EAW refusal and sentence recognition upheld on appeal; detention credits corrected.

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin Sentinţa penală nr. 39/F din 08 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04.01.2022 de către judecătorul de la Tribunalul Provincial Valencia, fiind refuzată executarea mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate A.

În baza art. 99 alin. (2) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, pe cale incidentală, s-a dispus recunoaşterea şi executarea, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 4 ani, 2 luni şi 15 zile închisoare pentru săvârşirea, în calitate de colaborator necesar, a infracţiunii de agresiune sexuală cu viol prevăzută de art. 179 şi art. 180.1.2 C. pen. spaniol şi în calitate de autor a infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 147.2 C. pen. spaniol (fapte cu corespondent în legea penală română - complicitate la infracţiunea de viol în formă calificată - prevăzută art. 48 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen.), aplicată persoanei solicitate A. prin hotărârea din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020 (pentru care s-a emis mandatul european de arestare din data de 04.01.2022).

S-a dedus din durata pedepsei aplicate persoanei solicitate perioada detenţiei preventive, de la 16.04.2017 la 27.05.2019 şi perioada în care persoana solicitată a fost reţinută şi arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare de la data de 11.01.2022 la 08.03.2022.

În baza art. 99 alin. (3) teza finală din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la data pronunţării hotărârii, iar în baza art. 109 alin. (4) raportat la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, s-a solicitat Biroului SIRENE naţional întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de alt stat membru în baza mandatului european de arestare sus-menţionat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, că, la data de 12.01.2022 a fost înregistrată sesizarea din data de 12.01.2022 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04.01.2022, de către autorităţile judiciare din Regatul Spaniei faţă de numitul A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală, prevăzută de art. 179 raportat la art. 180 alin. (1) pct. 2 din C. pen. spaniol şi leziuni corporale prevăzută de art. 147 alin. (2) din C. pen. spaniol, pentru a dispune cu privire la luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării.

În cauză s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei, acesta precizând că nu este de acord cu predarea şi că doreşte executarea în România a pedepsei pentru care a fost emis mandatul european de arestare.

Faţă de poziţia exprimată de persoana solicitată, s-a dispus emiterea unei adrese către autoritatea emitentă a mandatului european de arestare, pentru a se transmite o copie certificată a sentinţei de condamnare, definitivă şi executorie la data de 15.05.2019, hotărâre pronunţată de Tribunalul Provincial din Valencia, secţia a Treia, cu informarea autorităţii judiciare emitente a mandatului cu privire la scopul pentru care se solicită această sentinţă, respectiv, refuzul exprimat de persoana solicitată privind executarea în străinătate şi o eventuală recunoaştere a acestei hotărâri şi dispunere a executării acestei pedepse în România, precum şi solicitarea unor date suplimentare privind perioada pe care a executat-o persoana solicitată în străinătate, având în vedere că în mandat se menţionează că pedeapsa care a fost aplicată este de 4 ani, 2 luni şi 15 zile de închisoare şi se arată că mai sunt de executat 2 ani şi 1 lună, fără alte date privind perioada pe care persoana solicitată ar fi executat-o prin arest preventiv sau altă măsură privativă de libertate, ulterior, toate aceste relaţii suplimentare solicitate de instanţă fiind ataşate la dosar.

Totodată, la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, care a arătat că potrivit dispoziţiilor din legislaţia românească pentru infracţiunile reţinute în sarcina condamnatului se pune problema absorbţiei infracţiunii de vătămare în infracţiunea de viol, s-a solicitat un punct de vedere autorităţii emitente a hotărârii de condamnare privind o eventuală recunoaştere parţială a hotărârii de condamnare, cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare, fără a se avea în vedere pedeapsa de 2 luni şi 15 zile închisoare aplicată pentru vătămare corporală.

Răspunsul autorităţilor străine a fost în sensul exprimării acordului privind o recunoaştere parţială a hotărârii de condamnare, în ceea ce priveşte pedeapsa de 4 ani închisoare.

În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că, în data de 15.04.2017, pe teritoriul Spaniei, împreună cu o altă persoană, B., a intrat în vorbă cu victima ACGM, care se afla sub efectul băuturilor alcoolice şi al unor medicamente, ceea ce i-a diminuat capacităţile. Fiind conştienţi de situaţia în care se afla persoana vătămată, în jurul orei 3:20 am, bărbaţii au condus victima într-o grădină, ascunsă de privirile trecătorilor, au dezbrăcat-o şi au lovit-o peste faţă şi peste membre. Când B. a început să atingă victima, persoana solicitată s-a răzgândit şi a părăsit locul, atrăgând atenţia unor vecini care au fost astfel alertaţi de faptul că el a început să strige la prietenul său că o violează pe victimă. A. a părăsit locul înainte de sosirea poliţiei iar în acest interval prietenul său, B., a continuat agresiunea sexuală, în timp ce victima nu a opus rezistenţă de frică să nu fie lovită. Ca urmare a agresiunii, victima a suferit răni care au necesitat 34 de zile de recuperare, rămânând cu sechele fizice şi psihice. Nu s-a dovedit faptul că persoana solicitată a participat la agresiunea sexuală, deşi la început a colaborat cu B.

Potrivit datelor din cuprinsul mandatului european de arestare, acesta a fost emis de autorităţile spaniole pentru punerea în executare a unei pedepse de 4 ani, 2 luni şi 15 zile închisoare, aplicată prin hotărârea din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020. Totodată, potrivit menţiunilor din mandat, pedeapsa rămasă de executat era de 2 ani şi o lună închisoare, fără alte precizări privind perioada sau modalitatea în care persoana solicitată a executat restul de pedeapsă. S-a mai arătat că persoana condamnată a participat personal la judecarea cauzei în care s-a aplicat pedeapsa menţionată.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea dacă persoana solicitată este cetăţean român şi acesta declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

Drept urmare, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Curtea a respins cererea de punere în executare a mandatului european de arestare, urmând însă să recunoască, pe cale incidentală, hotărârea străină prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate, apreciind că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din aceeaşi lege.

De asemenea, Curtea a reţinut că natura şi durata pedepsei aplicate de instanţa străină corespunde cu natura şi durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune, astfel că nu este necesară adaptarea pedepsei, conform art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

Referitor la aspectul privind o recunoaştere parţială a hotărârii de condamnare a persoanei solicitate, solicitare formulată atât de procuror, cât şi de apărare, Curtea a reţinut că, prin hotărârea din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020, faţă de inculpatul A. s-au aplicat următoarele pedepse: 4 ani închisoare pentru săvârşirea în calitate de colaborator necesar a infracţiunii de agresiune sexuală cu viol prevăzută de art. 179 şi art. 180.1.2 C. pen. spaniol şi 2 luni şi 15 zile pentru săvârşirea în calitate de autor a infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 147.2 C. pen. spaniol, stabilindu-se pedeapsa de executat pentru infracţiunile în concurs ca fiind de 4 ani, 2 luni şi 15 zile de închisoare.

Curtea a avut în vedere că ambele infracţiuni reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt incriminate potrivit legislaţiei române, iar împrejurarea că, potrivit legislaţiei naţionale, faptele descrise prin sentinţa de condamnare ar fi primit o altă încadrare juridică, respectiv complicitate la viol în formă calificată, comisă de două persoane, prevăzută art. 48 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen., infracţiunea de vătămare care a necesitat 34 de zile de îngrijiri medicale fiind absorbită în această infracţiune, nu justifică recunoaşterea parţială a hotărârii de condamnare doar pentru infracţiunea de agresiune sexuală cu viol, reţinută de autorităţile spaniole.

În opinia primei instanţe, aspectul legat de încadrarea juridică dată faptei potrivit legislaţiei române, diferit de legislaţia spaniolă care presupune aplicarea unor pedepse distincte pentru activitatea care se încadrează în complicitate la viol şi vătămare, nu justifică o recunoaştere parţială, doar pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, fără a se avea în vedere pedeapsa de 2 luni şi 15 zile închisoare aplicată pentru vătămare, alăturată celei de 4 ani închisoare. Situaţia menţionată nu înseamnă că persoana solicitată nu era sancţionabilă, potrivit legislaţiei române, pentru vătămarea corporală cauzată victimei, ci doar ca pentru întreaga activitate infracţională ar fi primit o singură pedeapsă, reţinându-se violul care absoarbe vătămarea corporală, fiind prin urmare îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea în întregime a hotărârii de condamnare.

În privinţa perioadei care se impune a fi dedusă în cauza de faţă, Curtea a reţinut că, din informaţiile furnizate de autorităţile spaniole rezultă că persoana solicitată a fost supusă privării de libertate de la data de 16.04.2017 până la data de 27.05.2019, astfel încât din pedeapsa totală care i-a fost impusă, acesta mai avea, înainte de a fi arestat în această cauză în baza semnalării autorităţilor străine, o perioadă de 2 ani şi o lună.

Totodată, s-a precizat că, deşi din modalitatea în care este descrisă situaţia de fapt prin mandatul european de arestare şi prin hotărârea de condamnare depusă la dosar în copie ar rezulta că persoana solicitată A. ar fi fost reţinută de organele de poliţie imediat după descoperirea faptei, faţă de informaţiile furnizate de autorităţile spaniole privind perioada executată, nu se impune şi deducerea zilei de 15.04.2017, însă, în condiţiile în care persoana solicitată A. a fost arestată preventiv în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, se impune şi deducerea acestei perioade din pedeapsa aplicată prin hotărârea recunoscută, respectiv perioada de la 11.01.2022 la 08.03.2022.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul recunoaşterii şi executării pedepsei de 2 luni şi 15 zile închisoare, aplicată de instanţa spaniolă pentru infracţiunea de "vătămare" şi sub aspectul neluării în considerare, la deducerea perioadei privative de libertate executate de persoana solicitată pe teritoriul statului spaniol, a zilei de 15.04.2017.

În susţinerea primului motiv de contestaţie, parchetul a arătat, în esenţă, că, prevederile art. 172 şi art. 167 din Legea nr. 302/2004 trebuie aplicate atât în situaţia în care se solicită pe cale principală recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte state membre ale Uniunii Europene, cât şi în situaţia în care recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 99 alin. (3) raportat la art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004).

Potrivit C. pen. român, actele de violenţă exercitate asupra victimei în vederea realizării unui raport sexual sau act sexual sunt absorbite în infracţiunea de viol, iar infractorul este sancţionat pentru infracţiunea de viol în concurs cu infracţiunea de "vătămare" doar în situaţia în care agresiunea excede actelor de violenţă necesare întreţinerii raportului sexual ori a actului sexual, în caz contrar, actele de violenţă sunt absorbite în conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol.

Parchetul a mai susţinut că, deşi C. pen. român incriminează atât infracţiunea de viol (art. 218) cât şi infracţiunea de loviri sau alte violenţe (art. 193) sau infracţiunea de vătămare corporală (art. 194), în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de autorităţile judiciare spaniole în sarcina persoanei transferabile A. prin hotărârea de condamnare, potrivit actului normativ român mai sus menţionat, aceasta ar fi sancţionabilă pentru o singură infracţiune, respectiv pentru infracţiunea de viol sub forma complicităţii, care absoarbe actele de agresiune menţionate în hotărârea de condamnare, iar nu pentru concurs de infracţiuni între viol (art. 218 C. pen.) şi loviri sau alte violente (art. 193 alin. (2) C. pen.).

În consecinţă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. b) şi art. 172 din Legea nr. 302/2004 pentru a se dispune recunoaşterea şi executarea pedepsei de 2 luni şi 15 zile închisoare, aplicată de instanţa spaniolă pentru infracţiunea de "vătămare", impunându-se recunoaşterea parţială a hotărârii din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia, cu privire la pedeapsa de 4 ani, urmând ca persoana solicitată să execute pedeapsa de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Referitor la cel de-al doilea motiv de contestaţie, parchetul a arătat că din partea introductivă a hotărârii din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia, rezultă că persoana solicitată se află "într-o situaţie de detenţie provizorie pentru această cauză, în care a fost privat de libertate din 15.04.2017", iar din motivarea hotărârii de condamnare rezultă că a fost privat de libertate (reţinut) de poliţişti imediat după săvârşirea faptei, deci la data de 15.04.2017, astfel încât se impune deducerea perioadei de privare de libertate pe teritoriul statului spaniol, inclusiv cu privire la ziua de 15.04.2017, respectiv a perioadei detenţiei preventive de la 15.04.2017 la 27.05.2019.

Analizând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin prisma criticilor invocate, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată numai în raport cu criticile referitoare la deducerea perioadei reţinerii şi arestării preventive, reţinând următoarele:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identităţii persoanei solicitate şi a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoştinţa acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situaţia în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziţiei sale faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, judecătorul legal învestit soluţionează cauza prin sentinţă, iar, în situaţia în care admite cererea formulată de autorităţile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conţinut şi ale cărui condiţii de executare sunt prevăzute de dispoziţiile C. proc. pen. La luarea hotărârii, judecătorul ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată, dacă mandatul respectă conţinutul şi forma prevăzute de art. 87 din actul normativ şi dacă, în speţă, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menţionate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, având, totodată, în vedere şi poziţia persoanei solicitate cu privire la regula specialităţii, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pe de altă parte, reglementând situaţiile care pot determina respingerea cererii autorităţilor judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, prevede expres motivele obligatorii la alin. (1) şi facultative la alin. (2) de refuz, reţinând la alin. (2) lit. c) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat când acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.

Conform art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109.

Verificând actele dosarului, în raport, cu aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că, faţă de persoana solicitată A., a fost emis mandat european de arestare la data de 04.01.2022, de către autorităţile judiciare din Regatul Spaniei, în vederea executării unei pedepse de 4 ani, 2 luni şi 15 zile închisoare, aplicată prin hotărârea din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020, pentru săvârşirea, în calitate de colaborator necesar, a infracţiunii de agresiune sexuală cu viol prevăzută de art. 179 şi art. 180.1.2 C. pen. spaniol şi în calitate de autor a infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 147.2 C. pen. spaniol, pedeapsă din care persoana solicitată mai are de executat 2 ani şi o lună închisoare.

Fiind sesizată cu propunerea de punere în executare a mandatului european de arestare emis la 04.01.2022 de Tribunalul Provincial Valencia, Curtea de Apel Bucureşti a procedat, potrivit art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, la audierea persoanei solicitate A., prilej cu care aceasta a precizat că nu este de acord cu predarea şi că doreşte executarea în România a pedepsei pentru care a fost emis mandatul european de arestare.

Totodată, se constată că, la solicitarea primei instanţe, formulată în considerarea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) şi art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară emitentă a transmis la dosar hotărârea de condamnare din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020, cu privire la persoana solicitată, iar din analiza acesteia, efectuată în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (3) şi art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că hotărârea de condamnare a cetăţeanului român A. pronunţată de autorităţile judiciare spaniole este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă şi executorie, se referă la fapte care sunt incriminate şi de legea penală română (complicitate la infracţiunea de viol în formă calificată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen.) are aceeaşi natură şi se încadrează în cuantumul sancţiunii penale ce ar putea fi stabilită dacă fapta ar fi fost săvârşită în România. În plus, persoana solicitată A. şi-a manifestat dorinţa să execute pedeapsa în România, este cetăţean român şi, pentru fapta imputată, ar fi fost sancţionabil potrivit legislaţiei interne.

Deopotrivă, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, persoana solicitată nu a fost şi nici nu este supusă unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar aceasta răspunde penal potrivit legii române şi nu beneficiază de imunitate de jurisdicţie. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripţia, dezincriminarea faptei).

Referitor la primul motiv de contestaţie invocat de către contestatorul parchet în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. b) şi art. 172 din Legea nr. 302/2004 pentru a se dispune recunoaşterea şi executarea pedepsei de 2 luni şi 15 zile închisoare, aplicată de instanţa spaniolă pentru infracţiunea de vătămare corporală, raportat la încadrarea juridică dată faptei potrivit legislaţiei române, diferit de legislaţia spaniolă, Înalta Curte apreciază că aceste critici nu pot fi primite.

În procedura specială de recunoaştere a hotărârilor străine de condamnare şi executare a pedepselor aplicate prin aceste hotărâri pe teritoriul României instanţa naţională nu este abilitată să analizeze o eventuală schimbare de încadrare juridică faţă de cea reţinută prin hotărârea străină de condamnare care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Se reţine astfel că examenul pe care îl poate face instanţa naţională se rezumă la îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 166 - 173 din Legea nr. 302/2004.

Intervenţia instanţei naţionale este permisă doar în limita dispoziţiilor art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, respectiv atunci când este necesară adaptarea pedepsei aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, respectiv dacă natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română, sau dacă durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, aspect care, însă, nu îşi găsesc aplicabilitatea în cauză.

Prin urmare, se constată că, raportat la criticile parchetului, singura verificare pe care instanţa naţională o poate face este cea privind îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, iar faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislaţia penală română, astfel cum s-a arătat în precedent, respectiv complicitate la infracţiunea de viol în formă calificată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1) şi alin. (3) lit. f) C. pen.

Rezultă, aşadar, că, în speţă, contrar opiniei contestatorului parchet, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii judecătoreşti străine şi punerea acesteia în executare pe teritoriul României.

Ca urmare, se apreciază că, în mod corect, instanţa de fond, raportându-se la poziţia procesuală a persoanei solicitate A. în sensul că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare spaniole, că doreşte să execute pedeapsa în România, a apreciat incident motivul de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată şi, constatând întrunirea condiţiilor reglementate de art. 167 din acelaşi act normativ, a dispus recunoaşterea, pe cale incidentală, a hotărârii de condamnare din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020 şi executarea de către persoana solicitată A., într-un penitenciar din România, a pedepsei de 4 ani, 2 luni şi 15 zile închisoare pentru săvârşirea în calitate de colaborator necesar a infracţiunii de agresiune sexuală cu viol prevăzută de art. 179 şi art. 180.1.2 C. pen. spaniol şi în calitate de autor a infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 147.2 C. pen. spaniol.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că în cauză există un motiv de nelegalitate care impune reformarea, în parte, a sentinţei atacate, respectiv cel invocat de contestatorul parchet, vizând omisiunea deducerii, din durata pedepsei recunoscute şi aplicate persoanei condamnate, a perioadei reţinerii din data de 15.04.2017.

Instanţa de control judiciar notează că acest aspect de nelegalitate poate fi înlăturat direct în ultimul grad de jurisdicţie, în calea de atac exercitată de procuror, fără a afecta echitatea procedurii.

Astfel, se reţine că, prin sentinţa contestată, prima instanţă a dedus din durata pedepsei aplicate persoanei solicitate perioada detenţiei preventive, de la 16.04.2017 la 27.05.2019, raportându-se, în acest sens, la informaţiile furnizate de autorităţile spaniole aflate la dosar, din care rezultă că persoana solicitată a fost supusă privării de libertate de la data de 16.04.2017 până la data de 27.05.2019.

Însă, Înalta Curte are în vedere că, deşi real că din conţinutul adresei emise de autorităţile spaniole, aflată la dosar, rezultă că persoana solicitată a fost privată de libertate începând cu 16.04.2017, din cuprinsul hotărârii de condamnare din data de 15.05.2019 a Tribunalului Provincial Valencia - dosar RCA - x/2019, definitivă la data de 26.10.2020, rezultă atât prinderea în flagrant a persoanei solicitate A., cât şi menţiunea că a fost privată de libertate din 15.04.2017, context în care se impune deducerea din durata detenţiei preventive a persoanei solicitate inclusiv a zilei de 15.04.2017.

Ca urmare, în vederea repunerii în limite legale a hotărârii apelate, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 39/F din 08 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală contestată şi, rejudecând:

Va deduce din durata pedepsei aplicate persoanei solicitate perioada detenţiei preventive de la 15.04.2017 la 27.05.2019 şi perioada în care a fost reţinută şi arestată în vederea predării de la data de 11.01.2022 la zi.

Va anula mandatul de executare a pedepsei din 08.03.2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi dispune emiterea unui nou mandat.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale contestate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 1012 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 39/F din 08 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală contestată şi, rejudecând:

Deduce din durata pedepsei aplicate persoanei solicitate perioada detenţiei preventive de la 15.04.2017 la 27.05.2019 şi perioada în care a fost reţinută şi arestată în vederea predării de la data de 11.01.2022 la zi.

Anulează mandatul de executare a pedepsei din 08.03.2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi dispune emiterea unui nou mandat.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale contestate.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată A., în cuantum de 1012 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 aprilie 2022.

GGC - ED