Customs smuggling: Cassation limits review to legal qualification, excluding re-evaluation of factual proof of intent under Article 438(1)(7) CCP

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 600/04.10.2021 pronunţată de Judecătoria Deta în Dosar nr. x/2020, în baza art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal (Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată şi completată ulterior) s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani, iar în baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal (Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată şi completată ulterior) s-a dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. "a" (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), "b" (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani, iar în baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. "a" (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), "b" (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. "f" C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cantităţii de 1878 pachete cu ţigarete, ridicate de la inculpaţi şi menţionate în dovada de primire seria x nr. x/28.11.2017.

În baza art. 25 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă D.G.R.F.P. Timişoara, iar inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 23.835 RON reprezentând taxe vamale, accize şi TVA, la care s-au adăugat penalităţi/majorări de întârziere în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015 rep. modificată şi completată ulterior).

Împotriva Sentinţei penale nr. 600/04.10.2021 pronunţate de Judecătoria Deta, în Dosarul nr. x/2020, au declarat apel, inculpaţii A. şi B.

Prin Decizia penală nr. 1403/A din 15 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 600 din 04.10.2021 pronunţate de Judecătoria Deta.

S-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând:

S-a redus de la 5 ani la 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă calificată prevăzută de art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal (Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată şi completată ulterior) şi art. 75 alin. (2) lit. a) şi art. 76 C. pen.

S-a redus de la 5 ani la 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă calificată prevăzută de art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal (Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată şi completată ulterior) şi art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 C. pen.

S-au menţinut în rest dispoziţiile hotărârii primei instanţe, care nu contravin deciziei.

S-a constatat achitată suma de 10.000 RON, conform chitanţei nr. x/15.11.2021, parte din prejudiciul cauzat de inculpaţi.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 868 RON către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat oficiu.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul B.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul B. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub numărul de dosar x/2019

Prin motivele de recurs în casaţie, în esenţă, inculpatul B. a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat împotriva Deciziei penale nr. 1403/A din 15 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, întrucât a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal (Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată şi completată ulterior) şi art. 75 alin. (2) lit. b) şi art. 76 C. pen. şi care presupune "colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia".

Astfel, în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a precizat că instanţa trebuie să analizeze dacă fapta este sau nu prevăzută de legea penală, neputând să facă o reapreciere a probelor, însă, având în vedere particularitatea laturii obiective a infracţiunii de contrabandă în formă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) raportat la art. 270 alin. (1) (cunoaşterea sau necunoaşterea provenienţei ţigărilor) a considerat că trebuie făcută o analiză şi a probatoriului administrat pentru a conchide dacă fapta este sau nu prevăzută de legea penală.

S-a mai precizat că, prin Sentinţa penală nr. 600 din 04.10.2020 a Judecătoriei Deta, s-a apreciat că elementul material al infracţiunii reţinute în sarcina sa rezidă din împrejurarea că, în prezenţa martorilor C. şi D., coinculpatul A. i-ar fi comunicat, în autoturism, că în saci se află ţigări E. A susţinut că deţinerea de ţigări E. nu reprezintă o infracţiune, cu condiţia ca acestea să fie plasate sub un regim vamal.

Aşadar, instanţa de apel în motivarea deciziei recurate a arătat că acesta cunoştea provenienţa ilicită a bunurilor, făcând o analiză a probatoriului administrat în faza de urmărire penală şi conchizând că prin declaraţiile sale nu a convins instanţa de contrariu.

Recurentul a apreciat că acuzaţia concretizată prin soluţia instanţei are în vedere, ca modalitate concretă de săvârşire a faptei, elementele materiale ale deţinerii unei cantităţi de ţigări şi a transportului cantităţii, fără a se concretiza dacă au fost comise sub incidenţa directă a cunoaşterii provenienţei ţigărilor din contrabandă.

În atare condiţii, a invocat Decizia nr. 17/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii şi Decizia nr. 32/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, potrivit cărora s-a statuat că "obiectul juridic mai larg al infracţiunii de contrabandă, modalitatea specifică de realizare a elementului material care se încadrează atât în deţinere în afara antrepozitului fiscal - art. 296 alin. (1) lit. I) din Codul fiscal cât şi în contrabandă, infracţiunea de contrabandă este o infracţiune complexă, care include deţinerea bunurilor în afara antrepozitului, dacă provenienţa acestor bunuri este contrabanda.

Contrabanda, atât în varianta tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate contrabandei, reprezintă astfel o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât şi a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracţiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât şi în cel al infracţiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracţiune complexă ce include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite (...), cât şi introducerea acestora în ţară în mod fraudulos." Pe de altă parte, la infracţiunea asimilată contrabandei, art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, elementul material constă în colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor cunoscând că provin din contrabandă, deci că au fost sustrase de la controlul vamal." Sensul noţiunii de "contrabandă" este dat de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, deoarece, în conformitate cu alin. (2) şi (3) al acestui articol, introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat, în care sunt organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii, iar potrivit alin. (4), la trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal şi aplicării reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.

"Cunoaşterea provenienţei din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca şi cunoaşterea destinării acestora, respectiv pentru săvârşirea contrabandei, înseamnă cunoaşterea caracterului ilicit al provenienţei sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanţa urmând să ţină seama de aceste circumstanţe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României."

Prin Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, invocată anterior, s-a precizat că, în considerarea sustragerii de la plata taxelor datorate statului, prin art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, legiuitorul a incriminat o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, având aceleaşi cerinţe referitoare la obiectul juridic cu cele de la infracţiunea de contrabandă. Ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal.

Astfel, s-a arătat că infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 1 şi 2 din legea respectivă, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub regim vamal să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora, ori să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

Recurentul a considerat că deşi este posibil să fi luat cunoştinţă pe parcursul transportului de faptul că în autoturism se află ţigări, acesta nu a cunoscut faptul că "provin din contrabandă" sau că sunt "destinate săvârşirii contrabandei", neavând cunoştinţă de alte împrejurări legate de bunuri. Mai mult, a arătat că nu a încredinţat maşina cu scopul transportului ţigărilor şi nici nu a cunoscut faptul că s-au încărcat bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal în autoturismul său.

Aşadar, s-a apreciat că nu este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că a prevăzut rezultatul şi a urmărit producerea sa, acesta încredinţând autoturismul unei alte persoane dar nu cu scopul de a transporta bunuri sau mărfuri de contrabandă.

Astfel, a susţinut că făptuitorul ar trebui să cunoască provenienţa sau destinarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, altfel spus, a cunoaşte caracterul ilicit al provenienţei sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal.

De asemenea, a considerat că făptuitorul trebuia să fi ştiut că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, respectiv să fi cunoscut faptul că bunurile sau mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Recurentul a apreciat că nu a comis o faptă prevăzută de legea penală. Comiterea infracţiunii, şi mai ales comiterea cu intenţie, ar presupune o contribuţie la aceasta, iar necunoaşterea faptului că în acea împrejurare se săvârşeşte o infracţiune şi rămânerea sa în pasivitate, nu poate fi sancţionată, şi mai mult de atât, să fie considerată ca o faptă comisă cu intenţie.

Aşadar, pentru a constitui infracţiune, o faptă prevăzută de legea penală trebuie să fie săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.

Tipicitatea este o trăsătură esenţială a infracţiunii, fiind prevederea în legea penală a faptei atât sub aspect subiectiv, cât şi sub aspect obiectiv. Conform opiniei exprimate în doctrină, deşi vinovăţia este enumerată de legiuitor printre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, aceasta nu constituie în fapt o trăsătură esenţială distinctă, ci elementul de factură subiectivă din cuprinsul normei de incriminare (intenţia, culpa, preterintenţia).

Astfel, s-a apreciat că tipicitatea ca trăsătură esenţială a infracţiunii înglobează două dintre menţiunile din cuprinsul definiţiei prevăzute de art. 15 alin. (1) Cod. pen., respectiv prevederea faptei în legea penală (tipicitatea obiectivă) şi vinovăţia (tipicitatea subiectivă).

Prin urmare, a precizat că necunoaşterea provenienţei ţigărilor determină lipsa tipicităţii sub aspect obiectiv, care este menţionată distinct în art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., iar dacă din probele administrate se va constata lipsa tipicităţii subiective se va reţine art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., acel impediment la pronunţarea unei hotărâri de condamnare, determinând pronunţarea unei soluţii de achitare.

Ca atare, constatând că atât acuzaţia în materie penală, cât şi hotărârile pronunţate sunt eliptice de referinţe privitoare la complinirea sub toate aspectele a laturii obiective a infracţiunii de contrabandă asimilată, s-a susţinut inexistenţa concordanţei identitare între prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, ca normă de incriminare, şi fapta efectiv săvârşită astfel cum a fost reţinută în condamnare.

S-a apreciat că necunoaşterea de către făptuitor a provenienţei bunurilor (din contrabandă) conduce la concluzia că fapta de transport şi deţinere a unor bunuri nu poate face obiectul incriminării cuprinse de prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii şi, pe cale de consecinţă, tipicitatea faptei în raport de norma incriminatoare este fracturată.

Prin urmare, s-a susţinut că infracţiunea de contrabandă asimilată presupune ca o cerinţă sine qua non cunoaşterea provenienţei bunurilor din contrabandă, organele judiciare nu au avut în vedere aspectul cunoaşterii provenienţei bunurilor, iar fapta comisă nu poate fi încadrată în nicio altă incriminare penală.

În concluzie, recurentul a considerat că a fost supus unei condamnări pentru o faptă neprevăzută de legea penală, care nu întruneşte cerinţele laturii obiective şi care, prin urmare, nu realizează tipicitatea infracţiunii, motiv pentru care, în virtutea prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii recurate şi achitarea acestuia, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea de admitere în principiu din 16 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul B. împotriva Deciziei penale nr. 1403/A din 15 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, la data de 27 aprilie 2022.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpat prin motivele de recurs în casaţie referitoare la tipicitatea infracţiunii de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în sensul că a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală, care nu întruneşte cerinţele laturii obiective ale infracţiunii respective, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Încheierea de admitere în principiu a tranşat motivele referitoare la reexaminarea conţinutului mijloacelor de probă, verificarea existenţei ori a suficienţei probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare pentru infracţiunea de contrabandă în formă calificată, în sensul că acestea nu se încadrează în sfera cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici a vreunui alt caz de casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1403/A din 15 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în limitele prevăzute de art. 447 şi art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept aplicabile.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care circumstanţiază activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Acest caz de casare are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanţa de apel a considerat-o infracţiune, când în realitate, fapta nu se regăseşte în niciuna din prevederile legii penale ca infracţiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul de incriminare).

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, concordanţa acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, critica formulată de recurentul B. referitoare la condamnarea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă calificată prevăzută de art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal (Legea nr. 86/2006 astfel cum a fost modificată şi completată ulterior), se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat B., pentru care prin decizia penală pronunţată de instanţa de apel s-a dispus soluţia definitivă de condamnare pentru infracţiunea de contrabandă în formă calificată prevăzută de art. 270 alin. (3) rap. la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Codul Vamal, întrunesc elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondenţă între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii.

Potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal: "Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia."

Potrivit acestui text normativ - art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 - se asimilează infracţiunii de contrabandă o serie de acţiuni/operaţiuni, enumerate în mod limitativ (colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea şi vânzarea), ce au ca obiect material bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, condiţionat de cunoaşterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârşirii contrabandei.

Infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal fie să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora, fie să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

De esenţa infracţiunii este împrejurarea ca făptuitorul să fi ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică a cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă, în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală, aceasta are sau nu caracter penal.

Instanţa reţine că prin Decizia nr. 17/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că fapta de a deţine în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracţiunea prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "la infracţiunea asimilată contrabandei, art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, elementul material constă în colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor cunoscând că provin din contrabandă, deci că au fost sustrase de la controlul vamal."

Prin motivele formulate, recurentul inculpat B. a susţinut, în esenţă, că necunoaşterea de către făptuitor a provenienţei bunurilor (din contrabandă) conduce la concluzia că fapta de transport şi deţinere a unor bunuri nu poate face obiectul incriminării cuprinse de prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii şi, pe cale de consecinţă, tipicitatea faptei în raport de norma incriminatoare este fracturată.

Înalta Curte va analiza incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de inculpat exclusiv în limitele în care calea de atac a fost admisă în principiu reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Verificând hotărârea din această perspectivă, în ceea ce priveşte situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi apreciată de instanţa de apel ca fiind corectă, pe baza rezultatului evaluării probelor administrate în cauză, la data de 26.11.2017, în jurul orei 18:36, inculpaţii A. şi B. au deţinut şi transportat, împreună, cu autoturismul ce aparţinea inculpatului B., cantitatea de 1878 pachete de ţigări E., fără timbru fiscal, ce constituie bunuri care nu au fost plasate sub un regim vamal, întrucât nu erau marcate cu timbru fiscal autohton.

Înalta Curte constată că hotărârea atacată a reţinut în sarcina inculpatului B. comiterea infracţiunii de contrabandă, prev. de 270 alin. (3) raportat la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006, fiind avută în vedere şi Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. x/2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 62 din 28 ianuarie 2016), prin care s-a stabilit că noţiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", se referă la introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, iar cunoaşterea provenienţei din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca şi cunoaşterea destinării acestora, respectiv pentru săvârşirea contrabandei, înseamnă cunoaşterea caracterului ilicit al provenienţei sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanţa urmând să ţină seama de aceste circumstanţe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Înalta Curte reţine că hotărârea atacată a stabilit cu titlu definitiv că inculpatul B. a cunoscut provenienţa ţigărilor, iar schimbarea acestei concluzii ar presupune administrarea de probe, demers exclus în prezenta procedură.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat B., astfel cum au fost descrise de instanţele anterioare şi în condiţiile cunoaşterii faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârşirii contrabandei, şi, având în vedere Decizia nr. 17/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. (3) raportat la art. 270 alin. (1) cu aplicarea art. 274 teza a II-a din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul B., împotriva Deciziei penale nr. 1403/A din 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul B., împotriva Deciziei penale nr. 1403/A din 15 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2022.

GGC - ED