Mayoral and chief accountant bonus awards upheld as abuse of office; cassation appeals rejected

Asupra recursurilor în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 113 din 11 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Pătârlagele, s-au hotărât următoarele:

1. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., trimis în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul nr. x/2015 din 20.11.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., în legătură cu contractul de achiziţie publică de lucrări nr. x/12.06.2009.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate.

2. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B., trimisă în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul nr. x/2015 din 20.11.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

3. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C., trimis în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul nr. x/2015 din 20.11.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

4. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D., trimis în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul nr. x/2015 din 20.11.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 308 C. pen. şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a luat act că Primăria comunei Cislău nu s-a constituit parte civilă.

S-a constatat că Primăriei comunei Cislău nu i s-a produs niciun prejudiciu în executarea contractului de lucrări de achiziţii publice nr. 1892/12.06.2009.

S-a constatat recuperat prejudiciul rezultat din încasarea fără drept a sporurilor de vechime şi de fidelitate, de către primarul şi viceprimarul comunei Cislău, în perioada ianuarie - decembrie 2012.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea vizând confiscarea de la inculpaţi a sumei de 114.514 RON (inclusiv TVA) reprezentând pretinsul prejudiciu cauzat bugetului UAT Cislău.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind desfiinţarea următoarelor înscrisuri: factura fiscală nr. x din data de 01.11.2003, în valoare de 71787,78 RON, centralizatorul aferent denumit "Centralizator situaţie de plată nr. x Baza Sportivă tip II Comuna Cislău, judeţul Buzău", "Situaţie de plată în luna 10/2013, deviz nr. x Instalaţii Sanitare", "Situaţie de plată în luna 10/2013, deviz nr. x Împrejmuire", "Situaţie de plată în luna 10/2013, deviz nr. x Teren de sport".

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva sentinţei penale menţionate, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 1053 din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele împotriva Sentinţei penale nr. 113 din data de 11 decembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul cu acelaşi număr, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal cu privire la inculpatul A., sub aspectul infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău, în intervalul ianuarie - decembrie 2012).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la pronunţarea prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 8 luni.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie:

- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Comunei Cătina sau Primăria Comunei Calvini.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca pedeapsa complementară aplicată să se execute de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

S-a stabilit că pedeapsa accesorie se va executa doar în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău, în intervalul ianuarie - decembrie 2012).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la pronunţarea prezentei decizii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 8 luni.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, condamnata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus condamnatei să execute următoarea obligaţie:

- să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Comunei Cătina sau Primăria Comunei Calvini.

S-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 96 C. pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca pedeapsa complementară aplicată să se execute de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

S-a stabilit că pedeapsa accesorie se va executa doar în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata a câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, aferente urmăririi penale şi judecăţii în prima instanţă desfăşurate cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău, în intervalul ianuarie - decembrie 2012.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu, desemnaţi să asigure asistenţă juridică intimaţilor inculpaţi D. şi C., în cuantum de câte 500 RON, s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei şi s-au virat în contul Baroului Prahova.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen. (în cazul celui dintâi), respectiv pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (în cazul celei din urmă).

Prin prisma cazului de recurs în casaţie reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată ulterior Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale (fapta în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău, în intervalul ianuarie - decembrie 2012), întrucât actul de serviciu, respectiv semnarea, de către inculpat, în calitate de primar al comunei Cislău, a celor 12 state de salarii, este prevăzut de un act normativ infralegal.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că instanţa de apel nu a identificat actul de serviciu emis de inculpat, prezumat a fi realizat nelegal, precizând că, potrivit art. 115 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, primarul emite dispoziţii. Or, personal, inculpatul nu a emis nicio dispoziţie care să privească sporurile reţinute de acuzare ca fiind încasate necuvenit de către acesta, în calitate de primar, şi de către viceprimarul comunei Cislău.

S-a mai arătat că întocmirea statelor de plată nu este act de serviciu în atribuţia primarului, apreciindu-se că modalitatea în care a fost săvârşită fapta reţinută de acuzare, respectiv semnarea a 12 state de salarii pentru angajaţii instituţiei, documente în care ar fi fost menţionat un spor necuvenit pentru primar şi viceprimar, poate atrage doar o răspundere materială, conform Codului muncii.

În situaţia în care s-ar considera că s-a încălcat o normă penală, s-a susţinut că încălcarea nu prezintă gravitatea necesară pentru a atrage răspunderea penală, potrivit principiului ultima ratio.

Întrucât statul de salarii, ca şi document, este prevăzut de un ordin de ministru, iar semnarea acestuia nu îşi are izvorul într-o dispoziţie din legislaţia primară, s-a apreciat că se impune admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a susţinut că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În motivare, s-a arătat că instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului A., reţinând că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals, constând în aceea că a utilizat cele două situaţii de lucrări şi centralizatorul aferent, fapte săvârşite în anul 2011, deşi cunoştea că acestea conţin date nereale, pentru a produce consecinţe juridice, în condiţiile în care, în calitatea sa, nu avea posibilitatea de a verifica corespondenţa lucrărilor înscrise în situaţiile de lucrări şi centralizator cu cele efectuate în concret, astfel încât să se poată reţine premisa infracţiunii de uz de fals, şi anume a cunoaşterii că înscrisurile respective nu corespund realităţii.

Nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, respectiv intenţia, înscrisul corespundea realităţii, aşa cum a reţinut instanţa de fond, astfel încât soluţia corectă a instanţei de apel trebuia să fie respingerea apelului declarat de parchet şi menţinerea soluţiei primei instanţe.

În susţinerea căii de atac, recurenta inculpată B. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu (comisă în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău, în intervalul ianuarie - decembrie 2012), deşi fapta pentru care a fost trimisă în judecată nu îndeplineşte tipicitatea obiectivă a infracţiunii menţionate, aceasta nefiind prevăzută de legea penală.

Astfel, s-a precizat că nu se tinde la o schimbare a situaţiei de fapt, însă, având în vedere modalitatea în care fapta a fost reţinută, aceasta nu prezintă elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât, din punct de vedere legal, inculpata i-a adus la cunoştinţă primarului interdicţia prevăzută de lege, fapta putând atrage doar o răspundere materială şi disciplinară. S-a apreciat că situaţia se circumscrie unui litigiu de muncă, precizându-se că nu orice sumă încasată nedatorat constituie infracţiune.

Totodată, recurenta inculpată a susţinut că, potrivit Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, nu orice nerespectare a dispoziţiilor legale constituie infracţiunea de abuz în serviciu, prin modificările legislative, urmare a deciziei menţionate, sfera de incidenţă a infracţiunii de abuz în serviciu fiind restrânsă, realizându-se o reconfigurare a elementului material al acesteia.

Ca atare, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei soluţii în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că actul de serviciu - semnarea celor 12 state de salarii - nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, ci reprezintă o formă de răspundere identificată în Codul muncii. În subsidiar, s-a solicitat a se constata că încălcarea normei nu prezintă gravitatea necesară pentru a atrage răspunderea penală.

Prin încheierea din 3 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatându-se că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1053 din 4 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul cu acelaşi număr, îndeplinesc condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., acestea au fost admise în principiu şi s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii anterior menţionaţi.

Examinând pe fond recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurenţii inculpaţi în susţinerea căii de atac - se constată că nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Se reţine, totodată, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., că "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale." (art. 15 din C. pen.)

Soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Aşadar, faţă de soluţia reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conţinută în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care reglementează unul dintre cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei, în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii.

În speţă, din examinarea criticilor formulate de inculpaţii A. şi B. în cuprinsul motivelor scrise de recurs, susţinute oral în faţa instanţei, circumscris cazului de casare anterior menţionat, se constată că acestea nu pot fundamenta pronunţarea unei soluţii de admitere a căii de atac, cu consecinţa achitării lor.

Astfel, recurenţii inculpaţi, prin motivele dezvoltate în susţinerea recursului în casaţie, au arătat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurată ulterior Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, privitor la faptele în legătură cu acordarea sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău, în intervalul ianuarie - decembrie 2012, în opinia apărării, aceste fapte, în modalitatea reţinută de acuzare, putând atrage, cel mult, o răspundere materială, reglementată de dispoziţiile Codului muncii.

Înalta Curte constată, însă, contrar susţinerilor apărării, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză de instanţele de fond şi, respectiv, apel, că faptele pentru care au fost condamnaţi cei doi inculpaţi realizează condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, astfel cum aceasta a fost reglementată, inclusiv prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

Totodată, se apreciază ca fiind nefondate şi criticile referitoare la incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016. Prin decizia menţionată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. (1969) şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", statuându-se, astfel, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară ori a unor acte interne ale angajatorului se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Această soluţie a fost adoptată, ulterior, de Curtea Constituţională şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 248 din C. pen. (1969), prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, reţinându-se valabilitatea considerentelor avute iniţial în vedere.

Din această perspectivă, se reţine că art. 57 alin. (5) din Legea nr. 215/2001 (potrivit cu care primarul şi viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă şi nici de alte sporuri prevăzute de lege) constituie o dispoziţie legală cu caracter neechivoc, interdicţia de acordare a unor sporuri primarului şi viceprimarului fiind prevăzută, aşadar, la data săvârşirii faptelor, de o dispoziţie legală aparţinând legislaţiei primare, or, în sarcina celor doi inculpaţi a fost reţinută nerespectarea acestei dispoziţii legale, cu prilejul acordării sporurilor de vechime şi fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău.

De asemenea, constituie norme ce aparţin legislaţiei primare şi cele care prevăd obligativitatea exercitării controlului financiar preventiv propriu asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile publice locale (art. 24 alin. (1) din Legea nr. 273/2006), precum şi faptul că angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice locale se aprobă de ordonatorul de credite (primarul, în cazul de faţă), că plata acestora se efectuează de către contabil (art. 24 alin. (2) din Legea nr. 273/2006), iar angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, potrivit dispoziţiilor legale (art. 24 alin. (3) din Legea nr. 273/2006). Or, în speţă, recurenta inculpată B. era cea care exercita controlul financiar preventiv propriu în cadrul Primăriei comunei Cislău.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din actele dosarului, la momentul acordării sporurilor de vechime şi de fidelitate primarului şi viceprimarului comunei Cislău, ambii recurenţi inculpaţi aveau reprezentarea caracterului nelegal al operaţiunilor efectuate.

În consecinţă, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 (în cazul inculpatului A. constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Cislău, în perioada ianuarie - decembrie 2012, a semnat 12 state de plată a salariilor funcţionarilor, inclusiv a propriului salariu, în temeiul cărora, cu încălcarea dispoziţiilor exprese ale art. 57 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001, a obţinut două sporuri - spor de vechime în cuantum de 25% din salariu şi spor de fidelitate în cuantum de 15% din salariu, iar în cazul inculpatei B., în aceea că, în calitate de contabil şef al Primăriei Cislău, în perioada ianuarie - decembrie 2012, cu încălcarea prevederilor exprese ale dispoziţiilor art. 57 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001, a semnat 12 state de plată prin care inculpatul A. şi viceprimarul comunei Cislău au primit în mod nelegal spor de vechime şi spor de fidelitate), faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor fiind prevăzute de legea penală.

Cât priveşte criticile apărării în sensul că în mod eronat instanţa de apel a apreciat că nu se justifică achitarea inculpaţilor A. şi B., sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât faptele la care s-a făcut referire în precedent nu ar prezenta gravitatea care să le confere gradul de pericol social al unei infracţiuni, se constată că acestea nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ci de temeinicie, astfel că nu pot fi primite de instanţa de recurs în casaţie şi supuse analizei în actualul cadru procesual.

În legătură cu cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A., Înalta Curte reţine că acesta reprezintă o preluare parţială a cazului de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 16 C. proc. pen. din 1968.

Este incident acest caz de casare în ipoteza în care soluţia de încetare a procesului penal a fost dispusă în baza unui temei reţinut eronat, caz în care se impune schimbarea temeiului soluţiei de încetare a procesului penal, prin reţinerea celui corect, sau când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea instanţei s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În cauza supusă analizei, instanţa de apel a dispus, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A., sub aspectul infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. (constând în utilizarea a două situaţii de lucrări şi a centralizatorului aferent, semnate şi de inculpatul menţionat în cursul lunii martie 2011, deşi cunoştea că acestea conţin date nereale, pentru a produce consecinţe juridice, inculpatul semnând ordinul de plată nr. x în data de 06.04.2011, în temeiul facturii fiscale nr. x din 05.04.2011 emise S.C. E. SRL Nehoiu, întocmită în baza acestor înscrisuri conţinând date nereale), ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, reţinând în mod corect, prin raportare la dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 155 C. pen., ca fiind împlinit termenul de prescripţie, din data de 25 mai 2021. Or, în condiţiile în care nu s-a solicitat continuarea procesului penal, soluţia pronunţată de instanţa de apel este legală, criticile formulate de recurentul inculpat, circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., fiind neîntemeiate.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1053 din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1053 din 4 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2022.

GGC - ED