Inadmissibility of revision against preliminary chamber order dismissing non-prosecution complaint for lack of merit resolution

Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată de către Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în data de 31.05.2021, în dosarul penal nr. x/2021, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenţii A. şi B. în contradictoriu cu intimaţii C., D., E., F. şi G. împotriva ordonanţelor nr. x/2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi nr. x/2021 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin Sentinţa penală nr. 15/F din data de 28 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii petenţi A. şi B. cu privire la încheierea pronunţată de către Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în data de 31.05.2021, în dosarul penal nr. x/2021

Analizându-se actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 453 şi urm. C. proc. pen., în motivarea Sentinţei nr. 15/F din data de 28 ianuarie 2022, în esenţă, s-au reţinut următoarele:

Pe de o parte, prin Decizia nr. XVII/19.03.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii (decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 542/17.07.2008), s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) din C. proc. pen. (Legea nr. 29/1968 privind C. proc. pen. - nota Judecătorului), este inadmisibilă.

Decizia nr. XVII/19.03.2007 este aplicabilă - mutatis mutandis - şi în condiţiile actualului C. proc. pen., întrucât art. 340 - 341 C. proc. pen., ce reglementează plângerea împotriva măsurilor şi actelor de neurmărire penală, conţin dispoziţii identice din perspectiva naturii şi a obiectului încheierii pronunţate de Judecătorul de cameră preliminară.

Mai mult decât atât, Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 126/03.03.2016 (parag. 43 al deciziei, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 185/11.03.2016) şi nr. 799/05.12./2017 (parag. 16 al deciziei, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 85/29.01.2018), a statuat în sensul că "revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale.".

"Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii.".

"La acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din C. proc. pen..".

"Prin urmare, Curtea reţine că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, în practica judiciară anterioară actualului C. proc. pen., s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. Curtea reţine, de asemenea, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.".

Or, soluţionarea de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii împotriva ordonanţelor de clasare sau de renunţare la urmărirea penală (netrimitere în judecată) nu are caracterul unei judecăţi pe fondul cauzei în sensul art. 396 C. proc. pen., ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al legalităţii şi temeiniciei ordonanţei de netrimitere în judecată emise de procuror.

În acest context argumentativ - din perspectiva naturii şi a obiectului încheierii pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 C. proc. pen. - prin raportare la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale anterior prezentată, având în vedere că încheierea pe care o pronunţă judecătorul de cameră preliminară în procedura prevăzută în art. 340 - 341 C. proc. pen. nu este o hotărâre prin care se soluţionează fondul cauzei, cererea de revizuire formulată de revizuenţii-petenţi A. şi B. este inadmisibilă.

Pe de altă parte, potrivit art. 453 alin. (1) lit. b) şi d) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, privind latura penală, poate fi cerută când: lit. b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată; lit. d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză.

În acelaşi timp, art. 454 C. proc. pen. prevede că: alin. (1) situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând existenţa falsului sau existenţa faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane; alin. (2) în cazurile în care dovada nu poate fi făcută potrivit alin. (1) datorită existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b)-d) se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă.

Raportând şi coroborând, în prezenta cauză, dispoziţiile legale sus enunţate, Judecătorul a constatat că, prin niciun mijloc de probă administrat (constând în înscrisurile aflate la filele x din prezentul dosar), revizuenţii-petenţi nu au demonstrat că expertul care a întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară, executorul judecătoresc care a fost învestit cu soluţionarea dosarului de executare silită, procurorul de caz şi procurorul general care au emis ordonanţele în dosarul de urmărire penală nr. x/2020 ori judecătorul de cameră preliminară care a pronunţat încheierea din data de 31.05.2021 în dosarul penal nr. x/2021 (încheiere a cărei revizuire se solicită în prezent) ar fi săvârşit pretinsele fapte penale care, în opinia revizuenţilor-petenţi, ar întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de ameninţare, şantaj, favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzute în art. 206, art. 207, art. 269, art. 297, art. 320, art. 321, art. 322, art. 323 şi, respectiv, art. 367 C. pen.

În acest sens, s-a constatat că revizuenţii-petenţi nu au dovedit, fie printr-o hotărâre judecătorească, fie prin orice alt mijloc de probă, că expertul, executorul judecătoresc, procurorul ori judecătorul ar fi săvârşit vreo infracţiune - mărturie mincinoasă sau orice altă infracţiune în legătură cu dosarul de urmărire penală nr. x/2020 instrumentat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi dosarul penal nr. x/2021 soluţionat de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

În acest context argumentativ - şi din perspectiva mijloacelor de probă prin care se pot dovedi cazurile de revizuire prevăzute la lit. b) şi d) ale alin. (1) al art. 453 C. proc. pen. -, având în vedere că, în cauză, nu a fost administrat vreun mijloc de probă în condiţiile impuse prin art. 454 C. proc. pen., s-a concluzionat în sensul că cererea de revizuire formulată de revizuenţii-petenţi A. şi B. este inadmisibilă.

Împotriva Sentinţei penale nr. 15/F din data de 28 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021, revizuenţii A. şi B. au formulat contestaţie, în motivarea căreia, în esenţă, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modalitatea în care au fost cercetate faptele reclamate.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine următoarele:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III1, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Prin urmare, sunt susceptibile de reformare pe calea contestaţiei exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

Conform art. 459 alin. (7) C. proc. pen., sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu, este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

În speţă, Înalta Curte constată că împotriva Sentinţei penale nr. 15/F din data de 28 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, revizuenţilor A. şi B. nu le este recunoscută nicio cale de atac; prin sentinţa contestată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petenţii A. şi B. împotriva unei hotărâri definitive pentru care, de asemenea, legea nu prevede o cale de atac, respectiv încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.

Aşadar, sentinţa atacată - pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire - este o hotărâre definitivă cu privire la care legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi de atac.

Exercitarea contestaţiei împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, încălcă coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Ca atare, constatând că a fost învestită cu soluţionarea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege şi, în consecinţă, nu este admisibilă potrivit dreptului comun, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorii revizuenţi A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 15/F din data de 28 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii revizuenţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorii revizuenţi A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 15/F din data de 28 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorii revizuenţi la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 martie 2022.

GGC - ED