Nullity of property management and lease contracts for illicit cause dismissed for lack of direct pecuniary interest

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă la data de 29.05.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B. a chemat în judecată pe pârâtele Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" şi C. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: constatarea nulităţii absolute a contractului de administrare imobil nr. x/23.10.2014 încheiat între Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" şi societatea C. S.R.L., pentru fraudă la lege, cauză ilicită şi imorală prevăzută de art. 1235-1238 C. civ.. constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. x/27.01.2015, încheiat între A. S.R.L. si societatea C. S.R.L., pentru fraudă la lege, cauză ilicită şi imorală prevăzută de art. 1235-1238 C. civ., precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta C. S.R.L. a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VII-a a Tribunalului Bucureşti, susţinând că acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. nu îşi are temeiul în dispoziţiile Legii nr. 85/2014, ci se întemeiază pe dreptul comun.

Prin sentinţa civilă nr. 5514/101.10.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a sub nr. x/2018*.

Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 24.04.2019, tribunalul a apreciat că argumentele invocate în susţinerea excepţiei lipsei de interes reprezintă apărări pe fondul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1617/05.06.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de administrare imobil nr. x/23.10.2014 încheiat între pârâta Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" şi pârâta C. S.R.L., precum şi nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. x/27.01.2015 încheiat între reclamantă şi pârâta S.C. C. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" şi C. S.R.L., solicitând admiterea apelului şi rejudecând cauza, respingerea acţiunii în principal ca fiind lipsită de interes şi în subsidiar ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 619 din 18 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelantele-pârâte Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" şi C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 1617/05.06.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, a schimbat în tot sentinţa apelată, cu consecinţa respingerii cererii ca neîntemeiată; totodată, a fost obligată intimata la plata către apelante a sumei de 18.188,88 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PROVIZORIU D. a declarat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelului în limitele stabilite de către instanţa de recurs, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt şi a soluţiilor pronunţate în cauză, recurenta-reclamantă susţine că soluţia instanţei de apel este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material, dar şi cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, pentru următoarele motive:

1. prin încheierea din data de 24.04.2019, tribunalul a considerat că argumentele invocate în susţinerea excepţiei lipsei de interes reprezintă apărări pe fondul cauzei, iar această încheiere nu a fost suspusă controlului judiciar, dobândind autoritate de lucru judecat, instanţa de apel nu mai poate analiza ca excepţie şi nici ca apărare de fond lipsa de interes, motiv pentru care recurenta consideră că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat când a analizat chestiunea interesului său;

2. Nemaifiind o excepţie de dezbătut în mod legal, pe fondul cauzei nu se pot analiza aceste aspecte, chiar dacă a fost calificată ca apărare de fond, întrucât, deşi tranşată o chestiune litigioasă, care a intrat în puterea lucrului judecat, ar fi reformată şi repusă în discuţie ca excepţie, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 430 alin. (1) C. proc. civ., fiind în prezenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7) din C. proc. civ.

3. Consideră recurenta că instanţa de apel în mod eronat şi ilegal a făcut aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la excepţia nulităţii absolute a actului intitulat "Protocol", încheiat la 30 martie 1992, şi a actelor subsecvente, pentru neîndeplinirea formalităţii de autentificare ad validitatem, invocată de reclamantă, în sensul că s-ar referi la condiţiile pentru întabularea unui drept real imobiliar în cărţile de publicitate imobiliară.

4. Este greşită şi ilegală motivarea instanţei de apel a faptului că actele la care s-a făcut referire în sentinţa apelată, respectiv procesul-verbal din data de 04.07.1990 (prin care CNSRL a preluat fostul patrimoniu al C. civ. al UGSR de la CNPOSL), precum şi tranzacţia din data de 07.11.1991 (prin care CNSLR, CNS Cartel Alfa şi CSI Frăţia au luat în discuţie partajarea patrimoniului sindical al UGSR), nu sunt subsecvente Protocolului din data de 30 martie 1992, ci sunt anterioare acestui act, deoarece toate aceste acte au făcut obiectul cercetării penale, fiind considerate întocmite în fals şi prin infracţiuni;

5. Referirea instanţei de apel la eludarea dispoziţiilor legale privind acţiunea în revendicare este greşită şi ilegală, deoarece recurenta a solicitat nulitatea absolută a unui contract în care este parte contractantă, nefiind în prezenţa lipsei interesului, iar pe de altă parte, acţiunea în revendicare poate fi promovată doar de către proprietar şi nu de către administrator aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel; mai mult decât atât, acţiunea ar fi fost respinsă ca inadmisibilă şi nu ca neîntemeiată, aşa cum greşit a procedat instanţa de apel.

6. Greşit este şi considerentul instanţei de apel potrivit căruia reclamanta nu ar fi înţeles să supună nevalabilitatea contractului de închiriere analizei instanţei ce a soluţionat dosarul nr. x/2017; totodată, instanţa de apel nu a examinat faptul că prin procedura specială a evacuării prevăzute de art. 1034-1045 C. civ. prin care s-a soluţionat acel litigiu, nu pot fi formulate alte apărări şi excepţii şi nici cerere reconvenţională, sens în care consideră că este greşit şi acest considerent.

7. Recurenta arată că a încheiat la data de 10.02.2014 un contract cu adevăratul proprietar, iar contractul de închiriere nr. x/27.01.2015. încheiat între Societatea C. S.R.L. şi recurenta S.C. A. S.R.L., modifică un alt contract din anul 2010, aceasta având investiţii de peste 400.000 euro în renovarea şi amenajarea imobilului.

8. În mod ilegal, instanţa de apel a concluzionat că demersul judiciar iniţiat nu poate avea un folos practic, deoarece folosul practic rezultă din calitatea de parte în contractul de închiriere nr. x/27.01.2015 şi de calitatea dată reclamantei de contractul de administrare imobil nr. x/23.10.2014, care se suprapune cu contractul de administrare deţinut de recurentă;

9. Tot greşită este şi soluţia instanţei de apel referitoare la schimbarea în tot a hotărârii apelate, deoarece instanţa de fond a respins motivul fraudei la lege şi a admis în parte cererea de chemare în judecată, nefiind investită cu această chestiune litigioasă de nici o parte;

10. Soluţia instanţei de apel este greşită, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi/sau cuprinde motive contradictorii şi străine cauzei, întrucât analizează conduita reclamantei şi nu conduita intimatelor-pârâte şi situaţia de fapt a dreptului în ceea ce priveşte patrimoniul intimatelor, conform acţiunii cu care a fost investită instanţa. In acest sens, instanţa de apel a depăşit cu mult limitele investirii, fiind în prezenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

11. Consideră recurenta că este neavenită şi greşită referirea instanţei de apel la litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, în care i s-a respins acţiunea ca lipsită de interes, considerând că este aceeaşi situaţie de fapt din cauză, întrucât în această cauză recursul a fost admis în principiu, iar pe de altă parte, lipsa interesului este o excepţie veritabilă de fond, absolută şi peremptorie, iar calificarea doar ca apărare de fond şi neatacarea acestei încheieri prin motivele de apel a pus-o în imposibilitate pe recurentă de a formula apărări pe o chestiune tranşată la instanţa de fond.

12. Acţiunea în revendicare prin comparare de titluri poate fi promovată de către proprietari, însă acţiunea în constatarea nulităţii absolute şi a nulităţii contractelor în care este parte, aparţine recurentei, neavând la îndemână altă cale procesuală, aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel în considerentele deciziei recurate;

13. Hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită şi încălcarea normelor de drept material, deoarece limitele investirii instanţei sunt date de către cererea introductivă şi/sau cererea reconvenţională, astfel încât analizarea altor aspecte ce privesc alte persoane este ilegală şi inadmisibilă, motiv pentru care trebuiesc înlăturate toate considerentele privind alte persoane care nu sunt parte în cauza pendinte.

14. Atât soluţia pronunţată, cât şi considerentele menţionate dovedesc fără echivoc un puternic subiectivism din partea instanţei de apel, mergând până la încălcarea în mod flagrant a dreptului la apărare a reclamantei şi a limitelor învestirii, făcând din recurentă un adevărat vinovat pentru încheierea contractelor care, în realitate, au o cauză ilicită şi imorală, omiţând în mod voit să analizeze aspectele deduse judecăţii, chiar în situaţia în care, cauza ilicită este comună.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1238 C. civ.:

"Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască", motiv pentru care aplicarea normelor de drept material este greşită din partea instanţei de apel.

15. Având în vedere faptul că, în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2017, a fost admis în principiu recursul de către I.C.C.J., recurenta consideră că lipsa interesului, reţinută de către instanţa de fond, ca motiv al respingerii acţiunii sale, este greşită, instanţa de recurs urmând a analiza cauza sub toate aspectele invocate.

Intimatele-pârâte au depus întâmpinare prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat argumentele susţinute prin cererea de recurs, solicitând, în esenţă, admiterea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 iunie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2021 a fost admis în principiu recursul.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate şi în limitele controlului de legalitate, reţine următoarele considerente:

Critica recurentei-reclamante prin care se susţine că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat când a analizat chestiunea interesului său, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., nu este fondată.

Astfel, se constată că prin încheierea din 24.04.2019, care nu a fost supusă controlului judiciar, prima instanţă nu a oferit o dezlegare excepţiei lipsei de interes invocată de pârâte, ci a calificat excepţia ca fiind o apărare de fond, iar, ulterior, această apărare a fost respinsă.

Prin urmare, doar calificarea dată excepţiei lipsei de interes a dobândit autoritate de lucru judecat.

În condiţiile în care, prin cererea de apel, au fost dezvoltate critici cu privire la respingerea lipsei de interes la formularea cererii de chemare în judecată şi nu cu privire la calificarea dată excepţiei invocate, în mod corect, instanţa de apel a procedat la analizarea argumentelor expuse de apelantele-pârâte, evident tot ca fiind chestiuni care ţin de soluţionarea pe fond a cauzei.

Critica recurentei-reclamante prin care se susţine că instanţa de apel în mod eronat şi ilegal a făcut aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la excepţia nulităţii absolute a actului intitulat "Protocol", încheiat la 30 martie 1992, şi a actelor subsecvente, pentru neîndeplinirea formalităţii de autentificare ad validitatem, nu poate fi primită, întrucât dispoziţiile art. 8 din Legea 242/1947 şi art. 43 - 44 din Legea 115/1938 se referă la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul în temeiul căruia se cere întabularea unui drept real imobiliar în cărţile de publicitate funciară şi nicidecum la condiţiile de validitate pe care trebuie să le îndeplinească protocolul.

Într-o altă critică, recurenta-reclamantă susţine că este greşită şi ilegală motivarea instanţei de apel în sensul că procesul-verbal din 04.07.1990 şi tranzacţia din 07.11.1991 nu sunt subsecvente Protocolului din 30 martie 1992, ci sunt anterioare acestui act, deoarece toate aceste acte au făcut obiectul cercetării penale, fiind considerate întocmite în fals şi prin infracţiuni.

Această critică nu poate fi susţinută cu temei, în condiţiile în care aspectele evocate vizează reaprecierea probatoriului, respectiv situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită de instanţa de apel, constituind astfel chestiuni de netemeinicie care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nu pot fi analizate de instanţa de recurs.

Criticile recurentei care vizează considerentele reţinute de instanţa de prim control judiciar prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată pendinte şi acţiunea în revendicare nu sunt fondate, acestea fiind străine de analiza dezvoltată în decizia recurată, recurenta dând o interpretare neadecvată argumentelor prezentate de instanţa de apel.

Cât priveşte criticile vizând considerentul instanţei de apel în referire la dosarul nr. x/2017, ce a avut ca obiect procedura specială de evacuare, se reţine că acestea nu sunt justificate, recurenta având posibilitatea să invoce în dosarul menţionat nevalabilitatea contractului de închiriere nr. x/27.01.2015, în baza prevederilor art. 1043 alin. (2) C. proc. civ., care arată clar că pârâtul poate face apărări pe fond privind temeinicia motivelor de fapt şi drept, inclusiv în ce priveşte lipsa titlului reclamantului.

Susţinerea recurentei prin care se menţionează că, în speţă, contractul de închiriere nr. x/27.01.2015 modifică un alt contract din anul 2010, constituie o simplă afirmaţie, neînsoţită de vreun argument care să poate fi convertit într-o veritabilă critică de nelegalitate.

Critica referitoare la schimbarea în tot a hotărârii apelate nu este fondată, în condiţiile în care prima instanţă a găsit întemeiate ambele petite ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, pronunţând o hotărâre prin care acţiunea a fost admisă în ansamblu, chiar dacă nu toate argumentele recurentei au fost apreciate ca fiind juste.

Prin urmare, soluţia pronunţată de prima instanţă a fost una de admitere în totalitate a cererii de chemare în judecată, şi nu de admitere în parte a cererii, aşa cum greşit susţine recurenta.

De asemenea, această critică nu poate fi susţinută cu temei, întrucât prin cererea de apel pârâtele au învestit instanţa de prim control judiciar cu solicitarea de respingere a acţiunii, în principal, ca fiind lipsită de interes şi, în subsidiar, ca fiind neîntemeiată, curtea de apel pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, cu respectarea principiului disponibilităţii.

Criticile recurentei din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., care vizează depăşirea limitelor învestirii şi lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată, precum şi existenţa în cuprinsul deciziei a unor motive contradictorii şi străine cauzei, prin care se susţine că soluţia instanţei de apel este greşită, întrucât analizează conduita reclamantei şi nu conduita intimatelor şi situaţia de fapt a dreptului în ceea ce priveşte patrimoniul pârâtelor, conform acţiunii cu care a fost investită instanţa, sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, iar celălalt motiv de nelegalitate vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel, respectând limitele devoluţiunii, şi-a exercitat atribuţiile de instanţă de prim control judiciar, apreciind asupra caracterului fondat sau nefondat al criticilor pe care apelantele le-au adus unei judecăţi anterior realizate, demers analitic ce este în deplin acord cu exigenţele ce se impun judecăţii în apel potrivit art. 477, art. 478 şi art. 479 alin. (1) din C. proc. civ.

Efectul devolutiv al apelului dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de prim control judiciar fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, situaţie care se regăseşte în cauză.

În speţă, verificând decizia recurată, se constată că instanţa de apel, raportat la cuprinsul cererii de apel, al întâmpinării, dar şi faţă de circumstanţele factuale ale speţei şi de principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului, pronunţându-se în limitele învestirii, răspunzând argumentat chestiunilor esenţiale invocate, fără să existe în cuprinsul hotărârii atacate motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Este de reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme instanţa de apel, folosind logica juridică pentru fundamentarea aspectelor dezlegate, a ajuns la soluţia pronunţată.

Criticile recurentei cu privire la cele reţinute de instanţa de apel referitor la litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 sunt nefondate, în condiţiile în care prin decizia nr. 1605 din 15.09.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele E., prin administrator judiciar CII B., şi S.C. A. S.R.L., prin acelaşi administrator judiciar, împotriva deciziei nr. 983A din data de 1 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Criticile expuse de recurentă la punctele 13 şi 14 din motivele de recurs nu sunt fondate, având în vedere că acestea reprezintă, pe de o parte, simple afirmaţii ale părţii nemulţumite de soluţia pronunţată de instanţa de apel, iar, pe de altă parte, vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Faptul că se indică anumite dispoziţii legale (art. 1238 C. civ.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză, nefiind incident pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Oricum, potrivit considerentelor arătate anterior, instanţa de apel a respectat limitele învestirii, a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului, toate părţile având posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii, recurenta nefiind în situaţia de a i se fi încălcat dreptul la apărare.

Nu în cele din urmă, critica recurentei-reclamante prin care se susţine că, în mod ilegal, instanţa de apel a concluzionat că demersul judiciar iniţiat nu poate avea un folos practic, deoarece acesta rezultă din calitatea de parte în contractul de închiriere nr. x/27.01.2015 şi din calitatea dată reclamantei de contractul de administrare imobil nr. x/23.10.2014, încheiat între pârâte, care se suprapune cu contractul de administrare deţinut de recurentă, nu este fondată.

Astfel, se reţine că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes de către persoana care solicită instanţei de judecată soluţionarea unei cereri, iar interesul reprezintă folosul practic, material, direct pe care partea îl obţine ca urmare a promovării acţiunii în justiţie.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Potrivit art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu alte cuvinte, justificarea unui folos practic este dată de existenţa unei vătămări a unui drept sau interes legitim al reclamantului.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a învestit prima instanţă cu o acţiune prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de administrare imobil nr. x/23.10.2014 încheiat între Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" şi societatea C. S.R.L. şi a contractului de închiriere nr. x/27.01.2015, încheiat între A. S.R.L. si societatea C. S.R.L., pentru fraudă la lege, cauză ilicită şi imorală prevăzută de art. 1235-1238 C. civ.

Aşa cum a reţinut instanţa de apel, reclamanta s-a prevalat în susţinerea interesului în formularea cererii de chemare în judecată de contractul de administrare nr. x/10.02.2014 prin care U.G.S.R. (Uniunea Generală a Sindicatelor din România) i-a încredinţat administrarea întregului imobil situat în Bucureşti (acelaşi ca şi cel ce a făcut obiectul celor două contracte denunţate ca nule prin cererea de chemare în judecată); în cuprinsul acestuia menţionându-se că imobilul este proprietatea U.G.S.R. în baza actului de donaţie autentificat sub nr. x/17.04.1951 de Notariatul de Stat Bucureşti. Prin acest contract, Colegiul Avocaţilor Ilfov şi Casa Locală de Asigurări a Avocaţilor din Colegiul Ilfov au donat Confederaţiei Generale a Muncii imobilul situat în Bucureşti.

Se observă că donatarul, Confederaţia Generală a Muncii, nu este cel care a încheiat contractul de administrare cu reclamanta A. S.R.L..

Ca element al situaţiei de fapt, a reţinut instanţa de apel, nu s-a dovedit că Uniunea Generală a Sindicatelor din România ar fi succesorul în drepturi al Confederaţiei Generale a Muncii.

Totodată, a constatat instanţa de apel că situaţia de fapt din cauză, prin care reclamanta urmăreşte ca, pe calea acţiunii formulate, să se constate că pârâta Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" nu ar avea calitatea de proprietar asupra imobilului din Bucureşti, str. x, este aceeaşi cu cea reţinută în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamante (printre care şi reclamanta din prezenta cauză) urmare admiterii excepţiei lipsei de interes.

Înalta Curte constată justeţea statuării instanţei de apel în sensul că reclamanta nu justifică un interes propriu în promovarea prezentei acţiuni, întrucât folosul practic urmărit de aceasta nu poate fi atins, din moment ce efectul admiterii acţiunii şi anulării celor două contracte nu este reîntoarcerea bunului în patrimoniul U.G.S.R. (persoana juridică de la care reclamanta a dobândit dreptul de administrare prin încheierea contractului nr. x/10.02.2014) şi câtă vreme admiterea acţiunii nu poate avea ca efect lipsirea pârâtei Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" de folosinţa imobilului în discuţie.

Aşadar, chiar în ipoteza în care s-ar fi anulat contractele pentru fraudă la lege, cauză ilicită şi imorală prevăzută de art. 1235-1238 C. civ., aşa cum a solicitat reclamanta, bunul nu s-ar fi întors în patrimoniul U.G.S.R. şi pârâta Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" nu ar putea fi lipsită de folosinţa asupra imobilului.

Concluzia care se impune este aceea că reclamanta nu are un interes direct, un folos material care să-i profite prin promovarea acţiunii în constatarea nulităţii contractelor pentru motivele pe care le-a invocat prin cererea de chemare în judecată, astfel încât demersul procesual iniţiat de reclamantă nu poate fi considerat întemeiat, fiind corectă soluţia instanţei de apel.

În considerarea celor ce preced, nu poate fi reţinută incidenţa motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, aşa încât, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR PROVIZORIU D. împotriva deciziei civile nr. 619 din 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2022.