Unjustified insurer settlement reduction triggers penalties on material damages from offer date; moral damages penalties from final judgment

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 11 decembrie 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. şi a intervenientului forţat C. la plata sumei de 10.139,77 RON cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli spitalizare, medicamente, recuperare medicală şi transport, 470.000 RON cu titlu de daune morale, 2.000 RON cu titlu de renta lunara până la împlinirea vârstei de pensionare, 5.919 RON beneficiu nerealizat, 5.000 euro reprezentând contravaloarea motocicletei, portbagajului acesteia şi costumului de motociclist, precum şi a penalităţilor de întârziere de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere de la data de 08 decembrie 2016 pentru dosarul de daună nr. x/2016 şi de la data de 21 iunie 2017 pentru dosarul de daună nr. x/2016, până la plata efectivă a despăgubirilor conform art. 37 si 38 din Norma A.S.F. nr. 23 din 2014.

De asemenea, reclamantul a solicitat plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1349, art. 1357 şi următoarele, art. 1385 şi art. 1387 C. civ., Legea nr. 136/1995 si Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Numitul A., tatăl reclamantului, a formulat cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 5000 euro cu titlu de daune materiale pentru prejudiciul care i-a fost cauzat, reprezentând contravaloarea motocicletei, portbagajului acesteia şi costumului de motociclist, echivalente sumei de 23.750 RON, la cursul BNR din 25.04.2019, precum şi a penalităţilor de întârziere de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere de la data de 08.12.2016 pentru dosarul de daună nr. x/2016 şi până la plata efectivă a despăgubirilor conform art. 37 si 38 din Norma nr. 23/2014.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, art. 1357 si urm., art. 1385, 1387 C. civ., Legea nr. 136/1995, Norma A.S.F. nr 23/2014 şi art. 62 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 20 iunie 2019, tribunalul a admis în principiu cererea de intervenţie principală, iar prin încheierea de şedinţă din 03 octombrie 2019, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului pentru pretenţiile constând în contravaloarea motocicletei şi portbagajului acesteia, rămânând învestită cu solicitarea despăgubirilor pentru costumul de motociclist.

Prin sentinţa civilă nr. 1271 din 23 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă - litigii cu profesioniştii, în dosarul nr. x/2018, s-a luat act de tranzacţia încheiată între intervenientul în interes propriu A. şi pârâta B. S.A., prin care pârâta se obliga să achite intervenientului contravaloarea în RON, de la data plăţii, a sumei de 3.600 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru avariile produse motocicletei şi portbagajului acesteia.

De asemenea, tribunalul a respins cererea intervenientului în interes propriu constând în contravaloarea costumului de motocicletă şi cererea reclamantului privind daunele materiale constând în contravaloarea motocicletei şi portbagajului, ca fiind introduse de o persoană fără calitate procesuală activă.

Instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 9.988 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 150.000 RON reprezentând daune morale, precum şi penalitatea de 0,2 % pe fiecare zi de întârziere aferentă debitului sus menţionat, calculată de la data de 21.06.2017, până la data plăţii efective a debitului principal.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata sumei de 8.803,34 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel reclamantul A., prin care a solicitat schimbarea acesteia în parte, în sensul admiterii integrale a cererii sale privind daunele materiale, daunele morale, beneficiul nerealizat şi renta solicitată până la împlinirea vârstei de pensionare şi pârâta B. S.A., prin care a solicitat schimbarea acesteia în parte, în sensul înlăturării obligaţiei sale de plată a penalităţilor de întârziere.

Prin decizia civilă nr. 631 din 7 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, s-a respins apelul formulat de pârâta B. S.A. în contradictoriu cu intimatul-intervenient A. ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, s-au admis apelurile formulate de reclamantul A. şi pârâta B. S.A., s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 10.748 RON daune materiale şi 350.000 RON daune morale, precum şi la plata de penalităţi de întârziere la suma acordată cu titlul de daune morale în cuantum de 0,2% pe zi, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la data plătii efective.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea intimatului C. de obligare a apelantului A. la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, la 13 mai 2021, a formulat recurs pârâta B. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu greşita aplicare a prevederilor art. 37 si 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în sensul că momentul de la care încep să curgă penalităţile îl reprezintă data pronunţării unei hotărâri definitive de stabilire a cuantumului daunelor datorate persoanei prejudiciate, inclusiv în ceea ce priveşte daunele materiale.

Prin urmare, susţine recurenta că raţionamentul instanţei de apel, referitor la obligaţia de plată a asiguratorului ca fiind ulterioară rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-au stabilit despăgubirile potrivit art. 37 si 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, este aplicabil atât în ceea ce priveşte daunele morale, cât şi în ceea ce priveşte daunele materiale.

Mai arată recurenta că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 37 alin. (1) si (4) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, contrar celor reţinute de instanţa de apel, sens în care nu se impunea aplicarea penalităţilor de întârziere anterior momentului rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de obligare a acesteia la plata despăgubirilor.

Recurenta subliniază că, în legătură cu momentul în care debitorul are obligaţia de reparare a prejudiciului rezultat din săvârşirea unei fapte delictuale, în doctrină s-a arătat că acesta este reprezentant de data pronunţării hotărârii judecătoreşti, întrucât doar din acest moment creanţa victimei devine lichidă şi exigibilă.

La 14 iunie 2021 intervenientul forţat C., prin reprezentant convenţional, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.190 RON.

Reclamantul A. a formulat întâmpinare la 5 iulie 2021, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au exercitat acest drept.

Prin încheierea din 22 februarie 2022 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtă şi s-a stabilit termen de judecată la data de 12 aprilie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Criticile recurentei privind greşita aplicare a prevederilor art. 37 şi art. 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 de către instanţa de apel, circumscrise motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Potrivit recurentei, momentul de la care încep să curgă penalităţile pentru despăgubirile materiale îl reprezintă data pronunţării hotărârii definitive de stabilire a cuantumului daunelor datorate persoanei prejudiciate, întrucât aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 37 alin. (1) si (4) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, contrar celor reţinute de instanţa de apel.

Potrivit art. 37 alin. (1) si (4) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 "în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire. […]

(4) despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească."

De asemenea, potrivit art. 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 "dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 37 sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată, care se plăteşte de asigurător."

Înalta Curte reţine că prevederile normative invocate reglementează, pe de o parte, obligaţiile ce incumbă societăţilor de asigurare în situaţia în care sunt notificate de către persoanele asigurate în legătură cu producerea riscului asigurat, iar pe de altă parte, sancţiunea ce intervine în cazul în care societatea de asigurare nu îşi îndeplineşte obligaţiile astfel stabilite.

Astfel, normele de drept supuse analizei instituie în sarcina asigurătorului obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere pentru situaţia în care acesta nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 37 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, şi le îndeplineşte în mod defectuos sau în situaţia diminuării nejustificate a despăgubirii.

Prin urmare, penalizările reglementate de dispoziţiile legale invocate au şi un caracter sancţionator, astfel că societatea de asigurare va putea fi obligată la plata acestor penalizări numai dacă poate fi reţinută în sarcina sa o culpă în neîndeplinirea obligaţiei de despăgubire. Or, diminuarea neîntemeiată a daunelor solicitate de persoanele prejudiciate este una dintre cauzele care atrage culpa asigurătorului, precum şi obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere.

În cauză, recursul pârâtei vizează stabilirea momentului de la care curg penalităţile de întârziere acordate pentru despăgubirile materiale.

Astfel, prima instanţă a reţinut că atât pentru despăgubirile materiale cât şi pentru cele materiale pârâta datorează o penalitate de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 21.06.2017, pentru diminuarea nejustificată a cuantumului solicitat, iar instanţa de apel, admiţând apelul formulat de pârâtă, a schimbat sentinţa atacată doar în ceea ce priveşte termenul de la care curge penalitatea pentru despăgubirile morale, stabilind că aceasta este datorată începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Verificând aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, se constată că instanţele devolutive au reţinut că la 20.06.2017, reclamantul a adresat pârâtei cererea de despăgubire, însoţită de înscrisuri doveditoare iar la 21.06.2017 pârâta a formulat o ofertă de despăgubire într-un cuantum mai mic decât sumele solicitate de către reclamant, care nu a fost acceptată.

Astfel, în cauză se constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut că reclamantul a dovedit prin înscrisuri despăgubirile materiale solicitate, iar pârâta, prin oferta transmisă, a propus daune materiale într-un cuantum diminuat, fără a argumenta această reducere.

Relevant este şi faptul că, spre deosebire de despăgubirile morale a căror evaluare este guvernată de criterii subiective, distincte de la caz la caz, fiind concretizate diferit în mecanismul de cerere şi de acordare a lor, despăgubirile materiale pot fi cuantificate în mod obiectiv, în funcţie de legătura cu evenimentul asigurat şi justificate prin înscrisuri. Or, societatea de asigurare are posibilitatea cuantificării prejudiciului material în funcţie de dovezile existente, această sumă având caracter cert, lichid şi exigibil anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că pârâta a respectat în mod formal procedura stabilită la art. 37 alin. (1) si (4) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, fără a preciza motivul pentru care a admis în parte cererea de despăgubire, conduită care nu este conformă dispoziţiilor art. 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, având, în concret, semnificaţia unei diminuări nejustificate a despăgubirilor materiale solicitate de reclamant. Această conduită culpabilă a pârâtei constând în nerespectarea obligaţiei de plată a despăgubirilor atrage sancţiunea aplicării penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % de la data emiterii ofertei de despăgubire.

Aserţiunea recurentei privind depunerea de înscrisuri în justificarea daunelor materiale ulterior depunerii cererii de despăgubire nu este fondată, întrucât condiţiile diminuării despăgubirilor se analizează la data depunerii cererii de despăgubire şi nu ulterior, relevant fiind faptul că pârâta, în calitate de asigurător, a redus fără nicio justificare cuantumul despăgubirilor materiale solicitate de către reclamant.

În consecinţă, reţinând culpa pârâtei în diminuarea nejustificată a cuantumului despăgubirilor materiale solicitate, în mod just instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 38 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, stabilind momentul de la care curg penalităţile de întârziere în cuantum de 0,2 % ca fiind data de 21.06.2017, anterioară rămânerii definitive a sentinţei pronunţate în cauză.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 631/2021 din 7 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatului-intervenient C. privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs conform art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-intervenient C. a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1.190 RON, reprezentând onorariu de avocat, potrivit facturii fiscale nr. x din 10.06.2021 şi chitanţei fiscale nr. 413 din 10.066.2021, emise de Cabinet Avocat D..

Înalta Curte urmează să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ., având în vedere că recursul pârâtei a fost respins, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimatului-intervenient C. constând tocmai în cheltuielile de judecată efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 631/2021 din 7 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. să plătească intimatului-intervenient C. suma de 1190 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2022.