Inadmissibility of appeal against final rejection of annulment of arbitral award under pre-2017 procedural law

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 3 decembrie 2013, pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău la înregistrarea în vederea decontării a facturilor în cuantum de 8.613,66 RON, aferente perioadei septembrie- decembrie 2010, reprezentând contravaloarea în procent de 40% a medicamentelor compensate eliberate pensionarilor sub 700 RON.

Reclamanta nu a motivat în drept cererea de arbitrare.

Prin hotărârea arbitrală nr. 119 din 04 februarie 2016, pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în dosarul nr. x/2013, s-a admis cererea de arbitrare şi a fost obligată pârâta Casa Asigurări de Sănătate Buzău la primirea şi înregistrarea în vederea decontării a facturilor în cuantum de 8.613,66 RON, aferente perioadei septembrie- decembrie 2010, reprezentând contravaloarea în procent de 40% a medicamentelor compensate 90%, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 186/2009.

2. Împotriva acestei hotărârii arbitrale, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Buzău a formulat acţiune în anulare în temeiul art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., prin care a solicitat anularea hotărârii arbitrale atacate iar, pe fond, respingerea cererii de arbitrare.

Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub. nr. x/2020, care prin sentinţa civilă nr. 994 din 21.10.2020, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea uneia dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti, specializate în litigii cu profesionişti.

În urma repartizării aleatorii cauza a fost înregistrată la 9 noiembrie 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 20/F din 19.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins acţiunea în anulare formulată de pârâtă.

3. Împotriva acestei sentinţe, la 9 august 2021, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Buzău a formulat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recurenta a susţinut că dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) Cod procedură civilă au fost aplicate greşit de curtea de apel, întrucât s-a reţinut în mod nelegal că noţiunea "locul pronunţării" nu trebuie să se regăsească expres în dispozitiv sau în altă parte a hotărârii, fiind suficientă menţiunea din practicaua hotărârii arbitrale privind pronunţarea hotărârii la sediul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

În acest sens, recurenta a invocat dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. a) din Regulamentul din 2004 privind activitatea arbitrilor din Comisia Centrală de Arbitraj şi art. 603 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea arbitrală trebuie să cuprindă locul şi data pronunţării.

Potrivit recurentei, motivarea instanţei privind faptul că necomunicarea hotărârii arbitrale într-un anumit termen nu determină desfiinţarea hotărârii arbitrale precum şi că examinarea acestui motiv nu reprezintă niciun interes, încalcă dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Ordinul nr. 2366/C din 21 iulie 2015 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura arbitrală de soluţionare a litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă la data de 9 septembrie 2021.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au exercitat acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 14 aprilie 2022.

La termenul din 14 aprilie 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Cauza are ca obiect recursul împotriva sentinţei civile nr. 20/F din 19.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Având în vedere că litigiul are ca obiect contestarea unei hotărâri pronunţate în procedura arbitrajului, normele incidente sunt cele prevăzute în Cartea a IV - a intitulată "Despre Arbitraj" din C. proc. civ.

Potrivit art. 27 C. proc. civ. "hotărârile rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

De asemenea, potrivit art. 24 C. proc. civ., "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor începute după intrarea acesteia în vigoare" iar, conform art. 25 alin. (1) din acelaşi cod "procesele în curs de judecată precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Totodată, prin art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. se prevede că "dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

Prin urmare, legiuitorul a stabilit regula potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii procesului.

În cauză, data începerii procesului este data sesizării tribunalului arbitral, 3 decembrie 2013, fiind astfel aplicabile dispoziţiile Legii nr. 134 din 2010 privind Codul de procedură civilă, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial al României nr. 545 din 03.08.2012, modificată prin Legea nr. 72 din 2013.

Potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data pornirii procesului, în situaţia în care curtea de apel admite acţiunea, va anula hotărârea arbitrală şi va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze sau spre rejudecare tribunalului arbitral.

Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale evocate rezultă că hotărârea curţii de apel, prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, nu este susceptibilă de exerciţiul căii extraordinare de atac a recursului.

Modificarea dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ. adusă prin Legea nr. 17 din 2017, potrivit căreia "hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului", este ulterioară datei începerii procesului, astfel că aceasta nu este incidentă în cauză potrivit art. 27 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) din acelaşi cod, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

De asemenea, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din analiza dispoziţiilor legale evocate şi în considerarea faptului că prin sentinţa recurată s-a respins acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, rezultă că aceasta are caracter definitiv de la pronunţarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 raportat la art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în vigoare la data pornirii procesului.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că hotărârea recurată nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs întrucât se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală Cod procedură civilă, fiind incident principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 din C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău împotriva 20/F din 19 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău împotriva sentinţei civile nr. 20/F din 19 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2022.