Invalidity of voluntary partition and specific performance of preliminary sale contract due to bad faith and fraud
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the main appeal, partially quashed the Court of Appeal's 2019 decision, and remanded the appellants' claims to the same appellate instance for a fresh judgment, while simultaneously annulling the incident appeal filed by a co-defendant due to procedural non-compliance. The dispute centered on a civil action for the partial absolute nullity of a voluntary partition and de-encumbrance agreement, the consequent cancellation of property registry entries, and the specific performance of a 2005 preliminary sale-purchase contract regarding an apartment in Cluj-Napoca, which the appellants alleged was executed in bad faith to fraudulently defeat their prior contractual rights. The ICCJ found that the Court of Appeal failed to comply with the mandatory reasoning requirements of Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code by ignoring the appellants' specific arguments regarding the nullity of the partition, the remedies for abuse of right, and the legal regime of the Paulian action, thereby triggering the cassation ground under Article 488(1)(6); the incident appeal was annulled under Articles 486(1)(d) and 489(2) because the appellant merely reiterated previous arguments without identifying specific legal violations.
Legislator headnote
AI generatedart. 1010 C. civ, art. 36 din Legea nr. 7/1996, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 15 C. civ, art. 114 din Legea nr. 71/2011; Invalidity of voluntary partition and specific performance of preliminary sale contract due to bad faith and fraud: În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 204, art. 970, art. 975 şi art. 1010 C. civ. din 1864, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 7/1996 şi art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021
Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă la 30 septembrie 2014, sub nr. x/2014 şi apoi la 23 ianuarie 2015, pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, ca urmare a declinării competenţei materiale procesuale prin sentinţa civilă nr. 18/2015 din 14 ianuarie 2015, astfel cum a fost modificată şi completată la 27 februarie 2015, reclamanţii A. şi B. i-au chemat în judecată pe pârâţii C., D., E. şi F., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:
1. să constate nulitatea absolută parţială a partajului voluntar realizat de pârâţii C. şi D., pe de o parte şi pârâţii E. şi F., pe de altă parte, conţinut în înscrisul intitulat "Act de dezmembrare şi partaj voluntar", autentificat sub nr. x din 21 august 2014, cu privire la lotul VII creat în urma dezmembrării, format din apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca şi care, ca urmare a partajului voluntar convenit la pct. II din acest act, a fost atribuit pârâţilor Handru;
2. să dispună radierea din cartea funciară a înscrierii privind atribuirea prin actul de partaj a cotei de 187/501 către pârâţii C., D.;
3. să-i oblige pe pârâţi să încheie cu reclamanţii un contract autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca, str. x, corp 3, în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 2005 încheiat cu pârâţii Irimieş şi consimţit de pârâţii Handru, în caz contrar, hotărârea urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare;
4. să dispună intabularea dreptului de proprietate pe numele şi în favoarea reclamanţilor cu privire la ap. 5, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cadastral x;
5. cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 204, art. 970, art. 975 şi art. 1010 C. civ. din 1864, art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 7/1996 şi art. 5 alin. (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005.
Prin încheierea din 26 mai 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Specializat Cluj, luând în analiză cererea formulată de pârâţii Irimieş de suspendare a cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe, a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reţinând că, faţă de obiectul cererii înregistrate sub nr. x/2015, respectiv constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11.12.2015, soluţia care se va pronunţa în dosarul nr. x/2015 are o relevanţă deosebită asupra soluţiei din prezenta cauză în care s-a solicitat executarea antecontractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a solicitat în dosarul anterior arătat.
La 24 martie 2016, reclamanţii A. şi B. au depus cerere de reluare a judecăţii cauzei, anexând, în acest sens, în copie, sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin neapelare.
Prin încheierea civilă F.N. din 10 mai 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Specializat Cluj, luând în analiză cererea formulată de pârâţii Irimieş de suspendare a cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe, având ca obiect rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la 11.12.2005, a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reţinând că, soluţionarea cauzei înregistrate sub nr. x/2015 are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei din prezenta cauză.
În urma cererii de reluare a judecării procesului, formulată de reclamanţii A. şi B., la termenul din 6 martie 2018 acordat în acest sens, instanţa a repus cauza pe rol, reţinând că motivul care a determinat suspendarea cauzei a încetat, dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Specializat Cluj fiind soluţionat definitiv.
Prin sentinţa civilă nr. 799/2018 din 8 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Specializat Cluj a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată modificată şi completată, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., D., E. şi F.. Totodată, i-a obligat pe reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată către pârâta F., în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocaţial.
Împotriva sentinţei primei instanţe, reclamanţii au declarat apel principal, iar pârâta F. a declarat apel incident împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe.
Prin decizia civilă nr. 371/2019 din 18 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, atât apelul principal declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei primei instanţe, cât şi apelul incident declarat de apelanta-pârâtă F. împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe.
Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, prin care au solicitat casarea în parte a deciziei atacate în privinţa soluţiei de respingere a apelului principal şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.
În motivarea recursului, recurenţii-reclamanţi au arătat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., titularii recursului au susţinut, în esenţă, că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a apelului principal.
În concret, aceleaşi părţi au învederat că instanţa de apel a reluat sintetic şi selectiv unele considerente din sentinţa primei instanţe, fără a răspunde criticilor din apelul principal.
Astfel, recurenţii-reclamanţi au arătat că, deşi au criticat în apel omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra motivului de nulitate referitor la cauza ilicită a actului de partaj, instanţa de apel a ignorat această critică.
Totodată, au învederat că au criticat în apel greşita aplicare a dispoziţiilor art. 15 C. civ., inclusiv prin raportare la efectele nulităţii, în sensul că sancţiunea pentru abuzul de drept al pârâţilor în legătură cu încheierea actului de partaj nu se rezumă la acordarea despăgubirilor, ci există şi remediul repunerii părţilor în situaţia anterioară. Or, în cuprinsul deciziei recurate nu există nicio referire directă sau indirectă cu privire la acest motiv de apel.
În continuare, recurenţii-reclamanţi au învederat că nu a fost analizat nici motivul de apel prin care au susţinut că prima instanţă nu a verificat îndeplinirea condiţiilor acţiunii pauliene şi existenţa fraudei la lege, invocată prin raportare la cauza ilicită.
De asemenea, aceleaşi părţi au subliniat că nu a fost analizat motivul de apel referitor la legea aplicabilă acţiunii pauliene, prin raportare la norma tranzitorie de la art. 114 din Legea nr. 71/2011.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorii recursului au susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1236-1238, art. 1247, art. 1281 C. civ. şi cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14-15, art. 1562 C. civ., art. 35 alin. (2) din Codul familiei, art. 1073 şi art. 1077 C. civ. din 1864 şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 247/2005.
După evocarea situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, autorii recursului au învederat că intimaţii-pârâţi au fost de rea-credinţă la încheierea actului de partaj, cauza acestui act fiind astfel ilicită.
În acest context, au arătat că intimaţii-pârâţi au cunoscut modalitatea de realizare a construcţiei ridicate pe terenurile aparţinând recurenţilor-reclamanţi şi intimaţilor-pârâţi Handru, precum şi faptul că, în schimbul acceptului pentru ridicarea construcţiei, dreptul de proprietate asupra imobilului promis urma să fie transferat recurenţilor-reclamanţi.
În continuare, au subliniat că actul de partaj a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 1281 C. civ., întrucât prin acest act s-a urmărit împiedicarea recurenţilor-reclamanţi de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
În plus, autorii recursului au susţinut că intimaţii-pârâţi au declarat în actul de partaj că nu au promis constituirea vreunui drept asupra imobilelor partajate, deşi cunoaşteau că apartamentul nr. x a constituit obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 2005.
Cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1562 C. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că frauda intimaţilor-pârâţi constă în intenţia acestora de a lipsi de efecte antecontractul de vânzare-cumpărare anterior menţionat, fiind, astfel, incidentă sancţiunea nulităţii absolute a actului de partaj.
Titularii recursului au criticat considerentul prin care s-a reţinut că este nul antecontractul de vânzare-cumpărare, întrucât este semnat numai de unul dintre soţi, respectiv de către E., iar în cazul imobilelor nu operează prezumţia de mandat tacit reciproc.
În combaterea acestui considerent, recurenţii-reclamanţi au învederat că încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Codul familiei atrage nulitatea relativă, care poate fi invocată numai de către soţul prejudiciat, în termen de 3 ani.
Or, acest termen a fost depăşit prin raportare la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 2005.
Ca atare, recurenţii-reclamanţi au arătat că neintroducerea unei acţiuni în anulare în termenul de 3 ani la data încheierii antecontractului anterior menţionat a atras confirmarea sa tacită.
Acelaşi părţi au subliniat că instanţa de apel a aplicat decizia nr. 12/2015, pronunţată într-un recurs în interesul legii, fără să aibă în vedere situaţia concretă din acest dosar.
Astfel, autorii recursului au învederat că decizia anterior menţionată se referă la antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat fără a fi cunoscut de toţi coproprietarii imobilului promis, aceştia fiind de bună-credinţă.
Or, instanţa de apel a reţinut că intimaţii-pârâţi au cunoscut existenţa antecontractului de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 2005, fiind, astfel, de rea-credinţă.
În acest context, titularii recursului au conchis că devin incidente dispoziţiile art. 14-15 C. civ., iar sancţiunea pentru abuzul de drept săvârşit de intimaţii-pârâţi constă nu doar în acordarea de despăgubiri, ci şi în repunerea părţilor în situaţia anterioară.
La 2 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, recurenta-pârâtă F. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat.
La aceeaşi dată, şi intimaţii-pârâţi C. şi D. au depus întâmpinare, cu respectarea termenului legal, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare la 28 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.
Împotriva deciziei instanţei de apel, F. a declarat recurs incident, prin care a solicitat casarea în parte a deciziei atacate în privinţa soluţiei de respingere a apelului său şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.
În motivarea recursului incident, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că această parte a fost de rea-credinţă la efectuarea partajului.
După evocarea raporturilor contractuale dintre părţi cu privire la imobilul în litigiu, autoarea recursului incident a arătat că instanţa de apel a apreciat că a fost dovedită reaua-credinţă a intimaţilor-pârâţi, deşi, în mod paradoxal, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa nr. 3542/2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-a statuat că antecontractul de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 2005 este parţial simulat.
A mai arătat că, deşi din probatoriul administrat nu rezultă că reclamanţii şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, în paragraful 5 de la pagina 6 a sentinţei primei instanţe, s-a reţinut că preţul a fost achitat de către reclamanţi.
În final, autoarea recursului incident a conchis că este eronată constatarea în sensul că preţul a fost plătit de către reclamanţi, având în vedere că aceştia nu au contribuit cu nicio sumă de bani la edificarea demisolului.
În drept, recursul incident a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
La 23 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, recurenţii-reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului incident pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului incident ca nefondat.
Recurenta-pârâtă F. nu a depus răspuns la întâmpinare.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 28 iulie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, prin raport reţinându-se admisibilitatea în principiu a recursului principal declarat de reclamanţii Câmpan şi nulitatea recursului incident declarat de pârâta F..
Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la 7 august 2020.
Faţă de raportul comunicat, la 13 august 2020, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au depus în scris, în termen legal, punct de vedere, prin care au solicitat ca instanţa de recurs, în concordanţă cu concluziile raportului, să pronunţe o încheiere de admitere în principiu a recursului principal, cu stabilirea termenului de judecată pe fond a recursului şi, totodată, să constate nulitatea recursului incident formulat de pârâta F..
Prin încheierea completului de filtru din 15 decembrie 2020, Înalta Curte a admis excepţia nulităţii recursului incident declarat de recurenta-pârâtă F. împotriva deciziei civile nr. 371/2019 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, invocată de recurenţii-reclamanţi. Totodată, a respins excepţia nulităţii recursului principal declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva aceleiaşi decizii, invocată de intimaţii Handru. A admis în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 371/2019 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, stabilind termen de judecată la 6 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
În motivarea soluţiei referitoare la recursul incident declarat de către pârâta F., s-a reţinut că aceasta nu a formulat critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că majoritatea criticilor din cererea de recurs incident reprezintă o reproducere fidelă a criticilor formulate prin cererea de apel incident, fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei recurate.
Constatând, aşadar, că recurenta-pârâtă F. nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă F. împotriva deciziei civile nr. 371/2019 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, invocată de recurenţii-reclamanţi.
Prin urmare, la termenul de astăzi, 13 aprilie 2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă F., reţinând următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Potrivit art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".
Totodată, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
În aplicarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte a constatat că majoritatea criticilor din cererea de recurs incident reprezintă o reproducere fidelă a criticilor din cererea de apel incident. Or, dezvoltarea motivelor de recurs la care se referă art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. vizează formularea unor critici de nelegalitate îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate.
Ca atare, simpla reiterare în cererea de recurs incident a criticilor din cererea de apel incident, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întruneşte cerinţa anterior menţionată.
De asemenea, recurenta-pârâtă nu a indicat în cuprinsul cererii de recurs incident nicio dispoziţie legală pretins a fi fost încălcată sau greşit aplicată de către instanţa de apel.
În plus, atât apelul incident, cât şi recursul incident vizează considerente referitoare la reaua-credinţă a recurentei-pârâte. Or, reaua-credinţă reprezintă o chestiune de fapt stabilită de instanţele devolutive în urma evaluării probelor administrate în cauză.
Totodată, se reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat strict formal, întrucât nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în vreuna dintre ipotezele acestui motiv de casare.
Reţinând că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) şi art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă F. împotriva deciziei civile nr. 371/2019 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.
Analizând recursul principal formulat de reclamanţii A. şi B. prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Procedând la analiza pe fond a recursului, instanţa supremă reţine că, prin cererea de recurs, autorii recursului principal au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În cadrul primului motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, faptul că instanţa de apel nu a examinat principalele motivele de apel, respectiv, primele trei motive de apel (pct. 1 lit. a), pct. 1 lit. b), pct. 2 lit. a)-b), precum şi motivul de apel dezvoltat la pagina 5 din apel, pct. 2 lit. c).
Critica anterior evocată se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Aşadar, motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.
Astfel, procedând la verificarea deciziei recurate prin raportare la critica mai sus amintită, Înalta Curte reţine că, prin apelul formulat, reclamanţii au criticat soluţia primei instanţe de fond, susţinând, printr-un prim set de critici, faptul că, în mod nelegal şi neîntemeiat, prima instanţă a respins solicitarea acestora de constatare a nulităţii absolute parţiale a actului de dezmembrare şi partaj voluntar, în contextul în care, deşi a reţinut atât reaua credinţă a pârâţilor Handru şi Irimieş, cât şi fraudarea intereselor reclamanţilor, a concluzionat în sensul că toate acestea nu sunt de natură să conducă la constatarea nulităţii absolute parţiale a convenţiei de partaj.
De asemenea, prin apelul formulat, au mai susţinut că, în mod nelegal, prima instanţă (cu referire la art. 15 C. civ.), a apreciat că sancţiunea aplicabilă se rezumă doar la acordarea de despăgubiri, în contextul în care frauda constă într-o manoperă dolosivă folosită pentru eludarea unei norme prohibitive.
Printr-o altă critică formulată în apel, reclamanţii au arătat că, nici din dispoziţiile art. 15 C. civ., reţinute de prima instanţă de fond cu privire la abuzul de drept, nu rezultă faptul că unica sancţiune aplicabilă ar fi dreptul la despăgubiri. Totodată, au subliniat şi faptul că, în mod nelegal, prima instanţă a ignorat dispoziţiile art. 1386 C. civ. care, în opinia reclamanţilor apelanţi, instituie prevalenţa modalităţii de reparare a prejudiciului în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare şi doar dacă acest lucru nu este posibil repararea prejudiciului se realizează prin plata de despăgubiri.
De asemenea, printr-un alt set de critici formulate în calea de atac a apelului, reclamanţii au susţinut că prima instanţă nu a analizat în mod real şi concret condiţiile acţiunii pauliene, ceea ce, în opinia acestora, echivalează cu necercetarea fondului, în sensul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., de natură a conduce la anularea sentinţei atacate, conform celor solicitate. De asemenea, au subliniat faptul că frauda în cadrul acţiunii pauliene a fost invocată distinct de frauda invocată şi dedusă din încălcarea principiului bunei credinţe în îndeplinirea obligaţiilor, respectiv încheierea actelor cu respectarea dispoziţiilor legale.
Nu în ultimul rând, recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel nu a analizat nici motivul de apel (corespunzător pct. 2 lit. c) de la pagina 5 a apelului) prin care au susţinut că dispoziţiile legale aplicabile acţiunii pauliene nu sunt cele din noul C. civ., aşa cum a reţinut prima instanţă de fond, ci dispoziţiile din vechiul cod.
Procedând la analiza considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte constată de la bun început că instanţa de apel a reţinut în mod eronat pretenţiile formulate de reclamanţi, ignorând faptul că, la data de 27 februarie 2015, reclamanţii au formulat o cerere de modificare şi completare a cererii de chemare în judecată (aflată în dosarul Tribunalului Specializat Cluj 5251/117/2014 la filele x), solicitând: constatarea nulităţii absolute parţiale a partajului voluntar realizat de pârâţii Handru, pe de o parte, şi pârâţii Irimieş, pe de altă parte, conţinut în înscrisul intitulat "Act de dezmembrare şi partaj voluntar", autentificat sub nr. x din 21 august 2014, cu privire la lotul VII creat în urma dezmembrării; radierea din cartea funciară a înscrierii privind atribuirea prin actul de partaj a cotei de 187/501 către pârâţii C., D.; obligarea pârâţilor la încheierea (cu reclamanţii) a unui contract autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca, str. x, corp 3, în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 2005 încheiat cu pârâţii Irimieş şi consimţit de pârâţii Handru, în caz contrar, hotărârea urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare; intabularea dreptului de proprietate pe numele şi în favoarea reclamanţilor cu privire la ap. 5, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cadastral x; cu cheltuieli de judecată.
Aşadar, faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a avut în vedere la motivarea deciziei petitul iniţial formulat, înainte de modificarea/completarea acestuia, prin care reclamanţii au formulat alte pretenţii, constând doar în obligarea pârâţilor C. şi D. să încheie cu reclamanţii contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul în cauză, conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 11.12.2005, în caz contrar urmând ca sentinţa ce se va pronunţa să ţină loc de act autentic notarial de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, instanţa de apel nu a observat primul capăt al cererii completatoare din 27 februarie 2015, având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a partajului voluntar încheiat de pârâţi, constatat prin înscrisul intitulat "Act de dezmembrare şi partaj voluntar", autentificat sub nr. x din 21 august 2014, cu privire la lotul VII creat în urma dezmembrării, cu consecinţa lipsei considerentelor referitoare la acest petit.
În acest context, se reţine că, atunci când o parte aduce critici hotărârii primei instanţe de fond, instanţa de apel trebuie să analizeze şi să răspundă motivat criticilor formulate şi, totodată, să argumenteze motivele pentru care îşi însuşeşte, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reţinute de prima instanţă.
Or, în motivarea deciziei recurate, nu se regăseşte analiza criticilor apelanţilor-reclamanţi Câmpan referitoare la constatarea nulităţii absolute parţiale a actului de dezmembrare şi partaj voluntar, cu toate că, prin cererea de apel, apelanţii-reclamanţi au formulat în mod explicit critici. De asemenea, din cuprinsul deciziei atacate, nu pot fi decelate argumentele instanţei pentru care au fost înlăturate criticile apelanţilor referitoare la sancţiunea aplicabilă în cazul abuzului de drept şi la regimul juridic al acţiunii pauliene.
Prin urmare, instanţa supremă reţine că hotărârea recurată nu respectă exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ.
Aşadar, prin raportare la aceste consideraţii, în analiza acestei critici de nelegalitate, instanţa supremă constată că, prin deciza recurată, instanţa de apel nu a procedat la analiza criticilor formulate de reclamanţi în calea de atac apelului, motiv pentru care, în lipsa unei devoluări a cauzei, în limitele determinate de ceea ce s-a apelat şi de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, nu se poate exercita controlul de legalitate asupra deciziei pronunţate în apel, lipsind considerentele hotărârii la care să se raporteze instanţa de recurs în efectuarea controlului de legalitate.
Nefiind cercetat apelul reclamanţilor şi, implicit, fondul cauzei, instanţa supremă nu poate proceda la examinarea legalităţii deciziei recurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 teza I din acelaşi act normativ, va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 371/2019 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pe care o va casa, în parte, şi va trimite, spre o nouă judecată, apelul reclamanţilor, aceleiaşi instanţe de apel, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei atacate cu privire la respingerea apelului incident.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul incident declarat de recurenta-pârâtă F. împotriva deciziei civile nr. 371/2019 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.
Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva aceleiaşi decizii.
Casează, în parte, decizia civilă nr. 371/2019 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi trimite, spre o nouă judecată, apelul reclamanţilor, aceleiaşi instanţe de apel.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate cu privire la respingerea apelului incident.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.