Revision of money laundering conviction rejected due to final application of lex mitior and inapplicability of subsequent constitutional rulings on prescription interruption

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, printre altele, a hotărât următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din infracţiunile prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. în infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen. şi infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969, pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 290 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969, a contopit pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauză urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969, a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.

Împotriva Sentinţei penale nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum şi inculpatul care interesează prezenta cauză, respectiv A.

Prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus, printre altele, admiterea apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, A. împotriva Sentinţei nr. 99/2017 din 18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, şi pentru cauze cu minori.

În privinţa inculpatului A., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969 aplicate prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. de la 1969 rap. la art. 124 C. pen. de la 1969, s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen.

S-a menţinut pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969.

În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969, s-a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.

Împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, au formulat contestaţie în anulare, contestatorii A., B. şi C.

Prin Decizia nr. 235/A din 08 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, s-au respins, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.

Au fost obligaţi contestatorii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatori au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat revizuire, revizuentul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2022.

Prin motivele formulate, revizuentul A. a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) raportat la alin. (3) C. proc. pen., apreciind că hotărârea pronunţată este întemeiată pe o prevedere legală declarată neconstituţională la data judecăţii, fapt confirmat deopotrivă de Decizia 297/2018 şi Decizia 358/2022 a Curţii Constituţionale, solicitând încetarea procesului penal în raport de comiterea complicităţii la infracţiunea de spălarea banilor, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

S-a arătat că prezenta revizuire priveşte exclusiv motivul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv solicitarea încetării procesului penal, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen., întrucât existau probe cu privire la împlinirea termenului general al prescripţiei penale.

Cererea de revizuire priveşte greşita aplicare a prescripţiei răspunderii penale prin Sentinţa 235/A pronunţată la data de 08.07.2019 în dosarul nr. x/2019 având ca obiect contestaţie în anulare, decizie care e contrară celor conţinute în Decizia 297/26.04.2018, dar şi din decizia 358/26.05.2022.

La 25.06.2018, s-a publicat în Monitorul Oficial, Decizia nr. 297/2018 a a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate şi s-a stabilit că "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională".

Din perspectiva Deciziei 358/2022 a a Curţii Constituţionale, care nu este una interpretativă, astfel încât prevederea oricărui act de procedură în cauză şi-a încetat orice efect juridic, fiind scoasă din dreptul pozitiv, întrucât nici Parlamentul şi nici Guvernul nu au modificat prevederile art. 155 C. pen. până la data de 08.08.2018, când a expirat termenul prevăzut de art. 147 din Constituţie. În egală măsură, întrucât vizează o normă de drept substanţial, decizia a Curţii Constituţionale constituie o lege penală mai favorabilă în sensul art. 5 C. pen., deci în cauză trebuie să se constate că, în data de 19 februarie 2018, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale în raport de infracţiunea de complicitate la spălarea banilor.

Instanţa de contencios constituţional a arătat prin motivarea Deciziei 358/2022 că, în esenţă, actuala decizie de neconstituţionalitate nu este altceva decât o confirmare a modului în care trebuia abordată Decizia 297/2018 şi o confirmare a faptului că este o mai bună abordare a dreptului constituţional al celor care lucrează cu legea. În esenţă, hotărârea a stabilit următoarele:

- din anul 2018 soluţia legislativă din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen. este neconstituţională, generând astfel obligaţii în sarcina legiuitorului de a găsi o soluţie în acord cu criticile de neconstituţionalitate, statuate în cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei;

- legiuitorul nu şi-a îndeplinit această obligaţie în cele 45 de zile şi a generat un viciu de neconstituţionalitate mai grav;

- din 2018 legiuitorul a ignorat efectele Deciziei obligatorii 297/2018.

- lipsa de interpretare corectă a efectelor Deciziei 297/2018 a făcut ca timp de 4 ani (din 2018 - prezent) să nu existe o soluţie legislativă în baza căreia să opereze instituţia cursului prescripţiei răspunderii penale.

- legiuitorul nu trebuie să ţină cont de cele 45 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei din 26.05.2022, întrucât obligaţia sa de a reglementa instituţia întreruperii răspunderii prescripţiei penale este în vigoare de la momentul publicării Deciziei 297/2018 (Decizia din 26.05.2022 are doar un rol confirmativ a deciziei amintite).

În atare condiţii, începerea cursului prescripţiei este fără dubiu data comiterii actelor materiale reţinute drept fapte de complicitate la spălarea banilor, ultimul act material fiind în 19.02.2010.

Art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 prevede aceea că " constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani: b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni."

Cum în cauză sunt aplicabile disp. art. 154 alin. (1) lit. c), termenul general de prescripţie fiind de 8 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa mai mare de 5 dar care nu depăşeşte 10 de ani.

Alin. (2) arată în mod expres că termenele încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, astfel că la data pronunţării soluţiei de condamnare, era împlinit termenul general de prescripţie al răspunderii penale, astfel că în mod greşit a mai fost pronunţată o soluţie de condamnare pentru complicitatea la infracţiunea de spălarea banilor, în condiţia în care termenul general de prescripţie era îndeplinit, iar potrivit Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, instanţa trebuia sa constate îndeplinirea termenului general de prescripţie, fapt de natură să oprească pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

Situaţia descrisă întruneşte elementele prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3), căci condamnarea menţinută prin decizie s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate până la verificarea incidenţei cauzei de încetare a procesului penal.

Astfel, a apreciat că este întemeiată cererea de revizuire formulată şi a solicitat să se constate incidenţa prescripţiei penale pentru faptele de complicitate la spălare a banilor pentru care a fost pronunţată Decizia 235/A din 8.07.2019 în dosarul x prin care a fost menţinută Decizia 285/A din 31.10.2018 pronunţată de ICCJ în dosarul nr. x/2014, decizie prin care se menţinea pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 99/18.04.2017 a Curţii de Apel Craiova.

S-a susţinut împlinirea termenului general de prescripţie la data de 19.02.2018, în condiţiile îndeplinirii termenului general de prescripţie, întrucât erau incidente cauze de încetare a procesului penal.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea cererii de revizuire şi constatarea ca împlinit a termenului general de prescripţie pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor, înlăturând atât pedeapsa, cât şi interdicţiile aplicate.

Prin memoriul transmis ulterior la dosar, s-a solicitat ca în analiza cererii să se înlăture eventualele apărări ale Parchetului conţinute în Nota x/2022 din 10.06.2022, încuviinţând în probaţiune, înscrisuri, respectiv Decizia penală nr. 350/A/22.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

S-a concluzionat că Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, confirmată de Decizia 358/2022 a Curţii Constituţionale, a lipsit de orice efect juridic cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în efectuarea unui act de procedură.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea cererii de revizuire şi să se constate incidenţa prescripţiei penale pentru faptele de complicitate la spălare a banilor pentru care a fost pronunţată decizia 235/A din 8.07.2019, în dosarul nr. x/2019 prin care a fost menţinută decizia 285/A din 31.10.2018 pronunţată de ICCJ în dosarul nr. x/2014, decizie prin care s-a menţinut pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 99/18.04.2017 a Curţii de Apel Craiova.

Astfel, ca urmare a admiterii cererii de revizuire să se constate greşita soluţie prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia în anulare, menţinând efectele deciziei ICCJ prin care au fost păstrate pedepsele aplicate prin sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în condiţiile îndeplinirii termenului general de prescripţie, întrucât erau incidente cauze de încetare a procesului penal.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea cererii de revizuire şi, ca urmare a efectelor obligatorii conjugate ale deciziei 358/2022 raportate la decizia 297/2018, să se constate ca împlinit termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor, înlăturând atât pedeapsa, cât şi interdicţiile aplicate.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022, constatând că cererea a fost formulată de revizuent, prin apărător ales, că motivul pe care se sprijină este reglementat de art. 453 lit. f) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 235/A din 08 iulie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

S-a stabilit termen pentru judecarea pe fond a cererii de revizuire la data de 2 noiembrie 2022.

Prin notele scrise, transmise, prin email, la data de 1.11.2022, revizuentul A. a solicitat să se constate că, la data pronunţării deciziei 285/A/31.10.2018, în apel, era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, în raport de ultimul act material al infracţiunii de complicitate la spălare a banilor în formă continuată, reprezentat de contractul de cesiune creanţă nr. x/19.02.2010, astfel că, sub acest aspect, a apreciat ca fiind admisibilă pe fond cererea de revizuire.

Din această perspectivă, a considerat că este greşită starea de fapt reţinută de instanţa ce a judecat contestaţia în anulare în sensul că activitatea specifică infracţiunii de spălare de bani s-ar fi epuizat prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.06.2012. Cu raportare la acestea, a subliniat că ultimul act material al infracţiunii de complicitate la spălare a banilor în formă continuată este reprezentat de contractul de cesiune creanţă nr. x/19.02.2010.

Revizuentul a mai precizat că Deciziile 297/2018, respectiv 358/2022 a Curţii Constituţionale reprezintă lege penală mai favorabilă în sensul art. 5 C. pen., potrivit şi Deciziei 67 pronunţată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în data de 25.10.2022, în dosarul nr. x/2022, prevederea "oricărui act de procedură în cauză" şi-a încetat orice efect juridic, fiind scoasă din dreptul pozitiv, cât şi faptul că nici Parlamentul şi nici Guvernul nu au modificat prevederile art. 155 până la data de 08 august 2018 la care a expirat termenul prevăzut de art. 147 din Constituţie.

Pentru aceste motive, a solicitat să se constate că în cauză, cu raportare la ultimul act material contractul nr. x/19.02.2010, în luna februarie 2018 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Examinând revizuirea formulată de A. împotriva Deciziei nr. 235/A din 08 iulie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 452 şi urm. din C. proc. pen., revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, doar pentru motivele expres reglementate de legiuitor. În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut că, fiind o cale de atac de retractare, revizuirea permite instanţei să revină asupra propriei hotărâri, iar, în acelaşi timp, având caracterul unei căi de atac de fapt, prin intermediul său sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuentul A. şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Conform art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., revizuirea cu privire la latura penală poate fi cerută când hotărârea a cărei retractare se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce respectiva hotărâre a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Referitor la acest motiv de revizuire, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 126 din 03 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016 a reţinut că, "în situaţia cauzelor care nu se mai află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita -, partea nu mai poate solicita aplicarea respectivei decizii, aceasta neputând constitui un temei legal pentru o acţiune în justiţie, întrucât, în caz contrar, consecinţa ar fi extinderea efectelor ei pentru trecut" (parag. 25). Aceasta deoarece, "din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate care nu poate fi răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul" (parag. 27).

Ca urmare, prin decizia mai sus amintită s-a statuat că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii Constituţionale este circumscrisă doar sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, s-a reţinut că "o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se prin nevoia de ordine şi stabilitate juridică "(parag. 33).

Din această perspectivă, se observă că în cauza având ca obiect contestaţia în anulare formulată de către contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, la termenul din 26 iunie 2019, contestatorul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., apreciind ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi că textul legal contravine prevederilor art. 61 alin. (1), art. 146 lit. d) şi respectiv art. 23 alin. (12) coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţia României.

Prin încheierea din 26 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., invocată de contestatorul A.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, invocată de revizuent ca lege penală mai favorabilă, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (parag. 60, 75). Curtea Constituţională a reţinut că "lipsa de intervenţie a legiuitorului în cazul pronunţării unor decizii de admitere (indiferent de tipologia acestora) şi implicaţiile acestei pasivităţi, îndeosebi în materie penală, au determinat naşterea unei practici judiciare ce tinde la adoptarea unei soluţii de suplinire a competenţelor legiuitorului, prin identificarea ansamblului legislativ şi aplicarea acestuia, de multe ori prin analogie, la cazul dat. Astfel, încercarea organelor judiciare, justificată de neîndeplinirea de către legiuitor a obligaţiei constituţionale prevăzute de art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, de a da un efect normei în forma rămasă după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale duce de multe ori la o aplicare neunitară a acestei norme" (parag. 53) şi "identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale a rămas o operaţiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situaţie lipsită de claritate şi previzibilitate, situaţie ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situaţii similare a dispoziţiilor criticate (fapt confirmat prin constatarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a existenţei unei practici neunitare). Astfel, lipsa de intervenţie a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se subsi acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situaţia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi, implicit, aplicarea legii penale prin analogie" (parag. 70).

Referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, într-o jurisprudenţă constantă s-a arătat că prin eliminarea unei dispoziţii sau a unei părţi dintr-o dispoziţie legală ca efect al deciziei de constatare a neconstituţionalităţii ei, lipsa reglementării în materia respectivă sau norma parţială rămasă în vigoare poate intra în domeniul de aplicare a legii penale mai favorabile.

În dreptul intern, principiul legii penale mai favorabile este prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi de art. 5 şi art. 6 din C. pen.

Potrivit art. 5 alin. (1) şi (2) din C. pen., principiul legii penale mai favorabile este aplicabil actelor normative, prevederilor acestora care au fost declarate neconstituţionale, dacă în timpul când s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile. În mod simetric, dacă o normă favorabilă declarată neconstituţională poate ultraactiva, la rândul său o normă care devine mai favorabilă în urma unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii ei (integral sau parţial) va putea retroactiva în baza principiului legii penale mai favorabile.

Aşadar, normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În raport cu aspectele care rezultă din jurisprudenţa CEDO, principiul aplicării legii penale mai favorabile este aplicabil tuturor dispoziţiilor cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege şi este una dintre garanţiile care însoţesc interdicţia retroactivităţii legii penale mai severe.

În egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale, nu pot fi combinate în cauzele pendinte dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu a dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

În cauză, în raport cu situaţia juridică a inculpatului A., instanţa de apel, prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014, a aplicat legea penală mai favorabilă veche şi a condamnat inculpatul A. (revizuentul din prezenta cauză) la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b, c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen.

În aceste condiţii, în cazul revizuentului A., instanţa de apel a considerat că activitatea specifică infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., este C. pen. de la 1969 ca fiind lege penală mai favorabilă.

Deopotrivă, s-a constatat că instanţa de apel a verificat incidenţa, în cauză, a Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, considerând că actele de procedură îndeplinite anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, au condus la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, deoarece sunt dintre cele care, potrivit legii, trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului.

Referitor la decizia atacată în contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că legea veche (C. pen. din 1969) a fost reţinută ca lege penală mai favorabilă. Prin urmare, în procedura revizuirii nu se poate analiza temeinicia aplicării în speţă a vechii legi, ca lege penală mai favorabilă, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.

În acest context, din perspectiva raporturilor juridice soluţionate definitiv anterior publicării deciziei menţionate, unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, parag. 61). Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Totodată, acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, parag. 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, parag. 52)".

Pe de altă parte, stabilirea legii penale mai favorabile nu poate face obiectul cenzurii în revizuire, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.

Mai mult, efectele Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale care se referă la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. şi vizează deci noul C. pen. nu sunt aplicabile în cauza de faţă în care s-a stabilit ca lege penală mai favorabilă, legea veche.

Astfel, motivele invocate nu pot constitui temeiuri legale care să permită revizuirea hotărârii atacate şi să nu afecteze securitatea raporturilor juridice şi nici nu pot fi extinse efectele Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale pentru motivele mai sus arătate, cu unicul scop de a obţine prin reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa revizuentului. În concluzie, Înalta Curte reţine că motivele invocate de revizuent nu constituie împrejurări care să justifice reformarea hotărârii atacate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 462 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 235/A din data de 08 iulie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 235/A din data de 08 iulie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 14 noiembrie 2022.

GGC - ED