Inadmissibility of appeal against admissibility-stage rejection of motion for cassation under Art. 431 C. proc. pen.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 830 din data de 05 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în baza art. 431 din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 440 din 08.04.2022 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că titularul cererii de contestaţie în anulare a avut calitatea de inculpat, cererea de contestaţie în anulare cuprinde cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., dovezile pe care se sprijină contestaţia în anulare sunt la dosar, iar cererea poate fi făcută oricând conform art. 428 alin. (2) din C. proc. pen.

Curtea a reţinut că se critică faptul că nu a fost pusă în discuţie şi nu a fost dezbătută în condiţii de contradictorialitate cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 de către instanţa de apel investită cu calea de atac exercitată de parchet în privinţa soluţiilor dispuse şi cu privire la intimatul inculpat şi că în această situaţie nu este incidentă Decizia nr. 10 din data de 29 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că instanţa de apel care a pronunţat Decizia penală nr. 440 din data de 08 aprilie 2022 în Dosarul nr. x/2017 a fost învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpaţii B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 215 din data de 14 august 2020 pronunţate de Tribunalul Prahova prin care în privinţa inculpatului A. s-a dispus achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, faptă din data de 10 martie 2012, delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., faptă din datele de 10 aprilie 2012 şi 11 aprilie 2012 şi spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., faptă din datele de 10 aprilie 2012 şi 11 aprilie 2012.

S-a reţinut, în esenţă, că prin Decizia penală nr. 440 din data de 08 aprilie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti a fost analizată în detaliu, în raport de modificările legislative intervenite pe parcursul procesului penal, incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 în formele succesive ale actului normativ.

Faţă de cele ce preced, contrar susţinerilor invocate de contestatorul condamnat, Curtea a reţinut că este incidentă Decizia nr. 10 din data de 29 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din data de 25 mai 2017 prin care s-a statuat că "în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal".

În condiţiile în care motivele invocate în calea extraordinară de atac promovată au fost dezbătute şi analizate de instanţa de apel şi cu privire la care aceasta s-a pronunţat, Curtea a constatat că acestea nu mai pot face obiectul verificării într-o cale extraordinară de atac, o interpretară contrară însemnând, contrar legii, analiza unor dispoziţii legale, exclusiv pe baza unor interpretări diferite date aceloraşi elemente avute în vedere de instanţa de apel, de către judecători din cadrul aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei decizii contestatorul A. a formulat apel.

În esenţă, a solicitat admiterea apelului, să se constate nulitatea absolută a hotărârii atacate şi să se trimită cauza spre rejudecarea contestaţiei în anulare. S-a arătat că hotărârea atacată este lovită de nulitatea absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., iar modalitatea în care s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată este contrară garanţiilor convenţionale prevăzute de art. 6 şi 13 CEDO, încalcă preceptele stabilite atât de Curtea Constituţională în materia contestaţiei în anulare, cât şi cele cu caracter obligatoriu stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia hotărârilor prealabile. Apelantul a criticat faptul că prima instanţă nu a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată, ci temeinicia acesteia pe fond, aducându-i-se o vătămare a drepturilor procesuale, fiind lipsit de posibilitatea garantată de art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. în acord şi cu prevederile art. 6 CEDO, de a exercita calea de atac a apelului pentru soluţionarea pe fond a cauzei.

Întrucât examinarea pe fond a contestaţiei în anulare nu s-a făcut în şedinţă publică, ci în camera de consiliu, în opinia contestatorului au fost încălcate prevederile art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. A precizat contestatorul că din încheierea din data de 30.06.2022 rezultă că instanţa nu a pus în discuţie publică şi contradictorie cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., fiind încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil. A mai arătat că atât procurorul, cât şi contestatorul au pus concluzii numai în sensul admisibilităţii în principiu a contestaţiei, iar şedinţa nu a fost publică, desfăşurându-se în camera de consiliu, însă, în realitate, instanţa a soluţionat contestaţia în anulare pe fond.

Contestatorul a menţionat că atât apărarea, cât şi procurorul au apreciat că este admisibilă în principiu calea de atac formulată, întrucât aspectele evidenţiate se încadrează formal în cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de lege, însă prima instanţă a trecut peste examinarea îndeplinirii condiţiilor formale impuse de lege şi a introdus un criteriu suplimentar de admisibilitate, după care a procedat la judecarea pe fond a contestaţiei în anulare, pentru ca în final să o respingă ca inadmisibilă.

A mai arătat contestatorul că prima instanţă a interpretat greşit Decizia nr. 10 din data de 29.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a stabilit că instanţa care a soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal, dar analiza aspectului dacă s-a dezbătut sau nu cazul de încetare de către instanţa de apel se putea face numai după admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, ceea ce Curtea a ales să eludeze şi să procedeze la judecarea pe fond a contestaţiei în anulare, în cameră de consiliu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând admisibilitatea căii de atac formulată de apelantul contestator A., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Dându-se eficienţă principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Astfel, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Art. 408 din C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de apel dispunând că:

"(1) sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. (2) încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel."

Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

În speţă, apelantul a exercitat calea de atac a contestaţiei în anulare împotriva Deciziei penale nr. 440 din data de 08 aprilie 2022, pronunţată în apel de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Contestaţia în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia penală nr. 830 din data de 05 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2022, ce face obiectul prezentei cauze.

Soluţia aceasta este însă definitivă, aceasta nemaifiind susceptibilă de atacarea cu apel.

După cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Prin Decizia HP nr. 5/2015, în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, concluzie ce se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.

Astfel, dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.

În schimb, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4) potrivit cărora sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

Cum în speţă, a fost atacată cu apel o decizie pronunţată în etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, apelul declarat împotriva acesteia este inadmisibil.

Faţă de considerentele expuse anterior, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva Deciziei penale nr. 830/2022 din data de 05 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 236 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva Deciziei penale nr. 830/2022 din data de 05 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi de familie, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 236 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 octombrie 2022.

GGC - ED