegal combination of penalties because the new Criminal Code's rules on concourse of offenses (Legislation No. 187/2012, Art. 10) were misapplied to crimes committed entirely under the old Criminal Code, and on the procedural fairness of the evidence admitted. Relying on the strict interpretation of the cassation ground for "penalties in other limits than those provided by law" (Criminal Procedure Code Art. 438(1)(12)), the Court determined that the new law's sentencing regime was correctly applied because at least one offense in the plurality structure was committed under the new law, validating the "most severe penalty plus one-third of the others" calculation. The final operative outcome confirms B's total imprisonment term of 9 years and 11 months, including the re-activation of a previously suspended sentence, and mandates the payment of judicial costs of 200 RON to the state, with the partial attorney's fee borne by the state.

Keywords

AI generated
tax evasion penalties concurrence of criminal offenses grounds for cassation judicial review of sentencing mixed tax tax procedure code

Cited Legislation

AI generated
art. 42 C. pen
x/2018, în baza art. 421 pct.
art. 5 C. pen
anterior şi art. 5 C. pen., cu aplicarea art.
art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen
pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen
anterior, art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
art. 80 alin. (1) C. pen
anterior şi art. 80 alin. (1) C. pen.
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.
art. 12 din Legea nr. 187/2012
la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev.
art. 71 alin. (2) C. pen
În baza art. 71 alin. (2) C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Procedural basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Legal basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Legal basis for determining that the partial attorney's fee remains the responsibility of the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 229 din 13.03.2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza disp. art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 - art. 42 C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 80 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnată inculpata A., (...) la o pedeapsă de 4 ani închisoare (84 acte materiale - faptă săvârşită în perioada 2009-2010).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 65 alin. (1)-(3) C. pen. din 1968 rap. la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c din C. pen. din 1968 (actualul art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.), pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. din 1968, cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatei şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c din C. pen. din 1968 (actualul art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.).

În baza art. 861 C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe o perioadă de 5 ani.

(...)

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen. anterior, art. 33 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., (...) în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, la o pedeapsă de 2 ani închisoare (101 acte materiale - fapte din perioada 2009 - 2010).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 65 alin. (1) - (3) C. pen. anterior, rap. la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c din C. pen. anterior (în prezent prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen.), pe o durată de 2 ani.

În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 - 42 C. pen. anterior, art. 33 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 5 ani închisoare (84 acte materiale- fapte din perioada 2009 - 2010).

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 65 alin. (1) - (3) C. pen. anterior, rap. la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c din C. pen. anterior (în prezent prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen.), pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c din C. pen. anterior.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 7 luni închisoare aplicată lui B. prin Sentinţa penală nr. 795/14.11.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 98/05.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în pedepsele componente de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 5/25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017 şi de 4 ani şi 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 405/2.04.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017 şi, în consecinţă:

S-a repus în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 5/25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017, modificată prin Decizia penală nr. 1406/A/25.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti în pedepsele componente de 2 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare.

S-a repus în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 405/2.04.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017, îndreptată material prin încheierea de îndreptare eroare materială pronunţată la data de 05.04.2018 şi rămasă definitivă la data de 08.02.2019, astfel cum a fost modificată, în parte, în latură penală şi civilă, prin Decizia penală nr. 122 din data de 08.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 9 luni închisoare şi 1 an şi 2 luni închisoare, cea din urmă rezultată în urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei dispusă prin hotărârea sus-menţionată.

În baza art. 40 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 3 ani închisoare şi 9 luni închisoare, cu pedepsele de 2 ani închisoare şi 5 ani închisoare aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din totalul celorlalte pedepse (de 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, 9 luni închisoare şi 2 ani închisoare), respectiv pedeapsa de 3 ani şi 1 lună, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 1 lună închisoare.

S-a menţinut revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare la care B. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 259/28.03.2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin neapelare la data de 12.04.2013, şi s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 1 lună, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 9 ani şi 3 luni închisoare.

S-a descontopit pedeapsa complementară rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. de o durată de 2 ani şi 6 luni aplicată lui B. prin Sentinţa penală nr. 795/14.11.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 98/05.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în pedepsele componente de 2 ani şi 6 luni constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 405/2.04.2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017 şi pedeapsa complementară a interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. (fostul art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1968) pe o durată de 1 an ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 5/25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017 şi, în consecinţă:

S-a repus în individualitatea ei pedeapsa complementară rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. de o durată de 2 ani şi 6 luni aplicată lui B. prin Sentinţa penală nr. 405/2.04.2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017, în cele 2 pedepse componente constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. pe o durată de câte 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-au contopit aceste 2 pedepse de câte 2 ani şi 6 luni constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. cu pedeapsa complementară a interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. (fostul art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1968) pe o durată de 1 an ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 5/25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017, precum şi cu cele două pedepse de câte 2 ani constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c din C. pen. anterior aplicate în cauză (în prezent prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.), în pedeapsa complementară rezultantă cea mai grea constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni, la care s-a adăugat interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. k) C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g), k) C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni, care se va executa după executarea pedepsei principale.

S-a descontopit pedeapsa accesorie rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante, aplicată lui B. prin Sentinţa penală nr. 795/14.11.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 98/05.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în pedepsele accesorii aplicate prin sentinţele penale nr. 405/2.04.2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi nr. 5/25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 45 alin. (2), (3), (5) C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 187/2012 s-au contopit pedepsele accesorii astfel descontopite şi cu cea aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa accesorie rezultantă cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată în cauză perioada reţinerii de la 21.08.2017 şi perioada executată începând cu 25.10.2018 la zi.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor de condamnare şi contopire.

S-a anulat mandatul de executare emis de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2019 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19 C. proc. pen. şi la art. 20 şi 25 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 23 alin. (3) C. proc. pen. şi la art. 1381 din noul C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, cu sediul în Ploieşti, jud. Prahova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, cu sediul în Târgovişte, jud. Dâmboviţa şi în consecinţă, l-a obligat pe inculpatul B. la plata sumei de 1.666.697 RON, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat, compus din TVA în sumă de 962.222 RON şi impozit pe profit suplimentar în sumă de 704.475 RON, la care s-a adăugat dobânzi şi penalităţi calculate până la data achitării integrale a prejudiciului, precum şi, în solidar cu inculpata A., la plata sumei de 2.747.754 RON, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat, compus din TVA în sumă de 1.493.792 RON şi impozit pe profit suplimentar în sumă de 1.253.962 RON, la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi calculate până la data achitării integrale a prejudiciului.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, în cazul în care vor fi identificate.

Prin Decizia penală nr. 1084 din 10 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins apelurile formulate de inculpata A., (...), inculpatul B., (...), în prezent aflat în Penitenciarul Găieşti şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, împotriva Sentinţei penale nr. 229 din data de 13.03.2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, ca nefondate.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa împotriva Sentinţei penale nr. 229 din data de 13.03.2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată în privinţa inculpatului B. şi, rejudecând:

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, forma în vigoare anterior modificării prin art. unic pct. 5 din Legea nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 33 alin. (1) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., (...) la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (101 acte materiale - fapte din perioada 2009-2010).

În baza art. 65 alin. (1)-(3) C. pen. 1969, rap. la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c din C. pen. 1969 (corespondent în prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen.), pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969, cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c din C. pen. 1969 (corespondent în prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen.).

În baza art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, forma în vigoare anterior modificării prin art. unic pct. 5 din Legea nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 33 alin. (1) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată sub forma complicităţii, (84 acte materiale- fapte din perioada 2009-2010).

În baza art. 65 alin. (1)-(3) C. pen. 1969, rap. la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c din C. pen. 1969 (corespondent în prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen.), pe o durată de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. 1969, cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c din C. pen. 1969 (corespondent în prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen.).

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul B. a fost condamnat în prezenta cauză, sunt concurente cu faptele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 5/25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017 modificată prin Decizia penală nr. 1406/A/25.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, Sentinţa penală nr. 405/02.04.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017, îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială pronunţată în cauză la data de 05.04.2018 şi rămasă definitivă la data de 08.02.2019, astfel cum a fost modificată, în parte, în latură penală şi civilă, prin Decizia penală nr. 122 din data de 08.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Sentinţa penală nr. 259/28.03.2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin neapelare la data de 12.04.2013 şi Sentinţa penală nr. 448/03.12.2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin neapelare.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 7 luni închisoare aplicată lui B. prin Sentinţa penală nr. 795/14.11.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 98/05.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în pedepsele componente de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 5/25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017 şi de 4 ani şi 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 405/02.04.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017 şi, în consecinţă:

S-a respus în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 5/25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017, modificată prin Decizia penală nr. 1406/A/25.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti în pedepsele componente de 2 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare.

S-a repus în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 405/02.04.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017, îndreptată material prin încheierea de îndreptare eroare materială pronunţată la data de 05.04.2018 şi rămasă definitivă la data de 08.02.2019, astfel cum a fost modificată, prin Decizia penală nr. 122 din data de 08.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 9 luni închisoare şi 1 an şi 2 luni închisoare, cea din urmă rezultată în urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei dispusă prin Sentinţa penală nr. 259/28.03.2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. x/2012.

În baza art. 40 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 3 ani închisoare şi 9 luni închisoare, cu pedepsele de 4 ani închisoare şi 5 ani închisoare aplicate în prezenta cauză, şi s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse (de 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, 9 luni închisoare şi 4 ani închisoare), respectiv pedeapsa de 3 ani şi 9 luni, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 9 luni închisoare.

S-a menţinut revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare la care B. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 259/28.03.2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin neapelare la data de 12.04.2013, şi s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 9 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 9 ani şi 11 luni închisoare.

S-a descontopit pedeapsa complementară rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni aplicată lui B. prin Sentinţa penală nr. 795 din 14.11.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 98/05.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în pedepsele componente de 2 ani şi 6 luni constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 405/02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017 şi pedeapsa complementară a interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. (corespondent în prev. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1969) pe o durată de 1 an ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 5/25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017 şi, în consecinţă:

S-a repus în individualitatea ei pedeapsa complementară rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. de o durată de 2 ani şi 6 luni aplicată lui B. prin Sentinţa penală nr. 405/02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017, în cele 2 pedepse componente constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. pe o durată de câte 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-au contopit aceste două pedepse de câte 2 ani şi 6 luni constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. cu pedeapsa complementară a interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. (având corespondent în prev. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. din 1969) pe o durată de 1 an ce i-a fost aplicată prin Sentinţa penală nr. 5/25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017, precum şi cu cele două pedepse de câte 2 ani constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c din C. pen. anterior aplicate în cauză (în prezent prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.), în pedeapsa complementară rezultantă cea mai grea constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni, la care se adaugă interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. k) C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g), k) C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni, care se va executa după executarea pedepsei principale.

S-a descontopit pedeapsa accesorie rezultantă constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante, aplicată lui B. prin Sentinţa penală nr. 795 din 14.11.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 98/05.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în pedepsele accesorii aplicate prin Sentinţele penale nr. 405/2.04.2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi nr. 5/25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 45 alin. (2), (3), (5) C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 187/2012 s-au contopit pedepsele accesorii astfel descontopite cu cele aplicate în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa accesorie rezultantă cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen. şi art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată în cauză perioada reţinerii de la 21.08.2017 şi perioada executată începând cu 25.10.2018 la zi.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva Deciziei penale nr. 1084 din 10 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, inculpatul B. a formulat cerere de recurs în casaţie, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B. se situează în afara limitelor legale, procedeul de contopire a pedepselor realizându-se cu depăşirea sferei limitelor de pedeapsă, nefiind circumscris prevederilor art. 33 din vechiul C. pen.

În acest sens, s-a susţinut că, toate infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată au fost săvârşite sub imperiul vechiul C. pen., respectiv în perioada 2009 - 2010, iar pedeapsa a fost stabilită cu greşita aplicare a dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni - la contopire nu s-a ţinut cont de faptul că toate instanţele anterioare, ce contopiseră pedepsele, acordaseră sporuri, astfel că nu se mai impunea acordarea unui nou spor la ultima contopire, din moment ce magistratul poate aprecia cu privire la necesitatea aplicării acestui spor.

Sub acelaşi aspect, cu referire la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-a arătat că, în cazul pluralităţii de infracţiuni se va reţine tratamentul sancţionator potrivi legii noi doar atunci când una dintre infracţiuni a fost săvârşită sub legea nouă, astfel că, în speţă, atunci când toate infracţiunile din structura pluralităţii au fost comise sub egida vechiul C. pen., tratamentul sancţionator va fi stabilit potrivit aceluiaşi Cod, pluralitatea fiind condiţionată de momentul săvârşirii faptelor.

Prin urmare, apreciindu-se că regulile nu au fost respectate de instanţele de fond şi apel, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Totodată, cererea de recurs în casaţie a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 6 din CEDO, solicitându-se sancţionarea lipsurilor evidente ale motivării hotărârii atacate, sens în care s-a susţinut încălcarea dreptului la apărare al inculpatului şi dreptului la un proces echitabil, prin aceea că, instanţa apel a limitat apărările inculpatului doar la înscrisurile în circumstanţiere, apreciind restul probatoriului solicitat ca fiind nerelevant în cauză, preluând fără nicio motivare, aceeaşi opinie ca şi a instanţei de fond; ca atare, cu excepţia declaraţiei de inculpat, toate probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti sunt circumscrise probatoriului solicitat de acuzare.

Prin încheierea din 31 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1084 din 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

În cauză, inculpatul B. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Recurentul inculpat a susţinut, în esenţă, că pedeapsa rezultantă stabilită se situează în afara limitelor legale, procedeul de contopire a pedepselor realizându-se cu depăşirea sferei limitelor de pedeapsă, considerând că trebuiau aplicate prevederile art. 33 din vechiul C. pen., deoarece toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată au fost săvârşite sub imperiul legii vechi, respectiv în perioada 2009-2010.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Dispoziţiile care reglementează cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică reţinută sau menţinută prin hotărârea atacată şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei.

Aşadar, cazul de casare invocat vizează situaţiile în care s-au produs erori în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale prevăzute de lege ori a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

Rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Examinând motivele invocate, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată este stabilită în limitele prevăzute de lege, neputând fi primite criticile recurentului inculpat, în condiţiile în care, în mod corect, în baza art. 40 alin. (2) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 3 ani închisoare şi 9 luni închisoare, cu pedepsele de 4 ani închisoare şi 5 ani închisoare aplicate în prezenta cauză, şi s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse (de 2 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 3 ani închisoare, 9 luni închisoare şi 4 ani închisoare), respectiv pedeapsa de 3 ani şi 9 luni, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 9 luni închisoare.

Prin menţinerea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare la care inculpatul B. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 259 din 28.03.2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin neapelare la data de 12.04.2013, s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 9 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 9 ani şi 11 luni închisoare.

Pentru a proceda astfel, instanţa de apel a constatat că faptele pentru care inculpatul B. a fost condamnat în prezenta cauză, sunt concurente cu faptele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 5 din 25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017 modificată prin Decizia penală nr. 1406/A din 25.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, Sentinţa penală nr. 405 din 02.04.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017, îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială pronunţată în cauză la data de 05.04.2018 şi rămasă definitivă la data de 08.02.2019, astfel cum a fost modificată, în parte, în latură penală şi civilă, prin Decizia penală nr. 122 din data de 08.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Sentinţa penală nr. 259 din 28.03.2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin neapelare la data de 12.04.2013 şi Sentinţa penală nr. 448 din 03.12.2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin neapelare.

Instanţa de apel a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 7 luni închisoare aplicată lui B. prin Sentinţa penală nr. 795 din 14.11.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 98 din 05.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în pedepsele componente de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 5 din 25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017 şi de 4 ani şi 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 405 din 02.04.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017 şi, în consecinţă:

S-a respus în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 5 din 25.01.2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. x/2017, modificată prin Decizia penală nr. 1406/A din 25.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti în pedepsele componente de 2 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare.

S-a repus în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 5 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 405 din 02.04.2018 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017, îndreptată material prin încheierea de îndreptare eroare materială pronunţată la data de 05.04.2018 şi rămasă definitivă la data de 08.02.2019, astfel cum a fost modificată, prin Decizia penală nr. 122 din data de 08.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 9 luni închisoare şi 1 an şi 2 luni închisoare, cea din urmă rezultată în urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei dispusă prin Sentinţa penală nr. 259/28.03.2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. x/2012.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

În speţă, contrar susţinerilor recurentului inculpat, Înalta Curte constată că, cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, având în vedere că, prin Decizia penală nr. 122 din 08.02.2019 a Curţii de Apel Ploieşti, între altele, s-a admis apelul declarat de inculpatul B. împotriva Sentinţei penale nr. 405 din 02.04.2018 a Tribunalului Dâmboviţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, pe care a desfiinţat-o în parte şi, în rejudecare, între altele, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul B. a fost trimis în judecată din două infracţiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. săvârşită în perioada 2013 - 2015 şi de art. 9 alin. (1) lit. b) în Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. săvârşită în anul 2014 într-o singură infracţiune de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. săvârşită în perioada 2013 - 2015.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sporul de 1/3 a fost aplicat o singură dată, fiecare pedeapsă stabilită prin hotărâre definitivă, înainte de a se proceda la contopire, fiind repusă în individualitatea ei, iar dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 au fost aplicate în mod legal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1084 din 10 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1084 din 10 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 160 RON RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2022.

GGC - ED