Recovery of performance and completion guarantees under service contract: Recursion dismissed, maintaining order to pay retention sums and interest.

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 17.10.2019, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu parata B. S.A. Barcelona Sucursala Bucureşti in numele asocierii B., a solicitat:

1. Sa se constate caracterul de clauza abuziva al clauzei de la punctul 6.1, teza a doua, din contractul nr. x încheiat intre subscrisa si parata, si in consecinţa nulitatea absoluta a acestei clauze contractuale in măsura arătata.

2. Sa se constate existenta dreptului la restituirea garanţiilor mai jos arătate începând cu data de 16.07.2019, data recepţiei lucrărilor realizate in baza contractului nr. x.

3. Obligarea paratei la plata sumei de 2,225.698,8625 RON reprezentând 7,5% din valoarea facturilor - garanţii, 5,0% garanţie pentru executare conforma - garanţie de reţinere (1.483.732,575 RON) + 2,5% garanţie pentru finalizarea lucrărilor (741.866,2875 RON), garanţii prevăzute in contractul nr. x si care sunt datorate de la data cand ar fi trebuit făcuta recepţia lucrărilor, adică începând cu data de 16.07.2019.

4. Obligarea paratei la plata dobânzii legale penalizatoare intre profesionişti raportata la suma de 2.225.698,8625 RON (dobânda de referinţă plus 8 puncte procentuale), calculata de la scadenta (16.08.2019) si pana la data achitării integrale.

Prin sentinţa civilă nr. 1028 din data de 08.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost respins al doilea capăt de cerere ca inadmisibil şi al treilea capăt de cerere ca prematur formulat şi a fost respinsă în rest ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Barcelona Sucursala Bucureşti in numele B..

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând schimbarea în tot a acesteia şi admiterea acţiunii, în urma rejudecării pe fond a cauzei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă prin decizia civilă nr. 1253 din 29 iunie 2021 a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1028 din data de 08.07.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. S.A. Barcelona Sucursala Bucuresti in numele B..

A anulat în parte sentinţa apelată şi, evocând fondul pe capetele 3 şi 4 ale cererii a admis în parte cererea.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 783.732.575 RON, reprezentând garanţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente calculate de la 16.08.2019 şi până la achitarea integrală.

A obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 20.912,62 cheltuieli de judecată fond şi apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A. Barcelona Sucursala Bucuresti in numele B..

Recurenta-pârâtă apreciază că decizia instanţei de apel este nelegală, motivele de recurs fiind subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenta susţine că pronunţarea deciziei s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., având în vedere că instanţa s-a pronunţat asupra întrunirii condiţiilor pentru acceptarea lucrărilor fără anomalii de către pârâtă, fără a fi investită cu o astfel de cerere şi a dispus restituirea parţială a garanţiei de bună execuţie într-un cuantum mai mare decât cel cerut de reclamantă.

Detaliind prima critică, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel nu a fost investită cu o acţiune în realizare pentru acceptarea lucrărilor.

În mod corect instanţa de apel a reţinut că cel de al doilea capăt al cererii referitor la constatarea dreptului de a obţine restituirea garanţiilor este inadmisibil. Eroarea în raţionamentul instanţei constă în faptul că a considerat în mod greşit că în baza celui de al doilea capăt a fost investită cu o cerere în baza căreia să poată să se pronunţe şi cu privire la împrejurarea acceptării lucrărilor de către Asociaţie fără anomalii.

Acceptarea lucrărilor nu operează de drept, fiind necesar a fi realizată de părţi, în urma analizei calităţii, conformităţii şi cantităţii lucrărilor, ori de către instanţă în cazul în care ar fi fost investită cu o acţiune care să aibă ca efect fie obligarea persoanelor competente să realizeze efectiv procedura acceptării lucrărilor fără anomalii, fie în baza unei expertize de specialitate, să dea o hotărâre care să acopere această procedură şi prin care să se considere că lucrările ar fi fost acceptate fără anomalii.

Sub un prin aspect se arată că instanţa nu a fost investită cu o astfel de cerere, împrejurare ce a condus la faptul că prin hotărârea pronunţată în apel se încalcă în mod flagrant principiul disponibilităţii procesului civil.

Formularea în mod inadmisibil a unei acţiuni în constatarea exigibilităţii dreptului, în locul acţiunii în realizare prin care să se analizeze lucrările şi condiţiile în care au fost realizate, nu poate fi acoperită de instanţă prin încălcarea principiului disponibilităţii.

Se reproşează instanţei de apel faptul că a procedat la analizarea condiţiilor de acceptare a lucrărilor şi a creat în favoarea reclamantei cadrul pentru pronunţarea unei decizii prin care în fapt reclamanta a obţinut fără a fi formulată o cerere în acest sens, eliminarea menţiunilor cu privire la deficienţele cuprinse în art. 4.4 din Procesul-verbal din 16.09.2019, aşa cum solicitase cu ocazia notificării privind convocarea comisiei de recepţie.

În conformitate cu art. 4.5 din Contract, ulterior finalizării lucrărilor trebuia realizată o evaluare finală, pentru a verifica totalitatea, calitatea, conformitatea lucrărilor şi pentru eliberarea parţială a sumelor reţinute cu titlu de garanţie. În absenţa realizării acestei analize de către părţi, singura modalitate de a suplini acordul părţilor este realizarea unei expertize de specialitate care să confirme sau infirme conformitatea lucrărilor.

Sub al doilea aspect, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel nu era investită să pronunţe acceptarea fără anomalii a lucrărilor care să ducă la exigibilitatea parţială eliberării garanţiei de bună execuţie, capătul de cerere privind restituirea garanţiilor fiind doar un capăt de cerere subsecvent celui de al doilea capăt de cerere care a fost respins ca inadmisibil.

Doar în măsura în care părţile ar fi realizat acceptarea fără anomalii a tuturor lucrărilor, instanţa ar fi putut să analizeze cel de al doilea capăt al cererii şi eventual să îl admită.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă apreciază că decizia se impune a fi casată, iar apelul respins, sens în care cel de al treilea capăt al cererii se impune a fi respins ca prematur în absenţa acţiunii în realizare, care să investească instanţa cu o cerere care ar fi avut ca obiect acceptarea lucrărilor fără anomalii.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă mai susţine că instanţa de apel a acordat cu titlu de garanţie pentru finalizarea lucrărilor o sumă mai mare decât cea solicitată prin acţiunea introductivă.

Astfel, contrar cererii reclamantei, instanţa de apel procedează la o precizare a cererii de chemare în judecată şi restituie reclamantei o altă sumă faţă de cea solicitată, cu titlu de garanţie pentru finalizarea lucrărilor.

În aceste condiţii, instanţa de apel acordă mai mult decât s-a cerut, încălcând principiul disponiblităţii.

În continuare, recurenta-pârâtă susţine incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin încălcarea normelor de drept material şi a prevederilor contractuale.

Instanţa nu poate modifica sau ignora prevederile contractuale în sensul eliminării celor două condiţii esenţiale acceptării lucrărilor şi înlocuirii acestora cu o altă condiţie, respectiv achitarea facturilor emise de prestator.

Instanţa de apel în mod greşit a analizat condiţiile de acceptare a lucrărilor de către beneficiar, fără a da posibilitatea pârâtei să verifice calitatea lucrărilor.

În opinia recurentei-pârâte, procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/16.07.2019, care confirmă că nu s-a putut realiza recepţia ca urmare a deficienţelor, document semnat de ambele părţi este relevant, întrucât constată că sunt necesare verificări la lucrările realizate de reclamantă.

Recurenta-pârâtă mai susţine că decizia instanţei de apel contravine şi prevederilor art. 4.5 din contract, potrivit cărora evaluările lunare vor fi provizorii şi se vor supune lichidării finale care se va realiza la finalizarea lucrărilor de către reclamantă.

În ceea ce priveşte procesul-verbal din 16.07.2019, recurenta-pârâtă susţine că părţile au convenit că nu se putea realiza recepţia la terminarea lucrărilor la data de 16.07.2019 şi au consemnat în scris acest lucru, apreciind că instanţa nu putea modifica aceste aspecte, în lipsa unei expertize de specialitate care să confirme sau infirme concluziile părţilor.

În acest fel, instanţa de apel nu a procedat la o analiză completă şi corectă a menţiunilor procesului-verbal, proba acestora trebuia să fie realizată de reclamantă, iar nu de către pârâtă, iar achitarea facturilor către reclamantă nu poate fi considerată ca echivalând sau acoperind acceptare fără anomalii a lucrărilor.

Un alt aspect supus analizei instanţei de recurs, se referă la pronunţarea deciziei cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991, în sensul că acceptarea fără anomalii pronunţată de instanţa de apel trebuia analizată prin raportare la prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării în construcţii, acceptarea având în vedere confirmarea calităţii şi conformităţii lucrărilor realizate de reclamantă.

O ultimă critică adusă deciziei recurate se referă la faptul că instanţa de apel a reţinut independenţa contractului de prestări servicii faţă de contractul de achiziţie cu încălcarea prevederilor acestuia.

În esenţă, se reproşează faptul că instanţa de apel a nesocotit prevederile contractului care precizează expres că acesta se încheie în baza contractului de achiziţie publică încheiat între Asociere şi CNAIR încălcând astfel normele de drept ce consacră principiul forţei obligatorii a convenţiilor încheiate între părţi.

Prin întâmpinarea depusă la data 03.02.2022, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat constatarea nulităţii cererii de recurs, iar în subsidiar respingerea acesteia ca nefondată.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că este nefondat motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. derivat din încălcarea principiului disponibilităţii, în raport de critica privind faptul că instanţa de apel nu a fost investită să pronunţe acceptarea fără anomalii a lucrărilor.

Prima critică vizează încălcarea obligaţiei instanţei de judecată de a stabili adevărul judiciar în cauză, ceea ce semnifică o încălcare a dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. şi a limitelor procesului statuate de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă, arată că prin modalitatea de statuare în fapt, deciziei îi lipseşte calitatea esenţială de a stabili adevărul, în măsura în care instanţa de apel a depăşit limitele investirii, prin analizarea şi pronunţarea condiţiilor de acceptare a lucrărilor, fără a fi formulată o cerere în acest sens, situaţie în care cel de al treilea capăt al cererii se impunea a fi respins ca prematur formulat.

Examenul hotărârii recurate permite instanţei supreme observaţia că instanţa de apel a subliniat, că referitor la cel de al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, privind solicitarea de constatare a existenţei dreptului la restituirea garanţiilor reţinute în baza contractului este inadmisibilă, conform art. 35 C. proc. civ., în condiţiile în care reclamanta a solicitat realizarea dreptului prin cel de al treilea capăt al cererii, având ca obiect restituirea garanţiilor reţinute de pârâtă.

În ceea ce priveşte cel de al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a verificat existenţa dreptului la restituirea garanţiilor, prin aprecierea cu privire la îndeplinirea în cauză a condiţiilor impuse de art. 6.6 din contract.

Exigibilitatea obligaţiei de restituire a garanţiilor decurge din art. 6.6 din contract, care reglementează modalitatea de restituire a ambelor tipuri de garanţii reţinute din sumele achitate reclamantei.

Or, în contextul arătat, instanţa de apel a lămurit deplin starea de fapt şi a soluţionat procesul cu respectarea rolul său activ în funcţia concretă de realizare a justiţiei. Astfel, în mod decisiv, instanţa de apel a stabilit că întrucât în cuprinsul procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/16.07.2019 se menţionează explicit că nu există cantităţi de lucrări care nu au fost executate de reclamantă sau lucrări care nu respectă prevederile proiectului, proba eventualei neconfirmităţi nefiind administrată pe parcursul judecăţii, se impune admiterea capătului trei al cererii de chemare în judecată.

Se reţine că prin această modalitate de rezolvare a cauzei, instanţa de apel nu a încălcat principiul disponibilităţii şi limitele investirii, ci a stabilit că toate lucrările executate în baza contractului au fost plătite în condiţiile art. 5.3 şi art. 5.4 din contract, valoarea acestora fiind stabilită în conformitate cu evaluările corespunzătoare şi fără a exista observaţii justificative cu privire la eventuale neconformităţi din partea pârâtei, motiv pentru care Înalta Curte constată că se impune respingerea acestei critici.

În ceea ce priveşte critica privind încălcarea principiului disponibilităţii din perspectiva acordării cu titlu de garanţie de bună execuţie a unei sume nemenţionată în cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată.

Reclamanta a solicitat prin petitul 3 al acţiunii obligarea pârâtei la plata sumei de 2.225.698,8625 RON reprezentând 7.5% din valoarea facturilor achitate.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul pentru restituirea sumei de 783.732,575 RON, reprezentând 5% din valoarea facturilor achitate din care s-au scăzut sumele reţinute ca şi garanţii şi deja restituite.

Admiterea pretenţiilor reclamantei în limita sumei de 783.732,575 RON, reprezentând diferenţa dintre suma la care reclamanta este îndreptăţită să o primească şi cea pe care a primit-o deja, a fost stabilită pe baza centralizatorului, fişei contului şi extrasului de cont depuse de reclamantă, însă aprecierea asupra cuantumului sumei acordate de către instanţa de apel, excede atribuţiilor de control judiciar de legalitate al instanţei supreme.

Recurenta-pârâtă în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1270 C. civ., modificând sau ignorând prevederile contractuale, reţinând că refuzul pârâtei de a accepta lucrările executate de reclamantă este nejustificat şi că absenţa procesului-verbal de recepţie a lucrărilor executate de reclamantă nu împiedică verificarea temeiniciei capătului al treilea al cererii.

Pentru ca interpretarea clauzelor contractuale să fie conformă intenţiei părţilor la momentul contractării trebuia respectat art. 1266 C. civ.. Instanţa de apel a procedat la interpretarea contractului potrivit voinţei părţilor, reţinând că garanţia reţinută reclamantei conform art. 6.2 şi art. 6.5 din contract trebuia restituită acesteia în condiţiile art. 6.6 din contract.

Din punct de vedere al încălcării legii se reţine că presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a legii.

Dacă interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi/sau de apel.

Reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în răspundere contractuală solicitând obligarea pârâtei la plata garanţiei de bună execuţie în temeiul unui contract de prestări servicii nr. SRV-2010/20.07/015, instanţa fiind chemată să examineze modul de interpretare şi aplicare a clauzelor asumate de părţile contractante pentru restituirea garanţiilor reţinute de pârâtă cu începere de la data de 16.07.2019.

În sinteză, disputa litigioasă are în vedere interpretarea clauzelor prevăzute de art. 6.2 şi art. 6.5 din contract, cu aplicarea art. 6.6 din contract, în sensul dacă, în baza acestor clauze, pârâta poate fi obligată la plata sumelor pretinse de reclamantă cu titlu de garanţie de bună execuţie, raportat la verificarea îndeplinirii în cauză a condiţiilor impuse de art. 6.6 din contract.

Prin clauza de la art. 6.6 din contract, părţile au convenit că garanţia constituită şi după caz suma rămasă din aceasta ca urmare a aplicării parţiale a asigurării articolelor enunţate la numărul 6.5 se va restitui prestatorului în două perioade: 50% din totalul reţinut se va plăti după acceptarea de către beneficiarul lucrărilor, spre satisfacţia sa şi fără anomalii care să afecteze lucrarea realizată de prestator, cât şi după ce acesta a dovedit Asocierii plata tuturor obligaţiilor rezultate din prezentul contract.

Prin clauza de la art. 13. 4 din contract s-a prevăzut că, contractul se va stinge ca urmare a încheierii sau îndeplinirii acestuia după finalizarea lucrărilor şi după evaluarea ultimelor executate de la precedenta, aprobată şi plătită.

Din analiza coroborată a acestor clauze contractuale, coroborat cu ansamblul contractului, Înalta Curte reţine că acestea se referă la condiţiile de restituire a ambelor tipuri de garanţii reţinute din sumele achitate reclamantei.

Ca atare, sunt nefondate criticile recurentei în sensul că prima instanţă de control judiciar, cu încălcarea prevederilor art. 1266 şi art. 1270 C. civ., a dispus obligarea sa la plata garanţiei pretinse de intimata-reclamantă, toate lucrările executate în baza contractului fiind plătite în condiţiile art. 5.3 şi art. 5.4 din contract, fără a exista observaţii justificative cu privire la eventuale neconformităţi din partea pârâtei.

În cuprinsul procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/16.07.2019 se menţionează explicit că nu există cantităţi de lucrări care nu au fost executate de reclamantă sau lucrări care nu respectă prevederile proiectului, astfel încât în mod legal a concluzionat instanţa de apel în sensul că procesul-verbal nu arată explicit care sunt lucrările pretins neexecutate de reclamantă.

Existenţa dreptului la restituirea garanţiilor decurge din prevederile clauzei de la art. 6.6 din contract, iar proba lucrărilor pretins neexecutate de către reclamantă, revenea pârâtei.

Ca atare, contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, în sensul că instanţa de apel a dispus restituirea garanţiilor de bună execuţie la terminarea lucrărilor fără o verificare a acestora, se reţine că proba eventualelor neconformităţi nu a fost solicitată şi administrată în cursul judecăţii, refuzul de restituire a garanţiilor întemeindu-se pe soarta contractului de achiziţie publică.

Nici susţinerea recurentei-pârâte în sensul că prin pronunţarea asupra acceptării fără anomalii a lucrărilor, instanţa a procedat la depăşirea limitelor investirii judecătoreşti, o asemenea acceptare fiind posibilă doar în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii nu poate fi primită.

Acceptarea lucrărilor rezultă din faptul că toate situaţiile de lucrări au fost aprobate şi toate lucrările plătite. Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, acceptarea operează de drept, clauzele contractuale fiind elocvente in acest sens.

Acceptarea şi recepţia, sunt două etape distincte şi confundate de către recurentă, aceasta din urmă s-a făcut fără a se putea reproşa sau imputa reclamantei vreo lucrare neexecutată corect sau complet. Receptia a fost făcută fără obiecţiuni concrete şi fără a putea fi imputat ceva reclamantei cu privire la lucrările efectuate, nota CNAIR făcând referire la neconformităţi raportate la alte lucrări decât cele executate de reclamantă.

Se constată că şi ultima critică adusă deciziei recurate privind independenţa contractului de prestări servicii faţă de contractul de achiziţie publică este nefondată.

Astfel cum corect a reţinut şi instanta de apel, contractul de prestări servicii încheiat intre reclamantă si recurenta-pârâtă este un contract distinct de contractul acesteia din urma cu CNAIR si nu o parte a acestui contract.

Contractul încheiat între recurenta-pârâtă si Statul Român nu este opozabil reclamantei, nefiind parte a acestuia. Nerestituirea garanţiilor către recurenta-pârâtă de către Statul Roman nu are nici o legătură cu obligaţia de restituire a garanţiilor către reclamantă in temeiul contractului dintre părţi, cu atât mai mult cu cât recurenta avea obligaţia legală de a depune toate garanţiile reţinute într-un cont distinct care ar fi putut fi accesat doar pentru reţinerea lor finală ca si penalităţi sau pentru restituirea acestor garanţii.

Având în vedere considerentele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. Barcelona Sucursala Bucureşti in numele B. împotriva deciziei civile nr. 1253 din 29 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă B. S.A. Barcelona Sucursala Bucureşti in numele B. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON (onorariu avocat), ocazionate de judecata prezentei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. BARCELONA SUCURSALA BUCUREŞTI în numele B. împotriva deciziei civile nr. 1253 din 29 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. BARCELONA SUCURSALA BUCUREŞTI în numele B. la plata sumei de 3.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2022.