Inadmissibility of revision for irreconcilable pre-trial rulings and lack of concrete impact on constitutional challenge

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 316 din data de 18 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. cu privire la încheierea penală din data de 06.10.2015 a Tribunalului Timiş, pronunţată în Dosar nr. x/2015, definitivă prin încheierea penală nr. 126/CP/CP din data de 09.11.2015 a Curţii de Apel Timişoara, şi cu privire la încheierea penală din data de 07.05.2019 şi încheierea penală nr. 131/04.06.2019 ale Tribunalului Arad, pronunţate în Dosarul nr. x/2017, definitive prin încheierea penală nr. 121/CO/CP din 14.10.2019 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 01.02.2021, revizuentul A., prin apărător ales, a formulat cerere de revizuire cu privire la încheierile penale anterior menţionate, prin care a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 459 C. proc. pen., să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire, iar, în temeiul art. 462 alin. (1) C. proc. pen., anularea hotărârilor individualizate mai sus şi rejudecarea cauzelor cu consecinţa pronunţării unor hotărâri legale.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că este incident motivul de revizuire regăsit la art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.., în acest sens apreciindu-se că încheierile de cameră preliminară pronunţate în cele două cauze menţionate mai sus (dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2017) nu se pot concilia.

S-a arătat că hotărârile judecătoreşti a căror inconciliabilitate o învederează instanţei în cadrul acestei cereri sunt toate definitive - încheierile judecătorilor de cameră preliminară din Dosarul nr. x/2015 şi încheierile judecătorilor de cameră preliminară din Dosarul nr. x/2017 au rămas toate definitive în urma soluţionării contestaţiilor formulate, în 09.11.2015 şi în 14.10.2019, şi au fost pronunţate în cadrul unor procese penale, fiind hotărâri penale ce vizează latura penală a cauzei. Criticile invocate în procedura camerei preliminare au vizat neregularităţi ale actelor de sesizare a instanţei şi, respectiv, nelegalitatea administrării probelor.

S-a menţionat că prin încheierea de cameră preliminară pronunţată în prima cauză, respectiv încheierea penală din 06.10.2015, pronunţată de Tribunalul Timiş, în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin încheierea din 09.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în acelaşi dosar, judecătorul de cameră preliminară a respins cererile şi excepţiile invocate cu privire la nelegalitatea punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către ofiţerii din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în baza Protocolului de cooperare dintre Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, încheiat la 04.02.2009, înregistrat la Parchet sub nr. x/2009, declasificat în 29.03.2018, şi s-au menţinut ca legal administrate mijloacele de probă constând în procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale rezultate în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către ofiţerii din cadrul Serviciului Român de Informaţii.

Prin încheierea penală nr. 131 din 07.05.2019, pronunţată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin încheierea nr. 121/CO/CP din 14.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2019, judecătorii de cameră preliminară au admis cererile şi excepţiile invocate cu privire la nelegalitatea punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică şi au exclus din materialul probator toate probele rezultate în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către ofiţerii din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în baza Protocolului menţionat anterior.

S-a apreciat că mijloacele de probă constând în procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale rezultate în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către ofiţeri din cadrul Serviciului Român de Informaţii erau lovite de sancţiunea nulităţii de la momentul întocmirii lor şi nu este admisibil ca într-o cauză judecătorul să constate că mijloacele de probă sunt lovite de nulitate absolută, iar în altă cauză să se constate că aceleaşi mijloace de probă sunt valabil administrate şi să se întemeieze pe ele o hotărâre de condamnare, în condiţiile în care sunt lovite de nulitate absolută. S-a arătat în acest sens faptul că, chiar dacă motivul de nulitate nu a fost cunoscut de instanţă la momentul pronunţării, acesta a existat, "otrăvind" toate procedurile şi actele ulterioare care s-au întemeiat pe actele lovite de nulitate absolută şi este vădit nelegal ca într-un proces să se ţină cont de mijloace de probă pentru care s-a constatat nulitatea absolută în alt proces.

S-a apreciat că menţinerea în integralitate a încheierii finale de cameră preliminară din 06.10.2015, pronunţată de Tribunalul Timiş, în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin încheierea din 09.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în acelaşi dosar în contextul în care s-a constatat în mod definitiv nulitatea absolută a celor trei procese-verbale mai sus indicate, înfrânge în mod indeniabil echitatea procedurilor desfăşurate împotriva revizuentului în acel dosar, iar singurul remediu pe care legislaţia procesual-penală naţională îl prevede este cererea de revizuire, legiuitorul reglementând pentru o astfel de situaţie cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:

Potrivit art. 453 alin. (5) C. proc. pen., în cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia, este determinată de existenţa a două hotărâri penale definitive prin care a fost soluţionat fondul cauzei şi care, prin dispoziţiile pe care acestea le conţin, se exclud între ele.

Tribunalul a constatat că este inadmisibilă cererea de revizuire, întrucât pretinsul caracter ireconciliabil vizează două hotărâri judecătoreşti care nu constituie hotărâri prin care s-a soluţionat conflictul de drept penal substanţial şi, prin urmare, nu pot face obiectul unei revizuiri.

Încheierile judecătorului de cameră preliminară prin care soluţionează şi se pronunţă cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală nu sunt hotărâri care să conţină o rezolvare a raportului juridic de drept penal substanţial.

Faţă de aceste considerente, tribunalul a procedat la soluţionarea cauzei potrivit dispozitivului sentinţei penale atacate, expus în cele de mai sus.

Împotriva Sentinţei penale nr. 316/2021 din 18.05.2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Timiş, revizuentul a formulat contestaţie, arătând, printre altele, că, potrivit art. 453 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti pot fi supuse revizuirii cu privire la latura penală a cauzei, legea nefăcând nicio distincţie cu privire la aspectul dacă prin acestea s-a soluţionat sau nu conflictul de drept penal substanţial, invocând în acest sens şi practica recentă a ICCJ, secţia penală (încheierea nr. 37 din 19.01.2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014 şi încheierea nr. 1068 din 10.12.2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Prin Decizia penală nr. 51/CO/CP din data de 23 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în majoritate, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., ridicată de A.

În baza art. 459 alin. (7) raportat la art. 4251 alin. (7) pct. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 316/2021 din 18 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2021.

A menţinut sentinţa penală atacată.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara, în majoritate, a reţinut, în esenţă, analizând cu prioritate chestiunea posibilităţii atacării în calea extraordinară a revizuirii, în condiţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. şi a hotărârilor penale ce nu soluţionează pe fond acţiunea penală, că un asemenea demers este posibil. Respectiv pot fi supuse revizuirii şi încheierile judecătorului de cameră preliminară, care se pronunţă în condiţiile 342 şi art. 346 C. proc. pen. pe legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispunerii începerii judecăţii.

S-a arătat că în practica judiciară şi în doctrină au fost exprimate în mod constant soluţii şi opinii conform cărora cazul de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. vizează numai situaţia hotărârilor judecătoreşti definitive ireconciliabile prin care s-a soluţionat conflictul de drept substanţial.

În raport cu motivele exprimate pe larg în considerentele hotărârii, curtea a arătat că nu există niciun raţionament logico-juridic pentru care hotărârile judecătoreşti contradictorii şi care nu soluţionează fondul acţiunii penale să nu poată fi supuse revizuirii în condiţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., mai ales că alin. (5) al art. 453 C. proc. pen. stipulează expres că "toate" hotărârile judecătoreşti care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii, fără a face o nuanţare a obiectului acestora ca în cazurile de la alin. (1) lit. b) - d) şi f), respectiv lit. a), nuanţare regăsită la alin. (4) al aceluiaşi articol.

Este de reţinut că există inclusiv un interes public în rezolvarea situaţiei existenţei mai multor hotărâri penale contradictorii, deoarece o astfel de situaţie dăunează procesului de administrare a justiţiei, indiferent dacă aceste hotărâri au soluţionat sau nu fondul acţiunii penale.

Curtea, analizând în continuare dacă încheierea penală din data de 06.10.2015 a Tribunalului Timiş, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin încheierea penală nr. 126/CP/CP din data de 09.11.2015 a Curţii de Apel Timişoara, este contradictorie faţă de încheierea penală din data de 07.05.2019 şi încheierea penală nr. 131/04.06.2019 ale Tribunalului Arad, pronunţate în Dosarul nr. x/2017, definitive prin încheierea penală nr. 121/CO/CP din 14.10.2019 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a constatat lipsa de contradictorialitate a acestor încheieri în înţelesul art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

În acest sens, Curtea a reţinut că pentru a fi ireconciliabile hotărârile judecătoreşti, dispozitivul acestor hotărâri trebuie să se excludă unul pe celălalt.

Este incontestabil că atunci când se soluţionează un conflict de drept penal se stabileşte, implicit, şi o situaţie de fapt şi un raport juridic, ambele în complexitatea lor, astfel că soluţionarea definitivă şi irevocabilă a conflictului implică recunoaşterea definitivă şi irevocabilă a conţinutului acestui conflict, adică a situaţiei de fapt şi a raportului juridic.

Curtea, analizând în concret actele de la dosarul cauzei, a observat că, în cauza dedusă judecăţii, nu este îndeplinită condiţia ca dispoziţiile hotărârilor să nu se poată concilia, întrucât în cauză este vorba de fapte diferite, precum şi de probe diferite, iar încheierea definitivă a judecătorului de cameră preliminară este o încheiere prin care a statuat definitiv asupra legalităţii administrării probelor în două dosare distincte.

Sub acest aspect, s-a observat că, ulterior pronunţării încheierii penale din data de 06.10.2015 a Tribunalului Timiş, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin încheierea penală nr. 126/CP/CP din data de 09.11.2015 a Curţii de Apel Timişoara, a fost pronunţată Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 din 16 februarie 2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul oficial nr. 190 din 14 martie 2016.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 a fost avută în vedere la data pronunţării încheierii penale din data de 07.05.2019 de Tribunalul Arad, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin încheierea penală nr. 121/CO/CP din 14.10.2019 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Ca urmare, se observă că între cele două încheieri pretins contradictorii s-a modificat legislaţia în materia supravegherii tehnice, urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale ce a influenţat în mod direct şi soluţia din Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Arad.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 651/2018, a constatat că soluţia legislativă, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională; totodată a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională.

Faţă de cele anterioare, pronunţarea unei Decizii a Curţii Constituţionale poate afecta autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti numai dacă sunt declarate ca neconstituţionale norme de drept substanţial şi care ar putea atrage incidenţa art. 4 (aplicarea legii penale de dezincriminare) sau art. 6 (aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei) C. pen. Când este declarată neconstituţională o normă de procedură penală, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti poate fi afectată numai în condiţiile restrictive ale art. 453 alin. (1) lit. f). C. proc. pen.

În cazul de faţă, Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 a vizat neconstituţionalitatea unei norme de procedură penală, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege declarată neconstituţională.

Ca urmare a celor de mai sus, văzând că între încheierile la care face referire contestatorul nu există contradictorialitate, s-a arătat că cererea de revizuire a acestuia apare ca fiind inadmisibilă.

Curtea, analizând în continuare excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestator, a reţinut că este inadmisibilă în raport cu următoarele considerente:

Revizuentul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., considerând că, potrivit art. 453 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti pot fi supuse revizuirii cu privire la latura penală a cauzei, legea nefăcând nicio distincţie cu privire la aspectul dacă prin acestea s-a soluţionat sau nu conflictul de drept penal substanţial; dar cu toate acestea, practica judiciară dar şi o parte a literaturii de specialitate a statuat că motivul de revizuire de la art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. poate fi invocat numai atunci când se supun revizuirii hotărâri care privesc fondul cauzei; situaţie în care adăugarea la textul legii a condiţiei ca hotărârea supusă revizuirii să privească fondul cauzei aduce atingere următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (12), art. 124 alin. (1) şi (3), art. 126 alin. (2) şi art. 129.

Curtea de apel a arătat că admiterea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale presupune verificarea condiţiilor de admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 şi în Decizia nr. 766/2011 a Curţii Constituţionale, respectiv: dispoziţiile criticate să fie cuprinse într-o lege ori într-o ordonanţă; aceste dispoziţii să fie în vigoare sau efectele juridice ale acestora să continue să se producă şi după ieşirea lor din vigoare şi să fie pretins contrare unor prevederi constituţionale; declararea ca neconstituţională a prevederilor să determine o soluţionare diferită a cauzei; excepţia este invocată în faţa unei instanţe de judecată sau de arbitraj comercial; prevederile normative nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

Raportat la prima condiţie enunţată, s-a constatat că aceasta este îndeplinită, dispoziţiile pretins neconstituţionale fiind cuprinse într-o lege, în speţă în C. proc. pen.. Şi a doua condiţie este îndeplinită, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. fiind în vigoare la data analizării cereri contestatorului. De asemenea, excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată şi prevederile normative nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a instanţei de contencios constituţional.

Cu privire la condiţia care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, s-a reţinut în acord şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că această condiţie nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

În practica constantă a instanţelor naţionale, s-a apreciat că norma pretins neconstituţională trebuie să aibă un impact decisiv asupra soluţiei pe care o va lua instanţa cu privire la fondul cauzei dedus judecăţii. Or, în cazul de faţă s-a constatat că o eventuală declarare ca neconstituţională a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu duce la o soluţionare diferită a cauzei, în favoarea contestatorului.

Astfel, Curtea a reţinut că cererea de revizuire este inadmisibilă din cauză că hotărârile la care face referire revizuentul nu sunt contradictorii, ci nu pe considerentul că hotărârile la care face referire revizuentul nu soluţionează fondul acţiunii penale. Numai dacă cererea de revizuire ar fi fost respinsă ca inadmisibilă, pe considerentul că hotărârile la care se face referire nu soluţionează fondul acţiunii penale, atunci era admisibilă excepţia de neconstituţionalitate.

Ca urmare, s-a constatat că o eventuală declarare ca neconstituţională a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., în raport cu criticile revizuentului, nu ar fi dus la o soluţionare diferită a cauzei (în favoarea contestatorului); în acest sens, s-a reţinut că şi în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate în sensul solicitat de contestator, soluţia în cauză ar fi aceeaşi, respectiv inadmisibilitatea cererii de revizuire pentru considerentele de mai sus.

Faţă de cele arătate, judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curţii, în majoritate, au pronunţat soluţia conform dispozitivului expus anterior.

În opinie separată, judecătorul curţii de apel a arătat, în esenţă, că, verificând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, a constatat că aceasta este admisibilă. Astfel, petentul A. a invocat în faţa instanţei de judecată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., deci a unor dispoziţii cuprinse într-o lege în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei şi care nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, soluţia legală era aceea de sesizare a Curţii Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentul A. în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce priveşte contestaţia formulată de petent, s-a arătat, în esenţă, că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Din dispoziţiile art. 452 şi art. 453 C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar prin folosirea acestei căi se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Din aceleaşi texte de lege, rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute expres de art. 453 C. proc. pen., numai pentru aceste cazuri putându-se reexamina în fapt cauza penală.

Obiectul revizuirii îl reprezintă hotărâri penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, adică acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penale.

În aceste condiţii, revizuirea îndreptată împotriva unei alte hotărâri definitive decât aceea prin care s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă.

Potrivit art. 459 C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu, instanţa examinează dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă cererea este făcută de o persoană care are calitatea procesuală prevăzută de lege, dacă cererea este motivată şi dacă motivul pe care se sprijină este din cele prevăzute de art. 453 C. proc. pen., dacă faptele sau mijloacele de probă nu au fost prezentate printr-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Efectuând această verificare, s-a constatat că hotărârile judecătoreşti în raport de care se solicită revizuirea nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 452 C. proc. pen. şi art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. referitoare la faptul că hotărârile ce nu se pot concilia să conţină o rezolvare a fondului, respectiv instanţa să fi rezolvat acţiunea penală şi să fi pronunţat după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penale.

S-a arătat că încheierile a căror revizuire se cere au fost pronunţate în procedura de cameră preliminară, neconţinând o rezolvare a fondului cauzei şi prin urmare nu pot face obiectul unei revizuiri.

Ca atare, cererea de revizuire întemeiată pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. care vizează, în cazul de faţă, două încheieri prin care s-a soluţionat procedura de cameră preliminară, este inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, s-a considerat că soluţia legală era aceea de respingere, ca nefondată, a contestaţiei formulată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 316 din data de 18 mai 2021, pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară de la Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2021, menţinerea ca temeinică şi legală a încheierii atacate, în temeiul art. 4521 alin. (7) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 459 alin. (5), art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Împotriva dispoziţiei cuprinse în Decizia penală nr. 51/CO/CP din data de 23 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a declarat recurs revizuentul A.

În memoriul transmis la dosar cu privire la motivele de recurs invocate, recurentul a arătat, în esenţă, în primul rând, că hotărârea Curţii de Apel Timişoara este nelegală pe considerentul că aceasta s-a pronunţat asupra admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale prin decizia prin care a soluţionat contestaţia, iar nu printr-o încheiere motivată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În al doilea rând, a considerat că hotărârea este nefondată, deoarece în cadrul dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 nu se prevede ca şi condiţie de admisibilitate ca norma pretins neconstituţională să aibă un impact decisiv asupra soluţiei pe care o va lua instanţa cu privire la fondul litigiului.

A arătat că solicită Curţii Constituţionale să constate faptul că textul criticat este constituţional numai în măsura în care pot fi supuse revizuirii şi acele hotărâri care afectează în mod indirect soluţionarea pe fond a litigiului, cum sunt încheierile pronunţate în procedura de cameră preliminară. În acest sens, a apreciat că interpretarea corectă (şi în acord cu rigorile constituţionale) a textului art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. trebuie făcută într-un sens larg, prin includerea şi a hotărârilor pronunţate în materie penală care influenţează numai în mod indirect soluţionarea pe fond a cauzei.

A susţinut că, dacă s-ar admite excepţia de neconstituţionalitate şi s-ar pronunţa o decizie prin care s-ar constata că textul art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. este constituţional numai în măsura în care include şi acele hotărâri pronunţate în materie penală care nu privesc în mod direct fondul cauzei, dar afectează în mod indirect soluţionarea acestuia, cererea de revizuire formulată în Dosarul nr. x/2021 ar deveni în mod indubitabil admisibilă.

Examinând recursul declarat de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Astfel, alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiţii referitoare la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate - respectiv legi sau ordonanţe în vigoare sau dispoziţii în vigoare ori asemenea acte normative, cât şi o condiţie relativă la existenţa unei legături între norma atacată sub aspectul constituţionalităţii şi obiectul cauzei cu soluţionarea căreia a fost învestită instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiţii de admisibilitate ale excepţiilor de neconstituţionalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepţie (părţile, procurorul sau instanţa din oficiu) şi nepronunţarea anterioară a unei decizii privind neconstituţionalitatea aceloraşi reglementări de către Curtea Constituţională.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă, aşadar, că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite.

Referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei este, prin urmare, o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Această condiţie presupune că norma invocată orientează soluţia.

Recurentul a criticat dispoziţiile 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. considerând că, potrivit art. 453 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti pot fi supuse revizuirii cu privire la latura penală a cauzei, legea nefăcând nicio distincţie cu privire la aspectul dacă prin acestea s-a soluţionat sau nu conflictul de drept penal substanţial.

Curtea de apel a reţinut că cererea de revizuire este inadmisibilă din cauză că hotărârile la care face referire revizuentul nu sunt contradictorii, iar nu pe considerentul că hotărârile la care face referire revizuentul nu soluţionează fondul acţiunii penale, apreciindu-se, totodată, că numai dacă cererea de revizuire era respinsă ca inadmisibilă, pe considerentul că hotărârile la care se face referire nu soluţionează fondul acţiunii penale, excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost admisibilă.

Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanţa de fond că o eventuală declarare ca neconstituţională a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. în raport cu criticile revizuentului nu ar fi dus la o soluţionare diferită a cauzei (în favoarea contestatorului), iar în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate în sensul solicitat de contestator, soluţia în cauză ar fi aceeaşi, respectiv a inadmisibilităţii cererii de revizuire din cauză că hotărârile la care face referire revizuentul nu sunt contradictorii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sesizarea instanţei de control constituţional nu poate produce un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa pe fondul cererii de revizuire.

Recurentul a susţinut, în memoriul transmis la dosar, că nu se prevede ca şi condiţie de admisibilitate ca norma pretins neconstituţională să aibă un impact decisiv asupra soluţiei pe care o va lua instanţa cu privire la fondul cauzei dedus judecăţii.

Înalta Curte constată ca fiind neîntemeiate aceste critici, având în vedere că însăşi instanţa de control constituţional, prin Decizia nr. 385 din 04 iunie 2019 (publicată în Monitorul Oficial nr. 862 din 25 octombrie 2019), a stabilit că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce priveşte critica revizuentului, care a arătat că hotărârea curţii de apel este nelegală pe considerentul că aceasta s-a pronunţat asupra admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale prin decizia prin care a soluţionat cauza, iar nu printr-o încheiere motivată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că acest aspect nu poate conduce la nelegalitatea hotărârii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele care atrag nulitatea absolută, prevăzute de art. 281 C. proc. pen. Totodată, nu poate fi vorba nici de existenţa unei nulităţi relative, prevăzute de art. 282 C. proc. pen., atât timp cât revizuentul nu a arătat care a fost vătămarea produsă prin pronunţarea unei decizii şi nu a unei încheieri, vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea hotărârii.

În plus, Înalta Curte observă că, din moment ce curtea de apel s-a pronunţat prin aceeaşi hotărâre şi cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi cu privire la contestaţia formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 316/2021 din 18 mai 2021, nu ar fi putut să se pronunţe printr-o altă hotărâre decât printr-o decizie, întrucât nu ar fi putut soluţiona contestaţia declarată împotriva unei sentinţe printr-o încheiere.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziţiei cuprinse în Decizia penală nr. 51/CO/CP din data de 23 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziţiei cuprinse în Decizia penală nr. 51/CO/CP din data de 23 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 martie 2022.

GGC - ED