Cassation appeal dismissed in complicity to bribery and money laundering case

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 203/P/2020 din data de 13 noiembrie 2020 pronunţată de către Tribunalul Bihor, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal în privinţa inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen., luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen., luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen., luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen., luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

(...)

S-a constatat că legea penală mai favorabilă, în ceea ce o priveşte pe inculpata B., este legea în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor.

În temeiul art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1968 cu referire la art. 8 C. proc. pen. şi cu reţinerea art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei B. (...) la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

În baza art. 71 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exerciţiul drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exerciţiul drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 1 an de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1968, cu referire la art. 8 C. proc. pen. şi cu reţinerea art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

În baza art. 71 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exerciţiul drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exerciţiul drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 1 an de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 26 C. pen. din 1968 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1968 cu referire la art. 8 C. proc. pen. şi cu reţinerea art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei B., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În baza art. 71 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exerciţiul drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit cele trei pedepse, în sensul că s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare sporită la 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exerciţiul drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1968, cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1968 cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, i s-a interzis inculpatei B. exerciţiul drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1968 cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 1 an de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 861 C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei B. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, termen stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1968.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1968, a fost obligată inculpata B. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune Bihor: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bihor; b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

I s-a atras atenţia inculpatei B. asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 864 C. pen. din 1968.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatei B., durata reţinerii de 24 ore, de la data de 11 ianuarie 2016, ora 13:50 la 12 ianuarie 2016, ora 13.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut măsura asiguratorie instituită prin ordonanţa din 02.11.2015 emisă în Dosar nr. x/2011, asupra sumei de 6.600 RON consemnată la C. SA pe numele inculpatei B., conform recipisei nr. x din 01.11.2015, în vederea recuperării cheltuielilor de judecată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 397 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii instituită prin ordonanţa din 02.11.2015 emisă în Dosar nr. x/2011 asupra sumelor de 12.400 euro şi de 550 de dolari, consemnate la C. SA conform recipiselor nr. x şi nr. y din 02.11.2015 şi restituirea acestora către inculpata B.

În baza art. 255 C. proc. pen., s-a dispus restituirea telefonului mobil, către numitul D.

În temeiul art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata B. la plata sumei de 6.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prin Decizia penală nr. 40/A/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile penale declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi de către inculpata B., împotriva Sentinţei penale nr. 203/P/2020 din data de 13 noiembrie 2020 pronunţate de către Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva Deciziei penale nr. 40/A/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, inculpata B. a formulat cerere de recurs în casaţie, prin avocat E., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a susţinut, în esenţă, lipsa tipicităţii obiective, în privinţa complicităţii la infracţiunile de luare de mită prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinute în sarcina sa.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a solicitat să se constate că inculpata a fost condamnată pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, faptă comisă în condiţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, forma anterioară a legii, reţinându-se prevederile legii speciale deşi autorul, inculpatul defunct A., nu avea calitatea cerută de lege pentru comiterea acestei infracţiuni în calitate de autor, neavând atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor; atribuţiile celui menţionat au fost doar de coordonare şi îndrumare a personalului din cadrul structurilor din Activităţii de inspecţie fiscală, acesta nedesfăşurând o activitate de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 fiind greşit reţinute; ca atare, aceste prevederi nu pot fi reţinute în sarcina recurentei inculpate, câtă vreme nu pot fi reţinute în sarcina autorului.

În concluzie, inculpata a invocat că nu se realizează o corespondenţă între faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă, fapte de complicitate la infracţiunile de luare de mită, şi configurarea legală a acestor infracţiuni, datorită împrejurării că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare care reglementează varianta agravată a infracţiunii de luare de mită, respectiv prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară.

Totodată, s-a mai invocat faptul că s-a reţinut comiterea de către inculpată a infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani în forma de participaţie a complicităţii, deşi nu s-a probat comiterea infracţiunilor de către autor, faţă de care s-a dispus încetarea procesului penal din cauza decesului.

S-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi achitarea inculpatei B. în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani în forma de participaţie a complicităţii.

Prin încheierea din 28 aprilie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B. împotriva Deciziei penale nr. 40/A/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanţa supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpata B. vizează, în esenţă, temeinicia deciziei penale recurate, şi nu chestiuni de legalitate.

Se reţine, astfel, că susţinerile recurentei inculpate nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, criticile în sensul că prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 au fost greşit reţinute, precum şi că i s-a reţinut comiterea infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani în forma de participaţie a complicităţii, deşi nu s-a probat comiterea infracţiunilor de către autor, constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa dispunerii unei soluţii favorabile inculpatei.

Deşi recursul în casaţie este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpata susţinând că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare care reglementează varianta agravată a infracţiunii de luare de mită, respectiv prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară, Înalta Curte constată că, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în opinia recurentei inculpate, soluţia de condamnare pronunţată de instanţa de fond, confirmată de instanţa de apel, fiind urmarea faptului că s-au reţinut în sarcina sa prevederile legii speciale deşi autorul, inculpatul defunct A., nu avea calitatea cerută de lege pentru comiterea acestei infracţiuni în calitate de autor, neavând atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor; atribuţiile celui menţionat au fost doar de coordonare şi îndrumare a personalului din cadrul structurilor din Activităţii de inspecţie fiscală, acesta nedesfăşurând o activitate de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor.

Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că, în esenţă, instanţa de apel a reţinut că, inculpata B., în perioada 2012 - 2014, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul A. în pretinderea şi primirea de la martorii denunţători F. şi G. a sumei de 42.000 de euro, sumă pretinsă şi primită cu titlu de mită, în schimbul promisiunii că inculpatul A., în calitate de director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Bihor - Activitatea de Inspecţie Fiscală, va face demersurile necesare pentru a nu se constata aspecte penale de către inspectorii care efectuau controale fiscale la societăţile comerciale SC H. SRL şi I. SRL şi pentru ca acestea să fie favorabile celor două societăţi administrate de martorii denunţători. Instanţa de apel a avut în vedere două infracţiuni prin raportare la rezoluţia infracţională distinctă reţinută în privinţa inculpatului A., cu referire la fiecare dintre martorii denunţători F. şi G. şi scopul urmărit, respectiv cel de a favoriza SC H. SRL şi SC I. SRL la controlul fiscal ce se efectua de inspectorii fiscali din subordinea inculpatului A. - întrucât inculpata B. a cunoscut aceste împrejurări.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatei B. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la luare de mită - prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea art. 5 C. pen.

Pe de altă parte, se observă că, în realitate, ceea ce s-a reţinut de către instanţele de judecată în privinţa încadrării juridice, este faptul că, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul defunct A., acesta deţinând o funcţie de conducere, se încadrează în categoria funcţionarului cu atribuţii de control câtă vreme coordona şi conducea echipele de control, ocupând din dat de 20.02.2012 funcţia de director executiv adjunct - activitatea de inspecţie fiscală în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Bihor. În temeiul acestor constatări au fost reţinute dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, forma anterioară a legii, în încadrarea juridică a faptelor de complicitate la activitatea autorului decedat pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei, cu precizarea că, faţă de întreaga activitate infracţională care a fost desfăşurată sub imperiul vechiul C. pen. şi întrucât regimul sancţionator prevăzut de acesta şi de Legea nr. 78/2000 în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor este mai puţin aspru decât în actuala reglementare, s-a considerat că legea penală în varianta în vigoare în momentul săvârşirii infracţiunilor reprezintă legea penală mai favorabilă.

Aşadar, la reţinerea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, forma anterioară a legii, nu s-a avut în vedere calitatea de funcţionar cu atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, cum afirmă în mod eronat recurenta.

Prin urmare, susţinerile recurentei inculpate, în sensul că a fost condamnată pentru comiterea a două infracţiuni de corupţie care nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, faptă comisă în condiţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, forma anterioară a legii, reţinându-se în sarcina sa prevederile legii speciale deşi autorul, inculpatul defunct A., nu avea calitatea cerută de lege pentru comiterea acestei infracţiuni în calitate de autor, neavând atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, sunt lipsite de fundament.

În aceste coordonate, având în vedere baza facturală reţinută în cauză de instanţa de apel, Înalta Curte constată că faptele inculpatei B. se circumscriu elementelor de tipicitate a infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu reţinerea art. 5 C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata B. împotriva Deciziei penale nr. 40/A/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata B. împotriva Deciziei penale nr. 40/A/2022 din 28 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2022.

GGC - ED