Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1103/2005 AI generated

Abrogation of cassation appeal power for irrevocable judgments under O.U.G. 58/2003 renders prosecutor's challenge inadmissible

Case Number Decizia nr. 1103/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the cassation appeal filed by the General Prosecutor against a first-instance sentence and a second-instance decision, leaving the appellate decision in force. The dispute involved a challenge to two civil judgments—one from a tribunal's commercial section and one from a court of appeals—asserting an essential violation of the law that led to an incorrect resolution of the case on the merits. The decisive legal basis for dismissal was the abrogation of the statutory provision (former Article 330(2) of the Code of Civil Procedure) that permitted cassation appeals against irrevocable judicial decisions, as enacted by Government Emergency Ordinance No. 58/2003, which entered into force on August 28, 2003; since the appellate decision was rendered after this date, it was not subject to cassation review under the repealed rules, rendering the prosecutor's action procedurally inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 330 pct. 2 C. proc. civ, art. 330 C. proc. civ; Abrogation of cassation appeal power for irrevocable judgments under O.U.G. 58/2003 renders prosecutor's challenge inadmissible: Decizia civilă nr. 2169 din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, care are caracter irevocabil potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 întrucât a fost dată în recurs a fost pronunțată după abrogarea la data de 28 august 2003 a dispozițiilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ. care reglementau calea de atac a recursului în anulare.

Keywords

AI generated
lack of jurisdiction cassation review judicial review rule under emergency powers civil judgment commercial dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anularea sentinței civile nr. 451 din 24 iunie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, și a deciziei civile nr. 2169 din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, cu motivarea că hotărârile judecătorești criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Recursul în anulare urmează să fie respins ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 330 C. proc. civ. potrivit cărora Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție putea ataca cu recurs în anulare hotărârile judecătorești irevocabile când prin hotărârile atacate se produsese o încălcare esențială a legii ceea ce determinase o soluționare greșită a cauzei pe fond ori, totodată acele hotărâri erau vădit netemeinice au fost abrogate prin art. I pct. 17 din O.U.G. nr. 58/2003 care a intrat în vigoare la data de 28 august 2003.

În prezenta cauză au fost atacate cu recurs în anulare sentința pronunțată de tribunal în primă instanță, precum și decizia pronunțată de curtea de apel în recurs.

Anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 obiect al recursului în anulare îl puteau constitui numai hotărârile judecătorești irevocabile.

Decizia civilă nr. 2169 din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, care are caracter irevocabil potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 întrucât a fost dată în recurs a fost pronunțată după abrogarea la data de 28 august 2003 a dispozițiilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ. care reglementau calea de atac a recursului în anulare.

În raport de considerentele menționate, CURTEA va respinge recursul în anulare ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 451 din 24 iunie 2003 a Tribunalului Hunedoara și decizia civilă nr. 2169 din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel Alba-Iulia, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.