Decizia nr. 257/A/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală
Legislator summary
AI generatedPrin Sentinţa penală nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, s-au dispus următoarele: În baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată, în cazul tuturor inculpaţilor, încadrarea juridică, din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
Legislator headnote
AI generatedart. 386 C. proc. pen, art. 367 alin. (1) C. pen, art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 47 C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005; Decizia nr. 257/A/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: Prin Sentinţa penală nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, s-au dispus următoarele: În baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată, în cazul tuturor inculpaţilor, încadrarea juridică, din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedFull text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, s-au dispus următoarele:
În baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată, în cazul tuturor inculpaţilor, încadrarea juridică, din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
. . . . . . . . . .
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- instigare la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- instigare la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- instigare la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) (în prezent art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- instigare la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) (în prezent art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- instigare la infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) (în prezent art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, modificată, în formă continuată (în prezent art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- instigare la săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate în concurs real şi formal, prev. de şi art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., şi cu aplicarea art. 5 C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut, arestat şi arestat la domiciliu de la data de 21.09.2013 la data de 04.05.2015.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului B. este legea în vigoare la data comiterii infracţiunilor şi au fost recalificate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată potrivit acestei legi.
A fost condamnat inculpatul B., la următoarele pedepse:
- 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru instigare la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru instigare la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen. (act material referitor la achiziţionarea autoturismului).
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru celelalte acte materiale ale infracţiunii continuate de spălare a banilor, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat sub aspectul instigării la săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a aplicat pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
S-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 315/05.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 237/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, (Dosarul nr. x/2007).
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969 aplicată prin Sentinţa penală nr. 315/05.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 237/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în cauză, cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 315/05.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 237/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu 2 ani şi 6 luni, rezultând o pedeapsă de 9 ani şi 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 35 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 3 ani.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu în cauză de la 21.09.2013 la 04.05.2015, precum şi perioada executată în temeiul Sentinţei penale nr. 315/05.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, de la 17.04.2007 la 29.11.2007 şi de la 09.02.2016 la 17.07.2018.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului C. este legea în vigoare la data comiterii infracţiunilor şi au fost recalificate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată potrivit acestei legi.
A fost condamnat inculpatul C., la următoarele pedepse:
- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în varianta prev. art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen. (act material referitor la achiziţionarea autoturismului).
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. pentru celelalte acte materiale ale infracţiunii continuate de spălare a banilor, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în varianta prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a aplicat pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită cu 1 an şi 6 luni, rezultând o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 35 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 3 ani.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu în cauză de la 21.09.2013 la 19.09.2017.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului D. este legea în vigoare la data comiterii infracţiunilor şi au fost recalificate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată potrivit acestei legi.
A fost condamnat inculpatul D., la următoarele pedepse:
- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen. (act material referitor la achiziţionarea autoturismului).
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru celelalte acte materiale ale infracţiunii continuate de spălare a banilor, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a aplicat pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită cu 1 an şi 6 luni, rezultând o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 35 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 3 ani.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu în cauză de la 21.09.2013 la 19.09.2017.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului E. este legea în vigoare la data comiterii infracţiunilor şi au fost recalificate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată potrivit acestei legi.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
A fost condamnat inculpatul E. la următoarele pedepse:
- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 5 C. pen.;
- 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru instigare la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
S-a aplicat, pe lângă fiecare pedeapsă principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
S-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia penală nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, (Dosarul nr. x/2013).
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen. aplicată prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia penală nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:
- 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 (art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;
- sporul obligatoriu de 1 an şi 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, cu aplicarea Deciziei nr. 29/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în cauză cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia penală nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 2 ani, rezultând o pedeapsă de 7 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
S-a dispus ca inculpatul să execute, alături de pedeapsa principală, următoarele pedepse complementare: interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 2 ani; interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen. pe o durată de 2 ani, din care se deduce perioada executată de la 11.05.2020 la zi.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, precum şi perioada executată în temeiul Sentinţei penale nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, de la 11.03.2013 până la 29.05.2013 şi de la 31.03.2016 la 11.07.2018.
. . . . . . . . . .
S-a înlăturat din încadrarea juridică a infracţiunii de contrabandă reţinute în sarcina inculpatului F. dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006.
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului F. este legea în vigoare la data trimiterii în judecată.
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F., deţinut în Penitenciarul Bucureşti Jilava - pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
A fost condamnat inculpatul F. la următoarele pedepse, cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 5 C. pen., în cazul fiecărei infracţiuni:
- 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (alcoolul/băuturile alcoolice produse cu ajutorul instalaţiei artizanale identificate);
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (ţigarete);
- 1 an şi 3 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 45 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 1 ani, de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. şi s-a interzis inculpatului, pe toată durata executării pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a constatat că, pentru evitarea riscului pronunţării unor hotărâri contradictorii, nu se impune contopirea pedepselor aplicate inculpatului cu pedepsele aplicate prin alte hotărâri penale, inculpatul formulând cerere de contopire a executării pedepselor în Dosarul nr. x/2020 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului G. este legea în vigoare la data trimiterii în judecată.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G., pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
A fost condamnat inculpatul G. la următoarele pedepse, cu reţinerea art. 5 C. pen. în cazul fiecărei infracţiuni:
- 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen. art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 5 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă 2 ani şi 5 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. şi s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, ce se calculează cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul SC EEEEEEEE. SA Sector 5, Bucureşti, sau al Administraţiei Domeniului Public Sector 2, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
Pedeapsa complementară se execută de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pedeapsa accesorie devine executabilă doar în condiţiile în care şi pedeapsa principală se va executa.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut, arestat şi arestat la domiciliu în cauză de la data de 21.09.2013 la data de 04.05.2015.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului H. este legea în vigoare la data trimiterii în judecată.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul H., pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
A fost condamnat inculpatul H. la următoarele pedepse, cu reţinerea art. 5 C. pen. în cazul fiecărei infracţiuni:
- 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen. art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 5 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. şi s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, ce se calculează cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei oraşului Buftea - Serviciul Întreţinere Domeniul Public, Privat, Iluminat Public, Spaţii Verzi, Mecanizare şi Administrare sau al S.P.G.C. - Serviciul Public de Gospodărire Comunală - Pantelimon pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
Pedeapsa complementară se execută de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pedeapsa accesorie devine executabilă doar în condiţiile în care şi pedeapsa principală se va executa.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
. . . . . . . . . .
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I. sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) (în prezent art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.;
- toate în concurs real şi formal, prev. de şi art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., şi cu aplicarea art. 5 C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat în cauză de la data de 21.09.2013 la data de 18.12.2013.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului J. este legea în vigoare la data trimiterii în judecată.
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul J. - pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
A fost condamnat inculpatul J. la următoarele pedepse, cu reţinerea art. 5 C. pen. în cazul fiecărei infracţiuni:
- 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen. art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 6 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. şi s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, ce se calculează cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul SC FFFFFFFF. Ploieşti SRL sau al Administraţiei Parcului Memorial "Constantin Stere", Ploieşti, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
Pedeapsa complementară se execută de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pedeapsa accesorie devine executabilă doar în condiţiile în care şi pedeapsa principală se va executa.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului K. este legea în vigoare la data trimiterii în judecată.
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul K., pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
A fost condamnat inculpatul K. la următoarele pedepse, cu reţinerea art. 5 C. pen. în cazul fiecărei infracţiuni:
- 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen. art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 5 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. şi s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, ce se calculează cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul SC EEEEEEEE. SA Sector 5, Bucureşti, sau al Administraţiei Domeniului Public Sector 2, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
Pedeapsa complementară se execută de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pedeapsa accesorie devine executabilă doar în condiţiile în care şi pedeapsa principală se va executa.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului L. este legea în vigoare la data trimiterii în judecată.
A fost condamnat inculpatul L. - la următoarele pedepse, cu reţinerea art. 5 C. pen., în cazul fiecărei infracţiuni:
- 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor supuse accizării, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an şi 9 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 9 luni închisoare.
În baza art. 45 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 1 an, de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. şi s-a interzis inculpatului, pe toată durata executării pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 20.09.2013 la 20.10.2013.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului M. este legea în vigoare la data trimiterii în judecată.
A fost condamnat inculpatul M., la următoarele pedepse, cu reţinerea art. 5 C. pen. în cazul fiecărei infracţiuni:
- 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor supuse accizării, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru complicitate la infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 2 ani şi 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 45 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 1 an, de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. şi s-a interzis inculpatului, pe toată durata executării pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 21.09.2013 la 04.05.2015.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului N. este legea în vigoare la data comiterii infracţiunilor şi au fost recalificate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată potrivit acestei legi.
A fost condamnat inculpatul N., la următoarele pedepse, cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. în cazul fiecărei infracţiuni:
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (act material constând în achiziţia autoturismului).
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată (act material constând în contribuţia la încheierea contractului de închiriere cu coinculpatul O.).
S-a aplicat pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 35 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 2 ani.
În baza art. 83 C. pen. din 1969 raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 37/18.01.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 07.02.2011.
S-a adăugat pedeapsa de 2 ani închisoare cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei la pedeapsa rezultantă stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 35 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 2 ani.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă reţinerea de la data de 12.02.2010.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului P. este legea în vigoare la data comiterii infracţiunilor şi au fost recalificate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată potrivit acestei legi.
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
A fost condamnat inculpatul P. la următoarele pedepse, cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen. în cazul fiecărei infracţiuni:
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
S-a aplicat, pe lângă fiecare pedeapsă principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 33 lit. a) şi b), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni, urmând a executa pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 2 ani.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 21.09.2013 la 18.12.2013.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului Q. este legea în vigoare la data trimiterii în judecată.
A fost condamnat inculpatul Q. - la următoarele pedepse, cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen. în cazul fiecărei infracţiuni:
- 8 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 1 an şi 4 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
- 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an, 4 luni şi 20 de zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. şi s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, ce se calculează cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul SC GGGGGGGG. SA sau al SC HHHHHHHH. SA, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.
Pedeapsa complementară se execută de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pedeapsa accesorie devine executabilă doar în condiţiile în care şi pedeapsa principală se va executa.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat în cauză de la data de 21.09.2013 la data de 20.10.2013.
. . . . . . . . . .
S-a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului O. este legea în vigoare la momentul trimiterii în judecată.
În baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul O., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
A fost condamnat inculpatul O. la următoarele pedepse, cu reţinerea art. 5 C. pen. în cazul fiecărei infracţiuni:
- 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an şi 8 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. şi s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiu drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 21.09.2013 la data de 13.02.2014.
. . . . . . . . . .
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 9.704.279,37 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului, din care:
- inculpaţii B., D., C., P., N., M., O., Q. până la concurenţa sumei de 9.704.279,37 RON;
- inculpaţii J., K., G., H., E. şi L. până la concurenţa sumei de 2.588.835,85 RON, aferentă cantităţii de 7 tone tutun depozitată la R. şi folosită pentru producerea ţigărilor la fabrica de la Clinceni (iulie - august 2013);
- inculpatul F. până la concurenţa sumei de 462.292,11 RON (aferentă celor 100 baxuri ţigări contrafăcute x, achiziţionate în luna august 2013).
Au fost obligaţi inculpaţii D. şi F., în solidar, la plata sumei de 407.768,25 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului, aferente cantităţii de 62.400 pachete ţigări transportate pe ruta Bucureşti-Botoşani la data de 04.11.2011.
Au fost obligaţi inculpaţii D. şi F., în solidar, la plata sumei de 1.340.804,78 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului, aferente cantităţii de 300 baxuri ţigări sustrase de la fabrica din Blejoi la data de 11/12.02.2013.
A fost obligat inculpatul F. la plata sumei de 7.810 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului, aferente cantităţii de alcool identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 22.09.2013 la adresa din Bucureşti.
A fost obligat inculpatul F. la plata sumei de 6.924,45 RON, cu titlu de taxe vamale şi accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului, aferente cantităţii de 639 pachete, identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 22.09.2013 la adresa din Bucureşti.
. . . . . . . . . .
A fost menţinută, până la concurenţa sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare inculpat, măsura asiguratorie a popririi luate prin ordonanţa din 19.09.2013 în vederea reparării pagubei cauzate prin infracţiuni asupra sumelor de bani aflate în şi cu care vor fi alimentate conturile deschise pe numele inculpaţilor B., E., C., D., M., F., G., J., K., H., P., N., Q., O. şi L.
S-a constatat că sumele indisponibilizate în conturile deschise pe numele inculpatului J. la S. au fost transferate în conturile deschise de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate - titular subcont ANABI J. - nr. x pentru suma de 1293,87 USD şi x pentru suma de 4789,16 euro.
Au fost menţinute în vederea reparării pagubei, până la concurenţa sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare inculpat, şi în vederea confiscării speciale în cazul autoturismelor, măsurile asigurătorii luate prin următoarele ordonanţe:
1. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului F., inclusiv asupra autoturismului, ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.09.2013, introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x şi asupra autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x.
2. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului J., inclusiv asupra vehiculului remorca specială, lăsat în custodia numitului T., posesor CI seria x nr. x eliberat de SPCEP S1;
3. Ordonanţa din 16.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 6.500 RON, aparţinând inculpatului J., sumă depusă la D.G.F.P. Bucureşti cu chitanţa nr. x/17.10.2013;
4. Ordonanţa din data de 06.11.2013 prin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile aparţinând inculpatului P.
A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită asupra autoturismului, uzufructuar inculpatul P., introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x.
S-a dispus restituirea autoturismului, împreună cu toate accesoriile şi documentele ridicate, petentului U.
5. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului O., inclusiv asupra:
- terenului în suprafaţă de 200 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu număr cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 29.07.2010;
- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 200 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu număr cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii din 06.10.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.09.2010;
- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu număr cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii din 27.10.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 13.10.2010;
- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu număr cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii din 04.11.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 13.10.2010;
- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu număr cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii din 09.11.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 18.10.2010;
- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu număr cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii din 16.08.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.10.2010;
- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu număr cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii din 12.11.2010 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 29.10.2010;
- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 200 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu număr cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii nr. 155313 din 04.01.2011 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.12.2010;
- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu număr cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii nr. 44021 din 06.04.2013 eliberate de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.03.2013;
- terenului extravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu număr cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a oraşului Bragadiru, judeţul Ilfov, conform încheierii din 20.05.2013 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 26.04.2013;
- imobilului situat în intravilanul comunei Clinceni, judeţul Ilfov, strada x nr. 18, cu număr cadastral x compus din una casă de locuit în suprafaţă de 20 mp şi anexă gospodărească în suprafaţă de 83 mp, teren în suprafaţă de 1368 mp aferent casei de locuit înscris, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 05.03.2002 şi teren intravilan în suprafaţă de 280,81 mp situat în comuna Clinceni, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x cu număr cadastral x înscris în Cartea Funciară nr. x a comunei Clinceni, judeţul Ilfov, conform încheierii din 05.12.2006 eliberată de O.C.P.I. Ilfov, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 18.01.2007, alipite prin actul autentificat sub nr. x/15.10.2009 de B.N.P. V., terenul alipit şi construcţia fiind înscrise în cartea funciară nr. x comunei Clinceni, număr cadastral x. Conform actului de dezmembrare autentificat sub nr. x din 17.12.2009 de B.N.P. V., numărul cadastral x a fost dezmembrat în lotul x cu număr cadastral x teren 1406 mp şi construcţii 416 mp. înregistrat în cartea funciară nr. x şi lotul x cu numărul cadastral x - teren 243 mp înregistrat în cartea funciară nr. x;
6. Ordonanţa din 11.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 5.300 RON, depusă la D.G.F.P. Bucureşti cu chitanţa nr. x din 18.10.2013 şi 3.700 euro, depusă la W. cu ordinul de încasare nr. x din 18.10.2013 ridicate de la inculpatul K.;
7. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului L., inclusiv asupra:
- cotei de 1/2 din imobil situat în strada x nr. 8 din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova achiziţionat conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 26.09.2000, Cartea Funciară nr. x;
- sumei de 1.790 RON ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.09.2013 şi predată la casieria P.Î.C.C.J.-D.I.I.C.O.T. cu chitanţa x din 11.10.2013;
8. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul B., inclusiv asupra:
- autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea petentului X. de restituire a autoturismului.
9. Ordonanţa din 03.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 165.890 RON, depusă la D.G.F.P. Bucureşti cu chitanţa nr. x din 08.10.2013, ridicată de la inculpatul E.
A fost ridicată măsura sechestrul asigurător instituită asupra autoturismului, achiziţionat în leasing de la Y. SA, conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011, prin ordonanţa din data de 06.11.2013 şi s-a dispus restituirea acestuia, împreună cu toate accesoriile şi documentele ridicate, către Y. SA
10. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul Q., inclusiv asupra autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x.
11. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul D., inclusiv asupra:
- autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x;
- autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea petentei Z. de restituire a autoturismului.
12. Ordonanţa din 10.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 1.830 euro depusă la W. cu ordinul de încasare x din 14.10.2013 şi asupra sumei de 4.150 RON depusă la D.G.F.P. Bucureşti, chitanţa nr. x din 14.10.2013, ridicate de la inculpatul D.
13. Ordonanţa din 15.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 100 euro depusă la casieria D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x/16.10.2013 şi asupra sumei de 500 USD RON depusă la casieria D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x/16.10.2013, ridicate de la inculpatul G.
14. Ordonanţa din 05.11.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile deţinute de inculpatul C., inclusiv asupra:
- autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x;
- autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea petentei AA. de restituire a autoturismului.
15. Ordonanţa din 05.11.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile deţinute de inculpatul N., inclusiv asupra autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte, în prezent aflându-se în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x.
A fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, până la concurenţa sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare inculpat, în cazul inculpaţilor cu privire la care măsura indicată nu a fost luată în cursul urmăririi penale: P., H., E., C., N., K., G., M.
A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi asupra conturilor bancare ale inculpatului A. prin ordonanţele din datele de 19.09.2013.
A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 1.900 USD, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, 4.500 euro, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013 şi 4.500 RON, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, dispusă prin ordonanţa din 11.10.2013.
S-a dispus restituirea către numita BB. a autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x, împreună cu toate accesoriile şi documentele ridicate, precum şi a celorlalte bunuri ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.09.2013.
A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul I.
În temeiul dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri:
- 988.960 ţigarete (nouă sute optzeci şi opt de mii nouă sute şaizeci - bucăţi), din care 763.880 ţigarete au fost ridicate din autoutilitara identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se afla în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal nr. x/20.09.2013;
- 13.154 kg tutun prelucrat destinat rulării în ţigarete, identificat la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se afla în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal nr. x/20.09.2013;
- 1.569 kg deşeuri de tutun ridicate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se afla în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal nr. x/20.09.2013;
- 171.384 pachete ţigări, identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul situat în comuna Corbeanca, localitatea Petreşti, judeţul Ilfov, locaţie ce aparţine SC CC. SRL;
- 2.187 (două mii una suta optzeci şi şapte) pachete ţigări cu timbru de acciză R. Moldova, identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul situat în localitatea Domneşti, judeţul Ilfov, unde locuieşte inculpatul Q., respectiv în autoturismul folosit de acesta cu nr. P 5737 BB, tutun care se afla în custodia DRV Bucureşti, conform ARB 66/D;
- maşină confecţionat ţigarete fără filtru, una buc, identificată la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se află în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal nr. x/20.09.2013 şi ARB 93/A din 20.09.2013;
- linie împachetat şi celofanat pachete ţigarete - una bucată, utilaj de împachetat ţigarete (grupare a câte 20 ţigarete şi aplicare hârtie metalizată pe fiecare grupare de 20 ţigarete), compusă din: utilaj formare pachet, utilaj aplicare automată timbre fiscale, utilaj aplicare celofan şi bentiţă de rupere pe pachetele de ţigarete, identificată la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se află în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal din 20.09.2013;
- role folie celofan 12 cm - 112 (una sută doisprezece) bucăţi, identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se află în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal din 20.09.2013;
- role scoth - 84 (optzeci şi patru) bucăţi identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se află în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal din 20.09.2013;
- timbre fiscale false - 1.941.000 (un milion nouă sute patruzeci şi una mii) bucăţi - identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se află în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal din 20.09.2013;
- cutii de carton - goale şi pliate - 69 (şaizeci şi nouă) bucăţi cu următoarele dimensiuni: lungime 114 cm, lăţime 70 cm, înălţime 74 cm, identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se află în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal din 20.09.2013;
- role folie staniol 8 cm lăţime - 87 (optzeci şi şapte) bucăţi - identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se află în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal din 20.09.2013;
- bidoane a 30 kg aracet - 7 (şapte) bucăţi - identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se află în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal din 20.09.2013;
- role folie ţigarete 27 mm lăţime - 160 (una suta şaizeci) bucăţi - identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se afla în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal din 20.09.2013;
- sertare depozitare ţigări - 80 (optzeci) bucăţi - identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se află în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal nr. x/20.09.2013 şi ARB 94/A din 20.09.2013;
- ventilatoare electrice - 2 (două) bucăţi - identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se află în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal din 20.09.2013;
- bidoane a 20 kg cu adeziv - 4 (patru) bucăţi - identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se află în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal din 20.09.2013;
- blanchete hârtie pentru ţigări - 160.000 (una suta şaizeci de mii) bucăţi - identificate la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se afla în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal din 20.09.2013;
- găleată de plastic cu adeziv - 20 kg - 1 bucată - identificată la data de 20.09.2013 cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în baza autorizaţiei nr. x/2013 la imobilul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, care se află în custodia DRV Bucureşti conform procesului-verbal din 20.09.2013;
- 639 pachete ţigări cu timbru de acciză Ucraina, precum şi o instalaţie artizanală pentru distilare şi îmbuteliere pet-uri plastic (pentru alcool şi băuturi alcoolice) şi următoarele cantităţi de alcool/băuturi alcoolice: 20 de pet-uri mari, conţinând în total 195 litri alcool, cu concentraţie de aproximativ 70 grade, 12 canistre a câte 30 de litri, însumând 360 litri alcool, având o concentraţie de aproximativ 40 grade, 225 pet-uri de 0,5 litri, însumând 112,5 litri de alcool de concentraţie 45 grade, 3 pet-uri de alcool, însumând 5,5 litri, concentraţie 35 grade, 544 bucăţi pet-uri plastic goale, folosite, fără dopuri, având etichete aplicate şi inscripţionate "DD." şi "alcool sanitar", 750 pet-uri plastic goale, nefolosite, cu dopuri, de 0,5 litri, 83 bucăţi pet-uri plastic goale, de 10 litri, nefolosite, cu dopuri, bunuri care se află în custodia DRV Bucureşti din 20.09.2013 identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare realizate la adresa din Bucureşti, Str. x, sector 5 - inculpatul F.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul C. echivalentul în RON, la data plăţii, al sumei de 15.000 euro.
În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x şi autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x.
În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel: B. la plata sumei de 60.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50.000 RON este aferentă fazei de urmărire penală; D. şi C. la plata sumei de 47.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, fiecare, din care suma de 37.500 RON este aferentă fazei de urmărire penală; G., J., K., L., H., M., E., O., F., P., Q. şi N. la plata sumei de 17.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, fiecare, din care suma de 12.500 RON este aferentă fazei de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte procedura în primul ciclu procesual, s-a reţinut că rechizitoriul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2014.
Prin încheierea din data de 30.07.2014, definitivă prin încheierea nr. 2352 din data de 08.08.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost respinse ca nefondate cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi, s-a constatat regularitatea actului de sesizare şi s-a dispus începerea judecăţii.
La data de 15.04.2014, a fost înaintată instanţei plângerea formulată de Y. cu privire la respingerea cererii de restituire a auto, prin ordonanţa din data de 10.03.2014, iar la data de 24.07.2014, a fost depusă la dosar cererea numitului X. prin care a solicitat restituirea autoturismului, cu seria şasiu x cu numărul de înmatriculare x.
La data de 27.08.2014, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi-a precizat constituirea de parte civilă, solicitând ca, pe lângă suma de 19.174,095,2 RON, inculpaţii să fie obligaţi şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii, calculate de la data la care obligaţia de venit scadentă. A mai solicitat partea civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 249 - 254 C. proc. pen., instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaţilor.
La termenul din data de 02.10.2014, numita BB. a formulat cerere de restituire a autoturismului. La acelaşi termen, Z. a formulat cerere de lăsare în custodie a autoturismului, autoturism ridicat din posesia sa.
La termenul din 16.10.2014, inculpaţii P., Q. şi N. au solicitat aplicarea dispoziţiilor referitoare la procedura simplificată, precizând că recunosc acuzaţiile aduse şi îşi însuşesc probele administrate în cursul urmăririi penale, solicitând administrarea doar a probei cu înscrisuri în circumstanţiere.
La termenul din data de 18.12.2014, inculpatul O. a solicitat restituirea a trei telefoane mobile, a telefonului x aparţinând numitei EE. şi a unităţii centrale PC ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare, despre care a arătat că nu au legătură cu prezenta cauză. Prin încheierea din data de 15.01.2015, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că se va pronunţa asupra cererii de restituire formulate de inculpatul O., precum şi asupra cererilor de ridicare a sechestrului instituit asupra autoturismelor prin sentinţă.
Curtea de Apel Bucureşti a procedat la audierea inculpaţilor F., Q., P. şi N. (la termenul din data de 05.02.2015), aceştia menţinându-şi solicitarea de aplicare a procedurii simplificate. Ulterior, la termenul din data de 16.02.2015, s-a procedat la audierea inculpaţilor L., M., I., O. şi D., inculpaţii A. şi B. exercitându-şi dreptul la tăcere, iar la termenul din 16.03.2015, s-a procedat la audierea inculpaţilor G., J. şi K., inculpatul H. precizând că îşi menţine declaraţiile anterioare.
La data de 16.07.2015 a fost transmisă la dosar cererea formulată de AA. de restituire a autoturismului, iar la data de 16.09.2015, U. a formulat cerere de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului.
La data de 03.05.2016, SC FF. SRL a formulat contestaţie împotriva măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa asupra conturilor inculpatului H. La aceeaşi dată, a fost înregistrată şi contestaţia formulată de inculpatul H. împotriva măsurii sechestrului asigurător. Ambele contestaţii au fost respinse ca nefondate prin încheierea din data de 06.06.2015.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea martorilor GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT. şi UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. şi GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW.
În cauză a fost efectuat şi un raport de expertiză fiscal-contabilă, cu privire la care au fost formulate obiecţiuni de inculpaţii M., L. şi P., obiecţiuni cărora li s-a răspuns la data de 19.09.2016, precum şi un raport de expertiză tehnico-ştiinţifică.
La datele de 13.04.2016 şi 14.09.2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală a precizat că inculpatul F. a fost audiat în calitate de martor, la data de 17.04.2015, în Dosarul nr. x/2010, ocazie cu care a denunţat şi facilitat tragerea la răspundere penală a unora dintre persoanele cercetate, în cauză fiind dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale, condiţii în care s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Prin Sentinţa penală nr. 196/10 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, după reţinerea în cazul inculpaţilor I. şi N. a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen., a dispus condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. A fost admisă în totalitate acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F., au fost menţinute măsurile asigurătorii şi s-a dispus confiscarea bunurilor indicate în cuprinsul rechizitoriului.
Prin Decizia penală nr. 21/A/30.01.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, de inculpaţii P., H., K., N., C., L., I., Q., A., B., D., G., M., O., J., E., F. şi XXX. şi de apelantul persoană interesată U. împotriva Sentinţei penale nr. 196 din 10 iunie 2016, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe care a desfiinţat-o în totalitate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a analizat apărările inculpaţilor şi că lipsa motivării sentinţei penale apelate echivalează cu lipsa pronunţării asupra faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.
În ceea ce priveşte procedura în al doilea ciclu procesual, s-a reţinut că dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 03.04.2018, sub nr. x/2014*.
Inculpaţii F., P., Q. şi N. şi-au menţinut poziţia din primul ciclu procesual, referitoare la recurgerea la procedura simplificată. Acuzaţiile aduse acestor inculpaţi au făcut însă obiectul cercetării judecătoreşti, având în vedere legătura indisolubilă dintre acestea şi acuzaţiile aduse celorlalţi inculpaţi, care nu au recurs la procedura simplificată, şi necesitatea administrării de probe pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
S-a dispus citarea în cauză a persoanelor interesate FF. SRL, Y., BB., Z., AA., X. şi U.
Prin încheierea din 16.01.2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea formulată de X. de lăsare în custodie a autoturismului, precum şi contestaţia formulată de FF. SRL cu privire la măsura sechestrului asigurător instituită asupra conturilor inculpatului H., iar prin încheierea din data de 01.03.2019 s-a respins cererea formulată de BB. de lăsare în custodie a autoturismului.
În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea inculpaţilor M., H., I., C., K. şi J.
La data de 11.11.2019, a fost transmisă la dosar declaraţia dată de inculpatul XXX. în faţa autorităţilor din Republica Moldova, prin care acesta a solicitat judecata cauzei în lipsă. Având în vedere că din relaţiile obţinute s-a constatat că inculpatul XXX. se află în executarea unei pedepse privative de libertate în Republica Moldova, precum şi dificultăţile întâmpinate în realizarea procedurii de citare cu acesta, la termenul din 15.01.2020, Curtea de Apel Bucureşti a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul XXX. şi formarea unui nou dosar, motiv pentru care, în prezenta hotărâre, nu a fost analizată situaţia acestuia.
De asemenea, au fost audiaţi martorii NN., HH., II., KK., QQ., GG., PP., RR., TT., MM., OO., AAA., SS., UU., MMM., HHH., XX., OOO., YYY., VVV., RRR., GGG., BBB., ZZZ., CCC., SSS., TTT., AAAA., PPP., UUU.
În cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond, s-au solicitat relaţii din partea D.I.I.C.O.T. cu privire la implicarea Serviciului Român de Informaţii în instrumentarea dosarului nr. x/2012 şi în dosarele de urmărire penală componente, precum şi cu privire la modul de stabilire a cheltuielilor judiciare. Deopotrivă, s-au solicitat relaţii de la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, cu privire la Dosarul nr. x/2015, respectiv prezenţa inculpaţilor BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH. şi IIII., rezultând că inculpaţii menţionaţi, cu excepţia inculpatului FFFF., au fost cercetaţi şi judecaţi în lipsă.
A fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o solicitare de declasificare a încheierilor care au stat la baza emiterii mandatelor de siguranţa naţională cu privire la inculpaţi, solicitare care a fost respinsă, astfel cum rezultă din adresa din 21.02.2020.
A fost ataşat Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.
Prin încheierea din 20.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în baza art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, astfel:
I. În cazul tuturor inculpaţilor, din infracţiunile de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi concurenţă neloială, prev. de art. 5 lit. a) şi f) din Legea nr. 11/1991 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. într-o singură infracţiune prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu reţinerea în cazul fiecărui inculpat a formei de participaţie corespunzătoare.
II. În cazul inculpatului I., prin reţinerea recidivei postexecutorii - art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen. (art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969).
III. În cazul inculpatului N., prin reţinerea recidivei postcondamnatorii - art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (1) C. pen. (art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969).
IV. În cazul inculpatului L., din infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de 48 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
V. În cazul inculpatului C., în:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. (în varianta normativă a iniţierii şi constituirii);
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru cele două fabrici clandestine care au funcţionat pe raza judeţelor Braşov, respectiv Prahova şi, ulterior, Ilfov);
- folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.,
- toate în concurs real şi formal, prev. de şi art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile.
VI. În cazul inculpatului E. în:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. (în varianta normativă a iniţierii şi constituirii);
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru fabrica clandestină care a funcţionat pe raza judeţelor Prahova şi, ulterior, Ilfov);
- instigare la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- instigare la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- instigare la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.,
- toate în concurs real şi formal, prev. de şi art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., şi cu aplicarea art. 5 C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile.
VII. În cazul inculpatului O., s-a dispus înlăturarea din încadrarea juridică a referirilor la fabrica clandestină ce a funcţionat pe raza judeţului Braşov.
Prin aceeaşi încheiere, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că aspectele referitoare la incidenţa alin. (2) al art. 367 C. pen. şi a art. 274 din Legea nr. 86/2006 urmează a fi analizate odată cu fondul cauzei.
Prin încheierea din 11.02.2020, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice date faptelor reţinute în sarcina inculpatului F. prin rechizitoriu din:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. (în varianta normativă a aderării şi sprijinirii);
- complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru fabrica clandestină care a funcţionat pe raza judeţelor Prahova şi, ulterior, Ilfov);
- complicitate la infracţiunea de concurenţă neloială, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 5 lit. a) şi f) din Legea nr. 11/1991 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (alcoolul/băuturile alcoolice produse cu ajutorul instalaţiei artizanale identificate);
- deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (alcoolul/băuturile alcoolice identificate);
- contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.,
- toate în concurs real şi formal, prev. de şi art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., şi cu aplicarea art. 5 C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile în:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. (în varianta normativă a aderării şi sprijinirii);
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru fabrica clandestină care a funcţionat pe raza judeţelor Prahova şi, ulterior, Ilfov);
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (alcoolul/băuturile alcoolice produse cu ajutorul instalaţiei artizanale identificate);
- complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (ţigarete);
- contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.,
- toate în concurs real şi formal, prev. de şi art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., şi cu aplicarea art. 5 C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin încheierea din data de 03.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti a constatat nulitatea absolută a probelor rezultate din mandatele de interceptare a convorbirilor telefonice emise în baza C. proc. pen. din 1968, realizate cu implicarea Serviciului Român de Informaţii şi a probelor obţinute în urma punerii în executare a mandatelor de siguranţă naţională.
Cu privire la situaţia probelor obţinute în baza mandatelor de siguranţă naţională, suplimentar faţă de cele arătate în încheierea din data de 03.06.2020, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia nr. 55/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 517/17.06.2020, Curtea Constituţională a constatat că "dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991".
În cuprinsul deciziei indicate, Curtea Constituţională a reţinut că, în condiţiile în care "legiuitorul nu a reglementat un cadru clar, coerent şi previzibil aplicabil în cazul contestării legalităţii mijloacelor de probă obţinute potrivit Legii nr. 51/1991" (parag. 60), "lipsa de claritate şi previzibilitate a cadrului normativ incident în materia contestării legalităţii înregistrărilor - mijloc de probă - ce rezultă din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului, folosite în procesul penal, determină, în fapt, realizarea unui control formal şi lipsit de efectivitate, cu consecinţa încălcării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţie. Or, conferirea calităţii de mijloc de probă în procesul penal anumitor elemente este intrinsec legată de crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalităţii acestora." (parag. 56).
Rezultă astfel că, în lipsa acestui cadru legal, informaţiile obţinute în temeiul mandatelor de siguranţă naţională potrivit Legii nr. 51/1991 nu pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal.
Totodată, ca urmare a excluderii din materialul probator a interceptărilor convorbirilor telefonice, instanţa de fond nu a avut în vedere la stabilirea situaţiei de fapt nici probele derivate, respectiv declaraţiile inculpaţilor în care oferă lămuriri cu privire la conţinutul concret al discuţiilor telefonice.
Conform art. 102 alin. (4) C. proc. pen., probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probe obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod.
În cauză, în baza proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică, cu ocazia ascultării inculpaţilor, în cursul urmăririi penale, pe lângă relatările libere cu privire la acuzaţiile care le-au fost aduse, li s-au cerut explicaţii asupra conţinutului convorbirilor telefonice, solicitându-li-se inclusiv să lămurească anumiţi termeni sau expresii folosite. Or, conţinutul convorbirilor telefonice a rezultat din mijloace de probă obţinute în mod nelegal, respectiv din procesele-verbale de redare lovite de nulitate absolută, după cum s-a constatat prin încheierea din data de 03.06.2020, iar organul judiciar nu avea posibilitatea de a afla cuprinsul exact al discuţiilor dintre inculpaţi printr-o altă modalitate.
În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că declaraţiile inculpaţilor în care oferă lămuriri cu privire la conţinutul concret al discuţiilor telefonice au caracterul unor probe derivate, care au fost obţinute în mod direct din probe nelegale şi care nu puteau fi obţinute într-o altă modalitate, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 102 alin. (4) C. proc. pen.
Având în vedere caracterul divizibil al declaraţiei inculpatului, instanţa de fond a constatat că sunt afectate de această sancţiune doar acele părţi din declaraţiile inculpaţilor în care aceştia au oferit explicaţii, justificări cu privire la conţinutul convorbirilor telefonice, iar nu şi restul declaraţiilor acestora (în acelaşi sens, Î.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 330/A/2018; decizia 134/A/2019).
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond
În ceea ce priveşte fabrica amplasată pe raza judeţului Braşov, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu prioritate, s-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia nr. 129A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea numiţilor E., JJJJ., HHH. şi KKKK. pentru activităţi legate de fabrica ce a funcţionat pe raza municipiului Braşov.
Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că, la începutul anului 2012, inculpaţii E., JJJJ. şi HHH. au pus bazele unei activităţi ilicite, având ca obiect producerea de ţigarete, pe care, ulterior, prin intermediul a diferite persoane fizice, să le comercializeze pe piaţa neagră a produselor de profil. Astfel, în intervalul februarie- martie 2012, inculpaţii JJJJ. şi HHH. au identificat şi amenajat un spaţiu de producţie şi de depozitare a materiei prime şi ţigaretelor, în interiorul halei nr. 1 din incinta depozitului aparţinând SC LLLL. SA, situat în Braşov, cartierul Stupini, pe str. x, iar inculpatul E., cu ajutorul altor persoane, neidentificate la acel moment, s-a ocupat de aducerea, amplasarea/relocarea instalaţiilor de producere a ţigaretelor, de recrutarea forţei de muncă şi de distribuirea ţigaretelor.
În vara anului 2012, inculpatul E., cu sprijinul unor persoane rămase neidentificate, a adus în interiorul halei de mai sus instalaţiile necesare producţiei şi, totodată, s-a preocupat de ajungerea pe teritoriul României a forţei de muncă, constituită din muncitori din Republica Moldova. Inculpatul JJJJ. s-a ocupat de cazarea acestor persoane, de transportul acestora în spaţiul amenajat în interiorul halei de pe str. x, de supravegherea activităţii clandestine desfăşurată de către aceştia, iar inculpatul HHH. asigura paza locaţiei în permanenţă. S-a mai reţinut că activitatea de producţie s-a desfăşurat în lunile iulie- august 2012.
La sfârşitul anului 2012, membrii grupului au decis relocarea instalaţiilor destinate producerii de ţigarete, iar în cursul lunilor ianuarie- martie 2013 le-au mutat în mai multe locuri, pe raza municipiului Braşov, dar şi în judeţul Covasna, cu ajutorul inculpatului KKKK., care a aderat la grupul infracţional constituit din cei trei inculpaţi de mai sus, cu toţii acţionând în mod coordonat în scopul relocării instalaţiilor de producere a ţigaretelor, în vederea continuării activităţii ilicite având ca obiect producerea de ţigarete şi a comercializării acestora pe piaţa neagră de profil.
S-a arătat că, potrivit procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 13.03.2013, în hala de 100 mp situată în Braşov, str. x, spaţiu închiriat de inculpatul JJJJ. de la SC MMMM. SRL, au fost găsite mai multe cutii cu ţigarete, neinscripţionate şi fără banderole, cu rebuturi ţigarete neinscripţionate şi inscripţionate cu marca "x", cu tutun vrac, cu tutun amestecat cu pleavă de tutun, cu rebuturi ţigări neinscripţionate, dar şi rebuturi ţigări marca "x", timbrate cu banderole de acciză de tutun Republica Moldova, cu ambalaje goale pachete "x", fără timbru, toate acestea cântărind peste 2 tone.
Conform procesului-verbal din data de 11.03.2013, în interiorul halei din Braşov, str. x, unde au funcţionat utilajele de producere a ţigaretelor, au fost găsiţi doi saci cu rebuturi de ţigarete, precum şi mai multe fire de tutun. De asemenea, a fost găsit un palet ce conţinea 99 role de folie transparentă, ambalate în ţiplă. Cu ocazia aceleiaşi percheziţii domiciliare, care s-a desfăşurat şi în partea din faţă a casei de lângă hală, în care locuia inculpatul HHH., a fost găsit un sac cu rebuturi ţigarete.
La data de 13.03.2013, în partea din spatele casei de lângă hala în care locuia inculpatul HHH. au fost găsiţi 6 saci cu ţigarete şi o cutie cu ţigarete vărsate, în total cantitatea de 54.200 gr. Cu aceeaşi ocazie au fost identificate într-unul dintre saci ambalaje de ţigarete marca "x", purtând banderole de marcaje fiscale cu menţiunile "Republica Moldova, timbru de accize, articole de tutun".
Procesul-verbal de percheziţie din data de 13.03.2013, la imobilul proprietatea inculpatului E. din Mizil, str. x, mai precis în semiremorca adusă aici de la Araci, judeţul Braşov, a evidenţiat utilajele de producere a ţigaretelor. Astfel, în semiremorcă au fost identificate mai multe utilaje şi subansamble, precum şi un generator, un sac în care se aflau mai multe fîşicuri de timbre de culori diferite, inscripţionate Republica Moldova.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/06 iunie 2013 a rezultat că instalaţiile ridicate sunt utilaje specifice fabricării de ţigări compuse din: maşina de producere a ţigaretelor marca "y" maşina de împachetat ţigarete marcă de producţie germană, asimilată celei de tip "x" şi maşină de celofanat de producţie germană sau cehă asimilată celei de tip "x". De asemenea, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a stabilit că ţigaretele fără filtru în diverse stadii de producţie, depistate cu ocazia percheziţiilor, au putut fi confecţionate cu utilajele examinate.
Raportat la situaţia de fapt prezentată mai sus, s-a reţinut că inculpaţii E., JJJJ. şi HHH. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
Separat de cele de mai sus şi separat de activitatea de producere în mod clandestin a ţigaretelor în fabrica de la Braşov, s-a reţinut cu privire la inculpaţii JJJJ. şi HHH. şi săvârşirea infracţiunii prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (fost art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal).
Sub aspectul situaţiei de fapt s-a arătat că, în urma percheziţiei efectuate la data de 11.03.2013 la depozitul din str. x, au fost identificate: 21 baxuri conţinând câte 50 cartuşe a câte 10 pachete de ţigarete, iar, la data de 09.03.2013, martorul NNNN. a fost surprins în trafic, în timp ce se deplasa din Braşov spre Târgu Secuiesc, având în autoturismul său 2.000 pachete de ţigarete w, cumpărate de la inculpatul JJJJ. Înalta Curte a subliniat în considerentele deciziei că ţigaretele w sunt diferite de cele produse în mod clandestin şi a precizat că inculpaţii JJJJ. şi HHH. au recunoscut comercializarea ţigaretelor w, fără a dezvălui sursa acestora (pag. 47, Decizia nr. 129A/30.03.2016).
Sub acest aspect, instanţa de fond a menţionat că nu s-a reţinut provenienţa de contrabandă a ţigărilor marca w, contrar celor susţinute de parchet în cuprinsul rechizitoriului.
Prin hotărârea pronunţată în cauza indicată, Curtea de Apel Braşov a stabilit (soluţia fiind menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) faptul că, deşi prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică realizat în cursul urmăririi penale s-a estimat o producţie de 65.000 ţigarete pe oră, de 260.000 ţigarete în 4 ore/zi, această cantitate nu poate fi considerată ca dovedită. S-a arătat că, deşi s-a stabilit perioada în care fabrica a funcţionat, nu se poate stabili şi numărul de ore lucrate efectiv de muncitori sau dacă utilajele au funcţionat pe toată perioada reţinută. În consecinţă, în Dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Braşov, s-a reţinut că în fabrica din Braşov, str. x, au fost produse cu certitudine doar ţigaretele marca x, identificate în diferite stadii de producţie cu ocazia percheziţiilor domiciliare - 411,7 kg tutun de fumat fin, 1842,8 kg alte tutunuri de fumat, 2.950 bucăţi ţigarete, 54.400 ţigarete şi 8,3 kg ţigarete (pag. 23, Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014).
Acuzaţiile formulate în prezenta cauză, în legătură cu funcţionarea acestei fabrici, îi vizează doar pe inculpaţii A., B., C. şi N.
Deşi în cazul inculpatului O., în capitolul "În drept" şi în dispozitivul rechizitoriului, se reţine participaţia acestuia sub forma complicităţii atât cu referire la fabrica ce a funcţionat pe raza judeţului Braşov, cât şi cu referire la fabrica ce a funcţionat pe raza judeţelor Prahova şi, ulterior, Ilfov, în cuprinsul rechizitoriului, în capitolul dedicat analizei situaţiei de fapt, inculpatul O. nu este indicat între inculpaţii care s-ar fi implicat în activitatea infracţională ce viza fabrica de pe raza judeţului Braşov . De asemenea, activitatea acestei fabrici nu este menţionată nici în celelalte acte procesuale încheiate cu privire la inculpatul O., nefiind reţinută nici în capitolul "În drept", în momentul în care se detaliază acuzaţiile aduse inculpatului.
Acesta este motivul pentru care, prin încheierea din data de 20.12.2019 s-a procedat la schimbarea încadrării juridice date faptelor reţinute în sarcina inculpatului O. în sensul înlăturării referirilor la fabrica ce a funcţionat pe raza judeţului Braşov.
În ceea ce priveşte implicarea inculpaţilor C. şi N. în funcţionarea fabricii de la Braşov, a cărei activitate a fost prezentată pe scurt mai sus, instanţa de fond a reţinut că sunt relevante declaraţiile date de inculpatul N. în cursul urmăririi penale.
Astfel, audiat la data de 21.09.2013, inculpatul N. a arătat că l-a cunoscut în cursul anului 2012 pe inculpatul C., prin intermediul numitului KKK., ştiind despre acesta că se ocupă cu comercializarea de ţigarete de contrabandă provenite din Republica Moldova. Ulterior, inculpatul a aflat de la C. că ţigaretele x erau produse într-o fabrică clandestină, aflată în apropierea Braşovului. În toamna anului 2012, N. s-a deplasat în judeţul Braşov împreună cu C., cu auto x negru, cu nr. x, dar nu a ajuns în fabrică, ci a aşteptat la o benzinărie, iar după scurt timp C. s-a reîntors cu autoturismul încărcat cu ţigarete marca x, fiind însoţit de o persoană despre care a aflat ulterior că se numeşte E. Inculpatul N. a mai precizat că, ulterior, şi-a dat seama că E. coordona transporturile de ţigarete contrafăcute prin C. Acesta din urmă i-a mai spus că fabrica clandestină de ţigarete de la Braşov îi aparţine lui E. şi unui cetăţean român din Braşov, care deţinea un X.
Inculpatul a recunoscut şi că au fost situaţii când a efectuat personal transporturi de ţigarete contrafăcute de la Braşov cu autoturismul x anterior menţionat, pe care îl prelua încărcat cu ţigări de la E., dar nu a văzut niciodată unde se afla fabrica, deşi ştia că aceasta există în zona Braşovului. Totodată, inculpatul a precizat că, la începutul anului 2013, a aflat din media că poliţia a descoperit o fabrică ilegală de ţigări în judeţul Braşov, fiind vizitat în aceeaşi zi de C., care l-a avertizat că e posibil ca poliţia să-i pună întrebări despre un autoturism, care era înmatriculat pe numele său, dar care era folosit atât de E., cât şi de C. şi de OOOO., un apropiat al acestora.
Martorul KKK. a precizat şi el faptul că, la mijlocul anului 2012, l-a întâlnit pe C., prin intermediul unui cunoscut ce deţinea un magazin en-gros în Giuleşti, iar C. i-a spus că are spre vânzare ţigări marca x produse pe teritoriul României, precum şi ţigări provenite din contrabandă. După câteva zile, martorul s-a întâlnit cu inculpaţii C. şi E. la Braşov, într-o benzinărie, ocazie cu care s-au purtat discuţii despre achiziţionarea de către KKK. a unei cantităţi de 50 de baxuri de ţigări marca x, livrată în decurs de 3 - 4 zile în mai multe transporturi, 7 - 8 baxuri cu o maşină. Transporturile s-au realizat cu autoturismele condus de către MMM. şi condus de către PPPP. Plata se realiza imediat după sosirea transporturilor către C. Totodată, martorul a indicat că, ulterior acestor transporturi, a mai avut întâlniri cu C. şi E. la cafeneaua QQQQ. din Bucureşti, cei doi aflându-se în compania numiţilor şi RRRR. şi, respectiv, SSSS. şi TTTT., despre care a înţeles că ar fi cumpărat diverse cantităţi şi mărci de ţigări de la inculpaţii C. şi E.
Martorul KKK. a mai arătat şi faptul că, în luna ianuarie 2013, a fost contactat telefonic de C., care i-a propus spre vânzare o cantitate de 10-15 bax-uri marca x, livrate în două tranşe cu aceleaşi două autoturisme. Ţigările au fost preluate de N. de la E. Totodată, martorul a mai indicat că a cumpărat de la inculpatul C. ţigarete ce nu se produc în România - mărcile x, fără a preciza însă cantitatea acestora, dar şi faptul că, în luna februarie 2013, i-a vândut lui C. un autoturism, care a fost înregistrat pe numele lui N. şi că, după ce s-a aflat că maşina respectivă a fost văzută în apropierea fabricii de ţigări de la Braşov, C. a hotărât să o trimită în Republica Moldova.
Audiat la data de 19.05.2016 în Dosarul nr. x/2014, în condiţii de contradictorialitate, martorul KKK. a precizat că a declarat în faţa procurorului D.I.I.C.O.T. tot ceea ce ştie în legătură cu cauza, arătând şi că a primit ameninţări cu moartea în legătură cu declaraţiile sale. Deşi a prezentat alte date cu privire la cantităţile cumpărate, martorul şi-a menţinut poziţia în sensul că a cumpărat ţigări de la inculpaţii C. şi E., acestea fiindu-i transmise prin intermediul lui N.
Instanţa de fond a reţinut că declaraţiile martorului KKK. sunt susţinute inclusiv de menţiunile din cuprinsul procesului-verbal de supraveghere operativă pentru perioada 21.01. - 12.02.2013 a numitului E., supraveghere realizată în temeiul autorizaţiei nr. x/2013 din data de 21.01.2013 emise de Tribunalul Bucureşti. Potrivit acestui proces-verbal, la data de 26.01.2013, la ora 16:25, E. s-a deplasat cu autoturismul (înmatriculat pe numele inculpatului N.), pe strada x, în zona benzinăriei Agip. La ora 16:40, în faţa autoturismului lui E. a oprit auto, de la volanul acestuia a coborât MMM., care a discutat cu E. până la ora 16:50. La ora 16:55, E. a fost observat la auto x, discutând cu N. Cei doi s-au despărţit la ora 16:55, N. plecând împreună cu MMM. cu auto.
Tot din procesul-verbal indicat rezultă că inculpatul E. a avut în perioada de referinţă mai multe întâlniri cu numitul TTTT. (indicat de KKK. ca fiind unul din cumpărătorii de ţigarete), cum ar fi cele de la datele de 21.01.2013, 24.01.2013 sau 11.02.2013, dar şi cu numitul PPPP. (indicat de KKK. ca fiind una din persoanele ce transporta ţigaretele achiziţionate de la C. şi E.), toate acestea în contextul unei legături permanente între inculpaţii E. şi C. şi a prezenţei acestuia din urmă la unele din întâlnirile indicate.
S-a reţinut că implicarea inculpatului C. în activitatea fabricii ce a funcţionat pe raza judeţului Braşov rezultă inclusiv din declaraţiile martorului UUUU., audiat prin comisie rogatorie de autorităţile din Republica Moldova. Martorul a precizat că a activat în calitate de lăcătuş pentru utilajele de producere a ţigărilor la VVVV. şi că, în perioada anilor 2011 - 2012, a fost contactat telefonic de C., C., care l-a rugat să plece cu el în România, în regiunea Braşov, cu scopul să vizualizeze un utilaj de producere a ţigaretelor în "ambalaj moale", ce avea capacitatea de a produce ţigarete de marca "x", etc. Deplasarea a avut loc într-un autoturism condus de o persoană numită WWWW. Ajuns în regiunea Braşov, martorul UUUU. a stabilit defecţiunile utilajului şi le-a indicat ce piese de schimb sunt necesare pentru punerea în funcţiune, fără a se ocupa însă de reparaţia acestuia. Martorul a mai precizat că pe E. îl cunoaşte prin intermediul lui C., acesta din urmă trimiţându-l la E. pentru a-l ajuta să procure piese de schimb pentru un utilaj de producere a ţigărilor.
Inculpatul C. a contestat declaraţia martorului UUUU., în contextul în care, la dosarul de urmărire penală, nu se regăseşte fişa sa de intrări/ieşiri din Republica Moldova (iar instanţa, în ciuda demersurilor efectuate, nu a intrat în posesia acesteia), invocând lipsa vreunei dovezi în sensul că ar fi intrat pe teritoriul României împreună cu martorul.
Or, instanţa de fond a constatat că nu au fost prezentate elemente care să ridice dubii cu privire la credibilitatea martorului sau cu privire la existenţa vreunui interes al acestuia să îl incrimineze pe inculpatul C. Aceasta cu atât mai mult cu cât audierea acestuia s-a desfăşurat în faţa organelor judiciare din Republica Moldova, fără participarea organelor de urmărire penală române, despre care s-ar putea susţine că erau interesate în desfăşurarea anchetei.
În plus, s-a reţinut că declaraţia acestui martor se coroborează cu declaraţiile numiţilor N. şi KKK., dar şi cu procesele-verbale anterior menţionate, din acestea rezultând suficiente elemente pentru a stabili implicarea inculpaţilor C. şi N. în activităţile legate de fabrica ce a funcţionat pe raza judeţului Braşov, cu precizarea că în sarcina inculpatului N. se poate reţine doar activitatea de distribuire a ţigaretelor produse, acesta neavând o legătură directă cu funcţionarea fabricii. Nu se poate însă determina care au fost cantităţile de ţigarete distribuite de acesta sau perioada exactă în care inculpatul N. a fost implicat în activităţile de distribuire.
De altfel, cu privire la activitatea acestui inculpat legată de fabrica din judeţul Braşov, în rechizitoriu, în cadrul capitolului "În drept", se precizează doar faptul că, începând cu luna iunie a anului 2012, inculpatul N. a fost, alături de KKK., distribuitor al ţigaretelor x produse de fabrica clandestină de la Braşov, activitate pe care a continuat-o pe tot parcursul anilor 2012 - 2013.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., pe baza probelor indicate mai sus, instanţa de fond a reţinut că acesta s-a implicat, alături de inculpatul E., în activităţile legate de punerea în funcţiune a fabricii din Braşov, str. x, în special în activitatea de reparare a utilajelor de producere ţigarete, dar şi prin activităţile ulterioare de distribuţie a ţigaretelor, urmând a fi atrasă răspunderea sa pentru activitatea de producere ilegală de ţigarete, pentru punerea acestora în circulaţie şi pentru cantităţile de tutun şi timbre cu regim special identificate cu ocazia percheziţiei din data de 11.03.2013.
În ceea ce priveşte cantitatea de ţigarete produsă de fabrica din Braşov, instanţa de fond a constatat că, după cum s-a stabilit şi prin Sentinţa penală nr. 67/F din 06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, nu se pot reţine concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/06.06.2013 din Dosarul nr. x/2013, concluziile acestuia fiind unele relative, având în vedere lipsa unor probe certe cu privire la timpul efectiv de lucru al utilajelor de producţie a ţigaretelor.
Instanţa de fond a mai observat că, pe baza probelor administrate, nu se poate reţine implicarea inculpatului C. în deţinerea/comercializarea ţigărilor w în legătură cu care s-a dispus condamnarea definitivă a numiţilor JJJJ. şi HHH. în dosarul Curţii de Apel Braşov pentru infracţiunea prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (fost art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal), dar şi achitarea inculpatului E.
După cum s-a arătat anterior, în dosarul Curţii de Apel Braşov s-a stabilit că acţiunile numiţilor JJJJ. şi HHH., de deţinere la data de 11.03.2013 a 21 baxuri, conţinând câte 50 cartuşe a câte 10 pachete de ţigarete marca w, şi de vânzare către numitul NNNN. a 2.000 pachete de ţigarete w, au fost săvârşite independent de inculpatul E. şi fără implicarea acestuia. S-a subliniat faptul că inculpaţii JJJJ. şi HHH. au recunoscut comercializarea ţigaretelor w, dar şi faptul că nu s-a dovedit provenienţa acestora din contrabandă. În plus, audiat în faţa Curţii de Apel Bucureşti, la termenul din data de 29.03.2019, HHH. a reiterat faptul că nu l-a cunoscut pe inculpatul C. şi că nu a avut cunoştinţă ca acesta să fi fost implicat în activitatea fabricii din Braşov.
În ceea ce priveşte apărările formulate de inculpatul C., prin raportare la declaraţiile date de KKK. şi N., instanţa de fond a constatat că inculpatul a susţinut că abia în cursul anului 2013, după punerea în funcţiune a fabricii de la Clinceni, i-a vândut ţigări lui KKK. şi că, în cursul anului 2012, KKK. şi N. erau persoanele de la care C. cumpăra ţigări. Aceste apărări au fost apreciate ca necredibile, având în vedere întreg ansamblul probator care, după cum se va vedea în continuare cu referire la funcţionarea fabricii din Clinceni, îl plasează pe C. într-o poziţie superioară faţă de cea ocupată de inculpatul N., acesta acţionând la cererea primului. De altfel, încercând să explice împrejurările în care autoturismul, înmatriculat pe numele lui N., a ajuns în posesia lui E., C. a precizat că a preluat autoturismul în urma unei datorii pe care N. o avea faţă de el şi l-a predat lui E. în contul unei datorii proprii. Or, în condiţiile în care N. ar fi fost furnizorul ţigaretelor comercializate de C., este puţin probabil ca acesta să fi ajuns să acumuleze datorii faţă de C. În plus, cele susţinute de KKK., referitor la faptul că, după ce autoturismul a fost văzut în apropierea fabricii de la Braşov, C. a hotărât ca acest autoturism să fie trimis în Republica Moldova, au fost confirmate parţial şi de C., acesta precizând că, în luna martie 2013, şoferul lui E., OOOO., a plecat cu autoturismul din România în Republica Moldova şi nu s-a mai întors până în noiembrie 2013.
În ceea ce priveşte valoarea probatorie a declaraţiilor inculpatului N. şi ale martorului KKK., instanţa de fond a admis că aceasta este una limitată, în condiţiile în care ambii sunt persoane interesate în cauză, beneficiind în urma colaborării cu organele de anchetă. Astfel, deşi parchetul a reţinut că inculpatul N. a fost implicat în activitatea de comercializare a unor ţigări de contrabandă, acesta nu a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea acestei infracţiuni, iar în rechizitoriu s-a apreciat că acestui inculpat îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 508/2004. Totodată, martorul KKK. nu a fost trimis în judecată pentru niciuna din infracţiunile a căror săvârşire a recunoscut-o.
În aceste condiţii, declaraţiile celor două persoane indicate au fost avute în vedere de către instanţa de fond doar în măsura în care se coroborează cu alte probe administrate în cauză.
Or, cu referire la contribuţia inculpatului C. la funcţionarea fabricii amplasate pe raza judeţului Braşov, declaraţiile acestora se coroborează între ele, dar şi cu procesele-verbale de supraveghere operativă şi cu declaraţiile martorului UUUU.
Pe de altă parte, niciuna din probele de mai sus nu sprijină ideea implicării inculpaţilor B. şi A. în activitatea fabricii clandestine de pe raza judeţului Braşov, argumente ce lipsesc inclusiv din cuprinsul rechizitoriului, unde, cu privire la participarea inculpatului B., se arată doar că, în Dosarul nr. x/2013 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Bucureşti, prin ordonanţa din data de 20.03.2013 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la acesta în vederea continuării cercetărilor şi că, în urma percheziţiei efectuate în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la data de 12.03.2013, la domiciliul inculpatului B. au fost identificate mai multe obiecte, fără a se justifica vreo legătură a acestora cu fabrica de ţigarete din judeţul Braşov.
În ceea ce priveşte fabrica amplasată în comuna Blejoi, sat Ploieştiori, judeţul Prahova, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Probele administrate în cauză au confirmat faptul că, începând cu anul 2011, în comuna Blejoi, judeţul Prahova, într-un spaţiu aparţinând martorului GG., a funcţionat o fabrică clandestină de ţigarete.
Deşi martorul GG. a precizat, în mod necredibil, că în perioada 2011-2013 nu a închiriat spaţiul indicat şi nu a avut cunoştinţă de faptul că acesta ar fi fost folosit, din declaraţia martorului XXXX., instanţa de fond a reţinut că, în perioada 2011 - 2013, hala a fost închiriată unei persoane numite HHHH.
La data de 25.09.2013, în curtea imobilului tip hală situat în comuna Blejoi. localitatea Ploieştiori, judeţul Prahova, a fost depistat autocamionul cu numărul de înmatriculare x, precum şi numitul GG. şi alte trei persoane solicitate pentru a transporta deşeurile din imobil. Cu acea ocazie, au fost identificate blanchete de ţigări x, folii transparente de ambalat ţigări, precum şi alte accesorii folosite la împachetarea ţigărilor. Nu au fost găsite utilaje de fabricare a ţigărilor, însă a fost identificată o porţiune de zid proaspăt dărâmată pe o lungime de 5 metri, precum şi mai multe spaţii cu căi de acces disimulate şi sisteme artizanale de alimentare cu energie electrică.
Cu privire la existenţa şi funcţionarea fabricii de ţigarete din comuna Blejoi, s-a reţinut că sunt relevante şi aspectele ce vor fi arătate ulterior cu privire la activitatea de mutare a materialelor din Blejoi, sat Ploieştiori, pe R., în luna februarie 2013, acesta fiind şi momentul în care s-a epuizat activitatea acestei fabrici.
Parchetul a susţinut că amplasarea acestei fabrici ar fi fost rezultatul activităţii numiţilor HHHH., EEEE., DDDD., CCCC., BBBB., ce nu fac obiectul actului de sesizare a instanţei, şi a inculpatului D. Cu privire la inculpatul D. s-a arătat că, împreună cu BBBB., ar fi gestionat activitatea de producţie şi de distribuţie a ţigaretelor, dar şi supravegherea şi transportul muncitorilor ce erau aduşi din Republica Moldova pentru perioade de lucru de 2 - 3 săptămâni.
Însă, analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat că acuzaţiile aduse inculpatului D. în legătură cu implicarea în funcţionarea fabricii de la Blejoi nu sunt probate în totalitate.
Prioritar, s-a constatat că inculpaţii B., K., YYYY., D., dar şi martorul ZZZZ. au precizat că fabrica din Blejoi aparţinea fraţilor Tătăroi.
Martorul AAAAA., despre care Parchetul a arătat că a fost una din persoanele care s-a ocupat de punerea în funcţiune a utilajelor de la fabrica din Blejoi, dar şi de exploatarea acestora, a precizat cu privire la inculpatul D. şi la numitul BBBB. că s-a întâlnit cu aceştia în luna iunie 2013 (după ce activitatea fabricii din Blejoi a încetat), la solicitarea lui BBBBB., cei doi propunându-i să instaleze şi să monteze un utilaj de fabricare a ţigărilor, cerere pe care a refuzat-o. Martorul CCCCC., altă persoană ce ar fi lucrat la fabrica din Blejoi, nu l-a indicat nici el pe inculpatul D. ca fiind una din persoanele ce ar fi fost implicate în activitatea fabricii din Blejoi, acesta precizând cu privire la BBBB. că i-a vândut în luna iunie- iulie 2013 nişte componente necesare funcţionării unui utilaj de fabricare a ţigaretelor. Or, raportat la conţinutul declaraţiilor celor doi martori, instanţa de fond nu a identificat niciun motiv pentru care aceştia nu i-ar fi indicat pe D. şi BBBB. ca fiind unii din cei implicaţi direct în activitatea fabricii de la Blejoi, dacă aceasta ar fi fost situaţia.
La rândul său, inculpatul D. a recunoscut că, la începutul lunii februarie 2013, s-a dus împreună cu BBBB. la fabrica clandestină de ţigări deţinută de fraţii Tătăroi în localitatea Blejoi, sat Ploieştiori, pentru a lua nişte ţigări în baza unei datorii mai vechi, pe care aceştia nu i-o achitaseră. Acolo s-au întâlnit cu IIII. şi cu alte persoane şi au intrat într-un depozit situat lângă fabrică, de unde au încărcat aproximativ 100 de cutii cu ţigări marca x, produse la fabrica clandestină. Inculpatul a mai precizat că, în fabrică, au găsit 6-7 muncitori şi o cantitate foarte mare de tutun, aproximativ 30-40 tone, dar şi faptul că nu au putut încărca toate baxurile de ţigarete găsite în depozit, urmând să revină a două seară.
Fiind audiat la 30 ianuarie 2014, inculpatul D. a adus noi detalii referitoare la colaborarea sa cu fraţii Tătăroi. Astfel, inculpatul D. a precizat că, în luna ianuarie 2011, împreună cu BBBB., i-a dat lui EEEE. un autoturism, care valora aproximativ 50.000 euro, pentru ca acesta din urmă să îşi poată plăti o datorie. În vara anului 2011, EEEE. le-a propus inculpaţilor D. şi BBBB. să cumpere la un preţ preferenţial o cantitate de 100 baxuri cu ţigări marca z de provenienţă Bulgaria, pe care EEEE. le avea într-un depozit din apropiere de Bucureşti, astfel ca din câştigul obţinut din vânzarea ţigărilor să se recupereze cel puţin o parte din bani. Inculpaţii D. şi BBBB. au fost de acord cu propunerea făcută, motiv pentru care inculpatul s-a deplasat în România pentru a identifica clienţi pentru cantitatea de mai sus, însă ulterior EEEE. nu a mai răspuns la telefon. Aproximativ în luna septembrie 2011, BBBB. s-a întâlnit cu EEEE. şi a insistat pentru restituirea sumei de 50.000 euro, iar acesta i-a propus ca în schimbul datoriei să le furnizeze o importantă cantitate de ţigări marca x pe care o avea în România şi pe care o putea furniza undeva pe centura oraşului Ploieşti. Urmare a acestor discuţii, D. şi BBBB. s-au deplasat din nou în România, unde l-au identificat pe inculpatul F., căruia i-au vândut o cantitate de 20 baxuri de ţigări din cele predate de fraţii Tătăroi, fără a reuşi să identifice alţi potenţiali clienţi.
În continuare, în vederea recuperării datoriei, BBBB. a convenit cu EEEE. ca acesta din urmă să le trimită ţigări marca t din Republica Moldova, pe care urma să le introducă în România cu un autocar de transport persoane, disimulate în bagaje, sens în care EEEE. i-a solicitat lui BBBB. să identifice un microbuz cu care să fie preluate ţigările din autocar. Urmare a acestei discuţii, aproximativ în luna octombrie 2011, s-au deplasat în localitatea Râmnicu Sărat împreună cu un microbuz cu numere de înmatriculare de Ialomiţa, condus de o persoană necunoscută inculpatului, acesta deplasându-se cu autoturismul. La Râmnicu Sărat s-au întâlnit cu şoferul autocarului, care le-a înmânat mai multe genţi de mână care însă nu conţineau ţigări, ci blanchete de ţigări marca x, motiv pentru care au abandonat microbuzul. În dimineaţa următoare, BBBB. a fost sunat de CCCC., fratele lui EEEE., care i-a spus că a fost o neînţelegere şi că le va furniza ţigări marca x din România, cu condiţia să le găsească clienţi. De asemenea, i-a cerut lui BBBB. să găsească un camion de 7 tone pentru a trimite o cantitate de 100 baxuri de ţigări marca x la Botoşani, unde CCCC. avea un client, cu promisiunea ca din banii obţinuţi din vânzarea respectivei cantităţi să le restituie o parte din datorie. Urmare a solicitării, BBBB. a luat legătura cu F., căruia i-a cerut să facă rost de un camion, lucru pe care acesta din urmă l-a şi făcut. Ulterior, D., BBBB., şoferul autocamionului, F. şi o persoană de sex masculin trimisă de către CCCC. s-au deplasat la o locaţie din Bucureşti pe care nu o poate preciza, de unde s-au încărcat 100 baxuri de ţigări marca x, şoferul autocamionului plecând spre Botoşani.
Inculpatul D. a precizat, în continuare, că a plecat spre Botoşani împreună cu BBBB. înaintea autocamionului, folosind maşina lui F. cu numere de înmatriculare de Bucureşti. La scurt timp după ce au ajuns în Botoşani, CCCC. l-a sunat pe BBBB. şi i-a spus că sunt probleme cu camionul cu ţigări care a fost oprit de poliţie. Ca urmare, D. împreună cu BBBB. s-au întors în Bucureşti, i-au restituit lui F. maşina după care au plecat în Republica Moldova cu un autocar. La scurt timp, EEEE. a fost arestat în Ucraina pentru trafic de droguri, motiv pentru care, prin intermediul lui BBBB., a discutat cu CCCC. (fratele lui EEEE.), care le-a promis că le va restitui banii.
Referitor la evoluţia ulterioară a relaţiilor cu fraţii Tătăroi, inculpatul D. a arătat că, după ce EEEE. a ieşit din închisoare, în perioada noiembrie- decembrie 2012, acesta din urmă le-a spus că are din nou ţigări marca x în România şi că le poate furniza în schimbul datoriei ţigări până la contravaloarea sumei de 50.000 euro, cu condiţia să îi găsească clienţi, motiv pentru care D. împreună cu BBBB. s-a deplasat din nou în România, unde s-au întâlnit cu DDDD. În acelaşi timp, l-au supravegheat pe DDDD. pentru a afla unde este locaţia fabricii de unde acesta livra ţigările, cu scopul de a-şi recupera datoria. Astfel, aproximativ în luna ianuarie 2013, D. şi BBBB. s-au deplasat la Blejoi, unde funcţiona fabrica de ţigări marca x, iar pe timp de noapte au intrat în curtea imobilului observând că în fabrică se află stocuri de ţigări.
Declaraţiile inculpatului D., astfel cum acestea au fost prezentate mai sus, au fost considerate doar parţial reale de instanţa de fond, apreciindu-se că este evidentă intenţia inculpatului de a ascunde amploarea participării sale în activitatea infracţională.
Fără a nega existenţa unei datorii, instanţa de fond a considerat că versiunea prezentată de inculpat în legătură cu demersurile pentru recuperarea acesteia, proces ce s-a întins pe o perioadă de peste doi ani şi în care D. şi BBBB. au fost "păcăliţi" de mai multe ori, nu este credibilă, la fel cum nu sunt credibile explicaţiile prezentate în legătură cu evenimentele din luna octombrie 2011.
Astfel, în ceea ce priveşte evenimentele ce au avut loc la 18 octombrie 2011, instanţa de fond a constatat că, la data indicată, la PTF Albiţa, în autocarul, au fost identificate 19 colete, conţinând blanchete, una din mărci fiind x, care nu au fost revendicate de nici unul din călătorii autocarului, acestea fiind transportate în regim de coletărie. Autocarul s-a deplasat pe ruta PTF Albiţa - Oneşti - Focşani, până în apropierea localităţii Râmnicu Sărat, unde a oprit într-o parcare. Aici, o parte din colete au fost descărcate într-o autoutilitară, precum şi în alte autoturisme de mici dimensiuni, neidentificate. Ulterior, autoutilitara s-a deplasat până la intrarea în municipiul Buzău, pe raza localităţii Mărăcineni, unde a fost parcată în imediata apropiere a unei staţii de alimentare cu carburanţi lichizi AGIP, în parcarea unui restaurant purtând numele "DDDDD.", unde a fost identificată şi sigilată de organele de poliţie la data de 01.11.2011.
În cauză, s-a mai stabilit că autocarul a fost însoţit din Republica Moldova până în România de către autoturismul, în care se aflau D. şi BBBB., relevante în acest sens fiind inclusiv procesele-verbale de verificare a intrărilor/ieşirilor din România, potrivit cărora inculpaţii D. şi BBBB. au intrat în România la data de 18.10.2011 cu autoturismul, autoturism ce aparţine surorii inculpatului D.
La data de 02 noiembrie 2011, organele de poliţie au procedat la percheziţionarea autoutilitarei, ocazie cu care au identificat mai multe geamantane şi sacoşe din rafie, care conţineau, între altele: 168 colete de hârtie culoare maro, fiecare conţinând 6000 bucăţi, în total 1.008.000 bucăţi blanchete de pachete de ţigări marca "x", purtând inscripţiile "VVVV.", "Tutun moldovenesc selecţionat", "Fabricat în Moldova, VVVV., precum şi inscripţia "18.01.11", acestea fiind transportate în 11 geamantane, 1 geantă voiaj şi 8 sacoşe rafie; 10 colete de hârtie de culoare maro, fiecare conţinând 50.000, în total 500.000 banderole fiscale de marcaj pentru pachete de ţigări, de culoare galbenă, fiecare purtând inscripţiile "Republica Moldova" "Timbru de acciz", "Articole de tutun" şi "AT 3/2010" ataşat unui geamantan, o bucată carton ce purta inscripţia "EEEEE." şi "Moldova, Chişinău", acesta fiind numele soţiei inculpatului BBBB.; documente pe numele mai multor persoane - FFFFF., LLL., RR., care, audiate fiind atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, nu au furnizat elemente utile soluţionării prezentei cauze, şi al mai multor societăţi comerciale, cu sediul pe raza judeţului Prahova şi, inclusiv, al localităţii Blejoi.
Instanţa de fond a reţinut că identificarea unui geamantan ce purta o etichetă cu numele şi numărul de telefon al soţiei lui BBBB., persoană ce l-a însoţit pe inculpatul D. în activitatea de urmărire transportului şi care, potrivit chiar declaraţiei inculpatului, a fost implicată alături de acesta în întreaga activitate de pe parcursul anilor 2011 - 2013, exclude varianta unei erori cu privire la conţinutul pachetelor sau cu privire la destinatarul acestora. Şi varianta "abandonării" microbuzului cu număr de înmatriculare urmare a constatării naturii reale a bunurilor transportate este contrazisă de procesul-verbal mai sus menţionat.
Chiar înlăturând procesul-verbal din data de 26 octombrie 2011 ca nefiind rezultatul constatărilor proprii ale ofiţerului de poliţie care l-a întocmit, cum a solicitat inculpatul D. prin concluziile scrise, instanţa de fond a reţinut că declaraţiile acestuia din cursul urmăririi penale, coroborate cu procesul-verbal de percheziţie din data de 02.11.2011, precum şi cu evidenţa intrărilor/ieşirilor din ţară ale inculpaţilor D. şi BBBB., sunt suficiente pentru a reţine implicarea inculpatului D. în introducerea în ţară a 1.008.000 bucăţi blanchete de pachete de ţigări marca "x" şi a 500.000 banderole fiscale de marcaj pentru pachete de ţigări.
Cu referire la transportul cantităţii de 100 baxuri de la Bucureşti la Botoşani la data de 04.11.2011, instanţa de fond a constatat că declaraţiile inculpatului D. din cursul urmăririi penale (negate de acesta fără vreo explicaţie în concluziile scrise) sunt susţinute atât de declaraţiile inculpatului F., cât şi de declaraţiile martorului MM. şi de documentele ce se regăsesc în Dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, nefiind infirmate de niciuna din probele administrate în cauză.
Astfel, audiat la data de 20.09.2013, inculpatul F. a arătat că îl cunoaşte pe D. din luna septembrie 2011, când acesta căuta potenţiali clienţi pentru achiziţionarea unor cantităţi mari de ţigarete marca x, contrafăcute la o linie clandestină amplasată în zona Ploieşti. Inculpatul a precizat că, la acel moment, nu a fost interesat de ofertă, însă, în cursul lunii noiembrie 2011, a dat curs solicitării formulate de D. de a-i împrumuta o maşină pentru transportarea unei cantităţi de 100 baxuri de ţigări marca x. Inculpatul a arătat că a discutat cu MM., căruia i-a spus de solicitarea lui D., ocazie cu care cei doi s-au deplasat cu o autoutilitară şi cu un autoturism pe o stradă din localitatea Popeşti Leordeni, de unde au încărcat dintr-o autoutilitară de culoare neagră cu care a venit D., acesta fiind însoţit de BBBB., cele 100 de baxuri de ţigări marca x. Deoarece D. nu avea maşină pentru a asigura însoţirea autoutilitarei cu ţigări, F. i-a împrumutat acestuia x cu numărul de înmatriculare x. După aproximativ două zile, D. a revenit cu autoturismul x, pe care i l-a înapoiat inculpatului F., iar privitor la autoutilitara ce aparţinea lui MM. acesta i-a spus că a fost identificată pe raza municipiului Botoşani, plină cu ţigări, şi a fost confiscată de poliţie, în acest sens întocmindu-se şi dosar penal. Privitor la acest transport de ţigări, F. a declarat că au folosit marfă capac, respectiv 30 baxuri de polistiren, întocmind şi o factură.
Martorul MM. a precizat şi el în cursul urmăririi penale, declaraţii menţinute şi în faţa instanţei de fond, că, în data de 03.11.2011, F. şi D., i-au propus să efectueze un transport de marfă pe ruta Bucureşti - Botoşani. A doua zi s-a întâlnit cu cei doi şi s-au deplasat în localitatea Popeşti Leordeni, a parcat camionul într-o curte dezafectată, unde 4 - 5 persoane au încărcat nişte cutii de carton dintr-un alt camion, iar ulterior au mers la o altă locaţie de pe şoseaua x, de unde a încărcat mai multe baxuri de polistiren expandat. Martorul a indicat şi faptul că pe traseu a fost însoţit de autoturismul în care se afla inculpatul D. şi o altă persoană cu accent moldovenesc, aceştia plecând de urgenţă după ce au primit un telefon şi au aflat că ar fi fost urmăriţi de poliţie.
Totodată, contrar susţinerilor inculpatului D. din concluziile scrise, martorul MM. l-a recunoscut pe inculpat ca fiind implicat în acţiunea de transport a ţigaretelor inclusiv la termenul din 01.03.2019, iar probele administrate în Dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani permit stabilirea faptului că, la data de 04.11.2011, autoutilitara cu număr de înmatriculare x, condusă anterior de martorul MM., a fost depistată în municipiul Botoşani, fiind încărcată cu 67 baxuri de polistiren expandat de culoare albă şi 100 de baxuri a câte aprox. 624 pachete ţigarete x fiecare. În urma examinării urmelor papilare ridicate de pe un ambalaj din cele transportate de martorul MM. s-a constatat că acestea aparţineau inculpatului F.
Prima instanţă a reţinut că în cuprinsul rechizitoriului sunt indicate, tot în legătură cu fabrica ce a funcţionat pe raza comunei Blejoi, depistarea la data de 16.11.2011 pe raza localităţii I.L.Caragiale, judeţul Dâmboviţa, a numitului GGGGG. ce transporta în autoutilitara x Benz, 31.200 pachete ţigarete x, cu banderole de marcaj fiscal false de Republica Moldova, şi depistarea la data de 08.12.2011 pe DN11A, în direcţia de mers Oneşti-Bacău, a numitului YYYY. ce transporta cu autoutilitara, 16 baxuri de ţigarete contrafăcute, reprezentând un total de 9.984 pachete de ţigarete, cu banderole de marcaj fiscal false de Republica Moldova, fără însă a se putea stabili o legătură între aceste acţiuni şi persoana inculpatului D.
În plus, cu privire la cantitatea de 9.984 pachete de ţigarete ridicate din posesia numitului YYYY., instanţa de fond a reţinut că, prin adresa din data de 17.04.2013, A.N.A.F. - Direcţia Judeţeană pentru accize şi operaţiuni vamale Bacău a informat organele de urmărire penală că, în urma comparaţiei cu ale ţigarete similare, nu mai persistă suspiciunea de contrafacere, revenind astfel asupra raportului din data de 27.02.2012.
Faţă de cele arătate, instanţa de fond a reţinut, cu privire la activitatea fabricii de la Blejoi până în luna februarie 2013, implicarea inculpatului D. doar în ceea ce priveşte distribuirea la data de 04.11.2011, prin intermediul martorului MM. şi cu complicitatea inculpatului F., a 100 baxuri pachete ţigarete x contrafăcute cu banderole de marcaj fiscal false de Republica Moldova, şi în introducerea în ţară, la data de 18.10.2011, a 168 colete de hârtie culoare maro, fiecare conţinând 6000 buc., în total 1.008.000 bucăţi blanchete de pachete de ţigări marca "x", purtând inscripţiile "VVVV.", "Tutun moldovenesc selecţionat", "Fabricat în Moldova, VVVV., precum şi inscripţia "18.01.11" şi 10 colete de hârtie de culoare maro, fiecare conţinând 50.000, în total 500.000 banderole fiscale de marcaj pentru pachete de ţigări, de culoare galbenă, fiecare purtând inscripţiile "Republica Moldova" "Timbru de acciz", "Articole de tutun" şi "AT 3/2010".
De asemenea, în cazul inculpatului F., prima instanţă a reţinut participarea acestuia la punerea în circulaţie, la data de 04.11.2011, a cantităţii de 100 baxuri ţigări contrafăcute x, în participaţie cu inculpatul D. şi martorul MM.
Referitor la evenimentele de la începutul lunii februarie 2013, instanţa de fond a reţinut următoarele:
După cum rezultă din declaraţiile inculpatului D., mai sus prezentate, la începutul anului 2013, nemulţumit de neplata unei datorii pe care fraţii Tătăroi o aveau faţă de el, acesta, împreună cu BBBB., a organizat o incursiune în fabrica din com. Blejoi, pentru preluarea de ţigarete în contul datoriei menţionate. Astfel, audiat la data de 08.11.2013, inculpatul D. a arătat că, la începutul lunii februarie 2013, s-a dus împreună cu BBBB. la fabrica clandestină de ţigări a fraţilor Tătăroi din localitatea Blejoi, sat Ploieştiori, pentru a lua nişte ţigări în baza unei datorii mai vechi nerecuperate. Acolo s-au întâlnit cu IIII. şi cu alte persoane care îl însoţeau pe acesta, iar, ulterior, au intrat într-un depozit situat lângă fabrică, de unde au încărcat aproximativ 100 cutii cu ţigări marca x, produse la fabrica clandestină, urmând ca a doua zi să vină să ia restul ţigărilor. Potrivit celor arătate de inculpat, în depozit, în prima seară, se aflau 6-7 muncitori şi o cantitate de aproximativ 30 - 40 tone de tutun. În ceea ce priveşte cele 100 cutii sustrase, inculpatul a arătat că au fost duse într-un depozit de pe raza municipiului Ploieşti pus la dispoziţie de IIII. A mai arătat inculpatul că, în seara următoare, când s-au întors la fabrică, au constatat că nu mai era niciun bax de ţigări, iar muncitorii plecaseră, singurele bunuri găsite fiind tutunul şi alte materiale folosite la fabricarea ţigărilor, din care nu au luat nimic.
Aceeaşi poziţie a avut-o inculpatul D. şi la data de 30.01.2014, oferind şi unele detalii suplimentare cu privire la persoanele care au participat la activitatea descrisă. Inculpatul a precizat că o primă pătrundere în fabrică a avut loc aproximativ în luna ianuarie 2013, când împreună cu BBBB. s-a deplasat la Blejoi, unde funcţiona fabrica de ţigări marca x, iar pe timp de noapte au intrat în curtea imobilului, observând astfel că în fabrică se află stocuri de ţigări. Potrivit procesului-verbal de verificare a intrărilor/ieşirilor din ţară ale inculpaţilor, această primă intrare a avut loc în perioada 05 - 06.02.2013, după cum s-a reţinut şi în rechizitoriu. A mai arătat D. că, după ce s-au întors în Republica Moldova, având în plan să revină în România pentru a sustrage ţigaretele depozitate la Blejoi, BBBB. a hotărât să discute întâi cu cumătrul său, HHHHH., pentru a se asigura că nu vor avea probleme deoarece aflaseră între timp că la fabrica din Blejoi, pe lângă familia Tătăroi, mai aveau participaţie şi IIIII., GGGG., şi HHHH. Ca urmare, BBBB. s-a întâlnit cu HHHHH., ocazie cu care acesta din urmă i-a spus că trebuie să se întâlnească cu cumătrul său, JJJJJ., zis KKKKK., pentru a discuta problema. Urmare a discuţiilor purtate cu JJJJJ., HHHHH. i-a comunicat lui BBBB. că le vor da oameni şi maşină pentru a transporta ţigările de la Blejoi, depozit în care urmau să fie mutate şi clienţi pentru a fi distribuite, cu condiţia ca D. şi BBBB. să indice locaţia unde se afla fabrica. De asemenea le-au comunicat că vor primi banii pe loc şi îşi vor recupera datoria de 50.000 euro, diferenţa urmând să fie împărţită între participanţii la acţiune. În continuare, D. a precizat că, la începutul lunii februarie 2013, împreună cu BBBB. şi cu alţi doi sportivi trimişi de JJJJJ. şi HHHHH., au intrat în România cu x cu numere de Chişinău ce îi aparţinea, s-au cazat pe DN1, după ieşirea din Ploieşti, locaţie unde au rămas până când din Republica Moldova au venit şi IIII. cu încă o persoană necunoscută.
Instanţa de fond a reţinut că afirmaţiile inculpatului sunt susţinute de procesul-verbal din data de 31.10.2013, în cuprinsul căruia se arată că autoturismul a fost folosit pentru pătrunderea în România la data de 10.02.2013 a numiţilor D., BBBB. şi LLLLL., cei trei, împreună cu P., părăsind România cu acelaşi autovehicul la data de 14.02.2013 . IIII. a intrat şi el în România, împreună cu MMMMM., la data de 11.02.2013, cu autoturismul, părăsind teritoriul României pe data de 14.02.2013 (procesul-verbal de verificare intrări-ieşiri - f. x, declaraţia numitului IIII. din data de 07.11.2013 - f. x d.u.p.).
Conform celor relatate de inculpatul D., cele şase persoane menţionate mai sus s-au întâlnit pe centura minicipiului Ploieşti, persoana care îl însoţea pe IIII. conducând un autoturism de 3,5 tone. Toţi şase au intrat în fabrica clandestină de ţigări de la Blejoi şi au încărcat microbuzul cu aproximativ 106 baxuri cu ţigări marca x, în fabrică rămânând aproximativ 400 baxuri de ţigări. După ce a fost încărcat microbuzul, IIII. a plecat cu acesta la un depozit din zona Ploieşti, la o locaţie necunoscută inculpatului, urmând ca a doua seară să procedeze în acelaşi fel. A doua seară, când au ajuns la locaţia de la Blejoi în aceeaşi formulă, au constatat că nu mai erau ţigări, găsind doar o hală plină cu tutun, aprox. 20-30 tone, precum şi blanchete, timbre, foiţă, folii, lipici etc. În săptămâna următoare, D. şi BBBB., împreună cu un sportiv pe nume Ion trimis de JJJJJ., au mers din nou la Blejoi cu intenţia de a fura tutunul, la faţa locului constatând că hala era goală, în fabrică rămânând doar utilajele de produs şi ambalat ţigări. În fapt, inculpatul D. a pătruns din nou în România, cu autoturismul, în seara de 19.02.2013, împreună cu numiţii BBBB., LLLLL. şi NNNNN., părăsind România în data de 20.02.2013, ora 06:25
D. a mai precizat că, întorşi în Republica Moldova, BBBB. i-a întrebat pe JJJJJ. şi pe HHHHH. ce s-a întâmplat cu tutunul, cerându-le să le dea banii. JJJJJ. le-a răspuns că cele 106 baxuri care au fost scoase din fabrică şi transportate de către IIII. la un depozit din zona Ploieşti au fost date unui arab care urma să achite 32.000 euro (320 euro/bax). După puţin timp, JJJJJ. le-a comunicat că arabul a fost arestat, motiv pentru care nu au mai primit banii. Referitor la cantitatea de ţigări rămasă în fabrica de la Blejoi în seara în care s-a efectuat primul transport şi la cantitatea de tutun din hală, JJJJJ. le-a spus că familia Tătăroi le-a scos din fabrică şi le-a mutat într-o locaţie necunoscută.
Prima instanţă a constatat că afirmaţiile de mai sus ale inculpatului D. sunt susţinute şi de alte probe administrate în cauză, acestea atestând însă faptul că în noaptea de 11/12.02.2013 a fost sustrasă o cantitate de baxuri de ţigarete mai importantă decât cea indicată de inculpat.
Astfel, audiat în cursul urmăririi penale, YYYY. a declarat că, la începutul lunii februarie 2013, ZZZZ., cu care este prieten, i-a spus că a fost contactat telefonic de către JJJJJ., care i-a relatat despre existenţa unei fabrici ilegale de ţigarete aparţinând lui EEEE., situată pe centura municipiului Ploieşti. JJJJJ. l-a rugat pe ZZZZ. să îl ajute pe "finul" său, respectiv pe IIII., să scoată utilajele de fabricat ţigări din locaţia respectivă, în contul unei datorii. După o discuţie dintre ZZZZ. şi IIII. legată de relocarea fabricii, YYYY. s-a deplasat împreună cu ZZZZ. la Bucureşti, unde s-au întâlnit cu IIII., care mai era însoţit de alte persoane. Cu acea ocazie, cei prezenţi s-au înţeles ca ZZZZ. să se întâlnească mai târziu, în aceeaşi zi, cu IIII. şi cu însoţitorii acestuia, pe centura Ploieştiului, în apropierea zonei în care se afla fabrica ilegală de ţigarete. În aceeaşi seară, a avut loc o întâlnire lângă fabrica de ţigarete, iar IIII. i-a spus lui ZZZZ. că utilajele pentru fabricat ţigări nu pot fi scoase, deoarece erau încastrate în beton, însă, cu aceeaşi ocazie, au fost scoase din fabrică 200-300 baxuri de ţigarete şi o cantitate de tutun vrac.
Audiat la data de 08.01.2014, martorul ZZZZ. a precizat că, la începutul lunii februarie 2013, a fost contactat de JJJJJ. care i-a relatat că urmăreşte locaţia unei fabrici clandestine de ţigări situată pe raza municipiului Ploieşti, în localitatea Blejoi, care ar aparţine fraţilor Tătăroi, acesta precizând că se va întâlni cu finul lui, IIII., care îi va indica locaţia respectivă. A urmat o întâlnire cu IIII., la care martorul a fost însoţit de YYYY., în localitatea Blejoi, în imediata apropiere a locului unde era amplasată fabrica clandestină. Cu acea ocazie, martorului i s-a propus să cumpere ţigări marca x, însă nu a acceptat oferta, fiind interesat doar să identifice locaţia exactă unde era amplasată fabrica. După identificarea spaţiului, martorul a arătat că a plecat la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu E. căruia i-a comunicat cele aflate. Instanţa de fond a considerat că aceste declaraţii sunt relevante doar parţial, în măsura în care se coroborează cu declaraţiile lui YYYY., având în vedere dorinţa firească a martorului de a nu se autoincrimina.
Faptul că din fabrica de la Blejoi au fost sustrase cantităţi mai mari decât cele indicate de inculpatul D. rezultă inclusiv din declaraţiile inculpatului F. din data de 07.02.2014, acesta arătând că, la jumătatea lunii februarie 2013, a fost contactat de D. pentru a-i vinde aproximativ 300 de baxuri cu ţigări marca x. Inculpatul F. a refuzat, precizând că nu are unde să vândă o asemenea cantitate de ţigări, dar D. a insistat ca măcar să-l ajute să o depoziteze. F. a arătat, în continuare, că în zilele următoare D. a venit cu o autoutilitară încărcată cu cele 300 de baxuri de ţigări, pe care, la rugămintea acestuia, a dus-o în comuna Popeşti Leordeni, în curtea unui cunoscut, unde a rămas aproximativ o săptămână, totodată D. rugându-l să caute un cumpărător. Ulterior, D. l-a contactat din nou pentru a-l însoţi la locul unde era parcată autoutilitara, de unde acesta a încărcat în altă maşină aproximativ 150 de baxuri de ţigări. După un timp, D. a venit din nou la F. pentru a-l însoţi la locul unde era parcată autoutilitara cu restul de ţigări, întrucât găsise cumpărător. Totodată, au convenit ca D. să-i lase autoutilitara pentru a o vinde cu scopul de a-i plăti persoanei care fusese prinsă cu ţigări la Botoşani contravaloarea maşinii confiscate, adică suma de 3.000 de euro. După ce a vândut autoutilitara cu preţul de 5.000 euro, F. a remis diferenţa de 2.000 de euro lui D. şi BBBB.
Instanţa de fond a reţinut că, în perioada 10 - 12.02.2013, au fost sustrase din fabrica clandestină ce funcţiona în comuna Blejoi 300 baxuri de ţigarete x, la acţiunea de sustragere participând, între alţii, D., BBBB., LLLLL., NNNNN., MMMMM., IIII., P., ZZZZ., YYYY., dintre aceştia fiind trimişi în judecată în prezenta cauză doar D. şi P.
Deopotrivă, s-a constatat şi faptul că inculpatul P., care a precizat că recunoaşte în totalitate acuzaţiile aduse prin rechizitoriu, inclusiv cele referitoare la descinderea din perioada 11 - 12.02.2013, a pătruns pe teritoriul României la data de 11.02.2013, împreună cu numitul NNNNN. (procesul-verbal de verificare intrări/ieşiri - f. x d.u.p., declaraţia lui NNNNN. din data de 09.10.2013, f. x d.u.p.), plecând la data 14.02.2013 cu autoturismul condus de inculpatul D.
În afară de declaraţiile mai sus menţionate şi de datele ce rezultă din coroborarea proceselor-verbale de verificare a intrărilor/ieşirilor de pe teritoriul României, instanţa de fond a considerat că sunt relevante, cu privire la faptul că toate persoanele indicate au acţionat împreună în perioada 10.02 - 14.02.2013, şi următoarele declaraţii: declaraţia lui BBBB., care, deşi a negat scopul infracţional al deplasării în România, a recunoscut că, în perioada 10.02.2013 - 14.02.2013, împreună cu inculpatul D. şi numiţii LLLLL., NNNNN., IIII. şi MMMMM., s-a cazat pentru 2 zile la un hotel din municipiul Ploieşti, dotat cu piscină şi sală de banchete, revenind în Moldova la data de 14.02.2013; declaraţia lui NNNNN., acesta precizând că, la data de 11.02.2013, s-a deplasat în România împreună cu P., folosind autoturismul, condus de către o persoană necunoscută martorului, deplasarea fiind efectuată în baza unei înţelegeri prealabile cu numitul LLLLL., cu care s-a întâlnit în municipiul Bucureşti, într-un restaurant, la întâlnire fiind prezenţi şi P., D. şi IIII.
În ceea ce priveşte cele reţinute în rechizitoriu în sensul că, la data de 11/12.02.2013, au fost sustrase 400 baxuri de ţigarete, ce au fost depozitate într-un depozit intermediar din Ploieşti, str. x, instanţa de fond a constatat că parchetul a invocat un proces-verbal aflat la filele x din volumul 2 al dosarului de urmărire penală, proces-verbal ce nu conţine nicio referire la cele indicate. De altfel, cu privire la valoarea probatorie a proceselor-verbale incluse în volumul 2 al dosarului de urmărire penală (cu precizarea că acelaşi tip de procese-verbale se regăseşte şi în alte volume), instanţa de fond a reţinut că acestea conţin menţiuni precum "informativ a rezultat că", "în urma activităţilor şi verificărilor specifice", fără a se preciza în ce au constat acestea, sau "proces-verbal de stabilire a firului evenimentelor", dar şi împrejurarea că din conţinutul proceselor-verbale nu rezultă că acestea au fost întocmite pe baza propriilor constatări ale organului de urmărire penală, pentru a avea valoare de probă, conform art. 198 alin. (2) C. proc. pen.
Deopotrivă, s-a reţinut că probele administrate cu privire la depozitul din Ploieşti, str. x, atestă folosirea acestuia începând cu vara anului 2013 (a se vedea declaraţiile numiţilor PP., DD., contractul de închiriere nr. x/02.07.2013 pretins încheiat cu martora YY., neexistând probe în sensul că acesta ar fi fost folosit pentru depozitarea de ţigări contrafăcute şi în luna februarie 2013.
În acelaşi timp, prima instanţă nu a identificat probe din care să rezulte că inculpatul E. ar fi fost implicat în descinderea din data de 11/12.02.2013, singura referire la acesta fiind cea a martorului ZZZZ., acesta precizând că, după ce a aflat unde era amplasată fabrica, i-a comunicat acest aspect inculpatului E.
Instanţa de fond a constatat că că cele reţinute în rechizitoriu legat de participarea inculpatului E. se bazează pe invocarea unor întâlniri dintre acesta şi martorul ZZZZ. din perioada 08.02. - 09.02.2013, parchetul făcând unele afirmaţii legate şi de conţinutul discuţiilor care ar fi avut loc între cele două persoane, afirmaţii care nu sunt însă susţinute de mijloace de probă precum declaraţiilor celor implicaţi sau interceptări realizate în mediul ambiental. Mai mult, procesul-verbal de supraveghere operativă a inculpatului E. pentru perioada 21.01. - 12.02.2013 nu indică pentru zilele 08 - 12.02.2012 vreo întâlnire a inculpatului cu persoanele implicate în acţiunile din 11/12.02.2013, exceptând o întâlnire de 30 de secunde la data de 12.02.2012, ora 13:20, după sustragerea ţigaretelor, cu numitul ZZZZ.
În privinţa evenimentelor din perioada 13 - 15.02.2013, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Sustragerea baxurilor de ţigări din fabrica clandestină din Blejoi a determinat o reacţie a proprietarilor acestora, care au solicitat sprijin din partea inculpatului B. pentru rezolvarea situaţiei, instanţa de fond apreciind că sunt relevante în acest sens declaraţiile inculpatului B. din data de 11.12.2013, care a precizat că, în seara de 13 februarie 2013, a fost contactat telefonic de HHHH., care i-a spus pe un ton agitat că are nişte probleme că ar fi intrat cineva la el în casă şi că l-au tâlhărit, motiv pentru care acesta i-a solicitat o întâlnire la Ploieşti, rugându-l să vină la întâlnire însoţit de nişte băieţi. Deoarece în seara zilei respective B. se afla la serbarea unei zile de naştere şi consumase alcool, l-a sunat pe G. ca să-l însoţească, însă acesta nu a răspuns la telefon, motiv pentru care l-a sunat pe I. ca să meargă cu el. După ce I. i-a confirmat prezenţa, B. a fost contactat şi de G., căruia i-a solicitat să mai ia pe cineva pentru deplasarea la Ploieşti.
Deplasarea la Ploieşti a avut loc cu autoturismul, B. fiind însoţit de I., G. şi încă doi cunoscuţi ai lui G., persoane care frecventau aceeaşi sală de sport. Pe drumul Bucureşti - Ploieşti, B. a stabilit telefonic cu HHHH. ca locul întâlnirii să fie prima benzinărie la intrare în Ploieşti din direcţia Buzău. HHHH. a ajuns la întâlnire însoţit de alte două sau trei persoane şi i-a spus că fraţii Tătăroi deţineau o fabrică clandestină de ţigări pe raza municipiului Ploieşti şi că în aceasta au intrat mai multe persoane necunoscute. De asemenea, i s-a spus şi că la întâlnire urmează să vină unul din fraţii Tătăroi, pentru a le explica în detaliu ce s-a întâmplat. Cât timp au aşteptat acolo, la întâlnire a venit o persoană din partea lui DDDD., cu un autoturism cu numere de înmatriculare de Bulgaria, care le-a spus să mai aştepte că urmează să vină şi DDDD. Ulterior, această persoană a fost contactată telefonic şi i s-a transmis să meargă cu toţii în parcarea unui restaurant aflat pe centura Ploieşti. În această parcare, a ajuns şi un x cu numere de înmatriculare de Bulgaria, din care au coborât trei persoane, una dintre acestea prezentându-se ca fiind DDDD. Acesta din urmă i-a spus lui B. că în fabrica ce se afla în imediata apropiere a parcării au intrat mai multe persoane cu cagule, care după spusele acestuia se aflau şi la acel moment încă în fabrică, şi că-l bănuieşte E. Cei prezenţi au vrut să pătrundă în fabrică, însă DDDD. le-a spus că se va duce el şi că, dacă nu iese în 15 minute din fabrică, să meargă şi ceilalţi. Cât timp s-a dus DDDD. în fabrică, B. împreună cu G., HHHH. şi I. au plecat după o maşină pe care o considerau suspectă. După puţin timp, HHHH. a fost contactat telefonic de unul dintre cei care au rămas în parcare, care le-a spus să nu se întoarcă, ci să îşi continue drumul spre Bucureşti.
În Bucureşti, a venit şi DDDD., care le-a spus că a intrat în locaţia respectivă şi că nu era nimeni acolo, însă au fost luate toate ţigările produse. Din discuţiile pe care le-au avut, B. a înţeles de la DDDD. că ar fi aflat cine a intrat acolo, deoarece fratele său avea poze cu cei care au trecut frontiera, în perioada cât s-a intrat în fabrică, şi că ar avea legătură cu JJJJJ.
Aspecte legate de deplasarea la Ploieşti din seara de 13.02.2013 se regăsesc şi în declaraţiile inculpaţilor G., I. şi H.
Audiat la data de 23.01.2014, inculpatul G. a arătat că, la data de 13.02.2013, a fost contactat telefonic de B., pentru a mai veni cu doi prieteni, tot sportivi, să-l însoţească să rezolve nişte probleme. După ce G. s-a întâlnit la Arcul de Triumf cu B. şi cu I., toţi trei s-au deplasat cu autoturismul la căminele studenţeşti din Agronomie, de unde i-au luat pe H. şi pe un alt cunoscut, ZZZ. Cu toţii s-au deplasat la Ploieşti, unde s-au oprit la o benzinărie, acolo venind HHHH. însoţit de alte două persoane, cu un autoturism de culoare albă. De acolo, ambele maşini s-au deplasat la un restaurant pe raza localităţii Blejoi, unde ulterior a venit un auto de culoare argintie, condus de DDDD., acesta fiind persoana care ar fi ştiut exact locul în care trebuiau să intervină, un spaţiu în care ar fi intrat unii "şi ar fi bătut persoanele care se aflau în acea locaţie". În continuare, după ce au aşteptat o perioadă în parcare, deoarece în zonă a apărut o maşină de poliţie, B. le-a spus să plece nemaifiind nevoie să intre la locaţie, întrucât DDDD. i-a spus ca a fost el acolo şi nu mai era nimeni. HHHH. a urcat în maşină cu B. pentru a mai putea discuta, iar G. i-a condus până aproape de Urziceni, unde HHHH. s-a urcat din nou în autoturism, plecând cu ceilalţi ocupanţi ai autoturismul cu care a venit în Republica Moldova.
Instanţa de fond a reţinut că, în acelaşi sens, sunt şi declaraţiile inculpatului I., acesta precizând că, în seara de 13.02.2013, a fost sunat de B., pe care îl cunoştea din cursul anului 2007 şi care l-a rugat să îl ajute. După ce s-a întâlnit cu B. şi a fost preluat de acesta cu maşina sa, autoturismul fiind condus de G., inculpaţii s-au deplasat înspre Ploieşti, preluând pe drum alte două persoane. În Ploieşti, s-au oprit la o benzinărie, unde au aşteptat mai multe ore, până la sosirea unui autoturism cu număr de înmatriculare de Republica Moldova, urmată de sosirea unui alt autoturism cu numere de Bulgaria, toate maşinile deplasându-se în parcarea unui restaurant, lângă o cale ferată. Audiat în faţa instanţei, inculpatul a mai precizat că, în seara de 13.02.2013, B. a pătruns în incinta fabricii, iar, ulterior, pe drumul de întoarcere spre Bucureşti, i-a povestit că ar fi fost vorba de o fabrică ilegală de ţigarete deţinută de fraţii Tătăroi şi că scopul deplasării fusese cel de a vedea ce se afla în fabrică.
Audiat la data de 16.01.2014, inculpatul H. a precizat că, în luna februarie 2013, a fost contactat telefonic de G., care l-a rugat să-l însoţească până la Ploieşti pentru a conduce o maşină, urmând a se întoarce repede, însă fără a-i spune despre ce este vorba. G. a venit cu un x negru cu numere de România, în care se mai aflau două persoane, una din acestea fiind inculpatul B., toţi deplasându-se spre Ploieşti. În ceea ce priveşte cea de-a treia persoană prezentă în autoturism, în declaraţia din data de 21.06.2019, H. a indicat-o ca fiind I.
Prima instanţă a constatat că, în acest sens, este relevant şi procesul-verbal de supraveghere operativă a inculpatului B., potrivit căruia, în seara de 13.02.2013, ora 22:50, B. a plecat cu autoturismul, condus de G., şi s-a deplasat până în Piaţa Alba Iulia, de unde în autovehicul s-a urcat I. Autoturismul s-a deplasat până pe bd. x, de unde, la ora 23:30, în maşină s-a urcat H. În continuare, autoturismul şi-a continuat deplasarea până la benzinăria, de pe centura municipiului Ploieşti, unde s-a oprit la ora 00:15. La ora 00:25, lângă autoturismul cu numărul de înmatriculare x s-a oprit autoturismul, din care au coborât numiţii HHHH., OOOOO., PPPPP. şi QQQQQ., între toate persoanele menţionate având loc discuţii până la ora 01:30. La ora indicată, cele două autoturisme, cărora li s-a alăturat şi autoturismul condus de DDDD., s-au deplasat până în localitatea Blejoi, în apropierea benzinăriei şi a sediului SC RRRRR. SRL
După verificările efectuate în noaptea de 13/14.02.2013, în cursul dimineţii de 14.02.2013, au avut loc noi întâlniri având drept scop determinarea unui spaţiu în care să poată fi mutate bunurile rămase în spaţiul fabricii. Aceste întâlniri s-au desfăşurat în biroul inculpatului J., proprietarul unei agenţii imobiliare din municipiul Ploieşti, cu participarea coinculpaţilor E., C., K., şi au dus la identificarea spaţiului situat pe R., aparţinând inculpatului L.
În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere, în parte, declaraţiile inculpatului B. din data de 11.12.2013, care a precizat că, în data de 14 februarie 2013, s-a dus la biroul lui J., pe drum vorbind şi cu E., care i-a spus că se află în zona Ploieşti, motiv pentru care au stabilit să se vadă acolo. La biroul lui J. se aflau inculpatul K. şi alţi angajaţi, pe care J. i-a rugat să plece, rămânând doar împreună cu B. şi E. B. le-a spus că s-a găsit o fabrică de ţigări în apropierea municipiului Ploieşti, i-a explicat lui J. locaţia, acesta a înţeles unde se află, însă a dorit să meargă până acolo, pentru că el îi cunoştea pe proprietari. J. a încercat să ia legătura cu persoana despre care ştia că deţine spaţiul, aflând astfel că acel spaţiu era deţinut la acel moment de o altă persoană, respectiv XXXX. După ce B. a încercat să ia legătura cu XXXX., fără succes, acesta a purtat discuţii atât cu E., cât şi cu J., ambii comunicându-i că respectiva locaţie era în atenţia poliţiei.
Existenţa unei implicări mai ample a inculpatului B. în evenimentele din ziua de 14.02.2013 rezultă însă din declaraţiile celorlalţi participanţi, în special, C., K. şi L. din cursul urmăririi penale, dar şi din declaraţiile inculpatului J.
Astfel, la data de 12.11.2013, J. a precizat că, în luna februarie 2013, B. a venit la el la birou şi l-a întrebat dacă poate să-l ajute să închirieze o hală de depozitare în zonă, întrucât urma să primească nişte marfă în contul unei datorii. În acel moment şi-a amintit că o cunoştinţă de-a lui mai veche, L., intenţiona să vândă sau să închirieze o hală situată în incinta parcului industrial Brazi. L-a sunat pe L. şi i-a spus că este cineva interesat să închirieze partea liberă din hală şi în aproximativ 20 de minute acesta a venit la el la birou pentru a discuta cu cei interesaţi. Discuţia s-a purtat la el în birou între L., pe de o parte, şi B. şi un alt cetăţean moldovean pe nume E., recunoscut în persoana inculpatului E., care venise împreună cu B. Din discuţiile purtate, la care au asistat atât el, cât şi K., prieten al său şi al inculpatului B., J. a aflat că cei doi cetăţeni moldoveni i-au explicat lui L. că vor depozita tutun şi i-au cerut acestuia detalii privind locaţia, conectarea la curent electric, existenţa pazei şi a unor utilaje de încărcat - descărcat (motostivuitor), acestea fiind necesare din cauza dimensiunilor mari şi greutăţii baloţilor de tutun. În urma discuţiilor s-a ajuns la o înţelegere privind închirierea halei, iar L. a cerut încheierea unui contract de închiriere, cei doi fiind de acord cu perfectarea actului şi stabilind să pună la dispoziţie datele unei firme în numele căreia să se facă închirierea. Spre sfârşitul discuţiei au stabilit să meargă să vadă hala şi să contracteze totodată mijlocul de transport cu care trebuia mutat tutunul de la un depozit din Blejoi, judeţul Prahova, către hala din parcul industrial Brazi, urmând să se întâlnească ulterior cu K.
Prima instanţă a reţinut că cele prezentate sunt susţinute şi de declaraţiile inculpatului K., constatând, însă, că unele din aspectele precizate de acesta nu îşi găsesc susţinere în materialul probator, cum sunt afirmaţiile legate de prezenţa inculpatului A. şi a numitului HHHH. la biroul inculpatului J. în data de 14.02.2013. De altfel, aspectele legate de prezenţa persoanelor indicate la biroul lui J. nu se regăsesc nici în rechizitoriu, parchetul menţionând doar prezenţa inculpaţilor B., E., J. şi K. şi faptul că inculpatul A. l-ar fi trimis pe E. la această întâlnire. Totodată, s-a reţinut că declaraţiile inculpatului par să conţină inclusiv elemente care au fost aduse la cunoştinţa sa de organele judiciare şi pe care nu avea cum să le cunoască la momentul respectiv, cum ar fi referirea la faptul că transportul bunurilor de la fabrica din Blejoi s-a realizat de inculpatul E. cu "acelaşi camion care a fost depistat într-un dosar al D.I.I.C.O.T. la data de 13.03.2013".
Având în vedere cele ce preced, instanţa de fond a reţinut doar acea parte din declaraţiile inculpatului K. care se coroborează cu celelalte mijloace de probă, cum sunt cele referitoare la existenţa unei întâlniri între inculpaţii J., B. şi E. (recunoscut de pe planşe foto) la biroul primului, ocazie cu care s-a discutat despre mutarea unor materiale dintr-o fabrică clandestină de ţigări situată pe raza judeţului Prahova într-un spaţiu de pe R., pus la dispoziţie de L. Similar inculpatului B., care a precizat că J. a dorit să meargă în locul în care se afla fabrica, K. a arătat în declaraţiile de la urmărire penală că, împreună cu J. şi cu celelalte persoane prezente la biroul acestuia, s-a deplasat la locaţia unde era amplasată fabrica şi că, ulterior, la cererea lui J., a însoţit transportul ce s-a realizat de la fabrica din Blejoi la R. Aceste ultime afirmaţii sunt confirmate de procesul-verbal de conducere în teren din data de 25.09.2013, când inculpatului a condus organele judiciare atât la imobilul din str. x, sat Ploieştiori, cât şi la parcul industrial Petrobrazi.
În ceea ce priveşte declaraţiile inculpaţilor J. şi K. de la termenul din 11.03.2020, în care aceştia au revenit asupra aspectelor prezentate anterior, instanţa de fond a considerat că nu sunt credibile şi le-a înlăturat pentru următoarele considerente:
Astfel, cu referire la susţinerile inculpatului J. legate de faptul că a aflat abia la un moment ulterior că în spaţiul pus la dispoziţie de L. s-a depozitat tutun şi că în declaraţiile iniţiale a făcut o confuzie cu privire la momentul în care a cunoscut acest lucru, instanţa de fond a constatat că afirmaţiile inculpatului din declaraţia de la urmărire penală sunt suficient de clare cu privire la aspectele ce s-au discutat în luna februarie 2013. Mai mult, cunoaşterea de către inculpat a naturii bunurilor ce urmau să fie depozitate în spaţiul a cărui închiriere a intermediat-o rezultă şi din declaraţiile inculpaţilor K. şi B., anterior menţionate. La fel, încercările inculpatului J. de a nega prezenţa inculpatului E. la discuţiile din data de 14.02.2013 sunt contrazise de declaraţiile celor doi coinculpaţi, dar şi de declaraţiile inculpatului C., ce vor fi prezentate în cele ce urmează. Faptul că în procesul de încheiere a contractului de închiriere al spaţiului aparţinând SC SSSSS. SRL, societate administrată de inculpatul L., au fost implicaţi şi angajaţi ai agenţiei imobiliare administrate de inculpatul J. sau că acest spaţiu ar fi fost disponibil spre închiriere anterior lunii februarie 2013 nu schimbă aspectele prezentate mai sus.
Instanţa de fond a considerat că nu sunt credibile nici explicaţiile inculpatului K. din faţa instanţei referitor la motivul pentru care l-ar fi urmărit pe B. în data de 13.02.2013, abătându-se de la drumul său, ocazie cu care ar fi aflat de existenţa celor două spaţii unde a condus organele judiciare la data de 25.09.2013, curiozitate legată de un eventual secret dintre B. şi J.
Totodată, raportat la poziţia deţinută de inculpatul K. în cursul anului 2013 - consilier parlamentar, având în vedere şi faptul că acesta a beneficiat de apărare din partea unui apărător ales în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a considerat că nu sunt credibile aspectele prezentate de inculpat cu privire la modul în care s-a procedat la audierea sa în cursul urmăririi penale - în lipsa apărătorului şi prin indicarea răspunsurilor. Este însă plauzibil ca inculpatul, din dorinţa de a fi perceput ca având o atitudine cooperantă, să fi inclus în declaraţiile sale unele nume sau informaţii ce i-au fost aduse la cunoştinţă de organele judiciare sau deduse din întrebările ce i-au fost puse cu ocazia audierii.
În ceea ce priveşte pretinsele presiuni la care inculpaţii ar fi fost supuşi în cursul urmăririi penale pentru a da declaraţii într-un anumit sens, instanţa de fond a observat că acestea nu sunt confirmate de cercetările din Dosarul nr. x/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, având ca obiect denunţurile formulate de inculpaţii K. şi J. De asemenea, s-a remarcat faptul că, în denunţul formulat la data de 26.01.2015, inculpatul K. a susţinut doar că i s-a promis o soluţie favorabilă în prezentul dosar în schimbul intervenţiei inculpatului pe lângă alte persoane, fără ca acesta să reclame că ar fi fost forţat să dea declaraţiile mai sus prezentate, în vreme ce inculpatul J. a susţinut în denunţul său că i s-a solicitat o sumă de bani (pe care a plătit-o) în vederea soluţionării favorabile a dosarului în care era arestat preventiv L.
Revenind la celelalte probe administrate în cauză, prima instanţă a reţinut că, în declaraţia din data de 26.09.2013, inculpatul L. a indicat şi el faptul că, în luna februarie a anului 2013, J. i-a comunicat că a identificat un potenţial client care doreşte să vizioneze spaţiul de la R., J. venind însoţit de C., B. şi M. (deplasarea inculpaţilor J., C. şi M. la R. în acest context nefiind însă susţinută de alte probe). Ulterior, inculpatul L. a fost chemat de J. la biroul acestuia, unde i-a spus că persoanele indicate doreau să închirieze spaţiul pentru 6 luni, sens în care a fost încheiat contractul de închiriere din data de 11.02.2013, între SC SSSSS. SRL, în calitate de proprietar, şi SC TTTTT. SRL, în calitate de chiriaş. Inculpatul a arătat că, în decursul aceleiaşi zile, la imobilul din cadrul parcului industrial Petrobrazi au venit inculpaţii B., C. şi N. (prezenţa acestuia din urmă la data de 14/15.02.2013 nu este confirmată de alte probe) împreună cu alte două persoane pe care nu le-a putut identifica, cu un autoturism şi un autocamion de dimensiuni mai mari din care au descărcat aproximativ 60 de cutii de dimensiuni mai mari, pe care era lipită o etichetă cu inscripţia "rumeguş de trandafir", ce conţineau tutun, iar, după câteva ore, persoanele menţionate au mai efectuat un transport similar.
În ceea ce priveşte identitatea persoanelor care au participat la transportul tutunului în data de 14.02.2013, având în vedere şi restul probelor administrate în cauză, instanţa de fond a acordat prioritate declaraţiei inculpatului L. din data de 05.02.2014, când acesta i-a recunoscut pe inculpaţii C., B., E. şi H. ca fiind implicaţi în transporturile efectuate în noaptea de 14.02.2013. A mai arătat inculpatul L. că, în data de 15.02.2013, C. împreună cu o persoană neidentificată au venit la R. cu o autoutilitară din care au descărcat topuri de blanchete inscripţionate x, role de foiţă, celofan şi staniol, timbre de marcare fiscală pentru ţigări specifice celor utilizate de Republica Moldova, precum şi bidoane cu aracet.
Audiat la data de 18.12.2013, inculpatul C. a precizat că, în luna februarie a anului 2013, s-a deplasat împreună cu inculpatul E. cu autoturismul acestuia, în localitatea Ploieşti, la biroul inculpatului J. Acolo, E. s-a întâlnit cu B., cu care a intrat în clădirea de birouri, C. susţinând că a rămas la maşină. După un timp, inculpatul E. a plecat împreună cu B. de la biroul lui J., apelându-l ulterior pe C. şi solicitându-i să cumpere 5 litri de motorină şi să se deplaseze spre localitatea Blejoi. Pe drum i-a întâlnit pe cei doi pe partea dreaptă a drumului, lângă o autoutilitară de culoare albă, pe care au alimentat-o cu cei 5 litri de motorină, continuându-şi apoi drumul până în localitatea Blejoi, în apropierea spaţiului unde era amplasată linia clandestină de ţigări, de unde au încărcat în autoutilitară blanchete, timbre, folie, lipici şi alte materiale necesare producerii de ţigarete. După ce a fost încărcată autoutilitara, aceasta a fost dusă în curtea imobilului unde avea J. biroul, la volan aflându-se E. În cursul aceleiaşi zile, E. i-a solicitat inculpatului C. să meargă împreună cu el şi cu B. la UUUUU., de unde a preluat un camion de 7,5 tone, cu care a mers până în localitatea Blejoi unde era amplasată fabrica. Acolo, se mai aflau încă trei bărbaţi, care veniseră cu un autoturism şi care i-au spus că au venit la solicitarea lui B. Tot acolo se mai aflau două persoane în maşini diferite, aceştia fiind oamenii lui J. Inculpatul C. a mai precizat că, împreună cu E., B. şi persoanele aduse de acesta, au încărcat camionul pe care l-au dus ulterior la Petrobrazi, în locaţia unde se afla tipografia lui L. Au mai făcut astfel încă două transporturi, încărcând din fabrică aproximativ 7 tone de tutun, de fiecare dată camionul fiind condus de inculpatul E.
Coroborând toate aceste declaraţii, instanţa de fond a constatat că este dovedită implicarea inculpaţilor B., E., L., J. şi K. în acţiunile de identificare a unui spaţiu în care să fie mutate bunurile ce urmau a fi ridicate din fabrica de ţigarete din Blejoi.
În continuare, în noaptea de 14/15.02.2013, a avut loc mutarea unei cantităţi de aproximativ 7 tone de tutun din incinta fabricii din Blejoi în depozitul pus la dispoziţie de inculpatul L., la această activitate participând inculpaţii G., H., B., E., C. şi martorul ZZZ.
În afară de declaraţiile inculpaţilor C., L. şi K. cu privire la cele întâmplate în cursul nopţii de 14/15.02.2013, din al căror conţinut prezentat mai sus rezultă implicarea tuturor celor indicaţi, s-a apreciat că sunt relevante sub acest aspect şi declaraţiile lui H., ZZZ. şi G.
Astfel, inculpatul G. a arătat şi el că, în data de 14 februarie 2013, în timp ce se afla cu A., al cărui şofer era, la cazinou, a primit un telefon de la B., care i-a spus să-l ducă acasă pe A. şi să treacă prin Agronomie pentru a-i lua pe H. şi pe ZZZ., inculpatul conformându-se acestor indicaţii. După întâlnirea cu cei doi şi cu B., toţi patru au plecat în Blejoi, unde B. îi anunţase că trebuie să încarce nişte cutii. La locaţia respectivă, descrisă de inculpatul G. ca fiind situată pe o stradă perpendiculară pe centura municipiului Ploieşti, vizavi de restaurantul şi parcarea în care fuseseră cu o seară înainte, au mai venit cu o autoutilitară de 7 tone cu prelată şi C., E. şi o altă persoană ce părea a suferi de probleme psihice. Când a intrat în locaţia respectivă, inculpatul G. a constatat că acolo se afla o cantitate mare de tutun ambalată în cutii, iar la subsol se afla o linie de fabricat ţigarete. După ce au încărcat autoutilitara cu cutii cu tutun, în aceasta s-au urcat C., E. şi persoana ce părea a fi nebună, ceilalţi însoţind autoutilitara cu maşina lui B., până la R. Acolo îi aştepta o persoană, pe care inculpatul G. a recunoscut-o din planşa foto ca fiind L., care le-a pus la dispoziţie un depozit unde au descărcat autoutilitara respectivă, care a rămas acolo. G. a mai precizat că în încăperea unde a fost depozitat tutunul nu se aflau alte materiale de producere a ţigărilor sau alt tutun.
Instanţa de fond a reţinut că, din coroborarea declaraţiilor date de inculpatul H. cu declaraţiile martorului ZZZ. rezultă că, după prima deplasare la Ploieşti, H. a fost contactat telefonic de G. pentru a-l însoţi din nou la Ploieşti, cerându-i, de asemenea, să mai ia o persoană cu ei. H. a luat legătura cu un coleg de sală, martorul ZZZ., plecând spre Ploieşti împreună cu G. şi B. La Ploieşti, au oprit într-o parcare din vecinătatea unei căi ferate, au coborât, au traversat calea ferată şi au intrat în curtea unui depozit unde se afla un camion de 7 tone şi încă 7-8 persoane, dintre care H. a recunoscut din planşa foto pe E. Acesta a transportat împreună cu B., cu ajutorul unor transpaleţi, cutii din interiorul depozitului, pe care H. şi ZZZ. le încărcau într-un camion. Inculpatul a mai arătat că nici el, nici ZZZ. nu au intrat în acel depozit şi nu au avut cunoştinţă despre ce se afla acolo până în momentul în care o cutie s-a rupt şi au observat că înăuntru se afla tutun. După ce au încărcat camionul, B. şi E. au plecat cu acesta, iar H., G. şi ZZZ. i-au urmat în autoturismul. În această formulă, au ajuns la un depozit unde au fost aşteptaţi de către o persoană, posibil L., care a deschis uşile unui spaţiu de depozitare. H. şi ZZZ. au descărcat cutiile, iar B. şi E. le-au transportat cu transpaleţi în interiorul spaţiului.
Raportat la probele administrate, instanţa de fond nu a reţinut, însă, participarea inculpatului I. la activităţile din noaptea de 14/15.02.2013, declaraţiile care îl implicau în aceste activităţi fiind contradictorii. Astfel, inculpatul I. a susţinut constant că a mers la Ploieşti doar în seara de 13.02.2013. Inculpatul G. l-a indicat şi el pe I. ca fiind prezent doar la deplasarea iniţială din noaptea de 13/14.02.2013, arătând că, în noaptea de 14/15.02.2013, a mers împreună cu B., H. şi ZZZ., în vreme ce C. a precizat că, în noaptea de 14/15.02.2013, B. venise la Blejoi însoţit de trei persoane, acestea fiind, după cum s-a arătat mai sus, G., H. şi ZZZ. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H., deşi acesta a arătat în cursul urmăririi penale că inculpatul I. a fost prezent în noaptea de 14/15.02.2013, în declaraţia din faţa instanţei, a susţinut că inculpatul I. a fost prezent doar la prima deplasare la Ploieşti, cea din seara de 13/14.02.2013. S-a observat şi faptul că, în declaraţiile iniţiale, inculpatul H. nu a dat nicio indicaţie cu privire la ce ar fi făcut inculpatul I. în cursul nopţii de 14/15.02.2013, cu excepţia prezenţei sale în autoturismul cu care s-au deplasat la Ploieşti, aceeaşi fiind situaţia şi în ceea ce priveşte declaraţiile martorului ZZZ. . Astfel, atât inculpatul, cât şi martorul au precizat că, la prima locaţie, ei doi au stat în camion şi au încărcat cutiile pe care B. şi E. le aduceau cu ajutorul unor transpaleţi. În ceea ce priveşte activitatea de descărcare a camionului la depozitul deţinut de inculpatul L., martorul ZZZ. a arătat că a fost realizată de H., G., B. şi E., în vreme ce H. a arătat că el şi martorul au descărcat cutiile din camion, iar G., B. şi E. le-au transportat în interiorul depozitului. Niciunul dintre cei doi nu a indicat faptul că inculpatul I. ar fi fost implicat în încărcarea/descărcarea tutunului în noaptea de 14/15.02.2013.
Inculpatul L., care l-a recunoscut de pe planşe foto pe inculpatul I., l-a plasat alături de inculpaţii P., C., N. şi Q. la acţiunile de transportare a materialelor depozitate de la R., susţinere ce nu este confirmată de alte probe şi nu este reţinută nici în rechizitoriu, şi nu la evenimentele din luna februarie 2013, în legătură cu care acesta i-a identificat în mod expres pe inculpaţii C., B., E. şi H.
Deşi instanţa de fond a constatat că, raportat la deciziile Curţii Constituţionale anterior menţionate, nu pot fi valorificate procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, totuşi, a apreciat că se impune precizarea că cele redate în rechizitoriu referitor la participarea inculpatului I. la acţiunile de relocare a materiei prime de la fabrica din Blejoi la R. în noaptea de 14/15.02.2013 sunt rezultatul unei redări fracţionate a convorbirii purtate de inculpatul B. cu inculpatul I., la data de 14.02.2013, ora 18:30 . Astfel, în cuprinsul acelei conversaţii, la solicitarea lui B.:
"O să te duci pe la VVVVV., să-l iei pe KKKKK. şi încă pe aceia doi şi să veniţi încoace, că eu îs aicea", inculpatul I. i-a răspuns "Băi, eu îs la zi de naştere..E ziua de naştere a lui Maşa şi suntem aici la ...", aspect ce îl nemulţumeşte pe B., care încheie apelul telefonic. Instanţa de fond a reţinut în acest sens şi declaraţia dată de martora UUU., potrivit căreia, în seara de 14.02.2013, inculpatul I. şi soţia sa au participat la petrecerea de ziua sa de naştere, în intervalul 18:00 - 01:00.
În ceea ce priveşte cantitatea de tutun transportată în cursul nopţii de 14/15.02.2013, în afara declaraţiilor iniţiale ale inculpatului C. legate de efectuarea a două transporturi cu un camion de 7,5 tone, totalizând aproximativ 7 tone, instanţa de fond a avut are în vedere şi declaraţia inculpatului B. din data de 11.12.2013. Astfel, deşi inculpatul B. a negat faptul că ar fi fost implicat în transporturile din noaptea de 14/15.02.2013, acesta a precizat că, la solicitarea lui BBBB., a identificat prin intermediul lui J. spaţiul pus la dispoziţie de L., căruia i l-a prezentat pe inculpatul C. Ulterior, inculpatul ar fi aflat că BBBB., prin intermediul lui C., a dus o cantitate de 7 tone de tutun la depozitul lui L.
În ceea ce priveşte mutarea utilajelor din fabrica din Blejoi într-un spaţiu din Tărlungeni, judeţul Braşov, instanţa de fond a reţinut următoarele:
După evenimentele din 13 - 15.02.2013, la data de 23.02.2013, inculpatul B. a plecat la Chişinău, unde a rămas până la data de 26.02.2013, participând şi la înmormântarea tatălui inculpatului A. În această perioadă, inclusiv după revenirea în ţară la începutul lunii martie 2013, B. a fost implicat în continuare în rezolvarea conflictului creat în urma sustragerii tutunului depozitat în fabrica din Blejoi, fiind informat de IIII., finul lui JJJJJ., şi cu privire la mutarea liniei de producţie a ţigărilor de la Blejoi, aspect recunoscut de acesta în declaraţia din data de 16.12.2013 . În acest context, la începutul lunii martie 2013, au avut loc acţiuni de dezmembrare a utilajelor din fabrica din Blejoi, acestea fiind mutate, împreună cu o parte din tutun, într-un spaţiu din localitatea Tărlungeni, judeţul Braşov.
Prima instanţa a apreciat că sunt relevante în acest sens declaraţiile inculpatului P. din data de 22.10.2013, acesta recunoscând faptul că în data de 07.03.2013 a intrat în România cu autoturismul, fiind însoţit de BBBB., NNNNN. şi LLLLL., toţi cazându-se într-un hotel de pe raza municipiului Ploieşti. Cu acea ocazie, inculpatul a efectuat cumpărături pentru mai mulţi muncitori aduşi de IIII., scopul acestora fiind acela de a ajuta la scoaterea utilajului de produs ţigări şi a celorlalte materiale ce erau depozitate la locaţia de la Blejoi. P. a mai precizat că, în urma discuţiilor purtate cu BBBB., IIII., NNNNN. şi LLLLL., a încercat să identifice un autocamion pentru transportul bunurilor menţionate şi că plata muncitorilor aduşi pentru lucrări a iscat discuţii între IIII. şi BBBB.
Şi inculpatul D. a precizat că, în perioada de 2 luni după evenimentele din luna februarie 2013, timp în care el a fost plecat în Moldova, Italia şi, respectiv, Spania, BBBB. împreună cu P., B. şi alte persoane au mutat fabrica cu o parte din tutun la Tărlungeni, judeţul Braşov, iar o altă parte a fost mutată într-un depozit de pe raza municipiului Ploieşti, la tipografia lui L.
Procesul-verbal de supraveghere operativă pentru perioada 07.03.-08.03.2013 confirmă prezenţa numiţilor BBBB., IIII., NNNNN., NNNNN. şi LLLLL. în localitatea Blejoi.
În perioada 07.03 - 08.03.2013 au fost aduşi în România, la iniţiativa numitului IIII., pentru efectuarea lucrărilor necesare de dezasamblare a fabricii de la Blejoi şi numiţii WWWWW., XXXXX., YYYYY., ZZZZZ., AAAAAA. . Deşi aceşti martori au precizat că prezenţa lor în România avea drept scop efectuarea de modificări la o casă, celelalte elemente ale declaraţiilor lor, coroborate cu declaraţiile mai sus menţionate, îi implică în activitatea de scoatere a utilajelor din fabrica de la Blejoi.
Spaţiul din Tărlungeni, judeţul Braşov, unde au fost depozitate utilajele, aparţine martorului FFF., acesta precizând că, în cursul lunii martie 2013, a fost contactat de o cunoştinţă, numitul YYYYY., care i-a solicitat sprijinul pentru depozitarea la adresa din satul Tărlungeni, judeţul Braşov, a unor bunuri (utilaj pentru fabricat conserve/haine second-hand) pentru câteva săptămâni. A mai arătat martorul că utilajele au fost descărcate cu ajutorul unei macarale şi că, ulterior, când a revenit la Tărlungeni, a constatat că în încăperea respectivă erau depozitate mai multe cutii neinscripţionate, despre care a realizat că ar putea conţine tutun sau ţigări . Potrivit celor arătate de martor, utilajele au fost ridicate în cursul lunii iulie 2013, dintre persoanele care au participat la această acţiune fiind recunoscut inculpatul C.
Deşi în cuprinsul rechizitoriului s-a arătat că spaţiul din Tărlungeni a fost identificat prin intermediul inculpatului E., instanţa de fond a constatat că martorul FFF. a precizat cu privire la acest inculpat doar faptul că îl cunoaşte în calitate de sportiv de performanţă şi proprietar al hotelului "BBBBBB." din Bucureşti. De asemenea, prima instanţă nu a identificat nici un mijloc de probă care să sprijine afirmaţiile parchetului legate de faptul că prezenţa în comuna Blejoi în luna martie 2013 a numiţilor NNNNN. şi LLLLL. s-ar fi datorat unei solicitări a inculpatului D., după cum se susţine în rechizitoriu.
În privinţa instalării fabricii de producţie ţigări în Clinceni, judeţul Ilfov şi funcţionarea acesteia, instanţa de fond a reţinut următoarele:
După depozitarea fabricii la Tărlungeni, judeţul Braşov, s-a încercat identificarea unui nou spaţiu în care utilajele să poată funcţiona şi să prelucreze inclusiv tutunul depozitat la Petrobrazi.
În ceea ce priveşte participarea inculpaţilor la funcţionarea acestei fabrici, din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor B. şi D., rezultă că, după evenimentele din februarie 2013, au existat mai multe discuţii, patronate de B., pentru aplanarea conflictului creat. În urma acestor discuţii, s-a stabilit ca în activitatea noii fabrici să fie implicaţi atât inculpaţii D. şi BBBB., cât şi inculpatul C., persoană apropiată de familia Tătăroi. În acest context, la cererea inculpatului B., inculpatul C. a apelat la N. şi, împreună, au identificat spaţiul din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, aparţinând inculpatului O. După verificarea spaţiului, D. şi BBBB. şi-au dat acordul pentru amplasarea utilajelor şi, totodată, i-au dat inculpatului C. banii necesari amenajării şi izolării locaţiei respective, acesta transmiţându-i inculpaţilor N. şi O.
Cu privire la spaţiul respectiv a fost încheiat un contract de închiriere autentificat sub nr. x/18.07.2013, la Notarul Public CCCCCC. din localitatea Clinceni, în calitate de locator figurând inculpatul O. şi ca locatar WWWW., cunoscut al inculpatului N., preţul prevăzut în contract fiind de 250 euro/lună la cursul BNR, plus plata utilităţilor, în condiţiile în care chiria reală era superioară. Contractul de închiriere a fost înregistrat de către inculpatul O. la Administraţia Finanţelor Publice Sector 5 Bucureşti sub nr. x/30.07.2013.
După amenajarea spaţiului, inculpaţii indicaţi au procedat, la începutul lunii iulie 2013, la transferul bunurilor depozitate la Tărlungeni şi Petrobrazi, în vederea transportării acestora apelându-se şi la inculpaţii M., apropiat al inculpatului B., care a intermediat identificarea TIR-ul folosit pentru transport, şi Q., cunoştinţă a inculpatului N. De asemenea, la activitatea de transport a participat şi inculpatul P., finul inculpatului D. Un prim transport a avut ca obiect utilajele depozitate la Tărlungeni, acestea fiind încărcate într-un TIR cu prelată cu numere de Prahova. La încărcare, au asistat şi au participat, în cazul unora dintre inculpaţi, D., BBBB., C., N., Q., P. şi M., acesta din urmă venind într-un autoturism, pe care l-a folosit şi pentru însoţirea transportului pe o parte din drumul spre Clinceni. Un al doilea transport de la Tărlungeni a avut loc la câteva zile distanţă, tot cu un TIR a cărui închiriere a fost intermediată de inculpatul M., transport ce a vizat tutun, blanchete şi timbre.
După transportul utilajelor, la jumătatea lunii iulie, au fost aduşi din Republica Moldova în vederea punerii în funcţiune a liniei de producţie ţigări martorii DDDDDD. (13.07.2013) şi EEEEEE. (06.07.2013), angajaţi ai VVVV., la activităţile de montare a acesteia participând şi inculpatul P.
În aceeaşi perioadă au fost realizate şi un număr de 5-6 transporturi având ca obiect tutunul şi materialele depozitate în spaţiul de pe R., în realizarea acestora fiind implicaţi inculpaţii B., C., M., N., P. şi Q., dar şi inculpatul L. care a procedat personal la încărcarea autoutilitarelor folosite de coinculpaţi pentru transportul bunurilor.
Primele transporturi au fost realizate cu autoutilitara, ce aparţinea, în fapt, socrului inculpatului M. Ulterior, inculpatul M. a pus la dispoziţia membrilor grupării şi autoutilitara cu număr de înmatriculare x, pe care, la rândul său, o împrumutase de la martorul KK., şi autoutilitara, împrumutată de la o altă persoană. Autoutilitarele erau, de regulă, preluate de la domiciliul inculpatului M. de numiţii N., P. şi Q. şi îi erau restituite acestuia fie la domiciliu, fie în alte spaţii. A mai reţinut instanţa de fond că inculpatul M. a fost prezent la R. în momentul în care s-a organizat cel puţin unul dintre transporturile indicate.
De asemenea, inculpatul Q., la solicitarea inculpatului N., s-a deplasat în două ocazii la autogara Filaret, pentru a ridica nişte pachete ce conţineau piese (roţi dinţate, cuţite industriale) necesare utilajelor de producere şi ambalare ţigarete, pe care le-a dus la Clinceni unde le-a predat inculpatului N.
În scopul depozitării ţigărilor contrafăcute marca x produse la Clinceni, în cursul lunii august 2013, inculpaţii D. şi C. au identificat un spaţiu situat în comuna Corbeanca, localitatea Petreşti, judeţul Ilfov, într-un garaj aparţinând SC CC. SRL Pentru spaţiul respectiv a fost încheiat contractul de închiriere nr. x din data de 22.08.2013, la rubrica "chiriaş" figurând FFFFFF., identitate falsă furnizată proprietarului de inculpatul D. În acest spaţiu au fost depozitate ţigarete din cele produse la fabrica din Clinceni, transportul acestora fiind realizat de inculpatul P., supravegheat de coinculpaţii C. şi D. Două astfel transporturi au avut loc la datele de 16.09.2013 şi 19.09.2013, fiind folosită autoutilitara cu număr de înmatriculare x.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 20.09.2013 la adresa din comuna Corbeanca, localitatea Petreşti, judeţul Ilfov, au fost identificate 171.384 pachete ţigări marca x şi 403.200 blanchete pentru confecţionarea pachetelor de ţigări marca x.
De asemenea, inculpatul Q. a efectuat şi el două transporturi de ţigări, cu autospeciale puse la dispoziţie de inculpatul M. Primul transport a vizat o cantitate de 90-100 baxuri de ţigarete, autoutilitara fiind predată unei persoane necunoscute în Bucureşti, pe şos. x, iar al doilea transport a vizat o cantitate de 100 baxuri, autoutilitara fiind predată inculpatului F. în zona GGGGGG. În supravegherea transporturilor indicate au fost implicaţi şi inculpaţii N., C., D. şi P.
Tot în legătură cu desfăşurarea activităţii fabricii, în data de 21.08.2013, inculpaţii C. şi D. au achiziţionat de la martorii WW. şi HHHHHH. un autoturism, de culoare albă, contra sumei de 3.900 euro. Pentru a întocmi actele de vânzare, martorul HHHHHH. a solicitat cumpărătorilor o copie a unui act de identitate. În data de 21.08.2013, inculpatul D. i-a trimis un e-mail de la adresa x@x.com, ce conţinea ataşat o copie a cărţii de identitate aparţinând numitului FFFFFF. (aceeaşi identitate falsă utilizată şi pentru închirierea depozitului intermediar de la Corbeanca), însă contractul de vânzare-cumpărare nu a mai fost încheiat. Acest autoturism a fost folosit pentru efectuarea transporturilor de ţigări din datele de 16.09.2013 şi 19.09.2013 de la Clinceni la Corbeanca, după cum s-a arătat mai sus.
După epuizarea tutunului adus de la Tărlungeni şi Petrobrazi, la sfârşitul lunii august-începutul lunii septembrie 2013, a existat un interval de aproximativ 2 săptămâni în care activitatea fabricii de la Clinceni a fost suspendată în aşteptarea unui nou transport de tutun. În această perioadă, inculpatul B. s-a ocupat de rezervarea unor camere pentru muncitori la UUUUU. Totodată, inculpaţii D. şi C. s-au deplasat de două ori în Bulgaria în vederea achiziţionării unei cantităţi de tutun, plătind pentru acesta în avans suma de 50.000 euro. Tutunul achiziţionat a fost transportat cu camionul TIR condus de cetăţeanul bulgar IIIIII. În urma controlului vamal efectuat de autorităţile bulgare la data de 23.08.2013, camionul a fost oprit în vamă, instituindu-se măsura confiscării. Potrivit documentelor ce însoţeau transportul, în cauză ar fi fost vorba de 15.894 kg reziduuri de tutun oriental, vândut de JJJJJJ. către firma KKKKKK.
În cadrul anchetei, Agenţia Vămilor - Vama Shishtov a dispus efectuarea unei expertize asupra naturii bunurilor transportate, raportul fiind realizat de Institutul Tutunului şi Articolelor din Tutun - satul Markovo, Plovdiv . După realizarea raportului de expertiză, prin ordonanţa din data de 04.09.2013 a Parchetului Republicii Bulgaria - Poliţia Raională Nikopol a fost ridicată măsura confiscării instituite asupra autocamionului, reţinându-se că marfa transportată şi confiscată, în cantitate de 17.380 kg, nu reprezintă tutun pentru fumat, ci pul - deşeuri tehnologice obţinute în urma tratării şi prelucrării tutunului, care nu se poate consuma prin fumare.
În ceea ce priveşte celelalte elemente reţinute în cuprinsul rechizitoriului referitor la acest transport - presiunile pentru eliberarea mărfii, existenţa a două rapoarte de expertiză, legăturile cu gruparea A., instanţa de fond a constatat că acestea au la bază adresa nr. x/11.11.2013 a Agenţiei Internaţionale pentru prevenirea criminalităţii şi politici de securitate din România . În cuprinsul acestei adrese, se arată că aceasta a fost întocmită în urma unor comunicări ale autorităţilor bulgare, comunicări ce nu se regăsesc la dosar. De altfel, singurele înscrisuri ce însoţesc adresa indicată, în afara celor deja menţionate, sunt fişele de evidenţă a mai multor persoane.
În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că informaţiile conţinute în adresa nr. x/11.11.2013 a A.I.P.C.P.S., care nu au susţinere în înscrisurile ce o însoţesc, nu pot fi valorificate în cadrul materialului probator în prezenta cauză, urmând a fi reţinute doar informaţiile ce rezultă din înscrisurile comunicate de autorităţile bulgare, astfel cum acestea au fost prezentate mai sus.
După ce TIR-ul a ajuns în România, acesta a fost direcţionat în incinta depozitului de materiale de construcţii din localitatea Domneşti, str. x I. Cuza, nr. 1027 A, judeţul Ilfov, aparţinând martorului CCC., locaţie identificată în acest scop de către inculpatul N. Din acest loc, inculpaţii Q., C., P. şi N. au realizat un număr de 6 transporturi succesive de tutun la fabrica din Clinceni.
În aceste condiţii, a fost reluată activitatea de producţie a ţigaretelor, o parte a acestora fiind depozitată la adresa din comuna Corbeanca, localitatea Petreşti, judeţul Ilfov, în condiţiile arătate mai sus. Activitatea a continuat până la data de 20.09.2013, când a fost efectuată percheziţia domiciliară, la data de 18.09.2013 fiind aduşi pentru a lucra în cadrul fabricii şi cetăţenii moldoveni LLLLLL. şi MMMMMM.
Cu ocazia percheziţiei din Clinceni, judeţul Ilfov, au fost identificate: o fabrică de producţie ţigarete, compusă din utilaje pentru producţia de ţigarete din tutun prelucrat, o linie de ambalare în pachete a câte 20 de bucăţi ţigarete şi celofanare; materie primă pentru producţia de ţigarete, constituită din tutun prelucrat destinat rulării în ţigarete, în cantitate totală de 12.354 kg, potrivit procesului-verbal de percheziţie, în realitate 13.154 kg, după cum rezultă din procesul-verbal de introducere în custodie (f. x d.u.p.); produse finite, constituite din ţigarete fără filtru marca x, în cantitate totală de 39.248 pachete a 20 ţigarete/pachet, adică 784.960 bucăţi ţigarete şi 204.000 bucăţi ţigarete vrac, cantitatea totală fiind de 988.960 bucăţi ţigarete (763.880 ţigarete fiind preluate din autoutilitara, aflată în curtea imobilului); un număr de aproximativ 1.941.900 bucăţi timbre fiscale neutilizate, false, şi un număr de 39.248 bucăţi timbre fiscale aplicate pe pachetele de ţigarete fără filtru marca x, identificate în incinta fabricii, totalul fiind de 1.981.148 bucăţi; rebuturi şi deşeuri rezultate în urma producţiei de ţigarete, constituite din deşeuri din tutun prelucrat, în cantitate totală de 1.569 kg; 69 de cutii carton goale, similare celor identificate încărcate cu tutun (135 kg/cutie); 160.000 bucăţi blanchete ţigări; role folie ţigarete, bidoane aracet, role scotch etc. Totodată, în incinta spaţiului de locuit au fost identificaţi numiţii DDDDDD., EEEEEE., MMMMMM., P., N. şi O.
Cu aceeaşi ocazie, a fost realizat şi un experiment judiciar, cu ocazia căruia s-au stabilit următoarele: la orele 09:20 numiţii DDDDDD. şi N. au pornit utilajul de împachetat ţigarete. În urma funcţionării utilajului timp de aproximativ 2 minute au fost împachetate aproximativ 125 de pachete de ţigarete marca x. La orele 09:45, numitul EEEEEE. a pus în funcţiune utilajul de confecţionat ţigarete, iar după aproximativ trei minute de funcţionare a fost confecţionată o cantitate de aproximativ 2.000 de ţigarete.
Prin adresa nr. x/15.10.2013, VVVV., Republica Moldova - titular al drepturilor de marcă pentru ţigările x - a comunicat că blanchetele ridicate de organele de urmărire penală nu sunt comandate de VVVV., iar, în ceea ce priveşte timbrele de marcare fiscală ridicate de la locaţia fabricii din Clinceni, prin actul de constatare nr. 240/17.10.2013 realizat la solicitarea Departamentului de Aplicare a Legii a Serviciului Vamal din Republica Moldova s-a stabilit că acestea nu au fost confecţionate de Întreprinderea Poligrafică specializată desemnată pentru confecţionarea timbrelor de marcare fiscală în Republica Moldova . Autorităţile moldoveneşti au mai stabilit faptul că ţigaretele x, ridicate de la Clinceni şi prezentate spre expertiză, sunt contrafăcute.
În ceea ce priveşte natura tutunului identificat la fabrica din Clinceni, potrivit răspunsului comunicat de NNNNNN. la solicitarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor, transmis ulterior Parchetului, probele ridicate de la Clinceni reprezintă produse derivate din tutun, reziduuri de tutun . S-a mai arătat că astfel de produse derivate pot fi utilizate la fabricarea de ţigarete şi pot fi adăugate unui amestec de tutun pentru ţigarete.
Probele de tutun ridicate de la Clinceni au fost supuse şi unor analize realizate de Laboratorul Vamal Central, rezultând că acestea reprezentau, în general, fragmente de tutun de diverse culori, susceptibile de încadrare în clasa tarifară 2403 "Alte tutunuri şi înlocuitori de tutun, prelucrate; tutunuri omogenizate sau reconstituite; extracte şi esenţe de tutun".
Tot la data de 20.09.2013, în autoturismul cu numărul de înmatriculare x, parcat în faţa imobilului situat în localitatea Domneşti, judeţul Ilfov, unde locuiau N. şi Q., au fost identificate 2.286 pachete ţigări (45.720 ţigarete) marca x cu timbru de acciză R. Moldova.
Pentru a reţine cele prezentate mai sus, în afara probelor deja menţionate, instanţa de fond a avut în vedere declaraţiile inculpatului C., acesta precizând la data de 22.10.2013 că, în luna mai 2013, s-a întâlnit cu inculpaţii E. şi B. la "BBBBBB.", ocazie cu care inculpatul B. i-a spus că are nevoie de o locaţie sigură unde să fie amplasată o fabrică de ţigări. Urmare a solicitării acestuia, C. a apelat la N. şi au identificat spaţiul din Clinceni, aparţinând inculpatului O. După identificarea spaţiului, C. s-a deplasat la Clinceni împreună cu N., D. şi BBBB. pentru ca aceştia din urmă să inspecteze spaţiul. Cu această ocazie, D. şi BBBB. au discutat cu proprietarul spaţiului, O., şi cu N. despre contravaloarea chiriei pentru spaţiul respectiv, aceasta fiind stabilită la 8.000 euro/lună, sumă ce ar fi urmat să fie împărţită între O., N. şi C. După aceasta, D. şi BBBB. i-au dat lui C. suma de 5.000 RON pentru amenajarea spaţiului (instalare porţi, izolare zgomot şi altele), bani pe care, la rândul său, i-a dat lui N. pentru a se ocupa de acestea. Aproximativ în luna iunie 2013, la cererea lui D. şi BBBB., C. şi N., împreună cu Q., s-au deplasat la Tărlungeni, judeţul Braşov, pentru a aduce utilajele, tutunul şi restul de materiale.
Potrivit celor arătate de inculpat, la Tărlungeni au mai fost prezenţi pentru realizarea transportului D. şi BBBB., precum şi patru cetăţeni moldoveni, între care şi P. De asemenea, la scurt timp, la locaţia din Tărlungeni a venit un tir cu prelată cu numere de Prahova, însoţit de M., acesta conducând un autoturism x. Cu toţii au încărcat mai întâi utilajele, după care s-au încărcat aproximativ 60 de cutii de tutun, mai multe pachete de blanchete şi timbre de Republica Moldova, foiţă, hârtie de ţigară şi alte materiale. Tirul astfel încărcat s-a deplasat la Clinceni la spaţiul pus la dispoziţie de O., unde descărcarea a fost realizată de persoanele indicate mai sus. A mai arătat inculpatul C. că, după aproximativ 15-20 de zile, D. a adus trei muncitori din Republica Moldova, care au montat şi pus în funcţiune utilajele pentru începerea producţiei, în intervalul respectiv fiind efectuate diverse activităţi legate de punerea în funcţiune a utilajelor şi de P., N., Q. şi O. În aceeaşi perioadă, inculpatul C., împreună cu B., N. şi Q. s-au deplasat la Petrobrazi, la firma SSSSS. SRL, aparţinând lui L., unde se aflau depozitate aproximativ 70 de cutii de tutun, mai multe blanchete de ţigări x, timbre de Republica Moldova, foiţă, hârtie şi alte materiale. Acestea au fost transportate, după mutarea în cutii mai mici pentru reducerea volumului, în mai multe drumuri, de Q. la locaţia din Clinceni cu o autoutilitară pusă la dispoziţie de M. şi preluată de la domiciliul acestuia de C., N. şi Q.
Potrivit celor arătate de inculpatul C., primul transport de control s-a realizat cu paie ce au fost încărcate de la socrul lui M., inculpatul precizând şi faptul că o dată M. a adus personal o cantitate de blanchete şi timbre de la Petrobrazi la fabrica de la Clinceni cu duba x de culoare albă, afirmaţie asupra căreia a revenit în faţa instanţei, la termenul din 28.11.2019 şi care, în plus, nu este confirmată de alte probe administrate în cauză. C. a mai susţinut că la fabrica de la Clinceni a fost adusă o cantitate totală de 110 cutii de tutun, aproximativ 15 tone, de la Petrobrazi şi Tărlungeni, pentru ca, ulterior, în luna septembrie, inculpatul D. să organizeze un transport de tutun din Bulgaria. TIR-ul folosit pentru transportul a aproximativ 16 tone de tutun - 108 cutii - a fost condus de C. dintr-o parcare din Bucureşti la spaţiul aparţinând martorului CCC. din Domneşti, str. x I. Cuza. Aici, s-a procedat la descărcarea TIR-ului, iar cutiile descărcate au fost transportate ulterior de Q. la Clinceni în 5-6 transporturi.
În legătură cu transportul de tutun din Bulgaria, la data de 05.11.2013, C. a precizat că a mers împreună cu D. în Bulgaria, de unde acesta a cumpărat cantitatea de aproximativ 16 tone de tutun, plătind în avans suma de 50.000 euro.
Inculpatul a indicat şi faptul că, din câte cunoaşte, la fabrica din Clinceni au fost produse în perioada iulie- septembrie 2013 aproximativ 600 de baxuri de ţigări x, a câte 620 pachete fiecare, o parte din acestea fiind depozitate într-un depozit intermediar din comuna Corbeanca. Cu privire la acest spaţiu, inculpatul C. a precizat că l-a identificat, în luna august 2013, la cererea inculpaţilor B. şi D., contractul de închiriere fiind încheiat de D. prin folosirea unui act de identitate pe numele FFFFFF., şi că aici au fost depozitate aproximativ 300 de baxuri de ţigarete transportate în trei ocazii de inculpatul P.
Dintre beneficiarii ţigaretelor produse la fabrica din Clinceni, inculpatul C. i-a indicat pe OOOOOO., care a cumpărat 20 de baxuri transportate de Q., şi pe inculpatul F., acesta preluând personal maşina folosită pentru transportul ţigărilor din locul unde era lăsată de Q. (de doi ori din Şos. Andronache şi o dată din faţa GGGGGG.), autovehiculul fiind restituit ulterior. Aceste afirmaţii ale inculpatului C. sunt susţinute parţial de celelalte probe administrate în cauză, doar cu privire la preluarea transportului din faţa GGGGGG. de către inculpatul F. De altfel, în cuprinsul rechizitoriului sunt reţinute doar două transporturi de ţigări realizate de inculpatul Q. - unul la data de 09.08.2013, când autoutilitara a fost predată unei persoane neidentificate în Bucureşti, şos. x, şi un al doilea la data de 14.08.2013 când autoutilitara a fost predată inculpatului F. în apropierea GGGGGG. . C. a mai arătat că inculpatul B. a mers personal la fabrică de 4 - 5 ori, dar şi faptul că D. îi raporta acestuia stadiul producţiei.
Declaraţii similare celor ale inculpatului C. din cursul urmăririi penale a dat şi inculpatul D. la data de 08.11.2013, cu precizarea că acesta nu l-a menţionat pe inculpatul B. ca fiind implicat în funcţionarea fabricii de la Clinceni, ci doar în mutarea utilajelor şi a materialelor de la Blejoi la Petrobrazi şi, respectiv, Tărlungeni. D. a confirmat însă participarea coinculpaţilor P., C., N. şi Q., precum şi participarea numitului BBBB., despre care a precizat că a fost implicat în aducerea din Republica Moldova a unor muncitori calificaţi - DDDDDD. şi EEEEEE. - aceştia punând în funcţiune fabrica de ţigarete. În ceea ce priveşte cumpărarea tutunului din Bulgaria, deşi a recunoscut deplasarea în Bulgaria şi plata în avans a sumei de 50.000 euro, inculpatul D. a atribuit realizarea tranzacţiei inculpatului C.
Audiat la 30.01.2014, D. arăta că, la întoarcerea din Italia, la sfârşitul lunii martie-începutul lunii aprilie 2013, BBBB. i-a comunicat faptul că s-a înţeles cu familia Tătăroi cu privire la incidentele din luna februarie 2013 şi că fabrica mutată de la Blejoi va fi pusă în funcţiune, iar cei doi urmau să aibă calitatea de parteneri alături de C. şi fraţii Tătăroi.
Inculpatul B. a recunoscut parţial implicarea sa în funcţionarea fabricii din Clinceni, acesta arătând, la data de 16.12.2013, că, după evenimentele din februarie 2013, în timp ce se afla la Chişinău, a avut discuţii cu BBBB. despre o posibilă împăcare cu EEEE., precum şi despre punerea în funcţiune a fabricii de ţigarete în asociere cu acesta. Ulterior, la botezul fiicei sale, B. s-a întâlnit cu BBBB. şi D., care i-au spus că intenţionează să pună în funcţiune fabrica de ţigarete într-un spaţiu identificat de C., acesta din urmă fiind cel care avea să asigure materia primă necesară producerii de ţigări. B. a precizat că "i-a convenit ideea de asociere între cei trei", deoarece C. era o persoană apropriată lui EEEE., iar în acest mod se crea premisa aplanării situaţiei conflictuale iscate la începutul anului 2013.
La începutul lunii iulie 2013, inculpatul B. a avut o întâlnire cu C., la aceasta participând şi M. Cu această ocazie, C. i-a solicitat sprijinul în identificarea unui mijloc de transport pentru a muta nişte "strunguri" - linia de producţie clandestină a ţigaretelor. B. a contactat mai multe persoane în vederea găsirii unui mijloc de transport însă fără succes, motiv pentru care l-a rugat pe M. să găsească pe cineva care să poată efectua acest transport. Tot la solicitarea inculpatului C. de a găsi un mijloc de transport în vederea mutării tutunului de la tipografia din incinta platformei Petrobrazi, B. i-a spus acestuia să ia legătura direct cu M., care putea să-i pună la dispoziţie un microbuz, ceea ce s-a şi întâmplat. Inculpatul B. a arătat şi că, în urma unei deplasări pe care a efectuat-o cu M. la R., acesta din urmă a văzut blanchetele inscripţionate x, realizând despre ce este vorba, dar şi faptul că, după acest moment, M. a continuat să ţină legătura cu inculpatul C. A mai arătat inculpatul că, la fabrica din Clinceni, unde a fost de două ori, a fost folosit, în principal, tutunul de la Braşov adus odată cu utilajele, tutunul adus de la tipografia de pe R. fiind mai puţin folosit deoarece era stricat, iar ulterior tutunul adus din Bulgaria la comanda inculpaţilor C. şi D., precum şi faptul că, până la aducerea tutunului din Bulgaria, el personal a făcut o rezervare pentru muncitori la UUUUU., unde a achitat suma de 2.000 RON. Cu privire la situaţia muncitorilor, a mai arătat B. că aceştia au fost aduşi din Republica Moldova de BBBB., prin intermediul lui BBBBB. şi cu acceptul lui EEEE.
Inculpatul B. a mai recunoscut faptul că, împreună cu D. şi BBBB., s-a deplasat la Odessa, Ucraina, unde a încercat să aplaneze un conflict dintre PPPPPP. şi HHHHH., care a culminat prin faptul că PPPPPP. nu a vrut să împrumute un muncitor despre care susţinea că era omul lui EEEE. şi că lucra la o altă fabrică. Anterior deplasării în Ucraina, inculpatul B. a avut o întâlnire şi cu EEEE. cu care a discutat despre posibilitatea punerii în funcţiune a fabricii clandestine, precum şi despre asigurarea muncitorilor. Deplasarea din Ucraina din data de 12.07.2013 a fost recunoscută şi de D. şi de BBBB., aceştia susţinând însă că nu au avut cunoştinţă de natura discuţiilor şi întâlnirilor avute de B.
Audiat prin comisie rogatorie în Republica Moldova, martorul PPPPPP. a precizat că, la începutul lunii iulie 2013, a fost contactat de BBBBB. care i-a spus că a fost apelat de mai mulţi muncitori specialişti în fabricarea ţigaretelor cu privire la faptul că mai multe persoane din România doresc să-i ia la muncă, în această activitate fiind implicat şi HHHHH. În vederea rezolvării acestei probleme, martorul a precizat că, la data de 13.07.2013, s-a deplasat în Ucraina, împreună cu DDDD., şi a avut o întâlnire cu mai multe persoane dintre care a recunoscut pe D. şi BBBB., posibil şi B. şi QQQQQQ., discuţiile purtate vizând deplasarea unor muncitori în România (f. x d.u.p.).
Situaţia de fapt reţinută mai sus este confirmată şi de declaraţiile inculpaţilor Q. şi P., aceştia arătând că, la începutul lunii iulie 2013, au avut loc două transporturi de la Tărlungeni la Clinceni realizate cu un TIR - un prim transport ce a vizat utilajele şi un al doilea transport de tutun, blanchete, role de foiţe, timbre. În ceea ce priveşte persoanele prezente la Tărlungeni cu ocazia transporturilor, inculpaţii i-au indicat pe D., BBBB., C. şi N., P. indicându-l şi pe M., despre care au arătat, similar inculpatului C., că venise cu un autoturism x. Ambii inculpaţi au precizat că în aceeaşi perioadă s-au efectuat mai multe transporturi de tutun de la Ploieşti, R., către Clinceni (patru, potrivit inculpatului P., sau şase, potrivit inculpatului Q.), pentru fiecare transport Q. preluând de la M. un autovehicul, pe care îl restituia ulterior. Potrivit inculpatului Q., pentru ultimele două transporturi a fost folosită o autoutilitară de culoare albă, cu număr de înmatriculare de Prahova, pe care inculpatul M. a împrumutat-o de la un prieten, invocând faptul că socrul său avea nevoie de autoutilitara. Inculpaţii au mai arătat că la R. au fost întâmpinaţi de inculpatul L., care a procedat la încărcarea cutiilor cu tutun cu ajutorul unui motostivuitor şi au confirmat prezenţa muncitorilor moldoveni DDDDDD. şi EEEEEE. în fabrica de la Clinceni.
Referitor la transporturile de tutun efectuate de la depozitul din localitatea Domneşti, judeţul Ilfov, unde era parcat un TIR frigorific cu numere de Bulgaria, la locaţia de la Clinceni, inculpatul P. a arătat că a participat la şase transporturi şi a descărcat tutunul împreună cu Q., C. şi N.
Inculpatul Q. a precizat şi faptul că, la cererea inculpatului N., a fost de două ori la autogara Filaret, pentru a ridica nişte pachete mici ce conţineau piese (roţi dinţate, cuţite industriale), pe care le-a dus la Clinceni, unde le-a predat lui N., implicarea lui N. în activitatea de aprovizionare cu piese de schimb fiind susţinută şi de P.
În ceea ce priveşte situaţia transporturilor de ţigarete de la Clinceni, P. a indicat trei transporturi pe care le-a realizat personal la depozitul din Corbeanca, unde a fost condus de inculpaţii C. şi D., precum şi două transporturi realizate de Q., unul de aproximativ 100 baxuri pentru o persoană necunoscută şi unul pentru inculpatul F., în zona GGGGGG. Potrivit celor arătate de Q., pentru primul transport de aproximativ 90 baxuri a predat autoutilitara unei persoane necunoscute în Bucureşti, Şos Andronache, iar în cazul celui de-al doilea transport a lăsat autoutilitara cu cheile în contact în apropierea GGGGGG., pentru a fi preluată de cumpărător. În ambele cazuri, autospecialele au fost restituite descărcate. Toate transporturile indicate au fost supravegheate de alţi inculpaţi - C., D., N., dar şi P.
La rândul său, inculpatul N. a confirmat situaţia de fapt prezentată mai sus, acesta arătând şi că inculpatul M. a participat la încărcarea şi la însoţirea transportului realizat de la Tărlungeni la Clinceni, acţionând în calitate de antemergător până pe centura Bucureşti cu autoturismul, dar şi faptul că M. a fost prezent şi la Petrobrazi şi s-a implicat în realizarea transportului materialelor - tutun, foiţe, lipici - de la Petrobrazi la Clinceni prin punerea la dispoziţie a unor mijloace de transport. Potrivit celor arătate de N., într-una din zilele în care s-a deplasat la domiciliul inculpatului M., împreună cu P. şi Q., pentru preluarea autoturismului utilizat pentru transporturile de materiale de la Petrobrazi la Clinceni, M. l-a sunat pe proprietarul tipografiei de la Petrobrazi şi l-a anunţat că "vor veni nişte băieţi la el la tipografie". A mai precizat N. că M. a participat inclusiv la supravegherea pentru unele porţiuni de drum a transporturilor realizate de la Petrobrazi. Inculpatul a indicat şi structura grupării implicate în funcţionarea fabricii, arătând că de activităţile curente se ocupa inculpatul P., iar dacă existau probleme acesta trebuia să le comunice inculpatului D. În acelaşi timp, D. şi C. conduceau activitatea, deasupra acestora, "mai mare în rang" fiind inculpatul B. Inculpatul N. a confirmat existenţa a cinci transporturi de ţigarete din cele produse la Clinceni - trei realizate de P. şi două de către Q., ambele a câte 100 baxuri de ţigări, în împrejurările mai sus prezentate, arătând şi faptul că transportul realizat la restaurantul Mărgineni l-a avut ca destinatar pe inculpatul F.
Inculpatul M. a recunoscut implicarea în identificarea unor TIR-uri la solicitarea inculpatului C., faptul că a fost prezent la Tărlungeni cu ocazia primului transport care a vizat utilajele, împrumutul autoutilitarei, dar şi al autoutilitarelor împrumutate de la un prieten, precum şi faptul că s-a deplasat împreună cu Q. şi N. la Petrobrazi, la tipografia lui L., unde a văzut că dintr-un spaţiu separat se încărcau cutii de carton pe care scria "rumeguş de trandafir", în aceeaşi încăpere aflându-se şi cutii cu aracet şi folii de staniol. În ceea ce priveşte apărările inculpatului legate de necunoaşterea naturii activităţilor derulate de coinculpaţi, acestea au fost analizate în cadrul capitolului "În drept" al sentinţei.
Tot cu relevanţă pentru reţinerea situaţiei de fapt, instanţa de fond a avut în vedere declaraţiile martorilor DDDDDD. şi EEEEEE., aceştia arătând că au fost aduşi în România în luna iulie 2013, în vederea montării unei linii de producere ţigări x. Martorii au arătat că fabrica a fost pusă în funcţiune în jurul datei de 20 - 22.07.2013, la activităţile iniţiale participând şi inculpatul P., pentru ca ulterior, după punerea în funcţiune a fabricii, martorii să intre în contact şi cu inculpatul N.
Potrivit celor arătate de DDDDDD., în momentul în care a ajuns la fabrică, acolo se afla o cantitate de 3-4 tone de tutun vrac, după terminarea acestei cantităţi existând o perioadă de pauză de două săptămâni, din care una au petrecut-o la o pensiune. Ulterior acestui moment, P. a adus o cantitate de aproximativ 14 - 16 tone de tutun folosite pentru producerea ţigaretelor. Potrivit estimărilor martorului, în perioada în care a stat în imobilul unde era amplasată linia de producţie, a confecţionat şi împachetat aproximativ 700 de baxuri a câte 625 pachete de ţigări marca x ce aveau aplicat timbru de acciză de Republica Moldova fals. Din totalul de 700 de baxuri, doar 200 de baxuri au fost foliate, deoarece utilajul folosit la înfoliere nu era performant. Audiat prin comisie rogatorie la data de 18.10.2013, DDDDDD. i-a indicat pe inculpaţii N., Q., O. şi P. ca fiind implicaţi în activitatea de producere a ţigaretelor.
Au fost amintite şi declaraţiile martorilor LLLLLL. şi MMMMMM., persoane ce au fost aduse din Republica Moldova la data de 18.09.2013 pentru a lucra la fabrica din Clinceni, aceştia confirmând implicarea activă a inculpaţilor P. şi N. în producţia de ţigarete, alături de martorii DDDDDD. şi EEEEEE.
Inculpatul F. a recunoscut şi el în declaraţia din data de 17.10.2013 faptul că, în cursul lunii septembrie 2013, la propunerea lui D., a preluat un transport de 100 baxuri de ţigări x, neînfoliate (1 bax - 625 pachete), din faţa GGGGGG., recunoscând între persoanele implicate pe inculpatul P. Inculpatul a mai susţinut că, negăsind un cumpărător pentru aceste ţigarete, i-a solicitat lui D. să ia înapoi ţigările, fără însă ca această afirmaţie să fie susţinută de alte probe administrate în cauză.
Instanţa de fond a apreciat că au importanţă probatorie şi declaraţiile martorului SS., referitoare la închirierea spaţiului din Corbeanca, sat Petreşti, ale martorilor CCC. şi VV. referitoare la folosirea spaţiului din Domneşti, str. x I Cuza, pentru parcarea TIR-ului folosit pentru transportul tutunului din Bulgaria şi pentru transbordarea mărfii din acesta într-o autoutilitară, precum şi declaraţiile martorilor WW. şi HHHHHH. referitoare la vânzarea către inculpaţii C. şi D. a autoturismului.
În ceea ce priveşte cantitatea de tutun transportată la Clinceni, instanţa de fond a reţinut:
- cantitatea de 17.380 kg adusă din Bulgaria, astfel cum aceasta este menţionată în ordonanţa din data de 04.09.2013 a Parchetului Republicii Bulgaria - Poliţia Raională Nikopol ca făcând obiectul confiscării . În ceea ce priveşte cantitatea de 18.352 kg reţinută în rechizitoriu, prima instanţă a constatat că aceasta are ca singur temei adresa nr. x/11.11.2013 a Agenţiei Internaţionale pentru prevenirea criminalităţii şi politici de securitate, al cărei conţinut este contrazis de documentele oficiale emise de autorităţile bulgare ce o însoţesc;
- cantitatea de 7 tone tutun adusă de la R. în cursul lunii iulie 2013. Pentru determinarea acestei cantităţi, instanţa de fond a avut în vedere declaraţiile din cursul urmăririi penale ale inculpaţilor C. şi B., astfel cum acestea au fost prezentate mai sus.
Audiat în faţa instanţei, inculpatul C. a susţinut că, în fapt, de la Blejoi la Petrobrazi a fost transportată doar o cantitate de maxim 3 - 4 tone tutun, transportul unei cantităţi mai mari nefiind posibil raportat la caracteristicile camionului folosit . Or, instanţa de fond a constatat că, potrivit informaţiilor disponibile din surse publice, un camion de 7,5 tone, cum este cel ce a fost folosit pentru transporturile de la Blejoi la Petrobrazi, potrivit declaraţiilor concordante ale inculpaţilor, are o capacitate de încărcare de până la 3,5 tone, astfel încât este plauzibil ca, în două drumuri, să fi fost transportată cantitatea de 7 tone tutun.
În ceea ce priveşte cantitatea de tutun transportată de la Tărlungeni, instanţa de fond nu a identificat nicio probă în sprijinul afirmaţiilor parchetului legate de faptul că acolo ar fi fost depozitate şi, ulterior, transportate la Clinceni 13 tone tutun. Reţinerea acestei cantităţi porneşte de la estimările iniţiale ale inculpatului D. legate de faptul că, la începutul lunii februarie 2013, cu ocazia primei incursiuni în fabrica de la Blejoi, acolo se afla o cantitate de 30 - 40 tone de tutun. Din această cantitate s-a reţinut că, la data de 14/15.02.2013, au fost transportate la R. 7 tone de tutun. A mai reţinut parchetul, dar fără a indica sursa, faptul că, în luna februarie 2013, fraţii Tătăroi au scos din locaţia de la Blejoi 10 - 20 tone tutun, precum şi blanchete, timbre şi materiale auxiliare, pe care le-au transportat la Jilava, în incinta SC RRRRRR. SA, rămânând cantitatea de 13 tone, despre care au arătat că a fost transportată în luna martie 2013 la Tărlungeni.
În aceste condiţii, instanţa de fond a observat caracterul extrem de relativ al estimărilor indicate, bazate pe aprecierile unui singur inculpat, dar şi faptul că diferenţa dintre 30 tone şi 40 tone şi, respectiv, 10 tone şi 20 tone nu este una care să poată fi ignorată. Nu rezultă nici motivul pentru care parchetul nu a avut în vedere, de pildă, ipoteza în care la Blejoi ar fi fost depozitată cantitatea de 30 tone tutun, iar fraţii Tătăroi ar fi transportat la SC RRRRRR. SA o cantitate de 20 tone, condiţii în care, după scăderea cantităţii de 7 tone transportate la R., ar mai fi rămas doar o cantitate de 3 tone tutun, şi nu de 13 tone cum s-a menţionat în rechizitoriu.
Dintre inculpaţii implicaţi în transportul materialelor de la Tărlungeni la Clinceni, inculpatul C. a arătat, în declaraţiile din cursul urmăririi penale, că de la Tărlungeni au fost transportate la Clinceni 60 cutii cu tutun, dar şi faptul că de la Tărlungeni şi Petrobrazi au fost duse la Clinceni 110 cutii, totalizând aproximativ 15 tone de tutun, rezultând o cantitate totală transportată de la Tărlungeni de 8 tone tutun . Pe de altă parte, XXX. a indicat faptul că de la Tărlungeni a fost transportată o cantitate de 20-30 cutii cu tutun, precum şi o cantitate adiţională de 5 cutii cu tutun ce era ambalat în saci, arătând că autocamionul folosit pentru transport a fost încărcat doar la jumătate din capacitate.
Inculpaţii N. şi P. au confirmat faptul că în cauză au fost efectuate două transporturi de la Tărlungeni, primul dintre acestea având ca obiect utilajele folosite în producerea ţigărilor, iar cel de-al doilea tutunul şi celelalte consumabile folosite în procesul de fabricare a ţigărilor - blanchete, foiţă de ţigări, timbre, fără a prezenta însă informaţii cu privire la cantitatea de tutun transportată.
În contextul acestor declaraţii contradictorii, aplicând şi principiul in dubio pro reo, instanţa de fond a reţinut cea mai redusă dintre cantităţile indicate, respectiv faptul că de la Tărlungeni a fost transportată cantitatea de 20 cutii de tutun, cu o medie de 100 kg/cutie, rezultând un total de aproximativ 2 tone tutun.
Rezultă astfel un total de 26.380 kg tutun transportate la fabrica de la Clinceni (17.380 kg din Bulgaria, 7 tone de la Petrobrazi şi 2 tone de la Tărlungeni), din care, cu ocazia percheziţiei au mai fost identificate 13.154 kg tutun şi 1.568 kg deşeuri din tutun prelucrat (total 14.723 kg tutun), diferenţa de 11.657 kg apărând ca fiind prelucrată. În condiţiile în care cantitatea de tutun ce intră într-o ţigară este de aproximativ 1 gram rezultă că au fost produse aproximativ 11.657.000 ţigarete.
Este real faptul că martorul DDDDDD. a indicat că pe perioada funcţionării fabricii de ţigarete de la Clinceni au fost produse aproximativ 700 baxuri de ţigări, a câte 625 pachete, rezultând 437.500 pachete sau 8.750.000 ţigări, iar inculpatul C. a estimat o producţie de 600 baxuri/620 pachete sau 7.440.000 ţigări, însă aceste declaraţii au fost apreciate de instanţa de fond fiind subiective.
Pornind de la experimentul judiciar realizat în cauză, prima instanţă a reţinut că în 3 minute au fost fabricate 2.000 ţigări, rezultând că, într-un interval de 1 oră, producţia ar fi fost de aproximativ 40.000 ţigări, la un program de lucru de 8 ore pe zi cantitatea de ţigări produsă fiind de 320.000 ţigări, iar la un program de 12 ore (cum au arătat martorul DDDDDD. şi inculpatul N.) de 480.000 ţigări. Rezultă, astfel, că fabrica amplasată în Clinceni avea capacitatea să producă cantitatea reţinută de instanţă, pentru producerea acesteia fiind necesare un număr minim de 24 de zile în care să se lucreze 12 ore, perioadă pe care inculpaţii au avut-o la dispoziţie.
. . . . . . . . . .
În ceea ce priveşte infracţiunile de contrabandă reţinute în sarcina inculpaţilor, prima instanţă a constatat, cu prioritate, că din cuprinsul rechizitoriului nu rezultă cu claritate ce reprezintă obiectul acestora în cazul inculpaţilor B., A., E. şi C.
Astfel, deşi s-a reţinut incidenţa art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 - "introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal" - nu s-a arătat în cazul niciunui inculpat data la care ar fi avut loc introducerea în ţară a unor cantităţi de ţigarete, punctul de frontieră prin care acestea ar fi fost introduse, natura şi cantitatea ţigărilor traficate. Singurul inculpat în cazul căruia sunt făcute astfel de precizări este inculpatul B., cu referire la ţigaretele identificate în Portul Constanţa.
Deopotrivă, nu sunt identificate nici elemente din care să rezulte care sunt persoanele alături de care se reţine că aceşti inculpaţi ar fi săvârşit infracţiunile de contrabandă în condiţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 - "săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane împreună", iar, la solicitarea expresă a instanţei de a preciza aceste elemente, la termenele din 15 ianuarie 2020 şi 11 martie 2020, reprezentantul Ministerului Public a făcut trimitere doar la conţinutul actului de sesizare. Totodată, la termenele din datele de 11 martie 2020 şi 01 iulie 2020, reprezentantul Ministerului Public a mai precizat faptul că obiectul trimiterii în judecată în cazul infracţiunii de contrabandă în cazul inculpaţilor mai sus menţionaţi nu este reprezentat de introducerea în ţară în luna septembrie 2013 a transportului de tutun adus din Bulgaria, ci doar de introducerea în ţară de ţigări de contrabandă. În acest sens pledează şi faptul că, prin rechizitoriu, nu se reţine săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi în cazul inculpatului D., inculpat ce a avut un rol esenţial, după cum s-a precizat mai sus, în introducerea în ţară a celor 17.380 kg tutun aduse din Bulgaria.
Mai mult, instanţa de fond a constatat că nu a fost reţinut ca prejudiciu aferent infracţiunii de contrabandă valoarea taxelor vamale calculate prin raportare la cantitatea de 17.380 kg tutun de provenienţă Bulgaria, prejudiciul fiind calculat doar prin raportare la cantităţile de ţigarete depistate cu ocazia percheziţiilor domiciliare.
În cauză, nu au fost solicitate informaţii de la punctul de trecere al frontierei Zimnicea cu privire la transportul indicat, iar, din datele existente, nu rezultă vreun indiciu referitor la sustragerea de la controlul vamal a tutunului transportat din Bulgaria. În baza documentelor existente, rezultă că acesta a tranzitat frontiera bulgaro-română în baza unor documente eliberate de autorităţile bulgare, inclusiv a unei ordonanţe a procurorului, al cărei caracter fals nu a fost stabilit.
În consecinţă, având în vedere şi precizările Ministerului Public, instanţa de fond a analizat acuzaţiile de contrabandă aduse inculpaţilor prin raportare, în principal, la aspectele reţinute în capitolul dedicat acestei infracţiuni, cu începere de la fila x până la fila x din rechizitoriu.
În ceea ce priveşte menţiunile din restul rechizitoriului, prima instanţă a constatat că acestea fac referire la "ample activităţi de contrabandă", "gestionarea unor filiere internaţionale de introducere în România, prin contrabandă, a unor importante cantităţi de ţigări", existând puţine referiri la aspecte punctuale.
. . . . . . . . . .
Astfel, în cazul inculpatului C., în capitolul destinat infracţiunii de contrabandă din rechizitoriu se arată că, la percheziţia realizată la domiciliul său, au fost identificate următoarele cantităţi şi mărci de ţigări: 3 pachete ţigări x; 9 pachete ţigări x; 1 pachet ţigări x, iar în autoturismul aflat în faţa locaţiei, au fost identificate: 1 pungă de plastic verde cu tutun măcinat în greutate aproximativă de 250 gr. şi 1 pungă de plastic verde cu tutun măcinat în greutate aproximativă de 150 gr.
Potrivit informaţiilor comunicate de J.T.I., coroborate cu menţiunile din procesul-verbal de percheziţie pachetele de x şi pachetul de x purtau menţiunea Duty Free, în vreme ce pachetele de x purtau menţiunea Made în USA. Raportat la cantitatea pachetelor menţionate, la locul în care acestea au fost identificate - un sertar din bucătărie, la posibilitatea introducerii în ţară a unei cantităţi limitate de ţigări achiziţionate din magazinele tip Duty Free, instanţa de fond nu a identificat nici un element de natură să ducă la concluzia că acestea ar fi făcut obiectul infracţiunii de contrabandă.
În egală măsură, analizele efectuate de Direcţia Generală a Vămilor cu privire la cele două pungi de tutun măcinat, care au determinat faptul că probele prezentate puteau fi încadrate în categoria tutun prelucrat - tutun destinat rulării de ţigarete sau alt tutun de fumat, coroborate cu cantitatea de tutun identificată nu permit nici ele reţinerea faptului că acestea ar fi făcut obiectul infracţiunii de contrabandă.
S-a mai reţinut în rechizitoriu faptul că inculpatul C. ar fi fost implicat, împreună cu OOOOOO., într-o reţea de distribuţie a ţigaretelor, sens în care au fost invocate rezultatele percheziţiei informatice realizate asupra telefonului inculpatului, că acesta ar fi predat inculpatului B. o cotă parte din banii obţinuţi din vânzarea ţigaretelor ce fuseseră depozitate la domiciliul lui OOOOOO. (mai 2013), dar şi faptul că acesta ar fi distribuit ţigări de contrabandă numiţilor N. şi KKK.
Instanţa de fond a reţinut că, nici în acest caz, probele administrate în cauză nu permit reţinerea în totalitatea lor a acuzaţiilor aduse inculpatului C., în urma înlăturării interceptărilor convorbirilor telefonice neputând fi stabilită vreo legătură a inculpatului C. cu inculpatul OOOOOO. sau cu inculpatul B. pe linia contrabandei cu ţigări.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut, având în vedere declaraţiile inculpaţilor C., N., ale martorului KKK., coroborate cu rezultatele percheziţiei informatice realizate asupra telefonului inculpatului C., faptul că acesta a fost implicat într-o activitate continuată de comercializare de ţigări despre care avea cunoştinţă că proveneau din contrabandă. Astfel, audiat la data de 05.11.2013, inculpatul C. a precizat că, în cursul anului 2012, la propunerea lui CCCC. a cumpărat de la acesta 10 baxuri de ţigări x produse la o fabrica clandestină din Ploieşti, dar şi 15 baxuri de ţigări marca w de contrabandă. Cu privire la ţigările de contrabandă, inculpatul a mai arătat că le-a vândut martorului KKK. şi inculpatului N. în schimbul sumei de 15.000 euro.
La rândul său, inculpatul N. a precizat, în declaraţia din 21.09.2013, că l-a cunoscut pe inculpatul C. în anul 2012, moment în care a aflat că acesta îi vindea lui KKK. ţigări - x, N. fiind martor la unele din tranzacţii.
În declaraţia din data de 24.09.2013, la întrebările exprese adresate de procuror, N. a precizat că: în anul 2012, o persoană cunoscută sub apelativul "Ochelari" deţinea un depozit de ţigări în localitatea Jilava, de unde inculpaţii E. şi C. cumpărau ţigări x; a aflat că inculpaţii C. şi E. au adus în luna februarie 2013 aproximativ 100 baxuri de ţigări din Bulgaria, din care i-au vândut lui OOOOOO.; ştie că, în luna martie 2013, a fost introdusă în ţară o dubă conţinând 200 baxuri din mărcile x, duba fiind preluată de C. şi parcată în SSSSSS.
În ceea ce-l priveşte pe martorul KKK., acesta a arătat, în cursul urmăririi penale, că, în afara ţigărilor x achiziţionate în împrejurările descrise anterior, a cumpărat de la inculpaţii E. şi C. şi ţigări provenite din contrabandă, despre care ştia că nu sunt produse în România - x. Potrivit celor arătate de martor, aceste ţigări erau predate numitului "FFFFFF." din Domneşti, neidentificat de organele de urmărire penală, şi erau livrate de C., fără ca acesta să aibă un contact direct cu FFFFFF., în condiţiile în care plata se realiza prin intermediul martorului.
Analizând declaraţiile inculpatului N. şi ale martorului KKK., instanţa de fond a constatat că acestea se coroborează doar sub aspectul implicării inculpatului C. în comercializarea de ţigări de contrabandă. Din declaraţiile lui N. nu rezultă maniera în care ar fi luat cunoştinţă de aspectele referitoare la introducerea în ţară a ţigărilor de contrabandă, dacă acesta a fost prezent la realizarea operaţiunilor respective, dacă a aflat de la un terţ sau când şi în ce condiţii au avut loc acţiunile de introducere în ţară a cantităţilor de ţigări menţionate.
În lipsa altor probe în acelaşi sens, prima instanţă a apreciat că declaraţiile inculpatului N. furnizează cel mult nişte indicii, conturând suspiciunea cu privire la posibilitatea implicării inculpaţilor C. şi E. în introducerea în ţară de ţigări de contrabandă, fără a putea constitui baza pronunţării unei soluţii de condamnare.
Pe de altă parte, din coroborarea declaraţiilor inculpatului C. cu declaraţiile numiţilor N. şi KKK., instanţa de fond a reţinut implicarea inculpatului C. în vânzarea către cei doi a cantităţii de 15 baxuri de ţigări marca w de contrabandă, contra sumei de 15.000 euro, vânzare ce a avut loc în cursul anului 2012.
Totodată, având în vedere rezultatele percheziţiei informatice realizate asupra telefonului ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare, prima instanţă a reţinut implicarea inculpatului C. şi în cursul anului 2013 în comercializarea de ţigări de contrabandă - x etc., fără a putea fi determinată cantitatea acestora sau sumele obţinute de inculpat.
Conversaţiile purtate de acesta prin intermediul aplicaţiei video conţin referiri la diverse mărci de ţigări, la preţurile acestora şi la momentul în care ţigările ar fi disponibile pentru vânzare, "x la ce preţ îmi dai", "ai mai primit răspuns de la băieţii cu x şi x?", "x orijinal este?". Natura conversaţiilor purtate şi termenii folosiţi sunt suficienţi, în opinia instanţei, pentru a dovedi provenienţa din contrabandă a ţigărilor indicate.
. . . . . . . . . .
În cazul inculpatului E., s-a reţinut în cuprinsul rechizitoriului că acesta a deţinut, împreună cu TTTTTT. şi OOOOOO., un depozit situat în Ploieşti, str. x, depozit unde au fost identificate 10.134 pachete x, 109.648 pachete x, 8.969 pachete x, 5.890 pachete x, 1.990 pachete x, 8.850 pachete x, toate acestea provenind din contrabandă . S-a mai arătat în rechizitoriu că pentru depozitul din municipiul Ploieşti, str. x, proprietarul spaţiului, PP. - împuternicit al SC UUUUUU. SRL, a prezentat contractul de închiriere nr. x/02.07.2013, în care la rubrica "chiriaş" figurează numita YY. din municipiul Iaşi, care a arătat că nu a mers niciodată la locaţia respectivă şi nu a închiriat niciodată acel spaţiu, din probele administrate în cauză rezultând că acest depozit a fost închiriat de inculpatul E., împreună cu numiţii TTTTTT. şi OOOOOO., şi folosit de aceştia pentru depozitarea ţigărilor de contrabandă aprovizionate/distribuite de membrii grupării.
Or, probele menţionate atestă doar folosirea depozitului cu începere din vara anului 2013, fără ca vreunul din martorii audiaţi în cauză - PP., DDD., YY. - să dea detalii despre vreo eventuală implicare a inculpatului E. în închirierea acestuia sau în depozitarea de ţigarete de contrabandă. De altfel, nici celelalte două persoane indicate de parchet - TTTTTT. şi OOOOOO. - nu sunt amintite în declaraţiile martorilor ca fiind implicate în închirierea spaţiului. Mai mult, procesele-verbale de supraveghere operativă nu îl plasează pe inculpatul E. în prezenţa numitului TTTTTT. sau în apropierea depozitului indicat.
S-a mai arătat că inculpatul E. i-a furnizat numitului OOOOOO. (trimis în judecată într-un dosar separat) cantităţi mari (neprecizate însă) de ţigări de contrabandă în luna iunie 2013 şi că i-ar fi intermediat acestuia posibilitatea achiziţionării unui depozit cu suprafaţa de 800 mp (cu referire, probabil, la spaţiul din str. x, acesta având suprafaţa indicată), fără a fi precizate însă mijloacele de probă avute în vedere.
În legătură cu relaţiile dintre inculpaţii E. şi OOOOOO., prima instanţă a identificat procesul-verbal din data de 18.09.2013, în care se face vorbire despre o întâlnire dintre cei doi la data de 27.07.2013, cu ocazia căreia OOOOOO. i-ar fi înmânat inculpatului E. cheile autoutilitarei x cu număr de înmatriculare x, folosită ulterior de o persoană necunoscută pentru a efectua o deplasare la adresa din Str. x, Ploieşti, de unde ar fi încărcat pachete voluminoase conţinând ţigări de contrabandă.
Instanţa de fond a apreciat că acest proces-verbal nu reprezintă un mijloc de probă în condiţiile în care nu rezultă modalitatea în care au fost obţinute informaţiile din cuprinsul său. Astfel, procesul-verbal menţionează că a fost întocmit "în urma activităţilor şi verificărilor specifice", fără a se preciza care au fost acestea. Nu rezultă dacă procesul-verbal a fost întocmit în urma unei activităţi de supraveghere operativă şi, dacă da, mandatul în temeiul căruia a fost realizată aceasta, cum se precizează în cazul tuturor celorlalte procese-verbale din volumul 25 de urmărire penală. Nu rezultă nici faptul că procesul-verbal ar fi fost întocmit în baza constatărilor proprii ale redactorilor, pentru ca acesta să aibă putere probatorie în condiţiile art. 198 alin. (2) C. proc. pen., sau dacă acesta a fost redactat pe baza informaţiilor furnizate de unii martori etc. Nu poate fi determinat nici modul în care s-a stabilit cheia cărui autovehicul a fost predată inculpatului E. sau care era conţinutul cutiilor voluminoase transportate (dacă acestea erau ţigări şi, dacă erau ţigări, dacă era vorba de ţigări x produse la fabricile clandestine din România sau era vorba de ţigări de contrabandă - cantitatea acestora, marca).
Au mai fost invocate în cuprinsul rechizitoriului mai multe menţiuni din cuprinsul unei agende identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 12.03.2013 în Dosarul nr. x/2012 - înşiruiri de sume de bani şi de nume, precum şi un calcul al unei taxe vamale - elemente ce nu sunt considerate suficiente pentru a duce la concluzia că inculpatul era implicat în activităţi de contrabandă . Sumele indicate puteau să provină din funcţionarea fabricii de la Braşov, iar calculul unei taxe vamale nu este probă a unei infracţiuni de contrabandă, ci pare să dovedească mai degrabă introducerea legală a unor bunuri pe teritoriul unei ţări.
Prima instanţă a reţinut că alte probe identificate în susţinerea acuzaţiilor sunt reprezentate de declaraţiile date de inculpatul N. şi de martorul KKK., al căror conţinut a fost prezentat mai sus, cu precizarea că, audiat în primul ciclu procesual, KKK. a mai relatat că N. a fost cel care i-a spus că ţigările de contrabandă proveneau de la E. . Or, după cum s-a arătat anterior, declaraţiile numiţilor N. şi KKK., raportat la situaţia procesuală a acestora şi la avantajele obţinute în cursul urmăririi penale, nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea situaţiei de fapt decât în măsura în care se coroborează cu alte mijloace de probă. Astfel, în cazul inculpatului C., în afară de declaraţiile lui N. şi KKK., instanţa a avut în vedere declaraţiile de recunoaştere a săvârşirii infracţiunii date de C., dar şi rezultatele percheziţiei informatice, probe suplimentare ce nu se regăsesc în cazul inculpatului E. Mai mult, având în vedere cele precizate în faţa Curţii de Apel Bucureşti, rezultă că declaraţiile martorului KKK. referitoare la implicarea lui E. în comercializarea de ţigări de contrabandă sunt declaraţii mediate, sursa informaţiilor fiind inculpatul N., ale cărui declaraţii nu pot constitui un temei suficient pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare.
. . . . . . . . . .
În ceea ce priveşte cele reţinute în rechizitoriu referitor la implicarea inculpatului B. în activităţi de contrabandă legate de containerele cu ţigări identificate în Portul Constanţa, instanţa de fond a constatat că acestea au la bază: procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, probe a căror nulitate a fost constatată de instanţă; declaraţiile inculpatului B. din data de 21.02.2014, în care acesta explică conţinutul convorbirilor telefonice purtate în perioada ianuarie- februarie 2013, probe derivate obţinute din interceptările convorbirilor telefonice, cu privire la care se impune, de asemenea, înlăturarea din materialul probator; procesul-verbal de supraveghere operativă pentru perioada 21.01. - 12.02.2013 realizat în baza unei autorizaţii emise de Tribunalul Bucureşti; materialele din dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2013 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi înscrisurile identificate cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului B. la data de 12.03.2013 - 5 file tip A4 ce conţin informaţii despre stocuri de ţigarete din Portul Constanţa.
Coroborând probele ce se menţin în cauză, prima instanţă a constatat că acestea nu sunt suficiente pentru a reţine acuzaţiile de contrabandă aduse inculpatului B. Probele menţionate permit doar stabilirea faptului că în portul Constanţa au fost aduse la data de 04.01.2013, din direcţia Salonic-Grecia, 6 containere conţinând 7.883 baxuri de ţigarete de diverse mărci, destinatarul acestora fiind societatea SC VVVVVV., iar la data de 05.01.2013, din direcţia Hamburg -Germania, 2 containere conţinând 1.002 baxuri de ţigări de diverse mărci. În ceea ce priveşte aceste ţigarete, analizele efectuate au stabilit faptul că acestea erau improprii consumului uman din perspectiva vechimii, ceea ce a dus la indisponibilizarea lor de către reprezentanţii Gărzii de Coastă.
De asemenea, în baza probelor menţionate, instanţa de fond a reţinut şi faptul că, în perioada 21.01. - 12.02.2013, inculpatul B. a avut deplasări la Constanţa şi la Timişoara, precum şi întâlniri cu WWWWWW., precum şi faptul că inculpatul deţinea informaţii legate de stocuri de ţigarete depozitate în portul Constanţa, elemente insuficiente pentru reţinerea unei activităţi infracţionale.
Pe de altă parte, chiar în ipoteza reţinerii situaţiei de fapt din rechizitoriu, prima instanţă a apreciat că nu s-ar putea angaja răspunderea penală a inculpatului în legătură cu containerele de ţigarete depistate în Portul Constanţa.
Astfel, în cuprinsul rechizitoriului sunt descrise elemente ce pot fi încadrate, cel mult, în categoria actelor preparatorii - deplasări ale inculpatului B. în Constanţa sau Timişoara - Zona Liberă Curtici, diverse discuţii şi întâlniri pe care inculpatul B. le-a avut cu numiţii XXXXXX. şi WWWWWW., negocieri purtate în vederea tranzacţionării celor 8 containere de ţigări mai sus menţionate. În cuprinsul rechizitoriului nu se reţine că inculpatul B. ar fi avut vreo implicare în transportul containerelor de ţigări din Grecia şi Germania în Portul Constanţa, arătându-se doar faptul că acesta ar fi urmărit achiziţionarea ţigaretelor aflate sub supraveghere vamală deja depozitate în Zona Liberă a Porturilor Constanţa şi Agigea, precum şi a ţigaretelor aduse în România prin portul Constanţa - Zona Liberă şi declarate ca fiind în tranzit, având destinaţia finală un alt stat (Republica Moldova, Bulgaria, etc.).
În ceea ce priveşte discuţiile pe care B. le-ar fi avut cu numiţii XXXXXX. şi WWWWWW., parchetul a arătat că acestea au fost întrerupte/amânate în momentul indisponibilizării celor 8 containere, urmând a fi reluate după momentul clarificării situaţiei juridice, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Or, simpla purtare a unor discuţii legate de scoaterea din Zona Liberă a ţigărilor indicate, idee abandonată de persoanele implicate, nu poate fi calificată drept tentativă la infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, nefiind identificat niciun act de punere în executare a unei eventuale rezoluţii infracţionale de introducere în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a unor ţigarete. Nu a fost reţinut nici un demers concret făcut pe lângă autorităţile competente pentru scoaterea din Zona Liberă a containerelor cu ţigări şi nici nu s-a precizat dacă închirierea preconizată a unui spaţiu, ce urma a fi folosit în scopul menţionat, s-a finalizat sau nu, context în care discuţiile indicate reprezintă acte preparatorii, lipsite de relevanţă penală.
În egală măsură, instanţa de fond nu a identificat probe din care să rezulte implicarea inculpatului B. în contrabanda cu ţigarete provenite din Ungaria, Belgia sau Dubai, elementele reţinute în cuprinsul rechizitoriului cu privire la aceste acuzaţii fiind, în plus, extrem de sumare.
În susţinerea acuzaţiilor de contrabandă aduse inculpatului B., parchetul a mai invocat identificarea la domiciliul inculpatului, la data de 12.03.2013, a unei agende conţinând menţiuni olografe, dar şi a unui înscris intitulat "harta relaţională a reţelei de contrabandă cu ţigări", înscris ce reprezintă, în fapt, o copie a unui document dintr-un dosar de urmărire penală.
Prima instanţă a reţinut că aceste menţiuni, în lipsa coroborării cu alte probe administrate în cauză, nu permit stabilirea vreunei contribuţii concrete a inculpatului B. la săvârşirea unei infracţiuni de contrabandă, nici în varianta introducerii în ţară de ţigări prin sustragerea de la controlul vamal, nici în varianta deţinerii de ţigări cunoscând că acestea provin din contrabandă.
. . . . . . . . . .
În cazul inculpatului F., instanţa de fond a reţinut că în urma percheziţiei efectuate în spaţiul din Bucureşti, str. x, spaţiu folosit de inculpat, după cum rezultă şi din declaraţia martorului BBB., au fost identificate: 639 pachete ţigări cu timbru de acciză Ucraina, de pe care lipseau marcajele în limba română, impuse de Legea nr. 571/2003; o instalaţie artizanală pentru distilare şi îmbuteliere pet-uri plastic (pentru alcool şi băuturi alcoolice), şi următoarele cantităţi de alcool/băuturi alcoolice: 20 de pet-uri mari, conţinând în total 195 litri alcool, cu concentraţie de aprox. 70 grade; 12 canistre a câte 30 de litri, însumând 360 litri alcool, având o concentraţie de cca. 40 grade; 225 pet-uri de 0,5 litri, însumând 112,5 litri de alcool de concentraţie 45 grade; 3 pet-uri de alcool, însumând 5,5 litri, concentraţie 35 grade; 544 buc. pet-uri plastic goale, folosite, fără dopuri, având etichete aplicate şi inscripţionate "DD." şi "alcool sanitar" 750 pet-uri plastic goale, nefolosite, cu dopuri, de 0,5 litri; 83 bucăţi pet-uri plastic goale, de 10 litri, nefolosite, cu dopuri.
În acelaşi timp, percheziţia informatică realizată asupra telefonului ridicat de la inculpatul F. a relevat implicarea acestuia în discuţii legate de comercializarea de ţigarete, mărcile acestora şi preţurile utilizate dovedind provenienţa din contrabandă.
Coroborând declaraţia inculpatului de recunoaştere a acuzaţiilor aduse, cu probele mai sus indicate, instanţa de fond a reţinut implicarea inculpatului F. într-o activitate continuată de deţinere şi comercializare de ţigarete de contrabandă, precum şi producerea de către acesta de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare (băuturi alcoolice) în afara antrepozitului fiscal.
. . . . . . . . . .
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor aceasta a fost reţinută în sarcina inculpaţilor A., B., E., C., D., P., N., O. în varianta normativă prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 "ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni", variantă ce se regăseşte şi în dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 589 din 18 iulie 2019.
Au fost evidenţiate două modalităţi de săvârşire a acestei infracţiuni: una prin reinvestirea unei părţi din profiturile obţinute în urma activităţii de producţie şi comercializare a ţigaretelor contrafăcute şi/sau de contrabandă, în materii prime şi materiale necesare asigurării continuităţii activităţii infracţionale, precum şi în închirierea unor locaţii pretabile derulării acesteia, pentru ascunderea originii ilicite a sumelor de bani, documentele de achiziţie a materiilor prime, a autovehiculelor folosite la activitatea infracţională şi contractele de închiriere de spaţii fiind întocmite pe numele altor societăţi comerciale, sau pe numele altor persoane, nerelaţionate grupării infracţionale, sau chiar prin folosirea de identităţi fictive; alta prin folosirea sumelor ce reveneau membrilor grupării infracţionale în vederea achiziţionării de autoturisme sau bunuri imobile, prin intermediul altor persoane.
În ceea ce priveşte prima variantă, au fost indicate:
1) Transportul de tutun din Bulgaria din data de 23.08.2013, pentru care, firma care figura ca vânzător este YYYYYY. din Haskovo, Bulgaria, avându-l ca administrator şi acţionar pe ZZZZZZ., firma care figura în documente ca şi cumpărător al mărfii este KKKKKK., avându-l ca proprietar şi administrator pe AAAAAAA., iar destinatarul mărfii, conform documentelor însoţitoare ale transportului, era societatea comercială BBBBBBB. din Slovacia, deşi în realitate, marfa urma să ajungă la fabrica clandestină de la Clinceni, judeţul Ilfov (cu privire la acest transport s-a arătat că a fost achitată suma de 20.000 euro de inculpatul D.).
2) încheierea contractului de închiriere pentru depozitul SC RRRRRR. SA pentru care membrii grupării infracţionale ar fi folosit o carte de identitate falsă pe numele CCCCCCC.
Cu privire la această acuzaţie, instanţa de fond a reţinut că în cuprinsul rechizitoriului se precizează că închirierea spaţiului de la SC RRRRRR. SA a fost realizată de familia Tătăroi, separat de restul membrilor grupării infracţionale şi fără cunoştinţa acestora şi că nu a fost stabilită în nicio manieră implicarea inculpaţilor din prezentul dosar în depozitarea în spaţiul închiriat de la SC RRRRRR. SA a bunurilor identificate cu ocazia percheziţiei din 12.07.2013.
3) încheierea contractului de închiriere fără număr, datat 11.02.2013, între SC SSSSS. SRL, administrată de inculpatul L., în calitate de proprietar, şi SC TTTTT. SRL (CUI x) în calitate de chiriaş (reprezentată prin WWW. - apropiat al inculpatului J.), în schimbul unei chirii de 1.000 euro/lună.
Sub acest aspect, instanţa de fond a constatat că parchetul nu a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor L. şi J. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor şi nici nu a indicat care dintre inculpaţii trimişi în judecată pentru această infracţiune sunt vizaţi în mod concret de această acuzaţie.
4) încheierea contractului de închiriere nr. x/02.07.2013 pentru spaţiul din municipiul Ploieşti, str. x, pentru suma de 5.000 RON/lună în care la rubrica "chiriaş" figurează numita YY., care audiată fiind, a arătat că nu a mers niciodată la locaţia respectivă şi nu a închiriat niciodată acel spaţiu.
În ceea ce priveşte acest contract de închiriere, instanţa de fond a reiterat faptul că probele administrate în cauză nu au permis identificarea persoanei care a închiriat spaţiul indicat, dar şi că nu s-a putut stabili o legătură între inculpaţii ce fac obiectul acestui dosar şi depozitul din municipiul Ploieşti, str. x.
5) încheierea contractului de închiriere nr. x din data de 22.08.2013 pentru depozitul din comuna Corbeanca, localitatea Petreşti, judeţul Ilfov, aparţinând SC CC. SRL - administrator SS., la rubrica "chiriaş" figurând FFFFFF., identitate falsă furnizată proprietarului de către inculpatul D. Contravaloarea chiriei menţionată în contract a fost de 200 euro plus TVA/lună, aceasta fiind achitată anticipat pentru 3 luni.
6) încheierea contractului de închiriere autentificat sub nr. x/18.07.2013 de B.N.P. CCCCCC. şi înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice sub nr. x/30.07.2013 pentru spaţiul din Clinceni, judeţul Ilfov, la Notarul Public CCCCCC., aparţinând inculpatului O., pentru o sumă modică, de 250 euro/lună la cursul BNR, plus plata utilităţilor, pe numele lui WWWW. (nerelaţionat grupării infracţionale şi activităţii ilicite derulate de membrii acesteia), cunoscut al inculpatului N., în condiţiile în care înţelegerea reală avută cu inculpaţii B., D. şi C. a vizat plata unei chirii de 8.000 euro/lună.
7) Achiziţionarea la data de 21.08.2013 de inculpaţii C. şi D. a autoturismului, contra sumei de 3.900 euro, prin folosirea de către inculpatul D. a identităţii false de FFFFFF. S-a mai precizat că, pentru a ascunde adevărata proprietate a autoturismului, folosit pentru activitatea curentă a fabricii de ţigări, inculpaţii nu au mai întocmit actele de vânzare-cumpărare.
8) Achiziţionarea de către inculpatul C. în cursul anului 2013, prin intermediul numitului OOOO., a autoturismului, cu care a realizat transportul tutunului şi materialelor auxiliare la fabrica din Clinceni, şi a ţigărilor de la fabrică la depozitul din Corbeanca, pentru ascunderea adevăratei proprietăţi, autovehiculul rămânând înmatriculat pe numele fostului proprietar DDDDDDD. - proprietar de la data de 28.12.2012.
Raportat la aceste acuzaţii, instanţa de fond a reţinut că infracţiunea de spălare a banilor în varianta normativă prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 are drept scop principal asigurarea folosului infracţiunii comise prin crearea unei aparenţe de legalitate/de dobândire pe căi licite a bunurilor ce fac obiectul operaţiunii de "spălare". Prin acţiunile incriminate, bunurile provenite din infracţiune apar în materialitatea lor într-o altă lumină şi cu o altă semnificaţie, fără nicio legătură cu provenienţa lor ilicită, reală. Or, în niciunul din cazurile menţionate mai sus, inculpaţii nu au acţionat în acest scop, ci în scopul desfăşurării activităţii infracţionale, a continuării acesteia, fără a fi depistaţi de organele judiciare. S-a reţinut că nu trebuie confundate măsurile de precauţie pe care autorii unor fapte penale le iau pentru a ascunde o activitate infracţională în desfăşurare, cum ar fi folosirea numelui altor persoane pentru închirierea spaţiilor unde îşi desfăşoară activitatea infracţională sau cumpărarea sub un alt nume a unor bunuri folosite în acelaşi scop, cu manoperele specifice conservării rezultatului/produsului activităţii ilicite ce caracterizează infracţiunea de spălare de bani. În spălarea de bani, produsul apare "curat", nu este folosit în continuarea activităţii infracţionale iniţiale.
Prin închirierea spaţiilor pentru depozitarea materialelor/ţigaretelor produse sau pentru derularea activităţii de producere a ţigărilor sub alte nume, inculpaţii nu au urmărit spălarea produsului infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, ci doar ascunderea adevăratei lor identităţi, în vederea îngreunării unei eventuale depistări de către organele judiciare, acelaşi fiind şi motivul pentru care autoturismul, folosit în activitatea infracţională, a fost achiziţionat prin folosirea unei identităţi false.
De altfel, chiar valoarea contractelor de închiriere sau a bunurilor achiziţionate în vederea derulării activităţii infracţionale exclude existenţa unui scop de spălare a banilor proveniţi din săvârşirea de infracţiuni - 200 euro/lună în cazul contractului pentru spaţiul din Corbeanca, 250 euro/lună în cadrul spaţiului din Clinceni, 1.000 euro/lună în cazul spaţiului de la Petrobrazi pentru o perioadă de câteva luni sau 3.900 euro în cazul achiziţionării autoturismului. Activitatea infracţională ce face obiectul prezentului dosar este una care a adus venituri importante, iar sumele indicate, cu o valoare totală de aproximativ 10.000 euro, nu reprezintă decât o parte infimă din ceea ce inculpaţii au obţinut.
Mai mult, cel puţin în cazul contractului de închiriere încheiat pentru spaţiul din Clinceni, parchetul a invocat existenţa unei subevaluări a chiriei plătite inculpatului O. S-a arătat că în cuprinsul contractului ar fi fost menţionată o chirie în cuantum de 250 euro/lună, în condiţiile în care inculpatul ar fi primit 8.000 euro/lună (sumă menţionată doar în declaraţiile inculpatului C.). Or, modalitatea în care se realizează operaţiunile de spălare de bani în astfel de situaţii constau, de regulă, fie în încheierea de contracte fictive pentru servicii nefurnizate (ceea ce nu este cazul în speţă, toate spaţiile fiind puse la dispoziţie), fie în supraevaluarea serviciilor pentru a acoperi sumele primite în urma desfăşurării activităţii infracţionale (ceea ce iarăşi nu se poate reţine în cauză). Instanţa de fond a reţinut că, acceptând varianta reţinută de parchet, ar rezulta că, prin raportare la spaţiul din Clinceni, inculpaţii au "spălat" aproximativ 500 euro pentru cele două luni în care a fost în vigoare contractul de închiriere, plătind în fapt o sumă de peste 16.000 euro, ceea ce exclude evident existenţa scopului inerent al infracţiunii de spălare de bani.
În ceea ce priveşte achiziţionarea cantităţii de tutun din Bulgaria de către inculpaţii D. şi C., instanţa de fond a reţinut, în primul rând, că, potrivit declaraţiilor inculpatului C., suma plătită pentru achiziţionarea acesteia a fost în cuantum de 50.000 euro. Inclusiv în agenda ridicată de la inculpatul D. se regăsesc menţiuni referitoare la plata sumelor de "20.000 - x" şi "22.050 materiale x", rezultând o sumă superioară celei de 20.000 euro reţinută de parchet. În al doilea rând, şi în acest caz, instanţa de fond a apreciat că prin achiziţionarea tutunului prin intermediul unor contracte fictive nu s-a încercat realizarea unei operaţiuni de albire a produsului infracţiunilor iniţiale, ci doar asigurarea mijloacelor pentru continuarea activităţii fabricii ilicite. Tutunul achiziţionat a fost folosit pentru producerea de produse accizabile contrafăcute în afara antrepozitului fiscal. Or, investirea produsului infracţiunii în materia primă necesară continuării activităţii infracţionale nu reprezintă spălare de bani.
În ceea ce priveşte autovehiculul, instanţa de fond a reţinut că acesta a fost achiziţionat la data de 04.01.2013 de OOOO. de la DDDDDDD. contra sumei de 2.600 euro, fiind întocmit un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit.
Cu privire la numitul OOOO., instanţa de fond a constatat că acesta a fost indicat de inculpatul N. ca o persoană apropiată inculpaţilor C. şi E., fiind implicat în transportul ţigărilor contrafăcute. N. a mai arătat că OOOO. era una din persoanele care folosea autoturismul, ce aparţinea inculpatului C., dar şi faptul că acest autoturism a fost înmatriculat pe numele lui N. De altfel, la data de 25.01.2013, inculpatul N. a încheiat cu OOOO. un contract de comodat prin care i-a cedat folosinţă asupra autoturismului menţionat . Totodată, inculpatul C. a precizat despre OOOO. faptul că acesta era şoferul lui E. şi că a plecat în Republica Moldova în cursul lunii martie 2013 cu autoturismul.
Raportat la cele arătate, instanţa de fond a reţinut că inculpatul OOOO. era o persoană apropiată inculpatului C., posibil implicată în distribuţia ţigărilor contrafăcute produse la fabrica din judeţul Braşov, condiţii în care utilizarea autovehiculului de către inculpatul C., după plecarea lui OOOO. în Republica Moldova, nu este o dovadă a faptului că acesta a făcut obiectul unei infracţiuni de spălare de bani şi nici a faptului că inculpatul C. ar fi fost adevăratul proprietar al acestuia.
Având în vedere cele ce preced, instanţa de fond a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani în cazul niciunuia dintre actele materiale mai sus indicate, dispunând cu privire la acestea o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
. . . . . . . . . .
În ceea ce priveşte cea de-a doua variantă a spălării de bani (folosirea sumelor ce reveneau membrilor grupării infracţionale în vederea achiziţionării de autoturisme sau bunuri imobile, prin intermediul altor persoane), instanţa de fond a analizat acuzaţiile aduse fiecărui inculpat.
1. În cazul inculpatului E., s-a reţinut infracţiunea de spălare de bani şi prin raportare la achiziţionarea, în cursul anului 2011, a autoturismului, în leasing de la Y. SA, conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011, valoarea totală cu TVA a contractului fiind de 54.120,18 euro, iar rata lunară de leasing de 767 euro, arătându-se că, pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului sau a dreptului asupra acestuia, contractul de leasing a fost încheiat pe numele SC EEEEEEE. SRL
Cu privire la acest autoturism, instanţa de fond a reţinut că a făcut obiectul contractului de leasing nr. x/21.06.2011 încheiat de Y. SA cu SC EEEEEEE. SRL, autoturismul fiind folosit de inculpatul E., în calitate de garant al contractului de leasing. La momentul încheierii contractului, societatea SC EEEEEEE. SRL a fost reprezentată de inculpatul E., acesta având şi calitatea de asociat şi administrator al societăţii . Potrivit graficului de plăţi al ratelor de leasing, ultima rată urma a fi achitată la data de 10.06.2015, Y. SA precizând că SC EEEEEEE. SRL nu a achitat ratele contractului de leasing, condiţii în care a operat rezilierea unilaterală şi obligaţia utilizatorului de a proceda la restituirea acestuia, conform art. 12.3. lit. d) din Condiţiile generale ale contractului. Dovadă în acest sens este notificarea de reziliere nr. x/13.02.2014 prin care SC EEEEEEE. SRL era notificată cu privire la rezilierea contractului începând de la 13.02.2014, precum şi cu privire la obligaţia de a restitui autoturismul în termen de 3 zile . Faptul că notificarea de reziliere este ulterioară momentului instituirii măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului, prin ordonanţa din data de 06.11.2013, nu prezintă relevanţă în condiţiile în care măsura menţionată nu a fost comunicată Y. SA, societatea de leasing aflând despre măsura indisponibilizării doar în momentul în care a încercat recuperarea autoturismului.
A mai subliniat prima instanţă că este de esenţa contractului de leasing faptul că acesta are ca obiect transmiterea doar a folosinţei şi posesiei bunului vizat. Transmiterea dreptului de proprietate are loc, de regulă, la expirarea contractului de leasing, în urma achitării valorii reziduale, ceea ce nu s-a întâmplat în prezentul caz, după cum rezultă din cele arătate de Y. SA
Dincolo de aceste consideraţii cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra autoturismului, instanţa de fond a constatat că încheierea contractului de leasing în maniera indicată nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani. Cu prioritate, s-a constatat că acest contract a fost încheiat la data de 21.06.2011, atunci fiind achitat şi avansul de 16.450 euro. Or, la momentul respectiv, nu există probe din care să rezulte că inculpatul E. era implicat în desfăşurarea unei activităţi infracţionale, al cărei produs să fie supus unei operaţiuni de "spălare". În Dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Braşov, după cum s-a arătat deja, inculpatul E. a fost condamnat pentru o activitate infracţională desfăşurată în perioada 2012 - 2013. Astfel, s-a reţinut că împreună cu JJJJ. şi HHH., inculpatul E. a constituit un grup infracţional organizat la începutul anului 2012 în scopul de a produce clandestin ţigarete, spaţiul necesar amplasării şi funcţionării utilajelor fiind amenajat în primăvara anului 2012. În ceea ce priveşte activitatea fabricii şi producerea de ţigarete în afara unui antrepozit fiscal, aceasta a fost plasată de Curtea de Apel Braşov în perioada iulie - august 2012. În sarcina inculpatului s-a mai reţinut şi deţinerea, în perioada iulie 2012- martie 2013, de timbre fiscale false destinate marcării pachetelor de ţigarete. Dintre infracţiunile indicate, singura aptă să creeze un beneficiu financiar susceptibil de a fi supus unei spălări de bani este infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa unui regim de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 271/2003, despre care s-a reţinut că a fost comisă în perioada iulie - august 2012.
În prezentul dosar, în legătură cu funcţionarea fabricii de la Blejoi, numele inculpatului E. este menţionat pentru prima dată de parchet la fila x din rechizitoriu, în contextul "incursiunii" realizate în interiorul fabricii de inculpaţii D. şi BBBB. la începutul lunii februarie 2013. Inculpatul E. nu este indicat ca unul dintre beneficiarii activităţii fabricii amplasate la Blejoi pentru perioada 2011 - 2013, aceştia fiind nominalizaţi de parchet în persoana numiţilor HHHH., EEEE. şi fraţii săi - DDDD. şi CCCC., D. şi BBBB.
Instanţa de fond a reţinut că, deşi existenţa unei condamnări anterioare sau simultane pentru infracţiunea predicat din care provin bunurile supuse operaţiunii de spălare de bani nu este o condiţie necesară pentru reţinerea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, este însă necesar să se stabilească faptul că bunurile provin dintr-o infracţiune, condiţie ce nu este îndeplinită în cazul de faţă. Astfel, nu este dovedit faptul că, la momentul încheierii contractului de leasing financiar - iunie 2011, inculpatul E. era implicat într-o activitate infracţională producătoare de venituri care fie "spălate" prin încheierea contractului în maniera indicată. De altfel, în cazul încheierii contractului de leasing financiar, instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită nici cerinţa existenţei unei operaţiuni de "ascundere" a provenienţei sumelor de bani utilizate pentru achitarea ratelor. Contractul a fost semnat de inculpatul E., în calitate de administrator şi asociat al societăţii SC EEEEEEE. SRL, dar şi în calitate de garant, acesta figurând, totodată, în calitate de utilizator al bunului indicat. În condiţiile în care contractul a fost încheiat de o societate comercială, provenienţa sumelor de bani folosite pentru achitarea ratelor putea fi determinată cu uşurinţă, prin analiza contabilităţii acesteia, a extraselor de cont, verificări pe care însă parchetul nu a considerat necesar să le realizeze, iar în ceea ce priveşte adevăratul beneficiar al autoturismului - inculpatul E. - identitatea acestuia era evidentă din chiar cuprinsul contractului de leasing.
Tot ca act material al infracţiunii de spălare de bani, în sarcina inculpatului E. s-a reţinut că acesta a investit o parte din sumele de bani provenite din săvârşirea de infracţiuni la UUUUU. din Baloteşti, iar pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, inculpatul a încheiat cu martorul XX. - administratorul UUUUU. - contractul de împrumut cu garanţie ipotecară autentificat sub nr. x/18.05.2012 de B.N.P. FFFFFFF. pentru suma de 150.000 euro, în care "împrumutător" figurează numita GGGGGGG. (apropiată a lui E., fără legături cu activitatea infracţională). De asemenea, GGGGGGG. figurează a-l fi împuternicit prin procura specială autentificată sub nr. x/18.05.2012 pe E. să încheie respectivul contract, în numele său şi pentru ea . Potrivit declaraţiilor constante ale martorului XX., persoana care i-a împrumutat în mod real suma menţionată a fost inculpatul E., acesta având iniţiativa încheierii contractului de împrumut pe numele unei alte persoane - numita GGGGGGG., martorul precizând şi faptul că suma de 150.000 euro i-a fost restituită inculpatului.
Raportat la cele arătate, instanţa de fond a reţinut că susţinerile parchetului legate de existenţa unei investiţii ascunse a inculpatului E. în UUUUU. din Baloteşti prin intermediul contractului indicat nu sunt susţinute de probele administrate. Totodată, prima instanţă a constatat şi în cazul contractului de împrumut că acesta precede orice activitate infracţională producătoare de venituri reţinută în sarcina inculpatului E., contractul fiind încheiat la data de 18.05.2012, anterior operaţionalizării fabricii clandestine de ţigări din judeţul Braşov în luna iulie 2012 şi anterior implicării inculpatului în activitatea fabricii de la Blejoi. A mai reţinut prima instanţă că inculpatul E. a făcut dovada că, anterior încheierii contractului de împrumut în modalitatea indicată, înstrăinase imobilul din str. x, sector 4 Bucureşti, în schimbul sumei de 292.000 euro, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.03.2012 de B.N.P. HHHHHHH., având astfel, teoretic, la dispoziţie suma de 150.000 euro ce a făcut obiectul contractului de împrumut încheiat cu XX. şi IIIIIII.
În aceste condiţii, având în vedere, în principal, lipsa reţinerii unei activităţi infracţionale producătoare de venituri anterioare încheierii contractului de leasing financiar nr. x/21.06.2011 şi a contractului de împrumut autentificat sub nr. x/18.05.2012, dar şi celelalte aspecte indicat mai sus, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului E. nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
2. În cazul inculpatului C., s-a reţinut că, din banii obţinuţi din săvârşirea de infracţiuni, în cursul anului 2013 a achiziţionat din Cehia autoturismul, iar pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat pe numele SC JJJJJJJ. SRL Bucureşti - CUI x (asociaţi cetăţenii moldoveni KKKKKKK. cu 80% şi LLLLLLL. - 20%, iar administrator MMMMMMM.), sens în care autovehiculul a fost înmatriculat în Bucureşti, pe numele acestei societăţi comerciale, la data de 07.08.2013.
Prima instanţă a constatat că acest autoturism a fost folosit în mod constant de inculpatul C. în cursul lunii septembrie 2013, inclusiv pentru a se deplasa la fabrica de la Clinceni, la domiciliul acestuia fiind identificată inclusiv factura aferentă achiziţiei unor accesorii pentru autoturismul x şi chitanţa din data de 06.08.2013 de achitare a taxelor necesare pentru înmatriculare, ambele documente în original.
Pentru a dovedi modalitatea în care autoturismul a intrat în posesia inculpatului C., numita AA. a prezentat împuternicirea nr. 48/31.07.2013 prin care SC JJJJJJJ. SRL o împuternicea să folosească autoturismul pe teritoriul României şi al Republicii Moldova în perioada 01.08.2013 - 31.12.2013 . Instanţa de fond a observat faptul că această procură apare ca fiind eliberată la data de 31.07.2013, anterior înmatriculării autoturismului în România la data de 07.08.2013, element relevant pentru determinarea caracterului nereal al acesteia. În plus, la dosarul cauzei nu a fost identificată nicio probă din care să rezulte existenţa unor raporturi între AA. şi SC JJJJJJJ. SRL care să justifice încredinţarea autoturismului indicat imediat după achiziţionare sa şi nici nu au fost propuse probe din care să rezulte faptul că acest autoturism a fost achiziţionat din sume de bani aparţinând societăţii comerciale.
Raportat la cele arătate, instanţa de fond a apreciat că a fost făcută dovada achiziţiei autoturismul de către inculpatul C., dar şi a faptului că pentru ascunderea adevăratului proprietar al bunului înmatricularea s-a realizat pe numele SC JJJJJJJ. SRL Bucureşti.
Totodată, prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul C. a cumpărat în anul 2012 de la numitul KKK. apartamentul nr. x şi apartamentul nr. x din imobilul situat în localitatea Domneşti, judeţul Ilfov, la preţul de 14.000 euro, iar, pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului, ori a dreptului asupra acestora, a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din data de 26.11.2012 la biroul notarului public V. din Ciorogârla, de către KKK. şi SC NNNNNNN. SRL, în calitate de vânzători, şi numita AA. - concubina inculpatului C., în calitate de cumpărător.
Cu privire la aceste două apartamente, inculpatul C. a precizat că au fost achiziţionate din banii obţinuţi ca avans (30.000 euro) în cazul vânzării unei case pe care el şi AA. o deţineau în Chişinău, imobilul fiind înstrăinat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. OOOOOOO. din Chişinău la data de 14.12.2012, contra unui preţ de 330.000 euro (trecut în acte)/530.000 euro (preţ real) . Documentele depuse de inculpat la dosarul instanţei atestă faptul că numita AA. a deţinut, împreună cu inculpatul C., un imobil în Chişinău, Republica Moldova, imobil ce a fost înstrăinat contra sumei de 330.000 euro la data de 14.12.2012 . Având în vedere uzanţele în materie de încheiere de contracte de vânzare cumpărare, este plauzibil ca o parte din preţ să fi fost achitată anterior încheierii contractului în formă autentificată, iar numita AA. să fi deţinut la data de 26.11.2012 suma necesară achiziţionării celor două apartamente amplasate în localitatea Domneşti, judeţul Ilfov.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada, dincolo de orice dubiu rezonabil, că sumele folosite pentru achiziţionarea celor două apartamente au provenit din săvârşirea de infracţiuni de către inculpatul C. şi nici că prin încheierea contractelor pe numele numitei AA. s-a încercat ascunderea adevăratului proprietar al acestor imobile.
3. În cazul inculpatului D. s-a reţinut că, la data de 30.11.2012, a achiziţionat autoturismul, iar pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, înmatricularea a fost făcută pe numele concubinei sale, Z., inculpatul D. figurând ca uzufructuar
Cu privire la acest autoturism, înmatriculat pe numele Z. la data de 03.12.2012, prima instanţă a constatat că a fost folosit în mod constant de inculpatul D. în tot cursul anului 2013, inclusiv pentru deplasări în/din Republica Moldova împreună cu alţi membri ai grupării infracţionale, după cum rezultă din fişa de evidenţă intrări/ieşiri pentru auto. Deşi a revendicat dreptul de proprietate asupra bunului indicat, Z. nu a prezentat niciun document din care să rezulte că aceasta era adevărata proprietară a autoturismul şi că ar fi avut posibilitatea de a achiziţiona acest bun.
În raport de cele prezentate, reţinând că la data achiziţionării autoturismului inculpatul D. era implicat în funcţionarea fabricii de la Blejoi, obţinând sume de bani dintr-o activitate infracţională, instanţa de fond a apreciat că a fost făcută dovada achiziţiei autoturismului de către inculpatul D., dar şi a faptului că pentru ascunderea adevăratului proprietar al bunului înmatricularea s-a realizat pe numele Z.
4. În cazul inculpatului P., în cuprinsul rechizitoriului s-a arătat că acesta a achiziţionat la data de 10.04.2013, autoturismul, iar pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, autoturismul a fost înmatriculat în Rep. Moldova, pe numele tatălui inculpatului, U., inculpatul P. figurând ca uzufructuar.
În ceea ce priveşte acest autoturism, instanţa de fond a constatat că a fost înmatriculat pe numele tatălui inculpatului P., U., la data de 10.04.2013, la aceeaşi dată U. cedându-i folosinţa autoturismului lui P., în calitate de uzufructuar. Pe de altă parte, U. a făcut dovada obţinerii în cursul anilor 2011 - 2013, în calitate de asociat al SRL IIIIIIII., a unor sume de bani de natură a îi permite achiziţionarea autoturismului indicat, iar încredinţarea acestuia către inculpatul P., fiul numitului U., nu este de natură a dovedi, dincolo de orice îndoială, faptul că proprietarul real al bunului era inculpatul P. şi că înmatricularea autoturismului pe numele tatălui său s-a făcut în scopul ascunderii provenienţei sumelor folosite pentru achiziţionarea acestora.
A mai reţinut prima instanţă că, în cazul inculpatului P., probele administrate au dovedit cu claritate implicarea acestuia în activităţi producătoare de venituri ilicite doar cu începere din luna iulie 2013, când a fost pusă în funcţiune fabrica de la Clinceni. Anterior acestui moment, participarea inculpatului s-a limitat la incursiunea din luna februarie 2013 din fabrica de la Blejoi şi la mutarea utilajelor din această fabrică în spaţiul de la Tărlungeni în luna martie 2013. Deşi este evident faptul că inculpatul a fost recompensat pentru activitatea sa din lunile februarie- martie 2013, în lipsa determinării sumelor primite de acesta, având în vedere şi cele arătate cu privire la faptul că U. avea posibilitatea de a achiziţiona personal autoturismul, instanţa de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada că achiziţia autoturismului pe numele lui U. s-a făcut în scopul ascunderii adevăratei proprietăţi a bunului.
5. În cazul inculpatului B., în rechizitoriu s-a reţinut că, din banii obţinuţi din săvârşirea de infracţiuni, la data de 13.02.2013 a achiziţionat autoturismul, iar pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, înmatricularea a fost făcută pe numele X.
Instanţa de fond a constatat că acest autoturism, fabricat în anul 2012, a fost dobândit de numitul X. la data de 13.02.2013 . La 10.07.2013, l-a împuternicit, cu titlu gratuit, pe B. să folosească, în calitate de unic utilizator, autoturismul.
În fapt, autoturismul indicat a fost folosit de inculpatul B. încă din cursul lunii februarie 2013, după cum rezultă din fişa de intrări/ieşiri din Republica Moldova, fiind identificat în posesia inculpatului B. şi cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 12.03.2013, fiindu-i restituit acestuia la data de 23.04.2013.
Deşi a revendicat dreptul de proprietate asupra autoturismului, numitul X. nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris din care să rezulte faptul că deţinea sumele de bani necesare pentru achiziţionarea acestuia şi nici nu a propus administrarea de probe din care să rezulte motivele pentru care i-a cedat, la scurt timp după achiziţionare, cu titlu gratuit, folosinţa unui autoturism de o valoare ridicată inculpatului B.
Coroborând elementele mai sus prezentate, instanţa de fond a apreciat că a fost făcută dovada achiziţiei autoturismul de către inculpatul B., dar şi a faptului că pentru ascunderea adevăratului proprietar al bunului înmatricularea s-a realizat pe numele X.
6. În cazul inculpatului N., s-a reţinut prin rechizitoriu că, din banii obţinuţi din săvârşirea de infracţiuni, în cursul anului 2013 a achiziţionat autoturismul, iar pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, autovehiculul a fost înmatriculat la data de 19.02.2013, pe numele firmei PPPPPPP., utilizator N.
Faptul că inculpatul N. este proprietarul autoturismului rezultă şi din declaraţiile inculpatului Q., dar şi din declaraţiile lui N., acesta arătând că autoturismul îi aparţine şi că l-a folosit în interes personal, dar şi la cererea altor persoane.
Având în vedere cele ce preced, precum şi poziţia inculpatului N. în sensul recunoaşterii situaţiei de fapt reţinute în rechizitoriu, instanţa de fond a apreciat că a fost făcută dovada achiziţiei autoturismul de către inculpatul N., dar şi a faptului că pentru ascunderea adevăratului proprietar al bunului înmatricularea s-a realizat pe numele firmei PPPPPPP.
. . . . . . . . . .
În drept
În ceea ce priveşte determinarea legii penale mai favorabile, instanţa de fond a constatat că de la data săvârşirii faptelor au intervenit modificări ale textelor de lege ce sancţionează infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, dar şi modificări ale regulilor în materie de concurs de infracţiuni.
Astfel, dispoziţiile art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, care sancţionau constituirea unui grup infracţional organizat cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, îşi găsesc, cu începere de la data de 01.02.2014, corespondent în dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., potrivit cărora "(1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Când infracţiunea care intră în scopul grupului infracţional organizat este sancţionată de lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi."
Infracţiunea prevăzută de Legea nr. 84/1998 era, la data faptelor, reglementată de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) (faptă săvârşită de un grup infracţional organizat), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998 şi sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi, iar cu începere de la data de 01.02.2014 de dispoziţiile art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 care prevăd pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Textul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 a suferit şi modificări de substanţă, forma în vigoare la data săvârşirii faptelor sancţionând "cu închisoare de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor drepturi tipărirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate", pentru ca de la 01.02.2014 pedeapsa să fie închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi pentru "tipărirea, folosirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate". Contrar susţinerilor apărătorului inculpatului C., ambele texte sancţionau însă deţinerea de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, acţiune imputată inculpaţilor din prezenta cauză.
Articolul 2961 din Legea nr. 571/2003 nu a suferit modificări ca urmare a intrării în vigoare a noului C. pen., dar textul menţionat a fost înlocuit de dispoziţiile art. 452 din Legea nr. 227/2015, articol ce sancţionează mai aspru infracţiunea de "deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri" cu închisoarea de la 1 la 5 ani, faţă de închisoarea de la 1 la 4 ani în reglementarea anterioară.
Articolele 270 şi 274 din Legea nr. 86/2006 nu au suferit modificări în intervalul 2013 - 2020, în vreme ce pedeapsa pentru infracţiunea de spălare de bani în varianta prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 a fost redusă, începând cu data de 01.02.2014, de la 3 la 12 ani închisoare la 3 la 10 ani închisoare, această infracţiune găsindu-şi corespondent în prezent în dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019
În acelaşi timp, în cazul concursului de infracţiuni, potrivit noului C. pen., intrat în vigoare la 01.02.2014, este obligatorie aplicarea unui spor de 1/3 din totalul pedepselor ce nu se executată, potrivit C. pen. din 1969 sporul fiind unul facultativ.
Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a constatat că nu se poate face o determinare abstractă a legii penale mai favorabile, aceasta depinzând în cazul fiecărui inculpat de infracţiunile pentru care se dispune condamnarea şi de pedepsele concrete asupra cărora se va opri instanţa, respectiv dacă acestea sunt apropiate minimului special sau sunt într-un cuantum mai ridicat.
. . . . . . . . . .
Cu relevanţă pentru situaţia juridică a tuturor inculpaţilor, având în vedere situaţia de fapt reţinută în cele ce preced, instanţa de fond a apreciat că în cauză a fost făcută dovada existenţei unui grup infracţional organizat ce a funcţionat pe parcursul anilor 2011 - 2013, scopul grupului fiind acela de a produce şi pune în circulaţie ţigarete contrafăcute marca x, aducând atingere şi normelor referitoare la concurenţa loială. Sub acest aspect, prin încheierea din data de 20.12.2019, instanţa de fond a constatat că infracţiunea prev. de art. 5 lit. a) şi f) din Legea nr. 11/1991 modificată şi republicată este inclusă în infracţiunea prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998. În scopul grupului a fost inclusă şi deţinerea de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, precum şi marcarea ţigărilor contrafăcute cu aceste timbre falsificate. Acest grup a fost unul structurat, constituit din mai mult de trei persoane şi destinat săvârşirii de infracţiuni pentru o perioadă mai lungă de timp. Rolurile membrilor grupului erau clar delimitate, existând mai multe paliere în cadrul cărora au funcţionat inculpaţii din prezenta cauză.
Astfel, inculpatul B. apare ca unul dintre liderii grupului infracţional, rolul său fiind relevat de faptul că, în momentul în care au intervenit neînţelegeri între membrii acestuia, concretizate în sustragerea la începutul lunii februarie 2013 a unei cantităţi de 300 baxuri ţigări de către numiţii D., BBBB. şi IIII., inculpatul B. a fost persoana la care au apelat HHHH., şi DDDD., persoane implicate în funcţionarea fabricii de la Blejoi, pentru restabilirea ordinii. Inculpatul B. a fost informat şi şi-a dat acordul cu privire la toate acţiunile ulterioare - mutarea materialelor şi a utilajelor de la Blejoi, transferul fabricii la Clinceni, participarea inculpatului C. la funcţionarea fabricii, demersurile realizate pentru obţinerea participării unor specialişti în industria tutunului. Aceste aspecte au fost recunoscute indirect şi de inculpatul B., acesta arătând, de exemplu, faptul că, după deplasarea la fabrica din Blejoi de la mijlocul lunii februarie 2013, i-a transmis lui EEEE. că poate să facă ce doreşte "pentru că el nu o să-i oprească", sau că "i-a convenit ideea de asociere" între D., BBBB. şi C., deoarece acesta din urmă era o persoană apropiată lui EEEE. şi astfel se crea premisa aplanării conflictului . Rolul central al inculpatului B. a rezultat şi din declaraţiile inculpatului N., acesta arătând că de activităţile curente ale fabricii de la Clinceni se ocupa inculpatul P., iar dacă existau probleme acesta trebuia să le comunice inculpatului D. În acelaşi timp, D. şi C. conduceau activitatea, deasupra acestora, "mai mare în rang" fiind inculpatul B. . Inclusiv inculpatul C. a precizat, cu referire la activitatea fabricii de la Clinceni, faptul că D. îi raporta lui B. informaţii referitoare la stadiul producţiei.
Pe palierul următor al grupării infracţionale, instanţa de fond i-a reţinut pe inculpaţii D. şi C., persoane cu participare financiară în funcţionarea fabricilor din Blejoi (în cazul inculpatului D.) şi Clinceni (în cazul amândurora) şi coordonatori ai activităţii acestora. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., instanţa de fond a reţinut că rolul acestuia în derularea activităţii fabricii de la Clinceni s-a datorat recomandării inculpatului E., acesta nemaiavând posibilitatea de a participa personal în condiţiile luării unor măsuri preventive faţă de acesta în dosarul D.I.I.C.O.T. Braşov. În cadrul grupului apar ca având un rol determinat şi EEEE., DDDD., CCCC., HHHH., persoane cu implicare în funcţionarea fabricii de la Blejoi, dar care nu au mai avut o participaţie în fabrica de la Clinceni, dar şi numitul BBBB., care a avut un rol similar celui al inculpatului D. În activitatea grupului au fost atrase pentru realizarea de diverse servicii şi persoane care aveau posibilitatea de a intermedia desfăşurarea activităţii infracţionale, cum ar fi inculpatul M. - avocat, J. - deţinătorul unei agenţii imobiliare şi K. - consilier parlamentar, toţi aceştia beneficiind şi de relaţii ce se puteau dovedi folositoare grupului.
În continuare, în structura grupului au fost menţionaţi inculpaţii N., apropiat al inculpatului C., şi P., apropiat al inculpatului D., aceştia ocupându-se de gestionarea activităţii concrete a fabricii de la Clinceni, un ultim nivel al grupului fiind reprezentat de persoane la care s-a apelat pentru servicii punctuale - punerea la dispoziţie a unor spaţii în cazul inculpaţilor L. şi O., punerea la dispoziţiei a forţei personale în cazul inculpaţilor G. şi H., efectuarea de transporturi în cazul inculpatului Q. sau valorificarea unora din produsele infracţionale în cazul inculpatului F.
Pe de altă parte, raportat la cele arătate anterior, instanţa de fond nu a reţinut ca intrând în scopul grupului infracţional comiterea infracţiunilor de contrabandă în varianta prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 sau de spălare de bani. Infracţiunea de contrabandă a fost reţinută doar în cazul inculpaţilor C. şi F., fără a există probe că săvârşirea acesteia ar fi reprezentat unul din scopurile pentru care grupul infracţional a fost constituit. De altfel, în cazul a numeroşi inculpaţi - Q., P., L., J., K., G., H., I. - nu a fost indicată nici în cuprinsul rechizitoriului vreo probă din care să rezulte că aceştia ar fi avut cunoştinţă de activităţile de contrabandă desfăşurate de ceilalţi inculpaţi. Nu rezultă nici faptul că inculpatul B. ar fi adus la cunoştinţa coinculpaţilor preocupările sale legate de ţigaretele aflate în păstrare în portul Constanţa.
Totodată, instanţa de fond a reiterat faptul că în cauză s-a reţinut că sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani doar prin raportare la achiziţiile de bunuri în scopul folosinţei personale şi prin ascunderea adevăratului proprietar de inculpaţii B., C., D. şi N., fiecare inculpat procedând personal la "spălarea" sumelor obţinute în urma activităţii infracţionale, fără a rezulta că ceilalţi aveau cunoştinţă de acţiunile întreprinse.
Drept urmare, constatând că nu s-a dovedit faptul că în scopul grupului infracţional a intrat o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, instanţa de fond a dispus, în cazul tuturor inculpaţilor, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. Raportat la motivele pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, prima instanţă a reiterat faptul că nu se putea proceda la analiza incidenţei alin. (2) din articolul 367 C. pen. în cursul judecăţii, o astfel de analiză implicând o antepronunţare.
. . . . . . . . . .
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., prima instanţă a constatat că rolul acestuia de lider al grupării infracţionale a fost reţinut de parchet, în principal, pe baza proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, probe a căror nulitate a fost constatată prin încheierea din data de 3 iunie 2020.
În urma înlăturării interceptărilor convorbirilor telefonice, instanţa de fond a apreciat că celelalte probe administrate în cauză nu sunt suficiente pentru a duce la pronunţarea unei soluţii de condamnare. Existenţa unor legături puternice între inculpatul B., a cărui vinovăţie rezultă din probele prezentate mai sus, şi inculpatul A. şi participarea acestuia la unele întâlniri cu ceilalţi coinculpaţi reprezintă doar indicii cu privire la implicarea acestuia în activitatea infracţională din acest dosar, fără a reprezenta probe certe de natură a duce la înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie. Nici faptul că inculpatul A. a fost condamnat împreună cu inculpatul B. în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, fapte săvârşite în cursul anului 2007, nu poate duce la pronunţarea unei soluţii de condamnare în prezentul dosar penal şi nu reprezintă o dovadă că inculpatul a fost implicat în activitatea ce ţine de funcţionarea fabricilor de ţigarete sau că acesta ar fi dat dispoziţii coinculpaţilor în legătură cu acestea.
Cu ocazia dezbaterilor de la 01.07.2020, reprezentantul Ministerului Public a invocat în susţinerea vinovăţiei inculpatului A. şi declaraţiile date de coinculpaţii K. şi G. din cursul urmăririi penale. Or, instanţa a analizat deja declaraţiile date de inculpatul K. şi a constatat că afirmaţiile acestuia legate de prezenţa inculpatului A. la întâlnirea ce a avut loc la data de 14.02.2013 la biroul lui J. nu sunt susţinute de alte mijloace de probă administrate în cauză. Mai mult, nici în cuprinsul rechizitoriului nu se reţine faptul că inculpatul A. ar fi fost prezent la întâlnirea indicată, reţinându-se doar participarea coinculpaţilor B., E., J. şi K., după cum s-a arătat mai sus . În ceea ce priveşte declaraţiile inculpatului G., acestea confirmă doar calitatea sa de şofer al lui A., fără a oferi indicii legate de implicarea acestuia în activitatea infracţională din prezentul dosar . Cu referire la deplasările la Ploieşti din datele de 13 şi 14.02.2013, G. a precizat că acestea s-au efectuat la solicitarea inculpatului B., fără implicarea lui A. (în anexa rechizitoriului există o eroare în redarea declaraţiei inculpatului G. din data de 23.01.2014 în sensul menţionării inculpatului A. în locul lui B. ca fiind persoana care i-a solicitat lui G. să se deplaseze la Ploieşti în data de 13.02.2013 - f. x din rechizitoriu versus f. x d.u.p. - în fapt inculpatul precizând că "în data de 13 februarie 2013 am fost contactat telefonic de către B. care mi-a solicitat să îl însoţesc. ").
Celelalte persoane audiate în cauză au menţionat cu privire la inculpatul A. doar faptul că îl cunosc, fără a şti detalii legate de o eventuală activitate infracţională din România, cum este cazul numiţilor HHHH., BBBB., C., QQQQQQQ., RRRRRRR. etc. Afirmaţiile legate de faptul că inculpatul A. ar fi "hoţ în lege" sau faptul că unii martori au fost contactaţi de terţi ce au susţinut că sună în numele acestuia nu sunt nici ele suficiente pentru a demonstra, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul A. se face vinovat de cele reţinute în sarcina sa, respectiv faptul că s-a aflat în vârful ierarhiei grupului infracţional şi că s-a ocupat - direct sau prin intermediul altor inculpaţi - de racolarea celorlalte persoane care au participat la săvârşirea infracţiunilor ce fac obiect de cercetare în cauză, identificarea locaţiilor în care să fie amplasate utilajele, reparate şi puse în funcţiune, supravegherea activităţilor de punere în funcţiune a fabricilor ilegale de producere şi ambalare de ţigări care au funcţionat pe raza judeţului Braşov şi respectiv Prahova şi ulterior Ilfov, asigurarea, direct sau prin intermediari, a necesarului de tutun pentru funcţionarea celor 2 fabrici clandestine, asigurarea pieselor de schimb şi consultanţei tehnice prin intermediul unor specialişti din Republica Moldova sau autohtoni pentru amplasarea, punerea în funcţiune şi repararea utilajelor respective, asigurarea muncitorilor care să participe efectiv la producţia ţigărilor, furnizarea, direct sau prin intermediul relaţiilor deţinute de ei, a celorlalte materiale necesare producerii de ţigări (foiţă, folie de aluminiu, polipropilenă, etc.), asigurarea de blanchete pentru pachetele de ţigări contrafăcute ce urmau a fi produse şi comercializate, similare cu cele utilizate de titularul mărcii x - SC VVVV., şi de timbre de marcare fiscală false şi, nu în ultimul rând, asigurarea legăturii între palierul românesc şi cel din Republica Moldova.
Având în vedere cele ce preced, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracţiunile cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată, astfel cum acestea au fost reţinute în urma schimbării încadrării juridice operată de instanţă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., constatând că nu există probe că inculpatul a săvârşit aceste infracţiuni. În condiţiile pronunţării unei soluţii de achitare, prima instanţă a apreciat că nu se impune determinarea în cazul inculpatului A. a legii penale mai favorabile, aceasta depinzând în cauza de faţă exclusiv de pedepsele asupra cărora se orientează instanţa în cazul inculpaţilor cu privire la care se dispune o soluţie de condamnare.
Totodată, prima instanţă a constatat că inculpatul a fost reţinut, arestat şi arestat la domiciliu de la data de 21.09.2013 la data de 04.05.2015, fără ca în cauză să fie îndeplinite condiţiile pentru a se reţine că ar fi fost privat nelegal de libertate, în sensul art. 539 C. proc. pen. Măsurile preventive luate faţă de inculpat sunt anterioare deciziilor Curţii Constituţionale care au dus la înlăturarea probelor pe care s-a întemeiat acuzarea şi acestea au fost dispuse, prelungite şi menţinute la un moment la care legalitatea acestor mijloace de probă nu era contestată. Analizând încheierile prin care s-a dispus cu privire la măsurile preventive în cazul inculpatului A., instanţa de fond a constatat că la momentul pronunţării acestora erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 raportat la art. 148 C. proc. pen. din 1968 sau de art. 223 C. proc. pen. pentru a se dispune privarea de libertate a acestuia, după cum s-a constatat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma exercitării căilor de atac.
. . . . . . . . . .
În cazul inculpatului B., instanţa de fond a indicat deja elementele care duc la reţinerea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, precum şi rolul principal ocupat de inculpat în structura grupului.
În plus faţă de cele arătate deja, instanţa de fond a apreciat că apelarea la inculpatul B. pentru soluţionarea conflictului iscat în urma pătrunderii de la începutul lunii februarie 2013 în fabrica de la Blejoi este de natură a dovedi implicarea acestuia în funcţionarea fabricii, precum şi în decizia de relocare a tutunului şi a materialelor din fabrica de la Blejoi în spaţiul de pe R. Inculpatul B. a fost cel care a instrumentat închirierea spaţiului de la coinculpatul L. şi a organizat transportul materialelor în noaptea de 14/15.02.2013, dar şi transportul utilajelor din luna martie 2013 în spaţiul din Tărlungeni. Tot inculpatul B. şi-a dat acordul pentru reluarea activităţii fabricii în spaţiul de la Clinceni, precum şi pentru participarea inculpatului C. în coordonarea operaţiunilor de producere de ţigarete contrafăcute. Inculpatul B. a fost prezent personal la transporturile realizate de la Blejoi la R., dar şi la transporturile de la Tărlungeni la Clinceni, şi s-a deplasat în Odessa pentru a purta discuţii referitoare la acordarea permisiunii unor specialişti de a se deplasa în România şi de a lucra la fabrica de ţigări din Clinceni. Tot B. a avut un rol important în atragerea în gruparea infracţională a coinculpaţilor J., M. şi K. Totodată, acţiunile sale, în calitate de lider al grupării infracţionale, au fost esenţiale în determinarea săvârşirii de către coinculpaţi a infracţiunilor de producere în afara unui antrepozit fiscal şi punere în circulaţie de ţigări (produse accizabile), de marcare a acestora cu timbre fiscale false, precum şi de deţinere de astfel de timbre.
În sarcina inculpatului B. s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de spălare de bani cu referire la achiziţionarea autoturismului, impunându-se, însă, achitarea acestuia prin raportare la actele materiale reţinute în legătură cu desfăşurarea activităţii infracţionale (închiriere spaţii, achiziţie autoturisme în scopul transportului de materiale, achiziţia tutunului din Bulgaria), întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii.
Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut că, pornind de la faptul că fiecare act material din cadrul unei infracţiuni continuate trebuie să îndeplinească condiţiile de tipicitate stipulate de lege, reprezentând în fapt o infracţiune, se impune pronunţarea unei soluţii şi cu privire la actele materiale pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, dar care nu mai sunt reţinute de instanţă.
De asemenea, pentru motivele anterior arătate, instanţa de fond a constatat că se impune achitarea inculpatului B. şi cu privire la infracţiunea de instigare la contrabandă, reţinând că nu sunt probe că inculpatul a săvârşit această infracţiune.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere rolul de lider jucat de inculpat în cadrul grupului, faptul că acesta este răspunzător de întreaga activitate infracţională desfăşurată în cauză şi de întreg prejudiciul creat, beneficiile financiare obţinute, ilustrate inclusiv de achiziţionarea unei autoturism de lux, precum şi faptul că aceste infracţiuni au fost comise în condiţiile în care inculpatul B. era deja cercetat penal într-un alt dosar al D.I.I.C.O.T. în care s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 5 C. pen. Toate aceste elemente justifică aplicarea unor pedepse într-un cuantum superior minimului legal, cu consecinţa determinării legii penale mai favorabile ca fiind legea în vigoare la data comiterii infracţiunilor, la stabilirea cuantumului concret al pedepselor fiind avute în vedere şi atitudinea parţial sinceră a inculpatului şi perioada care a trecut de la data comiterii infracţiunilor.
În consecinţă, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului B. la:
- 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru instigare la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru instigare la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen. (act material referitor la achiziţionarea autoturismului).
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru celelalte acte materiale ale infracţiunii continuate de spălare a banilor prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul instigării la săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a aplicat pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, instanţa de fond reţinând, aspect valabil şi în cazul celorlalţi inculpaţi, că săvârşirea infracţiunilor mai sus indicate dovedeşte nedemnitatea inculpatului de a ocupa o funcţie publică sau o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 315/05.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 237/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, (Dosar nr. x/2007).
În consecinţă, a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969 aplicată prin Sentinţa penală nr. 315/05.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 237/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:
- 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), b), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în cauză, cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 315/05.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 237/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu 2 ani şi 6 luni, rezultând o pedeapsă de 9 ani şi 6 luni închisoare. Instanţa de fond a reţinut că se impune aplicarea sporului având în vedere multitudinea de infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
S-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, iar, în baza art. 35 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 3 ani.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu în cauză de la 21.09.2013 la 04.05.2015, precum şi perioada executată în temeiul Sentinţei penale nr. 315/05.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, de la 17.04.2007 la 29.11.2007 şi de la 09.02.2016 la 17.07.2018.
. . . . . . . . . .
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., instanţa de fond a reţinut că acesta a fost implicat atât în distribuţia ţigaretelor produse, cât şi în funcţionarea fabricii de pe raza judeţului Braşov, apărările formulate de inculpat cu privire la aceste acuzaţii fiind deja analizate cu ocazia prezentării situaţiei de fapt. De asemenea, inculpatul a jucat un rol important în desfăşurarea activităţii infracţionale cu începere din luna februarie 2013, când a participat la mutarea tutunului şi a materialelor de la fabrica din Blejoi la spaţiul de pe R., a participat la transportul utilajelor şi al materialelor de la Tărlungeni şi Petrobrazi înspre fabrica de la Clinceni şi a avut o implicare esenţială în funcţionarea acesteia, inclusiv prin deplasarea în Bulgaria împreună cu inculpatul D. pentru achiziţionarea cantităţii de 17.380 kg tutun. Inculpatul C., împreună cu D., a fost implicat şi în închirierea depozitului situat în comuna Corbeanca, unde a fost depozitată o cantitate importantă de ţigarete din cele produse la fabrica din Clinceni, dar şi în achiziţionarea autoutilitarei cu număr de înmatriculare x folosită în derularea activităţii infracţionale, pentru realizarea ambelor operaţiuni inculpatul D. folosind un act de identitate fals pe numele "FFFFFF.".
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul C. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, ocupând un loc pe un palier superior în cadrul acestuia, dar şi de coordonarea directă a acţiunilor de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal, aceste produse fiind realizate şi prin contrafacerea unei mărci, dar şi de comercializare a acestor produse. Totodată, inculpatul a coordonat şi activitatea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile şi a deţinut în spaţiul din Clinceni pe care îl controla timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
S-a mai reţinut că inculpatul se face vinovat şi de săvârşirea infracţiunii de contrabandă în varianta asimilată prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, constând în aceea că a deţinut şi a comercializat, la diferite intervale de timp, ţigări despre care cunoştea că proveneau din contrabandă, Curtea reţinând în acest sens vânzarea, în cursul anului 2012, a unei cantităţi de 15 baxuri de ţigări marca x către numiţii N., precum şi comercializarea pe parcursul anului 2013 de ţigări provenind din contrabandă - x, fără a putea fi determinate cantităţile acestora sau sumele obţinute.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că probele reţinute în cauză nu dovedesc faptul că infracţiunea de contrabandă în varianta asimilată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a fost săvârşită în condiţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006, respectiv de două sau mai multe persoane împreună sau de persoană înarmată.
Potrivit art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 constituie infracţiunea de contrabandă asimilată "colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia".
Cu referire la "săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane împreună", reţinerea acestei circumstanţe agravante este condiţionată de dovedirea unei conlucrări concomitente, simultane a celor care săvârşesc fapta, iar actele de participaţie plasate în timp anterior perioadei de executare a infracţiunii nu sunt semnificative pentru a caracteriza agravanta.
Aceeaşi interpretare a fost susţinută şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Ministerul Public arătând că "Pluralitatea de făptuitori prevăzută de art. 274 din Legea nr. 86/2006 ... presupune ca făptuitorii să acţioneze împreună, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp. Fapta astfel comisă prezintă un pericol social mai mare întrucât făptuitorii se ajută reciproc, iar cooperarea la săvârşirea faptei le măreşte forţa de acţiune şi le creează condiţii de natură să îngreuneze descoperirea faptei şi identificarea lor. În mod evident această circumstanţă nu se poate reţine în cazul în care făptuitorii nu au acţionat împreună în aceleaşi condiţii de loc şi de timp".
Coautoratul sau complicitatea concomitentă trebuie să privească elementul material al faptei reţinute în sarcina inculpatului - deţinerea/transportul/vânzarea etc. trebuie să se realizeze de două sau mai multe persoane împreună. Nu este îndeplinită această cerinţă esenţială în condiţiile în care una dintre persoane este vânzător, iar alta este cumpărător, acţiunile realizate fiind diferite, în aceste condiţii fiecare persoană săvârşind propria variantă a elementului material al infracţiunii de contrabandă asimilată. O altă interpretare ar duce la concluzia că, de pildă, în cazul vânzării unui pachet de ţigări de contrabandă s-ar impune reţinerea agravantei prevăzute de art. 274 din Legea nr. 86/2006 existând o persoană care vinde bunurile provenite din contrabandă şi alta care deţine bunurile provenind din contrabandă, acţiuni ce sunt realizate în aceleaşi împrejurări.
În speţă, inculpatul C. a deţinut şi a pus în vânzare ţigarete despre care avea cunoştinţă că provin din săvârşirea infracţiunii de contrabandă, dar fără a exista dovezi că aceste acţiuni au fost comise împreună cu o altă persoană. Faptul că inculpatul achiziţiona/dobândea, la rândul său, ţigările de contrabandă de la alte persoane, iar ulterior proceda la deţinerea/comercializarea acestora, acţiuni pe care le realiza fără participarea concomitentă a altor persoane, nu justifică reţinerea circumstanţei agravante prev. de art. 274 din Legea nr. 86/2006.
De asemenea, pentru motivele arătate anterior, în cazul inculpatului C., instanţa de fond nu a reţinut săvârşirea infracţiunii de contrabandă în varianta normativă prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, nefiind dovedit faptul că acesta a procedat la introducerea sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru control vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a unor cantităţi de ţigări.
În acelaşi timp, instanţa de fond a constatat că inculpatul C. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, constând în aceea că, în cursul anului 2013, a achiziţionat din Cehia autoturismul, iar pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat pe numele SC JJJJJJJ. SRL Bucureşti.
Prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite, însă, condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor în ceea ce priveşte activităţile imputate inculpatului în legătură cu desfăşurarea activităţii infracţionale - achiziţionarea tutunului din Bulgaria, închirierea de spaţii sau achiziţia unor autoturisme utilizate în activitatea infracţională, şi nici în ceea ce priveşte achiziţionarea apartamentelor nr. x şi apartamentul nr. x din imobilul situat în localitatea Domneşti, judeţul Ilfov, sens în care a făcut trimitere la cele arătate cu ocazia analizei acuzaţiilor de spălare de bani aduse inculpaţilor.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere rolul central ocupat de inculpat în gruparea infracţională, faptul că acesta a fost implicat în funcţionarea atât a fabricii de la Braşov, cât şi a fabricii de Clinceni, activitatea sa desfăşurându-se pe parcursul anilor 2011-2013, beneficiile financiare obţinute de inculpat şi valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat. Nu poate fi ignorat nici faptul că inculpatul C. şi-a continuat activitatea infracţională şi după momentul punerii în libertate în prezentul dosar, acesta fiind arestat şi condamnat în Suedia pentru săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă cu ţigări. Raportat la aceste elemente, aspectele favorabile inculpatului, cum ar fi atitudinea sa parţial sinceră din cursul urmăririi penale şi intervalul de timp scurs de la data săvârşirii faptelor, nu sunt suficiente pentru a justifica aplicarea unor pedepse reduse.
Instanţa de fond a mai constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea în favoarea inculpatului C. a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004. Potrivit acestor prevederi, "Persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta lege în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege". A denunţa are semnificaţia de a aduce la cunoştinţa organelor judiciare săvârşirea unei infracţiuni de care acestea nu aveau cunoştinţă. Or, la momentul audierii inculpatului C., organele judiciare deţineau deja date despre aspectele relatate de acesta, după cum rezultă inclusiv din rezoluţia nr. 274/19.09.2013 de începere a urmăririi penale.
Având în vedere faptul că instanţa de fond a optat pentru pedepse orientate spre limita superioară în cazul infracţiunilor de prejudiciu, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului C. este cea în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor, lege în raport de care s-a dispus condamnarea la următoarele pedepse:
- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru infracţiunea de contrabandă în varianta prev. art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen. (act material referitor la achiziţionarea autoturismului).
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului C. pentru celelalte acte materiale ale infracţiunii continuate de spălare a banilor prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în varianta prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a aplicat pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 33 lit. a), b), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită cu 1 an şi 6 luni, rezultând o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare. Instanţa de fond a reţinut că se impune aplicarea sporului având în vedere multitudinea de infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
S-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 35 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 3 ani.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu în cauză de la 21.09.2013 la 19.09.2017.
. . . . . . . . . .
În cazul inculpatului D., instanţa de fond a reţinut că probele administrate au dovedit faptul că acesta a fost implicat în activitatea grupului infracţional condus, între alţii, de inculpatul B., ocupând un rol important în cadrul acestuia. Inculpatul a fost implicat şi în activitatea fabricii de la Blejoi, după cum s-a arătat mai sus, având rol în distribuţia ţigaretelor şi în aprovizionarea fabricii cu blanchete şi timbre, dar şi o contribuţie financiară în funcţionarea acesteia. Neplata datoriilor rezultate din activitatea fabricii pare să fi determinat incursiunea acestuia de la începutul lunii februarie 2013 din fabrica de la Blejoi, în urma căreia au fost sustrase 300 baxuri ţigarete contrafăcute x, pe care D. a încercat ulterior să le valorifice prin intermediul lui F. Apărările formulate de inculpat cu privire la această parte a activităţii sale infracţionale au fost deja analizate cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, motiv pentru care nu au mai fost reluate.
Instanţa de fond a reţinut că rolul inculpatului este unul important în arhitectura grupării, acesta atrăgând în rândul acesteia şi persoane precum P. (finul său), XXX. (cumnatul său) sau F., care a acţionat în calitate de distribuitor. D. a fost unul dintre coordonatorii fabricii de la Clinceni, alături de inculpatul C. şi de numitul BBBB., fiind implicat în închirierea spaţiului de la inculpatul O., în transportul utilajelor şi al materialelor depozitate la Tărlungeni, dar şi în aprovizionarea cu tutun a fabricii, sens în care acesta împreună cu inculpatul C. au organizat aducerea cantităţii de 17.380 kg de tutun din Bulgaria. Inculpatul D., împreună cu inculpatul C., a fost implicat şi în închirierea depozitului situat în comuna Corbeanca, unde a fost depozitată o cantitate importantă de ţigarete din cele produse la fabrica din Clinceni, dar şi în achiziţionarea autoutilitarei cu număr de înmatriculare x folosită în derularea activităţii infracţionale, iar pentru realizarea ambelor operaţiuni inculpatul D. a folosit un act de identitate fals pe numele "FFFFFF.".
Prima instanţă a reţinut că, din analiza menţiunilor făcute de inculpat în agenda ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare, rezultă şi faptul că acesta era persoana responsabilă de cheltuielile şi veniturile obţinute din activitatea fabricii de la Clinceni, fiind implicat şi în aducerea muncitorilor din Republica Moldova. Cu titlu de exemplu, au fost menţionate notiţele aferente datei de 03.07.2013 "Camion - 700 €" "Vize 4 persoane X 300 = 1200 €" "Arenda la loc = 600 €" "Mâncare, motorină, hotel, la toate maşinile = 1400 €" "Camion (fînu) = 600 € + 100 € (şoferii)", "5060 !" sau cele de pe fila intitulată "venit" în care sunt menţionate mai multe cantităţi de ţigări vândute şi sumele obţinute în urma comercializării acestora.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul D. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, dar şi de coordonarea directă a acţiunilor de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal, aceste produse fiind realizate şi prin contrafacerea unei mărci, dar şi de comercializare a acestor produse. Totodată, inculpatul a coordonat şi activitatea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile şi a deţinut în spaţiul din Clinceni pe care îl controla timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
De asemenea, pentru motivele expuse mai sus, instanţa de fond a apreciat că inculpatul D. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, constând în aceea că, la data de 30.11.2012, a achiziţionat autoturismul, iar pentru a ascunde adevărata proprietate a bunului, înmatricularea a fost făcută pe numele concubinei sale, Z. S-a reţinut că nu sunt întrunite, însă, condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor în ceea ce priveşte activităţile reproşate inculpatului în legătură cu desfăşurarea activităţii infracţionale - achiziţionarea tutunului din Bulgaria, închirierea de spaţii sau achiziţia unui autoturism, sens în care instanţa a făcut trimitere la cele arătate cu ocazia analizei situaţiei de fapt.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere rolul central ocupat de inculpat în gruparea infracţională, faptul că acesta a fost implicat în funcţionarea atât a fabricii de la Blejoi, cât şi a fabricii de la Clinceni, activitatea sa desfăşurându-se pe parcursul anilor 2011-2013, numărul de persoane pe care inculpatul D. le-a atras în cadrul grupului, beneficiile financiare obţinute de inculpat şi valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat. Raportat la aceste elemente, s-a considerat că aspectele favorabile inculpatului, cum ar fi atitudinea sa parţial sinceră din cursul urmăririi penale, lipsa antecedentelor penale şi intervalul de timp scurs de la data săvârşirii faptelor, nu sunt suficiente pentru a justifica aplicarea unor pedepse reduse.
Având în vedere faptul că instanţa a optat pentru pedepse orientate spre limita superioară în cazul infracţiunilor de prejudiciu, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului D. este legea în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor, în raport de care s-a dispus condamnarea inculpatului la următoarele pedepse:
- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 închisoare pentru infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen. (act material referitor la achiziţionarea autoturismului).
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru celelalte acte materiale ale infracţiunii continuate de spălare a banilor, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a aplicat pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 33 lit. a), b), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, sporită cu 1 an şi 6 luni, rezultând o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare. Instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea sporului, având în vedere multitudinea de infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
S-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 35 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 3 ani.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu în cauză de la 21.09.2013 la 19.09.2017.
. . . . . . . . . .
În cazul inculpatului E., cu excepţia activităţilor de contrabandă şi spălare de bani analizate mai sus, în cuprinsul rechizitoriului se face referire, în concret, la următoarele activităţi desfăşurate de acesta:
- existenţa unor întâlniri între inculpat şi ZZZZ. în perioada 08.02-09.02.2013, ocazie cu care ZZZZ. i-a adus la cunoştinţă faptul că inculpaţii D. şi BBBB., beneficiind de sprijinul lui JJJJJ. şi HHHHH., intenţionează să îşi recupereze datoria de la EEEE., printr-o acţiune în forţă de preluare a stocului de ţigări produs la fabrica clandestină din Blejoi. S-a arătat că s-a apelat la inculpatul E. întrucât acesta deţinea un depozit în Ploieşti, str. x, care putea fi folosit pentru depozitarea bunurilor sustrase, dar şi o reţea de distribuţie a ţigărilor, pusă la punct pentru distribuţia ţigărilor x produse la fabrica din Braşov în 2012;
- prezenţa în perioada 10-13.02.2013, împreună cu BBBB., D., LLLLL., IIII., P., NNNNN., MMMMM., ZZZZ., YYYY. în locaţia fabricii clandestine de la Blejoi, peste noapte fiind cazaţi la complexul turistic "SSSSSSS.", situat în imediata apropiere;
- faptul că cele 400 baxuri de ţigări sustrase în perioada 11-12.02.2013 din incinta fabricii de la Blejoi au fost transportate în depozitul din Ploieşti, str. x, deţinut de inculpatul E.;
- valorificarea de către inculpatul E. a unei cantităţi de 100 baxuri din cele anterior indicate;
- faptul că, după acţiunile din 11 - 12.03.2013, la 14.02.2013, A. a luat hotărârea ca B. şi E. să meargă la Blejoi şi să ia o parte din materia primă şi materialele necesare producerii de ţigări, care să fie procesate la linia clandestină deţinută de E.;
- participarea la întâlnirea din data de 14.02.2013 de la biroul lui J. din Ploieşti, când parchetul a reţinut că inculpatul E. a fost cel care a indicat identitatea persoanelor implicate în activitatea din 11 - 12.02.2013, precum şi motivul pentru care D. şi BBBB. au procedat în maniera indicată;
- implicarea la data de 14.02.2013 în transportul de la Blejoi la Petrobrazi al tutunului, precum şi al materialelor necesare producerii de ţigarete;
- participarea în perioada 14 - 16.02.2013 la o serie de discuţii clarificatoare între liderii grupării infracţionale legate de evenimentele din perioada 10-15.02.2013;
- organizarea transportului utilajelor de la fabrica din Braşov la Mizil, acestea urmând a fi duse la R. pentru demararea procesului de producţie, ceea ce nu s-a mai întâmplat în urma arestării preventive a inculpatului E. în dosarul D.I.I.C.O.T. Braşov;
- prezenţa la data de 08.03.2013, în contextul acţiunilor de relocare a utilajelor de la Blejoi la Tărlungeni, pe raza municipiului Ploieşti, în incinta SC TTTTTTT. SA, unde a avut o întâlnire cu B. şi BBBB.;
- identificarea spaţiului deţinut de martorul FFF. din Tărlungeni, unde a fost transportată linia clandestină de la Tărlungeni;
- faptul că inculpatul C. a fost atras în funcţionarea fabricii de la Clinceni, la recomandarea lui E.
Instanţa de fond a reţinut că, dintre activităţile menţionate, singurele dovedite, după cum rezultă din situaţia de fapt prezentată mai sus, sunt cele legate de implicarea inculpatului E. în evenimentele din data de 14.02.2013 - mutarea a 7 tone din tutunul depozitat la fabrica din Blejoi în spaţiul de pe R. şi scoaterea din incinta fabricii a unor materiale necesare producţiei de ţigări.
După cum s-a precizat deja, nu au fost identificate probe care să ateste faptul că inculpatul E. ar fi fost implicat în închirierea spaţiului din Ploieşti, str. x, şi, în plus, acest spaţiu apare ca fiind închiriat în cursul verii anului 2013, la peste 4 luni de la momentul incursiunii inculpaţilor D. şi BBBB. în fabrica de la Blejoi. De asemenea, s-a reţinut că procesul-verbal invocat de parchet pentru a susţine faptul că cele 400 baxuri sustrase din fabrica de la Blejoi au fost mutate în depozitul din Ploieşti, str. x nu conţine nicio menţiune în acest sens. Procesul-verbal de supraveghere operativă pentru perioada 10.02-12.02.2013 nu îl plasează pe inculpatul E. în localitatea Blejoi sau la complexul "SSSSSSS." şi nici în prezenţa numiţilor BBBB., D., LLLLL., IIII., P., NNNNN., MMMMM., ZZZZ., YYYY., cu excepţia unei întâlniri de 5 minute cu ZZZZ. la data de 12.02.2013, după momentul sustragerii ţigărilor. În acelaşi timp, contrar menţiunilor din rechizitoriu, procesul-verbal de supraveghere operativă pentru perioada 07.03-08.03.2013 nu menţionează prezenţa inculpatului E. la întâlnirea din dimineaţa zilei de 08.03.2013 din apropierea SC TTTTTTT. SA, ci doar faptul că, în zonă, a apărut autoturismul cu număr de înmatriculare x pe care îl folosea şi inculpatul E.
S-a reţinut că nu au fost identificate şi nici nu au fost indicate în cuprinsul rechizitoriului probe din care să rezulte că inculpatul E. ar fi valorificat personal o cantitate de 100 de baxuri de ţigări din cele sustrase în noaptea de 11/12.02.2013. De asemenea, declaraţia martorului FFF., menţionată mai sus, nu confirmă teza parchetului legată de implicarea inculpatului în închirierea spaţiului din Tărlungeni, în vreme ce acţiunile legate de mutarea utilajelor de la fabrica din Braşov la Mizil au făcut obiectul dosarului soluţionat prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia nr. 129A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte implicarea inculpatului E. în acţiunile de mutare a tutunului şi materialelor necesare pentru producerea de ţigarete de la fabrica din Blejoi la R., instanţa de fond a avut în vedere declaraţiile date în cursul urmăririi penale de coinculpaţii B., C., J. şi K., care îl plasează pe E. în biroul lui J. cu ocazia discuţiilor referitoare la evenimentele din serile anterioare, rezultând şi faptul că inculpatul E. a avut un rol în decizia de mutare a tutunului şi a materialelor care se mai aflau în fabrica de la Blejoi în spaţiul de pe R.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că, după întâlnirea de la biroul lui J., E. şi B. s-au deplasat la Blejoi cu o autoutilitară pe care au încărcat-o cu materiale necesare producerii de ţigarete - blanchete, timbre, folie, lipici etc., autoutilitara fiind parcată în curtea imobilului unde J. îşi avea biroul. În cursul aceleiaşi zile, E. a preluat un camion de 7,5 tone, care era parcat la UUUUU., acesta fiind folosit pentru efectuarea transporturilor de tutun de la Blejoi la R. Implicarea inculpatului E. în aceste transporturi a fost confirmată de inculpaţii C., G., H. şi L., ale căror declaraţii au fost prezentate pe larg.
În afara celor arătate, instanţa de fond a mai reţinut şi faptul că E. a fost persoana care, în cursul lunii mai 2013, "l-a recomandat" lui B. pe inculpatul C. "ca pe o persoană care a mai lucrat în domeniul tutunului", în vederea operaţionalizării fabricii de ţigarete de la Clinceni, după cum rezultă din declaraţiile acestuia din urmă.
Pornind de la contribuţia concretă a inculpatului E., instanţa de fond a apreciat că este justificată reţinerea în sarcina acestuia a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, dar şi faptul că ocupa un rol suficient de important în cadrul grupului pentru ca să fie inclus în discuţiile legate de relocarea tutunului şi a materialelor necesare producerii de ţigarete de la Blejoi la platforma Clinceni, în vederea asigurării necesarului pentru funcţionarea activităţii unei noi fabrici.
Având în vedere şi acţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului E. în dosarul înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov, instanţa de fond a reţinut că inculpatul E. ar fi urmat să ocupe un rol esenţial în funcţionarea acestei noi fabrici, participarea sa fiind însă limitată în condiţiile luării faţă de acesta a unor măsuri preventive începând cu data de 11.03.2013 în Dosarul nr. x/2013 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov. În schimb, prin intermediul inculpatului E., C. a pătruns în cadrul grupului, ocupându-se de coordonarea activităţii fabricii de la Clinceni.
Nu în ultimul rând, din declaraţiile persoanelor audiate, instanţa de fond a reţinut că inculpatul E. a pus la dispoziţia membrilor grupării şi un spaţiu în care au avut loc mai multe întâlniri, respectiv restaurantul UUUUUUU. din str. x, Bucureşti.
După cum s-a arătat şi anterior, nu au fost identificate probe din care să rezulte vreo implicare a inculpaţilor B. şi A., indicaţi de parchet ca lideri ai grupării infracţionale, în funcţionarea fabricii amplasate pe raza judeţului Braşov. Implicit, nu au fost identificate nici probe în sensul existenţei vreunei legături între grupul infracţional constituit din numiţii E., JJJJ. şi HHH., a cărui activitate a făcut obiectul Sentinţei penale nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia penală nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi grupul infracţional ce face obiectul acestui dosar.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că acuzaţiile aduse inculpatului E. în prezentul dosar cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat nu se suprapun peste cele ce au făcut obiectul condamnării sale în Dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Braşov, solicitarea de încetare a procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen. fiind neîntemeiată.
Prin acţiunile sale, cu referire la cele 7 tone de tutun transportate de la Blejoi la R. şi a materialelor accesorii, dar şi cu privire la facilitarea implicării inculpatului C. în funcţionarea fabricii de la Clinceni, inculpatul E. a avut o contribuţie importantă în producerea şi comercializarea de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal, aceste produse fiind realizate şi prin contrafacerea unei mărci. Totodată, inculpatul a facilitat şi activitatea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile şi de deţinere de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
Pe de altă parte, pe baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut că nu s-a dovedit faptul că inculpatul E. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată în formă continuată, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, iar în ceea ce priveşte achiziţionarea autoturismului şi încheierea contractului de împrumut pentru suma de 150.000 euro cu martorul XX. nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani.
La individualizarea pedepselor pentru infracţiunile reţinute, instanţa de fond a avut în vedere rolul pe care inculpatul l-a avut în cadrul grupului infracţional, apreciat ca fiind unul important; specializarea acestuia în comiterea de infracţiuni în domeniul contrafacerii de produse accizabile, infracţiunile din prezentul dosar fiind săvârşite în condiţiile în care inculpatul E. era implicat şi în funcţionarea fabricii ce a funcţionat pe raza judeţului Braşov. Inculpatul nu a dovedit vreun regret legat de activităţile sale infracţionale, iar acestea au fost comise în condiţiile în care E. deţinea mijloace mai mult decât suficiente pentru a-şi duce existenţa.
Toate aceste elemente au condus la concluzia că, în cazul inculpatului E., se impune aplicarea unor pedepse într-un cuantum superior minimului legal, la individualizarea în concret a acestora urmând a se avea în vedere şi intervalul care a trecut de la date comiterii infracţiunilor. Raportat la cele arătate, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă este cea în vigoare la data comiterii infracţiunilor.
În consecinţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
Instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului E. la următoarele pedepse:
- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 5 C. pen.;
- 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru instigare la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a aplicat pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
Totodată, instanţa de fond a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia penală nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, (Dosar nr. x/2013).
În consecinţă, s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante de 4 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen. aplicată prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia penală nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor, astfel: 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen. pe o durată de 1 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.; 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea 227/2015 (art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen. pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; sporul obligatoriu de 1 an şi 4 luni închisoare.
În ceea ce priveşte contopirea pedepselor aplicate în cauză cu cele aplicate prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, instanţa de fond a avut în vedere faptul că prin Decizia nr. 29/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că "în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul C. pen. anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracţiune săvârşită sub C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din C. pen."
Raportat la argumentele expuse de Înalta Curte, instanţa de fond a considerat că acestea sunt aplicabile şi în prezenta cauză, atât infracţiunile ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Curţii de Apel Braşov, cât şi infracţiunile din acest dosar fiind săvârşite sub imperiul legii vechi.
Drept urmare, în baza art. 33 lit. a), b), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, cu aplicarea Deciziei nr. 29/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa de fond a contopit pedepsele aplicate inculpatului în cauză cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia penală nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 2 ani, rezultând o pedeapsă de 7 ani închisoare. S-a reţinut că se impune aplicarea sporului pentru a include sporul de 1 an şi 4 luni stabilit definitiv prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, dar şi pentru sancţionarea corespunzătoare a contribuţiei inculpatului din prezentul dosar.
S-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
S-a dispus ca inculpatul să execute, alături de pedeapsa principală, următoarele pedepse complementare: interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 2 ani; interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. k) C. pen. pe o durată de 2 ani, din care se deduce perioada executată de la 11.05.2020 la zi.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, precum şi perioada executată în temeiul Sentinţei penale nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, de la 11.03.2013 până la 29.05.2013 şi de la 31.03.2016 la 11.07.2018.
. . . . . . . . . .
Cu referire la inculpatul F., instanţa de fond a constatat că probele administrate în cauză, însuşite de inculpat în procedura prevăzută de art. 374 alin. (4) C. proc. pen., dovedesc faptul că acesta a acţionat în calitatea de distribuitor al ţigărilor contrafăcute produse la fabrica din Blejoi şi, ulterior, la fabrica din Clinceni, legătura sa cu grupul infracţional fiind asigurată prin intermediul inculpatului D. Astfel, inculpatul F. a fost implicat în transportul şi punerea în circulaţie a 100 baxuri de ţigări contrafăcute x de la Bucureşti la Botoşani la data de 04.11.2011, împreună cu inculpatul D. şi cu numiţii BBBB. şi MM., precum şi în încercările inculpatului D. de valorificare a aproximativ 300 baxuri ţigări marca x în luna februarie 2013, acestea fiind sustrase din fabrica de la Blejoi, şi în valorificarea în luna august 2013 a unei cantităţi de 100 baxuri ţigări x, din cele produse la fabrica din Clinceni. Rezultă astfel că inculpatul a deţinut în afara antrepozitului fiscal şi a comercializat pe teritoriul României peste 10.000 ţigarete contrafăcute marca x, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fiind îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (ţigarete) şi de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut că aceste acţiuni ale inculpatului F. dovedesc şi sprijinirea de către acesta a grupării infracţionale din care făcea parte inculpatul D., grupare ce prin însăşi natura ei presupunea existenţa unei repartizări clare a rolurilor şi care a avut o existenţă îndelungată, fiind întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
Totodată, inculpatul s-a implicat şi în producerea de produse accizabile - băuturi alcoolice - în afara unui antrepozit fiscal, astfel cum rezultă din procesul-verbal de percheziţie domiciliară din data de 20.09.2013 de la spaţiul din spaţiul din Bucureşti, str. x, fiind îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. În acest spaţiu au fost identificate o instalaţie artizanală pentru distilare şi îmbuteliere pet-uri plastic (pentru alcool şi băuturi alcoolice) şi următoarele cantităţi de alcool/băuturi alcoolice: 20 de pet-uri mari, conţinând în total 195 litri alcool, cu concentraţie de aprox. 70 grade; 12 canistre a câte 30 de litri, însumând 360 litri alcool, având o concentraţie de cca. 40 grade; 225 pet-uri de 0,5 litri, însumând 112,5 litri de alcool de concentraţie 45 grade; 3 pet-uri de alcool, însumând 5,5 litri, concentraţie 35 grade; 544 buc. pet-uri plastic goale, folosite, fără dopuri, având etichete aplicate şi inscripţionate "DD." şi "alcool sanitar" 750 pet-uri plastic goale, nefolosite, cu dopuri, de 0,5 litri; 83 bucăţi pet-uri plastic goale, de 10 litri, nefolosite, cu dopuri.
Instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cursul urmăririi penale au dovedit săvârşirea de către inculpat şi a infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., relevante în acest sens fiind depistarea cu ocazia percheziţiei din spaţiul din str. x a unei cantităţi de 639 pachete ţigări cu timbru de acciză Ucraina, provenind din contrabandă, de pe care lipseau marcajele în limba română impuse de Legea nr. 571/2003. Implicarea inculpatului în acţiuni de comercializare de ţigări provenind din contrabandă rezultă şi din rezultatul percheziţiei informatice realizate asupra telefonului acestuia, în secţiunea "Messages-Chat" fiind identificate mesaje referitoare la comercializarea de diverse tipuri de ţigări produse în Republica Moldova şi care este evident că nu au făcut obiectul unui procedeu legal de import - x.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că probele reţinute în cauză nu dovedesc că infracţiunea de contrabandă în varianta asimilată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a fost săvârşită în condiţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006, respectiv de două sau mai multe persoane împreună sau de o persoană înarmată, sens în care s-a făcut trimitere la cele arătate în cazul inculpatului C.
În speţă, inculpatul F. a deţinut şi a pus în vânzare ţigarete despre care avea cunoştinţă că provin din săvârşirea infracţiunii de contrabandă, dar fără a exista dovezi că aceste acţiuni au fost comise împreună cu o altă persoană. Faptul că inculpatul achiziţiona/dobândea, la rândul său, ţigările de contrabandă de la alte persoane, iar ulterior proceda la deţinerea/comercializarea acestora, acţiuni pe care le realiza fără participarea altor persoane, nu poate duce la concluzia că sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea circumstanţei agravante prev. de art. 274 din Legea nr. 86/2006.
În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la folosirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, instanţa de fond a constatat că în cuprinsul rechizitoriului nu sunt descrise în concret acţiunile inculpatului care ar întruni condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni. Or, în sarcina inculpatului au fost reţinute acţiuni disparate, săvârşite în împrejurări şi modalităţi diferite, chiar dacă în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale - un prim act din 04.11.2011 legat de fabrica din Blejoi, constând în ajutorul dat pentru transportul unei cantităţi de ţigarete, un al doilea act din februarie 2013 legat de ţigaretele sustrase de la fabrica din Blejoi, constând în ajutorul dat pentru depozitarea acestora, şi un al treilea act din august 2013 legat de fabrica din Clinceni, constând în preluarea pentru comercializare a unei cantităţi de 100 baxuri ţigarete.
Instanţa de fond a reţinut că aceste acţiuni nu pot duce la concluzia că membrii grupării infracţionale se bazau pe inculpatul F. pentru desfacerea unor cantităţi importante de ţigarete şi că acţiunile acestuia ar fi înlesnit sau ajutat în vreun mod la decizia membrilor grupării de a deţine timbre fiscale falsificate, motiv pentru care a dispus achitarea inculpatului F. pentru infracţiunea prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
În privinţa celorlalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, prima instanţă a dispus condamnarea acestuia, la individualizarea pedepselor având în vedere limitele de pedeapsă reduse în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Referitor la reţinerea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la termenul din 01.07.2020, reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii inculpatului, raportat la faptul că, la termenul din data de 03.06.2020, apărătorul din oficiu al inculpatului a precizat că este de acord cu solicitarea de efectuare a unei noi expertize fiscale, ceea ce implică însuşirea acestei solicitări.
Or, această interpretare nu a fost primită de prima instanţă. S-a reţinut că, inclusiv la termenul din data de 03.06.2020, prezent personal în instanţă, inculpatul F. a arătat că îşi menţine poziţia exprimată în sensul recurgerii la procedura simplificată. Mai mult, pe parcursul desfăşurării procesului, inculpatul nu a solicitat administrarea vreunui mijloc de probă. Faptul că, la termenul din data de 03.06.2020, apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului a precizat că este de acord cu solicitarea formulată de apărătorul inculpatului B. de efectuare a unei expertize nu are semnificaţia solicitării de administrare de noi probe pe situaţia de fapt, cu atât mai mult cu cât obiectivele expertizei solicitate de inculpatul B. vizau, în principal, latura civilă a cauzei, fără legătură cu acuzaţiile concrete aduse inculpatului F.
În condiţiile limitelor de pedeapsă succesiv reduse, instanţa de fond a constatat că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului F. este legea în vigoare la data trimiterii în judecată.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere, pe de o parte, atitudinea sinceră a inculpatului, rolul redus al acestuia în cadrul grupării infracţionale, şi, pe de altă parte, faptul că inculpatul F. a dovedit o reală aplecare înspre săvârşirea de infracţiuni. Astfel, activităţile sale din prezentul dosar se întind pe o perioadă îndelungată- noiembrie 2011 - septembrie 2013 şi au fost desfăşurate atât în cadrul grupului infracţional, cât şi pe cont propriu. Mai mult, în perioada scursă de la data trimiterii în judecată în prezentul dosar, inculpatul a fost condamnat definitiv într-un număr important de dosare vizând săvârşirea de infracţiuni de contrabandă cu ţigări. Aceste elemente impun aplicarea unor pedepse într-un cuantum superior minimului legal, în ciuda elementelor favorabile inculpatului.
În consecinţă, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului F. la următoarele pedepse:
- 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (alcoolul/băuturile alcoolice produse cu ajutorul instalaţiei artizanale identificate);
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (ţigarete);
- 1 an şi 3 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 3 luni închisoare.
În baza art. 45 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 1 ani, de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. şi s-a interzis inculpatului, pe toată durata executării pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) C. pen.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de contopire a pedepselor aplicate în cauză cu pedepsele anterior aplicate, instanţa de fond a constatat că prin Sentinţa penală nr. 151/F/06.08.2020 din Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a soluţionat în primă instanţă cererea de contopire formulată de inculpat cu privire la pedepsele ce fac obiectul Sentinţei penale nr. 94/F/05.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 362/A/20.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi Sentinţei penale nr. 3514/15.11.2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 47/18.01.2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală. Această sentinţă, prin care a fost stabilită o pedeapsă rezultantă de 7 ani, 10 luni şi 303 zile, a fost contestată de inculpat.
În consecinţă, prima instanţă a constatat că, pentru evitarea riscului pronunţării unor hotărâri contradictorii, nu se impune contopirea şi în prezenta cauză a pedepselor aplicate inculpatului cu pedepsele aplicate acestuia prin alte hotărâri penale, urmând ca operaţiunea de contopire să fie realizată în procedura prev. de art. 585 C. proc. pen.
. . . . . . . . . .
În cazul inculpaţilor G. şi H., s-a reţinut că probele administrate în cauză au dovedit faptul că aceştia l-au însoţit pe inculpatul B. în noaptea de 13/14.02.2013 cu ocazia deplasării la Ploieşti şi a întâlnirii cu HHHH., OOOOO., PPPPP., QQQQQ. şi DDDD., şi au participat la acţiunile din noaptea de 14/15.02.2013 de mutare a unei cantităţi de aproximativ 7 tone tutun din fabrica clandestină din Blejoi în spaţiul din R.
Modul clandestin în care s-au desfăşurat ambele incursiuni, numărul mare de persoane implicate, natura bunurilor transportate - cutii cu tutun şi faptul că acestea erau depozitate într-un spaţiu în care era amenajată o linie de fabricat ţigarete reprezintă elemente suficiente pentru a duce la concluzia că inculpaţii au acceptat, cel mai târziu în noaptea de 14/15.02.2013, faptul că prin acţiunile lor ajută o grupare ce are drept scop contrafacerea de ţigări şi producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal. Inclusiv modul de desfăşurare a activităţii din nopţile indicate este sugestiv pentru existenţa unei ierarhii clare în cadrul grupării, dar şi faptul că aceasta nu reprezenta doar o asociere ocazională. Totodată, acţiunile inculpaţilor din noaptea de 14/15.02.2013 dovedesc faptul că aceştia au acceptat posibilitatea ca tutunul transportat să fie folosit pentru producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal, prin contrafacerea unei mărci de ţigări, aducându-şi astfel contribuţia la desfăşurarea activităţilor menţionate. Transportul unei cantităţi de aproximativ 7 tone de tutun în condiţii de clandestinitate dintr-o fabrică ce funcţiona în mod evident ilegal nu putea avea decât acest scop, acceptat de cei doi inculpaţi în noaptea de 14/15.02.2013.
Pe de altă parte, s-a reţinut că probele administrate nu confirmă implicarea inculpaţilor în acţiunile de deţinere şi folosire de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. Atât inculpatul G., cât şi inculpatul H. au precizat că au transportat doar cutii cu tutun, aceeaşi fiind şi poziţia exprimată de martorul ZZZ. Inculpatul G. a arătat şi că în încăperea în care a pătruns din fabrica din Blejoi nu se aflau şi alte materiale necesare pentru producerea ţigaretelor. Declaraţiile celor doi inculpaţi, în sensul că nu au fost implicaţi în transportul timbrelor falsificate, sunt susţinute şi de declaraţiile inculpatului C., mai sus prezentate, acesta precizând, cu ocazia audierii din data de 18.12.2013, că acţiunile din data de 14/15.02.2013 s-au realizat în două etape. O prima etapă a constat în transportul cu o autoutilitară condusă de E. a unor materiale necesare producerii de ţigarete - blanchete, timbre, folie, lipici etc., acţiune realizată cu participarea sa şi a inculpaţilor E. şi B., autoutilitara fiind parcată în curtea imobilului unde J. îşi avea biroul. A doua etapă a implicat, între altele, participarea a trei bărbaţi care veniseră cu inculpatul B. (G., H. şi ZZZ. - n.n.) şi a constat în transportul a aproximativ 7 tone de tutun de la fabrica din Blejoi la R., unde se află tipografia inculpatului L.
Având în vedere cele ce preced, instanţa de fond a constatat că nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu faptul că inculpaţii G. şi H. au fost implicaţi în transportul timbrelor fiscale falsificate de la fabrica din Blejoi la R.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, raportat la numărul de infracţiuni pentru care se impune condamnarea celor doi inculpaţi, având în vedere şi faptul că se vor aplica acestora pedepse orientate spre minimul special, instanţa de fond a constatat că aceasta este legea în vigoare la data trimiterii în judecată.
În aceste condiţii, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., au fost achitaţi inculpaţii H. şi G. pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât probele administrate nu au dovedit că aceştia au săvârşit infracţiunea.
Pe de altă parte, Instanţa de fond a reţinut că probele administrate dovedesc faptul că inculpaţii au săvârşit celelalte infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, respectiv infracţiunea de constituirea a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., în forma aderării şi sprijinirii, complicitate la producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen. art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi complicitate la contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea acestora.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor, intervalul scurs de la data comiterii infracţiunilor, timp în care aceştia nu au mai avut alte contacte cu legea penală, rolul minor jucat de cei doi inculpaţi în desfăşurarea activităţii infracţionale, dar şi faptul că aceştia şi-au recunoscut de la început contribuţia, astfel cum a şi fost reţinută de instanţă.
Toate aceste elemente au condus la aplicarea unor pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege - 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în cazul infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi 2 ani închisoare în cazul infracţiunii prev. de art. 48 C. pen. art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte regimul de executare a pedepsei rezultante de 2 ani şi 5 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., instanţa de fond a apreciat, raportat la elemente mai sus prezentate, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 C. pen. pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 4 ani. Astfel, inculpaţii nu au avut un rol esenţial în desfăşurarea activităţii infracţionale, participaţia acestora fiind limitată la zilele de 13 şi 14 februarie 2013, iar în cei peste 7 ani care s-au scurs de la momentul indicat nu au mai fost implicaţi în alte dosare penale, ceea ce creează convingerea instanţei că, şi fără executarea pedepselor, aceştia nu vor mai comite alte infracţiuni. Inculpaţilor li s-au impus măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen., obligaţia prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi obligaţia de a presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 120 de zile, atrăgându-li-se atenţia asupra conţinutului art. 91 alin. (4) C. pen. referitor la cazurile în care se poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Ca efect al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, pedeapsa complementară se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., iar pedeapsa accesorie va deveni executabilă doar în condiţiile în care şi pedeapsa principală se va executa.
. . . . . . . . . .
În cazul inculpatului I., instanţa de fond a reţinut că probele administrate, astfel cum acestea au fost prezentate pe larg în cele ce preced, dovedesc doar participarea inculpatului la deplasarea din noaptea de 13/14.02.2013 pe centura municipiului Ploieşti, împreună cu coinculpaţii B., G. şi H., fără a se putea stabili dacă acesta cunoştea dinainte care a fost scopul acestei deplasări.
Probele administrate nu dovedesc, dincolo de orice dubiu, participarea inculpatului I. la acţiunile din noaptea de 14/15.02.2013.
Rezumând cele deja reţinute, instanţa de fond a constatat că inculpatul G. a precizat, în mod constant, că I. a fost prezent doar la prima deplasare la Ploieşti, iar inculpatul H. a revenit în faţa instanţei asupra afirmaţiilor legate de prezenţa lui I. şi cu ocazia transportului tutunului la R. În acelaşi timp, inculpatul C. a arătat că B. a venit la fabrica din Blejoi însoţit doar de trei bărbaţi (G., H. şi ZZZ. - n.n., a căror participare este necontestată) şi nu l-a indicat pe I., pe care îl cunoştea, ca fiind prezent în noaptea 14/15.02.2013, iar martorul ZZZ., care a precizat că inculpatul I. a fost prezent în maşina cu care s-a făcut deplasarea la Blejoi în seara de 14.02.2013, nu a indicat nicio acţiune concretă desfăşurată de acesta pentru mutarea tutunului. Nu în ultimul rând, cu referire la declaraţiile inculpatului L., invocate de reprezentantul Ministerului Public cu ocazia dezbaterilor, prima instanţă a reiterat faptul că acesta nu l-a indicat pe inculpatul I. ca unul dintre participanţii la acţiunile din noaptea de 14/15.02.2013, ci ca una dintre persoanele care a participat, alături de P., N. şi Q. la transportul materialelor înspre Clinceni în perioada iulie- august 2013, acuzaţie ce nu este reţinută în sarcina acestuia.
Mai mult, instanţa de fond a constatat că, în cuprinsul rechizitoriului, convorbirea telefonică purtată de B. cu I. în ziua de 14.02.2013, care a stat la baza reţinerii participării inculpatului la transportul tutunului la R., a fost redată parţial, nefiind inclus refuzul inculpatului I. de a răspunde chemării lui B., motivat de participarea sa la ziua de naştere a martorei UUU., aspect confirmat de martoră.
Potrivit art. 4 alin. (2) C. proc. pen., după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului. Or, în cauza de faţă, probele mai sus prezentate nu permit stabilirea faptului că inculpatul I. a participat la transportul tutunului şi materialelor de la Blejoi la noua locaţie de pe R. din noaptea de 14/15.02.2013.
În ceea ce priveşte participarea inculpatului I. la deplasarea din noaptea de 13/14.02.2013, instanţa de fond a constatat că aceasta nu a constituit un ajutor în activitatea de producere a produselor accizabile în afara unui antrepozit fiscal, de contrafacere a mărcii x sau un ajutor pentru folosirea de timbre fiscale cu regim special falsificate.
În aceste condiţii, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I. pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen. art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., întrucât probele administrate nu au dovedit că inculpatul a săvârşit infracţiunile indicate.
Cu referire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat în varianta aderării şi sprijinirii, parchetul a reţinut faptul că inculpat I. a aderat la grupul infracţional în luna februarie 2013, la solicitarea inculpatului B., rolul său fiind de a acţiona, în principal, pe linia infracţiunilor de violenţă - taxe de protecţie, reglări de conturi, recuperări, aplicare de "corecţii", etc. Instanţa de fond a reţinut că aceste afirmaţii ale parchetului sunt lipsite de suport probator, în cuprinsul rechizitoriului neregăsindu-se nicio referire concretă la alte activităţi reproşate inculpatului I., cu excepţia celor din perioada 13/15.02.2013. Nu este dovedit nici faptul că inculpatului I. i s-ar fi adus la cunoştinţă exact motivul deplasării la Ploieşti la data de 13.02.2013 sau că acesta ar fi avut cunoştinţă, anterior deplasării, că aceasta avea legătură cu o grupare infracţională implicată în contrafacerea de ţigări. De altfel, audiat la data de 11.12.2013, inculpatul B. a precizat că, în seara de 13.02.2013, a apelat la I. doar pentru că inculpatul G. nu i-a răspuns iniţial la telefon.
Faptul că inculpatul I. îi cunoştea pe coinculpaţii E., C. (cu care a fost coleg de facultate), A. şi K. sau acceptarea de către acesta a solicitării de a se deplasa împreună cu inculpatul B. la Ploieşti nu reprezintă dovezi suficiente în sensul că acesta avea cunoştinţă de activitatea infracţională ce face obiectul prezentului dosar.
Raportat la cele arătate, instanţa de fond a constatat că acţiunile inculpatului I. din seara de 13.02.2013 nu reprezintă o activitate de sprijinire sau aderare la un grup infracţional organizat conform art. 367 alin. (1) C. pen., urmând a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Totodată, prima instanţă a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat în cauză de la data de 21.09.2013 la data de 18.12.2013, fără a fi îndeplinite condiţiile pentru a se reţine că ar fi fost privat nelegal de libertate, în sensul art. 539 C. proc. pen. Astfel, din analiza actelor dosarului de urmărire penală, instanţa de fond a constatat că la momentul luării măsurii preventive faţă de inculpat existau indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi participat inclusiv la acţiunile din data de 14/15.02.2013, aflându-se într-o situaţie similară coinculpaţilor G. şi H. Mai mult, s-a subliniat că probele necesare pentru luarea măsurii arestării preventive sunt diferite de cele ce trebuie să stea la baza unei hotărâri de condamnare, astfel încât dispunerea unui soluţii de achitare nu invalidează retroactiv măsurile preventive dispuse în cauză.
. . . . . . . . . .
În cazul inculpaţilor J. şi K., din coroborarea declaraţiilor iniţiale ale acestora cu declaraţiile inculpaţilor B., L. şi C., instanţa de fond a reţinut că aceştia au fost implicaţi în activitatea de relocare a materialelor din fabrica din Blejoi în spaţiul deţinut de inculpatul L. de pe R.
Inculpatul J. a intermediat închirierea spaţiului deţinut de inculpatul L., cunoscând faptul că în acesta urma să se depoziteze tutun şi după ce fusese pus la curent de inculpatul B. cu privire la evenimentele din zilele anterioare, după cum acesta din urmă a precizat în declaraţia din data de 11.12.2013. Astfel, rezultă că inculpatul J. avea cunoştinţă în luna februarie 2013 de existenţa unei fabrici clandestine de ţigări ce funcţiona în Blejoi şi a acceptat să îşi dea sprijinul pentru continuarea activităţii acesteia prin intermedierea închirierii unui spaţiu în care să fie depozitate bunurile ce urmau să fie scoase din fabrică. În plus, după cum s-a arătat deja, declaraţia inculpatului J. din data de 12.11.2013 a fost suficient de clară sub aspectul cunoaşterii de către acesta a faptului că discuţiile dintre E. şi B., pe de o parte, şi L., pe de altă parte, au vizat depozitarea unei cantităţi importante de tutun, în vreme ce inculpatul K. s-a referit în declaraţiile date fie la mutarea unei cantităţi de ţigări, fie la mutarea unei cantităţi de tutun şi a materialelor necesare pentru producerea ţigărilor.
Inculpatul K. a recunoscut şi faptul că a însoţit cel puţin unul dintre transporturile efectuate de la fabrica din Blejoi la R. Referitor la explicaţiile prezentate de inculpatul K. în cursul urmăririi penale cu privire la această acţiune - dorinţa lui J. de a se asigura că bunurile erau transportate în spaţiul pus la dispoziţie - instanţa de fond a reţinut că sunt evident necredibile, singura justificare logică a unei astfel de conduite fiind cea reţinută în rechizitoriu, respectiv faptul că inculpatul a asigurat "contrafilajul" transportului, în înţelegere cu inculpatul J. De altfel, acest rol rezultă şi din declaraţia inculpatului C. din data de 18.12.2013, acesta confirmând faptul că în momentul în care a avut loc transportul tutunului de la fabrica din Blejoi în spaţiul de pe R., în locul unde se afla fabrica, au fost prezente două persoane în maşini diferite, despre care a aflat că erau oamenii lui J.
Instanţa de fond a reţinut că nu există, însă, probe clare în sensul că inculpaţii au avut cunoştinţă de faptul că între materialele ce urmau să fie depozitate în spaţiul din Petrobrazi se aflau şi timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, cu atât mai mult cu cât nu rezultă că vreunul dintre cei doi inculpaţi ar fi pătruns fie în spaţiul de la Blejoi, fie în spaţiul de la Petrobrazi sau că ar fi intrat în contact direct cu materialele transportate. Inculpatul K. s-a referit în declaraţia din data de 21.09.2013 şi la transportul unor timbre, fără a indica dacă a avut cunoştinţă de caracterul falsificat al acestora, însă această declaraţie conţine, după cum s-a arătat deja, anumite informaţii pe care este puţin probabil ca inculpatul să le fi cunoscut la data evenimentelor. Raportat la aceste aspecte, având în vedere şi lipsa unui contact direct al inculpatului cu timbrele indicate, instanţa de fond a apreciat că nu se poate pronunţa o soluţie de condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 doar în baza declaraţiei indicate.
Acţiunile de producere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal şi de contrafacere a unei mărci nu implică în mod necesar folosirea de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, iar acceptarea de către inculpaţi a faptului că tutunul la depozitarea căruia contribuiau urma să fie folosit în scopurile indicate nu duce în mod automat la concluzia că aceştia aveau cunoştinţă de existenţa şi folosirea timbrelor fiscale falsificate.
De asemenea, instanţa de fond nu a reţinut nici acuzaţiile legate de faptul că rolul inculpatului J. ar fi fost acela de a acorda sprijin logistic pe raza judeţului Prahova "pe baza relaţiilor sale apropiate cu persoane cu funcţii de decizie la nivelul acestei unităţi teritorial-administrative, inclusiv cu preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, VVVVVVV.", acestea nefiind susţinute de nici un suport probator. De altfel, singura activitate concretă reproşată acestuia în cuprinsul actului de sesizare este cea de implicare în identificarea spaţiului deţinut de inculpatul L.
Având în vedere cele ce preced, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpaţilor J. şi K., astfel cum au fost descrise mai sus, întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 şi art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, ambele cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. La fel ca în cazul inculpaţilor G. şi H., instanţa de fond a apreciat că acţiunile inculpaţilor dovedesc faptul că aceştia au acceptat posibilitatea ca tutunul depozitat în spaţiul pus la dispoziţie de L. să fie folosit pentru producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal, prin contrafacerea unei mărci de ţigări, aducându-şi astfel contribuţia la desfăşurarea acestor activităţi.
Totodată, contactul direct al celor doi inculpaţi cu B., lider al grupării infracţionale, şi aspectele ce caracterizează desfăşurarea unei activităţi clandestine de producere de ţigarete contrafăcute sunt apreciate de instanţă ca dovezi ale faptului că inculpaţii J. şi K. au avut cunoştinţă de existenţa unui grupări infracţionale organizate şi au consimţit la sprijinirea acesteia.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că nu s-a dovedit faptul că inculpaţii au avut cunoştinţă de existenţa timbrelor falsificate, condiţii în care a dispus achitarea acestora în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Având în vedere numărul de infracţiuni pentru care se dispune condamnarea inculpaţilor, precum şi pedepsele asupra cărora instanţa s-a orientat, s-a constatat că şi în cazul acestor doi inculpaţi legea penală mai favorabilă este legea în vigoare la data trimiterii în judecată.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere contribuţia concretă a acestora, apreciată ca fiind mai importantă în cazul inculpatului J. în comparaţie cu inculpatul K., faptul că această contribuţie este limitată la o perioadă scurtă din luna februarie 2013, moment după care în cuprinsul rechizitoriului nu s-a mai reţinut vreo legătură între cei doi inculpaţi şi gruparea infracţională, intervalul scurs de la data comiterii infracţiunilor - peste 7 ani - în care inculpaţii nu au mai avut alte contacte cu legea penală.
Reţinând şi atitudinea sinceră a inculpaţilor din cursul urmăririi penale, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului K. la pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege - 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în cazul infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi 2 ani închisoare în cazul infracţiunii prev. de art. 48 C. pen. art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
A mai constatat instanţa de fond că, raportat la informaţiile pe care organele judiciare le deţineau la momentul audierii inculpatului K., astfel cum acestea rezultă din ordonanţa de începere a urmăririi penale, în favoarea acestuia nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 508/2004, cu efectul reducerii cu jumătate a limitelor de pedeapsă.
În cazul inculpatului J., pedepsele asupra cărora s-a oprit instanţa sunt: 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în cazul infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi 2 ani şi 6 luni închisoare în cazul infracţiunii prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte regimul de executare a pedepsei rezultante de 2 ani şi 5 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în cazul inculpatului K. şi 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. în cazul inculpatului J., instanţa de fond a apreciat, raportat la elemente mai sus prezentate, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 C. pen. pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 4 ani. Astfel, inculpaţii nu au avut un rol esenţial în desfăşurarea activităţii infracţionale şi au posibilitatea de a-şi obţine pe căi licite mijloacele de existenţă, ceea ce creează convingerea instanţei că, şi fără executarea pedepselor, aceştia nu vor mai comite alte infracţiuni. Inculpaţilor li s-au impus măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen., obligaţia prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi obligaţia de a presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 120 de zile şi li s-a atras atenţia asupra conţinutului art. 91 alin. (4) C. pen. referitor la cazurile în care se poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Ca efect al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, pedeapsa complementară se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., iar pedeapsa accesorie va deveni executabilă doar în condiţiile în care şi pedeapsa principală se va executa.
. . . . . . . . . .
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul L., instanţa de fond a constatat că probele administrate în cauză dovedesc vinovăţia acestuia pentru toate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, în încadrarea juridică dată de instanţă.
Astfel, inculpatul L. a pus la dispoziţia grupării infracţionale spaţiul aparţinând SC SSSSS. SRL în care au fost depozitate tutunul, timbrele fiscale false şi celelalte materiale ridicate de la fabrica din Blejoi, cu începere de la data de 14.02.2013 şi până în cursul lunii iulie 2013, când acestea au fost transportate în spaţiul din Clinceni, deţinut de inculpatul O. Mai mult, inculpatul a participat la acţiunile de descărcare/încărcare şi manipulare a tutunului şi materialelor depozitate, intrând în contact direct cu acestea.
De altfel, inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale acţiunile mai sus descrise, declaraţiile sale coroborându-se şi cu restul probelor administrate în cauză, iar revenirea sa în faţa instanţei asupra poziţiei iniţiale nu este justificată. Astfel, în declaraţia din data de 26.09.2013, inculpatul L. a precizat că, deşi nu a avut cunoştinţă iniţial, a constatat cu ocazia transporturilor din luna februarie 2013 că în cutiile inscripţionate "rumeguş de trandafir" aduse, între alţii, de B. şi C. se afla tutun, arătând şi faptul că după transportul tutunului, a doua zi, inculpatul C. a venit cu o dubă din care a descărcat "blanchete inscripţionate x, role de foiţă, celofan şi staniol, timbre de marcare fiscală pentru ţigări specifice celor utilizate de Republica Moldova, precum şi bidoane de aracet", aspect confirmat de acesta din urmă . La rândul lor, inculpaţii H. şi G. au confirmat prezenţa lui L. la depozitul de pe R. în noaptea de 14.02.2013, când a avut loc transportul tutunului de la fabrica din Blejoi, în vreme ce inculpatul J. a indicat faptul că discuţiile dintre L., pe de o parte, şi B. şi E., pe de altă parte, au vizat punerea la dispoziţie a unui spaţiu şi a unor utilaje necesare pentru manipularea unor baloţi de tutun.
În privinţa transportului materialelor de la Petrobrazi la Clinceni, participarea inculpatului L. este dovedită de declaraţiile coinculpaţilor Q. şi P., aceştia precizând că, în momentul transporturilor, la R. au fost întâmpinaţi de inculpatul L., care a procedat la încărcarea cutiilor cu tutun cu ajutorul unui motostivuitor. La rândul său, XXX. a arătat, în declaraţia de la urmărire penală, că L. a fost implicat în acţiunea de încărcare a tutunului în autoturismele folosite pentru transportul acestuia la Clinceni şi că în depozitul unde se afla tutunul se mai găseau blanchete, role cu foiţă, folie de aluminiu şi clei pentru lipirea ţigărilor, toate acestea fiind mutate la Clinceni.
Audiat la data de 09.10.2013, inculpatul L. i-a recunoscut şi el pe coinculpaţii P., N. şi Q. ca fiind implicaţi în transportul în lunile iulie- august 2013 a următoarelor materiale: "tutun, role de hârtie, pachete ţigări, timbre, adezivi, poleială role".
Instanţa de fond a reţinut că toate aceste declaraţii contrazic apărarea formulată de inculpatul L., în sensul că nu a avut cunoştinţă de natura bunurilor depozitate în partea din hală pe care o închiriase coinculpaţilor, iar declaraţiile martorilor audiaţi la solicitarea inculpatului nu sunt de natură să contrazică aspectele ce rezultă din probele anterior menţionate.
Raportat la cele arătate, instanţa de fond a constatat că, prin acţiunile sale de punere la dispoziţie a unui spaţiu în care au fost depozitate 7 tone tutun, timbre fiscale de Republica Moldova falsificate, precum şi alte materiale necesare producerii de ţigarete contrafăcute, inculpatul L. a ajutat la acţiunile de deţinere de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate şi la desfăşurarea ulterioară a activităţilor de contrafacere şi punere în circulaţie de ţigarete contrafăcute, producere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, marcare cu marcaje false a produselor supuse accizării. Totodată, acţiunile inculpatului dovedesc faptul că acesta a aderat la gruparea infracţională coordonată, între alţii, de B., fiind evident din modul de derulare a întregii activităţi infracţionale că aceasta se desfăşura în cadrul unui grupări cu o ierarhie clară, dar şi faptul că aceasta nu reprezenta doar o asociere ocazională.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere atitudinea sinceră manifestată de inculpatul L. în cursul urmăririi penale, lipsa vreunui alt contact cu legea penală atât înainte, cât şi după activitatea infracţională ce face obiectul prezentului dosar, intervalul scurs de la data infracţiunilor, dar şi starea precară de sănătate a inculpatului, acesta suferind de neoplasm ulcero-vegetant stenozant de colon stâng . Aceste elemente au impus aplicarea unor pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege, executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie fiind suficientă pentru sancţionarea, dar şi reeducarea inculpatului L., în ciuda contribuţiei mai importante a acestuia prin comparaţie cu alţi inculpaţi în cazul cărora instanţa s-a oprit la aplicarea unor pedepse similare.
În condiţiile în care instanţa a optat pentru aplicarea unor pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege, legea penală mai favorabilă este legea în vigoare la data trimiterii în judecată, în temeiul acesteia urmând dispunându-se condamnarea inculpatului L. la:
- 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor supuse accizării, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an şi 9 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 9 luni închisoare.
În baza art. 45 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 1 an, de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) C. pen., urmând a face şi aplicarea art. 65 C. pen.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 20.09.2013 la 20.10.2013.
. . . . . . . . . .
În privinţa inculpatului M., instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză au dovedit cunoaşterea de către acesta a activităţii infracţionale derulate de ceilalţi inculpaţi şi acceptarea faptului că prin împrumutul autovehiculelor utilizate pentru transportul tutunului şi al materialelor de la Tărlungeni şi de la R. la Clinceni contribuie la desfăşurarea activităţii fabricii clandestine ce a funcţionat în acest spaţiu.
În declaraţiile sale, inculpatul M. a susţinut că prezenţa sa la Tărlungeni s-a datorat faptului că el intermediase închirierea TIR-ului şi, astfel, voia să se asigure că nu sunt probleme sau că a fost prezent la încărcare la cererea administratorului firmei, pentru a verifica dacă nu se depăşeşte tonajul maxim admis. Explicaţiile prezentate în condiţiile în care inculpatul nu a putut indica în ce ar fi putut consta problemele şi a arătat că nu a procedat la cântărirea bunurilor încărcate, având în vedere şi faptul că transportul indicat s-a realizat în timpul nopţii, sunt evident necredibile.
De altfel, inculpatul N. a precizat că, înainte de deplasarea la Tărlungeni, a mers împreună cu C., D., P. şi XXX. şi alte trei persoane la domiciliul lui M. din Siliştea Snagovului, unde s-au purtat discuţii referitor la închirierea TIR-ului necesar pentru transportul unei cantităţi de tutun de lângă Braşov. Potrivit inculpatului, în cursul aceleiaşi nopţi, s-a procedat la încărcarea TIR-ului, iar inculpatul M. a fost prezent împreună cu D. şi C. la operaţiunile de încărcare şi, la plecare, pe timpul deplasării de la Râşnov până pe centura municipiului Bucureşti, TIR-ul a circulat având autoturismul condus de inculpatul M. ca "antemergător".
Prezenţa inculpatului M. la Tărlungeni în contextul încărcării TIR-ului cu utilajele ce au fost transportate la Clinceni rezultă şi din declaraţiile coinculpaţilor C., XXX., P. sau Q., niciunul dintre aceştia nesugerând faptul că s-ar fi încercat ascunderea naturii bunurilor transportate de inculpatul M. sau că acesta ar fi fost străin de operaţiunile desfăşurate.
În plus, probele administrate au confirmat faptul că în spaţiul de la Tărlungeni erau depozitate şi o cantitate de tutun şi alte materiale necesare pentru producerea ţigărilor, fiind astfel exclus ca inculpatul M. să se fi aflat sub impresia eronată că utilajele transportate erau destinate producerii de mobilă.
În legătură cu transportul materialelor depozitate pe R., inculpatul N. a arătat că s-a deplasat împreună cu D., C., P., XXX., Q., la o tipografie din Ploieşti, unde se aflau depozitate tutun, foiţe, lipici. La acel spaţiu a apărut şi inculpatul M., care a intrat în incinta tipografiei şi a purtat discuţii cu L., D. şi C., ulterior M. plecând cu C. pentru a procura un mijloc de transport, pentru mutarea materialelor şi tutunului. Deoarece mijlocul de transport s-a stricat, materialele şi tutunul au fost transportate în următoarea zi cu un autoturism, de culoare albă, pus la dispoziţie de M. şi preluat de la domiciliul său din Snagov de acesta, P. şi Q. După ce M. l-a contactat pe proprietarul tipografiei, aceştia s-au deplasat la Ploieşti, la locaţia în care se aflau materialele şi tutunul şi cu ajutorul proprietarului au încărcat 10 - 12 cutii vrac cu tutun şi materiale necesare confecţionării pachetelor de ţigări, şi le-au transportat la fabrica de la Clinceni Şi inculpatul L. a arătat că M. a fost cel care l-a anunţat că trebuie să se deplaseze la R. pentru că "vin băieţii să care ce au acolo".
Detalii similare se găsesc şi în declaraţia inculpatului C. din data de 22.10.2013, din cuprinsul declaraţiei acestuia rezultând că inculpatul M. cunoştea că autoutilitara urma a fi folosită pentru transportul de tutun, blanchete şi alte materiale de la R. la Clinceni. Inculpatul C. a mai adăugat faptul că primul transport "de probă" (n.n.) s-a realizat cu paie încărcate de la socrul lui M., element suplimentar de natură a duce la concluzia că acest din urmă inculpat cunoştea destinaţia mijloacelor de transport împrumutate. Deşi instanţa de fond nu a reţinut afirmaţiile inculpatului C. legate de faptul că M. ar fi transportat personal timbre şi blanchete de la Petrobrazi la fabrica de la Clinceni, nefiind susţinute de alte mijloace de probă, aceste declaraţii sunt de natură să întărească concluzia la care instanţa a ajuns anterior.
La rândul lor, P. şi Q. au arătat că autoutilitarele puse la dispoziţie de inculpatul M. au fost folosite pentru transportul tutunului şi materialelor de la Petrobrazi la Clinceni, fără a susţine că acestea ar fi fost supuse unor operaţiuni de curăţare înainte de restituirea către inculpat. P. şi Q. au confirmat şi faptul că cel puţin unul dintre transporturile de ţigarete din cele produse la fabrica de la Clinceni a fost realizat cu o autoutilitară pusă la dispoziţie de inculpatul M. în urma unei întâlniri ce a avut loc la benzinăria din Otopeni.
Inclusiv inculpatul B., care a susţinut faptul că, iniţial, inculpatul M. nu a avut cunoştinţă de natura activităţii infracţionale, a arătat, în declaraţia din 16.12.2013, că "într-o zi când mă aflam cu M., m-am deplasat la tipografia de pe R., ocazie cu care acesta a observat blanchetele inscripţionate x ... acesta înţelegând despre ce este vorba. După acest incident, despre care a auzit şi C., cunosc că cei doi au ţinut legătura în continuare, însă nu ştiu de câte ori M. i-a mai împrumutat maşina".
A mai constatat prima instanţă că inculpatul a procedat personal la predarea autovehiculelor utilizate pentru transport, s-a deplasat în spaţii situate la distanţă de domiciliul său pentru a le preda/ridica, a recurs el însuşi la împrumutul unor autovehicule de la martorul KK., dar şi de la o altă persoană, implicarea sa fiind una care exclude un simplu ajutor acordat unei cunoştinţe îndepărtate, cum acesta a pretins că era coinculpatul C.
Instanţa de fond a reţinut că nu au fost identificate, însă, probe din care să rezulte că inculpatul M. ar fi avut în cadrul grupării rolul de asigurare a "protecţiei", în sensul de a mijloci relaţiile membrilor grupului cu autorităţile române şi de a afla în timp util orice eventual demers al autorităţilor de poliţie sau control referitor la posibila identificare a locaţiei fabricii clandestine, având în vedere calitatea sa de fost poliţist, actualmente avocat în cadrul Baroului Bucureşti, precum şi relaţiile sale la nivelul autorităţilor publice locale.
De asemenea, în condiţiile înlăturării interceptărilor convorbirilor telefonice, nu au fost identificate alte mijloace de probă din care să rezulte că inculpatul M. avea cunoştinţă că persoanele a căror pătrundere în România a intermediat-o la solicitarea inculpatului B., prin obţinerea de invitaţii, urmau să-şi desfăşoare activitatea la fabrica din Clinceni.
Însă, acţiunile inculpatului, astfel cum au fost descrise mai sus, dovedesc faptul că acesta şi-a adus contribuţia la funcţionarea fabricii de la Clinceni, fiind implicat în transportul atât al utilajelor folosite pentru producerea/contrafacerea produselor accizabile, cât şi al tutunului şi al accesoriilor de la ambele locaţii. Inculpatul a pus la dispoziţie autovehiculele folosite pentru transportul timbrelor utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, depozitate la Petrobrazi, după ce, prin pătrunderea în spaţiul unde acestea erau depozitate şi prin cunoaşterea detaliilor legate de activitatea infracţională, a avut posibilitatea de a-şi da seama de caracterul falsificat al acestora. Inculpatul a acceptat şi faptul că o parte din timbrele respective urmau a fi utilizate pentru marcarea cu marcaje false a produselor accizabile produse în afara unui antrepozit fiscal. Inculpatul a contribuit şi la comercializarea unei cantităţi de peste 10.000 ţigarete produse în afara antrepozitului fiscal, prin punerea la dispoziţie a autovehiculul utilizat pentru transportul acestora.
Având în vedere cele ce preced, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului M. pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere că, în ciuda deţinerii unor mijloace de existenţă corespunzătoare, a provenienţei dintr-un mediu care ar fi trebuit să îl determine să respecte normele penale, tatăl inculpatului ocupând funcţia de adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, iar mama sa funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Dâmboviţa, acesta s-a implicat cu uşurinţă în activitatea infracţională ce face obiectul prezentului dosar. Nu poate fi ignorat nici faptul că inculpatul avea, la data comiterii faptelor, calitatea de avocat şi că, anterior, acesta ocupase funcţia de poliţist, elemente ce fac cu atât mai gravă conduita sa. Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a avut o contribuţie limitată la săvârşirea infracţiunilor, precum şi împrejurarea că de la data comiterii acestora a trecut un intervalul de peste 7 ani în care inculpatul nu a mai avut contacte cu legea penală.
În consecinţă, prima instanţă i-a aplicat inculpatului pedepse într-un cuantum apropiat sau egal cu minimul special, considerând că executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie este suficientă pentru sancţionarea şi îndreptarea acestuia. Raportat la cele arătate, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului M. este cea în vigoare la data trimiterii sale în judecată şi, în temeiul acesteia, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedepsele de:
- 1 an închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor supuse accizării, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 1 an închisoare pentru complicitate la infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 2 ani şi 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 45 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 1 an, de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. şi s-a interzis inculpatului, pe toată durata executării pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la 21.09.2013 la 04.05.2015.
. . . . . . . . . .
În cazul inculpaţilor N., P. şi Q., instanţa de fond a reţinut că aceştia au fost implicaţi în toate activităţile ce ţin de funcţionarea fabricii de la Clinceni - identificarea spaţiului şi amenajarea acestuia în cazul inculpatului N.; transportul materialelor de la Tărlungeni şi R., transportul tutunului adus din Bulgaria la Clinceni, diverse activităţi ce ţineau de producerea ţigaretelor şi funcţionarea fabricii, cum ar fi obţinerea unor piese de schimb pentru utilaje, deţinerea şi marcarea ţigărilor produse cu timbre fiscale false, transportul şi comercializarea ţigaretelor produse în cazul tuturor inculpaţilor.
Separat, instanţa de fond a constatat că în urma percheziţiilor efectuate la data de 20.09.2013, în autoturismul, parcat în faţa imobilului situat în localitatea Domneşti, judeţul Ilfov, unde locuiau N. şi Q., au fost identificate 2.286 pachete de ţigări marca x cu timbru de acciză de Republica Moldova.
Totodată, în cazul inculpatului N., prima instanţă a reţinut că acesta a fost implicat şi în distribuţia ţigărilor contrafăcute produse la fabrica ce a funcţionat pe raza judeţului Braşov, precum şi împrejurarea că acesta, în vederea ascunderii adevăratei naturi a provenienţei sumelor de bani obţinute din săvârşirea de infracţiuni, a achiziţionat şi a înmatriculat pe numele firmei PPPPPPP. x, autoturismul.
Prima instanţă a constatat că nu sunt, însă, întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului N. prin raportare la contribuţia sa la încheierea contractului de închiriere pentru spaţiul din Clinceni pentru motivele arătate mai sus.
În cazul inculpatului P., instanţa de fond a constatat că acesta a fost una din persoanele care au participat la descinderea din data de 11/12.02.2013 de la fabrica de la Blejoi, ocazie cu care au fost sustrase un număr de 300 baxuri de ţigarete x, dar şi faptul că acesta a participat la activitatea de relocare a utilajelor de la fabrica de la Blejoi la Tărlungeni în cursul lunii martie 2013. Şi în cazul acestui inculpat, prima instanţă a constatat deja că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate pentru reţinerea infracţiunii de spălare de bani prin raportare la achiziţionarea autoturismul.
Referitor la rolurile jucate de inculpaţii indicaţi în cadrul grupării infracţionale, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii N. şi P. aveau un rol de coordonare a activităţii curente a fabricii de la Clinceni. Astfel, atât P., cât şi Q. au arătat că inculpatul N. se ocupa de găsirea pieselor de schimb necesare funcţionării utilajelor, în vreme ce N. a arătat despre P. că acesta superviza activitatea de producţie, iar, dacă existau probleme, îl anunţa pe D. Rolul inculpatului P. rezultă inclusiv din menţiunile identificate în agenda ridicată de la inculpatul D., al cărui fin P. este, menţiuni referitoare la diverse sume de bani ce i-au fost date acestuia în legătură cu funcţionarea fabricii cu începere din luna iulie 2013:
"Camion (fînu) = 600 € + 100 € (şoferii)" " finu drum = 1000 €" "500 finu mâncare, 2.200 finu mâncare, 300 finu mâncare, 200 finu mâncare".
Atât P., cât şi N. au participat şi la supravegherea transporturilor realizate de Q., aflându-se într-o poziţie superioară acestuia în structura grupării.
Având în vedere cele ce preced, instanţa de fond a constatat că inculpaţii se fac vinovaţi de aderarea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, de producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal, aceste produse fiind realizate şi prin contrafacerea unei mărci, dar şi de punerea în circulaţie a acestor produse. Totodată, inculpaţii şi-au adus contribuţia la marcarea cu marcaje false a produselor accizabile şi au şi deţinut la locaţia din Clinceni timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
Prima instanţă a mai reţinut că inculpaţii mai sus indicaţi au solicitat în primul ciclu procesual, poziţie menţinută şi cu ocazia rejudecării, soluţionarea cauzei în procedura simplificată, reprezentantul Ministerului Public opunându-se aplicării beneficiului prevăzut de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Raportat la aspectele invocate de Ministerului Public, instanţa de fond a constatat că, în condiţiile în care judecata s-a desfăşurat în procedura comună şi cu privire la aceşti inculpaţi, iar instanţa a încuviinţat în primul ciclu procesual la solicitarea altor coinculpaţi (L. şi D.) efectuarea unui raport de expertiză fiscal-contabilă, după depunerea acestuia la dosar, inculpatul P. a formulat obiecţiuni în care a învederat faptul că expertul desemnat nu răspunsese obiectivelor încuviinţate . În acelaşi timp, fără a formula o cerere în acest sens, la termenul din data de 3 iunie 2020, când a fost pusă în discuţie solicitarea de constatare a nulităţii absolute a interceptărilor convorbirilor telefonice realizate în cauză şi a probelor obţinute în temeiul mandatelor de siguranţă naţională, apărătorul inculpaţilor N. şi Q. a solicitat constatarea nulităţii absolute a probelor menţionate. Or, aceste poziţii adoptate de inculpaţi nu sunt considerate de natură a-i lipsi de beneficiul dispoziţiilor indicate.
În cazul inculpatului P., prima instanţă a observat că acesta nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale, ci o probă administrată în cursul judecăţii în primă instanţă, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru excluderea acestuia de la beneficiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În situaţia inculpaţilor N. şi Q., instanţa de fond a constatat că aspectele referitoare la legalitatea administrării probelor ţin, de regulă, de procedura camerei preliminare, opţiunea pentru recurgerea la procedura simplificată fiind una subsecventă finalizării acestei analize. Contestarea legalităţii probelor în camera preliminară nu împiedică recurgerea la procedura simplificată.
În cauza de faţă, posibilitatea acordată inculpaţilor de a contesta şi în cursul judecăţii legalitatea mijloacelor de probă reprezintă, în principal, efectul deciziilor Curţii Constituţionale nr. 26/2019 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, şi nr. 802/2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) C. proc. pen., pronunţate ulterior epuizării etapei camerei preliminare şi după ce inculpaţii îşi manifestaseră deja opţiunea pentru procedura simplificată.
În acest context, concluziile de admitere a unei solicitări formulate de coinculpaţi prin invocarea deciziilor Curţii Constituţionale indicate, cu atât mai mult cu cât acestea analizează existenţa unui caz de nulitate absolută ce poate fi avut în vedere şi de instanţă din oficiu, nu reprezintă o conduită contrară dispoziţiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen.
În consecinţă, instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în cazul celor trei inculpaţi.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor în cazul inculpatului N., instanţa de fond a avut în vedere, pe de o parte, perioada în care s-a desfăşurat activitatea infracţională reţinută în sarcina acestuia, iunie 2012- septembrie 2013, rolul jucat de inculpat în cadrul grupării infracţionale şi, inclusiv, faptul că inculpatul a racolat, la rândul său, alte două persoane - O. şi Q. Mai mult, inculpatul a comis faptele ce fac obiectul prezentului dosar în stare de recidivă postcondamnatorie, după ce suferise o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prin Sentinţa penală nr. 37/18.01.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 07.02.2011. Pe de altă parte, inculpatul N. a avut o atitudine sinceră şi a colaborat cu organele judiciare de la primele sale declaraţii, chiar dacă instanţa de fond a apreciat că în favoarea acestuia nu se pot reţine dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 508/2004 pentru motive similare celor expuse în cazul inculpaţilor C. şi K.
Având în vedere aceste elemente, prima instanţă a considerat că se impune aplicarea unor pedepse într-un cuantum superior celui rezultat în urma aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi, în raport de pedepsele asupra cărora s-a oprit, a apreciat că legea penală mai favorabilă este cea în vigoare la data comiterii infracţiunilor.
În consecinţă, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului N. la următoarele pedepse:
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (act material constând în achiziţia autoturismului).
În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată (act material constând în contribuţia la încheierea contractului de închiriere cu coinculpatul O.).
S-a aplicat pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 33 lit. a), b), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 35 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 2 ani.
În baza art. 83 C. pen. din 1969 raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de doi ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 37/18.01.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 07.02.2011, pedeapsă ce a fost adăugată la pedeapsa rezultantă stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 35 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 2 ani.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă reţinerea de la data de 12.02.2010, aferentă condamnării suferite prin Sentinţa penală nr. 37/18.01.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 07.02.2011.
În cazul inculpatului P., la individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere rolul jucat de acesta în cadrul grupării infracţionale, astfel cum a fost precizat mai sus, implicarea sa atât în activitatea fabricii de la Clinceni, cât şi în acţiunile desfăşurate în perioada februarie - martie 2013 în legătură cu fabrica de la Blejoi. Nu a fost ignorat nici faptul că acesta s-a deplasat din Republica Moldova în România în vederea comiterii de infracţiuni, activitatea sa având un caracter transfrontalier. Pe de altă parte, s-a remarcat atitudinea sinceră a inculpatului şi vârsta acestuia de doar 21 de ani la data comiterii infracţiunilor, precum şi intervalul scurs de la data comiterii faptelor.
În raport de aceste elemente, cu accent asupra rolului jucat de inculpat în cadrul activităţii infracţionale, prima instanţă a considerat că se impune aplicarea unor pedepse într-un cuantum superior celui rezultat în urma aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi, în raport de pedepsele asupra cărora s-a oprit, a apreciat că legea penală mai favorabilă este cea în vigoare la data comiterii infracţiunilor.
În consecinţă, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului P. la următoarele pedepse:
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003;
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
S-a aplicat pe lângă fiecare pedeapsă principală pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 33 lit. a), b), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni, urmând a executa pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pentru o perioadă de 2 ani.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 21.09.2013 la 18.12.2013.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului Q., instanţa de fond a avut vedere faptul că, după o primă declaraţie neconformă realităţii în cursul urmăririi penale, acesta a avut o conduită constantă de colaborare cu organele judiciare, fiind şi lipsit de antecedente penale. În cadrul grupului, inculpatul Q. a avut un rol redus, situându-se pe eşalonul de execuţie, iar atribuţiile sale au vizat, în principal, desfăşurarea de transporturi sub supravegherea celorlalţi inculpaţi. Aceste elemente, coroborate cu timpul scurs de la data săvârşirii infracţiunilor, au condus la concluzia că în cazul acestui inculpat funcţiile pedepsei pot fi atinse şi prin aplicarea unor pedepse în cuantumul minim ce rezultă din aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În consecinţă, constatând că legea penală mai favorabilă este legea în vigoare la data trimiterii în judecată, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului Q. la următoarele pedepse:
- 8 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 1 an şi 4 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
- 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an, 4 luni şi 20 de zile, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În ceea ce priveşte regimul de executare a pedepsei rezultante de 2 ani, 8 luni şi 20 de zile închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., instanţa de fond a apreciat, raportat la elemente mai sus prezentate, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 C. pen. pentru a dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 4 ani.
Astfel, s-a reţinut că inculpatul nu a avut un rol esenţial în desfăşurarea activităţii infracţionale şi, în cei peste 7 ani scurşi de la data faptelor, a avut o conduită corectă şi şi-a asumat consecinţele săvârşirii infracţiunilor, ceea ce a creat convingerea instanţei că, şi fără executarea pedepselor, acesta nu va mai comite alte infracţiuni. Inculpatului i s-au impus măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) C. pen., obligaţia prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. şi obligaţia de a presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 120 de zile şi i s-a atras atenţia asupra conţinutului art. 91 alin. (4) C. pen. referitoare la cazurile în care se poate dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Ca efect al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, pedeapsa complementară se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., iar pedeapsa accesorie va deveni executabilă doar în condiţiile în care şi pedeapsa principală se va executa.
Totodată, instanţa de fond a constatat că inculpatul Q. a fost reţinut şi arestat în cauză de la data de 21.09.2013 la data de 20.10.2013.
. . . . . . . . . .
În cazul inculpatului O., prima instanţă a constatat că apărările acestuia au vizat necunoaşterea naturii activităţii desfăşurate în spaţiul închiriat coinculpaţilor, susţinând că i s-ar fi spus că în anexa gospodăriei ar fi urmat să funcţioneze un utilaj pentru ţesut saci de rafie şi o ciupercărie . A mai precizat O. că, după închirierea spaţiului, la sugestia lui N., care i-a spus să nu deranjeze muncitorii, a mai pătruns în curte doar de 4 ori, pentru a citi contorul de electricitate sau pentru a face un grătar.
Instanţa de fond a reţinut că afirmaţiile inculpatului sunt contrazise de probele administrate în cauză. Astfel, inculpatul C. a arătat, în declaraţia din 22.10.2013, că, după aducerea utilajelor de la Tărlungeni, în spaţiul din Clinceni, unde s-a montat fabrica, au fost prezenţi în permanenţă şi P., N., Q. şi O. care au efectuat diverse activităţi necesare punerii în funcţiune a utilajelor, în vreme ce martorul DDDDDD. l-a indicat pe O. ca fiind una din persoanele implicate în activitatea de producere a ţigărilor.
S-a apreciat că sunt relevante şi procesele-verbale de supraveghere operativă pentru adresa din Clinceni, str. x, din cuprinsul acestora rezultând prezenţa inculpatului O. alături de ceilalţi inculpaţi în spaţiul destinat desfăşurării activităţii infracţionale, unde inculpatul pretindea că nu a mai pătruns decât foarte rar după momentul închirierii. Inculpatul O. a fost observat în cursul lunii septembrie 2013 în curtea imobilului, unde erau parcate autovehiculele folosite pentru transportul ţigărilor contrafăcute în vederea încărcării acestora, şi în imediata apropiere a halei în care avea loc activitatea de producţie . Imaginile surprinse de camerele de supraveghere duc la concluzia că nu a existat o încercare a celorlalţi inculpaţi de ascundere a activităţii desfăşurate faţă de inculpatul O., dar şi faptul că acesta avea acces liber în spaţiul în care se produceau ţigările.
În afară de punerea la dispoziţie a spaţiului din Clinceni, instanţa de fond a reţinut şi faptul că inculpatul O. a avut o contribuţie şi la antifonarea spaţiului în care a funcţionat fabrica de ţigarete şi la operaţiunile de descărcare a utilajelor aduse de la Tărlungeni, aspecte ce rezultă din declaraţiile concordante ale inculpaţilor XXX., P. şi N.
Inclusiv faptul că inculpatul O. a semnat contractul de închiriere cu o persoană (WWWW.), care nu a fost implicată în negocierea acestuia şi nici în activitatea desfăşurată în hala închiriată este o dovadă a faptului că inculpatul cunoştea caracterul clandestin al operaţiunilor derulate de inculpaţii C., N. şi D., cu care acesta a purtat discuţiile referitoare la închiriere (a se vedea declaraţiile inculpatului N. - f. x d.u.p., C. - f. x d.u.p.).
Pe de altă parte, s-a reţinut că nu este plauzibil ca inculpatului O. să nu i se fi adus la cunoştinţă faptul că în hală urmau să se desfăşoare activităţi de producţie a unor ţigări contrafăcute, membrii grupării expunându-se într-un astfel de caz riscului de a fi denunţaţi în condiţiile în care inculpatul ar fi aflat adevărul.
Toate aceste elemente au condus la concluzia că inculpatul O. a pus la dispoziţia coinculpaţilor în deplină cunoştinţă de cauză spaţiul din Clinceni, judeţul Ilfov pentru funcţionarea fabricii de ţigarete contrafăcute, prin activităţile sale, inculpatul contribuind şi la deţinerea de coinculpaţi de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
Totodată, s-a reţinut că probele administrate demonstrează că inculpatul O. a aderat la gruparea infracţională în cursul lunii iunie 2013, având posibilitatea să cunoască ierarhia acesteia, dar şi faptul că această grupare a avut o existenţă îndelungată în timp, stopată doar de intervenţia organelor judiciare în luna septembrie 2013.
Pe de altă parte, s-a arătat deja în cadrul capitolului dedicat analizei acuzaţiilor de spălare de bani aduse inculpaţilor faptul că în cazul inculpatului O. nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni, motiv pentru care instanţa a dispus achitarea acestuia, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului O., instanţa de fond a avut în vedere atitudinea nesinceră manifestată de acesta, contribuţia sa concretă la derularea activităţii infracţionale, apreciată ca fiind una importantă, şi perioada pe care şi-a adus contribuţia - aproximativ 3 luni, dar şi faptul că, la momentul implicării în activitatea infracţională, inculpatul avea mijloace suficiente pentru o existenţă în limitele legii, dovadă fiind numeroasele imobile deţinute de acesta, dar, cu toate acestea, s-a implicat cu uşurinţă în amenajarea unei fabrici ilegale de ţigarete.
S-a apreciat că aceste elemente justifică aplicarea unor pedepse într-un cuantum superior minimului legal în cazul tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, fiind avute în vedere, ca elemente atenuante ale răspunderii penale, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului şi conduita acestuia în perioada 2013 - 2020.
Având în vedere cele ce preced, instanţa de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului este cea în vigoare la data trimiterii în judecată, în baza acesteia, inculpatul a fost condamnat la pedepsele de:
- 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1 an şi 8 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 C. pen. şi s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiu drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 21.09.2013 la data de 13.02.2014.
. . . . . . . . . .
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 19.174.095 RON, solicitând şi acordarea obligaţiilor fiscale accesorii, în urma comunicării de către parchet a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit la data de 28.02.2014.
Prin raportul menţionat, s-au stabilit următoarele sume datorate bugetului de stat ca urmare a activităţii infracţionale:
- pentru cantitatea de 400 bax-uri ţigarete x fabricate în fabrica clandestină de la Blejoi, sat Ploieştiori, judeţul Prahova, existentă la data de 18.10.2011 în stoc, cuantumul accizelor datorate bugetului statului a fost stabilit la suma de 1.631.073 RON, calculat în conformitate cu prevederile art. 177 alin. (5) Codul fiscal, coroborat cu pct. 6 alin. (10) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal;
- pentru cantitatea de 400 bax-uri ţigarete x existentă la data de 04.02.2013 în stoc în fabrica clandestină de la Blejoi, sat Ploieştiori, judeţul Prahova, cuantumul accizelor datorate bugetului statului a fost stabilit la suma de 1.787.740 RON, calculat în conformitate cu prevederile art. 177 alin. (5) Codul fiscal coroborat cu pct. 6 alin. (10) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal;
- pentru cantităţile de tutun - materie primă utilizată pentru fabricarea ţigaretelor, introduse în locaţia din Clinceni, judeţul Ilfov, în perioada iulie - septembrie 2013, pentru fabricarea ilegală a ţigaretelor contrafăcute marca x, s-a stabilit, raportat la o cantitate totală de 38.352 Kg introdusă în fabrică (7 tone aduse de la Petrobrazi +13 tone aduse de la Tărlungeni+ 18.352 kg din Bulgaria), următoarele:
- pentru cantitatea de 14.723 kg - tutun prelucrat destinat rulării în ţigarete - materie primă, identificat cu ocazia percheziţiei, accize în cuantum de 5.393.128 RON (81 euro/kg; 4,5223 RON/euro);
- pentru cantitatea de 23.629 kg - tutun prelucrat în produse finite, materializate în 23.629.360 buc ţigarete (4.462.360 buc. Identificate la percheziţii + 19.167.000 buc. Ţigarete produse şi valorificate până la data percheziţiei), accize în cuantum de 8.738.933 RON (81,78 euro/1000 ţigarete);
- pentru ţigările identificate cu ocazia percheziţiilor din data de 20.09.2013 în spaţiile din municipiul Bucureşti, str. x, din municipiul Ploieşti, str. x, din municipiul Bucureşti, str. x, şi din localitatea Ştefăneştii de Jos, Şoseaua x, au fost stabilite drepturi vamale cu care a fost prejudiciat bugetul de stat în cuantum total de 1. 615.411 RON, defalcate după cum urmează:
- 149.406,90 RON - valoare taxe vamale, calculată pentru o valoare totală în vamă de 259.387 RON;
- 1.103.140,20 RON - valoare accize totale datorate pentru cantitatea de 149.073 pachete ţigarete/2.981.460 buc. ţigarete de contrabandă identificate;
- 362.864,20 RON - valoarea TVA aplicată bazei de calcul formată din valoarea în vamă, valoarea taxei vamale şi valoarea accizei totale, calculate pentru cantitatea de 149.073 pachete ţigarete de contrabandă identificate;
- pentru alcoolul/băuturile alcoolice identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare din municipiul Bucureşti, str. x, cuantumul accizelor datorate bugetului statului a fost stabilit la suma de 7.810 RON.
Raportat la cele arătate, având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a apreciat că acţiunea civilă este întemeiată doar în parte, sumele datorate bugetului de stat urmând a fi determinate pe baza cantităţilor de produse accizabile şi a ţigărilor de contrabandă reţinute de instanţă.
Astfel, instanţa de fond a reţinut, cu privire la activitatea fabricii de la Blejoi, faptul că, la data de 04.11.2011, inculpaţii D. şi F. au fost implicaţi în punerea în circulaţie a unei cantităţi de 100 baxuri de ţigări contrafăcute marca x, acestea fiind transportate la Botoşani de martorul MM., cuantumul accizelor aferente cantităţii de 100 baxuri x 624 pachete/bax fiind de 407.768,25 RON (acciză 76,60 euro/1.000 ţigarete; 4,2655 RON/euro). A mai reţinut prima instanţă că în Dosarul nr. x/2013 înregistrat pe rolul Judecătoriei Botoşani, în care s-a dispus condamnarea martorului MM. pentru implicarea sa în activitatea de transport a cantităţii de 100 baxuri ţigări contrafăcute, acţiunea civilă formulată de A.N.A.F. a fost respinsă, astfel încât prin admiterea acţiunii civile în acest dosar nu se ajunge la o dublă acoperire a prejudiciului.
Tot cu referire la activitatea acestei fabrici, instanţa de fond a reţinut implicarea inculpatului D. în sustragerea la data de 11/12.02.2013 a unei cantităţi de 300 baxuri ţigări x, precum şi faptul că acestea i-au fost încredinţate spre valorificare/păstrare inculpatului F., cuantumul accizelor aferente fiind de 1.340.804,78 RON (624 pachete/bax; acciză 79,19 euro/1.000 ţigarete; 4,5223 RON/euro).
În consecinţă, prima instanţă a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor D. şi F. la plata sumei de 407.768,25 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului, aferente cantităţii de 62.400 pachete ţigări transportate pe ruta Bucureşti-Botoşani la data de 04.11.2011, precum şi la plata sumei de 1.340.804,78 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului, aferente cantităţii de 300 baxuri ţigări sustrase de la fabrica din Blejoi la data de 11/12.02.2013.
În cazul inculpatului F., instanţa de fond a reţinut că acţiunea civilă este întemeiată şi prin raportare la sumele calculate cu titlu de accize aferente cantităţii de alcool identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la adresa din Bucureşti, str. x, precum şi la sumele calculate cu titlu de taxe vamale şi accize aferente cantităţii de 639 pachete, identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la aceeaşi adresă.
Drept urmare, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 7.810 RON, cu titlu de accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului, aferente cantităţii de alcool, precum şi la plata sumei de 6.924,45 RON, cu titlu de taxe vamale şi accize, precum şi la plata accesoriilor fiscale calculate până la data achitării debitului, aferente cantităţii de 639 pachete, identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în data de 22.09.2013 la adresa din Bucureşti, str. x.
În ceea ce priveşte sumele calculate cu titlu de taxe vamale şi accize aferente cantităţilor de ţigări identificate cu ocazia percheziţiilor domiciliare realizate la adresa din municipiul Bucureşti, str. x, unde locuia numitul OOOOOO., şi la depozitul din municipiul Ploieşti, str. x, prima instanţă a reiterat faptul că probele administrate în cauză nu au permis stabilirea unei legături între inculpaţii trimişi în judecată în prezentul dosar şi ţigările indicate, neputându-se reţine răspunderea acestora pentru prejudiciul cauzat bugetului de stat prin deţinerea ţigărilor identificate în cele două spaţii.
Totodată, prima instanţă a reamintit că probele administrate nu au permis stabilirea faptului că cele 3 pachete ţigări x, 9 pachete ţigări x, 1 pachet ţigări x, precum şi cele două pungi conţinând cantitatea totală de 400 g tutun măcinat, identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare realizate la adresa din Ştefăneştii de Jos, Şoseaua x, Complexul rezidenţial SSSSSS., unde locuia fără forme legale C., proveneau din contrabandă, neputându-se dispune obligarea inculpatului C. la plata taxelor vamale şi a accizelor aferente acestora.
Cu referire la cantităţile de tutun - materie primă utilizate pentru fabricarea ţigaretelor, introduse în locaţia din Clinceni, judeţul Ilfov, în perioada iulie - septembrie 2013, în cauză s-a stabilit deja că, în total, fabrica de la Clincei a fost aprovizionată cu o cantitate de 26.380 kg tutun (17.380 kg din Bulgaria, 7 tone de la Petrobrazi şi 2 tone de la Tărlungeni), din care, cu ocazia percheziţiei, au mai fost identificate 13.154 kg tutun şi 1.568 kg deşeuri din tutun prelucrat (total 14.723 kg tutun), diferenţa de 11.657 kg apărând ca fiind prelucrată. În condiţiile în care cantitatea de tutun ce intră într-o ţigară este de aproximativ 1 gram rezultă că au fost produse aproximativ 11.657.000 ţigarete. Totodată, instanţa de fond a reţinut şi faptul că toată cantitatea de tutun adusă de pe R. şi de la Tărlungeni a fost utilizată în procesul de producţie, declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor confirmând faptul că, după epuizarea cantităţilor de tutun iniţiale, a existat o pauză în producţie până în momentul sosirii transportului de tutun din Bulgaria.
Raportat la situaţia de fapt reţinută, suma datorată bugetului de stat aferentă activităţii fabricii din Clinceni este în cuantum total de 9.704.279,37 RON, cu titlu de accize, din care: pentru cantitatea de 11.657.000 ţigarete - 4.311.151,37 RON (acciză 81,78 euro/1.000 ţigarete; 4,5223 RON/euro); pentru cantitatea de 14.723 kg tutun descoperită la percheziţia domiciliară - 5.393.128 RON (acciză 81 euro/kg; 4,5223 RON/euro).
Instanţa de fond a reţinut că răspunderea civilă a inculpaţilor va fi angajată raportat la contribuţia concretă pe care aceştia au avut-o la producerea prejudiciului. Astfel, în cazul inculpaţilor J., K., G., H., E. şi L., a căror activitate a fost limitată la tutunul şi materialele depozitate pe R., din suma mai sus stabilită, prima instanţă a dispus obligarea acestora, în solidar, doar la plata sumei de 2.588.835,85 RON (7.000.000 ţigări x 81,78 euro/1.000 ţigarete x 4,5223 RON/euro), aferentă cantităţii de 7 tone tutun depozitată la R. şi folosită pentru producerea ţigărilor la fabrica de la Clinceni (iulie- august 2013).
În cazul inculpatului F., din suma de 9.704.279,37 RON, răspunderea acestuia a fost angajată doar până la concurenţa sumei de 462.292,11 RON, aferentă celor 100 baxuri de ţigări contrafăcute x achiziţionate în luna august 2013 (100 baxuri x 625 pachete x 20 ţigări/pachet x 81,78 euro/1.000 ţigarete x 4,5223 RON/euro).
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B., D., C., P., N., M., O. şi Q., instanţa de fond a constatat că aceştia şi-au adus contribuţia efectivă la funcţionarea fabricii din Clinceni şi a apreciat că răspunderea acestora poate fi angajată pentru întreaga cantitate de tutun prelucrată în fabrica de la Clinceni, precum şi pentru cantităţile de tutun identificate cu ocazia percheziţiei domiciliare, respectiv pentru suma totală de 9.704.279,37 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate până la data achitării debitului.
Sub acest aspect, instanţa de fond a apreciat ca fiind nefondate apărările formulate de inculpaţi referitor la faptul că tutunul identificat cu ocazia percheziţiei domiciliare în spaţiul din Clinceni, judeţul Ilfov, nu este purtător de accize, raportat la dispoziţiile legale ce vor fi prezentate în continuare, cu precizarea că textele avute în vedere sunt cele în vigoare în cursul anului 2013.
Astfel, potrivit art. 2062 din Codul fiscal, sunt supuse accizelor alcoolul şi băuturile alcoolice, precum şi tutunul prelucrat.
Potrivit art. 2065, produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul: a) producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul, la momentul extracţiei acestora, pe teritoriul Comunităţii; b) importului acestora pe teritoriul Comunităţii. Art. 2066 prevedea că accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum şi în statul membru în care se face eliberarea pentru consum.
Conform art. 2067, prin eliberare spre consum se înţelege, printre altele: b) deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol; c) producerea de produse accizabile, inclusiv neregulamentară, în afara unui regim suspensiv de accize;
În acelaşi timp, art. 20615 definea tutunul prelucrat ca reprezentând: a) ţigarete; b) ţigări şi ţigări de foi; c) tutun de fumat: 1. Tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete; 2. Alte tutunuri de fumat. Potrivit alin. 4 din articolul indicat, se consideră tutun de fumat: a) tutunul tăiat sau fărâmiţat într-un alt mod, răsucit ori presat în bucăţi şi care poate fi fumat fără prelucrare industrială ulterioară; b) deşeuri de tutun puse în vânzare cu amănuntul care nu intră sub incidenţa alin. (2) şi (3) şi care pot fi fumate. În sensul prezentului articol, deşeurile de tutun sunt considerate ca fiind resturi de foi de tutun şi produse secundare obţinute la prelucrarea tutunului sau fabricarea produselor din tutun. c) orice produs care constă total sau parţial din alte substanţe decât tutunul, dar care îndeplineşte, pe de altă parte, criteriile prevăzute la lit. a) sau b).
Totodată, art. 20669 prevedea faptul că, în cazul comercializării şi transportului de tutun brut şi tutun parţial prelucrat, trebuie îndeplinite următoarele cerinţe: a) operatorii economici care doresc să comercializeze tutun brut sau tutun parţial prelucrat provenit din operaţiuni proprii de import, din achiziţii intracomunitare proprii sau din producţia internă proprie pot desfăşura această activitate numai în baza unei autorizaţii eliberate în acest scop de către autoritatea competentă; b) tutunul brut sau tutunul parţial prelucrat poate fi comercializat către un operator economic din România numai dacă este antrepozitar autorizat pentru producţia de tutun prelucrat, deplasarea tutunului efectuându-se direct către antrepozitul fiscal al acestuia; c) orice deplasare de tutun brut sau de tutun parţial prelucrat pe teritoriul României, realizată de operatorii economici prevăzuţi la lit. a), trebuie să fie însoţită de un document comercial în care va fi înscris numărul autorizaţiei operatorului economic. Nerespectarea uneia dintre condiţiile indicate atrage exigibilitatea accizelor, suma de plată fiind determinată pe baza accizei datorate pentru alte tutunuri de fumat.
Rezultă că, indiferent de modul în care se realizează încadrarea tutunului identificat la fabrica din Clinceni - tutun brut, tutun parţial prelucrat sau tutun de fumat în sensul art. 20615 alin. (4) Codul fiscal, în condiţiile în care operaţiunile realizate de inculpaţi au fost desfăşurate în afara unui antrepozit fiscal şi în lipsa autorizaţiei prevăzute de lege, acest tutun era purtător de accize, acestea fiind calculate pe baza accizei datorate pentru alte tutunuri de fumat în cuantum de 81 euro/kg (Anexa 1 la titlul VII din Codul fiscal).
Împrejurarea că tutunul adus din Bulgaria nu a fost considerat purtător de accize de autorităţile bulgare, raportat şi la destinatarul transportului astfel cum acesta apărea în documentele prezentate în vamă, nu exclude aplicarea art. 20669 Codul fiscal, cu atât mai mult cu cât destinaţia clară dată de inculpaţi cantităţii de 17.380 kg tutun a fost producerea de ţigarete. Inclusiv rezultatele analizelor realizate de NNNNNN. şi Laboratorul Vamal Central au confirmat faptul că tutunul identificat putea fi utilizat pentru fabricarea de ţigarete.
. . . . . . . . . .
Având în vedere soluţia dispusă cu privire la latura civilă a cauzei, prima instanţă a menţinut, până la concurenţa sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare inculpat, măsura asiguratorie a popririi luate prin ordonanţa din 19.09.2013 în vederea reparării pagubei cauzate prin infracţiuni asupra sumelor de bani aflate în şi cu care vor fi alimentate conturile deschise pe numele inculpaţilor B., E., C., D., M., F., G., J., K., H., P., N., Q., O. şi L.
A constatat că sumele indisponibilizate în conturile deschise pe numele inculpatului J. la S. au fost transferate în conturile deschise de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate - titular subcont ANABI J. - nr. x pentru suma de 1293,87 USD şi x pentru suma de 4789,16 euro.
De asemenea, au fost menţinute în vederea reparării pagubei, până la concurenţa sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare inculpat, şi în vederea confiscării speciale în cazul autoturismelor, măsurile asiguratorii luate prin următoarele ordonanţe:
1. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului F.;
2. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului J.;
3. Ordonanţa din 16.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 6.500 RON, aparţinând inculpatului J., sumă depusă la D.G.F.P. Bucureşti cu chitanţa nr. x/17.10.2013;
4. Ordonanţa din data de 06.11.2013 prin care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile aparţinând inculpatului P.;
5. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului O.;
6. Ordonanţa din 11.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 5.300 RON, depusă la D.G.F.P. Bucureşti cu chitanţa nr. x din 18.10.2013 şi 3.700 euro, depusă la W. cu ordinul de încasare nr. x din 18.10.2013 ridicate de la inculpatul K.;
7. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, aparţinând inculpatului L.;
8. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul B.;
9. Ordonanţa din 03.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 165.890 RON, depusă la D.G.F.P. Bucureşti cu chitanţa nr. x din 08.10.2013, ridicată de la inculpatul E.;
10. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul Q.;
11. Ordonanţa din 19.09.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul D.;
12. Ordonanţa din 10.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 1.830 euro depusă la W. cu ordinul de încasare x din 14.10.2013 şi asupra sumei de 4.150 RON depusă la D.G.F.P. Bucureşti, chitanţa nr. x din 14.10.2013, ridicate de la inculpatul D.;
13. Ordonanţa din 15.10.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 100 euro depusă la casieria D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x/16.10.2013 şi asupra sumei de 500 USD RON depusă la casieria D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x/16.10.2013, ridicate de la inculpatul G.;
14. Ordonanţa din 05.11.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile deţinute de inculpatul C.;
15. Ordonanţa din 05.11.2013, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile deţinute de inculpatul N.
Contrar celor reţinute în cuprinsul rechizitoriului, în dosarul de urmărire penală nu au fost identificate alte ordonanţe de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor, cu excepţia celor menţionate mai sus.
În volumul 40 al dosarului de urmărire penală, indicat de parchet ca incluzând ordonanţa din 11.10.2013 înaintată către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin care se solicită instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra bunuri imobile aparţinând inculpaţilor, a fost identificată doar o adresă prin care se cerea A.N.C.P.I. să comunice dacă inculpaţii figurează în evidenţe cu bunuri imobile în proprietate, neurmată de instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile ale tuturor inculpaţilor.
De asemenea, prima instanţă a mai constatat că nu a existat o comunicare a ordonanţelor prin care au fost instituite măsurile asigurătorii către Oficiul Registrului Comerţului, ci doar o solicitare adresată acestei instituţii la data de 11.10.2013 de a comunica dacă inculpaţii au deţinut/deţineau calitatea de asociat/administrator, asociat sau cenzor în cadrul unei persoane juridice.
În consecinţă, având în vedere şi solicitarea formulată de partea civilă, prima instanţă a instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, până la concurenţa sumei totale la plata căreia a fost obligat fiecare inculpat, în cazul inculpaţilor cu privire la care măsura indicată nu a fost luată în cursul urmăririi penale: P., H., E., C., N., K., G., M.
În cuprinsul rechizitoriului a fost menţionată şi luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparţinând numiţilor JJJJJ., QQQQQQ., BBBB. şi OOOOOO., inculpaţi ce nu au fost trimişi în judecată în prezenta cauză, condiţii în care prima instanţă nu a analizat situaţia măsurilor asigurătorii dispuse cu privire la aceştia.
Raportat la soluţiile de achitare dispuse în cauză în cazul inculpaţilor A. şi I. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu consecinţa neobligării acestora la plata despăgubirilor civile, instanţa de fond a ridicat măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile şi imobile, precum şi asupra conturilor bancare ale inculpatului A. prin ordonanţele din datele de 19.09.2013, precum şi măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 1.900 USD, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, 4.500 euro, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, şi 4.500 RON, depusă la casieria P.Î.C.C.J.-D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, dispusă prin ordonanţa din 11.10.2013.
A fost ridicată şi măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul I.
Ca urmare a ridicării măsurii sechestrului asigurător dispuse cu privire la bunurile ridicate de la inculpatul A., având în vedere şi soluţia de achitare dispusă în cazul acestui inculpat cu privire la infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, în formă continuată (în prezent art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., prima instanţă a dispus restituirea către numita BB. a autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x, împreună cu toate accesoriile şi documentele ridicate, precum şi a celorlalte bunuri ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 20.09.2013.
În ceea ce priveşte celelalte cereri de restituire bunuri formulate în cauză, raportat la soluţiile pronunţate în cazul infracţiunilor de spălare de bani reţinute în sarcina inculpaţilor B., E., P., D. şi C., prima instanţă a dispus următoarele:
- a respins, ca nefondată, cererea petentului X. de restituire a autoturismului, obiect al infracţiunii de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului B.;
- a ridicat măsura sechestrul asigurător instituită asupra autoturismului, achiziţionat în leasing de la Y. SA, conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011, prin ordonanţa din data de 06.11.2013, prin raportare la care s-a dispus achitarea inculpatului E., şi a dispus restituirea acestuia, împreună cu toate accesoriile şi documentele ridicate, către Y. SA;
- a ridicat măsura sechestrului asigurător instituită asupra autoturismului, introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x, prin raportare la care s-a dispus achitarea inculpatului P., şi a dispus restituirea autoturismului, împreună cu toate accesoriile şi documentele ridicate, petentului U.;
- a respins, ca nefondată, cererea petentei Z. de restituire a autoturismului, obiect al infracţiunii de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului D.;
- a respins, ca nefondată, cererea petentei AA. de restituire a autoturismului, obiect al infracţiunii de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului C.
Cu privire la cererea formulată de petenta SC FF. SRL, instanţa de fond a constatat că aceasta a fost soluţionată prin încheierea din data de 16.01.2019, când s-a constatat că în mod corect a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 129.000 euro împrumutată inculpatului H. la data de 30.06.2015. S-a constatat în încheierea indicată faptul că măsura popririi a fost luată prin ordonanţa din 19.09.2013 în vederea reparării pagubei cauzate prin infracţiuni asupra sumelor de bani aflate în şi cu care vor fi alimentate conturile deschise pe numele inculpaţilor, măsura acoperind şi suma cu care contul inculpatului a fost alimentată ulterior trimiterii în judecată. S-a mai arătat că, prin încheierea unui contract de împrumut de consum, inculpatul H. a devenit proprietarul bunurilor împrumutate, respectiv al sumei de 129.000 euro, aceste considerente justificând menţinerea măsurii asigurătorii.
Totodată, în condiţiile menţinerii măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului O., instanţa de fond a constatat că nu se poate da curs cererii acestuia de restituire a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare.
. . . . . . . . . .
Potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. (1) C. pen., sunt supuse confiscării speciale: a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală; b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor.
Având în vedere dispoziţiile indicate, în cauză, prima instanţă a dispus confiscarea ţigărilor contrafăcute identificate cu ocazia percheziţiilor de la adresele din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, Corbeanca, localitatea Petreşti, judeţul Ilfov, locaţie ce aparţine SC CC. SRL, localitatea Domneşti, judeţul Ilfov, unde locuia inculpatul Q., precum şi în autoturismul folosit de inculpatul Q. şi în autoutilitara.
Totodată, s-a dispus confiscarea cantităţii de 13.154 kg tutun şi 1.569 kg deşeuri de tutun identificate în localitatea Clinceni, judeţul Ilfov şi destinate producerii de ţigări contrafăcute, precum şi a materialelor şi utilajelor identificate în aceeaşi locaţie utilizate în procesul de producţie a ţigaretelor.
Constatând provenienţa din contrabandă a celor 637 pachete de ţigări găsite cu ocazia percheziţiei efectuate la adresa din Bucureşti, str. x, spaţiu folosit de inculpatul F., prima instanţă a dispus şi confiscarea acestora, împreună cu confiscarea instalaţiei artizanale pentru distilare şi îmbuteliere băuturi alcoolice, a accesoriilor şi a cantităţilor de alcool identificate cu aceeaşi ocazie, constatând că acestea erau fie bunuri destinate săvârşirii de infracţiuni, fie bunuri produse printr-o faptă prevăzută de legea penală.
Pentru a se dispune, însă, măsura confiscării este necesar ca bunurile vizate să aibă legătură cu infracţiunile reţinute în cauză, condiţii în care instanţa de fond a apreciat că nu poate să se pronunţe cu privire la ţigările identificate la adresa inculpatului OOOOOO. din Bucureşti, str. x, sau la depozitul din Ploieşti, judeţul Prahova, în legătură cu activitatea căruia s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului OOOOOO. în Dosarul nr. x/2015 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006. În prezentul dosar nu s-a stabilit nicio legătură între inculpaţii trimişi în judecată şi spaţiile indicate, condiţii în care pronunţarea cu privire la măsura confiscării ţigărilor indicate ar implica o analiză a acuzaţiilor aduse inculpatului OOOOOO., fără ca acesta să fi avut posibilitatea de a-şi formula apărările.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile pentru a se dispune confiscarea ţigărilor identificate în portul Constanţa, despre care parchetul a susţinut că erau destinate a fi folosite pentru săvârşirea de infracţiuni. Inclusiv în rechizitoriu s-a reţinut că ţigările respective se aflau deja sub supraveghere vamală, fiind depozitate în Zona Liberă a portului Constanţa, în momentul în care inculpatul B. a început discuţiile în vederea achiziţionării acestora. Nu s-a dovedit faptul că inculpatul ar fi avut vreo implicare în aducerea ţigărilor în portul Constanţa sau că ar fi existat vreo înţelegere frauduloasă între acesta şi proprietarii containerelor, pentru a se putea reţine că ţigările respective au fost destinate săvârşirii de infracţiuni.
Faptul că acestea sunt improprii consumului nu prezintă legătură cu niciuna din infracţiunile reţinute în prezenta cauză pentru ca instanţa să poată fi chemată să dispună cu privire la confiscarea acestora, fiind necesar ca situaţia litigioasă să fie soluţionată potrivit reglementărilor vamale.
În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., constatând că au fost folosite în activitatea infracţională, prima instanţă a confiscat autoturismul, ridicat de la inculpatul D. şi introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x şi autoturismul, ridicat de la inculpatul C. şi introdus în camera de corpuri delicte a I.G.P.F. în baza dovezii seria x.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., instanţa de fond a confiscat de la inculpatul C. echivalentul în RON, la data plăţii, al sumei de 15.000 euro, sumă obţinută de acesta în urma săvârşirii infracţiunii de contrabandă, constând în vânzarea către numiţii KKK. şi N., în cursul anului 2012, a cantităţii de 15 baxuri ţigări marca w, provenite din contrabandă, acestea nefăcând obiectul constituirii de parte civilă în cauză.
. . . . . . . . . .
În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare la plata cărora sunt obligaţi inculpaţii în cazul cărora au fost pronunţate soluţii de condamnare, prima instanţă a constatat că parchetul a avansat un cuantum al cheltuielilor judiciare aferente urmăririi penale de 1.600.000 RON.
Urmare a adreselor emise de instanţă, parchetul a prezentat unele precizări cu privire la modul de stabilire a cheltuielilor judiciare, fără însă a realiza o evidenţă detaliată a acestora.
În condiţiile în care în cauză s-a procedat la excluderea unor mijloace de probă - interceptări ale convorbirilor telefonice şi procese-verbale de supraveghere operativă, prima instanţă a reţinut că este evident că inculpaţii nu pot fi ţinuţi responsabili pentru cheltuielile aferente administrării acestor probe, care par să fi reprezentat o mare parte a cheltuielilor efectuate.
De asemenea, raportat la soluţiile pronunţate, se impune înlăturarea cheltuielilor aferente percheziţiilor în diverse spaţii în legătură cu care nu a putut fi stabilită contribuţia inculpaţilor din prezentul dosar, precum şi a cheltuielilor pentru depozitarea bunurilor ridicate din acestea şi inclusiv a cheltuielilor legate de depozitarea ţigărilor ridicate din portul Constanţa.
Pe de altă parte, realitatea celorlalte cheltuieli invocate de parchet, necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă etc., nu poate fi contestată, chiar în lipsa unor înscrisuri care să ateste cuantumul acestora. Aceeaşi este şi situaţia cheltuielilor aferente desfăşurării fazei de judecată, acestea urmând a fi stabilite prin raportare la precedentele judiciare, cu luarea în considerare şi a criteriilor de echitate.
În consecinţă, având în vedere şi activitatea infracţională a fiecărui inculpat, cu impact asupra sumelor cheltuite pentru dovedirea acesteia, în baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., instanţa de fond i-a obligat pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel:
- B. la plata sumei de 60.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50.000 RON este aferentă fazei de urmărire penală;
- D. şi C. la plata sumei de 47.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, fiecare, din care suma de 37.500 RON este aferentă fazei de urmărire penală;
- G., J., K., L., H., M., E., O., F., P., Q. şi N. la plata sumei de 17.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, fiecare, din care suma de 12.500 RON este aferentă fazei de urmărire penală.
Împotriva Sentinţei penale nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, intimaţii inculpaţi G., J., K., H., D., O., P., Q., B., C., F., M., E., L., N. şi partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au vizat netemeinicia hotărârii apelate.
Astfel, s-a invocat netemeinicia hotărârii atacate:
a) sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor A. şi I. pentru toate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată;
b) sub aspectul soluţiei de constatare a nulităţii absolute a mandatelor de interceptare emise în baza dispoziţiilor art. 912 alin. (1) C. proc. pen. din 1968 şi de înlăturare a interceptărilor efectuate şi de constatare a nulităţii absolute a mandatelor de siguranţă naţională şi de înlăturare a interceptărilor şi a probelor derivate;
c) sub aspectul reţinerii în beneficiul inculpaţilor F., P., Q. şi N. a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă;
d) sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor B., C., D., E., F., G., H., J., K., L., M., N., P. şi Q.;
e) sub aspectul soluţiei de achitare a inculpaţilor F., G., H., J. şi K. pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;
f) sub aspectul soluţiei de achitare a inculpaţilor A., B., C., D., E., N., P. şi O. sub aspectul comiterii infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit.
b) din Legea nr. 656/2002;
g) sub aspectul soluţiei de achitare a inculpaţilor B. şi A., în ceea ce priveşte instigarea la infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) raportat la art. 274 Legea nr. 86/2006 în formă continuată, a inculpatului C. în ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit.
a) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a inculpatului E. în ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi sub aspectul soluţiei de înlăturare din încadrarea juridică a dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu privire la inculpatul F.;
h) sub aspectul soluţiei de schimbare a încadrării juridice pentru toţi inculpaţii din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. din 1969 în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
i) sub aspectul soluţiei referitor la cuantumul cheltuielilor judiciare la care au fost obligaţi inculpaţii.
Referitor la netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului A. pentru toate infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a susţinut că implicarea inculpatului A. în activitatea infracţională, aşa cum rezultă din materialul probator administrat, s-a realizat, în principal, prin intermediul inculpatului B., dar şi prin intermediul inculpaţilor E., C. şi D. În ceea ce priveşte rolul inculpatului B., prima instanţă a reţinut calitatea sa de lider al grupării infracţionale, implicarea sa în activitatea infracţională ce a format scopul grupului infracţional organizat fiind foarte importantă. S-a apreciat că, din probatoriul administrat, a reieşit că relaţia dintre inculpaţii A. şi B. era una foarte apropiată, atât de ordin personal, dar şi de cooperare pe linia derulării unor afaceri comune în care inculpatul B. părea a avea rolul de executant, aceştia purtând discuţii despre acţiunile întreprinse de membrii grupării şi despre acţiunile inculpatului B., cel din urmă efectuând diferite deplasări în scopuri comune, inclusiv în afara teritoriului ţării, informându-l pe inculpatul A. cu privire la toate aspectele constatate personal.
S-a arătat că implicarea inculpatului A. în activitatea infracţională reiese din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate coroborate cu procesele-verbale de supraveghere şi cu declaraţiile inculpaţilor K. şi G.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a susţinut că, din declaraţiile inculpaţilor K. (din cursul urmăririi penale şi din faţa instanţei de fond) şi G. (din cursul urmăririi penale) reiese împrejurarea că inculpatul G. este relaţionat inculpaţilor A. şi B., aflându-se constant în preajma acestora, mai ales a inculpatului A., pentru antrenamente la sală şi recuperare, dar şi în calitate de şofer personal al acestuia (în acest sens s-a făcut referire la procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 14.02.2013, ora 18:30 şi ora 19:08, interceptate în baza mandatului de siguranţă naţională nr. x din 18.02.2012 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). Din coroborarea declaraţiei inculpatului G. cu cele rezultate din procesele-verbale anterior menţionate, rezultă că inculpatul G. a acţionat atât la comanda inculpatului B., cât şi la comanda inculpatului A. şi, în plus, colaborarea între inculpaţii A. şi B. referitor la mutarea cantităţii de tutun rămase şi a materialelor auxiliare, blanchete, timbre, etc. de la fabrica clandestină de la Blejoi la depozitul intermediar de la Petrobrazi.
Tot în sensul că inculpatul A. cunoştea care sunt persoanele implicate în această activitate, locul unde urma să se desfăşoare acţiunea şi care era aceasta, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a făcut referire la procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpaţii B. şi A., la convorbirea din data de 14.02.2013 dintre inculpaţii E. şi A. (mandat de siguranţă naţională nr. x/18.12.2012) şi la convorbirea dintre E. şi B. din data de 14.02.2013 (mandat de siguranţă naţională nr. x/18.12.2012), care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor B., J., K., H., G. şi C. S-a apreciat că, din acest probatoriu, a rezultat ca inculpatul A. s-a implicat activ în acţiunea referitoare la închirierea depozitului de pe R., pedepsirea persoanelor care au sustras tutunul şi materialele existente în cursul lunii februarie 2013 în fabrica clandestină de la Blejoi şi mutarea tutunului şi a materialelor auxiliare la depozitul intermediar de la Petrobrazi pus la dispoziţie de către inculpaţii J. şi L. Din procesele-verbale de redare a convorbirilor din data de 13.02.2013 dintre B. şi HHHH. (interceptate în baza mandatului de siguranţă naţională nr. x/18.12.2012) a rezultat că acesta din urmă dorea să fie prezent şi inculpatul A. pentru a clarifica situaţia legată de sustragerea tutunului şi a ţigărilor de la fabrica de la Blejoi de către alte persoane cu care membrii grupului aveau anumite discuţii legate de împărţirea unor sume de bani provenite din activitatea infracţională.
S-a apreciat că din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale a reieşit implicarea inculpatului A. nu numai în acţiunile la care s-a făcut referire anterior, dar şi în alte acţiuni, conturând rolul său în cadrul grupului infracţional organizat (procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate purtate între inculpatul A. şi alte persoane, dar şi convorbirile interceptate în care se face referire la inculpatul A.). Astfel, inculpatul A. era implicat în mod activ, prin intermediul inculpatului B. în activitatea infracţională constând în operaţionalizarea şi funcţionarea fabricii de ţigarete de la Clinceni şi asigurarea forţei de muncă.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a susţinut că declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor audiaţi au confirmat aspectele relevate în procesele-verbale de redare a interceptărilor şi în procesele-verbale de consemnare a supravegherilor operative, în acest sens făcând referire la declaraţiile inculpatului B. şi ale martorilor BBBBB., WWWWWWW., IIII., AAAAA., PPPPPP. Toate aceste declaraţii se coroborează cu informaţiile relevate de discuţiile, respectiv convorbirile telefonice purtate de inculpaţii A. şi B., în care se face referire la întâlnirile inculpaţilor care au avut ca scop mutarea fabricii de la Blejoi, la întâlnirea de la Odessa din cursul lunii iulie 2013, cu ocazia căreia s-au purtat discuţii despre direcţia pe care trebuie să o urmeze gruparea infracţională, la problematica punerii în funcţiune a fabricii de la Clinceni şi a forţei de muncă şi, nu în ultimul rând, la problema muncitorului, respectiv a specialistului necesar pentru repararea/punerea în funcţiune a instalaţiei de produs ţigarete de la Clinceni cu privire la care a existat un conflict în cadrul grupului.
În ceea ce priveşte probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, raportat la interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A. cu alte persoane, s-a menţionat că atât inculpatul A., cât şi celorlalţi inculpaţi din cauză li s-a adus la cunoştinţă în cursul urmăririi penale faptul că au fost interceptaţi, precum şi conţinutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice.
În privinţa netemeiniciei soluţiei de achitare a inculpatului I. pentru infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a apreciat că, din probatoriul administrat, a reieşit că rolul şi activitatea inculpatului sunt cele reţinute în actul de sesizare, făcând referire, în acest sens, la declaraţiile inculpaţilor K., B., H., G., C. coroborate cu declaraţiile martorului ZZZ. Din probele menţionate rezultă că inculpatul s-a deplasat iniţial la Ploieşti, la solicitarea inculpatului B., deplasare care a avut ca scop intimidarea şi pedepsirea persoanelor ce intraseră în fabrica de la Blejoi, fiind conştient că participa la o acţiune de reglare de conturi. Mai mult, din declaraţia dată de inculpatul I., în cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond, a rezultat că el a observat, cu acea ocazie, o maşină suspectă în zona şi i-ar fi zis inculpatului B. că probabil acea maşină asigura filajul, motiv pentru care au pornit în urmărirea acelei maşini. Din declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către inculpatul H. şi martorul ZZZ. a reieşit că inculpatul I. a fost prezent şi la acţiunea ulterioară de încărcare/descărcare a tutunului. Deopotrivă, s-a apreciat că sunt relevante cu privire la situaţia inculpatului I. chiar declaraţiile acestuia, precum şi cele ale inculpatului H. şi ale martorilor ZZZ. şi UUU.
Cu privire la faptul că activitatea de încărcare/descărcare de la fabrica de la Blejoi la depozitul intermediar de la Petrobrazi s-ar fi desfăşurat în mai multe rânduri s-a făcut referire şi la declaraţia inculpatului C. din cursul cercetării judecătoreşti, care a arătat că a fost prezent la încărcarea celor două ture de la Blejoi la Petrobrazi. Deşi inculpatul H. a relatat în cursul cercetării judecătoreşti că martorul ZZZ. a fost prezent doar la a doua deplasare, inculpatul I. a arătat ca martorul a fost prezent şi în data de 13/14.02.2013.
În raport de cele expuse, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a considerat ca soluţia de achitare a inculpatului I. este netemeinică, din probatoriul administrat reieşind că acesta a participat, în calitate de complice, atât la activităţile având ca scop reglările de conturi între membrii grupării şi alte persoane relaţionate grupului, cât şi la activităţile ce au constat în încărcarea, transportul şi descărcarea tutunului şi materialelor auxiliare de la fabrica de la Blejoi la depozitul de pe R.
În ceea ce priveşte netemeinicia soluţiei dispuse prin încheierea din data de 03 iunie 2020, menţinută prin sentinţa penală apelată, de constatare a nulităţii absolute a probelor rezultate din mandatele de interceptare a convorbirilor telefonice emise în baza dispoziţiilor C. proc. pen. din 1968 şi a probelor obţinute în urma punerii în executare a mandatelor de siguranţă naţională, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a arătat că au fost respectate dispoziţiile în vigoare la momentul dispunerii măsurilor de supraveghere tehnică în cauză, respectiv prevederile art. 911 din C. proc. pen. din 1968, susţinând că Serviciul Român de Informaţii doar a acordat suportul tehnic necesar realizării interceptărilor telefonice, în timp ce procurorul de caz s-a implicat în mod activ în desfăşurarea acestor activităţi procedurale.
Referitor la deciziile instanţei de contencios constituţional reţinute a fi incidente în cauză, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a apreciat că niciuna dintre acestea nu conduce la soluţia constatării nulităţii absolute a interceptărilor obţinute ca urmare a punerii în executare a mandatelor de interceptare a comunicaţiilor de către serviciile specializate ale statului, în baza vechii legislaţii.
Astfel, s-a susţinut că, în cauzele în curs de soluţionare, până la momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016 în Monitorul Oficial, probele administrate rămân câştigate procesului penal, ca urmare a efectelor ex nunc ale deciziei şi a prezumţiei de constituţionalitate de care se bucură pe toată perioada de activitate actul normativ criticat.
În ceea ce priveşte interceptările dispuse în baza mandatelor de siguranţă naţională, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a învederat că la momentul dispunerii şi autorizării acestora de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost respectate dispoziţiile legale în vigoare.
Referitor la decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017, făcând referire la parag. 48, 51 şi 52, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a susţinut că actele îndeplinite cu respectarea normelor în vigoare la data efectuării lor rămân valabile şi în cazul intervenirii unei modificări legislative în ceea ce priveşte modalitatea de efectuare a acestora. În plus, trebuie avut în vedere şi principiul potrivit căruia deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii numai pentru viitor, de la momentul publicării lor în Monitorul Oficial.
În privinţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 26/2019, s-a arătat că incidenţa acestei decizii este condiţionată de aplicarea sau nu, în concret, în cauza pendinte, a Protocolului de colaborare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, lipsa punerii acestuia în practică conducând, inevitabil, la inaplicabilitatea în speţă a deciziei menţionate. S-a susţinut că, în cauză, nu se regăseşte nici un document care să aibă semnătura altui organ decât cel prevăzut de lege pentru efectuarea de cercetări penale. Prin urmare, toate actele de urmărire penală au fost administrate de către organul de urmărire penală şi nu de către alte organe.
În concluzie, s-a susţinut că mijloacele de probă administrate anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziilor Curţii Constituţionale, a căror incidenţa s-a reţinut în cauză, rămân câştigate cauzei ca efect al dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi din perspectiva respectării principiului legalităţii în reglementarea dată de art. 13 alin. (1) C. proc. pen., orientarea practicii judiciare fiind, în majoritate, în acelaşi sens.
Cu privire la netemeinicia reţinerii în beneficiul inculpaţilor F., Q., P. şi N. a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, s-a apreciat că în mod nejustificat au fost reţinute aceste dispoziţii, deoarece inculpaţii au contestat probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi, de asemenea, au solicitat administrarea unor probe noi.
Astfel, la termenul din 03.06.2020, apărătorul inculpatului F. a declarat că este de acord cu solicitarea privind efectuarea unei noi expertize contabile, ceea ce reprezintă însuşirea acestei solicitări şi contestarea probatoriului administrat anterior. Deopotrivă, apărătorul inculpaţilor Q. şi N. a contestat la acelaşi termen probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, fiind de acord cu solicitările inculpaţilor care nu au dorit să se judece potrivit procedurii simplificate, şi care au invocat nulitatea mandatelor de interceptare. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P., deşi acesta a arătat că doreşte să se judece potrivit procedurii simplificate şi recunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată, acceptând să se judece numai în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale (ceea ce presupune şi necontestarea acestuia), în primul ciclu procesual nu a cerut administrarea probei cu expertiză contabilă, dar a contestat raportul de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătoreşti şi a formulat obiecţiuni cu privire la acesta, dar, mai ales, a contestat valabilitatea şi legalitatea proceselor-verbale de supraveghere tehnică întocmite în cursul urmăririi penale.
În raport de considerentele expuse, s-a apreciat că inculpaţilor F., Q., P. şi N. nu li se pot reţine dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Referitor la greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor B., C., D., E., F., G., H., J., K., L., M., N., P. şi Q., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a susţinut că, în urma analizei activităţii infracţionale imputată inculpaţilor, nu se poate face abstracţie de caracterul transfrontalier şi organizat, de faptul că o parte dintre muncitorii care au lucrat în aceste fabrici nu sunt cetăţeni români şi că persoanele care au pus în funcţiune din punct de vedere tehnic fabricile au fost aduse în ţară de către inculpaţi, că activitatea infracţională s-a derulat pe o perioadă îndelungată şi a fost una complexă, care a presupus resurse financiare considerabile, implicarea multor persoane (inculpaţi şi alte persoane relaţionate grupului infracţional organizat), achiziţionarea de bunuri, închirierea de spaţii, achiziţionarea materialelor şi utilajelor necesare. S-a mai învederat că inculpaţii au relaţionat cu alte persoane cercetate în alte cauze penale, activităţile infracţionale fiind ample. Deopotrivă, s-a susţinut că unii dintre inculpaţi nu se află la primul conflict cu legea penală.
În ceea ce priveşte atitudinea sinceră şi de cooperare avută de unii dintre inculpaţi în cursul urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a considerat că ar trebui să fie avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor numai în măsura în care această atitudine a fost menţinută şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.
În privinţa netemeiniciei soluţiei de achitare a inculpaţilor F., G., H., J. şi K. pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate prev. de art. 48 C. pen. raportat Ia art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a arătat, cu referire la inculpatul F., că acţiunile acestuia întrunesc şi condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 48 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată. Astfel, apare ca fiind nejustificată soluţia de achitare, atâta timp cât inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, menţinută pe parcursul unei perioade îndelungate (2011 - 2013), s-a implicat activ în deţinerea, transportul, identificarea de cumpărători şi comercializarea de ţigări contrafăcute, oferind în acelaşi timp sprijin membrilor grupului, respectiv celor în sarcina cărora s-a reţinut că au aprovizionat fabricile de ţigarete cu timbre fiscale, au transportat astfel de timbre, le-au deţinut şi folosit în procesul de fabricaţie al ţigărilor contrafăcute. S-a considerat că sprijinul a fost unul moral, inculpatul F. fiind conştient de acest sprijin, chiar dacă nu s-a reţinut implicarea directă a inculpatului în aprovizionarea cu timbre a fabricilor de ţigarete, deţinerea sau folosirea acestora în procesul de fabricaţie a ţigărilor.
Deopotrivă, s-a considerat că este netemeinică şi soluţia de achitare a inculpaţilor G. şi H. sub aspectul aceleiaşi infracţiuni. În raport cu acuzaţiile aduse celor doi inculpaţi, şi chiar în raport cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, s-a apreciat că tocmai modul clandestin în care s-au desfăşurat acţiunile, numărul mare de persoane implicate, transportul unei cantităţi foarte mari de tutun, respectiv 7 tone, faptul că acesta era depozitat într-un spaţiu în care era amenajată o fabrică clandestină de ţigarete, modul cum s-a desfăşurat activitatea, pe timpul nopţii şi fiecare în baza unor sarcini prestabilite, reieşind că nu este vorba despre o asociere ocazională, demonstrează că inculpaţii au realizat că participă la relocarea unei fabrici de ţigări care funcţiona în mod evident ilegal, implicând atât mutarea tutunului, cât şi a materialelor auxiliare aferente procesului de fabricare a ţigaretelor. Cu privire la aceste aspecte s-a făcut referire la declaraţiile inculpaţilor G., H., B., C. şi ale martorului ZZZ.
Referitor la inculpaţii K. şi J. s-a apreciat că din probatoriul administrat a rezultat că inculpaţii cunoşteau că activitatea infracţională viza şi mutarea, relocarea, respectiv depozitarea şi a materialelor auxiliare necesare fabricării ţigaretelor, inclusiv timbre utilizate în domeniul fiscal, falsificate (făcându-se trimitere,în acest sens, la declaraţiile inculpatului K.).
Astfel, chiar şi în lipsa unui contact direct cu timbrele utilizate în domeniul fiscal, falsificate, ambii inculpaţi şi-au oferit sprijinul, respectiv au ajutat în diferite moduri la relocarea tutunului şi materialelor auxiliare, inclusiv astfel de timbre, de la Blejoi la Petrobrazi. J. a asigurat spaţiul de depozitare, transportul, paza respectiv filajul prin intermediul inculpatului K., care a însoţit cel puţin unul dintre transporturi, s-a deplasat la Blejoi pentru a vedea spaţiul de unde se încărcau materialele şi ambii inculpaţi au participat la întâlnirea care a vizat relocarea materialelor. Nu în ultimul rând, inculpatul K. a specificat că au fost transportate şi timbre.
Drept urmare, având în vedere contribuţia efectivă a acestora şi împrejurarea că au luat cunoştinţă în mod direct de toate detaliile relocării fabricii în cadrul întâlnirii din biroul lui J., s-a considerat că este nejustificată soluţia de achitare sub aspectul infracţiunii prev. de art. 48 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce priveşte netemeinicia soluţiei de achitare a inculpaţilor A., B., C., D., E., N., P. şi O. sub aspectul comiterii infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a arătat că, prin sentinţa apelată, s-a dispus condamnarea inculpaţilor B. (actul material referitor la achiziţia autoturismului x, C. (actul material referitor la achiziţionarea autoturismului x), D. (actul material referitor la achiziţionarea autoturismului x) sub aspectul infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, şi achitarea acestora pentru celelalte acte materiale ale infracţiunii de spălarea banilor. În acelaşi fel a procedat instanţa de fond şi în cazul inculpatului N., dispunând condamnarea acestuia pentru infracţiunea de spălarea banilor, prev. de art. 29 lit. b) Legea nr. 656/2002 (actul material constând în achiziţia autoturismului x) şi achitarea sub aspectul actului material constând în contribuţia la încheierea contractului de închiriere cu coinculpatul O.
Deopotrivă, s-a dispus achitarea inculpaţilor E., P. şi O. sub aspectul infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi a inculpatului A. pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, inclusiv sub aspectul infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a criticat sentinţa apelată sub aspectul procedeului juridic prin care s-a dispus condamnarea unora dintre inculpaţi pentru infracţiunea de spălare a banilor, respectiv pentru unele din actele materiale apreciate ca fiind dovedite şi întrunind elementele de tipicitate şi achitarea sub aspectul altor acte materiale din cuprinsul aceleiaşi infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor în formă continuată, apreciind că instanţa de fond ar fi trebuit să dispună o singură soluţie pentru fiecare infracţiune imputată, deoarece a fost sesizată prin rechizitoriu cu un anumit număr de infracţiuni reţinute în sarcina fiecărui inculpat, iar soluţiile de condamnare, respectiv achitare ar trebui să fie egale cu numărul infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată. În opinia parchetului, procedeul juridic corect era cel al schimbării încadrării juridice sau al înlăturării din încadrarea juridică a actelor materiale cu privire la care instanţa a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate sau nu sunt suficiente probe în susţinerea acuzaţiilor.
S-a considerat că, în mod greşit, s-a reţinut de prima instanţă că infracţiunea de spălarea banilor nu a intrat în scopul grupului infracţional organizat şi că sunt întrunite condiţiile de tipicitate doar prin raportare la achiziţiile de bunuri în scopul folosinţei personale şi prin ascunderea adevăratului proprietar de inculpaţii B., C., D. şi N., fără să rezulte că ceilalţi aveau cunoştinţă de acţiunile întreprinse.
S-a arătat că, prin acţiunile întreprinse de inculpaţi, s-a încercat şi s-a reuşit reintroducerea în circuitul financiar a sumelor de bani dobândite din activitatea infracţională, prin orice act de natură a facilita disimularea provenienţei. În această categorie intră şi reinvestirea produsului infracţional în alte activităţi licite sau ilicite, cum sunt cele reproşate inculpaţilor, închirierea de spaţii destinate desfăşurării activităţii infracţionale, achiziţionarea unor autoturisme în acelaşi scop al desfăşurării activităţilor ilicite, achiziţia cantităţii de tutun din Bulgaria necesar pentru desfăşurarea activităţii fabricii clandestine de ţigarete x de la Clinceni, judeţul Ilfov.
Drept urmare, s-a apreciat că sunt netemeinice soluţiile de achitare dispuse cu privire la inculpaţii B., C., D. şi N. sub aspectul celorlalte acte materiale ale infracţiunii de spălare a banilor, reţinute în legătură cu desfăşurarea activităţii infracţionale, respectiv închiriere spaţii de depozitare, achiziţie autoturisme utilizate în activităţile infracţionale, în transportul de materiale, achiziţia tutunului din Bulgaria, cu privire la care instanţa a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate.
În legătura cu încheierea contractului de închiriere fără număr datat 11.02.2013 între SC SSSSS. SRL administrată de inculpatul L., în calitate de proprietar şi SC TTTTT. SRL, în calitate de chiriaş, reprezentată de WWW. (apropiat al inculpatului J.), instanţa de fond a arătat că inculpaţii J. şi L. nu au fost trimişi în judecată şi sub aspectul infracţiunii de spălarea banilor, iar în rechizitoriu nu se arată ce inculpat este vizat de această acuzaţie. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a învederat că, în cadrul descrierii în drept a acuzaţiilor aduse inculpatului J., se arată că pentru asigurarea conspirativităţii spaţiului respectiv, la solicitarea inculpatului B., inculpatul J. a pus la dispoziţia grupării datele SC TTTTT. SRL, reprezentată de WWW. Având în vedere şi acuzaţiile aduse inculpatului B., în sensul reinvestirii unei părţi din profit, inclusiv în închirierea de spaţii destinate desfăşurării activităţii infracţionale, în cazul de faţă depozitul intermediar de la Petrobrazi, s-a susţinut că este evident că aceasta acuzaţie îl vizează pe inculpatul B.
În ceea ce priveşte încheierea contractului de închiriere nr. x/02.07.2013 pentru spaţiul din Municipiul Ploieşti, str. x, prima instanţă a reiterat că nu s-a putut stabili o legătura între inculpaţii ce fac obiectul acestui dosar şi acel spaţiu. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a învederat că, din procesul-verbal întocmit de organe ale poliţiei judiciare, în urma verificărilor, au reieşit date că, în perioada 27-28.07.2013, inculpaţii E. şi OOOOOO. ar fi coordonat un transport de ţigări de contrabandă pe ruta Ploieşti - Bucureşti, transport descărcat la domiciliul lui OOOOOO. din str. x Bucureşti. S-a susţinut că, la ambele adrese, atât cea din str. x, Ploieşti, cât şi cea din str. x, Bucureşti, au fost descoperite, în urma percheziţiilor din data de 20.09.2013, diferite tipuri de ţigări de contrabandă. S-a mai arătat şi că potrivit procesului-verbal de supraveghere întocmit în baza mandatului de siguranţă naţională nr. x/17.06.2013 a rezultat că, la data de 27.06.2013, numitul TTTTTT., apropiat al inculpatului E., aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi supravegheat zona din str. x, Ploieşti. Drept urmare, această acuzaţie se referă la inculpatul E., reieşind că respectiva locaţie a fost utilizată de acesta pentru depozitarea ţigărilor provenind din contrabandă.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatului C., soluţia de achitare vizează şi achiziţionarea în cursul anului 2012 de la numitul KKK. a două apartamente pe numele concubinei sale AA. În actul de sesizare s-a reţinut că, în scopul ascunderii provenienţei ilicite a sumelor de bani la momentul reintroducerii lor în circuitul economic legal, inculpatul C. a hotărât ca o parte din sumele de bani provenite din săvârşirea de infracţiuni să le investească în achiziţionarea de bunuri imobile, sens în care a cumpărat, la data de 26.11.2012, de la martorul KKK., două apartamente situate în localitatea Domneşti, jud. Ilfov, preţul celor două apartamente fiind de 14.000 euro, cele imobilele fiind cumpărate pe numele concubinei sale AA. Instanţa de fond a reţinut că inculpatul C. a făcut dovada că aceste apartamente au fost achiziţionate cu banii obţinuţi din vânzarea unei case pe care cei doi o deţineau în Chişinău, Republica Moldova (fiind depusă la dosar copia contractului). Contrar celor reţinute de instanţa de fond, se observă că acel contract de vânzare-cumpărare a imobilului respectiv, prezentat de inculpatul C., este încheiat la data de 14.12.2012, ulterior încheierii contractului de cumpărare al celor două apartamente din localitatea Domneşti. Susţinerile inculpatului C., în sensul că au primit un avans de la cumpărătorul casei din Chişinău, nu sunt susţinute de nici un mijloc de probă. Drept urmare, s-a apreciat că şi această soluţie de achitare este netemeinică.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., prin actul de sesizare s-a reţinut că din banii obţinuţi din comiterea de infracţiuni la data de 11.07.2012 a achiziţionat un autoturism, iar pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului, înmatricularea a fost făcută de numele concubinei sale, BB. În contextul în care instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, s-a apreciat că soluţia primei instanţe apare justificată sub acest aspect, însă, întrucât au fost criticate soluţiile de achitare, în urma analizei acuzaţiilor aduse inculpatului, care se referă la o activitate infracţională amplă, desfăşurată în perioada 2011-2013, activitate aptă să aducă beneficii materiale considerabile, s-a apreciat că soluţia este netemeinică.
Cu referire la inculpatul E., prin actul de sesizare s-a reţinut că acesta a achiziţionat în sistem de leasing, pe numele societăţii SC EEEEEEE. SRL, un autoturism şi că ratele la contractul de leasing au fost achitate de inculpat din banii obţinuţi din comiterea de infracţiuni. Instanţa de fond, în motivarea soluţiei de achitare pentru această faptă, a arătat că, din înscrisurile existente la dosar reiese că SC EEEEEEE. SRL are calitatea doar de utilizator, ratele la contractul de leasing nemaifiind achitate către societatea de leasing şi, drept urmare, SC EEEEEEE. SRL nu a devenit proprietar. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a susţinut că este adevărat că proprietarul autoturismul este societatea de leasing, potrivit înscrisurilor depuse la dosar SC EEEEEEE. având calitatea de utilizator şi inculpatul E. pe aceea de garant, însă nu s-a reţinut că inculpatul ar fi proprietar al acestui autoturism, ci că ratele lunare, în cuantum de 767 de euro lunar, provin din săvârşirea de infracţiuni, aceste sume reprezentând produs al infracţiunii de spălarea banilor şi trebuind să facă obiectul confiscării. În plus, în ceea ce priveşte infracţiunea predicat, s-a învederat că, atât în prezenta cauză, cât şi în cauza în care a fost condamnat anterior în Dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Braşov, acuzaţiile vizează infracţiuni apte să creeze un beneficiu financiar.
În ceea ce priveşte contractul de împrumut încheiat de numita GGGGGGG. cu martorul XX., contract autentificat cu nr. x/18.05.2012 pentru suma de 150.000 euro, potrivit declaraţiilor martorului, persoana care i-a împrumutat în mod real suma a fost inculpatul E., acesta având iniţiativa încheierii contractului pe numele altei persoane (GGGGGGG., apropiată a inculpatului E.), martorul relatând şi că i-a restituit inculpatului această sumă. Contrar celor reţinute de instanţă, prin actul de sesizare s-a reţinut că prima fabrică de ţigarete a fost operaţionalizată la începutul anului 2012, sub directa coordonare a inculpaţilor E. şi C.
Referitor la inculpatul P., prin rechizitoriu s-a reţinut ca acesta a achiziţionat, la data de 10.04.2013, un autoturism, iar pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului ori a dreptului asupra acestuia, autoturismul respectiv a fost înmatriculat în Republica Moldova pe numele tatălui inculpatului, U. S-a considerat că, în raport de activitatea infracţională reţinută în sarcina acestuia încă din cursul lunii februarie 2013 există date că bunul respectiv a fost dobândit din activităţile menţionate în actul de sesizare.
În privinţa inculpatului O. acuzaţiile vizează închirierea către membrii grupului, respectiv către B., D. şi C. a spaţiului din Clinceni, judeţul Ilfov, al cărui proprietar este, cu suma de 8000 euro lunar. Instanţa de fond a arătat ca probatoriul administrat nu a confirmat faptul că cuantumul lunar al chiriei a fost de 8000 euro lunar (sumă menţionată doar în declaraţiile inculpatului C.). Chiar şi în această împrejurare, în care cuantumul lunar al chiriei ar fi mai mic, chiar cel specificat în contract (250 euro) considerentele rămân aceleaşi, fiind un act de natură a disimula provenienţa banilor.
În concluzie, contrar celor reţinute de instanţa de fond, s-a apreciat că şi infracţiunea de spălare a banilor, în varianta prevăzuta de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 a constituit scopul grupului infracţional organizat, existând o voinţă comună şi în acelaşi timp o conlucrare între membrii grupului în sensul reinvestirii produsului infracţional atât în bunuri de uz personal, cât şi în activităţi de natură a asigura buna desfăşurare a activităţii infracţionale.
Cu privire netemeinicia soluţiei de achitare a inculpaţilor B. şi A. sub aspectul infracţiunii de instigare la contrabandă, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 în formă continuată, a inculpatului C. sub aspectul infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, a inculpatului E. sub aspectul infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi netemeinicia înlăturării din încadrarea juridică a faptei de contrabandă reţinută în sarcina inculpatului F. a dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a susţinut că, în mod greşit, a reţinut prima instanţă că infracţiunea de contrabandă nu a format scopul grupului, dispunându-se doar condamnarea inculpaţilor C. şi F. pentru această infracţiune, fără să reiasă că alte persoane aveau cunoştinţă de aceste activităţi.
În opinia parchetului, este netemeinică soluţia de achitare a inculpatului B. sub aspectul instigării la infracţiunea de contrabandă. S-a apreciat că, şi dacă s-ar reţine considerentele instanţei de fond, în sensul că activităţile inculpatului în legătură cu containerele din portul Constanţa ar fi rămas la faza de acte preparatorii, totuşi aceste acţiuni fac dovada unei preocupări constante a inculpatului de achiziţionare şi valorificare a ţigaretelor de orice tip, inclusiv a celor provenite din contrabandă. S-a considerat că activităţile derulate de inculpatul B. cu referire la ţigările existente în aceste containere au depăşit faza actelor preparatorii.
Făcând referire la declaraţiile inculpatului B., la procesele-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate în perioada ianuarie 2013 - septembrie 2013 şi la rezultatele supravegherii operative a inculpatului B., consemnate în procesul-verbal de supraveghere din 10 ianuarie 2014, cu privire la activităţile acestuia din perioada 21.01.2013 - 12.02.2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a susţinut că aceste probe dovedesc că inculpatul a efectuat toate demersurile necesare în vederea achiziţionării ţigaretelor în discuţie, a participat la întâlnirile dintre cei interesaţi, a solicitat actele necesare, a stabilit aspectele referitoare la sumele care trebuie plătite, a stabilit împreună cu WWWWWW., XXXXXX. şi XXXXXXX. planul de acţiune. Drept urmare, prin acţiunile inculpatului a fost pus în mişcare un mecanism infracţional care a implicat acţiuni şi resurse, care într-adevăr nu s-a concretizat în preluarea, respectiv achiziţionarea ţigaretelor respective, dar acţiunile inculpatului nu pot fi încadrate doar în faza actelor preparatorii.
Din coroborarea înscrisurilor descoperite cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului B. din Bucureşti, str. x, la data de 12.03.2013, cu declaraţiile inculpatului B., cu procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate şi cu procesele-verbale de supraveghere rezultă că inculpatul s-a implicat în activitatea infracţională descrisă.
S-a mai arătat că membrii grupului infracţional nu erau străini de aceste activităţi, în acest sens fiind menţionată discuţia dintre inculpatul B. şi numitul FFFF. (persoana trimisă în judecată în cauza disjunsă) din data de 26.03.2013. Deopotrivă, s-a apreciat că sunt relevante în susţinerea acuzaţiilor în sensul implicării şi coordonării activităţii infracţionale privind contrabanda cu ţigări şi discuţiile purtate cu numitul OOOOOO. (persoană trimisă în judecată inclusiv sub aspectul infracţiunii de spălarea banilor în cauza disjunsă), discuţii redate în baza proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice.
În continuare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a susţinut că implicarea inculpatului A. în activitatea infracţională s-a realizat mediat, prin intermediul inculpatului B., inclusiv în ceea ce priveşte coordonarea activităţii de contrabandă cu ţigări. Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate reiese că inculpatul A. avea cunoştinţă de derularea activităţilor infracţionale. În majoritatea cazurilor, discuţiile vizau activitatea referitoare la fabricile clandestine de ţigări, dar existau şi discuţii referitoare la ţigările provenind din contrabandă, ocazie cu care persoanele cu care discuta inculpatul B. îi cer să se consulte cu A.
Referitor la inculpatul C., s-a arătat că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată. Cu toate acestea, prin hotărârea apelată, s-au pronunţat două soluţii, respectiv una de condamnare pentru infracţiunea prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, în formă continuată şi una de achitare pentru infracţiunea prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) raportat la art. 274 din aceeaşi lege. S-a apreciat că procedeul juridic corect era, în acest caz, acela al schimbării încadrării juridice a faptei (sau al înlăturării din încadrarea juridică a infracţiunii de contrabandă) din infracţiunea de contrabandă, reţinută în actul de sesizare, în infracţiunea de contrabandă pentru care instanţa a apreciat că sunt întrunite condiţiile de tipicitate şi existenţa ei este dovedită de materialul probatoriu administrat. De altfel, aşa a procedat prima instanţă în cazul inculpatului F., înlăturând din încadrarea juridică a infracţiunii de contrabandă disp. art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi condamnându-l pe acesta pentru infracţiunea prev. de art. 270 alin. (3) din aceeaşi lege, în formă continuată. Drept urmare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a apreciat că în acelaşi mod ar fi trebuit să se procedeze şi în cazul inculpatului C., respectiv pronunţarea unei singure soluţii.
S-a mai apreciat că, în mod netemeinic, instanţa de fond a înlăturat din încadrarea juridică a infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 dispoziţiile art. 274 din aceeaşi lege în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C. Astfel, prima instanţă a reţinut că modalitatea normativă referitoare la comiterea infracţiunii de contrabandă de două sau mai multe persoane împreună se referă doar la participaţia în forma coautoratului sau a complicităţii concomitente, deoarece doar aşa participanţii îşi oferă un ajutor efectiv, şi, în plus, activităţile să fie aceleaşi, nu diferite.
Contrar opiniei instanţei de fond, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a apreciat că această formă agravată a infracţiunii de contrabandă vizează pluralitatea ocazională în toate formele ei, respectiv toate formele de participaţie penală.
S-a susţinut că o mare parte a ţigărilor de contrabandă au fost distribuite de inculpaţii E. şi C. prin intermediul inculpatului N. şi al martorului KKK., în acest sens invocându-se declaraţiile inculpaţilor N. şi C., care au făcut referire în declaraţiile lor la un depozit de ţigări de contrabandă deţinut de fraţii Tătăroi în comuna Jilava, judeţul Ilfov. S-a menţionat că, în rechizitoriul nr. x/2014 din 16.02.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, prin care au fost trimişi în judecată, printre alţii, şi inculpaţii OOOOOO., CCCC. şi DDDD., s-a reţinut că aceştia din urmă depozitau ţigări de contrabandă într-o locaţie din comuna Jilava închiriată de la SC RRRRRR. SA, locaţie unde, la data de 12.07.2013, lucrătorii din cadrul D.G.P.M.B. - Poliţia Sector 3 S.I.F. au efectuat o percheziţie domiciliară, ocazie cu care au descoperit 198 de baxuri de ţigări marca z, fără timbre de marcaj fiscal.
Din coroborarea declaraţiile martorului KKK. cu ale inculpatului N. rezultă ca primul achiziţiona ţigări provenite din contrabandă de la inculpatul C. şi nu invers. În plus, la domiciliul inculpatului C. din SSSSSS. a fost descoperită, cu ocazia percheziţiei domiciliare, o cantitate mică de ţigări de contrabandă, iar rezultatele percheziţiei informatice realizate asupra telefonului inculpatului C. au relevat aceleaşi aspecte menţionate anterior.
Pe de altă parte, s-a susţinut că legătura dintre inculpaţii C., F. şi D. pe linia contrabandei cu ţigări rezultă şi din comunicările de tip skipe realizate de inculpatul F. cu D. şi cele dintre C. şi F.
Prin urmare, s-a apreciat că, în mod netemeinic, prima instanţă a înlăturat din încadrarea juridică a infracţiunii de contrabandă, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F., dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006.
În plus, rezultatele percheziţiei informatice realizate asupra telefonului ridicat de la inculpatul F. au relevat implicarea acestuia în discuţii legate de comercializarea de ţigarete, mărcile acestora şi preţurile utilizate.
În ceea ce-l priveşte pe D., chiar dacă acesta nu a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de contrabandă, din comunicările de tip skipe menţionate anterior (rezultate în urma percheziţiei informatice asupra telefoanelor ridicate de la inculpaţi) rezultă conivenţa infracţională în legătură cu activităţile având ca obiect contrabanda cu ţigări.
În aceeaşi ordine de idei, în sensul că aceste activităţi erau desfăşurate în cadrul grupului şi că exista disponibilitate în sensul achiziţionării unor astfel de ţigări, s-a menţionat şi declaraţia inculpatului D. din data de 30.01.2014.
Referitor la inculpatul E., s-a arătat că acesta, împreună cu OOOOOO., a coordonat în luna iulie 2013 un transport de ţigări de contrabandă între două dintre locaţiile care erau folosite de membrii grupului pentru depozitarea ţigărilor provenite din contrabandă. Parchetul s-a referit, în primul rând, la locaţia din str. x, 7 Ploieşti, folosită ca depozit intermediar atât pentru ţigările x contrafăcute, cât şi pentru ţigările de contrabandă, de inculpatul E. şi numiţii OOOOOO. şi TTTTTT.
În ceea ce priveşte depozitul din str. x, 7 Ploieşti, s-a mai reţinut că, în perioada 11 - 12.02.2013 inculpaţii D., U. şi E. au scos 400 de baxuri de ţigări x de la fabrica clandestină de ţigări de la Blejoi, pe care le-au dus la această adresă. Din acestea, 100 baxuri au fost valorificate de E. şi 300 de inculpaţii D. şi BBBB. Instanţa de fond a constatat că nu au fost identificate probe din care să rezulte că inculpatul E. ar fi fost implicat în descinderea de la Blejoi, dar, pe de altă parte, a reţinut că ZZZZ. a declarat că, după ce a aflat unde era amplasată fabrica de la Blejoi, i-a comunicat acest lucru inculpatului E. În aceeaşi ordine de idei, din procesul-verbal de supraveghere operativă a inculpatului, pentru perioada 21.01-12.02.2013, a reieşit că, în data de 12.02.2013, ora 13:20, după sustragerea ţigaretelor a avut loc o întâlnire scurtă între inculpatul E. şi ZZZZ.
Cu referire la legătura inculpatului E. cu ţigările de contrabandă descoperite cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 20.09.2013, la adresa din str. x, 7 Ploieşti, s-a menţionat şi că potrivit procesului-verbal de supraveghere întocmit la data de 18.09.2013 de organe ale poliţiei judiciare, în urma verificărilor, au reieşit indicii în sensul că, în perioada 27 - 28 iulie 2013, inculpatul E. şi numitul OOOOOO. au coordonat un transport de ţigări de contrabandă pe ruta Ploieşti-Bucureşti, descărcat la reşedinţa lui OOOOOO. din str. x, Bucureşti.
S-a învederat şi că la ambele adrese menţionate mai sus, respectiv cea din str. x, 7 Ploieşti şi cea din str. x, Bucureşti (reşedinţa lui OOOOOO.) s-au descoperit cantităţi importante de ţigări de contrabandă cu ocazia percheziţiilor efectuate la data de 20.09.2013.
Din coroborarea proceselor-verbale de supraveghere întocmite în baza mandatelor de siguranţă naţională nr. x/17.06.2013, nr. y/11.04.2013 şi nr. z/17.06.2013 cu rezultatele percheziţiilor domiciliare efectuate a reieşit că inculpatul E. avea în cadrul grupului şi atribuţii de coordonare a preluării, transportului, depozitării şi distribuirii ţigărilor provenite din contrabandă. Aceasta activitate a realizat-o împreună cu numitul OOOOOO., membru al grupului infracţional organizat cu privire la care s-a dispus disjungerea în cursul urmăririi penale şi care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul menţionat anterior din 16.02.2015, inclusiv sub aspectul infracţiunii de contrabandă.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a apreciat că sunt relevante în susţinerea acuzaţiilor şi menţiunile din agenda descoperită cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 12.03.2013 la domiciliul inculpatului E. din str. x sector 4, Bucureşti, referitoare la diferite sume de bani şi taxe vamale. În plus, inculpatul E. împreună cu inculpatul C. au distribuit importante cantităţi de ţigări provenind din contrabandă prin intermediul martorului KKK. şi al inculpatului N., sens în care s-a făcut referire la declaraţiile martorului KKK. şi ale inculpaţilor N. şi C.
Referitor la netemeinicia soluţiei de schimbare a încadrării juridice cu privire la toţi inculpaţii din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a arătat că atât infracţiunea de spălare a banilor, cât şi infracţiunea de contrabandă au format scopul grupului infracţional împreună cu celelalte infracţiuni.
În ceea ce priveşte infracţiunea de contrabandă comisă de două sau mai multe persoane, prev. de art. 274 din Legea nr. 86/2006, în cadrul analizei efectuate cu privire la această infracţiune au fost arătate motivele pentru care trebuie reţinută comiterea infracţiunii de contrabandă în aceasta formă, reţinându-se că a fost demonstrată cooperarea inculpaţilor în crearea, dezvoltarea şi menţinerea unei filiere de aprovizionare, preluare, transport, depozitare, distribuire şi comercializare a ţigărilor de contrabandă. În această activitate au fost implicaţi atât inculpaţii care au fost trimişi în judecată pentru această infracţiune, cât şi inculpaţii în sarcina cărora nu a fost reţinută infracţiunea de contrabandă, dar cu privire la care s-a reţinut că aveau cunoştinţă de activităţile grupului referitoare la contrabanda cu ţigări şi au contribuit prin anumite acte la această activitate, respectiv inculpaţii N. şi D. S-a mai reţinut că şi martorul KKK. a fost implicat în această activitate, acesta nefiind trimis în judecata în prezenta cauză. Deopotrivă, s-a arătat ca au fost implicaţi în această activitate şi numiţii DDDD., CCCC. şi OOOOOO., persoane care au fost trimise în judecată în cauza disjunsă.
Drept urmare, s-a apreciat că rezultă implicarea unui număr mare de persoane în activitatea de contrabandă, în principal membri ai grupului infracţional organizat, contrar celor reţinute de instanţa de fond.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D. şi N., s-a arătat anterior care este probatoriul administrat care relevă cunoaşterea de către aceştia şi implicarea inclusiv în acţiunile grupului referitoare la contrabanda cu ţigări.
Drept urmare, s-a apreciat că trebuie reţinută în sarcina inculpaţilor menţionaţi anterior infracţiunea de constituire a unui grup infracţional, în varianta prev. de art. 367 alin. (1), (2) C. pen.
În privinţa netemeiniciei soluţiei cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare la care au fost obligaţi inculpaţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a precizat că în actul de sesizare s-au stabilit în sarcina inculpaţilor cheltuieli judiciare pentru faza de urmărire penală în cuantum de 1.600.000 RON.
Urmare solicitării instanţei de fond cu privire la detalierea cheltuielilor efectuate în cursul urmăririi penale, prin răspunsul transmis la data de 09.01.2019, s-a arătat că aceste cheltuieli au fost ocazionate de activităţile desfăşurate de către organele de urmărire penală şi alte instituţii care au colaborat la desfăşurarea urmăririi penale şi aflarea adevărului, respectiv: cheltuieli ocazionate de punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică; cheltuieli necesare efectuării unor percheziţii domiciliare; cheltuieli ocazionate de manipularea, transportul şi depozitarea bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, în special a celor reprezentând bunuri produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală sau bunuri destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; cheltuieli ocazionate de prelevarea de probe şi analizarea acestora; cheltuieli ocazionate de manipularea în portul Constanţa a celor 8 containere; cheltuieli ocazionate de prelevarea de probe din categoriile de ţigări identificate în cele două containere; cheltuieli ocazionate de deplasarea şi identificarea în trafic a unor transporturi de ţigări şi produse utilizate la fabricarea de ţigări contrafăcute, precum şi pentru inventarierea, analizarea şi depozitarea ulterioară a acestora; cheltuieli ocazionate de efectuarea unor conduceri în teren, pentru a se stabili locaţiile unde au fost efectuate, de-a lungul timpului, diverse acte materiale ale infracţiunilor continuate reţinute în cauză; cheltuieli ocazionate de întocmirea de către specialistul tehnic în tehnologia construcţiilor de maşini YYYYYYY. a unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică de natură tehnică asupra utilajelor de producere şi ambalare ţigări identificate; cheltuieli ocazionate de deplasarea ofiţerilor de poliţie judiciară în Republica Moldova în luna decembrie 2013 pentru o întâlnire de lucru necesară finalizării activităţilor solicitate Autorităţilor Judiciare din Republica Moldova prin comisie rogatorie. Prin acelaşi răspuns s-a arătat şi modul în care urmează să fie suportate de fiecare inculpat aceste cheltuieli.
Având în vedere cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, s-a apreciat că inculpaţii trebuiau să fie obligaţi la plata acestora, în cuantumul solicitat de parchet.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei apelate, privind pe inculpaţii A., B., D., G., M., C., O., J., E., F., P., K., L., I., Q., H. şi N. şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice în raport cu motivele invocate.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a depus o completare a motivelor de apel, referitor la netemeinicia soluţiei de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale. Sub acest aspect, s-a arătat că, întrucât prin motivele de apel depuse iniţial s-au criticat toate soluţiile de achitare pronunţate de prima instanţă, sunt apreciate ca fiind netemeinice soluţiile de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale cu privire la bunurile inculpaţilor şi ale petenţilor, precum şi cu privire la bunurile care pot face obiectul confiscării sau al confiscării extinse.
Până la soluţionarea căii de atac, s-a solicitat menţinerea măsurilor asigurătorii, în baza art. 2502 C. proc. pen., ca fiind legale şi temeinice, având în vedere scopul pentru care au fost instituite, respectiv acoperirea prejudiciului şi în vederea confiscării şi acoperirii cheltuielilor judiciare.
La momentul dezbaterilor, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, reţinută în sarcina inculpatului F., în infracţiunea prevăzută de art. 270 din C. pen., susţinând că legiuitorul incriminează prin aceste din urmă dispoziţii primirea, dobândirea, transformarea şi înlesnirea valorificării unui bun de către o persoană care a cunoscut sau a prevăzut din împrejurări concrete că bunul respectiv provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Or, ţigările în discuţie proveneau din activităţi ilicite.
Prin motivele formulate, apelantul intimat inculpat J. a susţinut că, prin rechizitoriu, s-a reţinut că a avut rolul "de a acorda sprijin logistic şi relaţional pentru activitatea derulată pe raza judeţului Prahova", fiind acuzat că în luna februarie 2013 a "găzduit" la biroul său întâlnirea dintre inculpaţii B. şi E., unde s-ar fi discutat despre relocarea unor produse accizabile de la fabrica din Blejoi şi de asemenea intenţia inculpatului E. de a reloca o fabrică deţinută la Braşov, aflată în conservare. Deopotrivă, s-a reţinut că s-a implicat "activ în discuţii", angajându-se să pună la dispoziţia grupării infracţionale un depozit în care să transporte materia primă, precum şi mijloacele de transport, atrăgându-1 în grupare şi pe inculpatul L., care deţinea un depozit în incinta platformei Petrobrazi, cât şi pe inculpatul K., care în zilele care au urmat acelei întâlniri ar fi participat efectiv la transportul tutunului.
Apelantul inculpat a arătat că, într-adevăr, a fost contactat de inculpatul B. pentru a-i identifica un depozit (întrucât deţinea o societate de intermedieri imobiliare - SC ZZZZZZZ. SRL, inculpatul B. cunoscând acest aspect), însă nu a cunoscut caracterul ilicit al activităţii şi nu s-a implicat în acea activitate. A învederat că SC ZZZZZZZ. SRL avea încheiat un contract de intermediere vânzare/închiriere cu SC SSSSS. SRL (proprietarul halei), societate al cărei reprezentant era L. şi, în acest context, i-a invitat la biroul său pe toţi cei care erau interesaţi să închirieze respectiva hală (nu numai pe cei doi inculpaţi - B. şi E.). Discuţiile privind închirierea halei nu au fost purtate de el, ci de o angajată a societăţii ZZZZZZZ., respectiv OOO., care i-a prezentat inculpatului B. mai multe hale aflate în portofoliul agenţiei, iar acesta din urmă, dintre toate halele prezentate, a ales-o pe cea de la Petrobrazi. Urmare a acestui fapt, apelantul J. a arătat că l-a chemat la biroul său pe L., pentru a discuta condiţiile închirierii. Ulterior acestui moment, respectiv după semnarea unui contract de reprezentare, care prevedea şi comisionul agenţiei, a plecat la o altă întâlnire, neparticipând la discuţiile care au avut loc cu privire la închirierea şi predarea halei, aspect confirmat în cursul cercetării judecătoreşti de către martorii audiaţi (făcând referire, în acest sens, la declaraţia martorei AAAAAAAA., secretara societăţii).
Inculpatul J. arătat că a fost acuzat că a aderat la grup după perioada în care fabrica a funcţionat la Blejoi, ajutând grupul să închirieze depozitul de la Petrobrazi în momentul procesului de mutare a fabricii, însă, la Petrobrazi, fabrica nu a produs nimic, iar ulterior nu a mai avut vreo legătură cu grupul, neavând vreo implicare în activitatea de la Clinceni.
A mai arătat inculpatul că nu a fost recunoscut de cineva ca făcând parte din grup, în faza de urmărire penală existând o confuzie cu inculpatul F., care s-a lămurit în faza de judecată, martorii indicându-l în mod clar pe F., şi spunând că nu îl cunosc pe J.
Cu toate că în rechizitoriu se face referire la rolul său privind asigurarea protecţiei pe raza judeţului Prahova, inculpatul a susţinut că nu se dezvoltă în niciun fel în ce ar fi constat această protecţie, cum s-a concretizat, în final procurorul aducând acuzaţii doar în ceea ce priveşte intermedierea închirierii halei, iar instanţa de fond a constatat că nu există nicio probă care să confirme susţinerile procurorului legate de existenţa vreunei presupuse protecţii.
În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat (în varianta normativă a aderării şi sprijinirii), apelantul J. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, arătând că grupul infracţional a funcţionat şi înainte şi după luna februarie 2013, însă el nu a avut nicio legătură cu activitatea inculpaţilor din prezenta cauză, nu a sprijinit grupul infracţional organizat, întrucât nu a cunoscut ce activităţi desfăşoară inculpaţii şi nici nu s-a implicat în ajutorarea membrilor grupului.
Referitor la inculpatul L., a precizat că acesta a fost prezentat inculpatului B. ca proprietar al halei şi prezentarea s-a făcut într-un cadru oficial, la sediul SC ZZZZZZZ. SRL, după semnarea contractului de intermediere închiriere.
În privinţa inculpatului K., apelantul J. a arătat că acesta nu a participat la activitatea grupului, declaraţia lui fiind elocventă în acest sens, neputându-se afirma că el l-a atras pe K. într-un grup din care nu făcea parte.
Inculpatul J. a solicitat să se aibă în vedere că a avut o apariţie trecătoare în preajma inculpatului B., care a constat în intermedierea închirierii unei hale în zona Ploieşti - Petrobrazi, prin intermediul societăţii lui ZZZZZZZ. Acesta a susţinut că nu poate exista o prezumţie a faptului că a avut cunoştinţă de existenţa unui grup infracţional organizat şi că l-a şi sprijinit, prezumţie rezultată din faptul că îl cunoştea şi a avut contact cu inculpatul B. şi nici "aspectele ce caracterizează desfăşurarea unei activităţi clandestine", toate acestea fiind caracterizate de un grad mare de subiectivitate al interpretării, fiecare persoană percepând în mod diferit faptele şi acţiunile pe care instanţa de fond le-a reţinut în motivare.
În concluzie, inculpatul J. a susţinut că nu a sprijinit grupul infracţional organizat, neavând nicio legătură cu activitatea destul de complexă şi îndelungată a acestuia, impunându-se pronunţarea unsei soluţii de achitare prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., având în vedere că fapta de a identifica o hală, în derularea obiectului său de activitate, nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. (în varianta normativă a aderării şi sprijinirii), nefiind prevăzută de legea penală.
Deopotrivă, apelantul inculpat a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare şi pentru complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute (pentru fabrica clandestină care a funcţionat pe raza judeţului Prahova şi ulterior Ilfov).
Contrar celor reţinute în rechizitoriu, în sensul că a fost complice, a ajutat, la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute pentru fabrica clandestină care a funcţionat pe raza judeţul Prahova şi, ulterior, Ilfov, respectiv la Blejoi şi la Clinceni, inculpatul J. a arătat că nu a fost niciodată la cele două fabrici.
Inculpatul J. a arătat că nu a fost dovedită nicio faptă care să poată fi considerată un ajutor material sau moral dat membrilor grupului în activitatea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute. La depozitul din Petrobrazi, care se reţine că a fost închiriat cu intermedierea sa, nu s-a produs nimic şi nu s-a pus în circulaţie vreun produs contrafăcut, nefiind produse ţigări, care să fi fost succeptibile de punere în circulaţie, fiind doar depozitată o cantitate de tutun.
Drept urmare, s-a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., având în vedere că activitatea de intermediere a închirierii halei de la Petrobrazi nu poate fi circumscrisă complicităţii la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru fabricile clandestine care au funcţionat pe raza judeţului Prahova şi, ulterior, Ilfov).
Totodată, apelantul inculpat J. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat. Sub acest aspect, a arătat că nu a avut nici cea mai mică legătură cu vreo activitate de producere de produse accizabile sau cu grupul în perioada când se produceau ţigări.
Astfel cum a arătat deja, a avut o legătură pasageră, dar legală, cu inculpatul B., prin intermediul firmei sale de imobiliare ZZZZZZZ. SRL, închiriindu-i o hală în parcul industrial Petrobrazi, neavând vreo legătură cu grupul.
Singura activitate este cea legată de intermedierea închirierii halei de la Petrobrazi, care este una licită şi nu poate întruni elementele de tipicitate ale infracţiunii de care este acuzat, fapta de intermediere imobiliară nefiind prevăzută de legea penală.
Cu toate că instanţa de fond a reţinut vinovăţia sa, considerând că din declaraţia de la urmărire penală a rezultat că a cunoscut că se vor depozita baloţi de tutun la depozitul de la Petrobrazi, inculpatul J. a arătat că nu a cunoscut că se vor depozita baloţi de tutun la acel depozit, acest aspect aflându-l mult mai târziu, după epuizarea activităţii sale de intermediere imobiliară.
Inculpatul J. a solicitat să se observe că nici complicitatea sa nu este dovedită în vreun fel, distinct de existenţa faptei autorului, respectiv existenţa unui ajutor material sau moral la săvârşirea infracţiunilor.
Faţă de cele anterior menţionate, s-a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În situaţia în care se va aprecia că se face vinovat, în tot sau în parte, de comiterea vreuneia dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, inculpatul J. a solicitat să se facă aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) rap. la art. 76 lit. b), c), d) (după caz) C. pen. din 1969, situaţie în care legea penală mai favorabilă este cea veche. Sub acest aspect, s-a solicitat să fie avută în vedere conduita sa înainte de săvârşirea infracţiunii, precum şi atitudinea avută după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea în faţa autorităţii şi comportarea sinceră în cursul procesului, faptul că are venituri licite, studii superioare şi are o familie, fiind tatăl a doi copii minori.
În cazul în care nu i se vor reţine circumstanţele atenuante din vechiul C. pen., inculpatul a susţinut că legea penală mai favorabilă este cea nouă, caz în care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., având în vedere contribuţia extrem de redusă la săvârşirea infracţiunii.
Deopotrivă, s-a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, urmând să fie reduse la jumătate limitele de pedeapsă în cazul infracţiunilor pentru care va fi condamnat.
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, inculpatul J. a arătat că prejudiciul cauzat bugetului de stat, dacă a fost cauzat, rezultă din activitatea de producere a ţigărilor la fabricile din Blejoi, judeţul Prahova, în perioada 2011 - februarie 2013 şi iulie septembrie 2013, la fabrica din Clinceni, judeţul Ilfov, însă el nu a avut vreo legătură cu cele două fabrici.
În aceste condiţii, inculpatul J. a susţinut că nu se poate reţine răspundere sa pe latură civilă, astfel încât nu poate fi obligat să răspundă în solidar pentru activitatea celorlalţi inculpaţi la o fabrică despre care nu ştia că există şi cu care nu a avut nicio legătură (Blejoi) sau pentru activitatea la o fabrică cu care nu avut nicio legătură şi nici nu cunoştea de existenţa ei (Clinceni).
La momentul dezbaterilor, apelantul intimat inculpat J. a solicitat ca, în cazul în care instanţa va aprecia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor imputate, să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale, având în vedere că singura sa participaţie reţinută în cauză datează din 14 februarie 2013, urmând, astfel, a se dispune încetarea procesului penal.
Prin motivele formulate, apelanţii intimaţi inculpaţi G. şi K. au susţinut că starea de fapt reţinută de instanţa de fond se limitează la evenimentele din perioada 13 - 15.02.2013.
Cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat s-a arătat că s-a reţinut această infracţiune cu trimitere la existenţa unei grupări ce a avut ca scop producerea şi punerea în circulaţie de ţigarete contrafăcute marca x, în sarcina inculpatului G. fiind reţinută în varianta normativă a aderării şi sprijinirii, iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul K. nu a fost precizată care anume variantă alternativă regăsită în textul de lege ar fi incidentă, respectiv iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire.
Inculpaţii G. şi K. au arătat că, din modul în care este detaliată participarea lor, apar în scenă în două împrejurări în luna februarie 2013, deşi se reţine de către instanţă că grupul infracţional organizat, gruparea "A.", a funcţionat pe parcursul anilor 2011 - 2013. Raportat la perioada îndelungată în care a funcţionat această grupare, o participare limitată (o participare singulară sau în două împrejurări) nu are cum, conceptual, să îmbrace forma aderării sau sprijinirii unui astfel de grup.
Având în vedere că infracţiunea prevăzută de art. 367 C. pen. reprezintă o formă a pluralităţii constituite, neputând fi asociată pluralităţii ocazionale, inculpaţii G. şi K. au susţinut că activitatea concretă imputată nu se raliază criteriilor reglementate de legislaţie.
S-a arătat că, din declaraţiile inculpaţilor B., I. şi H., administrate în cursul cercetării judecătoreşti, reiese că în seara de 13 februarie 2013, G. a avut rolul de şofer, neparticipând la nicio întâlnire sau alt eveniment, iar, ulterior, în ziua următoare, cu ajutorul unor persoane atletice a participat la încărcarea/descărcarea unor cutii ce conţineau tutun şi la transportul acestora. În acest context, inculpatul G. a arătat că nu a participat la vreo activitate ce presupunea mutarea utilajelor. Aşadar, reiese, pe de o parte, că presupusa implicare a fost una limitată, iar, pe de altă parte, în această formă, faptele astfel descrise nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen.
Deopotrivă, inculpatul K. a susţinut că, deşi instanţa de fond a reţinut că deţinea calitatea de consilier parlamentar, calitate ce s-ar fi putut dovedi folositoare grupului, nu există nicio trimitere în cuprinsul rechizitoriului sau al sentinţei care să susţină acest aspect. Totodată, s-a reţinut doar o activitate de "contrafilaj" cu privire la un transport din data de 13.02.2013, însă această activitate este descrisă într-un singur parag. şi nu reiese cu certitudine din niciun mijloc de probă administrat în cauză.
Astfel, inculpaţii G. şi K. au susţinut că, fie că este vorba de aderare sau de sprijinire a grupului, nu există niciun mijloc de probă administrat din care să reiasă că ar fi avut reprezentarea activităţilor acestei grupări, că ar fi cunoscut scopul acţiunilor desfăşurate de membrii săi şi că ar fi avut intenţia de a ajuta. Or, având în vedere că această infracţiune se poate săvârşi doar cu intenţie directă calificată prin scop, au apreciat că este incident temeiul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.
Drept urmare, cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, inculpaţii au solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (în ceea ce priveşte acţiunea imputată de aderare), iar, în subsidiar, pronunţarea unei soluţii de achitare, având drept temei dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. (raportat atât ta modalitatea aderării, cât şi la modalitatea sprijinirii).
Referitor la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, în forma de participaţie a complicităţii şi în formă continuată, inculpaţii G. şi K. au susţinut că, în ceea ce priveşte săvârşirea acestei infracţiuni în forma complicităţii, al cărei autor este inculpatul D. (acesta fiind singurul autor al actelor materiale petrecute la Blejoi şi Petrobrazi), trebuiau să existe acţiuni concrete anterioare sau concomitente din partea lor, or, toate acţiunile care le-au fost imputate sunt ulterioare presupusei activităţi infracţionale - contrafacerea unei mărci/punerea în circulaţie a unei mărci, complicitatea ulterioară excedând răspunderii penale. Astfel, inculpatul G. a susţinut că, la momentul prezentării la fabrica din Blejoi, activitatea efectivă de contrafacere ori punere în circulaţie era consumată, acţiunile sale fiind ulterioare şi constând doar în mutarea unor cutii cu tutun într-o altă locaţie, respectiv, depozitul de pe R. Chiar din starea de fapt reţinută de instanţă rezultă că transportul mărfurilor s-a realizat la un depozit, locaţie unde activitatea incriminată de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b) Legea nr. 84/1998 nu s-a mai realizat.
La data săvârşirii faptelor imputate, fabrica de la Blejoi era oprită, iar cea de la Clinceni nu exista, fiind pusă în funcţiune abia în a doua jumătate a lunii iulie 2013. Or, câtă vreme fapta autorilor nu există, inculpaţii G. şi K. au susţinut că şi faptelor lor, în forma de participaţie a complicităţii, sunt excluse de plano. Aşadar, acţiunile reprezentând verbum regens al formei alternative prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. a) din Legea 84/1998 (contrafacerea unei mărci- realizarea sau utilizarea fără consimţământul titularului de către terţi, în activitatea comercială, a unui semn identic sau similar cu marca) erau deja consumate la momentul la care au intervenit acţiunile lor.
În ceea ce priveşte forma alternativă prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, s-a solicitat să se observe că instanţa a reţinut că inculpatul G. a transportat doar cutii de tutun vrac, iar nu un produs finit care să poarte o marcă, iar inculpatul K. ar fi asigurat presupusul contrafilaj pentru transportul tutunului la depozitul de pe R.
Prin urmare, inculpaţii G. şi K. au solicitat să se observe că dacă au avut la un moment dat reprezentarea faptului că transportă/se transportă cutii de tutun vrac la un depozit, iar nu la o fabrică, aceasta nu echivalează cu realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 90 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, întrucât nu este realizată situaţia premisă, respectiv existenţa în materialitate lui a produsului purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. S-a mai arătat că acţiunile de presupusă înlesnire efectuate vizează deţinerea unui produs ce nu poartă nicio marcă, inculpaţii G. şi K. neavând cunoştinţă despre marca utilizată în activităţile anterioare de contrafacere, respectiv x, iar la momentul la care s-au implicat în efectuarea transporturilor nu au intrat în contact cu aspecte de unde ar putea accepta încălcarea legislaţiei privind mărcile înregistrate.
Deopotrivă, inculpaţii G. şi K. au susţinut că faptele lor nu pot fi calificate ca fiind săvârşite în forma complicităţii, deoarece între ei şi autorul faptelor legate de presupusa fabrica de la Blejoi, respectiv D., nu a existat niciun fel de înţelegere.
În concluzie, cu privire la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, în forma complicităţii şi în formă continuată, s-a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi a II-a C. proc. pen., fapta imputată neîntrunind elementele de tipicitate sub aspect obiectiv (lipsind elementul material), precum şi sub aspect subiectiv (nefiind săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legiuitor).
În privinţa infracţiunii de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, în forma de participaţie a complicităţii, inculpaţii G. şi K. au solicitat să se observe că activitatea reţinută în sarcina lor este ulterioară activităţii efective de producere a unor produse accizabile; s-a reţinut că G. a intervenit pentru a muta cutii de tutun la un depozit, iar nu la o locaţie unde se desfăşurau activităţi de producţie, iar K. a acţionat asigurând un presupus contrafilaj pentru transportul tutunului la un depozit. Aşadar, tutunul ca produs accizabil preexista activităţii lor. Nu ar putea fi reţinută teza conform căreia ar fi ajutat la producerea de ţigarete - tutun prelucrat, întrucât, pe de-o parte, acţiunile lor au survenit ulterior încetării producţiei la fabrica din Blejoi, iar, pe de altă parte, acţiunile lor se găsesc în strânsă legătură cu mutarea tutunului la un depozit, nu la o locaţie de producţie a ţigaretelor, chiar instanţa de fond reţinând că la locaţia de la Petrobrazi nu au existat activităţi de producţie, iar spaţiul a fost afectat doar depozitării tutunului vrac.
Inculpaţii G. şi K. au arătat că, la data săvârşirii presupuselor fapte, 13 - 15 februarie 2013, fabrica de la Blejoi era oprită definitiv, la locaţia de la Petrobrazi nu au avut loc activităţi de producţie, iar fabrica de la Clinceni nu exista. Drept urmare, lipsind elementul material al laturii obiective (neproducându-se nicio ţigaretă pe perioada presupusei activităţi infracţionale imputate) s-a solicitat, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen.
În subsidiar, cu privire la toate cele trei acuzaţii reţinute în sarcina lor, inculpaţii G. şi K. au solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât din materialul probator nu reiese că ar fi săvârşit faptele imputate, fiind incident principiul in dubio pro reo.
La momentul dezbaterilor, apelanţii intimaţi inculpaţi G. şi K. au solicitat ca, în situaţia în care nu se va pronunţa o soluţie de achitare, să se constate că a intervenit prescripţia generală a răspunderii penale cu privire la toate infracţiunile reţinute în sarcina lor.
Prin motivele formulate, apelantul intimat inculpat H. a susţinut că, din întregul ansamblu probator, rezultă că a fost alăturat grupului infracţional organizat doar 12 ore, în noaptea de 14/15.02.2013, când a efectuat o deplasare în zona oraşului Ploieşti, în intervalul 22.00 - 05.00.
Inculpatul H. a subliniat faptul că, prin actul de acuzare, procurorul de caz a apreciat că rolul său în această grupare era orientat pe linia "corecţiei fizice", participaţia sa trebuind să se rezume la eventuale intervenţii fizice asupra altor persoane, însă, instanţa de fond, în baza aceluiaşi material probator, a apreciat că rolul său în grupare a fost acela de încărcător-descărcător, reţinând că ar fi trebuit să accepte că prin încărcarea unor cutii într-un camion ajută o grupare organizată, care are ca scop contrafacerea de ţigări şi produse accizabile. Totodată, a solicitat să se observe că, din materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, rezultă că nu a pătruns în incinta depozitului, nu a avut reprezentarea că în interiorul depozitului existau condiţii esenţiale pentru funcţionarea unei fabrici şi nu a beneficiat în vreun fel de pe urma acestei activităţi. Deopotrivă, inculpatul a susţinut că, din toate mijloacele de probă administrate în cauză, nu rezultă vreo legătură sustenabilă între el şi ceilalţi coinculpaţi nici înainte de data de 14.02.2013, nici după data de 15.02.2013, astfel că infracţiunile prevăzute în legile speciale reţinute în sarcina lui nu sunt dovedite.
Făcând referire la doctrină, inculpatul a subliniat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 367 C. pen., cu referire la perioada pentru care ar fi fost constituit grupul şi poziţia lui în structura grupului. În acest sens, a solicitat să fie avute în vedere declaraţiile martorului ZZZ., din care rezultă scopul deplasării sale şi a martorului la Ploieşti, în noaptea de 14/15.02.2013, deplasare ce ar fi avut ca scop "asigurarea escortei unui om de afaceri în vederea recuperării unor bunuri", în seara zilei de 14.02.2013. Apelantul a menţionat că deplasarea s-a efectuat pe drumurile publice, cu un autoturism înmatriculat în mod legal, nu a cunoscut numărul persoanelor nici înainte, nici după data de 15.02.2013, iar activitatea sa s-a rezumat la urcarea într-un camion a unor cutii de carton al căror conţinut l-a aflat după ce a început acea activitate de încărcare, ca urmare a ruperii unei cutii.
În ceea ce priveşte latura civilă, inculpatul H. a considerat că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus obligarea lui, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata sumei de 2.588.835,85 RON, ce ar rezulta din valoarea accizabilă a cantităţii de 7 tone de tutun depozitată la R. Sub acest aspect, a solicitat să se aibă în vedere că instanţa de fond a reţinut că tutunul a fost folosit la fabricarea de ţigarete la fabrica din Clinceni în perioada iulie- august 2013, perioadă care nu are nicio legătură cu presupusa lui activitate infracţională.
În ceea ce priveşte suma de 17.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare, din care 12.500 pentru faza de urmărire penală, inculpatul H. a subliniat că presupusa sa activitate infracţională s-a derulat în perioada 13/14.02.2013 respectiv 14/15.02.2013 şi a fost audiat de trei ori (în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond), astfel încât a apreciat că este nejustificat acest cuantum raportat la activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală şi de instanţa de fond faţă de el.
Având în vedere toate aspectele menţionate, inculpatul H. a solicitat admiterea apelului şi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat.
În privinţa acţiunii civile, a solicitat să se constate că aceasta este neîntemeiată, şi, pe cale de consecinţă, să fie respinsă şi să fie ridicat sechestrul asigurător dispus asupra contului său.
La momentul dezbaterilor, apelantul intimat inculpat H. a solicitat ca, în situaţia în care nu se va dispune o soluţie de achitare, având în vedere că actul material reţinut în sarcina sa datează din anul 2013, iar termenele de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunile imputate sunt de 5 ani şi 8 ani, să se constate că aceste termene sunt împlinite şi să se dispună încetarea procesului penal.
Prin motivele formulate, apelantul intimat inculpat L. a susţinut, referitor la temeiurile care au justificat soluţia de condamnare şi mecanismul de individualizare a sancţiunilor, că în ambele cazuri s-a efectuat fie o apreciere greşită a materialului probator şi a dispoziţiilor legale incidente, fie o calificare greşită a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Referitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, inculpatul L. a susţinut că s-a reţinut ca şi temei de fapt al soluţiei de condamnare că a aderat la gruparea infracţională "coordonată, printre alţii, de B.", fiind evident că activitatea infracţională se desfăşura după un tipar structurat, ierarhizat, care exclude varianta participării ocazionale. Prima instanţă a reţinut, în privinţa acţiunilor desfăşurate de el, că acestea constau în punerea la dispoziţia celorlalţi inculpaţi a unui spaţiu, în vederea depozitării unor baloţi de tutun, precum şi a manipulării acestora. Apelantul a arătat că, în cuprinsul dosarului, nu pot fi identificate probe care să susţină aserţiunea instanţei de fond, cu privire la o aşa-zisă colaborare funcţională dintre el şi ceilalţi membri ai pretinsei grupări infracţionale, acesta fiind şi motivul pentru care criticile sale se referă şi la greşita încadrare de către instanţă, ca şi infracţiuni, a faptelor pentru săvârşirea cărora s-a susţinut de către acuzare că el ar fi aderat la aşa-zisul grup.
În opinia apelantului, în speţă, nu este dovedită o conduită de natură infracţională din partea sa, de maniera formulării de către el a unei solicitări de a adera la pretinsa grupare infracţională, el nefăcând altceva decât să închirieze un spaţiu pentru depozitarea unor bunuri, fără a se integra în activitatea grupării, fără a avea sarcini prestabilite ori o poziţie ierarhică de subordonare/coordonare în relaţie cu ceilalţi membri ai grupării.
Pentru aceste considerente, inculpatul L. a considerat că faptei reţinute în sarcina sa îi lipsesc elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., motiv pentru care a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, în formă continuată, inculpatul L. a susţinut că singura activitate reţinută în sarcina sa o reprezintă închirierea unui spaţiu comercial membrilor aşa-zisei grupări, precum şi câteva acţiuni ocazionale de manipulare a tutunului şi a altor materiale. A solicitat să se aibă în vedere că la locaţia închiriată de el nu au fost niciodată produse ţigarete, nu au fost utilizate ambalaje, timbre şi nu există nicio probă care să confirme această ipoteză.
În aceste condiţii, chiar şi în situaţia în care se reţine o complicitate la realizarea activităţilor prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 84/1998, acuzaţia nu este susţinută de nicio probă de la dosar, iar temeiul de fapt al condamnării nu conţine nicio menţiune care să se suprapună vreunui element material al infracţiunii, dintre cele enumerate în cuprinsul art. 90. Altfel spus, prima instanţă nu a menţionat, în soluţia de condamnare, sub ce formă s-a realizat ajutorul dat la contrafacerea unei mărci, ori la punerea în circulaţie a unor produse contrafăcute. Chiar dacă în motivarea sentinţei s-a menţionat repetitiv împrejurarea că inculpatul L. a intrat în contact cu aceste produse/echipamente/mărfuri, simpla închiriere a unui spaţiu comercial în vederea depozitării bunurilor nu reprezintă o complicitate în sensul legii penale, cu referire la elementul material al infracţiunii pentru care se reţine forma complicităţii.
Inculpatul L. a susţinut că singura activitate care ar putea fi suprapusă unuia din elementele materiale ale infracţiunii, în forma "deţinerii", este primirea de către el, în spaţiul închiriat, a materialelor respective, însă şi această ipoteză prezintă neajunsuri, în privinţa formei de vinovăţie cu care a acţionat, respectiv a intenţiei. A precizat că nu a dorit în niciun moment sprijinirea aşa-zisei grupări, în schimbul vreunui folos, singurul avantaj de ordin material de care s-a bucurat fiind reprezentat de contravaloarea preţului chiriei la care a fost oferit spaţiul de depozitare respectiv.
În privinţa complicităţii la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, în formă continuată, apelantul inculpat L. a susţinut că prima instanţă a reţinut, ca şi descriere în fapt a acţiunilor sale, punerea la dispoziţia membrilor grupării a unui spaţiu comercial în care au fost depozitate cantităţi de tutun, etichete, role, blanchete, etc. Ca probe, au fost menţionate declaraţiile sale, precum şi ale altor inculpaţi, în care aceştia au susţinut că au fost depozitate, printre altele, materiale din domeniul fiscal, cu regim special. Cu toate acestea, din declaraţiile reţinute, nu reiese, pe de o parte, că aceste materiale erau falsificate, ori ca el ar fi avut cunoştinţă ori ar fi fost în măsură să cunoască împrejurarea că timbrele respective erau falsificate. Contactul său direct s-a rezumat doar la prezenţa sa la spaţiul comercial şi manipularea acelor bunuri (descărcare/încărcare), neavând nicio posibilitate de a le observa în detaliu, pentru a-şi forma o părere (chiar şi neavizată) cu privire la caracterul autentic/fals al acestor bunuri.
Legea specială condiţionează tragerea la răspundere penală a autorilor acestor fapte doar în măsura în care acţionează "cu ştiinţă", această condiţie trebuind să fie îndeplinită şi în privinţa celor care acţionează în forma complicităţii. Oricum, referitor la această formă de participare, inculpatul a precizat că prima instanţă a omis să motiveze sub ce formă a complicităţii a acţionat, în ce a constat ajutorul dat autorilor infracţiunii, precum şi dacă avea cunoştinţă, în momentul închirierii spaţiului, de caracterul fals al unora dintre bunurile ce urmau să fie depozitate. În absenţa acestei motivări, nu se poate susţine că fapta săvârşită de el întruneşte elementele de tipicitate ale complicităţii la deţinerea cu ştiinţă de timbre falsificate, impunându-se pronunţarea unei soluţii de achitare, într-o teză principală, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen., iar într-o teza subsidiară (în lipsa dovedirii existenţei elementului intenţional obligatoriu), în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.
Cu privire la complicitatea la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor supuse accizării, în formă continuată, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), apelantul inculpat L. a susţinut că acţiunea care constituie elementul material al acestei infracţiuni este reţinută de instanţă tot sub forma punerii la dispoziţie a unui spaţiu comercial în care au fost depozitate tutun, timbre fiscale din Republica Moldova falsificate şi a altor dispozitive folosite la producerea de ţigarete.
În opinia apelantului L., probatoriul administrat infirmă existenţa unei activităţi de producţie a produselor accizabile (în speţă, ţigări) în incinta locaţiei închiriată de el. Având în vedere că, în acest spaţiu comercial, nu au fost ambalate ţigări şi nu au fost marcate pachete cu ţigări, inculpatul L. a susţinut că nu avea cum să participe la înlesnirea desfăşurării unei activităţi care nu a existat în materialitatea sa. Totodată, instanţa a reţinut că fapta lui a fost aceea de punere la dispoziţie a spaţiului de depozitare, fără a menţiona, ulterior, alte acţiuni ale sale, care s-ar putea circumscrie unui ajutor dat în vederea marcării cu timbre false a produselor accizabile.
Privitor la decelarea în timp a momentelor săvârşirii faptelor pretins infracţionale, inculpatul L. a arătat că acestea sunt legate doar de închirierea spaţiului pe care îl deţinea şi nu se raportează direct/indirect de activităţile aşa-zisului grup infracţional, desfăşurate la alte locaţii, Blejoi, respectiv Clinceni.
În privinţa acţiunilor reţinute în sarcina sa, inculpatul L. a susţinut că acestea nu au legătură cu activitatea de marcare cu marcaje false, nici măcar în forma complicităţii, acuzaţia adusă fiind lipsită de suport probator.
Concluzionând, în privinţa acestei soluţii de condamnare, inculpatul L. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen., în principal, şi în temeiul la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în subsidiar.
Referitor la complicitatea la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, în formă continuată, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, modificată şi completată (Codul fiscal), inculpatul L. a arătat că, la fel ca şi în cazul infracţiunii precedente, soluţia de condamnare a sancţionat acţiunile sale de a pune la dispoziţie un spaţiu de depozitare în care au fost transportate cantităţi de tutun şi materiale cu regim special. Reformulând, aceeaşi acţiune a constituit temeiul de fapt al condamnării sale pentru patru infracţiuni din cele cinci pentru care a fost trimis în judecată. În privinţa acestei fapte, motivarea mai sus menţionată nu se completează cu niciun element din care să rezulte participarea sa la activitatea de înlesnire a producerii de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal. Singurele fapte reţinute în sarcina sa şi cu privire la care instanţa a menţionat probe în acuzare, sunt reprezentate de acţiunea de închiriere a spaţiului comercial, precum şi de câteva acţiuni de descărcare/încărcare a bunurilor depozitate, activităţi care, în opinia inculpatului, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi, ulterior, condamnat.
Apelantul a susţinut că acţiunile sale se situează în afara activităţilor desfăşurate de către ceilalţi inculpaţi la locaţiile din Braşov, Blejoi, respectiv Clinceni şi nu sunt plasate în contextul verbum regens al acestei infracţiuni. Descrierea faptelor sale, aşa cum aceasta transpare din motivarea corespunzătoare soluţiei de condamnare, nu face niciun fel de referire la producţia de ţigări, cu atât mai puţin la acţiuni de înlesnire a producţiei de ţigări din partea sa. Mai mult decât atât, probele administrate nu antamează vreo situaţie de fapt care ar avea legătură cu producţia de ţigări ori cu participarea sa la desfăşurarea vreunei activităţi care să presupună producerea de ţigări.
Ca şi în cazurile precedente, chiar şi în privinţa acestei ultime condamnări, prima instanţa nu a indicat în mod clar care sunt acţiunile săvârşite, care s-ar putea încadra în tiparul prevăzut de art. 48 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal.
În aceste condiţii, dacă temeiul de fapt al soluţiei de condamnare îl reprezintă doar închirierea unui spaţiu comercial, neurmată de executarea unor acţiuni specifice înlesnirii producţiei de produse accizabile, soluţia primei instanţe este criticabilă, impunându-se modificarea acesteia în sensul pronunţării unei soluţii de achitare prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul L. a considerat că ar fi incidente, ca şi temei material al unei soluţii de achitare, şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., neexistând probe la dosar care să susţină soluţia de condamnare pentru această infracţiune.
În situaţia în care instanţa de apel va menţine ca temeinice şi legale soluţiile de condamnare, pronunţate de prima instanţă, inculpatul L. a solicitat aplicarea amenzii penale pentru complicitate la infracţiunea contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, având în vedere că legea specială prevede alternativ şi pedeapsa amenzii penale, precum şi să se constate că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. (circumstanţele atenuante judiciare) şi, în consecinţă, să se facă aplicarea prevederilor. art. 76 alin. (1) C. pen. (reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare dintre infracţiunile la care va fi condamnat).
Pe lângă împrejurările cu caracter atenuant deja reţinute de instanţa de fond, inculpatul a solicitat să fie avute în vedere şi forma de vinovăţie cu care a acţionat, modalitatea specifică de comitere (închirierea unui spaţiu comercial, fără ca el sa întreprindă alte acţiuni pe perioada reţinută de instanţă ca reprezentând activitatea infracţională supusă cercetărilor), faptul că, după săvârşirea faptelor, nu a mai fost cercetat penal şi şi-a câştigat mijloacele de trai fără a apela la metode ce ar putea constitui fapte cu caracter antisocial.
În situaţia ipotetică a condamnării sale în apel, pentru toate infracţiunile pentru care instanţa de fond a constatat vinovăţia sa, inculpatul L. a solicitat să-i fie aplicate pedepse orientate la minimul special, cu aplicarea prevederilor art. 76 alin. (1) C. pen., urmând să fie stabilită o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, iar, ca modalitate de executare, a solicitat să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, considerând că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 91 C. pen.
Prin cererea de probe depusă la dosar, apelantul intimat inculpat L. şi-a completat motivele de apel, solicitând, pe latură penală, reducerea limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat, ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi, pe latură civilă, respingerea, ca neîntemeiate, a pretenţiilor civile formulate de partea civilă.
La momentul dezbaterilor, având în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022, apelantul intimat inculpat L. a solicitat, în situaţia în care nu se pronunţă o soluţie de achitare, să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru toate infracţiunile imputate.
Prin motivele formulate, printr-un prim memoriu, apelantul intimat inculpat E. a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi dispunerea rejudecării cauzei de către prima instanţă, având în vedere că sentinţa apelată este nemotivată. Sub acest aspect, a arătat că prima instanţă nu a motivat hotărârea, omiţând să răspundă tuturor apărărilor formulate şi punându-l în situaţia de a-i fi verificate pentru prima oară solicitările abia în calea de atac a apelului. Aşa fiind, în conformitate cu jurisprudenţa naţională uniformizată în această materie, a solicitat să se constate că singurul remediu eficient al nelegalităţii hotărârii este trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, întrucât o motivare necorespunzătoare echivalează cu necercetarea fondului cauzei, conducând la imposibilitatea efectuării controlului judiciar al instanţei de apel cu respectarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală.
Prin cel de-al doilea memoriu depus la dosar, prin care a formulat critici privind netemeinicia hotărârii atacate, apelantul intimat inculpat E. a solicitat, cu privire la activitatea de contrafacere de ţigări raportat la fabrica din Blejoi, mutată ulterior la Târlungeni şi, în final, la Clinceni, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în privinţa infracţiunilor de folosire, deţinere şi punere în circulaţie de timbre utilizate în domeniul fiscal, prev. de art. 7 alin. (2) Legea nr. 241/2005, producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) Codul fiscal şi marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. d) Codul fiscal.
În subsidiar, a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în privinţa infracţiunilor de: contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) lit. a), respectiv alin. (3) din Legea nr. 84/1998; folosire, deţinere şi punere în circulaţie de timbre utilizate în domeniul fiscal, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005; producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) Codul fiscal; marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. d) Codul fiscal; deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializare produse marcate necorespunzător, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) Codul fiscal.
Cu privire la activitatea infracţională legată de fabrica de la Braşov (Strada x, FN), inculpatul a solicitat dispunerea unei soluţii de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte conduita descrisă de actul de sesizare pentru perioada februarie 2012- martie 2013 pentru motivul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen. (există autoritate de lucru judecat). Deopotrivă, a solicitat pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la perioada martie 2013- septembrie 2013, pentru acelaşi motiv al existenţei autorităţii de lucru judecat.
În ceea ce priveşte infracţiunile de contrabandă şi spălarea banilor, a solicitat să fie menţinute soluţiile de achitare pronunţate de prima instanţă.
Cu titlu preliminar, inculpatul E. a invocat modul deficitar în care au fost formulate acuzaţiile în cauză, menţionând că a invocat şi în faţa primei instanţe faptul că este imposibil de decelat, în actul de sesizare, care sunt conduitele materiale concrete care i se impută, având în vedere că rechizitoriul se remarcă prin lipsa oricărei structuri logice a infracţiunilor, lipsa probaţiunii, precum şi modul greşit de a fi alăturat în enumerări vaste de persoane despre care se afirmă că ar fi comis infracţiunile imputate.
Cu titlu de precizare general valabilă, inculpatul E. a susţinut că nu există probe din care să reiasă existenţa vreunei implicări a sa în activitatea infracţională descrisă în actul de sesizare al instanţei.
În raport cu infracţiunile conexe activităţii de contrafacere de ţigări (contrafacere, folosire de timbre utilizate în domeniul fiscal, marcare cu marcaje false), inculpatul E. a arătat că a fost condamnat pentru presupuse acte specifice instigării la aceste infracţiuni (cu excepţia celor de contrafacere, deţinere în afara antrepozitului fiscal şi contrabandă, care au fost modificate în autorat prin încheierea din 20 decembrie 2019), deşi din rechizitoriu nu rezultă care este acţiunea sa de instigare.
Referitor la presupusele conduite de instigare, inculpatul a arătat că, deşi instanţa de fond a înlăturat cea mai mare parte a actelor materiale redate în rechizitoriu, au fost reţinute cvasi-majoritatea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Apelantul E. a susţinut că o primă problemă identificată atât la nivelul rechizitoriului, cât şi al sentinţei apelate priveşte actele de instigare reţinute în sarcina sa, menţionând că acuzarea nu a arătat care au fost actele materiale comise în concret de el, respectiv cum a săvârşit activitatea de instigare, lipsind, totodată, şi identificarea persoanelor cu privire la care au avut loc actele de instigare, fiind astfel în prezenţa unor aşa-zise acte de instigare nedeterminată. Pentru a se putea reţine această formă de participaţie, ar fi fost necesar să fie identificate demersurile prin care ar fi insuflat uneia sau mai multor persoane determinate rezoluţia infracţională de a produce produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, de a marca aceste produse cu marcaje false şi de a deţine timbre utilizate în domeniul fiscal, falsificate.
Or, analizând starea de fapt reţinută de instanţă, este imposibil ca actul material de transport al tutunului şi materialelor accesorii să ducă la stabilirea unei legături subiective bilaterale în vederea comiterii respectivelor infracţiuni.
Cu referire la faptul că l-ar fi recomandat pe C. lui B. în luna mai 2013, dincolo de faptul că nu se arată în ce a constat această recomandare, simpla punere în legătură a două persoane nu este suficientă pentru a putea reţine un act de instigare. Aceasta cu atât mai mult cu cât instigarea are loc din punct de vedere temporal înainte de adoptarea rezoluţiei infracţionale de către autor, iar inculpatul C. era deja implicat în presupusele activităţi infracţionale la acel moment. Deopotrivă, nici discuţia din biroul lui J. cu privire la mutarea materialelor nu este de natură să determine alte persoane să comită infracţiunile reţinute de instanţă.
Inculpatul E. a susţinut că lipsa întrunirii elementelor constitutive, precum şi neprobarea acestora este la fel de evidentă şi în ceea ce priveşte infracţiunile reţinute în forma autoratului.
În privinţa infracţiunii de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, inculpatul E. a susţinut că singurul act material potenţial relevant dintre cele reţinute în sarcina sa vizează transportul tutunului şi al materialelor auxiliare (blanchete, timbre, folie, lipici etc). Or, această acţiune nu coincide cu niciuna dintre modalităţile de comitere a infracţiunii, căci, pe de-o parte, el nu a fost implicat în producerea propriu-zisă a ţigărilor purtând marca produselor "x" şi nici nu a comercializat, oferit, deţinut sau transportat produse purtând acest semn, întrucât transportul pe ruta Blejoi-Petrobrazi a avut ca obiect exclusiv materiile prime pentru producerea ţigărilor, nicidecum produsele finisate, purtând respectiva marcă.
Nici în ceea ce priveşte infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializare de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, instanţa nu a motivat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.
Dintre cele două modalităţi alternative de comitere, instanţa a reţinut "contribuţia importantă" a inculpatului la comercializarea produselor accizabile, însă, analizând starea de fapt stabilită de instanţă, se constată că din probe nu rezultă nicio acţiune de comercializare, ci doar pretinsul transport al materiei prime, neurmat de valorificarea tutunului sau a ţigărilor ulterior obţinute.
Cu privire la modalitatea deţinerii, prima instanţă a menţionat că "După cum s-a precizat deja, nu au fost identificate probe care să ateste faptul că inculpatul E. ar fi fost implicat în închirierea spaţiului din Ploieşti, str. x 7 (...) De asemenea, declaraţia martorului FFF., menţionată mai sus, nu confirmă teza Parchetului legată de implicarea inculpatului în închirierea spaţiului din Tărlungeni". Aşadar, inculpatul a susţinut că este evident că nu a avut nicio legătură cu spaţiile în care au fost depozitate respectivele materiale, neputându-se reţine că ar fi deţinut produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.
Referitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, în opina inculpatului E., a fost încălcat principiul ne bis în idem, ajungând în situaţia în care, ulterior unei condamnări definitive pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional (prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), a fost judecat şi condamnat pentru acelaşi fapte, din simplul motiv că în prezentul dosar s-a reuşit identificarea mai multor membri ai grupului şi a mai multor acţiuni întreprinse pentru îndeplinirea scopului infracţional.
Inculpatul a arătat că, în ambele procese penale, constituirea grupurilor este realizată de foarte mulţi membri comuni, scopul grupului din primul dosar fiind producerea de ţigări. În prezenta cauză, deşi grupul infracţional este extins sub aspect numeric, se poate observa că aceiaşi membri sunt reţinuţi şi în descrierea celui de-al doilea grup infracţional (descrierea grupului de la pag. 16-18 din rechizitoriu).
Mai mult decât atât, inculpatul a susţinut că atribuţiile lui în cadrul celor două presupuse grupuri sunt cvasi-identice: în timp ce în dosarul de la Braşov s-a reţinut că acţiona pe linia de aducere, locare/relocare şi pază a instalaţiilor de producere a ţigaretelor, de recrutare a forţei de muncă şi de distribuţie a ţigaretelor, în prezentul dosar, este acuzat că, fiind afiliat pe palierul de conducere a grupării, sub coordonarea lui A., s-a ocupat cu aducerea, locarea/relocarea şi paza instalaţiilor de producere a ţigaretelor, de recrutare a forţei de muncă, de furnizare a tutunului şi a materialelor auxiliare, precum şi identificarea clienţilor către care s-au distribuit ţigaretele.
Deşi se încearcă acreditarea ideii conform căreia, în prezenta cauză, există o faptă diferită de constituire a unui grup infracţional, inculpatul E. a susţinut că realitatea este alta, omisiunea organelor de urmărire penală de a identifica toţi membrii grupului în primul dosar penal nefiind o chestiune imputabilă lui, nici de natură a înlătura de la aplicare în mod artificial autoritatea de lucru judecat. Este important de menţionat şi faptul că, prin Sentinţa nr. 67/F/2014, Curtea de Apel Braşov a reţinut expres că el a desfăşurat respectivele activităţi cu ajutorul altor persoane, neidentificate la acel moment.
În opinia inculpatului, o suprapunere perfectă între descrierea celor două pretinse grupuri infracţionale ar fi greu, dacă nu imposibil de constatat, cu atât mai mult cu cât în primul dosar penal nu au fost identificate toate persoanele implicate în demersul infracţional. Chiar şi aşa, dată fiind suprapunerea parţială a membrilor, scopul identic în care au acţionat, dar şi modul în care a fost descrisă acuzaţia din prezenta cauză, concluzia care se impune este că se discută despre două faţete ale aceleiaşi activităţi infracţionale.
În atare condiţii, este evident că prima soluţie de condamnare a sancţionat acelaşi grup infracţional care face obiectul şi prezentului dosar, chiar dacă la acest moment se discută de un grup infracţional mai extins sub aspect numeric.
Pentru toate aceste motive, inculpatul E. a solicitat pronunţarea unor soluţii de achitare pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa.
La termenul din 13 septembrie 2022, apelantul intimat inculpat E. a precizat că, în situaţia în care se constată incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale, solicită continuarea procesului penal.
Prin motivele formulate, apelantul intimat inculpat O. a susţinut că nu a săvârşit infracţiunea de constituire a unui grup infracţional, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., prin punerea la dispoziţia grupării a locaţiei din Clinceni sau prin derularea unor activităţi de producţie la fabrica clandestină de ţigarete sau prin supravegherea muncitorilor care lucrau la linia de producţie şi cea de ambalare ţigări, apreciind că aceste acuzaţii sunt nefondate şi nu există probe în susţinerea lor.
În opinia inculpatului, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., având în vedere că nu i-a cunoscut personal pe liderii grupării, respectiv pe A. şi B. şi nu a avut legături cu ceilalţi membri ai grupării, care au desfăşurat activităţi infracţionale la cele două fabrici clandestine de ţigări, la dosar neexistând probe că ar fi colaborat cu aceştia în vreun fel înainte de luna iulie 2013 şi nici după această dată. Deopotrivă, a arătat că, în luna iulie 2013, a încheiat un contract de închiriere cu numitul WWWW., autentificat la data de 18.07.2013 la un notar public din localitatea Clinceni, pentru o hală, cuantumul chiriei fiind de 1200 RON pe lună, iar acest chiriaş a pus hala la dispoziţia grupului condus de A. Sub acest din urmă aspect, inculpatul a considerat că urmărirea penală şi cercetarea judecătorească sunt deficitare întrucât nu au fost audiaţi nici WWWW., nici notarul şi nu s-a pus în discuţie legalitatea acelui contract de închiriere.
Mai mult decât atât, inculpatul O. a susţinut că nu s-a ocupat niciodată de supravegherea muncitorilor care lucrau în hala închiriată, făcând trimitere în acest sens la declaraţia inculpatului D., care a relatat în faţa instanţei de fond că el este proprietarul fabricii de ţigări, că nu îl cunoaşte pe O. şi că acesta din urmă nu a pătruns în hala închiriată.
Apelantul a arătat că atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea apelată au fost prezentaţi liderii grupării infracţionale "A." şi persoanele aflate sub comanda şi conducerea acestora, care constituiau împreună un grup infracţional organizat. Referitor la persoanele care se aflau pe palierul de conducere al grupării, respectiv inculpaţii C., A., B. şi D., inculpatul a arătat că aceştia au declarat că nu îl cunosc.
Faţă de aceste aspecte, raportat la elementele constitutive ale art. 367 alin. (1) C. pen., inculpatul a susţinut că se observă că probele de la dosar nu îl definesc şi nu îl plasează în grupul infracţional condus de inculpatul D. şi ceilalţi inculpaţi din acest grup, deoarece nu a avut raporturi de subordonare cu şefii grupului. Deopotrivă, a arătat că, atât la începutul rechizitoriului şi în hotărârea instanţei de fond (la pagina 9) se arată că gruparea infracţională organizată, cunoscută sub denumirea "A.", condusă de inculpaţii A. şi B., urmăreşte respectarea codului de legi al grupării şi judecarea celor care încalcă disciplina în cadrul grupării infracţionale, precum şi colectarea şi împărţirea câştigurilor cu locotenenţii lor, însă din probele de la dosar nu rezultă că el ar fi fost integrat în vreun fel în grupul infracţional sau că s-ar fi subordonat, ar fi cotizat ori ar fi executat ordinele venite de la şefii grupului infracţional.
Inculpatul O. a precizat că nu a cunoscut ierarhia grupării infracţionale "A.", întrucât aceasta era secretă, nu a intrat în hala de producţie a ţigărilor, în care, oricum, s-a lucrat doar 2 zile, până la intervenţia poliţiei, astfel că, într-un timp atât de scurt nu avea cum să ia cunoştinţă de activitatea infracţională a grupării "A.".
Totodată, inculpatul O. a considerat că este nelegală şi nefondată condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi de art. 48 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2002, susţinând că soluţia de condamnare nu este motivată şi nu se face referire la niciun mijloc de probă din care să rezulte complicitatea sa la săvârşirea celor două infracţiuni.
Aşa cum rezultă din actele de la dosar, procurarea de timbre în domeniul fiscal, falsificarea acestora sau producerea de anumite produse accizabile, erau activităţi de care s-au ocupat numai locotenenţii grupului "A.", aflaţi sub comanda inculpaţilor A. şi B., întrucât acestea erau activităţi conspirate, ce nu puteau fi relatate unui străin.
Faţă de cele expuse, inculpatul O. a solicitat să se constate nulitatea hotărârii apelate pentru lipsa motivării şi a menţiunilor privind analiza probelor, a faptelor sale, considerând, astfel, că hotărârea de condamnare nu este motivată. Nemotivarea laturii penale sau motivarea acesteia în termeni generali, fără referire la particularităţile cauzei, pune părţile în imposibilitatea de a se apăra în faţa instanţelor de control judiciar, inculpatul susţinând că nu a înţeles care sunt faptele, modalitatea de săvârşire, perioada şi probele în acuzare. În opinia inculpatului, probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond nu pot răsturna prezumţia sa de nevinovăţie.
În concluzie, inculpatul O. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că hotărârea de condamnare nu este motivată.
La momentul dezbaterilor, apelantul intimat inculpat O. a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa şi, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal, menţionând că poziţia sa procesuală este în sensul că nu doreşte continuarea procesului penal. Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., a formulat concluzii de respingere a acestuia, ca neîntemeiat şi de menţinere a soluţiei de achitare pronunţată de instanţa de fond cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, precizând că pentru această infracţiune solicită continuarea procesului penal.
Prin motivele formulate, apelantul intimat inculpat C. a susţinut că atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, a recunoscut infracţiunile pe care le-a săvârşit, respectiv implicarea sa în ceea ce priveşte fabrica de la Clinceni, aceasta fiind, de altfel, singura activitate infracţională în care a fost implicat, învederând că nu poate recunoaşte comiterea unor infracţiuni pe care nu le-a săvârşit, respectiv cele care privesc fabrica clandestină de pe raza judeţului Braşov, dat fiind că nu a fost niciodată implicat în activităţile de la Braşov. Dacă ar fi existat o implicare a sa în ceea ce priveşte fabrica de pe raza judeţului Braşov, astfel cum este descrisă la pagina 17 din rechizitoriu (identificare locaţie, transport şi amplasare utilaje, asigurarea muncitorilor şi a necesarului de tutun), inculpatul a susţinut că ar fi existat cel puţin o singură persoană care să facă trimitere la el sau ar fi existat indicii rezonabile privind implicarea sa.
În continuare, apelantul a arătat că, aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei apelate (pag. 50 - 53), instanţa de fond a reţinut implicarea sa în ceea ce priveşte fabrica de Braşov, bazându-se pe următoarele mijloace de probă: declaraţia martorului lui KKK. (care nu a fost trimis în judecată pentru niciuna din infracţiunile pe care le-a săvârşit şi le-a recunoscut prin declaraţiile sale); declaraţia inculpatului N. (implicat, la fel ca şi el, în ceea ce priveşte fabrica de la Clinceni, dar în cazul căruia nu a fost solicitată nicio măsură preventivă şi nici nu a fost trimis în judecată pentru anumite infracţiuni săvârşite şi recunoscute); declaraţia martorului UUUU. (audiat prin comisie rogatorie în Moldova, pe care nu l-a cunoscut niciodată şi cu privire la care nu există dovada că a intrat în România în acelaşi timp cu el).
Cu privire la declaraţia martorului UUUU., Curtea de Apel Bucureşti a constatat "că nu au fost prezentate elemente care să ridice dubii cu privire la credibilitatea martorului sau cu privire la existenţa vreunui interes al acestuia să îl incrimineze pe inculpatul C.", existând astfel o comparaţie cu declaraţiile date de N. şi KKK., cu privire la care instanţa de fond a admis că sunt persoane interesate în cauză, beneficiind în urma colaborării cu organele de anchetă. Aşadar, instanţa şi-a întemeiat concluziile pe declaraţia unei singure persoane, martorul UUUU., cu privire la care nu există nicio dovadă că s-a deplasat în România cu C., cu toate că s-ar fi putut dovedi acest aspect foarte uşor prin analiza situaţiei trafic intrări-ieşiri din ţară cu privire la anul respectiv.
Referitor la motivul de apel care vizează individualizarea pedepsei, apreciind că legea penală anterioară este cea favorabilă, apelantul intimat inculpat C. a solicitat să se reţină incidenţa dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, având în vedere atât precizările D.I.I.C.O.T. din cuprinsul rechizitoriului (pag. 229), cât şi comportamentul său procesual. Tot în ceea ce priveşte reţinerea unor circumstanţe atenuante, a solicitat să fie avută în vedere şi perioada îndelungată care a trecut de la momentul săvârşirii infracţiunilor (22 septembrie 2013), precum durata de peste 7 ani a procesului penal.
Deopotrivă, apelantul intimat inculpat C. a susţinut că, în mod greşit instanţa instanţa de fond a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004 (privind reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă), cu toate că D.I.I.C.O.T. a menţionat în mod expres în rechizitoriu (pag. 229) că, în timpul urmăririi penale, a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi.
Ulterior, apelantul intimat inculpat C. a depus o completare a motivelor de apel, prin care a solicitat să se constate că legea penală mai favorabilă este legea actuală, având în vedere că a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Sub acest aspect, s-a arătat că, astfel cum se observă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (parag. 73), în perioada cuprinsă între publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (25.06.2018) şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma - art. 155 C. pen. (30.05.2022, când a fost publicată O.U.G. nr. 71/2022), fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. Astfel, forma C. pen. existentă între 25.06.2018 şi 30.05.2022 (legea penală mai favorabilă) nu a conţinut vreun caz care să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale şi să determine astfel curgerea unui nou termen, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile termenele generale de prescripţie reglementate de art. 154 alin. (1) C. pen. Drept urmare, forma C. pen. din perioada 25.06.2018-30.05.2022 reprezintă "legea penală mai favorabilă".
Având în vedere că percheziţia la "fabrica" din Clinceni a avut loc la 22.09.2013, apelantul intimat inculpat C. a considerat că această dată poate fi considerată ca fiind "data săvârşirii infracţiunii" în accepţiunea art. 154 alin. (2) C. pen. Raportat şi la dispoziţiile art. 186 C. pen., a solicitat să se constate că termenele de prescripţie s-au împlinit la data de 21.09.2021 în cazul infracţiunilor pentru care termenul de prescripţie este de 8 ani şi la data de 21.09.2018 în cazul infracţiunilor pentru care termenul de prescripţie este de 5 ani.
Referitor la infracţiunea de contrabandă, având în vedere Decizia nr. 176/2022 prin care Curtea Constituţională a constatat ca dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Codul vamal sunt neconstituţionale, precum şi Decizia nr. 651/2018, prin care instanţa de contencios constituţional a stabilit că efectele unei decizii prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare sunt similare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, conform art. 4 din C. pen., s-a solicitat să se observe că fapta de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Codul vamal este în prezent dezincriminată. Anterior dezincriminării, fapta de contrabandă asimilată se pedepsea cu închisoarea de la 2 la 7 ani, astfel încât, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie este de 8 ani, prescripţia răspunderii penale survenind la data de 21.09.2021.
Drept urmare, având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apelantul intimat inculpat C. a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale, iar în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., să se dispună admiterea apelului şi pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, cu precizarea că solicită continuarea procesului penal, potrivit dispoziţiilor art. 18 C. proc. pen.
Prin motivele formulate, apelanţii intimaţi inculpaţi Q. şi N. au susţinut că instanţa de fond nu a respectat indicaţiile instanţei superioare trasate în considerentele Deciziei penale nr. 21/A/30.01.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind rejudecarea cauzei (menţionate la pag. 246). Astfel, în al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti nu a respectat indicaţiile cu privire la motivare referitor la individualizarea pedepselor, respectiv cu privire la nemotivarea soluţiei prin prisma nereţinerii circumstanţelor atenuante şi stabilirea pedepselor în funcţie de aceste criterii. De asemenea, prima instanţă nu a respectat indicaţiile instanţei supreme cu privire la analiza şi argumentarea reţinerii legii penale mai favorabile în sensul comparării limitelor de pedeapsă pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor, cât şi prin raportare la concursul de infracţiuni, sporul de pedeapsă aplicat şi nu a arătat care sunt argumentele care au condus la constatarea că legea penală mai favorabilă este cea nouă (în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Q.) ori cea veche (în privinţa inculpatului N.).
Astfel, apelanţii intimaţi inculpaţi Q. şi N. au susţinut că solicitarea privind reţinerea circumstanţelor atenuante prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. f) şi art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. avea o dublă conotaţie, reprezentând atât argumente ale apărării, cât şi argumente promovate de parchet prin rechizitoriu (pag. 227 - 228), însă prima instanţă nu a efectuat o analiză a acestei solicitări, respectiv nu a prezentat argumentele în baza cărora nu a reţinut aceste prevederi, cu efect asupra individualizării pedepselor (cuantumul acestora şi modul de executare).
Suplimentar, apelantul intimat inculpat N. a susţinut că prima instanţă nu a efectuat o analiză a solicitării sale referitor la reţinerea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004, privind reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, ca urmare a facilitării identificării şi tragerii la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunilor reţinute în cauză.
În opinia apelanţilor intimaţi inculpaţi Q. şi N., prin omisiunea primei instanţe de a analiza şi cerceta, în mod efectiv, solicitările lor, precum şi ale parchetului (din rechizitoriu), au fost nesocotite dispoziţiile art. 401 - 404 C. proc. pen. şi ale art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., fiind încălcat astfel dreptul lor la un proces echitabil.
În concluzie, apelanţii intimaţi inculpaţi Q. şi N. au susţinut că solicitările privind reţinerea circumstanţelor atenuante ori a cauzei de micşorare a limitelor de pedeapsă nu pot fi analizate de instanţa de apel ca primă instanţă, motiv pentru care au solicitat admiterea apelului, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., desfiinţarea în întregime a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Ulterior, apelantul intimat inculpat N. a transmis un nou memoriu, în cuprinsul căruia a dezvoltat motivele privind individualizarea pedepsei, cu trimitere şi la nereţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004.
Suplimentar, apelantul intimat inculpat N. a susţinut că este neîntemeiată soluţia de condamnare cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (act material constând în achiziţia autoturismului). Astfel, actul material reţinut ar consta în achiziţionarea unui autoturism din Bulgaria, însă, sub acest aspect, a susţinut că practica cetăţenilor români era în sensul de a înmatricula în Bulgaria autoturismele cu privire la care, în România, taxa de mediu era mare, fiind o practică generalizată, întrucât nu îşi permiteau să plătească taxa de mediu pentru înmatricularea oricăror maşini care aveau o taxă de poluare substanţială. În cauză, autoturismul a fost înmatriculat pe o societate din Bulgaria, însă el era utilizatorul autoturismului. Inculpatul a arătat că, în cazul în care ar fi intenţionat să săvârşească infracţiunea de spălare de bani, ar fi trecut la utilizator o altă persoană apropiată lui.
Drept urmare, în opinia apelantului intimat inculpat N., fapta sa, aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu şi, ulterior, de prima instanţă, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de spălare de bani.
La momentul dezbaterilor, prin intermediul apărătorilor, apelanţii intimaţi inculpaţi Q. şi N. au solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen., să se dispună admiterea apelului şi pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal.
Prin motivele formulate, apelantul intimat inculpat P. a invocat greşita individualizare a sancţiunii aplicate şi a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) lit. a) şi c) C. pen. din 1969 şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. din 1969 cu privire la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar, în subsidiar, aplicarea prevederilor art. 861 C. pen. din 1969 privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Deopotrivă, apelantul a susţinut că, deşi a beneficiat de procedura simplificată, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanţa de fond nu a ţinut cont de efectele diminuării limitelor de pedeapsă.
Un alt motiv de apel a vizat schimbarea încadrării juridice, după cum urmează: din infracţiunile de folosire, deţinere sau punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003, producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori marcate cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, într-o singură infracţiune, respectiv cea prevăzută de art. 2961 din Legea nr. 571/2003, în formă continuată.
În opinia inculpatului, se impune schimbarea încadrării juridice în sensul menţionat, întrucât faptele prevăzute de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 reprezintă modalităţi ale aceleaşi infracţiuni (la fel cum sunt, de pildă, infracţiunile de evaziune fiscală), iar nu infracţiuni autonome (de sine stătătoare). În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, apelantul a susţinut că aceasta este o infracţiune generală faţă de cele prevăzute de art. 2961 din Legea nr. 571/2003, ceea ce înseamnă că dacă sunt incidente aceste din urmă dispoziţii speciale nu se poate reţine concomitent şi infracţiunea prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Un alt motiv de apel a vizat greşita menţinere a măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanţele din 19.09.2013 (măsura asigurătorie a popririi asupra sumelor viitoare din conturile bancare) şi din 06.11.2013 (măsura sechestrului asupra bunurilor mobile), greşita dispunere prin sentinţa atacată a măsurii asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, până la concurenţa sumei prejudiciului, precum şi greşita obligare la suportarea prejudiciului stabilit prin sentinţă, apelantul apreciind că acţiunea civilă este neîntemeiată, astfel încât nici măsurile asigurătorii nu se justifică. A solicitat să se aibă în vedere şi faptul că instanţa de fond nu a particularizat cuantumul obligaţiei de achitare a prejudiciului în funcţie de contribuţia fiecărui inculpat în parte şi nici nu a justificat cuantumul sumei reţinute cu titlu de cheltuieli de judecată.
În subsidiar, în măsura în care instanţa de apel nu va reţine circumstanţe atenuante, apelantul intimat inculpat P. a solicitat să se constate că legea penală mai favorabilă este reprezentată de noul C. pen., dat fiind cuantumul mai redus al limitelor de pedeapsă, ceea ce permite aplicarea dispoziţiilor cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Ulterior, apelantul intimat inculpat P. a depus un memoriu prin care a completat motivele de apel, solicitând ca, prin raportare la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 (referitoare la neconstituţionalitatea normei ce reglementa întreruperea prescripţiei generale a răspunderii penale) şi în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., să se constate că a intervenit prescripţia generală a răspunderii penale cu privire la toate infracţiunile de care este acuzat. Astfel, dat fiind faptul că în fondul activ al legislaţiei nu a existat un text de lege care să reglementeze întreruperea prescripţiei, această instituţie de drept nu a mai operat, atrăgând implicit şi inoperabilitatea prescripţiei speciale. Prin urmare, legea penală mai favorabilă aplicabilă este cea care nu prevedea cauze de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.
Astfel, în ipoteza neintervenirii unei cauze de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, faţă de momentul săvârşirii faptelor reţinute în rechizitoriu, respectiv cel mai târziu la 20.09.2013, se observă că termenele de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunile imputate s-au împlinit fie în luna septembrie 2021, pentru infracţiunile care un termen de prescripţie generală de 8 ani, fie în luna septembrie 2018, pentru infracţiunile care au un termen de prescripţie generală de 5 ani.
Mai mult, apelantul a precizat că este împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale şi cu privire la infracţiunea faţă de care s-a dispus o soluţie de achitare (spălare de bani), conform limitelor de pedeapsă reţinute în noua legea, cuprinse între 3 şi 10 ani închisoare, termenul de prescripţie fiind de 8 ani.
Drept urmare, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apelantul intimat inculpat P. a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia generală cu privire la toate infracţiunile imputate.
Prin motivele formulate, apelantul intimat inculpat B. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, cu privire la activitatea de contrafacere de ţigări raportat la fabrica din Blejoi, mutată ulterior la Târlungeni şi, în final, la Clinceni, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit.
b) teza I C. proc. pen. În subsidiar, apelantul a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit.
c) C. proc. pen., în privinţa următoarelor infracţiuni: instigare la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.; instigare la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.; instigare la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 2961 lit.
h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.; instigare la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 2961 alin. (1) lit.
b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.; instigare la infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit.
l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.; spălare de bani, prev. de art. 29 lit.
b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 5 C. pen. (actul material referitor la achiziţionarea autoturismului).
Referitor la la activitatea infracţională legată de fabrica de la Braşov (Strada x, FN), inculpatul a solicitat pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, în privinţa conduitei descrise în actul de sesizare pentru perioada februarie 2012 - martie 2013, în baza art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen. (există autoritate de lucru judecat). Deopotrivă, a solicitat încetarea procesului penal şi cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la perioada martie 2013 - septembrie 2013, pentru acelaşi motiv al existenţei autorităţii de lucru judecat.
În ceea ce priveşte infracţiunile de contrabandă şi spălarea banilor, cu excepţia actului material referitor la achiziţionarea autoturismului, inculpatul a solicitat să fie menţinute soluţiile de achitare pronunţate de prima instanţă.
Cu titlu preliminar, inculpatul B. a invocat modul deficitar în care au fost formulate acuzaţiile în cauză, învederând că şi în faţa primei instanţe a susţinut că este imposibil de decelat în actul de sesizare care sunt conduitele materiale concrete care i se impută, având în vedere că rechizitoriul se remarcă prin lipsa oricărei structuri logice a infracţiunilor şi lipsa probaţiunii.
În privinţa infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, inculpatul B. a susţinut că a fost încălcat principiul ne bis în idem, întrucât, ulterior unei condamnări definitive pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional (prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), a fost judecat şi condamnat pentru acelaşi fapte, din simplul motiv că în prezentul dosar s-a reuşit identificarea mai multor membri ai grupului şi a mai multor acţiuni întreprinse pentru îndeplinirea scopului infracţional.
Deşi se încearcă acreditarea ideii conform căreia, în prezenta cauză, există o faptă diferită de constituire a unui grup infracţional, inculpatul B. a susţinut că omisiunea organelor de urmărire penală de a identifica toţi membrii grupului în primul dosar penal nu este de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat. Este important de menţionat şi faptul că, prin Sentinţa nr. 67/F/2014, Curtea de Apel Braşov a reţinut expres că el a desfăşurat respectivele activităţi cu ajutorul altor persoane, neidentificate la acel moment.
În opinia inculpatului B., este evident că prima soluţie de condamnare a sancţionat acelaşi grup infracţional care face şi obiectul prezentului dosar, chiar dacă la acest moment este avut în vedere un grup infracţional mai extins sub aspect numeric.
Cu privire la aceeaşi infracţiune, inculpatul B. a arătat că, în rechizitoriu se face referire, într-o modalitate nejustificată, la faptul că grupul infracţional organizat ce face obiectul prezentei cauze este reţeaua criminală A. şi că aceasta are o structură ierarhică bine definită, formată din mai multe nuclee criminale structurate piramidal, care include mai mulţi membri, activităţile infracţionale ale acestora fiind coordonate de liderul A. şi de B., personal sau ca interpus al lui A.
În realitate, acuzarea a apelat în mod artificial la o construcţie teoretică, la un şablon prestabilit, în interiorul căruia a început să traseze conexiuni bazate nu pe probe şi conţinutul concret al acestora, ci pe simple prezumţii fără valoare probatorie în cauză.
Apelantul a susţinut că probatoriul existent la dosar este incomplet, incert astfel că nu rezultă existenţa unei structuri bine organizate, după reguli bine stabilite, în care inculpaţii să fie implicaţi într-o anumită ierarhie în activităţi infracţionale bine organizate, bine planificate, conspirate, cu caracter de continuitate.
Drept urmare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul B. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În ceea ce priveşte instigarea la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, instigarea la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, instigarea la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, instigarea la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, instigarea la infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, toate în concurs real, apelantul intimat inculpat B. a susţinut că nu există probe care să contureze vinovăţia sa. Aceste acuzaţii, ca de altfel şi cele prezentate anterior, s-au bazat în special pe convorbirile telefonice dintre inculpaţi, însă aceste probe au fost înlăturate din materialul probator.
Inculpatul a susţinut că simpla presupunere a acuzării că este unul dintre liderii grupării nu poate constitui temei pentru o soluţie de condamnare, din probele administrate nerezultând cu certitudine că a conceput şi a urmărit săvârşirea infracţiunilor, determinând alte persoane în acest sens, care să fi ajuns la hotărârea de a săvârşi infracţiunile doar din cauza instigării.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (în subsidiar art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.), apelantul intimat inculpat B. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare şi pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate anterior.
Referitor la infracţiunea de spălare a banilor (actul material referitor la achiziţionarea autoturismului), apelantul intimat inculpat B. a susţinut că, în lipsa unei infracţiuni predicat, nu poate subzista infracţiunea de spălare a banilor. Acuzarea trebuia să precizeze care este infracţiunea premisă din care provin sumele de bani supuse spălării, cuantumul acestor sume, circuitul financiar licit în care au fost introduse. În opinia inculpatului, fapta de spălare de bani nu este dovedită în urma probatoriului administrat, inculpaţii netransferând sume de bani obţinute prin săvârşirea altor infracţiuni.
Drept urmare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apelantul intimat inculpat B. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (actul material referitor la achiziţionarea autoturismului).
Un alt motiv de apel a privit neaplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004, inculpatul B. arătând, sub acest aspect, că instanţa de fond nu a avut în vedere atitudinea sa de colaborare, avută pe parcursul procesului penal, în special în faza de urmărire penală.
În situaţia în care instanţa de apel constată că este vinovat de săvârşirea vreuneia din infracţiunile pentru care este cercetat, inculpatul B. a solicitat să fie avute în vedere, la stabilirea cuantumului pedepselor ce urmează a fi aplicate, criteriile generale de individualizare şi circumstanţele personale (după această perioadă infracţională s-a reintegrat în societate, are familie, desfăşoară activităţi comerciale prin intermediul unor societăţi comerciale în cadrul cărora a creat mai multe locuri de muncă), precum şi dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 508/2004.
În ceea ce priveşte confiscarea specială a autoturismului, inculpatul a considerat că nu se impune o astfel de măsură şi nici cea a confiscării extinse, întrucât nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de legiuitor, nici cele ale art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., nici cele ale art. 1121 C. pen. A solicitat să se observe că autoturismul la care se face referire nu este proprietatea sa, ci aparţine lui X., iar măsura de siguranţă cu caracter sancţionatoriu nu poate fi impusă decât asupra titularului, împotriva celui faţă de care se exercită acţiunea penală.
Ulterior, inculpatul B. a depus o completare a motivelor de apel, prin care a susţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a lipsit de orice efect juridic cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în efectuarea unui act de procedură. Prin urmare, cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 358/2022, în special parag. 72 - 73, demonstrează că între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 (25.06.2018) şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022, care a modificat art. 155 alin. (1) C. pen. (30.05.2022), C. pen. a prezentat o formă care nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, fiind aşadar aplicabile termenele generale de prescripţie prevăzute de art. 154 alin. (1) C. pen., iar această formă a C. pen., existentă între 25.06.2018 şi 30.05.2022, reprezintă "legea penală mai favorabilă" care se aplică în cauză.
Drept urmare, în situaţia în care nu va fi dispusă o soluţie de achitare cu privire la toate infracţiunile imputate, a solicitat să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
La momentul dezbaterilor, motivele de apel au fost reformulate, inculpatul B. criticând soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor (actul material referitor la achiziţionarea autoturismului) şi solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat să se dispună încetarea procesului penal cu privire la toate infracţiunile imputate, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a incidenţei prescripţiei generale a răspunderii penale. În situaţia în care această din urmă solicitare va fi respinsă, apelantul a solicitat să se procedeze la reindividualizarea pedepselor, cu reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., urmând ca pedepsele să fie orientate spre minimul special. Deopotrivă, au fost formulate critici şi cu privire la cuantumul mare al cheltuielilor judiciare.
Prin motivele formulate, apelantul intimat inculpat M. a criticat hotărârea atacată sub următoarele aspecte: greşita aplicare a legii penale noi, ca fiind legea mai favorabilă; greşita încadrare juridică a unora dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată; greşita condamnare pentru comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată; nelegalitatea obligării, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata prejudiciului; greşita menţinere a sechestrului asigurător, dispus prin ordonanţa din data de 19.09.2013; reindividualizarea pedepsei, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Referitor la greşita aplicare a legii penale noi, ca fiind legea mai blândă, apelantul intimat inculpat M. a susţinut că, plecând de la premisa că, sub aspectul circumstanţelor atenuante şi al tratamentului sancţionator aplicabil concursului de infracţiuni, C. pen. din 1969 prevede un regim mai favorabil, apreciază că vechea reglementare este mai blândă şi, prin urmare, aplicabilă în speţă. În opinia apelantului, prima instanţă a ignorat regula potrivit căreia identificarea legii penale mai favorabile este o operaţiune complexă, ce excede unei simple comparări a limitelor speciale ale pedepselor în legile penale succesive, stabilirea legii penale mai favorabile fiind o activitate care presupune utilizarea concretă a mai multor criterii, aşa cum a stabilit şi Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 265/2014.
Drept urmare, având în vedere că tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, măsurile de individualizare a pedepsei şi circumstanţele atenuante judiciare au în reglementarea anterioară un regim juridic mai favorabil, comparativ cu regimul acestora reglementat în noul C. pen., inculpatul M. a considerat că legea penală mai blândă este cea veche.
În privinţa greşitei încadrări juridice a unora dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată, apelantul intimat inculpat M. a arătat că prima instanţă a admis doar parţial cererea de schimbare a încadrării juridice. În opinia inculpatului, se impune schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor supuse accizării, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003, în formă continuată, complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 48 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, în formă continuată într-o singură infracţiune şi anume cea prevăzută de art. 2961 din Legea nr. 571/2003, în formă continuată.
Apelantul intimat inculpat M. a susţinut că se impune schimbarea încadrării juridice în sensul menţionat, întrucât faptele prevăzute de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 sunt modalităţi ale aceleaşi infracţiuni (la fel cum sunt, de exemplu, infracţiunile de evaziune fiscală), iar nu infracţiuni autonome (de sine stătătoare). În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, a arătat că aceasta este o infracţiune generală faţă de infracţiunile prevăzute în art. 2961 din Legea nr. 571/2003, ceea ce înseamnă că, dacă sunt incidente aceste din urmă dispoziţii speciale nu se poate reţine concomitent şi infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
În privinţa greşitei condamnări pentru comiterea infracţiunilor de care este acuzat, apelantul intimat inculpat M. a susţinut că nu există probe că a comis infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, referitor la infracţiunea prevăzută de art. 367 C. pen., inculpatul a arătat că, examinând ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, se constată că afirmaţia din rechizitoriu, privind aderarea sa la grupul infracţional organizat constituit, este total lipsită de suport probator. Pentru a se putea discuta despre aderarea la un grup infracţional organizat, cel acuzat trebuie să cunoască existenţa eventualului grup, structura lui, precum şi obiectivele infracţionale ale acestuia, condiţii care în speţă nu sunt întrunite.
Referitor la celelalte infracţiuni - complicitate la contrafacere şi punere în circulaţie a unor produse contrafăcute, complicitate la folosirea, deţinerea sau punerea în circulaţie de timbre falsificate, complicitate la marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, complicitate la producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal, complicitate la deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori marcate cu marcaje false - apelantul intimat inculpat M. a arătat că nu există probe concludente care să permită tragerea concluziei că a ajutat sau înlesnit comiterea acestor fapte de către autori. Astfel, nu există probe care să creeze certitudinea că, prin acte de complicitate, cu ştiinţă, a participat la comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată sau pe baza cărora să se poată conchide că a avut cunoştinţă despre natura activităţilor reţinute în sarcina altor inculpaţi din prezenta cauză.
Inculpatul M. a arătat că, în ceea ce priveşte fapta de constituire a unui grup infracţional organizat, forma de vinovăţie reţinută de legiuitor în norma de incriminare (art. 367 C. pen.) este intenţia, însă el nu a avut nici un moment reprezentarea faptului că acţiunile sale de a acorda sprijin anumitor membri ai grupului au sau pot avea relevanţă penală, neştiind care era în fapt activitatea pe care aceştia o desfăşurau.
Deopotrivă, referitor la forma de participaţie a complicităţii, inculpatul a arătat că aceasta presupune derularea unei activităţi obiective de ajutor sau sprijin şi, fără excepţie, în cunoştinţă de cauză, or, din mijloacele de probă existente în cauză nu rezultă nici obiectiv, nici subiectiv activităţi care să poată fi încadrate în tiparul unor acte de complicitate. Simplul fapt al împrumutului unei autoutilitare nu poate fi considerat un act de sprijin sau de ajutor în ceea priveşte faptele imputate celorlalţi inculpaţi, iar din perspectivă subiectivă nu poate avea o atare semnificaţie, fără existenţa unei înţelegeri cu ceilalţi inculpaţi, în legătură cu săvârşirea faptelor ce constituie infracţiuni.
De asemenea, inculpatul a susţinut că şi în privinţa celorlalte infracţiuni, reţinute în sarcina sa, sub forma de participaţie a complicităţii, vinovăţia sub forma intenţiei nu este dovedită.
Cu privire la nelegalitatea obligării, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata sumei de 9.704.279,37 RON, inculpatul M. a arătat că nu are nicio legătură cu producerea prejudiciului reţinut în cauză, astfel că, în ceea ce-l priveşte, se impune respingerea pretenţiilor părţii civile.
De asemenea, inculpatul a precizat că întreaga activitate pretins infracţională, imputabilă lui, a avut o durată efectivă de 7 zile, din care 6 zile a împrumutat maşina familiei şi a unui prieten, iar într-o altă zi l-a pus în legătură pe C. cu o societate care închiria camioane, fiind convins că B. are nevoie de astfel de mijloace de transport pentru a reloca o fabrică de industrializare a lemnului. De altfel, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, nu a pretins şi nu a obţinut foloase materiale sau de altă natură, iar motivul pentru care fost de acord să-l ajute pe B. a fost acela că erau cunoştinţe mai vechi.
Cu referire la reindividualizarea pedepsei, inculpatul a solicitat să se examineze posibilitatea reţinerii, cu valoare de circumstanţă atenuantă, în conformitate cu dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, a conduitei anterioare săvârşirii infracţiunii, precum şi să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
Un ultim motiv de apel a privit greşita menţinere a sechestrului asigurător, dispus prin ordonanţa din 19.09.2013. În acest sens, apelantul intimat inculpat M. a susţinut că, având în vedere considerentele invocate în cele ce precedă atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi sub aspectul laturii civile, consideră că se impune revocarea măsurilor asigurătorii.
Pentru motivele dezvoltate, apelantul intimat inculpat M. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, să se dispună o soluţie de achitare pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, să se procedeze la reindividualizarea pedepsei, cu luarea în considerare a prevederilor art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 şi a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.
La momentul dezbaterilor, apelantul intimat inculpat M. a solicitat ca, în situaţia în care nu se va pronunţa o soluţie de achitare, să se dispună încetarea procesului penal cu privire la toate infracţiunile imputate, întrucât s-a împlinit termenul prescripţiei generale a răspunderii penale.
Prin motivele formulate, apelantul intimat inculpat F. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate şi, prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale nr. 358/2022 şi nr. 297/2018, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., să se dispună încetarea procesului penal pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (alcoolul/băuturile alcoolice produse cu ajutorul instalaţiei artizanale) şi deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (ţigarete).
Deopotrivă, având în vedere decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022, inculpatul F. a solicitat să se constate că infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost dezincriminată, urmând să fie înlăturate consecinţele condamnării cu privire la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare care i-a fost aplicată pentru această infracţiune. Sub acest aspect, inculpatul a arătat că dezincriminarea poate interveni şi în baza unei decizii prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei norme de incriminare, or, raportat la cauză, o astfel de decizie este reprezentată de cea menţionată anterior, care a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 05.05.2022, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 sunt neconstituţionale.
Deciziile instanţei de contencios constituţional, prin caracterul lor general-obligatoriu, creează cadrul necesar aplicării art. 4 C. pen. privind dezincriminarea, atât pentru cauzele în curs de judecată, cât şi pentru cele definitiv soluţionate.
Or, în măsura în care art. 4 C. pen. prevede expres retroactivitatea unei legi de dezincriminare, toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la faptele dezincriminate încetând prin intrarea în vigoare a legii noi, rezultă că şi decizia instanţei de contencios constituţional, asimilată ca şi efecte juridice unei legi de dezincriminare, trebuie să producă aceleaşi consecinţe, în sensul dezincriminării faptei prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.
Prin motivele formulate, apelantul intimat inculpat D. a arătat că apărările formulate vizează greşita condamnare pentru infracţiunea de spălare de bani (prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002), eronata calificare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa în cazul concursului de infracţiuni dintre infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi infracţiunile prevăzute de art. 2961 lit. h) şi l) din Legea nr. 571/2003 şi individualizarea necorespunzătoare a pedepselor principale care i-au fost aplicate.
Referitor la greşita condamnare pentru infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, inculpatul D. a susţinut că instanţa de fond a întrebuinţat o prezumţie de fapt, conform căreia, întrucât "la data achiziţionării autoturismului inculpatul D. era implicat în funcţionarea fabricii de la Blejoi, obţinând sume de bani dintr-o activitate infracţională", implicit achiziţionarea autoturismul în cauză ar constitui obiect al spălării produsului infracţiunii sub forma ascunderii provenienţei şi a proprietăţii asupra bunului.
Inculpatul a susţinut că elementele faptice care dau relevanţă penală din perspectiva art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 acţiunii de achiziţionare a autovehiculului x au fost presupuse de către judecătorul fondului, ele nerezultând din probe decisive şi certe ale cauzei, iar această operare cu prezumţii s-a făcut de o manieră nerezonabilă şi în antiteză cu standardul probatoriu decurs din principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Astfel, nu trebuie omis că din prisma elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 situaţia premisă constă în prealabila comitere a unei infracţiuni din care provine bunul supus ulterior unor acţiuni specifice de ascundere ori disimulare a originii, posesiei ori proprietăţii asupra bunului în cauză. Translatând această cerinţă esenţială speţei date, este de remarcat că prima instanţa nu s-a preocupat să clarifice obiectul infracţiunii de spălare de bani, acţiunea imputată privind "achiziţionarea" autovehiculului în cauză, fără vreo referire la ceea ce s-a "albit" în realitate, respectiv determinarea fără dubiu a provenienţei sumelor întrebuinţate pentru achiziţia bunului sau bunul propriu-zis din comiterea unei anume infracţiuni predicat din cele deduse judecăţii.
Apelantul a susţinut că autoturismul x nu are o provenienţă ilicită, nefiind produsul vreuneia dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa, de unde se deduce că prima instanţă a avut în mod implicit în vedere sursa preţului achitat pentru bunul în cauză, iar în niciun caz bunul propriu-zis, acestea neintrând în sfera unor bunuri provenite din comiterea vreunei infracţiuni.
Drept urmare, chestiunea de interes este dacă disponibilul bănesc folosit pentru achiziţia autovehiculului are o provenienţă infracţională şi dacă prin efectuarea acestei achiziţii a fost ascunsă ori disimulată sursa delictuală a banilor respectivi, nu a autoturismului achiziţionat.
Din această perspectivă, presupunerea întrebuinţată de prima instanţă, conform căreia atâta timp cât inculpatul D. era implicat în activitatea infracţională dedusă judecăţii, sumele de bani obţinute din această activitate infracţională constituie şi sursa achiziţiei autoturismului, constituie o prezumţie nerezonabilă, întrucât prezumţia nu este fundamentată pe vreun mijloc de probă din care să rezulte cu certitudine ce sume de bani a obţinut anterior datei de 30.11.2012 inculpatul D. din faptele imputate, dar mai ales identitatea dintre sumele de bani alegat obţinute din activitatea infracţională şi cea întrebuinţată pentru plata preţului autovehiculului.
În realitate, prima instanţă a operat cu o inversare a sarcinii administrării probelor, pretinzând ca inculpatul să dovedească că sursa disponibilului bănesc folosit pentru achiziţia autovehiculului x este alta decât potenţialele sume obţinute din activitatea infracţională, ceea ce contravine regulilor probaţiunii, care impun acuzării sarcina administrării probelor de vinovăţie, constituind, totodată, o înfrângere a garanţiilor prezumţiei de nevinovăţie, care îl dispensează pe cel acuzat de obligaţia de a proba elementele de fapt care infirmă o acuzaţie afirmativă prezumtivă.
Inculpatul a solicitat să se observe că prima instanţă nici nu a individualizat care dintre celelalte infracţiuni reţinute în sarcina sa ar constitui infracţiunea predicat din care ar proveni sumele de bani folosite pentru achiziţionarea autovehiculului menţionat şi nu a lămurit când ar fi fost obţinute aceste sume de bani, în ce cuantum şi prin ce acţiuni.
Atâta timp cât niciun mijloc de probă administrat în cauză nu face dovada că ar fi obţinut sume de bani individualizate, folosite ulterior pentru achiziţia autoturismului x, inculpatul D. a susţinut că această stare de fapt nu poate fi presupusă, ceea ce înlătură legitimitatea raţionamentului judiciar al primei instanţe şi invalidează realizarea condiţiei preexistente a infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
Pe de altă parte, inculpatul a susţinut că, prin chiar esenţa şi natura sa, acţiunea virtuală de achiziţionare a unui autovehicul pe numele concubinei sale nu corespunde condiţiilor incriminatorii ale art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru a fi calificată drept o infracţiune de spălare de bani. Astfel, varianta de incriminare a spălării de bani, regăsită în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, presupune sub aspectul elementului material al laturii obiective săvârşirea unei acţiuni specifice de "mascare a provenienţei ori de ascundere a situaţiei juridice" a unui bun provenit din comiterea unei infracţiuni. Ca atare, cerinţa esenţială asociată acţiunii reprehensibile penal este ca aceasta să fie aptă, din punct de vedere obiectiv, să dea aparenţa mincinoasă a unei provenienţe licite a bunurilor sau banilor negri ori să conducă la prezentarea unei stări juridice legale a bunurilor şi banilor negri, în antiteză cu provenienţa lor infracţională.
Translatând în speţă condiţiile de juridicitate ale infracţiunii, inculpatul a susţinut că se poate observa că ceea ce i se impută nu corespunde cu ceea ce legea incriminează prin art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002. În primul rând, întrucât simpla achiziţie a unui bun, chiar dacă s-ar admite că s-ar fi produs cu bani proveniţi din comiterea infracţiunilor predicat, nu constituie per se un act de ascundere ori disimulare a provenienţei infracţionale a sumelor în cauză, ci exclusiv o modalitate de folosire a produsului infracţional, cu privire la care este exclusă răspunderea penală a autorului infracţiunii predicat. A admite contrariul ar echivala cu sancţionarea penală a oricărei întrebuinţări ori folosiri a produsului unei infracţiunii. Or, în condiţiile în care elementul material specific unor infracţiuni materiale implică în cele mai multe cazuri şi acţiuni de apropiere şi valorificare a folosului infracţional, nu este admisibil ca, automat, subiectul activ al infracţiunii predicat să răspundă şi pentru infracţiunea de spălare de bani, aceasta încălcând principiul ne bis în idem.
Raţiunea incriminării spălării de bani exclude aplicarea automată a acestei infracţiuni în cazurile în care autorul sau participantul la infracţiunea predicat, ulterior comiterii faptei, efectuează acte de ascundere sau disimulare a originii bunului, în scopul asigurării sau valorificării produsului infracţional, întrucât în acest caz se ajunge în mod inevitabil la angajarea în mod disproporţionat a răspunderii penale a subiectului activ al infracţiunii predicat pentru comiterea unei fapte, care, în esenţă, nu reprezintă altceva decât o urmare firească a activităţii infracţionale principale - încercarea infractorului de a eluda consecinţele legii penale şi de a se sustrage, aşadar, unei descoperiri sau urmăriri a faptei comise.
În acest sens, s-a amintit că sistemul de drept penal exclude o "autofavorizare/autotăinuire" a subiectului activ al unei infracţiuni producătoare de bunuri, motiv pentru care, în mod corelativ, nu ar putea fi reţinută nici "autospălarea", materializată prin folosirea produsului infracţional de către autorul infracţiunii predicat.
Inculpatul D. a susţinut că aceste raţiuni justifică apărarea potrivit căreia fapta sa de a achiziţiona un bun cu sume de bani provenite din comiterea de către el a unor infracţiuni predicat, nu intră în aria de incriminare a art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, neputând fi sancţionat penal atât pentru obţinerea unui folos infracţional, cât şi pentru utilizarea sa subsecventă în operaţiuni patrimoniale.
Nu în ultimul rând, inculpatul a arătat că, raportat la circumstanţele concrete în care prima instanţa a reţinut că ar fi ascuns ori disimulat adevărata provenienţă, dispoziţie ori proprietate asupra autoturismului x, respectiv prin înmatricularea pe numele concubinei sale, nu au caracterul unor operaţiuni ingenioase, elaborate de mascare a sursei ilicite a bunului, ci reprezintă operaţiuni absolut fireşti între persoane aflate în raporturi de genul celor existente între el şi partenera sa de viaţă.
A atribui însemnătate penală acestei circumstanţe obiective, în care pentru orice terţ a fost uşor sesizabilă legătura dintre inculpatul D. (mai ales în condiţiile în care a fost oficial înscris ca uzufructuar al bunului) şi achiziţionarea autovehiculului în cauză, constituie o deturnare a dispoziţiilor la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 de la scopul său, respectiv cel al sancţionării penale a manoperelor destinate a da o aparenţă licită unui produs infracţional, fiind evident că lipseşte orice acţiune specioasă de disimulare a situaţiei juridice a bunului.
Având în vedere toate aceste motive, apelantul intimat inculpat D. a solicitat reformarea sentinţei apelate şi pronunţarea unei soluţii de achitare, potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, fapta dedusă judecăţii nefiind corespunzătoare condiţiilor esenţiale ale normei incriminatorii, ceea ce atrage netemeinicia în drept a acţiunii penale, fapta însăşi nefiind prevăzută de legea penală.
Referitor la eronata calificare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa, apelantul intimat inculpat D. a arătat că, în mod greşit, prin încheierea din 20.12.2019, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei sale de marcare cu marcaje false a produselor accizabile şi de deţinere de timbre utilizate în domeniul fiscal falsificate din infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în concurs ideal (art. 33 lit. b) C. pen. din 1969) cu infracţiunile prevăzute de art. 2961 lit. h) şi l) din Legea nr. 571/2003 în infracţiunile prevăzute de art. 2961 lit. h) şi l) din Legea nr. 571/2003, săvârşite în concurs real (art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), acestea din urmă fiind normele caracterizante pentru infracţiunea imputată. Astfel, atât prin actul de sesizare a instanţei, cât şi prin încheierea apelată faptele reţinute în sarcina sa au fost greşit calificate juridic, fiind în ipoteza clasică a pluralităţii aparente de infracţiuni în cazul reţinerii concursului ideal (art. 33 lit. b) C. pen. din 1969) dintre infracţiunea prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi infracţiunile prevăzute de art. 2961 lit. h) şi l) din Legea nr. 571/2003.
Apelantul intimat inculpat D. a arătat că manifestarea în sfera realităţii obiective care ar realiza elementul material al infracţiunilor regăsite în Codul fiscal şi în Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale este comună, aceasta constând într-o unică tipologie de acte, concretizate în acţiunea de asigurare a timbrelor de marcare false, urmată de deţinerea acestora spre a fi aplicate pe pachetele de ţigări produse în fabricile clandestine de ţigări.
Faţă de descrierea activităţii infracţionale, apelantul a susţinut că este indubitabil că infracţiunile prevăzute de art. 2961 lit. h) şi l) din Legea nr. 571/2003 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 ar fi fost comise în concurs ideal, fiind în ipoteza specifică a comiterii mai multor infracţiuni prin aceeaşi acţiune (art. 33 lit. b) C. pen. din 1969).
În opinia inculpatului, această calificare multiplă în planul dreptului penal a aceloraşi acţiuni este improprie condiţiilor legale ale concursului formal de infracţiuni, în realitate normele caracterizante fiind exclusiv cele prevăzute de art. 2961 lit. h) şi l) din Legea nr. 571/2003, acestea funcţional neputând a fi reţinute în concurs ideal cu infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Sub acest aspect, inculpatul a susţinut că, din interpretarea literală şi sistemică a prevederilor art. 33 lit. b) C. pen. din 1969, rezultă că pentru existenţa concursului formal de infracţiuni trebuie ca aceeaşi acţiune sau inacţiune să realizeze conţinutul mai multor infracţiuni, iar această multiplă calificare juridică să fie rezultatul împrejurărilor în care a fost comisă fapta, sau urmările diferite produse.
În cauză, din perspectiva elementului material, acţiunea unică imputată rezidă în "asigurarea" de timbre fiscale falsificate, "deţinute" spre a fi aplicate pe pachetele de ţigări contrafăcute. Acţiunile de "asigurare" şi "deţinere" pentru marcare a timbrelor fiscale falsificate este aparent susceptibilă de a constitui atât o folosire a timbrelor, cu regim special, falsificate (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005), cât şi o marcare cu marcaje false a produselor accizabile (art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003). Mai mult, activitatea circumscrisă comercializării acestor ţigarete poate fi calificată atât drept o punere în circulaţie a produselor purtând timbre utilizate în domeniul fiscal cu regim special, falsificate (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005), cât şi ca o comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile marcate cu marcaje false (art. 2961 lit. l) din Legea nr. 571/2003).
Inculpatul D. a susţinut că această identitate de corespondenţă juridică a acţiunii sale este cel mai bine reliefată nu doar de analiza verbum regens, dar mai ales din cercetarea identităţii noţiunilor de "timbre fiscale" şi "marcaje fiscale". Astfel, potrivit art. 202 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, produsele din tutun sunt supuse obligatoriu marcării, marcare care în conformitate cu art. 204 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 se efectuează prin timbre, banderole şi etichete. În completare, prin Normele metodologice ale Codul fiscal (H.G. nr. 44/2004) se precizează că ţigaretele şi produsele din tutun sunt marcate cu timbre (Partea 2301 pentru aplicarea art. 204 Codul fiscal).
Ca atare, din nou se constată o identitate de obiect material al infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 241/2005 şi Legea nr. 571/2003, ambele privind categoria generică de marcaje fiscale (art. 2961 alin. (1) lit. h) şi l) din Legea 2571/2003), respectiv specia acesteia, timbrele fiscale (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005).
Concluzionând în sensul identităţii de împrejurări privitoare la obiectul material şi elementul material al infracţiunilor analizate, rămâne de observat şi urmarea imediată comună a acestor categorii de infracţiuni, izvorâtă din chiar comuniunea de obiect juridic a acestora.
Astfel, infracţiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 241/2005 are drept obiect juridic protejarea "relaţiilor sociale privitoare la siguranţa circulaţiei economice a produselor accizabile", iar obiectul juridic al infracţiunilor regăsite în art. 2961 lit. h) şi l) din Legea nr. 571/2003 este dat de aceleaşi relaţii sociale referitoare la dreptul statului român de a colecta impozitele, taxele şi accizele, necesar a fi protejat împotriva acţiunilor de eludare a obligaţiilor fiscale prin nerespectarea regimului produselor accizabile în general, şi a tutunului în special.
Apropierea de obiect juridic între infracţiunile regăsite în Legea nr. 241/2005, respectiv Legea nr. 571/2003, a fost cel mai bine ilustrată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele recursului în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 17/2013, prin care s-a statuat că infracţiunile regăsite în Legea nr. 241/2005 constituie cadrul comun incriminatoriu în materia fraudei fiscale, acoperind modalităţile generale de sustragere de la plata impozitelor şi taxelor, în timp ce în alte legi speciale (precum ar fi Legea nr. 571/2003) sunt incriminate modalităţi concrete de sustragere de la plata taxelor, "infracţiunile din aceste legi constituind forme specifice de evaziune fiscală".
În opinia apelantului intimat inculpat D., acelaşi raport se menţine şi între art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi art. 2961 lit. h) şi l) din Legea nr. 571/2003, acestea din urmă constituind forme speciale de fraudare a intereselor statului român în materia produselor accizabile, prin marcarea cu marcaje false a acestei categorii de produse, în timp ce art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 sancţionează suplimentar şi falsificarea acestor marcaje sau simpla lor deţinere.
Ca atare, în cazul acţiunilor de "asigurare" şi "deţinere" în vederea aplicării a marcajelor (timbre) falsificate, acestea aparent sunt incriminate şi prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în varianta normativă a folosirii şi punerii în circulaţie de timbre falsificate, şi prin art. 2961 lit. h) şi l) din Legea nr. 571/2003, prin marcarea produselor accizabile cu acest gen de marcaje false, precum şi folosirea acestor marcaje prin comercializarea produselor accizabile care le poartă.
Or, a accepta că în ipoteza dată s-ar fi comis un concurs ideal de infracţiuni, contravine principiului ne bis în idem, întrucât atunci când două norme penale distincte se presupun întotdeauna una pe cealaltă, reţinerea acestora în concurs ideal reprezintă o calificare incompatibilă dată activităţii infracţionale, dubla sau multipla calificare a unei conduite ilicite fiind inadmisibilă atunci când o infracţiune este consecinţa logică, naturală a alteia cu care se confundă intim, căci ele tind să protejeze acelaşi interes colectiv şi au la baza o rezoluţie infracţională unică.
Valorificând raportul de gen la specie între infracţiunile prevăzute în cele două acte normative, inculpatul a apreciat că în ipoteza concursului aparent de infracţiuni între normele regăsite în legi speciale, rezolvarea acestei ipoteze urmează regula identificării "dispoziţiei aplicabile cazului concret", respectiv a normei caracterizante.
Văzând natura particulară a incriminărilor regăsite în art. 2961 din Legea nr. 571/2003, precum şi specificul acţiunilor reţinute în sarcina sa, circumscrise producţiei şi comercializării de ţigarete contrafăcute, purtând timbre false, apelantul intimat inculpat D. a apreciat că norma incriminatorie incidentă este cea regăsită în Codul fiscal, prioritară în aplicare faţă de norma generală regăsită în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Pentru aceste considerente, apelantul a solicitat reformarea încheierii apelate şi, pe fond, schimbarea încadrării juridice a faptei de asigurare a timbrelor falsificate şi de deţinere a acestora în vederea aplicării pe produse accizabile, din art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în concurs ideal cu art. 2961 lit. h) şi art. 2961 lit. l) din Legea nr. 571/2003, doar în infracţiunile prevăzute de art. 2961 lit. h) şi art. 2961 lit. l) din Legea nr. 571/2003, săvârşite în concurs real, aceste din urmă norme fiind cele care caracterizează în mod propriu activitatea infracţională reţinută în sarcina sa.
În privinţa greşitei individualizări judiciare a pedepselor principale, apelantul intimat inculpat D. a susţinut că o pedeapsă aptă a corespunde scopului acesteia necesită a fi orientată spre mediu în cazul infracţiunilor referite şi la minim în cazul infracţiunilor prevăzute de 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu înlăturarea sporului facultativ prevăzut de art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969.
Pentru toate argumentele expuse, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pronunţarea unei soluţii de achitare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, schimbarea, potrivit art. 386 C. proc. pen., încadrării juridice dată infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 241/2005 şi Legea nr. 571/2003 şi, totodată, reindividualizarea judiciară a pedepsele principale.
Ulterior, inculpatul D. a depus o completare a motivelor de apel, prin care a solicitat să se dispună încetarea procesului penal cu privire la infracţiunile imputate, în cauză împlinindu-se termenele de prescripţie a răspunderii penale prevăzute de art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen.
Sub acest aspect, inculpatul a arătat că a fost condamnat pentru presupusa săvârşire a infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, în formă continuată, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modificată, în formă continuată, art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare în formă continuată, art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, în formă continuată, art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, în formă continuată, perioada de comitere a acestora fiind cuprinsă între anii 2011-2013.
Inculpatul a arătat că, în cauză, actele de procedură relevante au fost îndeplinite începând cu anul 2013, când a fost învinuit, respectiv inculpat în cadrul dosarului nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., acte care însă nu au produs efectul de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, în considerarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a aplicării mitior lex la situaţia dedusă judecăţii.
Luând în considerare că termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt de 8 ani în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi cele regăsite în Legea nr. 571/2003, respectiv de 5 ani în cazul infracţiunii de prevăzute de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 84/1998, reiese că prescripţia generală a răspunderii penale s-a împlinit cel târziu în anul 2021, respectiv anul 2018.
În lipsa efectului întreruptiv al curgerii termenului prescripţiei răspunderii penale pentru actele de procedură îndeplinite în cauză, inclusiv cele efectuate începând cu data de 26.10.2016 şi luând în considerare inexistenţa în perioada 25.06.2018-30.05.2022 în fondul activ al legislaţiei a vreunui motiv de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penate, în speţă a intervenit această cauză care înlătură răspunderea penală.
Drept urmare, apelantul intimat inculpat D. a solicitat să se dispună încetarea procesului penal, potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu menţiunea că solicită continuarea procesului penal, potrivit dispoziţiilor art. 18 C. proc. pen.
Referitor la apelul declarat de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în cuprinsul cererii prin care s-a declarat calea de atac s-a menţionat că motivele de apel vor fi depuse după comunicarea sentinţei atacate, însă, ulterior, nu au fost depuse astfel de motive.
. . . . . . . . . .
Cercetarea judecătorească în faţa instanţei de apel
În cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel au fost audiaţi inculpaţii B. (declaraţia din 23 noiembrie 2021, dosar apel), O. (declaraţia din 23 noiembrie 2021, dosar apel), J. (declaraţia din 23 noiembrie 2021, dosar apel), N. (declaraţia din 23 noiembrie 2021, dosar apel), Q. (declaraţia din 23 noiembrie 2021, dosar apel), P. (declaraţia din 23 noiembrie 2021, dosar apel), C. (declaraţia din 25 ianuarie 2022, dosar apel), K. (declaraţia din 25 ianuarie 2022, dosar apel), G. (declaraţia din 25 ianuarie 2022, dosar apel), H. (declaraţia din 25 ianuarie 2022, dosar apel) şi L. (declaraţia din 08 martie 2022, dosar apel).
Deopotrivă a fost încuviinţată solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism privind administrarea probei testimoniale constând în audierea martorilor BBBBB., WWWWWWW. şi IIII., prin comisie rogatorie de către autorităţile judiciare din Republica Moldova, efectuându-se, în acest sens, o cerere de asistenţă judiciară internaţională.
Autorităţile judiciare din Republica Moldova au transmis procesul-verbal privind audierea martorului BBBBB., din 06 aprilie 2022.
La data de 15 iunie 2022, Ministerul Justiţiei a transmis la dosar răspunsul comunicat de autorităţile judiciare din Republica Moldova, cu privire la martorul IIII., în sensul că acesta nu a putut fi audiat, întrucât nu a fost identificat locul în care se află.
Referitor la cel de-al treilea martor, WWWWWWW., având în vedere că, până la termenul din data de 13 septembrie 2022, nu s-a realizat audierea acestuia, prin comisie rogatorie, de către autorităţile judiciare din Republica Moldova, la termenul indicat anterior, Înalta Curte a luat act că reprezentantul Ministerului Public renunţă la audierea acestui martor.
Cu toate că prin încheierea din 06 iulie 2021 a fost încuviinţată proba testimonială constând în audierea martorilor ZZZ. şi KKK., solicitată atât de către reprezentantul Ministerului Public, cât şi de apelantul intimat inculpat C. (doar martorul KKK.) şi s-a procedat la citarea acestora, fiind emise inclusiv mandate de aducere, întrucât aceştia nu s-au prezentat în faţa instanţei de apel, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 381 alin. (7) din C. proc. pen.
În cadrul probei înscrisuri au fost încuviinţate şi, ulterior, administrate următoarele acte: copie a contractului individual de muncă înregistrat sub nr. x/30.03.2021 în registrul general de evidenţă a salariaţilor - pentru apelantul intimat inculpat M.; copie a adeverinţei emisă la data de 18.06.2021 de Agenţia Servicii Publice din Republica Moldova - pentru apelantul intimat inculpat D.; informaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploieşti, prin adresa nr. x/2021 din 09.07.2021, cu privire la apelantul intimat inculpat L., în vederea analizei incidenţei dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002; informaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, prin adresa nr. x/2021 din 08.10.2021, cu privire la apelantul intimat inculpat C., în vederea analizei incidenţei dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002; informaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploieşti, prin adresa din 05.10.2021, cu privire la apelantul intimat inculpat M., în vederea analizei incidenţei dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002; informaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin adresa din 20.10.2021, cu privire la apelantul intimat inculpat J.
în vederea analizei incidenţei dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002; informaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., prin adresa nr. x/2022 din 21.01.2022, cu privire la apelantul intimat inculpat B., în vederea analizei incidenţei dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004; informaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, prin adresele nr. x/2022 din 04.03.2022 cu privire la apelantul intimat inculpat şi B., în vederea analizei incidenţei dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi nr. x/2021 din 28.02.2022 cu privire la apelantul intimat inculpat C., în vederea analizei incidenţei dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002; informaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., secţia de combatere a criminalităţii organizate, prin adresa nr. x/2022 din 25.05.2022, cu privire la inculpatul N., în vederea analizei incidenţei dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 508/2004; copii ale declaraţiilor date de J., în calitate de inculpat, în Dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Prahova; informaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti, prin adresa nr. x/2022 din 30.06.2022, cu privire la apelantul intimat inculpat J.
în vederea analizei incidenţei dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002; copii ale denunţului şi declaraţiilor date de J. în cursul urmăririi penale, precum şi al cercetării judecătoreşti (în fond şi apel), atât în în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Prahova, cât şi în dosarul cu acelaşi număr al Curţii de Apel Ploieşti; extras din baza de date Ecris a Deciziei penale nr. 810/11 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2015; înscrisuri în circumstanţiere depuse de B.
Deopotrivă, în cursul cercetării judecătoreşti în apel, prin încheierea din 06 iulie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în prezenta cauză, în baza art. 2502 din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză (poprire şi sechestru asigurător), astfel cum acestea au fost menţinute prin Sentinţa penală nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 cu privire la sumele de bani şi celelalte bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor B., E., C., D., M., F., G., J., K., H., P., N., Q., O. şi L., precum şi măsurile asigurătorii instituite prin aceeaşi sentinţă asupra bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpaţilor P., H., E., C., N., K., G., M.
Prin aceeaşi încheiere, a fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 06.11.2013 asupra autoturismului, uzufructuar inculpatul P., depus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x.
A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 06.11.2013 asupra autoturismului, achiziţionat în leasing de la Y. SA, conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011.
A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţele din datele de 19.09.2013, asupra bunurilor mobile şi imobile şi asupra conturilor bancare ale inculpatului A. precum şi măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 1.900 USD, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, 4.500 euro, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013 şi 4.500 RON, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, dispusă prin ordonanţa din 11.10.2013.
A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul I.
Ulterior, prin încheierea din 31 mai 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, în baza art. 2502 din C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză (poprire şi sechestru asigurător) cu privire la sumele de bani şi celelalte bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor B., E., C., D., M., F., G., J., K., H., P., N., Q., O. şi L., în limitele în care au fost menţinute prin încheierea din 06 iulie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.
. . . . . . . . . .
Examinând cauza, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
A. Cu titlu preliminar, având în vedere invocarea de către inculpaţi, ca motiv principal sau subsidiar de apel, a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale, Înalta Curte reţine că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018) s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că:
"... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale"
Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 C. pen. după cum urmează:
"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 C. pen.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.
Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.
Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia."
Relativ la cele ce precedă, având în vedere că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este reprezentată de dispoziţiile legale în vigoare în perioada respectivă.
În continuare, instanţa reţine că, potrivit acestor reglementări, infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată sunt sancţionate după cum urmează (cu reţinerea în cazul fiecărui inculpat a formei de participaţie corespunzătoare):
- infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani (criticile parchetului prin care se tinde la reţinerea în scopul grupării a infracţiunilor de contrabandă şi spălare de bani şi la încadrarea faptelor în art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. fiind, după cum se va arăta, nefondate);
- infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă;
- infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani;
- infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani;
- infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani;
- infracţiunea de deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani;
- infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., "(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: (...) c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani; d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;". Alin. (2) al aceluiaşi articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act."
Având în vedere că infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. este una continuă, iar cu privire la celelalte infracţiuni s-a reţinut că au fost săvârşite în formă continuată (cu excepţia infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019), conform art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie generală a răspunderii penală curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii (în cazul infracţiunii continue) şi de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni (în cazul infracţiunilor continuate).
Faţă de împrejurarea că cel mai lung termen de prescripţie aplicabil în cauză este cel de 8 ani, faţă şi de data epuizării activităţii infracţionale din prezenta cauză - 20 septembrie 2013, în mod evident, la data de 19 septembrie 2021 s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale (calculat potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) teza a II-a C. pen.) pentru toate infracţiunile, urmând ca analiza vinovăţiei inculpaţilor să fie făcută doar pentru aceia care au solicitat continuarea procesului penal, conform dispoziţiilor art. 18 C. proc. pen., respectiv A., B., G., J., K., E., L., H., I., M., C. şi D.
Înalta Curte reţine că inculpaţii O., P., N. şi F. au arătat faptul că nu solicită continuarea procesului penal, însă au formulat concluzii de respingere a apelului declarat de către parchet în ceea ce îi priveşte. În aceste condiţii, Înalta Curte va considera poziţia acestora ca o cerere de continuare a procesului penal, analiza urmând a fi limitată la motivele invocate în calea de atac a Ministerului Public. În acest sens, instanţa are în vedere situaţia particulară în care se găsesc inculpaţii, judecarea cauzei în ceea ce-i priveşte având loc în condiţiile recunoaşterii vinovăţiei (asupra căreia nu pot reveni în calea de atac şi, de altfel, nici nu au făcut-o), soluţiile de achitare pronunţate de instanţă vizând exclusiv probleme de drept.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că în privinţa acestora vor fi aplicabile dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen. privind obligarea la cheltuieli judiciare numai în situaţia în care, urmare a solicitării de continuare a procesului penal, se va constata că motivele de apel ale parchetului prin care se critică soluţia de achitare sunt întemeiate. În caz contrar, vor fi incidente prevederile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Q., acesta a arătat expres că nu solicită continuarea procesului penal.
Având în vedere prevederile art. 396 alin. (7) şi (8) C. proc. pen., neexistând niciun caz în care instanţa să poată menţine/pronunţa o soluţie de condamnare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile parchetului privind greşita individualizare a pedepselor, greşita reţinere a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. referitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, după cum nu va mai examina nici motivele de apel ale inculpaţilor prin care se tinde la reindividualizarea pedepselor sau la reţinerea unei cauze legale de reducere a limitelor de pedeapsă.
B. Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de apel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. prin care se critică încheierea de şedinţă din data de 03.06.2020, sub aspectul constatării nulităţii absolute a mandatelor de interceptare emise în baza dispoziţiilor art. 912 alin. (1) C. proc. pen. din 1968, a mandatelor de siguranţă naţională, a înlăturării interceptărilor efectuate şi a probelor derivate, având în vedere influenţa acestuia asupra probatoriului pe care se poate fundamenta instanţa de apel în pronunţarea hotărârii.
În ceea ce priveşte interceptările realizate în baza mandatelor de siguranţă naţională, emise în temeiul art. 3 lit. f) şi l) din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională, nr. x din 11.04.2013 privind pe D., C. şi BBBB., nr. x din 23.04.2013, nr. x din 29.04.2013, nr. z din 22.08.2013, nr. z din 26.08.2013 privind pe D., nr. x din 14.05.2013 şi nr. x din 31.07.2013, nr. z din 09.08.2013 privind pe D. şi C., nr. x din 04.06.2013 şi nr. x din 05.07.2013 privind pe C., nr. x din 18.12.2012, nr. x din 15.03.2013, nr. x din 22.03.2013, nr. x din 23.05.2013, nr. z din 26.06.2013, nr. z din 21.08.2013 privind pe A. şi B., nr. x din 03.04.2013 privind pe A., nr. w din 21.03.2013, nr. w din 02.04.2013 şi nr. w din 24.04.2013 privind pe QQQQQQ., nr. z din 17.06.2013 privind pe A., B., QQQQQQ., OOOOOO. şi M., nr. z din 05.07.2013, privind pe OOOOOO. şi M., nr. z din 11.07.2013 şi nr. z din 14.08.2013 privind pe OOOOOO., nr. z din 16.07.2013 privind pe OOOOOO., A. şi B., nr. z din 31.07.2013 privind pe M., nr. z din 26.08.2013 privind pe A., B. şi M.:
Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 51/2016, Curtea Constituţională a statuat că Serviciul Român de Informaţii are competenţe exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală, iar prin Decizia nr. 91/2018 s-a constatat că sintagma "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români" cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituţională, în considerente reţinându-se că, din modul de redactare a acesteia, rezultă că se poate circumscrie unei ameninţări la adresa securităţii naţionale orice faptă/acţiune, cu sau fără conotaţie penală, care afectează un drept sau o libertate fundamentală. Consecinţa unei atare constatări este folosirea, în toate aceste cazuri, a mijloacelor intruzive circumstanţiate activităţii specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei, reglementate de Legea nr. 51/1991.
Prin Decizia nr. 802/2018 a Curţii Constituţionale s-a constatat că sintagma "ori altor asemenea interese ale ţării" cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 este neconstituţională, întrucât aceasta încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii - în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, art. 26 referitor la viaţa privată şi art. 53 care reglementează condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
De asemenea, prin Decizia nr. 55/2020, instanţa de contencios constituţional a statuat că dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală C. proc. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991.
În ceea ce priveşte mandatele de securitate naţională anterior menţionate, emise în prezenta cauză de un judecător anume desemnat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că acestea nu îşi au temeiul într-o dispoziţie legală care să respecte exigenţele de claritate şi previzibilitate, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat, prevederile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 au fost declarate neconstituţionale.
În contextul în care nu s-a putut da curs solicitării de declasificarea totală sau parţială a încheierilor care au stat la baza emiterii mandatelor de siguranţă naţională (adresa nr. x/21.02.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Compartimentul Documente Clasificate), verificarea îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 3 lit. f) şi l) din Legea nr. 51/1991 nu poate fi realizată decât prin raportare la acuzaţiile din cauză. Or, aşa cum în mod corect a constatat şi prima instanţă, faptele ce fac obiectul prezentului dosar, încadrate în infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, spălare de bani şi contrabandă puteau justifica emiterea unui mandat de siguranţă naţională, doar urmare a circumscrierii lor sintagmelor declarate ulterior neconstituţionale.
În ceea ce priveşte temeiul prev. de 3 lit. l) din Legea nr. 51/1991 (constând în iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a)-k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii), astfel cum s-a arătat în mod constant în practică, şi după cum rezultă chiar din textul de lege, acesta nu are o incidenţă de sine stătătoare, ci poate fi reţinut doar în condiţiile raportării sale la activităţile desfăşurate conform art. 3 lit. a)-k) din aceeaşi lege.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că datele şi informaţiile rezultate din activităţile specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991, nu li se poate conferiri calitatea de mijloc de probă, pentru a putea fi folosite în procesul penal potrivit art. 139 alin. (3) teza finală C. proc. pen.
Argumentele invocate prin motivele de apel vizează faptul că decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2020 ar fi una interpretativă şi că toate deciziile pronunţate de instanţa de contencios constituţional în această materie au aplicabilitate doar pentru viitor, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României.
Indiferent de natura lor, simple sau interpretative, deciziile instanţei de contencios constituţional sunt obligatorii, iar efectul pentru viitor vizează aplicabilitatea în cauzele pendinte pe rolul instanţelor, deci inclusiv în prezenta cauză. În acest sens, Înalta Curte reţine că, în numeroase decizii, instanţa de contencios constituţional a explicat efectele hotărârilor sale, reamintind caracterul erga omnes şi pentru viitor, astfel cum este prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie, arătând că pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată.
În raport de principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în ipoteza declarării neconstituţionalităţii unei dispoziţii de procedură, pentru procesele în curs decizia are aplicabilitate imediată, tocmai în scopul de a împiedica definitivarea efectelor unei norme constatate neconformă cu actul fundamental, neputându-se opune principiul tempus regit actum, care are la bază prezumţia de constituţionalitate a textului la momentul întocmirii actului.
Ca atare, respectarea efectului direct şi general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale impune ca acestea să se aplice şi cu privire la situaţiile juridice născute anterior publicării acestora în Monitorul Oficial, dar care produc efecte juridice în continuare.
În raport de considerentele anterioare, se constată că deciziile Curţii Constituţionale nr. 91/2018, nr. 802/2018 şi nr. 55/2020 produc efecte în prezenta cauză, astfel că informaţiile rezultate din mandatele de siguranţă naţională anterior enumerate (interceptări şi procese-verbale de supraveghere) nu pot fi valorificate ca mijloace de probă, soluţia instanţei de fond fiind corectă.
Oricum, astfel cum în mod corect a arătat şi instanţa de fond, raportat la caracterul esenţial al informaţiilor a căror declasificare nu a putut fi obţinută, în cauză erau incidente şi dispoziţiile art. 352 alin. (12) C. proc. pen., consecinţa fiind că informaţiile indicate şi, pe cale de consecinţă, şi probele obţinute în temeiul mandatelor de siguranţă naţională nu puteau servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.
Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte situaţia interceptărilor convorbirilor telefonice realizate în cauză în baza mandatelor emise în temeiul art. 911 C. proc. pen. din 1968, soluţia întemeindu-se chiar pe jurisprudenţa relevantă a instanţei supreme.
Prin motivele de apel s-a susţinut că au fost respectate dispoziţiile în vigoare la momentul dispunerii măsurilor de supraveghere tehnică în cauză, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile art. 281 C. proc. pen. care se raportează la încălcarea unor dispoziţii legale în vigoare la momentul dispunerii interceptărilor. S-a susţinut că au fost respectate şi prevederile art. 912 alin. (1) teza a 2-a C. proc. pen. din 1968, măsurile fiind puse în executare potrivit dispoziţiilor procedurale, Serviciul Român de Informaţii acordând suport tehnic, respectiv asigurând implementarea din punct de vedere tehnic. Pe de altă parte, s-a învederat că dispoziţiile legale menţionate nu au fost declarate neconstituţionale, astfel că nu se justifica constatarea nulităţii absolute a interceptărilor dispuse şi efectuate în baza acestor prevederi. S-a susţinut că niciuna dintre deciziile instanţei de contencios constituţional reţinute a fi incidente în cauză nu conduce la soluţia constatării nulităţii absolute a interceptărilor obţinute ca urmare a punerii în executare a mandatelor de interceptare a comunicaţiilor de către serviciile specializate ale statului, în baza vechii legislaţii.
Înalta Curte reţine că, într-adevăr, sub imperiul legislaţiei anterioare, printr-o serie de decizii (nr. 410 din 10 aprilie 2008 şi nr. 962 din 26 iunie 2009), Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 911 şi art. 912 C. proc. pen. anterior sunt constituţionale şi prevăd suficiente garanţii prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiilor, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate.
Problema în discuţie vizează însă modalitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere emise cu respectarea acestor garanţii, şi, sub acest aspect, este de observat că dispoziţiile procedurale anterioare erau clare şi mult mai restrictive decât cele actuale, prevăzând în mod expres că procurorul proceda personal la interceptările şi înregistrările prevăzute de art. 911 sau putea dispune ca acestea să fie efectuate de organele de cercetare penală (art. 912 alin. (1) teza I C. proc. pen. anterior).
Din datele obţinute în cadrul cercetării judecătoreşti (adresa nr. x/2019 din data de 17.05.2019) a rezultat că autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice, emise în cauză, au fost înaintate potrivit art. 911 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. din 1968 Serviciului Român de Informaţii, în vederea implementării din punct de vedere tehnic - interceptare, reţinere trafic şi înregistrare suporţi optici, operaţiuni pe care parchetul le-a calificat ca fiind suport tehnic.
Înalta Curte reţine că noţiunea de suport tehnic pe care Serviciul Român de Informaţii putea să îl acorde în mod legal parchetului a fost lămurită de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019 în soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial nr. 193 din 12 martie 2019.
Curtea a arătat că singurele activităţi ce intră în noţiunea de suport tehnic sunt cele prevăzute în articolele 39-45 din Protocol, Capitolul IV - Aspecte specifice cooperării cu Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea punerii în aplicare a actelor de autorizare eliberate în temeiul art. 911- 915 C. proc. pen. din 1968 (parag. 165), în art. 39 alin. (2) arătându-se că "sprijinul tehnic constă în transmiterea semnalului, managementul şi întreţinerea echipamentelor de transmitere a semnalului de la centrele de interceptare ale Serviciului spre spaţiile destinate Direcţiei".
Activitatea de interceptare/înregistrare realizată de Serviciul Român de Informaţii în prezenta cauză era reglementată de art. 33-34 din Protocol, cu privire la care Curtea Constituţională a statuat că reprezintă activitate de punere în executare a autorizaţiilor emise de instanţele competente, activitate diferită de cea de "suport tehnic" (parag. 165).
Referitor la sancţiunea ce intervine în cazul realizării de interceptări ale convorbirilor telefonice de către Serviciul Român de Informaţii în cauzele în care nu a acţionat în calitate de organ de cercetare penală special, Curtea Constituţională a statuat că "administrarea probelor de către alte organe decât cele judiciare încalcă competenţa materială a organelor de urmărire penală, ceea ce atrage aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., respectiv nulitatea absolută a actelor prin care s-a administrat aceasta" (parag. 208).
Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi, chiar anterioară acestei decizii, este în acelaşi sens, instanţa supremă statuând că "în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 - potrivit căreia este neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, inclusiv din punct de vedere al concursului tehnic realizat de alte organe specializate, se sancţionează cu nulitatea absolută, iar Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 poate fi invocată în condiţiile art. 281 C. proc. pen., care reglementează nulităţile absolute"(I.C.C.J., secţia penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheierea nr. 31/C din 27 septembrie 2018)
Dincolo de argumentele expuse în cazul mandatelor de securitate naţională, Înalta Curte constată că efectele în timp ale deciziei sunt stabilite în mod expres de instanţa de contencios constituţional, aceasta arătând că aplicarea pe viitor a Deciziei nr. 26/2019 implică obligaţia instanţelor de judecată de a verifica în cauzele pendinte în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi să dispună măsurile legale corespunzătoare" (parag. 194).
În ceea ce priveşte posibilitatea reanalizării legalităţii obţinerii probelor, deşi această verificare s-a realizat în procedura de cameră preliminară, aceasta îşi are temeiul tot în deciziile instanţei de contencios constituţional. Astfel, în Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a arătat că "o verificare a loialităţii/legalităţii administrării probelor, din această perspectivă, este admisă şi în cursul judecăţii, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. Aşadar, interdicţia categorică a legii în obţinerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competenţa judecătorului de fond de a examina şi în cursul judecăţii aceste aspecte. Altfel spus, probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită" (parag. 29).
Ca atare, în concordanţă cu deciziile obligatorii ale instanţei de contencios constituţional, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice reprezintă activităţi de punere în executare a activităţilor dispuse prin autorizaţiile emise de instanţele competente care nu pot fi realizate decât de organele de cercetare penală. Realizarea acestora de către alte organe ale statului reprezintă o încălcare a normelor legate de competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală şi se sancţionează cu nulitatea absolută, această sancţiune putând fi invocată inclusiv în cursul judecăţii, după epuizarea etapei camerei preliminare.
Concluzionând, Înalta Curte constată că în cauză interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice s-a realizat de Serviciul Român de Informaţii, cu încălcarea normelor de competenţă materiale, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute în condiţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi a Deciziei nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale.
Cum, potrivit dispoziţiilor art. 102 C. proc. pen., nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei, nulitatea procedeului probator al interceptării convorbirilor telefonice atrage nulitatea şi excluderea proceselor-verbale de consemnare a convorbirilor telefonice interceptate.
Conform art. 102 alin. (4) C. proc. pen., probele derivate se exclud dacă au fost obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi obţinute în alt mod.
În doctrină, s-a arătat că excluderea probei derivate ("fructele pomului otrăvit") îşi găseşte aplicabilitatea numai atunci când între proba administrată nelegal şi proba ulterior administrată există o legătură de cauzalitate necesară (teoria condiţiei sine qua non), iar organele de urmărire penală au folosit în mod principal şi direct datele şi informaţiile obţinute din proba nelegală, fără vreo altă sursă alternativă şi fără posibilitatea certă ca acestea să fie descoperite în viitor pentru a administra în mod legal mijlocul de probă. Prin urmare, dacă organele de urmărire penală au administrat o probă cu încălcarea principiilor legalităţii şi loialităţii, iar din aceste mijloace de probă au rezultat fapte şi împrejurări ce au condus în mod direct şi necesar la administrarea în mod legal a altor mijloace de probă (administrarea mijlocului nelegal fiind o condiţie sine qua non pentru administrarea mijlocului de probă legal), acestea din urmă vor fi excluse, instanţele neputându-şi fundamenta hotărârea pe aceste probe derivate (C. proc. pen., comentariu pe articole, Ediţia 2, coordonator M. Udroiu, C.H. Beck).
Astfel cum s-a arătat anterior, conţinutul convorbirilor a rezultat din mijloace de probă obţinute în mod nelegal, respectiv din procesele-verbale de redare lovite de nulitate absolută. Înalta Curte reţine că organul judiciar nu avea posibilitatea de a afla cuprinsul exact al discuţiilor dintre inculpaţi printr-o altă modalitate, probele fiind obţinute în mod exclusiv din aceste mijloace de probă. În continuare, se constată că informaţiile obţinute în mod nelegal (probele) sunt folosite în mod direct pentru a obţine administrarea în mod legal a altui mijloc de probă, respectiv declaraţiile inculpaţilor. Condiţia sine qua non ca organul judiciar să poată să solicite inculpaţilor explicaţii punctuale asupra cuprinsului discuţiilor pe care le-au purtat era ca acestea să le fie cunoscute, iar singurul mijloc de probă ce oferea toate aceste date este cel obţinut în mod nelegal.
În aceste condiţii, având în vedere caracterul divizibil al declaraţiei inculpatului, dar şi împrejurarea că excluderea vizează probele, respectiv faptele şi împrejurările din cuprinsul mijlocului de probă, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că sunt lovite de această sancţiune acele părţi din declaraţiile inculpaţilor în care oferă lămuriri cu privire conţinutul concret al discuţiilor telefonice. Acestea au caracterul unor probe derivate, care au fost obţinute în mod direct din probe nelegale şi care nu puteau fi obţinute într-o altă modalitate, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 102 alin. (4) C. proc. pen. (în acelaşi sens Decizia penală nr. 330/A/11 decembrie 2018 a I.C.C.J., s.pen.).
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată neîntemeiat acest motiv de apel al parchetului, astfel că, la stabilirea situaţiei de fapt din prezenta cauză şi a vinovăţiei inculpaţilor, nu vor fi avute în vedere procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice (indiferent dacă au fost efectuate în baza unui mandat de siguranţă naţională sau a unuia emis în baza dispoziţiilor C. proc. pen., dar pus în executare de organe necompetente material), procesele-verbale de supraveghere realizate în baza mandatelor de siguranţă naţională şi efectuate de lucrători din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi nici acele părţi din declaraţiile inculpaţilor în care oferă explicaţii în privinţa conţinutului discuţiilor telefonice.
C. Asupra motivului de apel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. prin care se critică achitarea inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunii de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (critici comune referitoare la inculpaţii A., B., C., D., E., N., P. şi O.).
În primul rând este de subliniat faptul că, astfel cum s-a arătat anterior, poziţia procesuală a inculpaţilor N., P. şi O. a fost apreciată de Înalta Curte ca fiind una de continuare a procesului penal, având în vedere concluziile apărării de respingere a apelului parchetului prin care se critica soluţia de achitare a inculpaţilor. În aceste condiţii, Înalta Curte va analiza, sub aspectul infracţiunii de spălare a banilor, fondul acuzaţiilor aduse intimaţilor inculpaţi N., P. şi O.
Prima instanţa a reţinut că, prin rechizitoriu, au fost evidenţiate două modalităţi de săvârşire a acestei infracţiuni:
- una prin reinvestirea unei părţi din profiturile obţinute în urma activităţii de producţie şi comercializare a ţigaretelor contrafăcute şi/sau de contrabandă, în materii prime şi materiale necesare asigurării continuităţii activităţii infracţionale, precum şi în închirierea unor locaţii pretabile derulării acesteia, pentru ascunderea originii ilicite a sumelor de bani, documentele de achiziţie a materiilor prime, a autovehiculelor folosite la activitatea infracţională şi contractele de închiriere de spaţii fiind întocmite pe numele altor societăţi comerciale, sau pe numele altor persoane, nerelaţionate grupării infracţionale, sau chiar prin folosirea de identităţi fictive;
- a doua prin folosirea sumelor ce reveneau membrilor grupării infracţionale în vederea achiziţionării de autoturisme sau bunuri imobile, prin intermediul altor persoane.
În ceea ce priveşte prima variantă, aceasta a vizat următoarele fapte:
- transportul de tutun din Bulgaria din data de 23.08.2013, pentru care, firma care figura ca vânzător este YYYYYY. din Haskovo, Bulgaria, avându-l ca administrator şi acţionar pe ZZZZZZ., firma care figura în documente ca şi cumpărător al mărfii este KKKKKK., avându-l ca proprietar şi administrator pe AAAAAAA., iar destinatarul mărfii, conform documentelor însoţitoare ale transportului, era societatea comercială BBBBBBB. din Slovacia, deşi în realitate, marfa urma să ajungă la fabrica clandestină de la Clinceni, jud. Ilfov. Cu privire la acest transport s-a arătat că a fost achitată suma de 20.000 euro de inculpatul D.
- încheierea contractului de închiriere pentru depozitul SC RRRRRR. SA pentru care membrii grupării infracţionale ar fi folosit o carte de identitate falsă pe numele CCCCCCC.
- încheierea contractului de închiriere fără număr, datat 11.02.2013, între SC SSSSS. SRL, administrată de inculpatul L., în calitate de proprietar, şi .SC. TTTTT. SRL (CUI x) în calitate de chiriaş (reprezentată prin WWW. - apropiat al inculpatului J.), în schimbul unei chirii de 1.000 euro/lună.
- încheierea contractului de închiriere nr. x/02.07.2013 pentru spaţiul din mun. Ploieşti, str. x, pentru suma de 5.000 RON/lună în care la rubrica "chiriaş" figurează numita YY., care audiată fiind, a arătat că nu a mers niciodată la locaţia respectivă şi nu a închiriat niciodată acel spaţiu.
- încheierea contractului de închiriere nr. x din data de 22.08.2013 pentru depozitul din com. Corbeanca, loc. Petreşti, str. x, jud. Ilfov, aparţinând SC CC. SRL - administrator SS., la rubrica "chiriaş" figurând FFFFFF., identitate falsă furnizată proprietarului de către inculpatul D. Contravaloarea chiriei menţionată în contract a fost de 200 euro plus TVA/lună, aceasta fiind achitată anticipat pentru 3 luni.
- încheierea contractului de închiriere autentificat sub nr. x/18.07.2013 de B.N.P. CCCCCC. şi înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice sub nr. x/30.07.2013 pentru spaţiul din Clinceni, str. x, jud. Ilfov, la Notarul Public CCCCCC., aparţinând inculpatului O., pentru o sumă modică, de 250 euro/lună la cursul BNR, plus plata utilităţilor, pe numele lui WWWW. (nerelaţionat grupării infracţionale şi activităţii ilicite derulate de membrii acesteia), cunoscut al inculpatului N., în condiţiile în care înţelegerea reală avută cu inculpaţii B., D. şi C. a vizat plata unei chirii de 8.000 euro/lună.
- achiziţionarea la data de 21.08.2013 de inculpaţii C. şi D. a autoturismului, serie şasiu x, de culoare albă, contra sumei de 3.900 euro, prin folosirea de către inculpatul D. a identităţii false de FFFFFF. S-a mai precizat că, pentru a ascunde adevărata proprietate a autoturismului, folosit pentru activitatea curentă a fabricii de ţigări, inculpaţii nu au mai întocmit actele de vânzare-cumpărare.
- achiziţionarea de către inculpatul C. în cursul anului 2013, prin intermediul numitului OOOO., a autoturismului, cu care a realizat transportul tutunului şi materialelor auxiliare la fabrica din Clinceni, şi a ţigărilor de la fabrică la depozitul din Corbeanca, pentru ascunderea adevăratei proprietăţi, autovehiculul rămânând înmatriculat pe numele fostului proprietar DDDDDDD. - proprietar de la data de 28.12.2012.
Pentru faptele anterior expuse, instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., arătând că aceştia nu au acţionat în scopul creării unei aparenţe de legalitate, de dobândire pe căi licite a bunurilor ce fac obiectul operaţiunii de "spălare", ci în scopul continuării desfăşurării activităţii infracţionale, fără a fi depistaţi de organele judiciare.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. a criticat sentinţa sub aspectul procedeului juridic prin care s-a dispus condamnarea unora dintre inculpaţi pentru infracţiunea de spălare a banilor, respectiv pentru unele din actele materiale apreciate ca fiind dovedite şi întrunind elementele de tipicitate şi achitarea sub aspectul altor acte materiale din cuprinsul aceleiaşi infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor în formă continuată. S-a arătat că procedeul juridic corect era cel al schimbării încadrării juridice sau al înlăturării din încadrarea juridică a actelor materiale cu privire la care instanţa a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate sau nu sunt suficiente probe în susţinerea acuzaţiilor.
Totodată, s-a susţinut că prin acţiunile întreprinse de inculpaţi s-a reuşit reintroducerea în circuitul financiar a sumelor de bani dobândite din activitatea infracţională, prin orice act de natură a facilita disimularea provenienţei. În această categorie intra şi reinvestirea produsului infracţional în alte activităţi licite sau ilicite, cum sunt cele reproşate inculpaţilor, închirierea de spaţii destinate desfăşurării activităţii infracţionale, achiziţionarea unor autoturisme în acelaşi scop al desfăşurării activităţilor ilicite, achiziţia cantităţii de tutun din Bulgaria necesar pentru desfăşurarea activităţii fabricii clandestine de ţigarete x de la Clinceni.
Referitor la aspectele de procedură invocate, Înalta Curte constată că, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B., D., C. şi N., instanţa de fond, deşi sesizată cu o singură infracţiune de spălare de bani comisă în formă continuată, a pronunţat două soluţii respectiv de condamnare pentru actele materiale constând în achiziţionarea de bunuri personale prin intermediul unor terţi şi de achitare corespunzătoare actelor materiale vizând reinvestirea sumelor de bani în activitatea infracţională.
Înalta Curte reţine că mijlocul procedural care permitea pronunţarea mai multor soluţii cu privire la faptele cu care a fost sesizată şi pe care parchetul le-a circumscris unei unităţi legale de infracţiune era cel al schimbării încadrării juridice în infracţiuni distincte de spălare de bani.
Sub acest aspect, criticile formulate în apel sunt întemeiate, astfel că Înalta Curte, în cazul inculpaţilor inculpaţii B., C. şi N., urmează ca, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., să dispună schimbarea încadrării juridice în două infracţiuni de spălare de bani, una în formă continuată (constând în reinvestirea unei părţi din profiturile obţinute în urma activităţii de producţie şi comercializare a ţigaretelor contrafăcute şi/sau de contrabandă, în materii prime şi materiale necesare asigurării continuităţii activităţii infracţionale, precum şi în închirierea unor locaţii pretabile derulării acesteia, pentru ascunderea originii ilicite a sumelor de bani, documentele de achiziţie a materiilor prime, a autovehiculelor folosite la activitatea infracţională şi contractele de închiriere de spaţii fiind întocmite pe numele altor societăţi comerciale, sau pe numele altor persoane, nerelaţionate grupării infracţionale, sau chiar prin folosirea de identităţi fictive) şi cealaltă în formă simplă (constând în achiziţionarea de autoturisme prin intermediul unor persoane interpuse).
În acest punct al considerentelor, Înalta Curte va analiza strict criticile ce vizează soluţia de achitare pronunţată cu privire la acţiunile de reinvestire a profitului în continuarea activităţilor infracţionale, urmând ca în cadrul examinării motivelor de apel ale inculpaţilor să verifice şi criticile acestora privind soluţiile de condamnare.
În primul rând, Înalta Curte constată că închirierea spaţiului de la SC RRRRRR. SA a fost realizată de familia Tătăroi iar prin rechizitoriu nu a fost stabilită vreo implicare a inculpaţilor din prezenta cauză în depozitarea în acest spaţiu a bunurilor identificate cu ocazia percheziţiei din 12.07.2013. În ceea ce priveşte contractul de închiriere din 11.02.2013, încheiat între SC SSSSS. SRL administrată de inculpatul L., în calitate de proprietar, şi SC. TTTTT. SRL, similar primei instanţe, se constată că prin actul de sesizare nu se precizează în sarcina cărui inculpat este reţinut acest act material al infracţiunii. De asemenea, astfel cum se va arăta în cele ce succed (pct. G), în cauză nu s-a putut stabili o legătură a inculpatului E. cu acţiunea închiriere a spaţiului spaţiul din Ploieşti, str. x.
În ceea ce priveşte autoturismul achiziţionat de numitul OOOO. de la DDDDDDD. contra sumei de 2.600 euro, probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că OOOO. era o persoană apropiată inculpaţilor C. şi E., fiind implicat în transportul ţigărilor contrafăcute. Ca atare, utilizarea acestui autoturism de inculpatul C. după plecarea lui OOOO. în Republica Moldova, nu este o dovadă a faptului că acesta a făcut obiectul unei infracţiuni de spălare de bani şi nici a faptului că inculpatul ar fi fost adevăratul proprietar al acestuia.
Sintetizând celelalte acuzaţii, se constată că acestea vizează folosirea unor sume de bani obţinute din comiterea infracţiunilor de punere în circulaţie de produse contrafăcute, pentru achiziţionarea de tutun necesar continuării activităţii infracţionale prin intermediul unor contracte fictive, pentru închirierea unor spaţii necesare depozitării tutunului sau produselor contrafăcute sau pentru desfăşurarea activităţii de producţie, achiziţionarea unor autoturisme necesare
Înalta Curte reţine că art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 sancţionează ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni. Acţiunea de disimulare sau ascundere desemnează un ansamblu de fapte concrete prin care se încearcă conferirea aparenţei de legalitate unui bun, unor venituri care provin din săvârşirea unei infracţiunii.
În mod evident, transportarea tutunului din Bulgaria prin acte fictive privind destinatarul şi beneficiarul real al bunurilor transportate, închirierea unor contracte privind spaţii unde erau depozitate produsele rezultate din săvârşirea faptelor sau unde se comiteau infracţiunile de contrafacere a ţigaretelor, pe numele altor persoane, reale sau fictive, nu constituie acţiuni de ascundere, de disimulare a veniturilor ilicite şi de "albire" a acestora.
În realitate, o parte din sumele de bani provenite din săvârşirea infracţiunii erau folosite, tot prin acte ilicite, în activitatea infracţională ulterioară, iar pentru ca aceasta să nu fie descoperită de organele judiciare, inculpaţii foloseau nume fictive sau ale unor persoane reale, dar care nu aveau nicio legătură cu aceştia. Scopul urmărit era ascunderea activităţilor ilicite pe care le desfăşurau în continuare şi nu "albirea" produsului infracţiunii, care ar fi presupus acordarea unei aparenţe de legalitate profiturilor obţinute ilegal din vânzarea ţigărilor.
Aceeaşi este şi situaţia autoturismului care era utilizat pentru transportul tutunului, materialelor auxiliare şi a ţigărilor, pentru acces
În ceea ce priveşte încheierea unui contract de închiriere pe o valoarea mult mai mare decât cea declarată, o asemenea faptă s-ar putea circumscrie, eventual, infracţiunii de evaziune fiscală şi nicidecum celei de spălare de bani.
Nu în ultimul rând, astfel cum în mod corect a arătat şi prima instanţă, chiar valoarea contractelor de închiriere sau a bunurilor achiziţionate în vederea derulării activităţii infracţionale exclude existenţa unui scop de spălare a banilor proveniţi din săvârşirea de infracţiuni - 200 euro/lună în cazul contractului pentru spaţiul din Corbeanca, 250 euro/lună în cadrul spaţiului din Clinceni sau 3.900 euro în cazul achiziţionării autoturismului.
Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte apreciază corectă soluţia primei instanţe de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în cauză nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani în cazul niciuneia dintre faptele anterior analizate.
În cazul inculpaţilor B., D., C. şi N. pentru care se va schimba încadrarea juridică în două infracţiuni de spălare de bani, pentru infracţiunea ce a format obiectul analizei anterioare, Înalta Curte va dispune aceeaşi soluţie, de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Tot în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani un alt motiv de apel al parchetului vizează greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. în art. 367 alin. (1) C. pen., susţinându-se că şi această infracţiune ar intra în scopul grupului infracţional organizat.
Critica nu este întemeiată, în cauză dovedindu-se doar achiziţionarea izolată, din banii obţinuţi din comiterea infracţiunilor, a unor bunuri de folosinţă personală (autoturisme) de către inculpaţii B., C. şi N. (faţă de D. urmând a se pronunţa o soluţie de achitare).
D. Asupra motivului de apel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. cu privire la soluţiile de achitare a inculpatului A.
Astfel cum s-a arătat anterior, prin motivele de apel parchetul a susţinut, în esenţă, că implicarea acestui inculpat în activitatea infracţională rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice coroborate cu procesele-verbale de supraveghere şi cu declaraţiile inculpaţilor K. şi G. De asemenea, au mai fost invocate şi declaraţiile martorilor BBBBB., WWWWWWW., IIII., AAAAA., PPPPPP.
Înalta Curte constată că soluţia de achitare a inculpatului, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este consecinţa imposibilităţii folosirii ca mijloace de probă a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice (indiferent dacă au fost efectuate în baza unui mandat de siguranţă naţională sau a unuia emis în baza dispoziţiilor C. proc. pen., dar pus în executare de organe necompetente material), a proceselor-verbale de supraveghere realizate în baza mandatelor de siguranţă naţională şi efectuate de lucrători din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi a acelor părţi din declaraţiile inculpaţilor în care ofereau explicaţii în privinţa conţinutului discuţiilor telefonice.
Înalta Curte a analizat anterior critica parchetului referitoare la excluderea acestor mijloace de probă şi a concluzionat că soluţia primei instanţe este corectă şi în totală concordanţă cu deciziile instanţei de contencios constituţional, dar şi cu jurisprudenţa relevantă a instanţei supreme.
În aceste circumstanţe, în mod evident, instanţa de apel nu va putea examina criticile formulate din perspectiva acestor mijloace de probă.
Similar instanţei de fond, Înalta Curte constată că celelalte probe administrate în cauză sunt total insuficiente pentru a conduce la pronunţarea unei soluţii de condamnare. Existenţa unei relaţii a inculpatului A. cu inculpatul B. sau întâlnirile cu ceilalţi coinculpaţi reprezintă doar indicii cu privire la implicarea acestuia în activitatea infracţională, care, în lipsa coroborării cu alte probe, sunt total insuficiente pentru reţinerea vinovăţiei acestuia.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul K., este adevărat că, în declaraţiile din cursul urmăririi penale, acesta a menţionat prezenţa inculpatului A. la întâlnirea ce a avut loc la data de 14.02.2013 la biroul lui J. Inculpatul a revenit asupra acestor susţineri, ca de altfel asupra tuturor afirmaţiilor din cursul urmăririi penale, Înalta Curte reţinând că justificările pe care le-a prezentat pentru a-şi motiva poziţia procesuală sunt lipsite de o minimă credibilitate. Deşi, cu această motivare şi având în vedere restul materialului probator administrat, Înalta Curte a reţinut anumite elemente de fapt din declaraţiile acestui coinculpat, nu aceeaşi concluzie poate fi susţinută cu privire la afirmaţia privind prezenţa inculpatului A. Aceasta întrucât niciunul dintre ceilalţi participanţi la respectiva întâlnire nu a făcut vreo referire la prezenţa acestui inculpat, deşi, declaraţiile inculpaţilor J. şi L. date în cursul urmăririi penale au fost relativ sincere, de recunoaştere a faptelor şi colaborare cu organele de urmărire penală.
Se constată, aşadar, că declaraţiile inculpatul K. sunt izolate, nefiind susţinute de alte mijloace de probă administrate în cauză. De altfel, aşa cum în mod corect a sesizat şi instanţa de fond, nici măcar prin rechizitoriu nu se reţine faptul că inculpatul A. ar fi fost prezent la întâlnirea ce a avut loc la data de 14.02.2013 la biroul lui J.
Referitor la inculpatul G., verificând toate declaraţiile date de acesta pe parcursul procesului penal, Înalta Curte nu a identificat vreo referire a acestuia la implicarea inculpatului A. în comiterea faptelor ce fac obiectul prezentei cauzei. Acesta a confirmat faptul că era solicitat de A., pe care l-a cunoscut la sala de sport unde se antrena, pentru a-l conduce cu maşina, că lua masa săptămânal cu acesta la restaurantul UUUUUUU., unde i-a cunoscut pe B. şi E. Cu referire la deplasările la Ploieşti din datele de 13 şi 14.02.2013, inculpatul a arătat că fost solicitat de B. să îl însoţească (declaraţiile din 12.11.2013 şi 23.01.2014).
Nici declaraţiile martorilor indicaţi prin motivele de apel ale parchetului nu oferă informaţii relevante în susţinerea acuzaţiilor.
Astfel, din declaraţia martorului BBBBB., director al unei societăţi comerciale care are obiect principal de activitate importul-exportul de utilaje de producere a ţigaretelor, audiat în cursul urmăririi penale prin comisie rogatorie în Republica Moldova, a rezultat că în luna mai 2013 a fost contactat de numitul HHHHH. pentru a-i face legătura cu nişte specialişti în scopul reglării unui utilaj de confecţionare şi ambalare a ţigaretelor fără filtru, marca x, care se afla în România, numitul HHHHH. comunicându-i că aceasta este rugămintea lui A., zis A., însă l-a refuzat . În apel, martorul a fost reaudiat tot prin comisie rogatorie, acesta arătând în mod clar că nu îl cunoaşte pe A.
Martorul WWWWWWW. a susţinut că în luna august 2013 a fost contactat telefonic de către o persoană de pe un număr necunoscut care s-a prezentat ca fiind HHHHH. care i-a spus că suna din partea lui A. şi i-a solicitat martorului să-i permită unui angajat de-al său pe nume BBBBBBBB. să plece în România, în Bucureşti ca să "le acordeze o chitara şi să înveţe muzicanţii sa cânte la acest instrument". Martorul a bănuit că probabil era vorba despre un utilaj de producere a ţigărilor, având în vedere că BBBBBBBB. era specialist în acest domeniu.
Martorul IIII. audiat de autorităţile din Republica Moldova a arătat doar că l-a cunoscut pe A., acesta fiind în compania lui B., BBBB., HHHH., fără a oferii alte detalii cu privire la acesta.
Din declaraţia martorului PPPPPP. audiat de către autorităţile din Republica Moldova ca urmare a cererii de comisie rogatorie rezultă că nu îl cunoaşte pe A., auzind despre acesta doar din mass media, aflând, astfel, că este "hoţ în lege" şi are o grupare bine organizată, fără a cunoaşte pe teritoriul cărui stat acţionează.
Aceeaşi este şi situaţia martorului AAAAA., acesta neoferind nicio informaţie referitoare la inculpatul A.
După cum se observă, singurii martori care se referă la A. sunt BBBBB. şi WWWWWWW., care arată că ar fi primit un telefon de la terţe persoane, care, la rândul lor ar fi susţinut că îi contactează din partea lui "A." în legătură cu utilaje de producere a ţigărilor. În mod evident, asemenea probe nu pot fundamenta o concluzie de vinovăţie a inculpatului A., nefiind stabilit nici măcar dacă numiţii HHHHH. îi contactau într-adevăr pe cei doi martori din partea inculpatului A.
Concluzionând, Înalta Curte constată corectă soluţia instanţei de fond, de achitare a inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., aceasta fiind consecinţa directă a aplicării în cauză a deciziilor Curţii Constituţionale la care s-a făcut anterior referire.
Înalta Curte achiesează şi la argumentele primei instanţe privind legalitatea detenţiei inculpatului (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu de la data de 21.09.2013 la data de 04.05.2015), fără ca în cauză să fie îndeplinite condiţiile pentru a se reţine că acesta ar fi fost privat nelegal de libertate, în sensul art. 539 C. proc. pen. Astfel cum în mod just s-a arătat, măsurile preventive luate faţă de inculpat sunt anterioare deciziilor Curţii Constituţionale care au dus la înlăturarea probelor pe care s-a întemeiat acuzarea, iar acestea au fost dispuse, prelungite şi menţinute la un moment la care legalitatea mijloacelor de probă nu era contestată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 rap. la art. 148 C. proc. pen. anterior sau de art. 223 din C. proc. pen. actual.
E. Asupra apelurilor formulate de inculpaţii J., K. L. şi G., cât şi asupra criticilor invocate în apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. cu privire la soluţia de achitare a acestor inculpaţi
În ceea ce priveşte de acţiunile ce au avut loc în noaptea de 14/15 februarie 2013, Înalta Curte va analiza criticile inculpaţilor J., K., L. şi G. cu privire la situaţia de fapt reţinută de către prima instanţă având în vedere faptul că acestea presupun examinarea aceluiaşi material probator. De asemenea, problemele de drept ridicate de apărările inculpaţilor sunt comune, acestea vizând, în esenţă, neîntrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru reţinerea formei de participaţie a complicităţii la infracţiunile de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, respectiv de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat.
Referitor la inculpaţii J. şi K., se constată că apărările acestora au la bază poziţia procesuală din cursul cercetării judecătoreşti, de revenire asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale.
Înalta Curte achiesează în totalitate la concluzia primei instanţe referitoare la lipsa totală de credibilitate a acestor declaraţii, apreciind că nu este necesară reluarea tuturor argumentelor expuse, ci doar sublinierea unor elemente suplimentare. Dincolo de faptul că susţinerile referitoare la presiunile exercitate asupra lor nu au fost confirmate de cercetările din Dosarul nr. x/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie care are ca obiect denunţurile formulate de K. şi J. privind comiterea unor infracţiuni de corupţie, şi nu contra înfăptuirii justiţiei, Înalta Curte constată că la momentul audierii, ambii inculpaţi au fost asistaţi de apărători aleşi, în finalul declaraţiilor existând inclusiv menţiunea că acestea au fost date fără a fi constrânşi, că au fost citite iar cele consemnate corespund celor declarate. Or, prezenţa apărătorilor aleşi, ca, de altfel şi semnarea declaraţiilor de către aceştia fără nici un fel de observaţii, constituie o dovadă suplimentară cu privire la respectarea tuturor garanţiilor procesuale şi a faptului că declaraţiile au fost date în mod liber.
În ceea ce-l priveşte pe J., din numeroasele demersuri făcute de instanţa de apel, pentru a verifica aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, se constată că aceasta a fost strategia de apărare a inculpatului şi în alte cauze, revenirea asupra declaraţiilor prin care oferea informaţii organelor judiciare fiind motivată întotdeauna prin presiunile care ar fi fost exercitate asupra sa. Lipsa sa de sinceritate rezultă şi din explicaţiile diferite oferite cu privire la aceleaşi împrejurări de fapt: în faţa instanţei de fond acesta a susţinut că "având în vedere că L. îi spusese, la 3 luni distanţă de la momentul februarie 2013, că în hala era posibil a fi depozitat tutun, a avut loc o confuzie cu privire la momentul la care am aflat acest lucru" (declaraţia din 11 martie 2020), pentru ca în apel să arate că, întrucât a dat declaraţia la o lună de la demararea cercetărilor, şi aflase de la televizor "că este vorba despre un dosar în care se vehicula ceva despre nişte tutun, respectiv despre nişte ţigări de contrabandă şi nu am dat o foarte mare importanţă când am scris în declaraţie că în cutiile respective era tutun".
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că declaraţiile sale iniţiale nu vizau doar existenţa unor "cutii cu tutun", ci acesta a oferit detalii despre conţinutul discuţiei ce a avut loc în biroul său între B., E. şi L. referitoare la locaţie, conectarea la curent electric, existenţa pazei şi a unor utilaje de încărcat-descărcat, J. susţinând că "am aflat că motostivuitorul era necesar datorită dimensiunilor mari şi greutăţii baloţilor de tutun", folosirea acestui utilaj fiind confirmată de toţi inculpaţii care au participat la operaţiunile de încărcare-descărcare a tutunului la platforma de la Petrobrazi.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul K., se constată că a oferit informaţii organelor judiciare, cu ocazia mai multor audieri, detaliind datele iniţiale, varianta că apărătorul său a lipsit şi ar fi semnat declaraţia ulterior nefiind credibilă, fiind o ipoteză care, în primul rând nu ar fi fost acceptată de acesta, avocatul său fiind unul ales, iar momentul ascultării avea o importanţă deosebită, în cauză punându-se problema luării măsurii arestării preventive faţă de persoanele cercetate în cauză.
Înlăturând, aşadar, apărările ulterioare ale inculpaţilor K. şi J., Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond a fost în mod corect stabilită, aceasta rezultând din analiza coroborată a declaraţiilor inculpaţilor J., K. şi B.
Înalta Curte are în vedere declaraţiile inculpatului K., care a susţinut că, în prezenţa sa, J. a avut o discuţie cu B., "cu privire la anumite aspecte nu tocmai legale", respectiv la ridicarea unei cantităţi de ţigări de către un anume "HHHH." că a doua zi s-a discutat despre necesitatea "mutării ţigărilor şi a liniei clandestine de fabricare" la Petrobrazi, acţiunea fiind "planificată" în biroul lui J. (declaraţii din 21.09.2013) împreună cu B. E. De asemenea, acesta a susţinut că, împreună cu J. şi celelalte persoane prezente la biroul acestuia, s-au deplasat la locul unde era amplasată fabrica:
"Locaţia respectivă care ne-a fost arătată era în localitatea Blejoi, sat Ploieştiori. După ce am văzut acest spaţiu ne-am despărţit de cei trei deplasându-ne la biroul lui J. Pe drum l-am întrebat pe J. ce se află în acea locaţie şi acesta mi-a spus că sunt utilaje de producţie a ţigărilor pe care cei trei vor să le ia în baza unei datorii de aproximativ 100.000 - 150.000 euro. Tot în acea seară sau a doua seară mi-a spus să mă duc în zona unde erau utilajele pentru a se asigura că aceştia duc utilajele respective în spaţiul pus la dispoziţie de către el pe R. M-am dus la Blejoi singur, cu maşina mea, însă nu m-am apropiat foarte mult pentru a nu mă vedea aceştia. Când am ajuns lângă locaţie am constatat că era un tir în care se încărcau nişte baxuri iar la Hanul din apropiere l-am văzut pe B. împreună cu E. şi cei doi erau cu acelaşi x cu care i-am văzut la biroul lui J. (declaraţia din 06.12.2013). În ceea ce priveşte această deplasare, similar primei instanţe, Înalta Curte reţine că, în realitate, rolul inculpatului K. a fost de a asigura "contrafilajul" transportului, concluzie susţinută şi de inculpatul C. care a arătat că, în momentul în care a avut loc mutarea tutunului de la fabrica din Blejoi în spaţiul de pe R., "în faţa locaţiei unde era amplasată fabrica mai erau două persoane în două maşini diferite, despre care a aflat că erau oamenii lui J." (declaraţia din 18.12.2013).
Declaraţia inculpatului K. se coroborează cu cea a inculpatului J. din 12.11.2013, acesta arătând că, discuţia, la care a asistat atât el, cât şi K., s-a purtat în biroul său "între L. pe de o parte şi B. şi un cetăţean moldovean pe nume E. - identificat ulterior din planşe foto, iar "cei doi cetăţeni moldoveni i-au explicat lui L. că vor depozita tutun şi i-au cerut acestuia detalii privind locaţia, conectarea la curent electric, existenţa pazei şi a unor utilaje de încărcat-descărcat (motostivuitor). În cadrul discuţiei am aflat că motostivuitorul era necesar datorită dimensiunilor mari şi greutăţii baloţilor de tutun. În urma discuţiilor s-a ajuns la o înţelegere privind închirierea halei iar L. a cerut încheierea unui contract de închiriere scris în acest sens, cei doi fiind de acord cu perfectarea actului şi stabilind să pună la dispoziţie datele unei firme în numele căreia să se facă închirierea. Spre sfârşitul discuţiei au stabilit să meargă să vadă hala şi să contracteze totodată mijlocul de transport cu care trebuia mutat tutunul de la un depozit din Blejoi, judeţul Prahova, către hala din parcul industrial Brazi".
De asemenea, inculpatul B. a susţinut că, în data de 14 februarie 2013, în biroul lui J., unde se aflau şi acesta din urmă şi inculpaţii E. şi K., le-a comunicat despre "incidentul petrecut cu o seară înainte", "că s-a găsit o fabrică de ţigări în apropierea Ploieştiului, iar cum i-am explicat lui J., acesta a înţeles unde se află, însă a dorit să meargă până acolo, pentru că el îi cunoştea pe proprietari". J. a încercat să ia legătura cu persoana despre care ştia că deţine spaţiul, aflând astfel că era deţinut la acel moment de o altă persoană, respectiv XXXX. După ce B. a încercat să ia legătura cu XXXX., fără succes, acesta a purtat discuţii atât cu E., cât şi cu J., ambii comunicându-i că respectiva locaţie era în atenţia poliţiei.
Înalta Curte reţine şi faptul că inculpatul J. era naşul inculpatului B., iar firma care a fost "găsită" pentru a încheia contractul de închiriere a fost SC TTTTT. SRL, societate care nu îi este deloc străină acestui inculpat, în condiţiile în care este trimis în judecată, în dosarul penal nr. x/2014 al Tribunalului Prahova sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, inclusiv prin intermediul acestei societăţi (împrejurări rezultate din demersurile efectuate pentru aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002).
Nu în ultimul rând, este de menţionat şi faptul că susţinerile inculpatului J. în sensul că ar fi fost confundat de coinculpaţi cu F. nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte J. era cunoscut foarte bine de B., K. şi L. şi, pe de altă parte, inculpatul F. nu a avut nicio implicare în faptele ce fac obiectul prezentei analize.
Contrar apărărilor formulate, instanţa de apel constată, astfel, că cei doi inculpaţi aveau cunoştinţă de existenţa fabricii clandestine de ţigări ce funcţiona în Blejoi şi au acceptat să îşi dea sprijinul pentru continuarea activităţii acesteia, prin realocarea bunurilor ce urmau să fie depozitate într-un alt spaţiu. J. a fost cel care a identificat spaţiul necesar (aflat într-o zonă sigură, cu acces limitat, pretabil nevoilor inculpatului B.) şi a intermediat închirierea depozitului deţinut de inculpatul L., aceeaşi participare activă având-o şi inculpatul K. care a însoţit cel puţin unul dintre transporturile efectuate de la fabrica din Blejoi la R., pentru a asigura contrafilajul acestuia.
Contactul direct al celor doi inculpaţi cu B., lider al grupării infracţionale, dar şi cu E., cunoaşterea împrejurărilor legate de activitatea clandestină de producere de ţigări contrafăcute, caracterul complex al acestei activităţi care presupunea în mod necesar implicarea mai multor persoane, sunt apreciate de Înalta Curte ca dovezi ale faptului că inculpaţii J. şi K. au avut cunoştinţă de existenţa unui grupări infracţionale organizate şi au consimţit la sprijinirea acesteia în procesul de realocare a fabricii de la Blejoi la R.
Probatoriul anterior expus înlătură şi apărările formulate în apel de către inculpatul L., Înalta Curte reţinând că acesta a fost de acord cu închirierea spaţiului în condiţiile în care cunoştea extrem de clar ce produse urmau să fie depozitate. De altfel, deşi nu a recunoscut existenţa discuţiilor referitoare la natura bunurilor ce urmau să fie depozitate în locaţia pe care le-a pus-o la dispoziţie inculpaţilor B. şi E., totuşi, din declaraţiile acestuia rezultă că a aflat, la momentul în care cutiile erau descărcate, că acestea conţineau tutun:
"am observat că din autocamion au fost descărcate aproximativ 60 de cutii pe care era lipită o etichetă cu inscripţia "rumeguş de trandafir" ce conţineau tutun, moment în care eu le-am spus citez:
"mă băgaţi în puşcărie" (...) După ce autocamionul a fost descărcat, am încuiat şi am plecat acasă, spunându-mi că urmează să mai vină încă un astfel de transport, sens în care, după câteva ore am fost contactat telefonic să mă prezint la R. Aici au venit aceleaşi persoane şi un autocamion din care au fost descărcate, de asemenea, cutii cu tutun". Din aceeaşi declaraţie rezultă că a doua zi, C. însoţit de o altă persoană au venit şi au descărcat topuri de blanchete inscripţionate x, role de foiţă celofan şi staniol, timbre de marcare fiscală pentru ţigări specifice celor din republica Moldova, precum şi bidoane de aracet (declaraţia din 26.09.2013).
Împrejurarea că inculpatul cunoştea natura bunurilor depozitate în hala pe care o închiriase coinculpaţilor, rezultă şi din declaraţiile inculpaţilor Q. şi P. care au arătat că acesta s-a implicat şi în operaţiunile de încărcare a cutiilor de tutun în autoturisme cu ocazia mutării acestora de la Petrobrazi la Clinceni.
De asemenea, inculpatul L. i-a recunoscut pe coinculpaţii P., N. şi Q. ca fiind implicaţi în transportul în lunile iulie- august 2013 a "materialelor pentru producerea de ţigări şi anume tutun, role de hârtie, pachete ţigări, timbre, adezivi, poleială role" (declaraţia din 09.10.2013), rezultând şi din această depoziţie faptul că a cunoscut natura bunurilor depozitate.
Înalta Curte constată că inculpatul a cunoscut existenţa grupării infracţionale organizate, intrând în legătură directă cu inculpaţii B. şi E. (aflaţi în vârful ierarhiei) de la care a aflat activitatea desfăşurată de aceştia, dar şi cu inculpatul C. Acţiunile sale, de închiriere a spaţiului în care s-a depozitat, pentru o perioadă de câteva luni, o cantitate extrem de importantă de tutun (7 tone), precum şi produse accesorii necesare fabricării ţigaretelor (blanchete inscripţionate x, role de foiţă celofan şi staniol, timbre de marcare fiscală pentru ţigări specifice celor din republica Moldova, precum şi bidoane de aracet) constituie acte de sprijin ale grupării infracţionale prin asigurarea temporară a unui spaţiu necesar păstrării în condiţii de siguranţă (într-o zonă cu acces limitat, având intrarea asigurată cu pază) a materiei prime necesare producţiei de ţigarete. Deşi instanţa de fond a calificat faptele ca acte de aderare la grupul infracţional, Înalta Curte apreciază că acestea sunt doar acte de sprijin, având în vedere că ulterior nu au mai fost identificate alte fapte ale acestuia din care să rezulte un rol permanent în cadrul grupului.
În ce-l priveşte pe inculpatul G., din probele administrate rezultă că acesta l-a însoţit pe inculpatul B. în noaptea de 13/14.02.2013 cu ocazia deplasării la Ploieşti şi a întâlnirii cu HHHH., OOOOO., PPPPP., QQQQQ. şi DDDD. şi a participat la acţiunile din noaptea de 14/15.02.2013 de mutare a unei cantităţi de aproximativ 7 tone tutun din fabrica clandestină din Blejoi în spaţiul din R.
Înalta Curte reţine că inculpatul a cunoscut chiar din noaptea de 13/14.02.2013 despre acţiunile planificate de B. Astfel, din declaraţia inculpatului I., rezultă că în noaptea de 13/14.02.2013, în timp ce se aflau în faţa halei de la Blejoi, B. i-a comunicat că acolo operează o fabrică clandestină de ţigări, că au fost furate mai multe baxuri de ţigări şi că dorea "să ia tutunul, timbrele şi ce mai era", iar discuţia a continuat în maşină, la întoarcerea spre Bucureşti:
"pe drumul înapoi spre Bucureşti eu am condus maşina şi am continuat să vorbesc cu B. despre aceste lucruri în rusă, insistând că nu trebuie să facă ce voia el să facă. B. mi-a spus că există o asociere între unii de la Chişinău şi unii din România în legătură cu fabrica clandestină.." (declaraţie din 20.09.2019).
Înalta Curte constată că inculpatul G. este cetăţean al Republicii Moldova, cunoscător al limbii ruse şi se afla în relaţii apropiate cu inculpaţii B. şi A. După cum acesta arăta, de două ori pe săptămână obişnuia să ia masa cu A., la restaurantul UUUUUUU., iar aici i-a cunoscut şi pe B. şi E., persoane implicate în acţiuni vizând producţia clandestină de ţigări. Acesta era o persoană de încredere pentru B., care nu se ferea să vorbească/să planifice activităţile infracţionale în prezenţa sa (astfel cum rezultă din declaraţia inculpatului I.) fiind primul solicitat pentru a-l însoţi la Ploieşti, acceptând să meargă şi a doua seară, în condiţiile în care cunoştea că urmează să transporte tutunul necesar funcţionării fabricii într-o altă locaţie. De asemenea, inculpatul s-a implicat şi în asigurarea persoanelor care să ajute la manipularea bunurilor ce urmau a fi mutate, în acest sens fiind solicitat inculpatul H.
Încrederea de care se bucura inculpatul G. din partea lui B. rezultă şi din aceea că, spre deosebire de persoanele care l-au însoţit, inculpaţii H. şi martorul ZZZ., care s-au rezumat la operaţiunea de încărcare în tir a cutiilor aduse din depozit de ceilalţi inculpaţi, G. a intrat "în locaţia indicată de B.", unde "am constatat că se afla o cantitate mare de tutun ambalată în cutii iar în subsolul respectivei locaţii se afla o linie de fabricat ţigarete" (declaraţie inculpat din 23.01.2014).
Toate aceste împrejurări, la care se adăugă şi elementele corect reţinute de prima instanţă, legate de modul clandestin în care s-au desfăşurat ambele incursiuni, numărul mare de persoane implicate, natura bunurilor transportate - cutii cu tutun şi faptul că acestea erau depozitate într-un spaţiu în care era amenajată o linie de fabricat ţigarete reprezintă elemente suficiente pentru a duce la concluzia că inculpatul a acceptat faptul că prin acţiunile sale sprijină o grupare ce are drept scop contrafacerea de ţigări şi producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal.
Înalta Curte constată neîntemeiate şi criticile inculpaţilor vizând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru reţinerea formei de participaţie a complicităţii la comiterea infracţiunilor de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute şi de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat. Argumentele au vizat, pe de o parte, faptul că la depozitul de la Petrobrazi nu s-a desfăşurat nicio activitate de producţie de ţigarete (inculpatul J.); faptul că acţiunile inculpaţilor nu sunt anterioare sau concomitente acţiunilor autorului, respectiv ale inculpatului D., ci ulterioare acesteia, întrucât la momentul prezentării la fabrica din Blejoi, activitatea efectivă de contrafacere ori punere în circulaţie era consumată; împrejurarea că acţiunile de presupusă înlesnire efectuate vizează deţinerea unui produs ce nu poartă nicio marcă, neavând cunoştinţă despre marca utilizată în activităţile anterioare de contrafacere, respectiv x; că între ei şi autor, D., nu a existat niciun fel de înţelegere.
Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 26 C. pen. din 1969 (art. 48 C. pen.) pentru a circumscrie activitatea inculpaţilor ca acte de complicitate anterioară la săvârşirea infracţiunilor anterior menţionate.
În primul rând este de menţionat faptul că, în sarcina lui D. nu s-a reţinut doar implicarea în activitatea de la Blejoi, ci acesta a fost şi unul din coordonatorii fabricii de la Clinceni, ce şi-a desfăşurat activitatea folosind toată cantitatea de tutun ce a fost depozitată, temporar, la Petrobrazi. Actele de ajutor nu vizează, aşadar, activitatea desfăşurată la Blejoi, ci pe cea ulterioară, de la Clinceni, iar acţiunile inculpaţilor au reprezentat acte de sprijin efectiv în asigurarea materiei prime necesare funcţionării acestei fabrici (prin găsirea unui loc pentru depozitarea temporară, preluarea din spaţiul unde nu se mai putea desfăşura activitatea de producţie, asigurarea logisticii materiale şi umane necesare transportului tutunului). În mod cert, inculpaţii ştiau că activitatea clandestină de producţie de ţigarete urma să fie reluată, acestea fiind chiar motivele pentru care se transportau cele 7 tone de tutun, iar împrejurarea că, la acel moment, nu se cunoştea şi noua locaţie este fără relevanţă, inculpaţii ajutând la depozitarea temporară a tutunului, până când fabrica putea să îşi reia producţia. Tot fără relevanţă pentru reţinerea complicităţii este şi faptul că inculpaţii nu cunoşteau marca sub numele căreia urmau să se comercializeze ţigările ce urmau a fi produse. Inculpaţii ştiau însă că activitatea este una nelegală, desfăşurată clandestin, astfel că nu era obiectiv posibil ca aceasta să vizeze o marcă proprie înregistrată legal de membrii grupului infracţional.
Din punct de vedere subiectiv, fapta a fost comisă cu intenţie indirectă, inculpaţii acceptând ca cert sau eventual rezultatul ei socialmente periculos, respectiv,producţia clandestină de ţigări contrafăcute, în afara antrepozitului fiscal şi, totodată, având cunoştinţă şi acceptând că prin activitatea lor contribuie la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală de către autori.
Lipsa unei legături directe între inculpaţi şi autor, D., faptul că nu ar fi existat niciun fel de înţelegere cu acesta, nu prezintă relevanţă, întrucât, în cauză, complicitatea a fost una mediată, prin intermediul altor participanţi cu care inculpaţii au interacţionat în mod direct, respectiv cu inculpatul B.
Înalta Curte constată neîntemeiate şi criticile inculpaţilor J., K., G. şi L. referitoare la obligarea la plata despăgubirilor civile către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F.
Astfel, în condiţiile în care, în sarcina acestora s-a reţinut existenţa unor acte de ajutor efectiv la comiterea infracţiunilor de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute şi de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, obligarea acestora, în solidar cu autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, la plata sumei datorate bugetului de stat este conformă dispoziţiilor art. 1.369 alin. (1) C. civ. potrivit căruia, cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună ştiinţă, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei.
Înalta Curte constată că răspunderea acestora a fost limitată la suma de 2.588.835,85 RON (7.000.000 ţigări x 81,78 euro/1.000 ţigarete x 4,5223 RON/euro), corespunzătoare cantităţii de tutun ce a fost depozitată pe R. şi folosită ulterior pentru producerea ţigărilor la fabrica de la Clinceni (iulie - august 2013).
Singurele critici pe care instanţa de apel le găseşte întemeiate sunt cele care vizează împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale, conform legii noi, care, aşa cum s-a arătat este legea penală mai favorabilă inculpaţilor.
Potrivit legii identificate ca lege penală mai favorabilă, faptele reţinute în sarcina inculpaţilor J., K. şi G. se încadrează după cum urmează:
- infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare);
- complicitatea la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 rap. la art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă - închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă);
- complicitatea la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare).
De asemenea, faptele reţinute în sarcina inculpatului L. se încadrează după cum urmează:
- infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare);
- complicitatea la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 rap. la art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă - închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă);
- complicitatea la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- complicitatea la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- complicitatea la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare).
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. termenul de prescripţie va curge de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv luna februarie 2013 împlinindu-se în cursul aceleiaşi luni a anului 2018, iar pentru celelalte infracţiuni, dat fiind faptul că o condiţie de bază a complicităţii o constituie comiterea de către autor a faptei prevăzute de legea penală, termenul va curge de la data epuizării activităţii infracţionale a autorului, respectiv de la 20 septembrie 2013, împlinindu-se după caz la 19 septembrie 2018 respectiv 19 septembrie 2021.
Ca atare, sub acest aspect apelul inculpaţilor va fi admis, urmând a se dispune, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru toate infracţiunile anterior menţionate.
Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată, în raport cu dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va menţine dispoziţia privind obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În ceea ce priveşte criticile parchetului vizând greşita achitare a inculpaţilor J., K. şi G. pentru complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin motivele de apel, s-a susţinut că inculpaţii cunoşteau că activitatea infracţională viza şi mutarea, relocarea, respectiv depozitarea şi a materialelor auxiliare necesare fabricării ţigaretelor, şi, chiar în lipsa unui contact direct cu timbrele utilizate în domeniul fiscal falsificate, ambii inculpaţi şi-au oferit sprijinul, respectiv au ajutat în diferite moduri la relocarea tutunului şi materialelor auxiliare, inclusiv astfel de timbre, de la Blejoi la Petrobrazi.
Înalta Curte constată că în cauză nu au fost administrate probe clare din care să rezulte că inculpaţii au avut cunoştinţă de faptul că, între materialele ce urmau să fie depozitate în spaţiul din Petrobrazi, se aflau şi timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. Astfel cum în mod corect a arătat şi prima instanţă, acţiunile de producere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal şi de contrafacere a unei mărci nu implică în mod necesar folosirea de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, iar acceptarea de către inculpaţi a faptului că tutunul la depozitarea căruia contribuiau urma să fie folosit în scopurile indicate nu duce în mod automat la concluzia că aceştia aveau cunoştinţă de existenţa şi folosirea timbrelor fiscale falsificate.
În plus, din probatoriul administrat rezultă faptul că transportul blanchetelor, timbrelor şi al celorlalte materiale necesare producerii de ţigarete s-a făcut de către inculpatul C. împreună cu inculpaţii E. şi B. "toţi trei ne-am dus la locaţia unde era amplasată linia clandestină de ţigări. De acolo am încărcat autoutilitara cu blanchete, timbre, folii, lipici şi al celorlalte materiale necesare producerii de ţigări. După ce a fost încărcată autoutilitara aceasta a fost dusă în curtea imobilului unde avea biroul J., la volan aflându-se E.". Nu există probe din care să rezulte că inculpatul J. ar fi cunoscut despre bunurile aflate în autoturismul lăsat în curtea imobilului unde se afla biroul său (neexistând date că ar fi ştiut măcar despre parcarea maşinii în acest loc).
Din declaraţia inculpatului L., rezultă că aceste produse (topuri de blanchete inscripţionate x, role de foiţă celofan şi staniol, timbre de marcare fiscală pentru ţigări specifice celor din republica Moldova, precum şi bidoane cu aracet) au fost aduse la depozitul din Petrobrazi, după transportul tutunului, a doua zi, de către C. (declaraţia din 26.09.2013).
În acest context, în care nu s-a demonstrat implicarea inculpaţilor în acţiunile de deţinere şi folosire de timbre utilizate în domeniul fiscal, soluţia primei instanţe de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. este corectă, criticile formulate de parchet fiind nefondate.
F. În ceea ce priveşte apelul inculpatului H. şi motivul de apel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. prin care se critică soluţia de achitare a acestuia
Înalta Curte constată că inculpatul nu a criticat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, ci doar încadrarea în drept a acesteia, susţinându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive pentru niciuna dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
În sarcina inculpatului H. instanţa de fond a stabilit că a ajutat la operaţiunile de încărcare şi descărcare a camionului care a transportat cutiile cu tutun din localitatea Blejoi la depozitul de la Petrobazi. Concret, inculpatul H. şi martorul ZZZ. au stat în camion şi au preluat cutiile cu tutun care erau aduse pe europaleţi de către B. şi E., o operaţiune similară de descărcare, fiind efectuată la depozitul de la Petrobazi.
Înalta Curte costată că nu există probe din care să rezulte că, anterior acestei activităţi, inculpatul ar fi cunoscut natura bunurilor ce erau transportate, însă, după cum recunoaşte, în timpul operaţiunilor de manipulare a cutiilor, una dintre ele s-a rupt şi, atât el, cât şi martorul ZZZ. au putut observa că aceasta conţine tutun.
Deşi este evident, din cele reţinute de prima instanţă şi necontestate de către inculpat, că a existat un act de ajutor la manipularea cutiilor conţinând tutunul care a fost depozitat la Petrobrazi, problema care se ridică în continuare este dacă acesta constituie un ajutor efectiv la comiterea ulterioară, de către inculpatul D., a infracţiunilor de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, respectiv de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat.
Înalta Curte reţine că, pentru a fi îndeplinite exigenţele art. 48 C. pen., contribuţia complicelui de sprijinire a săvârşirii faptei trebuie să fie reală şi efectivă, respectiv să se integreze în antecedenţa cauzală a rezultatului ilicit şi să fie folosită de autorul faptei.
Spre deosebire de toţi ceilalţi inculpaţi, contribuţia inculpatului H. este extrem de limitată, similară cu cea a martorului ZZZ., care nici nu a fost trimis în judecată, şi constă, practic, în preluarea şi aşezarea în camion a acestor cutii, urmată de o procedură similară de descărcare. Inculpatul nu cunoştea despre existenţa fabricii clandestine de ţigarete, nu a avut nicio implicare în găsirea/închirierea spaţiului de la Petrobrazi, în identificarea mijlocului auto necesar transportului, în preluarea/scoaterea efectivă a tutunului din fabrica de la Blejoi (nici nu a intrat în interior) şi nici în operaţiunile ulterioare de mutare a tutunului de la Petrobrazi la Clinceni. După cum rezultă din cele prezentate anterior, circumstanţele de fapt în care a acţionat inculpatul H. nu sunt deloc similare cu cele reţinute în privinţa inculpatului G., deşi instanţa de fond a analizat situaţia sa împreună cu cea a acestui inculpat.
Contribuţia inculpatului H. este una minoră (ajutor pentru încărcarea şi descărcarea cutiilor cu tutun), ce nu poate fi caracterizată ca o înlesnire a producerii rezultatului faptei autorului, constând în producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat sau contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute. Şi fără sprijinul său, tutunul ar fi fost transportat în acea seară la depozitul de la Petrobrazi, acţiunile sale contribuind doar la desfăşurarea mai rapidă a operaţiunilor de încărcare - descărcare, şi nu la asigurarea materiei prime necesare funcţionării noii fabrici sau la depozitarea temporară a acesteia, aşa cum s-a stabilit în sarcina celorlalţi inculpaţi.
Înalta Curte constată, astfel, că lezarea valorilor sociale protejate prin normele de incriminare nu a fost în mod concret facilitată prin faptele inculpatului H. În aceste circumstanţe, actele sale nu îmbracă forma participaţiei penale, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reţinerea complicităţii la infracţiunile de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 rap. la art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 şi de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015.
În cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, în varianta sprijinirii, acţiunile inculpatului fiind cu totul izolate, contribuţia sa efectivă nefiind de natură să înlesnească sau să ajute în vreun fel activitatea grupului (ai cărui membrii îi erau total necunoscuţi).
Instanţa de apel apreciază întemeiate criticile inculpatului, astfel că, prin admiterea apelului declarat de acesta, Înalta Curte va desfiinţa soluţia de condamnare pronunţată de instanţa de fond, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va dispune achitarea inculpatului H. pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.; complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului H. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., parchetul a formulat critici similare celor anterior analizate în cazul inculpaţilor J., K. şi G.
Înalta Curte constată că toate argumentele anterior expuse în cazul celorlalţi inculpaţi sunt pe deplin incidente şi în privinţa inculpatului H., acesta nefiind implicat în nici un mod în acţiuni de deţinere şi folosire de timbre utilizate în domeniul fiscal sau de transport al acestora. Astfel cum rezultă din probatoriul anterior expus, produsele accesorii constând în topuri de blanchete inscripţionate x, role de foiţă celofan şi staniol, timbre de marcare fiscală pentru ţigări specifice celor din republica Moldova, precum şi bidoane conţinând aracet au fost aduse la depozitul din Petrobrazi, a doua zi, după transportul tutunului, de către C.
G. Asupra motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. cu privire la inculpatul I.
În susţinerea acestui motiv de apel, parchetul a arătat că, din probatoriul administrat, a reieşit rolul şi activitatea inculpatului astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare, făcându-se referire la declaraţiile inculpaţilor K., B., H., G., C. coroborate cu declaraţiile martorului ZZZ. S-a arătat că, din materialul probator, rezultă că inculpatul s-a deplasat iniţial la Ploieşti, la solicitarea inculpatului B., deplasare care a avut ca scop intimidarea şi pedepsirea persoanelor ce intraseră în fabrica de la Blejoi, fiind conştient că participa la o acţiune de reglare de conturi. Mai mult, din declaraţia dată de inculpatul I., în cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond, a rezultat că el a observat, cu acea ocazie, o maşină suspectă în zona şi i-ar fi zis inculpatului B. că probabil acea maşină asigura filajul, motiv pentru care au pornit în urmărirea acelei maşini. Din declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către inculpatului H. şi martorul ZZZ. a reieşit că inculpatul a fost prezent şi la acţiunea ulterioară de încărcare/descărcare a tutunului. Deopotrivă, s-a apreciat că sunt relevante cu privire la situaţia inculpatului I. chiar declaraţiile acestuia, precum şi cele al inculpatului H. şi ale martorilor ZZZ. şi UUU.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe de achitare a inculpatului întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este corectă, în cauză fiind dovedită, în afara oricărei îndoieli, doar participarea inculpatului la deplasarea din noaptea de 13/14.02.2013 pe centura municipiului Ploieşti, împreună cu coinculpaţii B., G. şi H., nu şi în noaptea următoare, când au avut loc activităţile de transportare a tutunului la depozitul de la R.
Deşi Ministerul Public face trimitere prin motivele de apel la declaraţiile tuturor inculpaţilor implicaţi în această faptă şi la cele ale martorului ZZZ., Înalta Curte reţine că numai inculpatul H. şi martorul ZZZ. au făcut referire, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, la deplasarea inculpatului I. la Blejoi, în noaptea de 14/15.02.2013.
Cu ocazia audierii în faţa instanţei, declaraţia martorului ZZZ. a fost însă ezitantă în ceea ce-l priveşte pe I., arătând că acesta seamănă cu o persoană care a participat la evenimentele din noaptea de 14/15.02.2013 "însă nu sunt foarte sigur" (declaraţia din 24.05.2019).
Inculpatul H. a susţinut în faţa instanţei că inculpatul I. a fost prezent doar la prima deplasare la Ploieşti, cea din seara de 13/14.02.2013, aceeaşi fiind poziţia inculpatului şi cu ocazia audierii sale de către Înalta Curte:
"am fost sunat de către G. în seara zilei de 14 februarie şi m-a întrebat dacă pot să îl ajut să încarce nişte cutii cu haine şi m-a rugat să mai iau pe cineva cu mine pentru că sunt voluminoase. L-am sunat pe ZZZ., cu care în acea vreme eram prieteni şi încă suntem prieteni, lucram împreună. Între timp acesta a venit la mine după care, G. a venit, ne-a luat şi ne-am dus la Ploieşti. Pe I. l-am cunoscut cu ocazia termenelor de judecată în instanţă. Nu a fost în noaptea dintre 14/15 februarie 2013 împreună cu noi. Am fost doar noi trei. La faţa locului, din câte îmi amintesc, a mai fost persoana care a fost audiată astăzi, instanţa aducându-mi la cunoştinţă că e vorba de inculpatul C., iar alte persoane nu mi le amintesc din cauza trecerii timpului" (declaraţia din 24.05.2019).
Înalta Curte constată că toţi ceilalţi inculpaţi au susţinut că I. nu a participat la acţiunea din noaptea de 14/15.02.2013, aceeaşi fiind şi poziţia inculpatului. Astfel, inculpatul G. a arătat, în mod constant, că în noaptea de 14/15.02.2013 a mers la Blejoi împreună cu B., H. şi ZZZ. Aceleaşi persoane au fost menţionate şi cu ocazia audierii sale de către Înalta Curte:
"în noaptea de 14/15 februarie 2013 am fost la Blejoi împreună cu H. şi un băiat pe nume ZZZ. I. nu a fost împreună cu noi atunci" (declaraţia din 25 ianuarie 2022). În acelaşi sens sunt şi declaraţiile inculpatului C., care, inclusiv cu ocazia audierii sale în apel a arătat că "în seara/noaptea de 14/15 februarie 2013 eram cu E., l-am lăsat pe acesta într-o parcare, după care mi-a solicitat să vin cu un bidon de motorină. M-am întâlnit cu acesta, era însoţit de B., pe care nu îl cunoşteam în acel moment, şi m-a rugat să merg cu el, să îl ajut să încarce nişte cutii. Cu acea ocazie am constatat că ajutau la încărcare şi alţi trei băieţi, unul dintre ei fiind G. şi alte două persoane al căror nume nu îl cunosc, dar ştiu că sunt trimişi în judecată alături de mine. (...) I. nu a fost sigur, întrucât îl cunosc pe acesta din anul 1998, am fost colegi la facultate şi am locuit într-o cameră de cămin împreună" (declaraţia 25 ianuarie 2022). Împrejurări de fapt similare rezultă şi din declaraţiile inculpaţilor B. "I. nu a fost şi în a doua seară" (declaraţia 23 noiembrie 2021) şi K. "nu l-am văzut în data de 14-15 februarie 2013" (declaraţia din 25 ianuarie 2022).
Referitor la inculpatul L., care l-a recunoscut de pe planşe foto pe I., declaraţiile sale îl plasează pe inculpat într-o altă acţiune, ulterioară, de transportare a materialelor depozitate de la R., astfel că nu prezintă relevanţă în raport cu acuzaţia concretă adusă acestuia. Cu privire la evenimentele din noaptea de 14/15.02.2013, inculpatul L. i-a identificat în mod expres pe inculpaţii C., B., E. şi H.
Inculpatul I. a susţinut constant că l-a însoţit pe B. doar în prima seară, iar a doua zi, când acesta i-a telefonat solicitându-i să meargă împreună, l-a refuzat, motivându-i că este la o petrecere. Înalta Curte constată că această apărare a fost confirmată de martora UUU., care, ascultată în faţa instanţei de fond, a arătat că, în seara de 14.02.2013 inculpatul I. şi soţia sa au participat la petrecerea de ziua sa de naştere, în intervalul 18:00 - 01:00.
În acest context probator, Înalta Curte constatată că declaraţiile iniţiale ale inculpatului H. şi ale martorului ZZZ., asupra cărora aceştia au şi revenit ulterior, nu pot fundamenta o altă soluţie decât cea pronunţată de prima instanţă, criticile formulate de Ministerul Public fiind neîntemeiate.
H. Asupra apelului inculpatului E. şi a motivelor de apel invocate de către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. cu privire la acest inculpat
Aşa cum rezultă din motivele de apel anterior expuse, o primă critică vizează nemotivarea hotărârii, susţinându-se că instanţa de fond nu ar fi răspuns tuturor apărărilor formulate de către inculpat, motiv pentru care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.
Criticile sunt neîntemeiate. Înalta Curte constată că expozitivul hotărârii corespunde exigenţelor unei motivări ample asupra chestiunilor de fapt şi de drept, atât din perspectiva dispoziţiilor art. 401- 403 C. proc. pen., cât şi a dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a jurisprudenţei în materie (cauzele Artico contra Italiei § 33; Perez contra Franţei § 80; Boldea contra României § 28; Tatishvili contra Rusiei § 58; Suominen contra Finlandei § 36).
În jurisprudenţa Curţii s-a reţinut că ceea ce este esenţial pentru desfăşurarea şi garantarea unui "proces echitabil" este ca instanţa să nu se rezume la confirmarea acuzaţiei, ci să examineze în mod real problemele importante supuse judecăţii. În cauză, instanţa de fond a cenzurat fiecare acuzaţie penală formulată împotriva inculpatului, printr-o amplă analiză a materialului probator administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti. Examinând cauza sub toate aspectele, instanţa a relevat în conţinutul hotărârii apelate propriile considerente şi chiar s-a delimitat, în mod semnificativ, de conţinutul actului de sesizare.
Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunile de spălare de bani şi contrabandă, au fost reţinute toate apărările formulate de inculpat, iar referitor la celelalte acuzaţii aduse, au fost înlăturate motivat, cu referire la probele administrate în cauză, mai multe fapte descrise în rechizitoriu, în sarcina inculpatului reţinându-se că singurele dovedite sunt cele legate de implicarea acestuia în evenimentele din data de 14.02.2013 (mutarea a 7 tone din tutunul depozitat la fabrica din Blejoi în spaţiul de pe R. şi scoaterea din incinta fabricii a unor materiale necesare producţiei de ţigări) şi faptul că E. a fost persoana care, în cursul lunii mai 2013, "l-a recomandat" lui B. pe inculpatul C. ca pe o persoană care a mai lucrat în domeniul tutunului, în vederea operaţionalizării fabricii de ţigarete de la Clinceni.
În ceea ce priveşte evenimentele din data de 14.02.2013 şi cele ulterioare acestei zile, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte constată existenţa unui amplu material probator care demonstrează implicarea inculpatului E. atât în decizia de mutare a tutunului şi a materialelor de la Blejoi în spaţiul de pe R., cât şi în activităţile de mutare efectivă a acestora. Practic, toţi ceilalţi inculpaţi şi martori care au participat la aceste evenimente îl menţionează pe inculpatul E.: prezent la discuţiile anterioare din biroul inculpatului J. (declaraţiile inculpaţilor B., C., J. şi K.); implicat în transportul blanchetelor, timbrelor şi al celorlalte materiale necesare producerii de ţigarete, alături de inculpaţii C. şi B. "toţi trei ne-am dus la locaţia unde era amplasată linia clandestină de ţigări. De acolo am încărcat autoutilitara cu blanchete, timbre, folii, lipici şi al celorlalte materiale necesare producerii de ţigări. După ce a fost încărcată autoutilitara aceasta a fost dusă în curtea imobilului unde avea biroul J., la volan aflându-se E." (declaraţie C.); implicat în aducerea camionului de 7,5 tone x, folosit pentru efectuarea transporturilor de tutun de la Blejoi la R. (inculpaţii C., G., H. şi L.).
Referitor la actele de instigare, apărarea a invocat faptul că prin hotărâre nu au fost menţionate actele materiale comise concret de inculpat, lipsind, totodată, şi identificarea persoanelor cu privire la care a avut loc această presupusă activitate infracţională.
Înalta Curte constată că, sub acest aspect, criticile inculpatului sunt întemeiate, instanţa de apel neregăsind nici în rechizitoriu şi nici în sentinţa penală descrise acţiuni concrete ale inculpatului E. care să se circumscrie unei activităţi de determinare a unei alte persoane să comită infracţiunile de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate; de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării; de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat.
Deşi la termenul din data de 20 decembrie 2019, instanţa de fond a discutat asupra încadrării juridice a faptelor inculpatului E., stabilind că "urmează a se reţine în continuare forma de participaţia a instigării, cu precizarea că acţiunile inculpatului, astfel cum acestea au fost reţinute de Parchet, înglobează şi elemente de complicitate, cu titlu de exemplu, putând fi indicate acţiunile din perioada 14 - 15.02.2013, când Parchetul susţine că inculpatul E. ar fi fost implicat în transportul materiei prime şi a unor materiale de la fabrica din Blejoi la depozitul de pe R., or, forma de participaţia a instigării este, în general, considerată ca înglobând forma de participaţie a complicităţii, motiv pentru care nu se va proceda la schimbarea încadrării juridice" se constată că, ulterior, prin hotărâre, nu a identificat care sunt aceste acţiuni specifice instigării, singura menţiune fiind cea referitoare la inculpatul C. care ar fi fost "recomandat" inculpatului B. "ca pe o persoană care a mai lucrat în domeniul tutunului", în vederea operaţionalizării fabricii de ţigarete de la Clinceni.
Înalta Curte apreciază că această faptă nu este suficient de caracterizată pentru a constitui un act de instigare a inculpatului C. în activitatea infracţională vizând fabrica de la Clinceni, nefiind descrise acte de determinare a acestui inculpat, ci, mai degrabă, acte de determinare a inculpatului B. de a-l accepta în "desfăşurarea afacerii Clinceni" pe C., în condiţiile în care inculpatul E. era supus anchetei penale referitoare la fabrica de la Braşov.
Cele anterior constatate nu determină, însă, pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatului, întrucât, în conţinutul unităţii legale de infracţiune au fost reţinute, în mod corect, şi acte materiale care îmbracă forma complicităţii, respectiv faptele din perioada 14 - 15.02.2013, când acesta a fost implicat în acţiunile de mutare a tutunului şi produselor accesorii necesare pentru producerea de ţigarete (timbre fiscale, blanchete, etc.) de la fabrica din Blejoi la R. (anterior analizate, prin referire la probele care susţin acuzaţiile aduse).
În aceste circumstanţe, Înalta Curte, prin schimbarea încadrării juridice, va înlătura din conţinutul infracţiunilor continuate reţinute în sarcina acestuia actele materiale de instigare, în drept faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate; de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării; de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, toate comise în forma de participaţie a complicităţii. Argumentele pentru care aceste acţiuni se circumscriu unor acte de complicitate au fost anterior expuse în cazul coinculpaţilor J., K. L. şi G. (pct. E), la care Înalta Curte face trimitere.
În ceea ce priveşte critica parchetului referitoare la soluţia de achitare pentru infracţiunea de contrabandă, Înalta Curte constată că, prin rechizitoriu, s-a reţinut că inculpatul a deţinut, împreună cu TTTTTT. şi OOOOOO., un depozit situat în Ploieşti, str. x, depozit unde au fost identificate un număr de 10.134 pachete x, 109.648 pachete x, 8.969 pachete x, 5.890 pachete x, 1.990 pachete x, 8.850 pachete x, toate acestea provenind din contrabandă.
Tot referitor la acest depozit, s-a reţinut prin actul de sesizare că aici au fost depozitate şi cele 400 de baxuri de ţigări x care, în perioada 11-12.02.2013, au fost scoase din fabrica clandestină de la Blejoi de inculpaţii U., D. şi E., din care 100 de baxuri ar fi fost valorificate de acesta din urmă.
Faptele au fost circumscrise infracţiunilor de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006; contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.; deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (încheierea de şedinţă din 20 decembrie 2019).
Ministerul Public a criticat soluţia de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, invocând sub aspect probator procesul-verbal din data de 18.09.2013 şi procesele-verbale de percheziţie domiciliare efectuate la data de 20.09.2013 la adresa din str. x Ploieşti, procesele-verbale de supraveghere întocmite în baza mandatelor de siguranţă naţională, menţiunile din agenda descoperită cu ocazia percheziţiei din data de 12.03.2013 la domiciliul inculpatului E. precum şi declaraţiile martorului KKK. şi ale inculpatului N.
Înalta Curte constată că toate aceste probe au fost analizate de către prima instanţă, parchetul neaducând prin motivele de apel contraargumente faţă de cele reţinute prin hotărârea de achitare, rezumându-se a prezenta aceleaşi împrejurări de fapt ca în rechizitoriu.
În primul rând, şi instanţa de apel reţine că nu au fost administrate probe care să conducă la concluzia vreunei implicări a inculpatului E. în închirierea sau depozitarea de ţigări de contrabandă sau ţigări x la adresa din str. x. Procesele-verbale de supraveghere operativă nu l-au plasat pe inculpat în prezenţa numitului TTTTTT. şi nici în apropierea acestui depozit.
În ceea ce priveşte procesul-verbal din data de 18.09.2013, în care se menţionează o întâlnire dintre OOOOOO. şi E. din data de 27.07.2013, cu ocazia căreia inculpatul ar fi primit cheile autoutilitarei x cu număr de înmatriculare x, folosită ulterior de o persoană necunoscută pentru a efectua o deplasare la adresa din str. x Ploieşti, de unde ar fi încărcat pachete voluminoase conţinând ţigări de contrabandă, similar instanţei de fond, Înalta Curte constată că acesta nu are o valoare probatorie, nefiind întocmit în condiţiile art. 198 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, din conţinutul său, nu rezultă dacă procesul-verbal a fost întocmit în urma unei activităţi de supraveghere operativă, în baza constatărilor proprii ale organelor judiciare sau a informaţiilor furnizate de unii martori. Nu este prezentat nici modul în care s-a stabilit cărui autovehicul aparţinea cheia ce a fost predată inculpatului E. sau care era conţinutul cutiilor transportate.
În ceea ce priveşte procesele-verbale de supraveghere întocmite în baza mandatelor de siguranţă naţională, astfel cum s-a arătat anterior, acestea nu pot fi valorificate din punct de vedere probator în procesul penal, iar menţiunile din agenda identificată cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 12.03.2013 în Dosarul nr. x/2012, ce cuprind mai multe sume de bani şi nume, precum şi un calcul al unei taxe vamale, nu conţin elemente care să particularizeze faptele inculpatului şi să facă astfel legătura cu acuzaţiile din prezenta cauză (sumele putând să provină din funcţionarea fabricii de la Braşov).
În realitate, singurele probe în susţinerea acuzaţiilor sunt declaraţiile inculpatului N. şi ale martorului KKK., cu menţiunea că declaraţiile martorului referitoare la implicarea lui E. în comercializarea de ţigări de contrabandă sunt unele mediate, sursa informaţiilor fiind tot inculpatul N. În acest context, Înalta Curte constată că aceste probe sunt insuficiente pentru a putea fundamenta o hotărâre de condamnare, soluţia instanţei de fond de achitare a inculpatului E. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. fiind corectă.
Referitor la infracţiunile de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), alin. (3), lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998 şi deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, instanţa de apel constată o contradicţie vădită între considerentele sentinţei, în care se arată că nu există probe din care să rezulte implicarea inculpatului E. în închirierea sau depozitarea de ţigări de contrabandă sau ţigări x la adresa din str. x, în sustragerea celor 400 de baxuri de ţigări de la Blejoi şi în comercializarea a 100 de baxuri de ţigări contrafăcute x, şi soluţia de condamnare pentru aceste infracţiuni.
Înalta Curte reţine că, pe lângă lipsa probelor din care să rezulte implicarea inculpatului în închirierea acestui depozit, contractul de închiriere este ulterior evenimentelor din 11 - 12.02.2013, când au fost sustrase cele 400 de baxuri de ţigări contrafăcute de la fabrica clandestină din Blejoi, respectiv în data de 02.07.2013. De asemenea, din declaraţiile martorilor PP. şi DDD., rezultă că depozitul a fost folosit începând cu vara anului 2013.
Totodată, sunt avute în vedere şi procesele-verbale de supraveghere operativă pentru perioada 10.02 - 12.02.2013, inclusiv cel de supraveghere a inculpatului E., care nu îl plasează pe inculpat în localitatea Blejoi sau la complexul SSSSSSS., unde au fost cazaţi peste noapte numiţii BBBB., D., LLLLL., IIII., P., NNNNN., MMMMM., ZZZZ. şi YYYY.
Singurele probe care ar putea face legătura dintre inculpatul E. şi sustragerea baxurilor cu ţigări sunt declaraţiile martorului ZZZZ., care a arătat că, după ce a aflat unde era amplasată fabrica, i-a comunicat acest lucru inculpatului E. şi existenţa unei scurte întâlniri dintre acesta şi martor ce a avut loc la data de 12.02.2012, ora 13:20, după sustragerea ţigărilor.
În rechizitoriu se arată că "în perioada 08.02 - 09.02.2013 au avut loc mai multe întâlniri între E. şi ZZZZ., ocazie cu care acesta i-a comunicat faptul că cu ajutorul inculpaţilor JJJJJ. şi HHHHH., inculpaţii D. şi BBBB. intenţionează să-şi recupereze banii de la EEEE., printr-o acţiune în forţă de preluare a stocului de ţigări produs la fabrica clandestină amplasată în loc. Blejoi din apropierea mun. Ploieşti". De asemenea, se susţine că "din cercetări a rezultat că valorificarea ulterioară a ţigărilor x scoase din fabrică în perioada 11 - 12.02.2013, a fost asigurată în parte de inc. E. (aprox. 100 de baxuri), o altă parte fiind asigurată de inc. D. şi inc. BBBB., cu sprijinul inc. F. (aprox. 300 de baxuri), acesta din urmă având contribuţie exclusiv în asigurarea unui spaţiu de depozitare pe o perioadă scurtă de timp, până la valorificare, a cantităţii respective de ţigări".
Înalta Curte constată că întâlnirile dintre E. şi ZZZZ. au fost susţinute probator de interceptările unor discuţii telefonice prin care cei doi stabileau să se întâlnească la o cafenea, însă, dincolo de faptul că nu mai pot fi valorificate probator, chiar dacă ar fi fost avute în vedere nu demonstrau mai mult decât planificarea unor întâlniri, nu şi conţinutul eventualelor discuţii.
În ceea ce priveşte susţinerea că "din cercetări a rezultat că valorificarea ulterioară a ţigărilor x scoase din fabrică în perioada 11 - 12.02.2013, a fost asigurată în parte de inc. E. (aprox. 100 de baxuri)," instanţa de apel reţine că prin actul de sesizare nu au fost indicate probele care au condus la această concluzie, iar din declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor nu au rezultat elemente care să îl plaseze pe inculpat în acţiuni de comercializare a ţigaretelor sustrase din fabrica clandestină de la Blejoi.
Ca atare, Înalta Curte constată că este corectă situaţia de fapt stabilită pe prima instanţă, însă, concluzia la care s-a ajuns, de condamnare a inculpatului, este în totală contradicţie cu aceasta. Sub acest aspect, criticile formulate în apelul inculpatului sunt întemeiate, în cauză impunându-se achitarea acestuia în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., neexistând probe care să demonstreze deţinerea în afara antrepozitului fiscal şi punerea în circulaţie de către inculpat a ţigaretelor x sustrase din fabrica clandestină de la Blejoi.
În ceea ce priveşte criticile parchetului vizând soluţia de achitare a inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actele materiale privind achiziţionarea autoturismului şi investirea sumelor de bani provenite din săvârşirea de infracţiuni la UUUUU. din Baloteşti, disimulate prin încheierea unui contract de împrumut).
În sarcina inculpatului, s-a reţinut, prin rechizitoriu, săvârşirea infracţiunii de spălare de bani constând şi în achiziţionarea în cursul anului 2011, a autoturismului, în leasing de la Y. SA, conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011, valoarea totală cu TVA a contractului fiind de 54.120,18 euro, iar rata lunară de leasing de 767 euro, arătându-se că, pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului sau a dreptului asupra acestuia, contractul de leasing a fost încheiat pe numele SC EEEEEEE. SRL
În esenţă, instanţa de fond a reţinut faptul că autoturismul a făcut obiectul unui contract de leasing încheiat la 21.06.2011 de Y. SA cu SC EEEEEEE. SRL, neexistând probe din care să rezulte că, la acea dată, inculpatul E. era implicat în desfăşurarea unei activităţi infracţionale, al cărei produs să fie supus unei operaţiuni de "spălare", şi, totodată, că, în cazul încheierii contractului de leasing financiar, nu este îndeplinită nici cerinţa existenţei unei operaţiuni de "ascundere" a provenienţei sumelor de bani utilizate pentru achitarea ratelor.
Prin motivele de apel, Ministerul Public a susţinut că ratele lunare aferente creditului au fost achitate de către inculpat şi că, atât prezenta cauză cât şi dosarul în care a fost condamnat anterior, nr. x/2013 al Curţii de Apel Braşov, vizează infracţiuni apte să creeze un beneficiu financiar.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o amplă analiză a contractului de leasing, subliniind faptul că acesta nu are ca obiect transmiterea dreptului de proprietate ci doar a folosinţei şi posesiei bunului vizat. Transmiterea dreptului de proprietate are loc, de regulă, la expirarea contractului de leasing, în urma achitării valorii reziduale, însă, în prezenta cauză contractul a fost reziliat.
Ceea ce este relevant în cauză şi ceea ce trebuia demonstrat pentru reţinerea infracţiunii de spălare de bani era săvârşirea unei infracţiuni anterioare de către inculpatul E., al cărei produs să fie supus unei operaţiuni de albire, în modalitatea reţinută prin rechizitoriu, respectiv prin încheierea contractului de leasing pe numele SC EEEEEEE. SRL
Or, în cauză nu s-a dovedit faptul că, la momentul încheierii contractului de leasing financiar - iunie 2011, inculpatul E. era implicat într-o activitate infracţională producătoare de venituri, din care să fi achitat avansul în cuantum de 16.450 euro. În acest sens, se reţine că, în dosarul penal nr. x/2013 al Curţii de Apel Braşov, inculpatul E. a fost condamnat pentru o activitate infracţională desfăşurată în perioada 2012-2013, în sarcina acestuia reţinându-se că împreună cu JJJJ. şi HHH., inculpatul E. a constituit un grup infracţional organizat la începutul anului 2012 în scopul de a produce clandestin ţigarete, spaţiul necesar amplasării şi funcţionării utilajelor fiind amenajat în primăvara anului 2012. Activitatea fabricii şi producerea de ţigarete în afara unui antrepozit fiscal, au fost plasate de Curtea de Apel Braşov în perioada iulie - august 2012.
În prezenta cauză, acuzaţiile aduse inculpatului au vizat fapte petrecute în perioada martie 2013, deci mult ulterior datei încheierii contractului de leasing financiar.
Împrejurarea că, durata contractului s-a suprapus peste o activitate infracţională susceptibilă să fie aducătoare de venituri (începând cu lunile iulie august 2012), astfel că este posibil ca o parte din rate să fi fost achitate din bani proveniţi din comercializarea ţigaretelor produse la fabrica de la Braşov, nu prezintă relevanţă, având în vedere modul de formulare a acuzaţiei penale (încheierea contractului pe numele SC EEEEEEE. SRL, pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului sau a dreptului asupra acestuia).
Totodată, similar instanţei de fond, şi Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită nici cerinţa existenţei unei operaţiuni de "ascundere" a provenienţei sumelor de bani utilizate pentru achitarea ratelor. Contractul a fost semnat de inculpatul E., în calitate de administrator şi asociat al societăţii SC EEEEEEE. SRL, dar şi în calitate de garant, acesta figurând şi în calitate de utilizator al bunului indicat. Contractul fiind încheiat de o societate comercială, provenienţa sumelor de bani folosite pentru achitarea ratelor poate fi determinată cu uşurinţă, prin analiza contabilităţii acesteia, a extraselor de cont, iar în ceea ce priveşte adevăratul beneficiar al autoturismului, identitatea acestuia era evidentă din chiar cuprinsul contractului de leasing.
Referitor la cea de-a doua faptă, vizând investirea unei părţi din sumele de bani provenite din săvârşirea de infracţiuni la UUUUU. din Baloteşti, iar pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, inculpatul a încheiat cu martorul XX. - administratorul UUUUU. - contractul de împrumut cu garanţie ipotecară autentificat sub nr. x/18.05.2012 de B.N.P. FFFFFFF. pentru suma de 150.000 euro, în care "împrumutător" figurează numita GGGGGGG. (apropiată a lui E.), singurele împrejurări invocate prin motivele de apel ale parchetului se referă la faptul că "prin actul de sesizare că prima fabrică de ţigarete a fost operaţionalizată la începutul anului 2012, sub directa coordonare a inculpaţilor E. şi C.".
Înalta Curte constată că în privinţa situaţiei de fapt referitoare la momentul de la care a funcţionat efectiv fabrica de la Braşov există o hotărâre de condamnare a inculpatului E. (Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), prin care s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că activitatea de producţie de ţigarete s-a desfăşurat în lunile iulie - august 2012 (în perioada anterioară fiind desfăşurate acţiunile necesare operaţionalizării acestei fabrici).
Ca atare, şi în acest caz se constată lipsa reţinerii unei activităţi infracţionale producătoare de venituri anterioare încheierii contractului de împrumut autentificat sub nr. x/18.05.2012, astfel că faptele inculpatului E. nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
În plus, Înalta Curte face trimitere şi la celelalte argumente ale primei instanţe, referitoare la faptul că inculpatul E. a făcut dovada că, anterior încheierii contractului de împrumut, înstrăinase imobilul din str. x, Bucureşti, în schimbul sumei de 292.000 euro, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.03.2012 de B.N.P. HHHHHHH., având astfel, teoretic, la dispoziţie suma de 150.000 euro ce a făcut obiectul contractului de împrumut încheiat cu XX. şi IIIIIII.
În ceea ce priveşte motivul de apel al inculpatului prin care se invocă autoritatea de lucru judecat în privinţa infracţiunii prevăzută de art. 367 C. pen.
Referitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, s-a invocat de apărare încălcarea principiul ne bis in idem, întrucât, ulterior unei condamnări definitive pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional (prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), inculpatul a fost judecat şi condamnat pentru acelaşi fapte.
Înalta Curte reţine că, în prezentarea situaţiei de fapt, în rechizitoriu, se arată că "gruparea infracţională organizată a fost iniţiată şi constituită de inculpatul A. - zis A., cu dublă cetăţenie, română şi moldoveană, fiind cunoscută sub denumirea generică de "A.", şi a desfăşurat în mod continuat infracţiunile grave în scopul cărora a fost constituit grupul infracţional organizat, în perioada 2011 - septembrie 2013. (...)
A. este coordonată în plan strategic de inc. A., iar la nivelul tactic-operaţional, acţiunile/demersurile/proiectele în care se implică membrii grupării sunt gestionate/coordonate de inc. B., colaboratorul principal al inc. A. (...)
Pe palierul imediat următor al grupării A., se situează "supraveghetorii zonali" (lb. rusă polojeneţ sau smotreaci) ai nucleelor criminale aflate sub comanda şi coordonarea inculpatului A. - zis A., care duc la îndeplinire dispoziţiile acestuia, coordonează şi controlează "bunul mers" al fiecărei acţiuni ilegale derulate de diversele nuclee infracţionale, colectează cota-parte din profit cuvenită liderului grupării din activitatea infracţională derulată, "raportează" stadiul desfăşurării şi evoluţia evenimentelor inculpatului B., care la rândul său îi raportează evoluţia şi rezultatele "operaţiunilor derulate" liderului A.
Între aceşti "supraveghetori zonali" sau "locotenenţi" ai liderului A. - zis A., care în perioada 2011 - septembrie 2013, au desfăşurat activităţi infracţionale, au fost identificaţi şi inculpaţii E. şi C.
S-a mai arătat, că "din cercetările efectuate până în prezent în cauză, rezultă că în cursul anului 2011, pe teritoriul României au fost introduse şi operaţionalizate două fabrici clandestine de producere şi ambalare ţigarete contrafăcute, sub coordonarea inc. A. - zis A., exercitată prin locotenenţii şi oamenii săi de încredere - persoane aflate pe palierul de comandă al grupării infracţionale, care s-au preocupat de amplasarea celor 2 fabrici clandestine în anumite locaţii special căutate şi găsite în acest scop (una pe raza jud. Braşov, şi cealaltă iniţial pe raza loc. Blejoi, jud. Prahova, ulterior mutată pe raza loc. Clinceni, jud. Ilfov), au identificat şi furnizat materie primă - tutun şi materiale auxiliare aferente procesului de producţie (blanchete, timbre de marcare false, hârtie, foiţă de aluminiu, etc.), asigurând totodată întreţinerea utilajelor prin gestionarea legăturilor cu specialişti autohtoni şi din Rep. Moldova.
Deşi activitatea celor 2 fabrici clandestine a fost coordonată şi controlată de inculpaţii - B., E., C., respectiv EEEE., HHHH., JJJJJ., HHHHH., în calitate de interpuşi ai liderului grupării - A. - zis A., gestionarii fabricilor, atraşi de aceştia în grupul infracţional, au avut un anumit grad de autonomie faţă de reţea, în sensul că în schimbul utilajelor, materiei prime - tutun şi a materialelor furnizate de liderii grupului, aceştia achitau o cotă-parte din profitul obţinut în urma producerii şi comercializării ilicite de ţigarete".
Înalta Curte reţine că prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea numiţilor E., JJJJ., HHH. şi KKKK. pentru activităţi legate de fabrica clandestină de ţigarete care a funcţionat pe raza municipiului Braşov.
Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că, la începutul anului 2012, inculpaţii E., JJJJ. şi HHH. au pus bazele unei activităţi ilicite, având ca obiect producerea de ţigarete, pe care, ulterior, prin intermediul a diferite persoane fizice, să le comercializeze pe piaţa neagră a produselor de profil. Astfel, în intervalul februarie - martie 2012, inculpaţii JJJJ. şi HHH. au identificat şi amenajat un spaţiu de producţie şi de depozitare a materiei prime şi ţigaretelor, în interiorul halei nr. 1 din incinta depozitului aparţinând SC LLLL. SA, situat în Braşov, cartierul Stupini, pe str. x, iar inculpatul E., cu ajutorul altor persoane, neidentificate la acel moment, s-a ocupat de aducerea, amplasarea/relocarea instalaţiilor de producere a ţigaretelor, de recrutarea forţei de muncă şi de distribuirea ţigaretelor. În vara anului 2012, inculpatul E., cu sprijinul unor persoane rămase neidentificate, a adus în interiorul halei de mai sus instalaţiile necesare producţiei şi, totodată, s-a preocupat de ajungerea pe teritoriul României a forţei de muncă, constituită din muncitori din Republica Moldova. Inculpatul JJJJ. s-a ocupat de cazarea acestor persoane, de transportul acestora în spaţiul amenajat în interiorul halei de pe str. x, de supravegherea activităţii clandestine desfăşurată de către aceştia, iar inculpatul HHH. asigura paza locaţiei în permanenţă. S-a mai reţinut că activitatea de producţie s-a desfăşurat în lunile iulie - august 2012.
La sfârşitul anului 2012, membrii grupului au decis relocarea instalaţiilor destinate producerii de ţigarete, iar în cursul lunilor ianuarie- martie 2013 le-au mutat în mai multe locuri, pe raza municipiului Braşov, dar şi în judeţul Covasna, cu ajutorul inculpatului KKKK., care a aderat la grupul infracţional constituit din cei trei inculpaţi de mai sus, cu toţii acţionând în mod coordonat în scopul relocării instalaţiilor de producere a ţigaretelor, în vederea continuării activităţii ilicite având ca obiect producerea de ţigarete şi a comercializării acestora pe piaţa neagră de profil.
În prezenta cauză, probatoriul administrat nu a confirmat situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu (anterior prezentată), neexistând probe din care să rezulte implicarea, în orice formă, a inculpaţilor A. şi B. în coordonarea şi controlul fabricii clandestine de ţigarete de la Braşov.
De asemenea, astfel cum rezultă din hotărârea definitivă de condamnare a inculpatului E., în sarcina acestuia s-a reţinut că a constituit un grup infracţional organizat alături de JJJJ. şi HHH. Împrejurarea că, în dosarul penal nr. x/2013 al Curţii de Apel Braşov, nu au fost descoperiţi toţi membrii grupului infracţional organizat nu prezintă o relevanţă deosebită, în condiţiile în care s-au stabilit persoanele care au constituit respectiva grupare infracţională.
Acuzaţiile aduse inculpaţilor din prezenta cauză nu vizează aderarea sau sprijinirea acestui grup infracţional organizat, şi, având în vedere că nu s-a demonstrat implicarea inculpaţilor A. şi B. în activitatea fabricii de la Braşov, grupul infracţional care a gestionat activitatea fabricii de la Blejoi nu poate fi considerat decât un grup distinct, ce şi-a desfăşurat activitatea în paralel cu cel reţinut prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov.
În aceste circumstanţe, în cauză nu este incident principiul ne bis in idem, cele două activităţi infracţionale fiind diferite, în cadrul unor grupări distincte, organizate şi conduse de persoane diferite, criticile inculpatului nefiind fondate.
Astfel cum s-a arătat şi în cazul celorlalţi inculpaţi, legea penală mai favorabilă inculpatului E. o constituie legea nouă, în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, care nu prevede cazuri de întrerupere a termenului de prescripţie.
Înalta Curte constată că, în aplicarea art. 5 C. pen., faptele reţinute în sarcina inculpatului se circumscriu următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare);
- complicitatea la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- complicitatea la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015 (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare).
Înalta Curte constată că pentru toate aceste infracţiuni termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă de la data de 20 septembrie 2013, aceasta fiind data sistării activităţii infracţionale a grupului organizat, dar şi a epuizării celorlalte infracţiuni (faptele autorilor). Termenele de 5 ani şi respectiv 8 ani s-au împlinit la 19 septembrie 2018, respectiv 19 septembrie 2021, urmând a se dispune, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru toate infracţiunile anterior menţionate.
Astfel cum s-a arătat în cele ce preced, pentru infracţiunile de contrafacere, punere în circulaţie de produse contrafăcute şi cea de deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, Înalta Curte urmează să dispună achitarea inculpatului E. în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) rap. la art. art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., reţinând totodată că, potrivit legii noi, faptele se încadrează în dispoziţiile art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată, în raport cu dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va reduce cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat de instanţa de fond la suma de 16.500 RON.
I. Asupra apelului inculpatului B. şi asupra criticilor formulate în apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. cu privire la acest inculpat
Astfel cum s-a arătat anterior, motivele de apel formulate în scris au fost reformulate cu ocazia dezbaterilor, criticile inculpatului limitându-se la soluţia de condamnare pentru infracţiunea de spălare a banilor, cu referire la achiziţionarea autoturismului. S-a arătat că, atât timp cât, prin raportare la actele materiale reţinute de parchet în legătură cu desfăşurarea activităţii infracţionale de închiriere spaţii, achiziţie autoturisme în scopul transportului de materiale şi achiziţia tutunului din Bulgaria, instanţa, în rejudecarea fondului, a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., aceeaşi soluţie se impunea şi cu privire autoturismul. În plus, s-a susţinut că nu au fost administrate probe din care să rezulte că inculpatul ar fi valorificat sau ar fi beneficiat de sume de bani provenite din săvârşirea de infracţiuni.
Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate. Soluţiile diferite sunt determinate de circumstanţele diferite reţinute de instanţa de fond cu privire la cele două categorii de bunuri. Astfel, prin închirierea de spaţii, achiziţii autoturisme în scopul transportului de materiale şi achiziţia tutunului din Bulgaria nu se realizau operaţiuni de spălare a banilor, ci de asigurare a mijloacelor necesare în vederea continuării activităţii infracţionale, inculpatul neurmărind prin folosirea identităţilor altor persoane să spele produsul infracţiunii, ci doar să ascundă propria sa identitate, ca o măsură de precauţie pentru a nu fi depistat de organele judiciare.
Nu aceeaşi este situaţia autoturismului, achiziţionat la data de 13.02.2013 de inculpatul B., iar pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, înmatricularea a fost făcută pe numele X. Înalta Curte reţine că, la data de 10.07.2013, X. l-a împuternicit, cu titlu gratuit pe B. să folosească, în calitate de unic utilizator, autoturismul, însă, în fapt, autoturismul a fost folosit de inculpatul B. încă din cursul lunii februarie 2013, astfel cum rezultă din fişa de intrări/ieşiri din Republica Moldova.
De asemenea, Înalta Curte reţine că autoturismul a fost identificat în posesia inculpatului B. şi cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 12.03.2013.
Similar primei instanţe, Înalta Curte reţine că numitul X. nu a produs dovezi din care să rezulte faptul că deţinea sumele de bani necesare pentru achiziţionarea acestui autoturism şi nici nu a explicat care ar fi putut fi motivele pentru care i-a cedat, cu titlu gratuit, folosinţa unui autoturism de o valoare ridicată inculpatului B.
În aceste context probator, şi având în vedere că, inculpatul, în calitatea sa de lider al grupului infracţional organizat în vederea săvârşirii infracţiunilor de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, producere şi deţinere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat (şi de participant la aceste infracţiuni) obţinea importante sume de bani urmare a săvârşirii infracţiunilor din comercializarea ţigaretelor contrafăcute, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002.
Asupra motivului de apel al D.I.I.C.O.T. cu privire la netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în forma de participaţie a instigării prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969
Parchetul a arătat că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că acţiunile inculpatului fac dovada unei preocupări constante de achiziţionare, valorificare a ţigaretelor de orice tip, inclusiv a celor provenite din contrabandă. Făcând referire la declaraţiile inculpatului B., la procesele-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate în perioada ianuarie 2013- septembrie 2013 şi la rezultatele supravegherii operative a inculpatului B., consemnate în procesul-verbal de supraveghere din 10 ianuarie 2014, cu privire la activităţile acestuia din perioada 21.01.2013 - 12.02.2013, la datele rezultate din percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului, s-a susţinut că probele dovedesc că acesta a efectuat toate demersurile necesare în vederea achiziţionării ţigaretelor, că a participat la întâlnirile dintre cei interesaţi, că a solicitat actele necesare, a stabilit aspectele referitoare la sumele de bani care trebuie plătite, a hotărât împreună cu WWWWWW., XXXXXX. şi XXXXXXX. planul de acţiune. Drept urmare, prin acţiunile inculpatului a fost pus în mişcare un mecanism infracţional care a implicat acţiuni şi resurse, care într-adevăr nu s-a concretizat în preluarea, respectiv achiziţionarea ţigaretelor respective, dar acţiunile inculpatului nu pot fi încadrate doar în faza actelor preparatorii.
Înalta Curte constată că, în susţinerea motivului de apel, parchetul se întemeiază în mod esenţial pe probatoriul rezultat din procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, pe declaraţiile inculpatului B. din data de 21.02.2014 în care acesta explică conţinutul convorbirilor telefonice purtate în perioada ianuarie- februarie 2013, probe cu privire la care, astfel cum s-a arătat în precedent, instanţa de apel a concluzionat că au fost în mod corect înlăturate din materialul probator.
Restul probelor administrate dovedesc faptul că în portul Constanţa au fost aduse la data de 04.01.2013, 6 containere conţinând 7.883 baxuri de ţigarete de diverse mărci, destinatarul acestora fiind societatea SC VVVVVV., iar la data de 05.01.2013, 2 containere conţinând 1.002 baxuri de ţigări de diverse mărci. Analizele efectuate cu privire la acestea au stabilit faptul că erau improprii consumului uman din perspectiva vechimii, ceea ce a dus la indisponibilizarea lor de către reprezentanţii Gărzii de Coastă. De asemenea, s-a mai demonstrat că, în perioada 21.01. - 12.02.2013, inculpatul B. a avut deplasări la Constanţa şi la Timişoara, precum şi întâlniri cu numitul WWWWWW., inculpatul deţinând informaţii legate de stocuri de ţigarete depozitate în portul Constanţa.
Pentru reţinerea formei de participaţie a instigării la infracţiunea de contrabandă, în cauză ar fi trebuit să se demonstreze comiterea acestei infracţiuni sau măcar a unei tentative pedepsibile. Dincolo de faptul că probatoriul anterior expus nu este de natură a contura o acţiune de determinare a unei alte persoane să comită această infracţiune, astfel cum în mod corect a arătat şi instanţa de fond, în cauză, rechizitoriul nu descrie elemente care ar putea fi încadrate în categoria actelor de punere în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea de contrabandă de către autori, ci, eventual, doar acte preparatorii: deplasări ale inculpatului B. în Constanţa sau Timişoara - Zona Liberă Curtici; întâlniri ale acestuia cu numiţii XXXXXX. şi WWWWWW., negocieri purtate în vederea tranzacţionării celor 8 containere de ţigări mai sus menţionate.
Făcând trimitere şi la toate celelalte argumente ale primei instanţe, pe care şi le însuşeşte, Înalta Curte constată că soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă este corectă, neimpunându-se reformarea acesteia.
În fine, în ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de încetare a procesului penal, Înalta Curte reţine că, potrivit legii penale mai favorabile acestuia, încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina sa este următoarea:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare);
- instigare la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 47 rap. la art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă - închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă);
- instigare la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 47 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- instigare la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 47 rap. la art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- instigare la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 47 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- instigare la infracţiunea de deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 47 rap. la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare).
- spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (achiziţionarea autoturismului - termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 3 şi 10 ani închisoare). Astfel cum s-a arătat anterior (pct. C), în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. instanţa va dispune schimbarea încadrării juridice în două infracţiuni de spălare de bani prev. de art. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (actele materiale constând în reinvestirea profitului în continuarea activităţii infracţionale) şi art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (achiziţionarea autoturismului), iar pentru prima infracţiune urmează să se pronunţe o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., similară celei dispuse de prima instanţă.
Ca atare, exceptând infracţiunea de spălare de bani pentru care termenul general de prescripţie a început să curgă la data de 13.02.2013, împlinindu-se la data de 12.02.2021, pentru toate celelalte infracţiuni la care s-a făcut anterior referire, termenele de prescripţie curg de la data epuizării activităţii infracţionale, respectiv de la 20 septembrie 2013, împlinindu-se după caz la 19 septembrie 2018 pentru infracţiunile prev. de 367 alin. (1) C. pen. şi de art. 47 rap. la art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi la 19 septembrie 2021 pentru celelalte infracţiuni.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va înlătura dispoziţiile prin care s-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul B. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 315/05.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 237/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi cele prin care s-a dispus, în baza art. 33 lit. a) şi b) C. pen., 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, contopirea tuturor pedepselor, şi, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., va dispune încetarea procesului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor la care s-a făcut anterior referire.
J. Asupra apelului formulat de inculpatul C. şi a criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. referitoare la soluţia de achitare pronunţată cu privire la acest inculpat pentru comiterea infracţiunii de contrabandă
Înalta Curte constată că, exceptând implicarea sa în activitatea fabricii clandestine de ţigarete de la Braşov, inculpatul C. nu a contestat situaţia de fapt reţinută în sarcina sa de către instanţa de fond, achiesând astfel la cele stabilite prin hotărârea de condamnare. În ceea ce priveşte reţinerea vinovăţiei sale pentru implicarea în activitatea acestei fabrici, apărarea inculpatului a contestat declaraţiile martorului UUUU., audiat prin comisie rogatorie în Republica Moldova, arătând că nu există dovezi care să confirme faptul că acest martor a intrat în ţară în perioada indicată. De asemenea, s-a arătat că activităţile legate de fabrica de la Braşov au făcut obiectul cercetărilor în cadrul dosarului nr. x/2013 al DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov, fiind dispuse la acea vreme mai multe măsuri de supraveghere operativă, iar în respectivul dosar, C. nu a avut nici măcar calitatea de martor, nefiind chemat de parchet niciodată pentru a susţine o declaraţie şi nefiind indicat de nici un martor.
Analizând criticile formulate în raport de materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte consideră că declaraţia martorului UUUU. nu poate fi avută în vedere nu pentru că ar exista suspiciuni în ceea ce priveşte realitatea afirmaţiilor sale, ci pentru că martorul nu a fost audiat în cursul cercetării judecătoreşti, neoferindu-i-se inculpatului C., în nicio fază procesuală, posibilitatea de a-i adresa întrebări şi de a-i contesta, astfel, credibilitatea, element esenţial al dreptului la un proces echitabil.
Însă, instanţa apreciază că declaraţiile inculpatului N. şi ale martorului KKK. se coroborează şi ele sunt suficiente pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului C., iar împrejurarea că martorul nu a fost trimis în judecată pentru propriile fapte nu constituie un motiv justificat de a acorda o forţă probantă redusă declaraţiilor sale, cu atât mai mult cu cât acesta şi le-a menţinut şi în faţa instanţei de judecată, când nu se mai ridica problema existenţei unui interes în colaborarea cu organele de urmărire penală.
Astfel, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N., acesta a arătat următoarele:
"în cursul anului 2012, aproximativ în luna septembrie, l-am cunoscut pe C. La acea vreme lucram la un bar aparţinând lui KKK., cetăţean irakian. Barul era situat în localitatea Domneşti judeţul Ilfov. În timp am aflat că C. îi vindea ţigări lui KKK., la multe dintre tranzacţii fiind chiar eu martor. Ţigările, majoritatea mărcile x, erau aduse de C. sau OOOO., un apropiat al său, cu un autoturism de culoare neagră cu număr de Bucureşti ce conţinea literele NLO şi erau depozitate în curtea unde se afla şi barul lui KKK. La acel moment am participat de câteva ori la descărcarea ţigărilor împreună cu KKK.
În timp m-am împrietenit cu C. şi am aflat de la el faptul că aducea ţigările de la o fabrică ilegală de la Braşov, situată mai precis în apropierea oraşului pe sensul de mers dinspre Bran spre Braşov . Îmi amintesc faptul că în toamna anului 2012 l-am însoţit pe C. până în apropierea locului unde se afla fabrica, eu fiind lăsat în aşteptare la o benzinărie. După un timp a venit la benzinărie o persoană care părea că îi dă directive lui C. şi care i-a predat acestuia din urmă autoturismul, acelaşi despre care am amintit mai sus, care era plină cu ţigări.
De la C. am aflat că persoana este de naţionalitate moldoveană, că se numeşte E. şi pe care îl recunosc după fotografie ca fiind E.
Arăt faptul că după ce HHHH. a predat autoturismul cu ţigări lui C., am circulat ca pasager în acest autoturism până în zona Băneasa, iar E. a circulat în tandem cu noi într-un autoturism de culoare albă cu numere româneşti, care de asemenea era încărcată cu ţigări marca "x".
Menţionez că nu cunosc care a fost destinaţia acestor ţigări, deoarece am fost din nou lăsaţi în aşteptare la o benzinărie din zona Băneasa, înţelegând astfel că nu trebuia să văd locul unde acestea erau duse de C. şi E.
Arăt faptul că la momentul respectiv mi-am putut da seama de natura relaţiei dintre aceştia judecând după comportamentul pe care îl avea E. faţă de C. în sensul că E., în relaţia cu C. afişa un aer de superioritate, fapt dovedit şi de apelativul cu care i se adresa C. şi anume "CCCCCCCC.". În timp mi-am putut da seama că C. executa ceea ce îi spunea E. în legătură cu transporturile de ţigări în sensul că efectua des astfel de transporturi la comanda acestuia.
Declar că de câteva ori am efectuat eu însumi câteva transporturi de ţigări marca "x" cu autoturismul x menţionat anterior împreună cu un angajat de-al lui KKK., pe care îl preluam încărcat cu ţigări, de la E., dar nu am văzut niciodată unde se afla fabrica, deşi ştiam că aceasta există în zona Braşovului.
Din discuţiile cu C. am aflat că fabrica din zona Braşov care aparţinea lui E. care se asociase cu un cetăţean român din Braşov şi care deţinea un autoturism de culoare alb. De asemenea tot de la C. am aflat că C. primea un anumit procent din încasările obţinute în urma vânzării pachetelor de ţigări produse la fabrica din Braşov".
Înalta Curte constată că declaraţiile inculpatului N. sunt confirmate de împrejurările de fapt reţinute prin sentinţa definitivă nr. 67/2014 a Curţii de Apel Braşov, din care rezultă, într-adevăr, că E. era unul dintre proprietarii fabricii clandestine de la Braşov, dar şi de probele administrate în prezenta cauză, relaţia apropiată dintre cei doi inculpaţi fiind atestată şi prin aceea că, în momentul în care E. a fost arestat în dosarul penal ce a condus la condamnarea sa prin hotărârea anterior menţionată, i l-a recomandat lui B. pe inculpatul C., pentru a se ocupa de punerea în funcţiune a noii fabrici de la Clinceni.
În ceea ce-l priveşte pe martor, KKK. a arătat că, la mijlocul anului 2012, l-a întâlnit pe C., prin intermediul unui cunoscut ce deţinea un magazin en-gros în Giuleşti, iar acesta i-a spus că are spre vânzare ţigări marca x produse pe teritoriul României, precum şi ţigări provenite din contrabandă. Martorul s-a întâlnit cu inculpaţii C. şi E. la Braşov, într-o benzinărie, ocazie cu care s-au purtat discuţii despre achiziţionarea unei cantităţi de 50 de baxuri de ţigări marca x, livrată în decurs de 3 - 4 zile în mai multe transporturi, 7-8 baxuri cu o maşină. Transporturile s-au realizat cu autoturismele x condus de către MMM. şi y condus de către PPPP. Plata o făcea după sosirea transporturilor către inculpatul C.
Totodată, martorul a indicat că, ulterior acestor transporturi, a mai avut întâlniri cu C. şi E. la cafeneaua QQQQ. din Bucureşti, cei doi aflându-se în compania numiţilor RRRR. şi, respectiv, SSSS. şi TTTT., despre care a înţeles că ar fi cumpărat diverse cantităţi şi mărci de ţigări de la inculpaţii C. şi E.
Deşi în declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti martorul a revenit în ceea ce priveşte cantitatea de ţigarete achiziţionate de la C. şi E., Înalta Curte reţine că martorul şi-a menţinut poziţia în sensul că a achiziţionat ţigări de la cei doi inculpaţi, în contul unor datorii pe care aceştia le aveau. Pe de altă parte, martorul a precizat ferm că în faţa procurorilor de la D.I.I.C.O.T. "am spus tot ce ştiu în legătură cu această cauză", iar poziţia din cursul cercetării judecătoreşti este explicabilă, având în vedere că martorul a adus la cunoştinţă faptul că "am primit telefoane de la Chişinău şi de la Moscova că voi fi omorât dacă mă prezint în faţa Curţii să dau declaraţii".
Similar primei instanţe, Înalta Curte constată că informaţiile oferite în declaraţia din cursul urmăririi penale de martorul KKK. sunt susţinute de datele rezultate din procesul-verbal de supraveghere operativă pentru perioada 21.01. - 12.02.2013 a inculpatului E. Astfel, la data de 26.01.2013, la ora 16:25, E. s-a deplasat cu autoturismul (înmatriculat pe numele inculpatului N.), pe strada x, în zona benzinăriei Agip. La ora 16:40, în faţa autoturismului lui E. a oprit auto, de la volanul acestuia a coborât MMM., acesta a discutat cu E. până la ora 16:50. La ora 16:55, E. a fost observat la auto x, discutând cu N. Cei doi s-au despărţit la ora 16:55, N. plecând împreună cu MMM. cu auto x.
Tot din procesul-verbal indicat rezultă că inculpatul E. a avut în perioada de referinţă mai multe întâlniri cu numitul TTTT. (indicat de KKK. ca fiind unul din cumpărătorii de ţigarete), cum ar fi cele de la datele de 21.01.2013, 24.01.2013 sau 11.02.2013, dar şi cu numitul PPPP. (indicat de KKK. ca fiind una din persoanele ce transporta ţigaretele achiziţionate de la C. şi E.), toate acestea în contextul unei legături permanente între inculpaţii E. şi C. şi a prezenţei acestuia din urmă la unele din întâlnirile indicate.
Împrejurarea că martorul HHH. (inculpat în dosarul în care s-au cercetat faptele vizând activitatea fabricii de la Braşov) nu a făcut nicio referire la C. nu este de natură să înlăture probatoriul anterior expus, declaraţiile inculpatului N., ale martorului KKK. dar şi procesul-verbal de supraveghere operativă relevând suficiente elemente pentru a stabili implicarea inculpatului C. în activităţile legate de fabrica ce a funcţionat pe raza judeţului Braşov, criticile formulate de acesta fiind nefondate.
În ceea ce priveşte soluţiile pronunţate pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, pe de o parte, Ministerul Public a criticat modalitatea în care instanţa de fond, fără să dispună schimbarea încadrării juridice, s-a pronunţat asupra a două infracţiuni de contrabandă, dispunând achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi condamnarea în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 270 alin. (3) din acelaşi act normativ cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condiţiile în care a fost sesizată cu o singură infracţiune prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, s-a arătat că, în mod greşit au fost înlăturate dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006, susţinându-se că agravanta referitoare la săvârşirea infracţiunii de trei sau mai multe persoane împreună nu presupune doar coautoratul şi complicitatea concomitentă ci orice formă a participaţiei penale. S-a învederat că în cauză, din declaraţiile inculpatului N. şi ale martorului KKK. rezultă că au cumpărat ţigări provenind din contrabandă de la inculpatul C. S-a mai făcut referire şi la declaraţia inculpatului C. care a arătat că a achiziţionat de la numitul CCCC. 15 baxuri de ţigări provenind din contrabandă şi că întreaga cantitate a vândut-o inculpatului N. şi martorului KKK.
De asemenea, s-a invocat faptul că există o legătură între inculpaţii C., F. şi D. "pe linia contrabandei cu ţigări".
În fine, cu ocazia dezbaterilor, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de tăinuire comisă în formă continuată.
Înalta Curte constată întemeiate criticile parchetului vizând omisiunea schimbării încadrării juridice a faptelor în două infracţiuni distincte.
Astfel, în condiţiile în care instanţa a fost sesizată cu fapte ce au primit o singură încadrarea juridică, contrabandă în formă continuată prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., Curtea nu putea, în absenţa aplicării dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. referitoare la schimbarea încadrării juridice, să dispună două soluţii, una de achitare pentru art. 270 alin. (2) lit. a) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi o alta, de condamnare pentru infracţiunea de contrabandă asimilată prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte înlăturarea variantei agravate prev. de art. 274 din acelaşi act normativ, dincolo de discuţiile teoretice privind forma participaţiei penale care permite reţinerea acestei dispoziţii legale, Înalta Curte constată că, din situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare, invocată şi prin motivele de apel, nu rezultă că infracţiunea de contrabandă ar fi fost comisă în vreo formă a participaţiei penale. Împrejurarea că inculpatul C. achiziţiona ţigări de contrabandă de la diferite persoane, după care le vindea către inculpatul N. şi martorul KKK., care, la rândul lor, înstrăinau ţigările către terţe persoane, nu conduce la reţinerea unei unice infracţiuni de contrabandă comisă în coautorat, ci a unor infracţiuni distincte, având ca autori pe fiecare dintre aceştia.
Referitor la legătura dintre inculpaţii C., F. şi D. "pe linia contrabandei cu ţigări", faptul că inculpaţii aveau preocupări similare, nu îi transformă în participanţi la aceeaşi infracţiune. De altfel, nici D. şi nici N. nu au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, iar fapta reţinută în sarcina inculpatului F. (deţinerea a 639 pachete de ţigări cu timbru de acciză Ucraina) nu are nicio legătură cu acuzaţiile aduse inculpatului C.
În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată corectă înlăturarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 86/2006.
Aceleaşi argumente au fost invocate de către parchet şi pentru reţinerea, ca scop al grupării infracţionale organizate, a infracţiunii de contrabandă. Soluţia instanţei de fond este corectă şi sub acest aspect, în cauză fiind dovedite doar activităţi izolate de contrabandă comise de unii dintre inculpaţi, nefiind nici măcar prezentat vreun element concret care să vizeze eventuale acţiuni ale grupului referitoare la contrabanda cu ţigări.
În ceea ce priveşte cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea asimilată contrabandei, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în infracţiunea de tăinuire prev. de art. 270 C. pen., aceasta a fost formulată urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176/2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 451 din 05 mai 2022, prin care dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României au fost declarate neconstituţionale, ca răspuns la motivul suplimentar de apel prin care se solicita achitarea în raport cu aceasta hotărâre a instanţei de contencios constituţional.
Problema ridicată de Ministerul Public vizează stabilirea efectelor deciziei Curţii Constituţionale, respectiv dacă a avut loc o dezincriminare a tuturor faptelor ce se circumscriau infracţiunii de contrabandă asimilată, sau, dimpotrivă, acestea nu sunt dezincriminate, ci pot fi încadrate în infracţiunea de tăinuire.
Potrivit art. 270 C. pen. infracţiunea de tăinuire constă în primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Totodată, Înalta Curte reţine că art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, prevede că sunt asimilate infracţiunii de contrabandă colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Înalta Curte reţine că, prin decizia anterior menţionată, instanţa de contencios constituţional, a arătat, cu trimitere inclusiv la jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că "infracţiunea reglementată la art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României este, prin elementul său material, o infracţiune de tăinuire, care priveşte bunuri de un anumit specific, respectiv bunuri ce provin din contrabandă, a căror deţinere, depozitare, colectare etc. afectează bugetul consolidat al statului. De altfel, Curtea reţine că, anterior introducerii în Codul vamal al României a incriminării prevăzute la art. 270 alin. (3), acţiunile/operaţiunile prevăzute de această dispoziţie legală, în lipsa unui text special, au fost încadrate de către instanţe ca infracţiune de tăinuire (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 2.743 din 11 septembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală). Ulterior adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, infracţiunea reglementată la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost caracterizată în jurisprudenţă ca "formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, având aceleaşi cerinţe referitoare la obiectul juridic cu cele de la infracţiunea de contrabandă" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014), reţinându-se totodată că, "în cazul infracţiunii de contrabandă, sunt asimilate autoratului unele forme ale participaţiei penale, iar pe de altă parte, infracţiunea de tăinuire este absorbită în infracţiunea de contrabandă" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 11 din 22 aprilie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 2 iunie 2015).
În raport cu aceste considerente ale instanţei de contencios constituţional, dar şi cu jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a instanţei supreme, Înalta Curte reţine că infracţiunea de contrabandă asimilată reprezintă o incriminare cu caracter special faţă de infracţiunea de tăinuire. Însă, pentru a fi îndeplinite condiţiile de tipicitate ale acestei din urmă infracţiuni, este necesar să se demonstreze faptul că bunurile deţinute (ulterior înstrăinate) proveneau dintr-o faptă prevăzută de legea penală, respectiv din infracţiunea de contrabandă.
Ca atare, se constată că declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu are ca efect dezincriminarea tuturor faptelor care anterior deciziei se circumscriau acestei infracţiuni, ci numai a acelora care nu ar putea întruni elementele de tipicitate ale infracţiunii cu caracter general, cea de tăinuire prev. de art. 270 C. pen. Atâta timp cât fapta de primire, dobândire, valorificare să referă la un bun provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală iar autorul a cunoscut sau prevăzut din împrejurările concrete că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, aceasta continuă să fie incriminată în infracţiunea de tăinuire.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, în forma în vigoare atât la data comiterii faptei cât şi a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, constituia infracţiune de contrabandă: introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri.
În sarcina inculpatului C., s-a stabilit de către prima instanţă, vânzarea, în cursul anului 2012, către inculpatul N. şi martorul KKK., a cantităţii de 15 baxuri de ţigări marca w de contrabandă, contra sumei de 15.000 euro, şi, totodată, comercializarea, în cursul anului 2013 de ţigări de contrabandă x.
În speţă, este necontestat faptul că ţigaretele valorificate de inculpat proveneau din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin sustragere de la controlul vamal, dar pentru ca această din urmă faptă să întrunească condiţiile pentru a fi considerată infracţiune, este necesar să fie îndeplinită condiţia referitoare la depăşirea limitei de 20.000 de RON reprezentând valoarea în vamă a acestor produse supuse accizelor.
Această exigenţă prevăzută de lege este realizată, întrucât valoarea în vama a celor 15 baxuri de ţigarete vândute de inculpatul C. (aproximativ 624 de pachete/bax, deci un total de 9.360 de pachete) depăşeşte cu mult limita de 20.000 de RON peste care fapta este infracţiune. În acest sens, Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit calculelor efectuate în cauză, pentru o cantitate de 639 de pachete de ţigarete (puţin peste un bax) numai taxele vamale şi accizele (care sunt calculate la valoarea în vamă a bunurilor) se ridică la suma de 6.924,95 RON.
Ca atare, solicitarea de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată nu poate fi primită, în cauză impunându-se schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire, prev. de art. 270 C. pen. Deşi apărarea a criticat modalitatea în care a procedat Ministerul Public prin formularea cererii de schimbare a încadrării juridice la termenul de dezbateri, Înalta Curte precizează că analiza anterioară era efectuată în mod obligatoriu de instanţă în condiţiile invocării de către inculpat, prin motivele de apel, a dezincriminării faptei.
Aşadar, prin admiterea atât a apelului declarat de către parchet cât şi de inculpat, Înalta Curte va dispune, în baza art. 396 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunile de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi tăinuire prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Referitor la fondul soluţiei de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este criticată în calea de atac formulată de către parchet, probatoriul administrat în cauză nedovedind faptul că inculpatul C. este persoana care a introdus în ţară ţigările de contrabandă. Din perspectivă procedurală, având în vedere aplicarea dispoziţiilor art. 386 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de apel trebuie să pronunţe o nouă soluţie cu privire la aceste fapte (neputând menţine soluţia anterioară dispusă în privinţa unor acte materiale ce nu aveau individualitate proprie), astfel că, similar primei instanţe, va achita inculpatul în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte solicitarea de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale, Înalta Curte constată că, potrivit legii penale mai favorabile cauzei, faptele reţinute în sarcina inculpatului se încadrează după cum urmează:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare);
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă - închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă);
- folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- spălare de bani prev. de art. art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 3 şi 10 ani închisoare). Cu privire la infracţiunea de spălare de bani pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, astfel cum s-a arătat anterior (pct. C), Înalta Curte va schimba încadrarea juridică din infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (actele materiale constând în reinvestirea profitului în continuarea activităţii infracţionale) şi infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (achiziţionarea autoturismului), urmând a dispune, pentru considerentele arătate, achitarea pentru prima dintre acestea.
- tăinuire, prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă - închisoare de la unu la 5 ani sau amendă).
Cu excepţia infracţiunii de spălare de bani care a fost comisă la data de 07.08.2013, caz în care termenul de prescripţiei s-a împlinit la data de 06.08.2021, în cazul celorlalte infracţiuni, data epuizării activităţii infracţionale a inculpatului este 20 septembrie 2013, dată la care a avut loc percheziţia la fabrica clandestină din Clinceni. Ca atare, de la această data vor curge cele două termene de 5 şi respectiv 8 ani, acestea împlinindu-se la 19 septembrie 2013, pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., tăinuire prev. de art. art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi la 19 septembrie 2021 pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată, în raport cu dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va menţine soluţia de obligare a acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
K. Asupra apelului formulat de inculpatul D.
Un prim motiv de apel vizează greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, susţinându-se, pe de o parte, faptul că prima instanţa nu s-a preocupat să clarifice provenienţa sumelor întrebuinţate pentru achiziţia bunului din comiterea unei anume infracţiuni predicat din cele deduse judecăţii şi, pe de altă parte, s-a arătat că acţiunea virtuală de achiziţionare a unui autovehicul pe numele concubinei sale nu corespunde condiţiilor incriminatorii ale art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate.
Astfel, în sarcina inculpatului D. s-a reţinut implicarea în activitatea fabricii de la Blejoi doar în ceea ce priveşte distribuirea, la data de 04.11.2011, prin intermediul martorului MM. şi cu complicitatea inculpatului F., a 100 baxuri pachete ţigarete x contrafăcute cu banderole de marcaj fiscal false de Republica Moldova, conţinând 624 pachete/bax, precum şi introducerea în ţară la data de 18.10.2011, a 168 colete de hârtie culoare maro, fiecare conţinând 6000 buc., în total 1.008.000 bucăţi blanchete de pachete de ţigări marca "x", purtând inscripţiile "VVVV.", "Tutun moldovenesc selecţionat", "Fabricat în Moldova, VVVV., precum şi inscripţia "18.01.11" şi 10 colete de hârtie de culoare maro, fiecare conţinând 50.000, în total 500.000 banderole fiscale de marcaj pentru pachete de ţigări, de culoare galbenă, fiecare purtând inscripţiile "Republica Moldova" "Timbru de acciz", "Articole de tutun" şi "AT 3/2010".
În ceea ce priveşte activitatea de punere în circulaţie a celor 100 de baxuri pachete ţigarete x contrafăcute prin intermediul martorului MM., Înalta Curte reţină că, la data de 04.11.2011, autoutilitara cu număr de înmatriculare x condusă anterior de acest martor a fost depistată în municipiul Botoşani fiind încărcată cu 67 baxuri de polistiren expandat de culoare albă şi 100 de baxuri a câte aprox. 624 pachete ţigarete x fiecare, martorul fiind trimis în judecată în Dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
De asemenea, la data de 02.11.2011, organele de poliţie au identificat în autoutilitara bunurile introduse în ţară de inculpatul D., respectiv: 168 colete de hârtie culoare maro, fiecare conţinând 6000 buc., în total 1.008.000 bucăţi blanchete de pachete de ţigări marca "x", purtând inscripţiile "VVVV.", "Tutun moldovenesc selecţionat", "Fabricat în Moldova, VVVV., precum şi inscripţia "18.01.11", acestea fiind transportate în 11 geamantane, 1 geantă voiaj şi 8 sacoşe rafie; 10 colete de hârtie de culoare maro, fiecare conţinând 50.000, în total 500.000 banderole fiscale de marcaj pentru pachete de ţigări, de culoare galbenă, fiecare purtând inscripţiile "Republica Moldova" "Timbru de acciz", "Articole de tutun" şi "AT 3/2010".
Următoarea activitate infracţională reţinută în sarcina inculpatului D. este plasată în perioada 10 - 12 februarie 2013, când, împreună cu alte persoane, printre care şi inculpatul P. au sustras din fabrica clandestină ce funcţiona în comuna Blejoi, 300 baxuri de ţigarete x.
Înalta Curte reţine că acuzaţia de spălare de bani vizează achiziţionarea la data de 30.11.2012, a autoturismului, susţinându-se că pentru a ascunde adevărata provenienţă, dispoziţie, proprietate a bunului, ori a dreptului asupra acestuia, înmatricularea a fost făcută pe numele concubinei sale, Z., inculpatul D. figurând ca uzufructuar.
Se constată, însă, că niciuna din infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului (punere în circulaţie de produse contrafăcute, deţinere şi punere în circulaţie de timbre utilizate în domeniul fiscal, falsificate), comise anterior achiziţionării acestui autoturism, nu i-au adus inculpatului D. beneficii materiale, sume de bani care ulterior să fie introduse într-un proces de "albire". Nici cele 100 de baxuri de ţigări şi nici blanchetele, timbrele, banderolele fiscale de marcaj nu au fost comercializate, întrucât activitatea infracţională a fost descoperită de organele de poliţie, bunurile, în integralitate, fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale.
În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a dovedit existenţa situaţiei premisă, respectiv comiterea unei infracţiuni din care să provină suma de bani necesară achiziţionării, la data de 30.11.2012, a autoturismului.
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de spălare a banilor, astfel că se impune achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
În aceste circumstanţe, când pentru niciunul dintre actele materiale ce compun unitatea legală de infracţiune nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune schimbarea încadrării juridice în două infracţiuni distincte de spălare de bani, astfel cum a procedat în cazul inculpaţilor B., C. şi N., urmând a pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului care să vizeze întreaga unitate legală.
Înalta Curte nu va dispune însă şi ridicarea măsurii sechestrului asigurător, acesta urmând a fi menţinut, în vederea asigurării reparării pagubei produse prin celelalte infracţiuni reţinute în sarcina sa. În acest sens, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează faptul că proprietarul real al autoturismului nu este petenta Z., care nu a putut dovedi că dispunea de veniturile necesare achiziţionării autoturismului, ci este inculpatul D., cel care în fapt îl folosea. De altfel, petenta Z. nici nu a declarat apel împotriva hotărârii, în condiţiile în care s-a respins cererea sa de restituire a autoturismului, achiesând astfel la concluzia primei instanţe.
Nu se poate susţine că, în acest fel, are loc o încălcare a principiului non reformatio in pejus, întrucât, şi instanţa de fond a menţinut măsura sechestrului tot în scopul asigurării reparării pagubei, cu privire la acest autoturism nefiind dispusă măsura confiscării speciale.
Prin cel de-al doilea motiv de apel, se critică încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului, solicitându-se schimbarea acesteia din infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 în concurs ideal (art. 33 lit. b) C. pen. din 1969) cu infracţiunile prevăzute de art. 2961 lit. h) şi l) din Legea nr. 571/2003 în infracţiunile prevăzute de art. 2961 lit. h) şi l) din Legea nr. 571/2003, săvârşite în concurs real (art. 33 lit. a) C. pen. din 1969). Cu privire la problema de drept invocată, apărarea inculpatului a arătat, în esenţă, că între incriminarea prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi cele prevăzute de art. 2961 lit. h) şi l) din Legea nr. 571/2003 există o pluralitate aparentă de infracţiuni. Astfel, s-a susţinut că acţiunile reţinute în sarcina inculpatului D. "asigurare" şi "deţinere" pentru marcare a timbrelor fiscale falsificate sunt aparent susceptibile de a constitui atât o folosire a timbrelor, cu regim special, falsificate (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005), cât şi o marcare cu marcaje false a produselor accizabile (art. 2961 lit. h) din Legea nr. 571/2003). Mai mult, activitatea circumscrisă comercializării acestor ţigarete poate fi calificată atât drept o punere în circulaţie a produselor purtând timbre utilizate în domeniul fiscal cu regim special, falsificate (art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005), cât şi ca o comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile marcate cu marcaje false (art. 2961 lit. l) din Legea nr. 571/2003).
Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi tipărirea, folosirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate".
Articolul 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 cu modific. şi complet. ulterioare (Codul fiscal) sancţiona:
b) producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut la titlul VII, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă;
h) marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării ori deţinerea în antrepozitul fiscal a produselor marcate în acest fel;
l) deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri;
Pentru că, astfel cum s-a arătat anterior, în cauză legea nouă, care nu prevede întreruperi ale termenului de prescripţie a răspunderii penale este legea penală mai favorabilă inculpatului, Înalta Curte menţionează că dispoziţiile anterioare din art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 au corespondent în dispoziţiile art. 452 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, şi ca atare, problema de drept ridicată de apărare se menţine şi în privinţa noilor dispoziţii.
Astfel, art. 452 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sancţionează:
a) producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut în prezentul titlu în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă;
d) marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării ori deţinerea în antrepozitul fiscal a produselor marcate în acest fel;
h) deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri.
Înalta Curte reţine că susţinerile apărării sunt întemeiate numai în ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 (respectiv art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015) şi numai în situaţia particulară în care elementul material al laturii obiective a infracţiunii din Legea nr. 241/2005 constă în folosirea de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, caz în care coincide cu elementul material al laturii obiective a infracţiunii din Codul fiscal, reprezentat de marcarea cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării (marcarea produselor efectuându-se prin timbre sau banderole art. 204 alin. (1) din Legea nr. 571/2003; art. 423 alin. (1) din Legea nr. 227/2015).
În acest sens, Înalta Curte apreciază că prin folosirea de timbre, banderole ori formulare tipizate utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate nu se poate înţelege decât utilizarea acestora prin aplicare pe produsele pentru care legea prevede obligativitatea marcării.
În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, susţinerile apărării sunt neîntemeiate, întrucât art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 nu incriminează punerea în circulaţie de produse accizabile având marcaje false ci punerea în circulaţie a timbrelor, banderolelor ori formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, aceste putând fi puse în circulaţie independent de aplicarea lor pe un anumit produs (spre ex. prin valorificare către fabricile clandestine de ţigarete).
În cauză însă, aspectele statuate referitoare la imposibilitatea reţinerii concursului de infracţiuni între art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în varianta normativă a "folosirii ... de timbre, banderole ... falsificate" şi art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003, existând, în acest caz concurs de incriminări, care conduce la reţinerea normei cu caracter special din Legea nr. 571/2003, nu va determina o schimbare a încadrării juridice.
Aceasta întrucât, în sarcina inculpatului s-au reţinut de către prima instanţă (situaţia de fapt stabilită nefiind contestată în apel) acţiuni distincte de deţinere de timbre, blanchete de pachete de ţigări, banderole fiscale de marcaj pentru pachete de ţigări care se circumscriu infracţiunii prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (acestea fiind, de altfel, şi motivele pentru care a respins cererea de schimbare a încadrării juridice).
Astfel, s-a stabilit că inculpatul D. a introdus în ţară la data de 18.10.2011, 168 colete de hârtie culoare maro, fiecare conţinând 6000 buc., în total 1.008.000 bucăţi blanchete de pachete de ţigări marca "x", purtând inscripţiile "VVVV.", "Tutun moldovenesc selecţionat", "Fabricat în Moldova, VVVV., precum şi inscripţia "18.01.11" şi 10 colete de hârtie de culoare maro, fiecare conţinând 50.000, în total 500.000 banderole fiscale de marcaj pentru pachete de ţigări, de culoare galbenă, fiecare purtând inscripţiile "Republica Moldova" "Timbru de acciz", "Articole de tutun" şi "AT 3/2010".
De asemenea, instanţa de fond a concluzionat că inculpatul era cel care coordona în mod direct activitatea de producţie de la Clinceni, iar cu ocazia percheziţiei efectuate la locaţia unde fabrica clandestină îşi desfăşura activitatea de producere de ţigarete la data de 20.09.2013, s-au găsit aproximativ 1.941.900 bucăţi timbre fiscale neutilizate, false.
Acestea sunt faptele care se circumscriu în drept infracţiunii prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi care vor fi reţinute de către Înalta Curte, urmând ca acţiunile de folosire a timbrelor şi banderolelor fiscale falsificate să fie circumscrise exclusiv infracţiunii prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003. Nu este necesară o schimbare a încadrării juridice, întrucât, aşa cum s-a arătat, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 subzistă în alte variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii, fiind suficiente precizările făcute de instanţa de apel cu privire la faptele ce au atras această încadrare juridică.
Astfel cum s-a arătat anterior, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă inculpatului este reprezentată de actualul C. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., având în vedere că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, 25.06.2018, şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022, 30.05.2022, nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului termenului prescripţiei răspunderii penale.
Potrivit legii identificate ca lege penală mai favorabilă, faptele reţinute în sarcina inculpatului se încadrează după cum urmează:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare);
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă - închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă)
- folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare).
Termenul general de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului de la data epuizării activităţii infracţionale, respectiv 20 septembrie 2014, împlinindu-se după caz la 19 septembrie 2013, pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi la 19 septembrie 2021 pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
Ca atare, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. Înalta Curte va dispune încetarea procesului penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. şi de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., va dispune încetarea procesului penal, sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni: folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (acte materiale constând în reinvestirea profitului în activitatea infracţională şi achiziţionarea autoturismului), în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului.
Având în vedere soluţia de achitare pronunţată de instanţa de apel, Înalta Curte va reduce cuantumul cheltuielilor judiciare stabilite de prima instanţă la 46.500 RON.
L. Asupra apelului formulat de inculpatul M.
În ceea ce priveşte criticile vizând greşita condamnare pentru comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, Înalta Curte reţine următoarele:
Astfel cum rezultă din motivele de apel anterior expuse şi din susţinerile apărării cu ocazia dezbaterilor, inculpatul nu a contestat faptul că a pus la dispoziţia coinculpaţilor B. şi C. autoturisme pentru transportul unor bunuri, însă a susţinut că nu a cunoscut natura acestora, condiţii în care, acţiunile sale nu ar îndeplini exigenţele prevăzute de lege pentru a fi considerate acte de sprijin sau de ajutor a faptelor imputate celorlalţi inculpaţi. Totodată, s-a învederat că ceilalţi inculpaţi cu care M. a interacţionat s-au ferit de acesta, dovadă fiind faptul că ultima dată când i-au restituit autovehiculul a fost în faţa unui magazin, iar după utilizarea autoutilitarei împrumutate, erau aplicate anumite substanţe pe ea pentru a nu mirosi a tutun.
Înalta Curte constată că materialul probator administrat în cauză infirmă în totalitate apărările inculpatului, concluzia primei instanţe de vinovăţie a acestuia fiind susţinută de declaraţiile inculpaţilor N., C., Q., P., XXX. şi L.
Instanţa de fond a analizat toate transporturile efectuate prin intermediul inculpatului M., însă, Înalta Curte apreciază că, în acest stadiu procesual, este suficientă demonstrarea faptului că acesta a cunoscut natura bunurilor transportate cu ocazia punerii la dispoziţie a tir-ului pentru mutarea tutunului şi utilajelor de producţie a ţigaretelor de la Tărlungeni, la Clinceni. Această împrejurare rezultă din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor N., C., Q., XXX. şi P.
Astfel, N. a susţinut că "după aproximativ 2 - 3 zile C. mi-a propus şi am acceptat să merg împreună cu el, D., P., XXX. şi încă 3 băieţi pe care nu i-am mai văzut de atunci, să mergem să încărcăm nişte tutun dintr-o localitate pe care nu o cunosc din judeţul Braşov. Menţionez că înainte de a ajunge la Braşov am fost cu toţii la Siliştea Snagovului lângă Ploieşti, la domiciliul lui M., pe care cei de faţă îl porecleau "DDDDDDDD.", probabil pentru că acesta folosea un autoturism. Aici au intrat în curte D., C. şi P., unde au purtat discuţii cu M. pentru achiziţionarea unui tir cu care să transporte nişte tutun dintr-o localitate din judeţul Braşov. În noaptea zilei respective ne-am deplasat cu toţii într-un sat de lângă Râşnov judeţul Braşov, iar eu, P., XXX. şi încă doi pe care nu-i cunosc, la indicaţiile lui P., am intrat în incinta unor grajduri, după noi făcându-şi apariţia un tir, iar la scurt timp au sosit şi M., D. şi C. cu autoturismul. Aceştia din urmă au coordonat activităţile de încărcare a unor cutii din incinta a două grajduri în care se afla tutun vrac şi care părea parţial umed şi mucegăit. Imediat eu, P., XXX. şi ceilalţi doi pe care nu-i cunoşteam şi ne-am deplasat în localitatea Clinceni judeţul Ilfov la imobilul deţinut de O. unde se afla fabrica de ţigări, loc în care am descărcat şi depozitat tutunul. Menţionez faptul că pe timpul deplasării de Râşnov până la centura Bucureşti-ului am circulat având autoturismul condus de M. în postură de antemergător al tir-ului. Din acest loc autoturismul s-a deplasat în Bucureşti iar tir-ul s-a deplasat la Clinceni"(declaraţia din 21 septembrie 2013). Înalta Curte reţine că la data de 24.09.2013, inculpatul N. l-a recunoscut pe M. la poziţia 13 din planşa foto nr. 1 ce i-a fost prezentată.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile inculpatului C., care, referindu-se la faptele de la Tărlungeni a susţinut următoarele:
"acolo, pe lângă D. şi BBBB. se mai aflau patru cetăţeni moldoveni veniţi împreună cu aceştia cu o maşină x de culoare neagră cu numere de Moldova, între care era şi P. (finul lui D.) şi XXX. (fostul cumnat al lui D.). De asemenea, la scurt timp, la locaţia din Tărlungeni a venit un tir cu prelată cu numere de Prahova însoţit de M. care se afla într-un autoturism x. Cu toţii am încărcat mai întâi utilajele care se aflau într-o hală lângă poarta imobilului pe care era scris "Atelier Tâmplărie termopan", după care s-au încărcat aproximativ 60 de cutii de tutun, mai multe pachete de blanchete şi timbre de Republica Moldova, foiţă, hârtie de ţigară şi alte materiale. Tirul astfel încărcat a venit la Clinceni la locaţia pusă la dispoziţie de O., unde, în aceeaşi formaţie le-am descărcat. (declaraţia din 22 octombrie 2013).
De asemenea, prezenţa inculpatului M. la Tărlungeni în contextul încărcării TIR-ului cu utilaje, tutun, blanchete şi timbre este susţinută şi de inculpaţii P. şi XXX.:
"Ulterior am plecat spre localitatea Braşov, una dintre persoanele sus-menţionate indicându-mi drumul, ajungând astfel într-un sat situat în apropierea localităţii Braşov, unde am intrat într-o curte în care se aflau mai multe imobile (grajduri dezafectate). La această locaţie au sosit şi C., N., Q. cu autoturismul de culoare gri cu numerele de înmatriculare de Bulgaria, D., BBBB. cu autoturismul de culoare verde şi M. cu autoturismul. La scurt timp a venit şi un tir cu prelată, în care am început să încărcăm nişte utilaje din fier care se aflau în imobilul situat în partea stângă a intrării (garaj din tablă), cu ajutorul unui motostivuitor. (...) După ce am descărcat utilajele la Clinceni, am plecat împreună cu XXX., N. şi Q. cu autoturismul x de culoare gri cu numerele de înmatriculare de Bulgaria spre locaţia din apropierea oraşului Braşov, unde ne-am întâlnit cu aceleaşi persoane pe care le-am menţionat anterior. Aici a venit acelaşi tir cu prelată, în care am încărcat dintr-un grajd situat în partea dreaptă nişte cutii de dimensiuni mari cu tutun. Ulterior, dintr-o anexă alăturată am mai încărcat şi role de foiţă şi folie pentru ţigarete, precum şi topuri de blanchete (declaraţie P. din 23 octombrie 2013); "curtea în care se afla fabrica era situată pe partea dreaptă pe sensul de mers, după ce am intrat în curte, fabrica ilegală de ţigări era depozitată într-o anexă lipită de o hală în care se confecţiona ferestre de termopan. Această hală era situată în partea stângă faţă de poarta de acces. La încărcarea fabricii au mai fost prezenţi C., D., BBBB., N., Q., M. şi noi cei patru din maşina lui P." (declaraţie XXX. din 25.11.2013).
Probatoriul expus demonstrează că în spaţiul de la Tărlungeni erau depozitate nu numai utilaje, ci şi o cantitate de tutun şi alte materiale necesare pentru producerea ţigărilor, la încărcarea cărora inculpatul a fost prezent, fiind astfel exclusă şi varianta ca acesta să se fi aflat sub impresia eronată că utilajele transportate erau destinate producerii de mobilă (astfel cum s-a susţinut în faţa instanţei de fond).
Înalta Curte îşi însuşeşte analiza efectuată de către prima instanţă şi în ceea ce priveşte celelalte transporturi (de la Petrobrazi, unde inculpatul a pătruns în spaţiul unde se aflau depozitate atât tutun cât şi timbre şi celelalte materiale auxiliare necesare producţiei de ţigarete), considerând însă suficient pentru a răspunde criticilor din apel, demonstrarea faptului că, încă de la primul transport acesta a cunoscut faptul că ajută la mutarea unor utilaje şi produse necesare unei activităţi clandestine de producţie de ţigarete. Ulterior, inculpatul M. a continuat să pună la dispoziţia grupului infracţional autovehicule ce le erau necesare în desfăşurarea activităţii, în acest scop deplasându-se în spaţii situate la distanţă de domiciliul său pentru a le preda/ridica, recurgând el însuşi la împrumutul unor autovehicule de la martorul KK., dar şi de la o altă persoană, astfel că implicarea sa a fost una care exclude un simplu ajutor acordat coinculpatului C., pe care îl cunoscuse cu totul întâmplător, la începutul lunii iulie.
Inculpatul a conştientizat pe deplin faptul că acordă ajutor unei grupări implicate în fabricarea ilegală de ţigarete, participaţia sa nefiind una ocazională, ci se circumscrie unor acte de sprijin a grupului infracţional organizat, aducându-şi contribuţia la punerea în funcţiune a fabricii de la Clinceni, fiind implicat în asigurarea transportului utilajelor, tutunului şi produselor accesorii de la Tărlungeni şi de la Petrobrazi. În ceea ce priveşte produsele depozitate la Petrobrazi, prin pătrunderea în spaţiul unde acestea erau depozitate şi prin cunoaşterea detaliilor legate de activitatea infracţională, inculpatul a avut posibilitatea de a-şi da seama de caracterul falsificat al materialelor accesorii destinate producţiei clandestine de ţigarete. Inculpatul a acceptat şi faptul că o parte din timbrele respective urmau a fi utilizate pentru marcarea cu marcaje false a ţigaretelor. Acesta a contribuit şi la comercializarea unei cantităţi de peste 10.000 ţigarete produse în afara antrepozitului fiscal, prin punerea la dispoziţie a autovehiculul utilizat pentru transportul acestora.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului, faptele sale constituind acte de ajutor efectiv la comiterea infracţiunilor prev. de art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 (respectiv art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998); 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 (art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015); art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 (art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015); art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 (art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015); art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi art. 367 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la greşita încadrare juridică, Înalta Curte constată că apărarea a solicitat reţinerea, în sarcina inculpatului, a unei singure infracţiuni prev. de la art. 2961 alin. (1) lit. b), l) şi h) din Legea nr. 571/2003, în formă continuată, susţinând că faptele prevăzute de art. 2961 din Legea nr. 571/2003 sunt modalităţi ale aceleaşi infracţiuni, iar nu infracţiuni distincte. Referitor la infracţiunea prevăzută în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, s-a arătat că aceasta este una generală faţă de infracţiunile prevăzute în art. 2961 din Legea nr. 571/2003, ceea ce înseamnă că, dacă sunt incidente aceste din urmă dispoziţii speciale, nu se poate reţine concomitent şi infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Cererea este în mod vădit neîntemeiată, iar împrejurarea că art. 2961 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 incriminează infracţiuni distincte rezultă chiar din formularea legiuitorului şi din limitele de pedeapsă diferite stabilite pentru acestea. Astfel, potrivit art. 2961 alin. (1) din lege "Constituie infracţiuni următoarele fapte", alin. (2) prevăzând că "Infracţiunile prevăzute la alin. (1) se pedepsesc astfel: a) cu închisoare de la 1 an la 4 ani, cele prevăzute la lit. c), i), l), m), n), o) şi p); b) cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, cele prevăzute la lit. b), f) şi h); c) cu închisoare de la 6 luni la 2 ani cele prevăzute la lit. j) şi k)". Dispoziţii similare se regăsesc şi în noile dispoziţii ale art. 452 din Legea nr. 227/2015 privind noul Codul fiscal.
În privinţa dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte a făcut o analiză în situaţia inculpatului D. (aplicabilă şi în cazul inculpatului M.), arătând că există un concurs de incriminări cu infracţiunea prev. de art. 2961 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 571/2003 (respectiv art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015), exclusiv în situaţia în care modalitatea de comitere a faptei din Legea nr. 241/2005 constă în varianta folosirii de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate. Or, în sarcina inculpatului s-au reţinut acţiuni distincte de ajutor la deţinere de timbre, blanchete de pachete de ţigări, banderole fiscale de marcaj pentru pachete de ţigări care se circumscriu infracţiunii prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Referitor la criticile legate de modalitatea de soluţionare a acţiunii civile, se constată că acestea sunt în parte, întemeiate. Obligarea inculpatului M. la plata sumelor datorate bugetului de stat, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, este justificată, în condiţiile în care, prin acţiunile sale, acesta a contribuit la punerea în funcţiune a fabricii de la Clinceni, atât prin ajutorul dat la transportul utilajelor, cât şi al materiei prime şi a materialelor auxiliare necesare funcţionării acesteia (aflate în depozitele de la Tărlungeni şi Petrobrazi).
Însă, în cauză, s-a stabilit că toată cantitatea de tutun adusă din cele două locaţii, Tărlungeni şi Petrobrazi, cu ajutorul nemijlocit al inculpatului, a fost utilizată în procesul de producţie, reţinându-se că după consumarea acesteia, în activitatea fabricii a existat o perioadă de suspendare a activităţii, de aproximativ două săptămâni, până la sosirea tutunului din Bulgaria.
Cu ocazia percheziţiei efectuate la locaţia din Clinceni str. x, jud. Ilfov unde fabrica funcţiona, s-a descoperit cantitatea de 14.723 kg tutun, pentru care s-a stabilit că se datorează o acciză în valoarea de 5.393.128 RON (acciză 81 euro/kg; 4,5223 RON/euro), achiziţionat din Bulgaria.
Or, în condiţiile în care nu s-a dovedit implicarea inculpatului M. în acţiunea din Bulgaria, în achiziţionarea, transportul sau orice altă operaţiune referitoare la tutunul găsit cu ocazia percheziţiei domiciliare, Înalta Curte constată că obligarea sa la plata accizei în valoare de 5.393.128 RON este lipsită de temei legal, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, lipsind fapta ilicită a acestuia cauzatoare de prejudicii.
Ca atare, din această perspectivă criticile inculpatului sunt întemeiate, Înalta Curte urmând să reducă suma la care a fost obligat, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, de la 9.704.279,37 RON la 4.311.135,37 RON (suma rezultată din calculul accizei pentru toate cantitatea de ţigarete produsă de fabrică de la momentul punerii sale în funcţiune până la momentul percheziţiei).
Pe cale de consecinţă, măsura sechestrului asigurător va fi menţinută până la concurenţa sumei de 4.311.135,37 RON. Nu există un temei legal pentru a se dispune revocarea acestei măsuri, şi, de altfel, cererea formulată în acest sens prin motivele de apel are ca premisă solicitarea de respingere a acţiunii civile în ceea ce-l priveşte pe inculpat, pe care Înalta Curte a găsit-o neîntemeiată.
În fine, printr-un ultim motiv de apel s-a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.
Problema de drept a fost anterior antamată de Înalta Curte, stabilind că legea penală mai favorabilă inculpatului este Noul C. pen., în forma în vigoare ulterior datei de 25.06.2018 şi până la data intrării în vigoare O.U.G. nr. 71/2022.
Potrivit legii identificate ca lege penală mai favorabilă inculpatului, faptele reţinute în sarcina acestuia se încadrează după cum urmează:
- infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare);
- complicitatea la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 rap. la 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă - închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă);
- complicitatea la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- complicitatea la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.(termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- complicitatea la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- complicitatea la infracţiunea de deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare).
Faţă de data epuizării activităţii infracţionale a inculpatului, care s-a situat în cursul lunii iulie 2013 pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că în luna iulie 2018 s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale. Referitor la celelalte infracţiuni, termenul de prescripţie curge de la data epuizării activităţii infracţionale a autorilor, respectiv 20 septembrie 2013, împlinindu-se după caz la 19 septembrie 2018 şi, respectiv 19 septembrie 2021.
Pe cale de consecinţă, apelul inculpatului va fi admis, urmând a se dispune, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru toate infracţiunile anterior menţionate.
Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată (cererea de continuare a procesului penal neducând la pronunţarea unei soluţii de achitare), în raport cu dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va menţine soluţia de obligare a acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
M. Asupra apelului declarat de inculpatul F. şi a criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. în privinţa soluţiei dispuse referitor la acest inculpat
Astfel cum s-a arătat anterior, inculpatul F. a solicitat pe de o parte, încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale şi, pe de altă parte, menţinerea soluţiei de achitare pronunţate de prima instanţă. Ca atare, manifestarea acestuia de voinţă este, în realitate, una de continuare a procesului penal, însă, având în vedere poziţia sa procesuală (şi-a însuşit probele administrate în cursul urmăririi penale în procedura prevăzută de art. 374 alin. (4) C. proc. pen., solicitând judecarea în procedura simplificată, în cauză făcându-se aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.), Înalta Curte va analiza vinovăţia inculpatului numai în raport cu soluţia de achitare criticată de către Ministerul Public.
Astfel, în ceea ce priveşte folosirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, în forma de participaţie a complicităţii, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., constatând că în cuprinsul rechizitoriului nu sunt descrise acţiuni concrete care ar întruni condiţiile de tipicitate ale acestei infracţiuni.
Prin motivele de apel parchetul a susţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, menţinută pe parcursul unei perioade îndelungate (2011-2013), inculpatul F. s-a implicat activ în deţinerea, transportul, identificarea de cumpărători şi comercializarea de ţigări contrafăcute, oferind în acelaşi timp sprijin membrilor grupului, respectiv celor în sarcina cărora s-a reţinut că au aprovizionat fabricile de ţigarete cu timbre fiscale, au transportat astfel de timbre, le-au deţinut şi folosit în procesul de fabricaţie al ţigărilor contrafăcute. S-a considerat că sprijinul a fost unul moral, inculpatul F. fiind conştient de acest sprijin, chiar dacă nu s-a reţinut implicarea directă a inculpatului în aprovizionarea cu timbre a fabricilor de ţigarete, deţinerea sau folosirea acestora în procesul de fabricaţie a ţigărilor.
Contrar susţinerilor parchetului, Înalta Curte constată că în sarcina inculpatului F. nu s-a reţinut o implicare activă în deţinerea, transportul, identificarea de cumpărători pentru ţigările contrafăcute, ci, dimpotrivă, acte izolate, constând în transportul şi punerea în circulaţie a 100 baxuri de ţigări contrafăcute x de la Bucureşti la Botoşani la data de 04.11.2011; în încercările inculpatului D. de valorificare a aproximativ 300 baxuri ţigări marca x în luna februarie 2013 (acestea fiind sustrase de la fabrica de la Blejoi) şi în valorificarea în luna august 2013 a unei cantităţi de 100 baxuri ţigări x, din cele produse la fabrica din Clinceni.
Aceste acţiuni nu pot conduce la concluzia că membrii grupării infracţionale se bazau pe F. pentru desfacerea unor cantităţi importante de ţigarete şi că, în acest fel ar fi întărit rezoluţia infracţională a acestora şi ar fi ajutat, implicit şi la decizia de a deţine timbre fiscale falsificate, astfel cum se sugerează prin motivele de apel. Pe de altă parte, dacă se aprecia că acţiunile inculpatului J. au avut un atare rol, de sprijin moral al celorlalţi inculpaţi în deţinerea de timbre fiscale falsificate, această împrejurare trebuia invocată, descrisă prin actul de sesizare şi nu în calea de atac a apelului.
Concluzionând, Înalta Curte costată neîntemeiate criticile parchetului, fiind corect şi temeiul soluţiei de achitare, în condiţiile în care prima instanţă a analizat inclusiv ipoteza unei complicităţi morale şi a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reţinerea acesteia, valorificarea izolată a unor cantităţi de ţigarete neputând constitui un act de ajutor la deţinerea de timbre fiscale falsificate.
O a doua critică a parchetului vizează infracţiunea de contrabandă, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., susţinându-se că, în mod greşit prima instanţă a înlăturat dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 86/2006, fapta fiind comisă de două sau mai multe persoane împreună, invocând aceleaşi argumente ca în cazul inculpatului C.
După pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 176/2022, prin care dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României au fost declarate neconstituţionale, şi, în raport de motivele suplimentare de apel ale inculpatului F. de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu motivarea că a intervenit dezincriminarea faptei, Ministerul Public a formulat concluzii de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire prev. de art. 270 C. pen.
Înalta Curte constată că, în sarcina inculpatului F. s-a reţinut comiterea infracţiunii de contrabandă asimilată, constând în aceea că, la percheziţia din spaţiul din str. x s-a descoperit că acesta deţinea o cantitate de 639 pachete ţigări cu timbru de acciză Ucraina, provenind din contrabandă, de pe care lipseau marcajele în limba română impuse de Legea nr. 571/2003. Totodată, implicarea inculpatului în acţiuni de comercializare de ţigări provenind din contrabandă a rezultat şi din rezultatul percheziţiei informatice realizate asupra telefonului acestuia, în secţiunea "Messages-Chat" fiind identificate mesaje referitoare la comercializarea de diverse tipuri de ţigări produse în Republica Moldova şi care este evident că nu au făcut obiectul unui procedeu legal de import - x.
În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice, Înalta Curte face trimitere la argumentele prezentate în cazul inculpatului C. (pct. J), însă, constată că în situaţia inculpatului F. nu poate fi determinată valoarea în vamă a celor 639 pachete ţigări, fiind stabilite doar taxele vamale şi accizele ce se ridică la suma de 6.924,95 RON. În ceea ce priveşte celelalte ţigări deţinute de inculpat şi vândute nu s-a putut determina nici măcar cantitatea acestora.
În aceste circumstanţe, Înalta Curte nu poate stabili dacă bunurile deţinute de inculpatul F. proveneau din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, în cauză neexistând suficiente date care să permită concluzia că valoarea în vamă ţigaretelor era peste 20.000 RON, pentru a putea califica fapta din care proveneau aceste bunuri ca fiind infracţiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.
Ca atare, în condiţiile în care fapta inculpatului F. nu poate fi circumscrisă unei alte infracţiuni, consecinţa declarării neconstituţionalităţii dispoziţiilor de incriminare, respectiv ale art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022, are ca efect constatarea dezincriminării faptei, urmând ca Înalta Curte să dispună achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., acţiunea civilă prin care partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 6.924,95 RON, cu titlu de taxe vamale şi accize pentru cele 639 pachete ţigări, va fi lăsată nesoluţionată.
Vor fi menţinute toate celelalte dispoziţii de obligare a inculpatului F. la plata despăgubirilor civile către partea civilă.
Critica privind greşita înlăturare a agravantei constând în comiterea faptei de două sau mai multe persoane rămâne relevantă doar sub aspectul acurateţei juridice a soluţiei, Înalta Curte subliniind că argumentele prezentate în cazul inculpatului C. sunt pe deplin aplicabile şi în situaţia inculpatului F. Faptul că F. achiziţiona, la rândul său, ţigările de contrabandă de la alte persoane, iar ulterior proceda la comercializarea acestora, nu conduce la reţinerea unei participaţii penale sub forma coautoratului, ci la infracţiuni distincte comise de fiecare dintre aceste persoane.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului F. de încetare a procesului penal urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată. Astfel, conform legii penale mai favorabile inculpatului, faptele reţinute în sarcina acestuia se încadrează după cum urmează:
- infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare);
- infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă - închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă);
- infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- infracţiunea de deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare).
Faţă de data epuizării activităţii infracţionale a inculpatului 20 septembrie 2013, Înalta Curte constată că în 19 septembrie 2018 s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. iar în 19 septembrie 2021 s-a împlinit termenul general de prescripţie pentru toate celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
Ca atare, apelul inculpatului va fi admis, urmând a se dispune, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru toate infracţiunile anterior menţionate.
Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată, în raport cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond vor rămâne în sarcina statului.
N. În ceea ce priveşte apelul inculpatului P., care a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale, potrivit dispoziţiilor legii penale mai favorabile acestuia, faptele se încadrează după cum urmează:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare);
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă - închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă);
- folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare).
Înalta Curte reţine că data epuizării activităţii infracţionale a inculpatului, este 20 septembrie 2013, dată la care a avut loc percheziţia la fabrica clandestină din Clinceni. De la această dată vor curge cele două termene de 5 şi respectiv 8 ani, acestea împlinindu-se la 19 septembrie 2018, pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi la 19 septembrie 2012 pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
Ca atare, apelul inculpatului va fi admis, urmând a se dispune, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru toate infracţiunile anterior menţionate.
Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată, în raport cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
O. În ceea ce priveşte apelul inculpatului Q., Înalta Curte reţine că acesta a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale. Potrivit dispoziţiilor legii penale mai favorabile acestuia, faptele se încadrează după cum urmează:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare);
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă - închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă);
- folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare).
Înalta Curte reţine că data epuizării activităţii infracţionale a inculpatului este 20 septembrie 2013, dată la care a avut loc percheziţia la fabrica clandestină din Clinceni. De la această dată vor curge cele două termene de 5, şi, respectiv, 8 ani, acestea împlinindu-se la 19 septembrie 2018, pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi la 19 septembrie 2012 pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
Ca atare, apelul inculpatului va fi admis, urmând a se dispune, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru toate infracţiunile anterior menţionate.
Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată, în raport cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond vor rămâne în sarcina statului.
P. În ceea ce priveşte apelul inculpatului O., acesta a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale. Potrivit dispoziţiilor identificate ca lege penală mai favorabilă inculpatului, faptele se încadrează după cum urmează:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare);
- complicitatea la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 rap. la 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă - închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă);
- complicitatea la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
Înalta Curte reţine că data epuizării activităţii infracţionale a inculpatului, este 20 septembrie 2013, dată la care a avut loc percheziţia la fabrica clandestină din Clinceni. De la această dată vor curge cele două termene de 5 şi respectiv 8 ani, acestea împlinindu-se la 19 septembrie 2018, pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi la 19 septembrie 2012 pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
Ca atare, apelul inculpatului va fi admis, urmând a se dispune, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru toate infracţiunile anterior menţionate.
Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată, în raport cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond vor rămâne în sarcina statului.
R. Asupra apelului declarat de inculpatul N.
Cu ocazia dezbaterilor motivele de apel au fost reformulate, şi, în principal s-a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi, pe cale de consecinţă, să se dispună încetarea procesului penal, celelalte critici având un caracter subsidiar.
Astfel cum s-a arătat anterior (pct. C), în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. instanţa va dispune schimbarea încadrării juridice în două infracţiuni de spălare de bani prev. de art. de art. art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (actele materiale constând în reinvestirea profitului în continuarea activităţii infracţionale) şi art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (achiziţionarea autoturismului x), iar pentru prima infracţiune urmează să se pronunţe o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., similară celei dispuse de prima instanţă.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor legii identificate ca legea penală mai favorabilă acestuia, faptele se încadrează după cum urmează:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între unu şi 5 ani închisoare);
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă - închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă);
- folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare);
- spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (termen general de prescripţie 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport cu limitele de pedeapsă cuprinse între 3 şi 10 ani închisoare).
Exceptând infracţiunea de spălare de bani, care a fost comisă la data de 19.02.2013 şi pentru care termenul general de prescripţie s-a împlinit la 18.02.2021, pentru toate celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, termenul curge de la data epuizării activităţii infracţionale, respectiv 20 septembrie 2013. De la această dată vor curge cele două termene de 5 şi respectiv 8 ani, acestea împlinindu-se la 19 septembrie 2018, pentru infracţiunile prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi la 19 septembrie 2021 pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
În raport cu aceste considerente, apelul inculpatului va fi admis, urmând a se dispune, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetarea procesului penal pentru toate infracţiunile anterior menţionate.
Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată, în raport cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond vor rămâne în sarcina statului.
S. Asupra motivelor de apel prin care se critică cuantumul cheltuielilor judiciare stabilite de prima instanţă
Înalta Curte constată că atât criticile parchetului, prin care se solicită majorarea acestor cheltuielilor judiciare la suma stabilită în cursul urmăririi penale de 1.600.000 RON, cât şi ale inculpatului B., care solicită reducerea acestora, sunt neîntemeiate.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o judicioasă analiză în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor invocate prin rechizitoriu, stabilind, în mod corect, că nu se impune acordarea acestora pentru administrarea probelor care au fost excluse ca urmare a incidenţei unui caz de nulitate absolută.
De asemenea, nu există o justificare legală pentru obligarea inculpaţilor la acordarea cheltuielilor aferente percheziţiilor în diverse spaţii şi a celor pentru depozitarea bunurilor ridicate, în condiţiile în care, în urma analizei materialului probator administrat, nu s-a putut stabili vreo legătură cu inculpaţii din prezenta cauză. Aceeaşi este şi situaţia cheltuielilor legate de depozitarea ţigărilor ridicate din portul Constanţa, în cauză fiind pronunţată o soluţie de achitare a inculpatului B.
Având în vedere şi soluţiile de achitare dispuse de prima instanţă (pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.), complexitatea cauzei şi a materialului probator legal administrat, faţă şi de lipsa unor documente justificative, Înalta Curte apreciază că, suma totală stabilită de aceasta pentru faza de urmărire penală de 275.000 RON reflectă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale. Acestea reprezintă cheltuieli necesare efectuării unor percheziţii domiciliare şi ocazionate de manipularea, transportul şi depozitarea bunurilor ridicate cu această ocazie (depozitul de la Clinceni), în special a celor reprezentând bunuri produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală sau bunuri destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; cheltuieli ocazionate de prelevarea de probe şi analizarea acestora; cheltuieli ocazionate de deplasarea şi identificarea în trafic a unor transporturi de ţigări şi produse utilizate la fabricarea de ţigări contrafăcute, precum şi pentru inventarierea, analizarea şi depozitarea ulterioară a acestora; cheltuieli ocazionate de efectuarea unor conduceri în teren, pentru a se stabili locaţiile unde au fost efectuate, de-a lungul timpului, diverse acte materiale ale infracţiunilor continuate reţinute în cauză; cheltuieli ocazionate de întocmirea de către specialistul tehnic în tehnologia construcţiilor de maşini YYYYYYY. a unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică de natură tehnică asupra utilajelor de producere şi ambalare ţigări identificate; cheltuieli ocazionate de deplasarea ofiţerilor de poliţie judiciară în Republica Moldova în luna decembrie 2013 pentru o întâlnire de lucru necesară finalizării activităţilor solicitate Autorităţilor Judiciare din Republica Moldova prin comisie rogatorie.
În ceea ce priveşte criticile inculpatului B., Înalta Curte constată că suma de 50.000 RON la care a fost obligat (cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale) a fost stabilită prin raportare la implicarea sa în întreaga activitate infracţională (fabricile de la Blejoi şi de la Clinceni), pentru care s-au administrat probele la care s-a făcut anterior trimitere.
T. Asupra apelului declarat de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Înalta Curte constată că partea civilă nu şi-a motivat calea de atac promovată, nu s-a prezentat în cursul judecării apelului şi nici cu ocazia dezbaterilor pentru a susţine, măcar oral, criticile pe care le aduce hotărârii instanţei de fond.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, Înalta Curte costată că prima instanţă a realizat o minuţioasă analiză a sumelor care se impun a fi acordate bugetului de stat, reducând valoarea solicitată de partea civilă în raport cu situaţia de fapt stabilită în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv pe baza cantităţilor de produse accizabile şi a ţigaretelor de contrabandă reţinute în cauză.
În aceste condiţii, şi, având în vedere că din oficiu nu identifică motive de nelegalitate sau netemeinicie, Înalta Curte va respinge apelul acesteia ca nefondat.
U. Soluţii complementare
Aşa cum s-a arătat, Înalta Curte va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de către inculpaţi, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată, şi, rejudecând, va proceda potrivit celor anterior expuse.
Faţă de soluţiile de încetare a procesului penal, Înalta Curte va constata, în cazul fiecăruia dintre inculpaţi, durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu, după caz.
De asemenea, având în vedere că, în cursul judecăţii în apel, prin încheierea de şedinţă din 06 iulie 2021 rămasă definitivă, s-a dispus ridicarea unor măsuri asigurătorii, va constata:
- ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 06.11.2013 asupra autoturismului, uzufructuar inculpatul P., depus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x;
- ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 06.11.2013 asupra autoturismului, achiziţionat în leasing de la Y. SA, conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011;
- ridicarea măsurii măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţele din datele de 19.09.2013, asupra bunurilor mobile şi imobile şi asupra conturilor bancare ale inculpatului A. precum şi măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 1.900 USD, depusă la casieria P.Î.C.C.J.-D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, 4.500 euro, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013 şi 4.500 RON, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, dispusă prin ordonanţa din 11.10.2013;
- ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul I.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de inculpaţi vor rămâne în sarcina statului şi se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi Q., F. şi N., în cuantum de câte 1360 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi G., J., K., H., D., O., P., B., C., M., E., L. şi pentru intimaţii inculpaţi I. şi A., în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
A. Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de inculpaţii G., J., K., H., D., O., P., Q., B., C., F., M., E., L. şi N. împotriva Sentinţei penale nr. 177/F din data de 14 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:
În aplicarea art. 5 C. pen.
I. Înlătură dispoziţiile prin care s-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul B. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 315/05.04.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 237/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi cele prin care s-a dispus, în baza art. 33 lit. a) şi b) C. pen., 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, contopirea tuturor pedepselor.
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în:
- infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (actele materiale constând în reinvestirea profitului în continuarea activităţii infracţionale);
- infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (achiziţionarea autoturismului).
În baza 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. dispune achitarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (actele materiale constând în reinvestirea profitului în continuarea activităţii infracţionale).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul B., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- instigare la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 47 rap. la art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul B., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- instigare la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 47 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- instigare la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 47 rap. la art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- instigare la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 47 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- instigare la infracţiunea de deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 47 rap. la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (act material referitor la achiziţionarea autoturismului).
Constată că inculpatul a fost reţinut, arestat şi arestat la domiciliu în cauză de la data de 21.09.2013 la 04.05.2015.
. . . . . . . . . .
II. Înlătură dispoziţiile prin care s-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul E. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă prin Decizia penală nr. 129/A/30.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi cele prin care s-a dispus, în baza art. 33 lit. a) şi b) C. pen., 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, contopirea tuturor pedepselor.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii de contrafacere, punere în circulaţie de produse contrafăcute prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice din instigare la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, instigare la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, instigare la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat în:
- complicitatea la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- complicitatea la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015;
- complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (prin înlăturarea actelor materiale de instigare).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul E., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- complicitatea la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- complicitatea la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015;
- complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat de instanţa de fond la suma de 16.500 RON.
. . . . . . . . . .
III. În baza art. 386 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. în infracţiunile de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi tăinuire prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. dispune achitarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. în:
- infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (actele materiale constând în reinvestirea profitului în continuarea activităţii infracţionale);
- infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (achiziţionarea autoturismului).
În baza 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. dispune achitarea inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (actele materiale constând în reinvestirea profitului în continuarea activităţii infracţionale).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul C., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- tăinuire prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul C., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (achiziţionarea autoturismului).
Constată că inculpatul a fost reţinut, arestat şi arestat la domiciliu în cauză de la data de 21.09.2013 la 19.09.2017.
. . . . . . . . . .
IV. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul D., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul D., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare stabilite de prima instanţă la 46.500 RON.
Constată că inculpatul a fost reţinut, arestat şi arestat la domiciliu în cauză de la data de 21.09.2013 la 19.09.2017.
. . . . . . . . . .
V. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul F. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) rap. din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul F., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul F., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lasă nesoluţionată acţiunea civilă prin care Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 6.924,95 RON.
Menţine toate celelalte dispoziţii ale sentinţei privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
. . . . . . . . . .
VI. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul G., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 rap. la art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul G., pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Constată că inculpatul a fost reţinut, arestat şi arestat la domiciliu în cauză de la data de 21.09.2013 la data de 04.05.2015.
. . . . . . . . . .
VII. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. dispune dispune achitarea inculpatului H. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, în forma de participaţie a complicităţii prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modificată şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, în forma de participaţie a complicităţii prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Înlătură obligarea inculpatului H. la plata despăgubirilor civile către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi, în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată împotriva acestuia.
În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. menţine măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpatului H.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului.
. . . . . . . . . .
VIII. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul J., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 rap. la art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul J., pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
. . . . . . . . . .
IX. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul K., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 rap. la art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul K., pentru complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
. . . . . . . . . .
X. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul L., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 rap. la art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul L., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 20.09.2013 la 20.10.2013.
. . . . . . . . . .
XI. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul M., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 rap. la art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul M., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Reduce cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul M. către partea civilă Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice A.N.A.F., la suma de 4.311.135,37 RON, la care se vor adăuga şi obligaţiile fiscale accesorii calculate până la data achitării debitului, în solidar cu inculpaţii B., D., C., P., N., O., Q.
Menţine măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului M. până la concurenţa sumei de 4.311.135,37 RON.
Constată că inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi în arest la domiciliu de la 21.09.2013 la 04.05.2015.
. . . . . . . . . .
XII. În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 29 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului N. în:
- infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (actul material constând în reinvestirea profitului în continuarea activităţii infracţionale);
- infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (achiziţionarea autoturismului x).
În baza 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. dispune achitarea inculpatului N. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (actul material constând în reinvestirea profitului în continuarea activităţii infracţionale).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul N., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul N., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- spălare de bani, prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019 (achiziţia autoturismului).
Constată că inculpatul a fost reţinut la data de 12.02.2010.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului.
. . . . . . . . . .
XIII. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul P., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul P., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 21.09.2013 la 18.12.2013.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului.
. . . . . . . . . .
XIV. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Q., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Q., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- marcare cu marcaje false a produselor accizabile supuse marcării, prev. de art. 452 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- deţinere sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, cu excepţia celor deţinute în antrepozitul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat în cauză de la data de 21.09.2013 la data de 20.10.2013.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului.
. . . . . . . . . .
XV. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul O., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 rap. la art. 102 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998, modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul O., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, modificată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.;
- complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 rap. la art. 452 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 21.09.2013 la data de 13.02.2014.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei în fond rămân în sarcina statului.
. . . . . . . . . .
Constată că, prin încheierea de şedinţă din 06 iulie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rămasă definitivă, s-a dispus:
- ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 06.11.2013 asupra autoturismului, uzufructuar inculpatul P., depus în camera de corpuri delicte a IGPF în baza dovezii seria x;
- ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 06.11.2013 asupra autoturismului, achiziţionat în leasing de la Y. SA, conform contractului de leasing nr. x/21.06.2011;
- ridicarea măsurii măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţele din datele de 19.09.2013, asupra bunurilor mobile şi imobile şi asupra conturilor bancare ale inculpatului A. precum şi măsura sechestrului asigurător instituită asupra sumelor de 1.900 USD, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, 4.500 euro, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013 şi 4.500 RON, depusă la casieria P.Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. cu chitanţa nr. x din 15.10.2013, dispusă prin ordonanţa din 11.10.2013;
- ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa din data de 19.09.2013 cu privire la inculpatul I.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
B. Respinge ca nefondat apelul părţii civile Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice A.N.A.F.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de inculpaţi rămân în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi Q., F. şi N., în cuantum de câte 1360 RON, rămân în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi G., J., K., H., D., O., P., B., C., M., E., L. şi pentru intimaţii inculpaţi I. şi A., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 decembrie 2022.
GGC - ED