Abusive conduct conviction challenged for lack of qualified subject status in cassation

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1008/16.06.2021 pronunţată de Judecătoria Galaţi în Dosarul nr. x/2019, a fost stabilită faţă de inculpatul A. pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) C. pen. în referire la art. 193 alin. (2) C. pen. (faptă din 22.11.2016, persoană vătămată B.).

Aceluiaşi inculpat i-a fost aplicată pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) C. pen. în referire la art. 193 alin. (1) C. pen. (faptă din 22.11.2016, persoană vătămată C.).

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost stabilită faţă de inculpatul A., pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În temeiul art. 83 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Galaţi.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 397 C. proc. pen., art. 19 în referire la art. 25 C. proc. pen., raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1391 din C. civ., au fost admise în parte acţiunile civile formulate de părţile civile B. şi C. şi s-a dispus obligarea inculpatului către fiecare dintre aceste părţi civile la plata sumei de câte 1500 RON, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 1244/A din 14 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1008 din 16.06.2021 a Judecătoriei Galaţi.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. D. - 868 RON) s-a dispus a se vira către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casaţie formulată de către inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub numărul de dosar x/2019

Prin motivele de recurs în casaţie, în esenţă, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat împotriva Deciziei penale nr. 1244/A din 14 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, întrucât a fost condamnat pentru două fapte de purtare abuzivă, fapte care, în forma reţinută, nu sunt prevăzute de legea penală motivat de faptul că acestea reclamă un subiect activ calificat, aspect ce nu se regăseşte în cauză.

Astfel, în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a precizat că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 18.03.2019 pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen., faţă de persoana vătămată B.) şi lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. faţă de persoana vătămată C.), constând în aceea că, în data de 22.11.2016, în intervalul orar 1330 - 1400, pe fondul unui conflict verbal, ar fi lovit-o cu pumnul în zona capului pe persoana vătămată B., cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 3 - 4 zile de îngrijiri medicale şi, în aceeaşi împrejurare, ar fi lovit-o cu pumnul pe persoana vătămată C. care s-a dezechilibrat şi a căzut, fiind lovită în continuare cu pumnii şi picioarele.

A arătat că prin încheierea din data de 16.07.2020, prima instanţă de judecată a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de loviri şi alte violenţe faţă de cele două persoane vătămate, fapte prevăzute de art. 193 alin. (1) şi (2) C. pen. în două infracţiuni de purtare abuzivă, fapte prevăzute de art. 296 alin. (2) C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) C. pen. şi art. 296 alin. (2) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen.

S-a mai precizat că încadrarea juridică pentru care a fost condamnat nu are corespondent în materialul probator administrat în dosar, motiv pentru care a solicitat atât în faţa primei instanţe de judecată, cât şi în faţa instanţei de apel, achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

S-a susţinut de către Curtea de Apel Galaţi că actele de violenţă exercitate împotriva celor două persoane vătămate ar fi fost săvârşite în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Fiind analizate toate elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzute de art. 296 alin. (1) şi (2) C. pen., referitor la condiţia imperativă a calităţii calificate a subiectului activ, instanţa a făcut referire la modul general (prin trimiterea la Legea nr. 31/1990 şi C. civ. - art. 1894 - 1902), fără însă a indica probele concrete din care rezultă, dincolo de orice îndoială, că era angajat/salariat sau administrator al societăţii comerciale.

Recurentul a menţionat că simplele afirmaţii ale persoanelor vătămate, conform cărora ar fi avut calitatea de administrator nu sunt în măsură să înlăture dincolo de orice dubiu că într-adevăr avea acea calitate.

De fapt, a precizat că aceste afirmaţii sunt contrazise de alte probe de la dosarul cauzei, din care rezultă neîndoielnic faptul că în perioada respectivă avea calitatea de angajat la o altă societate (SC E. SRL), conform adresei ITM Galaţi, depusă la dosarul cauzei.

De asemenea, a susţinut că instanţa nu a avut în vedere nici dispoziţiile art. 1961 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 care prevăd că: "Asociatul unic poate avea calitatea de salariat al societăţii cu răspundere limitată al cărui asociat unic este", articol care instituie o posibilitate şi nu o certitudine, cum a precizat instanţa.

Art. 296 C. pen. sancţionează fapta persoanei care, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, exercită violenţe faţă de alte persoane.

Prin raportare la textul de lege precizat supra, doctrina în materie a precizat că "esenţial pentru reţinerea infracţiunii de purtare abuzivă este ca subiectul activ la momentul comiterii faptei să se afle în exercitarea atribuţiilor de serviciu". De asemenea, tot doctrină a mai precizat "criteriul de stabilire a persoanelor care pot fi subiect activ al infracţiunii de purtare abuzivă va fi dat de existenţa unui raport de serviciu între acesta şi angajator, supus regulilor stabilite de Codul muncii."

Cu toate acestea, Curtea de Apel Galaţi, în motivare a arătat că: "pentru a fi subiect activ al infracţiunii de purtare abuziv, nu trebuie ca persoana respectivă să aibă în mod exclusiv calitatea de salariat al acelei societăţi. Cerinţa legii este ca fapta să fie săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, or inculpatul a săvârşit faptele din prezenta cauză în calitate de administrator al acelei societăţi, fiind deranjat de atitudinea presupus ofensatoare a persoanelor vătămate.", însă, pentru a se putea reţine calitatea de administrator, Curtea de Apel Galaţi ar fi trebuit să indice probe din care să rezulte că era angajat sau administrator la respectiva societate şi care nu se regăsesc la dosarul cauzei. Curtea de Apel Galaţi, în susţinerea hotărârii de condamnare, s-a axat doar pe afirmaţiile persoanelor vătămate, contrazise de actele depuse la dosarul cauzei, de către ITM Galaţi şi ONRC, de unde a rezultat în mod cert că nu avea nici calitatea de administrator şi nici de angajat al societăţii SC F. SRL Galaţi, ci figura cu contract de muncă la o altă societate.

Suplimentar, a arătat că din declaraţia martorei G. a rezultat că aceasta era persoana care avea atribuţii cu privire la primirea şi plata mărfurilor.

În aceste condiţii, a susţinut că în mod eronat a fost condamnat pentru săvârşirea faptei de purtare abuzivă, întrucât din probele administrate în dosar nu rezultă dincolo de orice dubiu că în calitatea de unic asociat avea şi calitatea de administrator/salariat al respectivei societăţi. A precizat că fără această calitate a subiectului activ, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, motiv pentru care infracţiunile imputate, în forma dedusă judecăţii, nu sunt prevăzute de legea penală.

A se menţine hotărârea contestată ar echivala cu faptul că orice persoană despre care se crede că e administrator ori angajat la o societate comercială, care loveşte un client al societăţii în timpul programului de lucru, ar fi tras la răspundere pentru purtare abuzivă.

Prin urmare, a solicitat admiterea prezentei căi de atac, casarea hotărârii atacate cu consecinţa achitării, temeiul de drept fiind prevăzut în dispoziţiile art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. - faptele inculpatului care, fără să aibă calitatea de administrator sau salariat în cadrul societăţii SC F. SRL, a lovit două persoane în timpul orelor de program, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă şi deci, nu sunt prevăzute de legea penală în forma reţinută.

Prin încheierea de admitere în principiu din 16 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1244/A din 14 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, la data de 27 aprilie 2022.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpat prin motivele de recurs în casaţie referitoare la tipicitatea infracţiunii de purtare abuzivă, în sensul că a fost condamnat pentru două fapte de purtare abuzivă care, în forma reţinută, nu sunt prevăzute de legea penală motivat de faptul că acestea reclamă un subiect activ calificat, aspect ce nu se regăseşte în cauză, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Încheierea de admitere în principiu a tranşat motivele referitoare la reexaminarea conţinutului mijloacelor de probă, verificarea existenţei ori a suficienţei probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare, în sensul că acestea nu se încadrează în sfera cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi nici a vreunui alt caz de casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1244/A din 14 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în limitele prevăzute de art. 447 şi art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este dată numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată.

În cauză, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, concordanţa acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurentul A. referitoare la condamnarea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă, prevăzute de art. 296 alin. (2) C. pen. în referire la art. 193 alin. (2) C. pen. (faptă din 22.11.2016, persoană vătămată B.), precum şi de art. 296 alin. (2) C. pen. în referire la art. 193 alin. (1) C. pen. (faptă din 22.11.2016, persoană vătămată C.), se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel şi analizând, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.

Conform art. 296 C. pen., (1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii de purtare abuzivă se realizează prin acţiune, în cel puţin una dintre modalităţile prevăzute de text: întrebuinţarea de expresii jignitoare, ameninţare sau lovire şi alte violenţe; urmarea imediată este atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu în instituţiile şi autorităţile publice ale statului, precum şi a relaţiilor sociale privind integritatea corporală şi sănătatea persoanei, iar existenţa raportului de cauzalitate rezultă din faptul că atingerea adusă acestor relaţii nu s-ar fi produs în lipsa activităţii infracţionale a inculpatului, rezultatul produs fiind consecinţa directă a acţiunilor sale.

Sub aspectul laturii subiective, purtarea abuzivă se comite cu intenţie directă sau indirectă.

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susţinut, în esenţă, că fără să aibă calitatea de administrator sau salariat în cadrul societăţii SC F. SRL, faptele sale de a lovi două persoane în timpul orelor de program, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă şi deci, nu sunt prevăzute de legea penală în forma reţinută.

Verificând hotărârea din această perspectivă, instanţa de apel a reţinut că, în calitate de administrator al SC F. SRL, în timp ce se afla în incinta barului "H.", aparţinând societăţii menţionate, pe fondul nemulţumirilor modului în care se realiza livrarea băuturilor alcoolice de către persoanele vătămate B. şi C., inculpatul a lovit cu pumnul în zona capului pe persoana vătămată B. cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 3 - 4 zile de îngrijiri medicale şi a lovit cu pumnul în zona feţei pe persoana vătămată C. care s-a dezechilibrat şi a căzut.

Înalta Curte reţine din hotărârea atacată existenţa faptelor şi împrejurarea că atitudinea, comportamentul inculpatului în modalităţile reţinute în considerentele hotărârii se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor de purtare abuzivă.

De asemenea, cu caracter definitiv aceeaşi instanţă a subliniat că sub aspectul laturii obiective elementul material al infracţiunilor de purtare abuzivă a fost reprezentat de acţiunea inculpatului constând în întrebuinţarea de acte de violenţă faţă de persoanele vătămate; există o acţiune de lovire a persoanei vătămate de către inculpat care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, între acţiunea de lovire şi urmarea socialmente periculoasă existând legătură de cauzalitate; urmarea imediată a infracţiunilor ... constă în atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, precum şi relaţiile sociale privind onoarea, demnitatea, reputaţia, integritatea corporală a persoanei, atingere care nu s-ar fi produs în lipsa activităţii infracţionale desfăşurată de inculpat.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă în raport cu împrejurările faptice, pe care le-a prezentat detaliat, a stabilit cu titlu definitiv activitatea infracţională în sarcina inculpatului.

Înalta Curte are în vedere aspectele reţinute de instanţa de apel referitoare la calitatea de subiect activ al infracţiunii de purtare abuzivă, în sensul că cerinţa legii este ca fapta să fie săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, or inculpatul a săvârşit faptele din prezenta cauză în calitate de administrator al SC F. SRL, fiind deranjat de atitudinea presupus ofensatoare a persoanelor vătămate, care ar tulbura clienţii respectivului local prin modalitatea de livrare a mărfii.

Critica recurentului că la momentul la care se reţine că ar fi săvârşit infracţiunile de purtare abuzivă, nu îndeplinea condiţiile pentru a fi subiect activ al acestei infracţiuni, întrucât figura angajat în baza unui contract individual de muncă la o altă societate, nu înlătură calitatea acestuia de asociat unic al SC F. SRL şi care îndeplinea, la data de 22.11.2016, atribuţiile de administrare ale societăţii şi în această calitate, în exercitarea acestor atribuţii a lovit cele două persoane vătămate, B. şi C.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurentului întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de purtare abuzivă, sub aspectul laturii obiective, fiind neîntemeiate criticile recurentului sub acest aspect.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încadrarea juridică, Înalta Curte constată că acestea nu pot forma obiectul recursului în casaţie, fiind critici de temeinicie şi, aşa cum s-a menţionat anterior, în calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Practic, prin criticile formulate, se tinde, în esenţă, la reevaluarea materialului probator care nu poate fi valorificat în contextul cazului de recurs în casaţie în conformitate cu art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1244/A din 14 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1244/A din 14 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2022.

GGC - ED