Drunk driving conviction without retroactive BAC recalculation: admissibility of proof by later blood samples under Art. 336(1) CCP

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 45 din data de 11 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2021, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. cetăţean român, studii universitare, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, de profesie - avocat (suspendat) în cadrul Baroului Dâmboviţa, având ocupaţia de inspector la Primăria oraşului Popeşti - Leordeni, fără antecedente penale, la pedeapsa de: 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă din data de 12.12.2020.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, prevăzut de art. 92 C. pen., care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, ce va fi stabilit de Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată pe durata de 60 de zile în cadrul Primăriei loc. Răcari, jud. Dâmboviţa (administraţie publică locală) sau în cadrul Centrului de Asistenţă Medico-Socială Răcari, jud. Dâmboviţa (administraţie publică locală).

În baza art. 94 alin. (2) şi (3) C. pen., supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor se va realiza de către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra condiţiilor legale de revocare a suspensorii sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a luat act că inculpatul a fost judecat în stare de libertate şi a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 500 RON aferente fazei de urmărire penală).

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, prin rechizitoriul nr. x/2021 din data de 8 iulie 2021 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

În cuprinsul actului de sesizare, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 12.12.2020, la ora 00:40 în timp ce organele de poliţie din cadrul I.P.J. Dâmboviţa - Serviciul Rutier se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu în microfiltru pe DN 71 intersecţie cu str. x din oraşul Răcari, judeţul Dâmboviţa, au oprit pentru control autoturismul, condus de o persoană de sex bărbătesc, conducătorul auto fiind identificat în persoana inculpatului A.

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, aparatul indicând 00,46, o valoare de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat.

În aceste condiţii, numitul A. a fost condus la Spitalul Titu, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Din prima probă biologică, recoltată la ora 01:22 a rezultat că sus numitul avea o alcoolemie de 1,76 g‰, iar din cea de-a doza, recoltată la ora 02:22 o alcoolemie de 1,58 g‰.

În etapa camerei preliminare, prin încheierea din data de 13 octombrie 2021, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei inculpatului conform încheierii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 23 noiembrie 2021, au fost respinse, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 345 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A. cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, constatând-se legalitatea sesizării instanţei, precum şi legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală şi dispunându-se începerea judecăţii în cauză.

În cursul judecăţii la primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, Curtea de apel a adus la cunoştinţa inculpatului A. dispoziţiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 375 şi 396 alin. (10) din C. proc. pen., privind judecata în procedură simplificată, precum şi soluţiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. şi şi-a manifestat acordul privind prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii,.

Ca atare, în faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluţionată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a probei cu înscrisurile depuse de inculpat.

Prima instanţă, analizând probele legal administrate în cursul urmăririi penale, astfel cum legalitatea acestor probe a fost constatată în mod definitiv în etapa camerei preliminare şi care se coroborează cu declaraţia inculpatului de recunoaştere a învinuirii, a reţinut existenţa faptei şi săvârşirea ei cu vinovăţie de către inculpat, în forma cerută de lege.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 12.12.2020, ora 00:40 inculpatul A. a fost depistat de lucrătorii de poliţie ce efectuau controlul traficului rutier, în timp conducea pe drumurile publice din interiorul localităţii Răcari, jud. Dâmboviţa, respectiv pe DN 71 intersecţie cu str. x, iar la momentul depistării sale în trafic, prezentând o concentraţie alcoolică de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat.

Fiind însoţit de agenţii de poliţie la cea mai apropiată unitate spitalicească-Spitalul Orăşenesc Titu, în vederea recoltării probelor biologice de sânge, s-a stabilit prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 2395-2396 emis de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Prahova că inculpatul a prezentat la prima probă biologică, recoltată la ora 01:22 o alcoolemie de 1,76 g‰, iar din cea de-a probă, recoltată la ora 02:22 o alcoolemie de 1,58 g‰.

S-a reţinut că în cursul urmăririi penale s-a încuviinţat efectuarea unei expertize medico-legale de recalculare alcoolemie la nivelul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, însă acest calcul retroactiv nu a putut fi efectuat, deoarece prin adresa nr. x/2021 emisă de I.N.M.L. Mina Minovici" a rezultat că din datele de consum puse la dispoziţie a reieşit că la ora evenimentului rutier, alcoolul s-ar fi aflat în organismul inculpatului în faza de absorbţie, consumul pe nemâncate încetând cu mai puţin de 45 de minute înaintea producerii acestuia. În aceste condiţii, conform "Reperelor metodologice cu privire la expertiza medico - legală efectuată pentru estimarea retroactivă a alcoolemie" aprobate prin Hotărârea nr. 2 din data de 18.09.2015 a Consiliului Superior de Medicină Legală, deoarece alcoolul nu se afla în fază de eliminare constatată în organism la momentul cu relevanţă juridică, nu s-a putut efectua calculul retroactiv.

În drept, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului A., săvârşită în condiţiile stării de fapt mai sus descrise, constând în aceea că la data de 12.12.2020, ora 00:40, a fost depistat de lucrătorii de poliţie ce efectuau controlul traficului rutier, în timp ce conducea pe drumurile publice din interiorul localităţii Răcari, jud. Dâmboviţa, autoturismul, având o îmbibaţie alcoolică superioară limitei de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, s-a precizat că elementul material constă în fapta inculpatului de a conduce pe un drum public un autovehicul având o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge - limită peste care fapta este considerată infracţiune, urmarea imediată o reprezintă starea de pericol generată cu privire la siguranţa circulaţiei, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă ex re, din însăşi materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptei sale şi acceptând producerea acestui rezultat.

Verificând apărările inculpatului formulate prin notele scrise depuse la dosar şi concluziile orale, instanţa de fond a constatat că acesta a solicitat achitarea conform art. 396 C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., motivat de faptul că nu a putut fi stabilită valoarea îmbibaţiei alcoolice reale în sânge, la momentul opririi sale în trafic, ci doar ulterior, la momentul prelevării probelor de sânge, fiindu-i recoltate probele biologice la un interval de peste 40 de minute după momentul depistării sale în trafic.

Procedând la analiza acestei apărări, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a invocat faptul că disp. art. 336 C. pen. stabilesc conţinutul constitutiv al infracţiunii în raport de momentul prelevării mostrelor biologice, iar prin decizia de neconstituţionalitate nr. 732/2014 s-a stabilit că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice este neconstituţională’’. Ca atare, s-a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru antrenarea răspunderii penale a inculpatului, întrucât condiţia ca îmbibaţia alcoolică peste limita legală să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează astfel consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor.

S-a mai arătat că în cauză nu a putut fi efectuată de către Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici o expertiză de recalculare a alcoolemiei inculpatului, datorită faptului că la ora depistării în trafic - ora 00:40 - alcoolul ingerat se alfa în faza de absorbţie, aşa cum rezultă din adresa nr. x/10.05.2021 transmisă de acest Institut şi deci implicit nu se poate stabili valoarea îmbibaţiei alcoolice în sânge la momentul depistării.

S-a menţionat că, într-adevăr, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 69 din data de 27 ianuarie 2015 admiţându-se excepţia de neconstituţionalitate, s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.

Însă, în privinţa efectelor deciziei de neconstituţionalitate, Curtea de apel a reţinut că nu este întemeiată apărarea inculpatului în sensul imposibilităţii de determinare a îmbibaţiei alcoolice în sânge la momentul depistării, întrucât nu a avut loc o dezincriminare a faptei prin pronunţarea acestei decizii şi cu atât mai mult nu se poate dispune soluţia achitării, atât timp cât acestuia i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la orele 01:22 şi respectiv, ora 02:22, în condiţiile în care fapta sa a fost constatată de către agenţii de poliţie rutieră la orele 00:40.

S-a precizat că adoptarea deciziei de neconstituţionalitate de mai sus nu a condus la o abrogare implicită sau la o dezincriminare a infracţiunii deduse judecăţii. S-a arătat că, este adevărat că, potrivit art. 147 din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Însă, s-a apreciat că, împrejurarea că în intervalul de 45 de zile nu a intervenit o soluţie legislativă prin care să se pună de acord dispoziţiile textului declarat neconstituţional, cu cele ale legii fundamentale, nu poate în nici un caz conduce la concluzia că a intervenit dezincriminarea infracţiunii prev. de art. 336 C. pen. şi nici că elementul material al acesteia ar fi imposibil de determinat. Aceasta, deoarece decizia de neconstituţionalitate nu a avut ca obiect întreaga reglementare prevăzută de art. 336 C. pen., ci numai sintagma "la momentul prelevării probelor biologice", aşa încât, excluzând această sintagmă din definiţia infracţiunii, se constată că norma incriminatoare capătă acelaşi conţinut constitutiv cu cea existentă anterior intrării în vioare a Noului C. pen.

Or, cum decizia de neconstituţionalitate vizează norma incriminatoare din Noul C. pen., se reţine că sub imperiul legii speciale care incrimina şi sancţiona, anterior intrării în vigoare a Noului C. pen., deci sub imperiul O.U.G. nr. 195/2002, infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală avea următoarea definire şi sancţionare:

"Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.’’

În acest context, instanţa de fond a constatat că pe perioada activităţii legii speciale, deci a O.U.G. nr. 195/2002, Curtea Constituţională nu a pronunţat decizii de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate având ca obiect art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002, care să fi condus la dezincriminarea acestei infracţiuni, la abrogarea expresă sau implicită sau la lipsirea de efecte juridice a conţinutului normativ.

Prin urmare, s-a constatat cu titlu de evidenţă că, după adoptarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014, conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 336 C. pen., chiar făcând abstracţie de sintagma a cărei neconstituţionalitate s-a constatat, este identic cu cel al infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în privinţa căreia nu a operat nicio decizie de constatare a neconstituţionalităţii sale.

S-a precizat că acest raţionament conduce la concluzia că decizia de neconstituţionalitate ale cărei dispoziţii sunt limitate numai la sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" nu poate avea în niciun caz ca efect dezincriminarea infracţiunii deduse judecăţii, cu atât mai mult cu cât instanţa de control a constituţionalităţii nu a constatat, în decizia sus-menţionată, decât neconstituţionalitatea sintagmei respective, şi nu a întregului text care reglementează infracţiunea dedusă judecăţii.

Aşa fiind, s-a constatat că din conţinutul constitutiv al infracţiunii, urmează a fi exclusă sintagma a cărei neconstituţionalitate s-a constatat, operaţiune care, pe calea logicii juridice, are ca efect constatarea identităţii dintre conţinutul normativ al art. 336 C. pen. şi cel al art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi care produce consecinţa firească a examinării laturii obiective infracţionale, în planul succesiunii celor două legi penale.

În raport cu argumentele prezentate, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, urmare adoptării deciziei de neconstituţionalitate, singurul efect al acesteia este, aşa cum s-a arătat, modificarea textului în sensul eliminării prevederii neconforme cu legea fundamentală, cu consecinţe doar sub aspect probator, respectiv necesitatea stabilirii îmbibaţiei alcoolice la momentul săvârşirii infracţiunii, care coincide cu momentul opririi în trafic.

În cauză, sintetizând, imposibilitatea de efectuare a unui calcul retroactiv al alcoolemiei, s-a apreciat că este total lipsită de relevanţă şi de consecinţe juridice, întrucât valoarea îmbibaţiei alcoolice a fost stabilită în mod cert, printr-un mijloc ştiinţific de probă şi anume prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie aflat la dosar urmărire penală.

Aşadar, instanţa de fond a considerat că valoarea îmbibaţiei alcoolice în sânge este indubitabilă, fiind cuantificată la 1,76 g‰ alcool pur în sânge la prima probă biologică de sânge, respectiv de 1,58 g‰ la cea de a doua probă biologică, fiind deci net superioară limitei maxime legale admise, care este de 0,80 g/l alcool pur în sânge, instanţa notând în plus şi faptul că inculpatului i-a fost prelevată şi o probă a concentraţiei alcoolice în aerul expirat, imediat după momentul depistării sale în trafic - ora 00:46 - care la rândul său a evidenţiat valoarea de 0,85 mg/l, fiind deci fără dubiu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, prin conducerea autovehiculului după ingestia de alcool.

În consecinţă, instanţa de fond a înlăturat apărările inculpatului, apreciind că acestea sunt contrazise de probele legal administrate, în raport de care se concluzionează că în cauză sunt îndeplinite disp. art. 103 alin. (2) C. proc. civ. penală potrivit cărora "în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă", întrucât pe baza probelor legal administrate în prezenta cauză şi cu forţă probantă deplină, se întemeiază convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, reţinându-se vinovăţia inculpatului, s-a apreciat că se impune antrenarea răspunderii penale a acestuia în soluţionarea acţiunii penale cu care a fost învestită instanţa, urmând a se aplica o pedeapsă la a cărei individualizare se vor avea în vedere disp. art. 74 alin. (1) C. pen.

Făcând aplicarea acestor criterii legale în speţă, s-a reţinut că, deşi inculpatul a recunoscut vinovăţia sa, simplificând durata procedurii judiciare prin această conduită procesuală, fără antecedente penale şi are un loc de muncă (profesia ce determină competenţa după calitatea persoanei, aceea de avocat, nemaifiind exercitată actualmente ca efect al suspendării sale), totuşi acest aspecte nu pot căpăta o valenţă primordială în cadrul individualizării pedepsei în detrimentul examinării celorlalte criterii stabilite de art. 74 C. pen., între care figurează în primul rând cele referitoare la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită.

Or, s-a precizat că este incontestabil că infracţiunea dedusă judecăţii, făcând parte din categoria celor contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, protejează valorile sociale privitoare la normala desfăşurare a circulaţiei autovehiculelor pe drumurile publice şi în special securitatea tuturor participanţilor la trafic, infracţiuni care sunt definite în unanimitate de doctrină şi jurisprudenţă ca fiind de pericol şi nu de rezultat, astfel încât starea de pericol este generată ex re, chiar la momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, fără a mai fi în mod necesar producerea unei consecinţe prejudiciabile.

În aceste coordonate, s-a constatat că fapta dedusă judecăţii s-a comis pe timpul nopţii, în interiorul unei localităţi, chiar dacă nu a fost urmată de producerea vreunui eveniment rutier, iar alcoolemia determinată potrivit buletinului de analiză toxicologică este net superioară limitei maxime admise de lege.

În aceste condiţii, s-a menţionat că este în afara oricărui dubiu că fapta dedusă judecăţii s-a comis în modalitatea intenţiei directe, iar tuturor acestor aspecte se impune a le fi conferită semnificaţie juridică corespunzătoare în soluţionarea acţiunii penale, sub aspectul individualizării pedepsei.

Aşa fiind, instanţa de fond a constatat că, în mod cert, prin comiterea infracţiunii au fost afectate în mod serios relaţiile sociale protejate prin incriminarea conferită de lege, mai ales în contextul proliferării infracţiunilor de acest gen, impunându-se o reacţie fermă din partea organelor judiciare, astfel încât, chiar dacă inculpatul este lipsit de antecedente penale, are un comportament social corespunzător în comunitatea locală şi a recunoscut vinovăţia sa în cadrul procedurii simplificate de judecată, totuşi împrejurările şi modul comiterii faptei, reliefate şi de valoarea îmbibaţiei alcoolice în sânge, reprezintă criterii care conduc la concluzia că scopul preventiv educativ şi sancţionator al pedepsei poate fi atins în cazul inculpatului, numai prin aplicarea unei pedepse, a cărei durată va fi stabilită prin valorificarea deplină a cauzei de reducere a pedepsei reprezentată de recunoaşterea învinuirii, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aşadar prin reducerea sub limita minimă prevăzută de textul legal incriminator.

În fundamentarea acestei concluzii, prima instanţa a susţinut că nu se poate omite faptul că, deşi condiţiile de aplicare ale amânării aplicării pedepsei - art. 83 C. pen. şi respectiv ale suspendării sub supraveghere a executării pedepsei - art. 91 C. pen., nu sunt totuşi semnificativ diferite, inclusiv în planul conţinutului măsurilor şi obligaţilor impuse de lege inculpatului, cu toate acestea efectul amânării aplicării pedepsei este net diferenţiat, aşa cum s-a configurat şi în doctrina de specialitate, practic disp. art. 90 C. pen. conducând la eliminarea unei componente importante a sancţionării propriu-zise a inculpatului, aceea a condamnării, deci a aplicării efective a pedepsei, care atrage lipsirea, în cazul inculpatului dedus judecăţii, tocmai a finalităţii majore a scopului efectiv sancţionator avut în vedere de legiuitor.

Prin urmare, în raport cu argumentele mai sus evocate, apreciindu-se că nu se impune aplicarea disp. art. 83 C. pen., instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 8 luni închisoare urmând ca, în raport de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului şi celelalte circumstanţe socio-familiale ale acestuia, să dispună în temeiul art. 91 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere minim prevăzut de lege, acela de 2 ani, cu stabilirea măsurilor de supraveghere, conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul A., prin apărător, criticând-o sub aspectul temeiniciei.

În concret, prin motivele de apel, apărarea inculpatului A. a solicitat instanţei de control judiciar să dispună:

- în principal, achitarea inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., întrucât există un dubiu asupra elementului material al infracţiunii, având în vedere că nu s-a putut stabili valoarea reală a îmbibaţiei de alcool în sânge la momentul opririi sale în trafic, astfel încât să se contureze elementele constitutive ale infracţiunii;

- în subsidiar, în măsura în care se consideră că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului, s-a solicitat, ca în raport cu prevederile art. 396 alin. (10) şi alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 83 C. pen., să se stabilească o pedeapsă orientată spre minim, între limitele reduse cu o treime, iar ulterior să se dispună amânarea aplicării pedepsei.

În esenţă, prin primul motiv de apel formulat, vizând netemeinicia soluţiei pronunţate de prima instanţă relativ la solicitarea de achitare, apărarea inculpatului A. a susţinut că, în ciuda faptului că, în cauză nu s-a putut determina valoarea alcoolemiei din sânge la momentul opririi sale în trafic, prin rechizitoriul din data de 08.07.2021, din dosarul de urmărire penală, nr. 34/P/2021, inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 336 alin. (1) C. pen.

De asemenea, a arătat că deşi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 69/27.01.2015, s-a constatat neconstituţionalitatea sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen., apărarea inculpatului a precizat că în actul de sesizare, autorul rechizitoriului a afirmat că prezumă că inculpatul avea la momentul opririi în trafic o îmbibaţie peste limita de 0,8 g/l, fără a indica nivelul real şi concret al alcoolemiei la momentul cu relevanţă penală şi fără a evidenţia care ar fi mijlocul de probă cu valoare ştiinţifică care stabileşte o astfel de împrejurare, limitându-se la o interpretare personală ce ar lua forma unei prezumţii judiciare.

A menţionat apărarea inculpatului că la momentul prelevării, alcoolemia inculpatului într-adevăr depăşea limita prevăzută de lege, însă organul de urmărire penală omite faptul că prelevarea s-a realizat după 42 de minute, aceste mijloace de probă nefiind concludente raportat la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale. Astfel, s-a susţinut că, din considerentele pertinente şi obligatorii ale deciziei invocate, se desprinde concluzia că realizarea calcului retroactiv este singura metodă prin care se poate stabili gradul de îmbibaţie alcoolică din momentul depistării în trafic, unicul moment cu relevanţă în evaluarea naşterii raportului juridic de conflict.

S-a mai precizat că prin Comunicarea din 10.05.2021 a Institutului de Medicină Legală "Mina Minovici" s-a stabilit că la ora evenimentului rutier 00:40 alcoolul s-ar fi aflat în organismul numitului A. în faza de absorbţie, consumul pe nemâncate încetând cu mai puţin de 45 de minute înaintea producerii acestuia, respectiv 13 minute anterior opririi sale în trafic. în această situaţie, deoarece alcoolul nu se află în faza de eliminare constantă din organism la momentul cu relevanţă juridică ora 00:40, nu se poate efectua calcului retroactiv, implicit nu se poate stabili dacă aceasta avea o valoare mai mare sau mai mică de 0.8 g/l, la momentul depistării în trafic.

De asemenea, în cuprinsul motivelor de apel s-a făcut referire la practica judiciară în materie, în raport cu care se impune pronunţarea unei soluţii identice, susţinându-se astfel că şi în situaţia inculpatului singura soluţie legală ar fi cea de achitare.

A mai menţionat apărarea inculpatului că prin sentinţa atacată, instanţa de fond a făcut o analiză a cauzei din perspectiva unei eventuale dezincriminări, or, în nicio împrejurarea apărarea nu s-a fundamentat pe o asemenea ipoteză şi nu a solicitat primei instanţe să constate că prin decizia de neconstituţionalitate ar fi operat o dezincriminare a faptei. Or, apărătorul a arătat că, în concret, s-a susţinut imposibilitatea obiectivă de a stabili dacă limita alcoolemiei în sânge, care transpune fapta din sfera contravenţională, în sfera ilicitului penal, a fost atinsă anterior sau ulterior momentului opririi în trafic, neexistând nicio certitudine în acest sens, având în vedere că probele au fost recoltate la 42 de minute de la momentul cu relevanţă penală, iar instituţia de specialitate a stabilit că alcoolul se afla în faza absorbţiei, prin urmare nu există repere ştiinţifice care să poată permite determinarea valorii în cazul concret.

În opinia apărării, argumentele formale şi nesusţinute ale primei instanţe în sensul că, probele biologice recoltate evidenţiază o valoare peste limita legală admisă, conduc la concluzia certă că fapta există, constituie tocmai esenţa pentru care dispoziţiile art. 336 C. pen. au fost cenzurate constituţional. Totodată, se menţionează că prima instanţă a motivat soluţia de condamnare inclusiv prin raportare la recunoaşterea inculpatului, or, inculpatul a recunoscut acţiunea de a conduce sub influenţa băuturilor alcoolice, nicidecum o valoarea a alcoolemiei care să plaseze fapta sa în sfera răspunderii penale, fiind în sarcina organelor judiciare dovedirea acestor aspecte.

În concluzie, având în vedere raţionamentul anterior prezentat pentru care s-a solicitat achitarea, apărarea solicită instanţei de control judiciar să constate că apărările formulate nu au fost examinate, iar hotărârea nu reflectă o analiză reală a argumentelor logice prezentate, impunându-se, în baza art. 421 pe. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecând, faţă de prevederile art. 396 alin. (10) şi alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza I) C. proc. pen. să se dispună achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., existând un dubiu asupra elementului material al infracţiunii, întrucât nu s-a putut stabili valoarea reală a îmbibaţiei de alcool în sânge la momentul opririi sale în trafic, astfel încât să se contureze elementele constitutive ale infracţiunii, sens în care fapta sa nu a părăsit sfera răspunderii contravenţionale.

Al doilea motiv de apel vizează solicitarea apărării de a se dispune aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen., cu consecinţa dispunerii amânării aplicării pedepsei.

În esenţă, s-a susţinut că infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) C. proc. pen., face parte din categoria infracţiunilor de pericol de o gravitate medie, apărarea inculpatului solicitând instanţei să aibă în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. şi astfel, raportând consideraţiile teoretice la circumstanţele personale ale inculpatului şi la modalitatea în care a luat naştere fapta, dar şi toate hotărârile judecătoreşti care reflectă practica Curţii de Apel Ploieşti în intervalul 2014 - 2022, s-a solicitat instanţei de control judiciar să aprecieze inoportunitatea aplicării unei pedepse şi să se dispună amânarea aplicării acesteia.

În acest sens, pentru toate motivele expuse în scris, s-a arătat că sunt îndeplinite atât condiţiile pozitive cât şi cele negative prevăzute de legiuitor în cadrul art. 83 C. pen., solicitând în concluzie amânarea aplicării pedepsei în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.

În apel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 02.06.2022, fiind stabilit prim termen de soluţionare la data de 18.10.2022.

La acest termen, apelantul inculpat A., prin apărător ales, B., a depus la dosarul cauzei o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. Având în vedere excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, s-a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2021 în cadrul căruia a fost soluţionată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată de inculpatul A., prin încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2022 pronunţată în dosarul anterior menţionat.

Totodată, la termenul din 18.10.2022, inculpatul A. a precizat Înaltei Curţi că îşi menţine poziţia procesuală exprimată în cauză, arătând că nu doreşte audierea sa în apel.

De asemenea, la interpelarea instanţei, apărarea inculpatului a menţionat că nu are probe noi de formulat şi înţelege să se folosească de probele cu înscrisuri de la dosarul de fond.

În consecinţă, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată, motiv pentru care, cu prilejul dezbaterilor asupra apelului declarat în cauză, ce au avut loc la termenul din data de 18.10.2022, s-au luat concluziile apărării apelantului inculpat şi ale reprezentantului parchetului, acestea fiind redate pe larg în încheierea de şedinţă de la acea dată, când s-a dispus amânarea pronunţării şi care face parte integrantă din prezenta decizie.

Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că prin motivele de apel formulate, inculpatul nu a contestat situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, acesta solicitând de altfel ca judecata să se desfăşoare în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii prevăzută de art. 375 C. proc. pen.

În consecinţă, în acord cu aspectele expuse de prima instanţă, Înalta Curte constată că din probele administrate în cauză a rezultat dincolo de orice îndoială rezonabilă că la data de 12.12.2020, la ora 00:40, inculpatul A. a condus autoturismul pe drumurile publice din localitatea Răcari, respectiv pe DN 71, iar la intersecţia cu str. x a fost oprit pentru control în trafic de către organele de poliţie. În urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat că inculpatul avea o concentraţie de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior, după recoltarea de probe biologice, s-a constatat că acesta avea la ora 01:22 o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,76 gr ‰ şi de 1,58 gr ‰ la ora 02:22. Inculpatul a recunoscut prin declaraţiile date că a consumat băuturi alcoolice anterior momentului conducerii autoturismului menţionat pe drumurile publice, însă a susţinut că nivelul îmbibaţiei alcoolice din sângele său nu depăşea limita prevăzută de lege.

Referitor la criticile formulate de apelantul - inculpat A., care în esenţă reprezintă o reiterare a apărărilor expuse de acesta în faţa primei instanţe, Înalta Curte reţine următoarele:

Contrar susţinerilor apelantului - inculpat şi în acord cu argumentele expuse prin sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014 prin care s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituţională nu a avut ca efect o dezincriminare a faptei prevăzută de textul legal menţionat, ci a impus raportarea întrunirii condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii la momentul comiterii activităţii ce constituie elementul material al acesteia. Înalta Curte îşi însuşeşte în întregime raţionamentul instanţei de fond sub aspectul expus mai sus, neputând fi constatată vreo discontinuitate sub aspectul incriminării faptei prevăzute anterior prin dispoziţiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi reglementată în prezent prin dispoziţiile art. 336 alin. (1) C. pen., motiv pentru care nu va mai relua argumentele care se regăsesc în hotărârea atacată.

În ceea ce priveşte susţinerile apelantului - inculpat referitoare la existenţa unui dubiu referitor la nivelul alcoolemiei din sângele său, Înalta Curte constată că la momentul opririi sale în trafic, inculpatul a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând că acesta avea o concentraţie de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, inculpatului i-au fost recoltate două probe biologice, rezultând că acesta avea o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,76 gr ‰ şi respectiv, de 1,58 gr ‰.

Deşi corecte în principiu susţinerile apelantului - inculpat în sensul că rezultatele testării alcoolemiei din aerul expirat nu au o valoare ştiinţifică certă şi nu pot justifica per se constatarea întrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii, ca urmare a caracterului relativ al valorilor rezultate, determinat de rata de metabolizare a alcoolului în organism, Înalta Curte reţine că acestea pot fi valorificate în evaluarea ansamblului probator, prin coroborarea cu rezultatele probei cu caracter ştiinţific, respectiv valorile înscrise în buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie. Concret, Înalta Curte reţine că în urma testării aerului expirat a rezultat cu certitudine că inculpatul A. consumase băuturi alcoolice, fapt de altfel recunoscut şi de acesta, iar valoarea concentraţiei de alcool pur era una ridicată şi a determinat necesitatea conducerii sale la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice. De asemenea, Înalta Curte reţine că prima probă biologică a fost recoltată inculpatului la un interval de timp de 42 de minute de la momentul opririi sale în trafic de către organele de poliţie, valoarea înregistrată fiind de 1,76 gr ‰. Valoarea înregistrată în urma recoltării celei de-a doua probe biologice relevă faptul că alcoolemia inculpatului era în scădere, respectiv 1,58 gr ‰.

Deşi din elementele aflate la dosar a rezultat că expertiza de calcul retroactiv a alcoolemiei nu a putut fi efectuată, Înalta Curte reţine că această imposibilitate a fost determinată de constatarea, pe baza declaraţiilor date de inculpat, a intervalului de timp în care a susţinut că a consumat băuturi alcoolice, acesta prezentând varianta unui consum de alcool pe nemâncate care a încetat cu mai puţin de 45 de minute înainte de oprirea sa în trafic de către organele de poliţie.

Or, având în vedere că rezultatele înregistrate în urma recoltării de probe biologice plasează alcoolemia inculpatului la nivelul valorii de 1,76 gr ‰, că această valoare se coroborează atât cu indiciile care rezultă din testarea anterioară a aerului expirat, cât şi cu propriile declaraţii ale inculpatului şi ţinând cont de faptul că recoltarea a avut loc cu mai puţin de o oră după momentul opririi sale în trafic, Înalta Curte reţine că nivelul îmbibaţiei alcoolice din sângele inculpatului la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice a fost în mod cert mai mare decât valoarea de o,80 gr ‰ prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. Înalta Curte are în vedere că intervalul de timp relativ redus dintre momentul opririi în trafic şi cel al recoltării de probe biologice nu poate conduce la concluzia existenţei unui dubiu cu privire la depăşirea limitei legale a alcoolemiei acestuia, indiferent de plasarea sa în faza de absorbţie a alcoolului în organism sau dimpotrivă, în cea de eliminare. În plus, Înalta Curte reţine că relativizarea de către inculpat a premiselor de efectuare a unei expertize de recalculare a alcoolemiei, prin oferirea unor variante de consum de alcool şi a unei perioade situată în apropierea momentului conducerii autoturismului pentru a genera ipoteza aflării în faza de absorbţie a alcoolului în organism nu este de natură să conducă la concluzia contrară, elementele la care s-a făcut referire anterior fiind suficiente prin coroborarea lor să înlăture dubiul cu privire la nivelul îmbibaţiei alcoolului din sângele acestuia.

În consecinţă, în acord cu argumentele expuse prin sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că fapta inculpatului A., constând în aceea că la data de 12.12.2020, la ora 00:40, a condus autoturismul pe drumurile publice din localitatea Răcari, având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de o,80 gr ‰, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen.

Cu toate acestea, contrar argumentelor primei instanţe, Înalta Curte reţine că faţă de inculpat sunt incidente dispoziţiile art. 83 C. pen., referitoare la amânarea aplicării pedepsei, nefiind necesară aplicarea efectivă a acesteia pentru îndreptarea sa.

Înalta Curte reţine că, în raport cu dispoziţiile art. 74 C. pen., respectiv în considerarea circumstanţelor concrete în care fapta a fost comisă şi a celor referitoare la persoana inculpatului, ţinând seama şi de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., o individualizare a sancţiunii care s-ar impune a fi aplicată inculpatului, la nivelul pedepsei de 8 luni închisoare, este una de natură să corespundă scopului şi funcţiilor acesteia.

Înalta Curte reţine că, în raport cu infracţiunea care formează obiectul judecăţii, sunt îndeplinite condiţiile de legalitate prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală şi judecată şi nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. În egală măsură, se reţine că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen., inculpatul A. nefiind cunoscut cu antecedente penale şi şi-a exprimat acordul pentru obligarea sa la prestarea unei munci în folosul comunităţii.

Totodată, Înalta Curte reţine că sunt îndeplinite şi condiţiile de oportunitate prevăzute de art. 83 C. pen., având în vedere că inculpatul este în vârstă de 41 de ani, a avut o conduită corespunzătoare anterior comiterii faptei, este integrat în societate şi are doi copii în întreţinere şi dispune de un nivel de pregătire profesională ridicat, profesând anterior ca avocat, iar în prezent ocupă o funcţie în cadrul Primăriei oraşului Popeşti - Leordeni, toate aceste elemente fiind de natură să determine convingerea instanţei că acesta a înţeles pe deplin semnificaţia procesului penal desfăşurat împotriva sa şi că aplicarea efectivă a unei pedepse nu este necesară, îndreptarea sa putând fi realizată prin supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată.

Înalta Curte reţine astfel că gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpat nu justifică aplicarea imediată a unei pedepse, în condiţiile în care acesta se află la prima confruntare cu legea penală, fiind o persoană integrată social, cu un comportament anterior corespunzător în societate, toate aceste elemente conducând la concluzia că infracţiunea pentru care este judecat în prezent constituie un incident izolat.

Totodată, Înalta Curte apreciază că periculozitatea inculpatului nu poate fi apreciată exclusiv în contextul unei creşteri tot mai accentuate a numărului acestui gen de infracţiuni, iar calitatea de avocat (suspendat) nu justifică sancţionarea mai severă a acestuia ci, dimpotrivă, formează convingerea existenţei unor posibilităţi reale de îndreptare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 83 alin. (1) lit. (d) din C. pen.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 45 din data de 11 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Va desfiinţa sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii penale şi rejudecând în aceste limite:

Va stabili în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., va amâna aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului A. pe o perioadă de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile prevăzute de art. 84 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., va obliga inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., va impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei loc. Răcari, jud. Dâmboviţa (administraţie publică locală) sau în cadrul Centrului de Asistenţă Medico-Socială Răcari, jud. Dâmboviţa (administraţie publică locală).

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni, pe parcursul termenului de supraveghere.

Totodată, va menţine dispoziţiile sentinţei apelate referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 45 din data de 11 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Desfiinţează sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii penale şi rejudecând în aceste limite:

Stabileşte în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea disp. art. 374 alin. (4) rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., amână aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului A. pe o perioadă de 2 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile prevăzute de art. 84 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei loc. Răcari, jud. Dâmboviţa (administraţie publică locală) sau în cadrul Centrului de Asistenţă Medico-Socială Răcari, jud. Dâmboviţa (administraţie publică locală).

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni, pe parcursul termenului de supraveghere.

Menţine dispoziţiile sentinţei apelate referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.

GGC - ED