Determination of relevant BAC time point for criminal DUI liability: statutory moment of traffic stop versus biological sample collection per Constitutional Court Decision No. 732/2014

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 580 din 12 august 2021, Judecătoria Feteşti a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) şi (10) C. proc. pen. raportat la art. 61 alin. (2) şi (4) lit. c) C. proc. pen. a stabilit pedeapsa de 5.400 RON amendă penală, corespunzătoare a 135 zile-amendă în cuantum de 40 RON/zi-amendă, în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. (faptă comisă la data de 7 ianuarie 2020).

În baza art. 63 alin. (1) C. pen. a atras atenţia inculpatului că, în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 RON - cheltuieli judiciare efectuate pe parcursul urmăririi penale, iar suma de 300 RON - aferentă judecăţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 1231/A din 26 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 150 din 12 august 2021 pronunţată de Judecătoria Feteşti, dispunându-se obligarea apelantului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

*

Împotriva Deciziei penale nr. 1231/A din 26 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales.

În motivarea căii de atac, inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în argumentarea căruia, în esenţă, printre altele, a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. întrucât alcoolemia sa a fost stabilită la momentul prelevării mostrelor biologice, la un moment foarte îndepărtat de cel al opririi în trafic, iar nu la cel din urmă moment, astfel cum s-a stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014. Ca urmare, fapta care i se impută putea constitui, cel mult, contravenţia sancţionată de art. 102 din O.U.G. nr. 195/2002.

Pentru considerentele prezentate, recurentul a concluzionat că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi a hotărârii instanţei de fond şi dispunerea achitării sale în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 10 februarie 2022, sub nr. x/2021, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 22 martie 2022.

Prin încheierea din 22 martie 2022, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., iar pe cea prev. de lit. c) a art. 437 alin. (1) C. proc. pen., numai în limita criticilor vizând lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., determinată de faptul stabilirii alcoolemiei la momentul prelevării probelor biologice, iar nu al depistării în trafic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, doar în limitele anterior menţionate, şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 3 mai 2022, deşi legal citat, recurentul inculpat A. nu s-a prezentat în instanţă, personal sau prin apărător ales, pentru a susţine calea extraordinară de atac, iar acestuia nu i-a fost desemnat apărător din oficiu întrucât asistenţa sa juridică nu este obligatorie în cauză.

Ca urmare, la termenul stabilit, concluzii pe fondul recursului în casaţie a formulat doar reprezentantul Ministerului Public, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În acest sens, reţine că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracţiunea analizată este, în esenţă, următoarea:

La data de 07.01.2020, în timp ce conducea un autoturism B. cu nr. de înmatriculare x pe strada x din comuna Făcăeni către comuna Borduşani, în zona unui C., inculpatul A. a fost oprit pentru control de un echipaj de poliţie, la ora 02:10.

Deşi iniţial a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, ulterior, la ora 03:22, s-a supus acestei proceduri. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În raport de această valoare a alcoolemiei în aerul respirat, inculpatul A. a fost condus la Spitalul Municipal Feteşti, unde i-au fost recoltate probe de sânge, la orele 03:35 şi 04:35, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x emis de Serviciul de Medicină Legală Ialomiţa, din probele luate au rezultat valorile de 1,83 g/l şi respectiv, 1,59 g/l alcool pur în sânge.

Inculpatul a recunoscut că a băut vin înainte de a se urca la volan, fapt confirmat şi de martorul D.

La cererea inculpatului s-a efectuat calculul retroactiv al alcoolemiei, prin raportul de expertiză medico-legală nr. x/11.08.2020 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici stabilindu-se că "întrucât există neconcordanţă între declaraţia de consum a suspectului A. şi valorile alcoolemiilor rezultate din analiză, în sensul că întreaga cantitate de alcool ingerată s-ar fi metabolizat şi eliminat în totalitate până la ora recoltării primei mostre biologie de sânge, se poate considera că la ora evenimentului rutier, 02:10, sus-numitul ar fi putut avea o alcoolemie situată peste limita legală de 0,80 g %0, stabilită pentru pragul infracţiunii".

Pornind de la declaraţiile inculpatului, confirmate de martori, că, în intervalul 21:00 - 02:00, a consumat 2 litri de vin alături de alţi doi prieteni, timp în care a şi mâncat, s-a reţinut că, la momentul depistării sale în trafic, în jurul orei 02:10, acesta consumase alcool cu cel puţin o oră înainte de a se urca la volan, existând astfel timpul necesar absorţiei unei cantităţi importante de alcool în sânge până la momentul opririi sale de către organele de control ale poliţiei.

S-a mai reţinut că valorile foarte mari (1,83 g%0 şi 1,59 g%0) ale alcoolemiei din sânge stabilite cu ocazia celor două recoltări de probe biologice efectuate după aprox. 1 oră şi 25 de minute (03:35), respectiv 2 ore şi 25 de minute (04:35) de la momentul opririi în trafic, care depăşesc dublul nivelului care marchează graniţa dintre regimul contravenţional şi cel penal (0,80 g%0) al faptei, înlătură orice dubiu cu privire la depăşirea limitei legale de 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul săvârşirii infracţiunii.

În contextul acestor reţineri factuale, s-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A. de a conduce un autoturism, la data de 07.01.2020, pe drumurile publice din comuna Făcăeni, jud. Ialomiţa, având o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, constituie infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev.de art. 336 alin. (1) C. pen.

În actualul cadru procesual, în incidenţa motivului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. invocă lipsa de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat definitiv, susţinând că alcoolemia sa, fiind stabilită la momentul prelevării mostrelor biologice (care este foarte îndepărtat de momentul opririi în trafic), iar nu la momentul depistării sale în trafic, fapta ce i se impută putea constitui, cel mult, contravenţia sancţionată de art. 102 din O.U.G. nr. 195/2002.

Criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate întrucât pornesc de la premisa greşită că încadrarea faptei sale în sfera ilicitului penal s-a făcut în raport de gradul de îmbibaţie alcoolică de la momentul prelevării mostrelor biologice, iar nu de la cel al depistării sale în trafic, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014.

Prioritar, Înalta Curte reţine că, deşi dispoziţiile art. 336 alin. (1) C. pen. sancţionează "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge", ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015), momentul la care trebuie raportată valoarea de 0,8 g/l alcool pur în sânge prevăzută de norma de incriminare este cel al săvârşirii faptei de conducere a vehiculului pe drumurile publice, care coincide cu cel al depistării în trafic a conducătorului auto, iar nu cel al prelevării mostrelor biologice.

Astfel, prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituţională, reţinând în acest sens că "îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu ulterior şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale".

Din aceste considerente rezultă cu claritate faptul că îmbibaţia alcoolică relevantă pentru existenţa sau inexistenţa infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. este cea de la momentul săvârşirii faptei (al depistării în trafic a conducătorului vehiculului), optică consacrată, de altfel, şi de practica juridică constantă în materie.

În contextul acestor considerente, Înalta Curte reţine că fapta concretă pentru care recurentul inculpat A. a fost condamnat definitiv constă în conducerea pe drumurile publice, la data de 07.01.2020, a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, având, la momentul depistării în trafic, o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Se impune a se preciza că, deşi, în descrierea în drept a faptei nu se menţionează, în mod explicit, că îmbibaţia alcoolică reţinută este cea de la momentul depistării în trafic a recurentului, acest lucru rezultă cu claritate din din situaţia de fapt reţinută de instanţe, detaliat expusă anterior. Pentru a reţine infracţiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., instanţele au dat relevanţă gradului de îmbibaţie alcoolică de la momentul depistării în trafic a recurentului, conformându-se, astfel, deciziei instanţei de contencios constituţional sus-menţionată, care a stabilit că acesta este reperul temporal la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii analizate.

Împrejurarea că alcoolemia de la momentul depistării în trafic a recurentului a fost estimată (prin expertiza medico-legală efectuată în cauză), retroactiv, pe baza declaraţiei de consum a acestuia, pornind de la valorile alcoolemiei stabilite în urma celor două recoltări de probe biologice efectuate după aprox. 1 oră şi 25 de minute (03:35) şi, respectiv, 2 ore şi 25 de minute (04:35) de la momentul opririi în trafic, la o valoarea de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, chestiuni criticate de recurent, constituie aspecte ce nu pot fi valorificate în actuala procedură.

Invocând lipsa unor dovezi certe cu privire la valoarea alcoolemiei la momentul depistării în trafic, recurentul A. solicită, în actualul cadru procesual, în realitate, nu cenzurarea unor chestiuni de drept circumscrise conţinutului tipic obiectiv al infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., ci reevaluarea materialului probator sub aspectul particular menţionat, negând, astfel, concluzia definitivă la care au ajuns instanţele cu privire la această chestiune de fapt.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator nu sunt posibile într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept.

Instanţa de casaţie este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanţă cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel, fără a putea reevalua ea însăşi, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configuraţia faptică a acuzaţiilor.

Aceasta înseamnă că, în speţă, Înalta Curte trebuie să se raporteze la statuările definitive ale instanţei de apel cu privire la valoarea alcoolemiei recurentului la momentul săvârşirii infracţiunii, care, aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, pe baza elementelor factuale menţionate anterior şi care nu mai pot cenzurate în recurs în casaţie, a fost stabilită neechivoc ca depăşind limita legală, de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a stabilit această stare de fapt, a fiabilităţii lor ori a eventualelor contradicţii dintre ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi concluziile instanţei, pe de altă parte, este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care excedează vădit limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului recursului în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea cauzei pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt definitiv reţinute de către instanţa de apel ori a concordanţei acesteia cu probele administrate.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A. în parametrii factuali anterior prezentaţi, respectiv aceea de a conduce un autoturism, la data de 07.01.2020, pe drumurile publice din comuna Făcăeni, jud. Ialomiţa, având o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul depistării în trafic, se circumscrie elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev.de art. 336 alin. (1) C. pen.

Fiind subsumate unei concluzii prealabile contrare sub aspectul anterior expus, susţinerile recurentului vizând eventualul caracter contravenţional al faptei care i se impută sunt vădit nefondate.

Pentru considerentele expuse, constatând nefondate criticile formulate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1231/A din data de 26 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II- penală.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1231/A din data de 26 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II- penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 mai 2022.

GGC - ED