Non-compliance with cassation formal requirements: factual re-argumentation and unraised issues in challenge to free public service servitude

Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 12 mai 2015, pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtelor B. S.R.L., fosta C. S.R.L., U.A.T. Judeţul Prahova prin Consiliul Judeţean Prahova şi societatea D. S.A., la plata unei redevenţe sau rente anuale aferente servituţii legale instituite conform Legii nr. 325 din 2006, reprezentând lipsa de folosinţă prin utilizarea unei porţiuni din reţeaua de termoficare destinată alimentării cu agent termic şi apă caldă pe raza municipiului Ploieşti, care afectează o parte a imobilului proprietatea sa, plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a părţii din imobil pentru 3 ani anteriori formulării cererii şi plata unei despăgubiri pentru recuperarea deprecierii valorii de piaţă prin afectarea părţii din imobil.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 480 C. civ. de la 1864, art. 555 C. civ., art. 32 lit. d), art. 37 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 325/2006, Ordinul ANRE nr. 4/2007.

Prin încheierea de şedinţă din data de 07 octombrie 2015, prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor B. S.R.L. şi D. S.A., pentru considerentele reţinute în cuprinsul acesteia.

De asemenea, prin încheierea de şedinţă din data de 11 noiembrie 2015, prima instanţă a încuviinţat în principiu cererea de chemare în garanţie a municipiului Ploieşti şi a Consiliului Local al municipiului Ploieşti, formulată de pârâţii Consiliul Judeţean Prahova şi UAT Judeţul Prahova, pentru plata redevenţei sau rentei anuale aferente servituţii legale care afectează o parte a imobilului, precum şi a despăgubirilor reprezentând, pe de o parte, lipsa de folosinţă pentru ultimii 3 ani anteriori acţiunii iar, pe de altă parte, recuperarea deprecierii valorii de piaţă prin afectarea părţii pentru acelaşi imobil de interdicţia de edificare construcţii.

Prin sentinţa civilă nr. 1767 din 16 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalului Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.R.L. şi a pârâtei D. S.A., ca neîntemeiată, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., ca neîntemeiată şi s-a respins cererea de chemare în garanţie, ca rămasă fără obiect.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.A., prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii pe fond a acţiunii, cu stabilirea obligaţiei pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor cerute, şi pârâta B. S.R.L., prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia.

De asemenea, împotriva aceleiaşi sentinţe, pârâta D. S.A. a formulat apel incident, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Prin decizia civilă nr. 385 din 23 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-au respins apelurile principale formulate de reclamanta A. S.A. şi pârâta B. S.R.L. şi apelul incident formulat de pârâta D. S.A., ca nefondate.

Apelurile pârâtelor B. S.R.L. şi D. S.A. au vizat numai soluţia dată de tribunal excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de fiecare pârâtă.

3. Împotriva acestei decizii, la 4 mai 2021, a formulat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a reţinut în mod eronat faptul că servitutea legală a operatorului de serviciu public este gratuită având în vedere că este de utilitate publică.

Recurenta-reclamantă susţine că analiza cauzei trebuie făcută din perspectiva normelor legale, a probelor administrate şi a particularităţilor situaţiei deduse judecăţii, iar nu prin raportare strictă la practica altor instanţe, fie ele şi jurisdicţii europene.

În continuare, recurenta prezintă situaţia de fapt şi concluziile expertizei tehnice întocmite de către expertul E..

Recurenta-reclamantă menţionează că în niciun moment al procesului de adjudecare a imobilului reprezentanţii statului român nu i-au adus la cunoştinţă despre existenţa acestei conducte şi nici nu le-a pus la dispoziţie un certificat de urbanism în acest sens, şi, totodată, nu le-a comunicat că aveau obligaţia de a solicita unul din partea unităţii administrativ teritoriale.

Potrivit recurentei, exercitarea dreptului de proprietate i-a fost limitată în mod nelegal prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 185 din 27.07.2006, potrivit căreia persoanele fizice sau juridice care efectuează tranzacţii imobiliare fără obţinerea prealabilă a certificatului de urbanism îşi asumă răspunderea pentru viciile de orice natură ale imobilului dobândit.

Mai arată recurenta-reclamantă că instanţele interpretează în mod rigid şi lipsit de pragmatism caracterul de "utilitate publică" al conductei ce traversează proprietatea sa şi deserveşte un singur consumator, societatea pârâtă D. S.A., dând complet alte valenţe hotărârilor CEDO.

În concret, pe de o parte, beneficiarul conductei de termoficare este o singură societate care are ca obiect de activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor, ceea ce denotă că nu este o activitate de utilitate publică, cum ar fi un spital, o creşă sau o cantină socială, iar pe de altă parte, recurenta-reclamantă, pe fondul aservit, deţine o piaţa agroalimentară, prima şi singura piaţă particulară din oraş cu produse agroalimentare en gros şi en detail.

Totodată, recurenta-reclamantă subliniază că pericolul pe care îl reprezintă existenţa conductei sub clădirea în care îşi desfăşoară activitatea cel puţin 20 de angajaţi ai societăţii sale trebuie avut în vedere la stabilirea proporţionalităţii ingerinţei în dreptul de proprietate raportat la caracterul de "utilitate publică" al conductei ce deserveşte un singur consumator şi pentru care există şi alternativă de modificare a traiectoriei sale.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel trebuia să analizeze dacă este respectat principiul legalităţii şi să urmărească un obiectiv legitim prin mijloace proporţionale cu obiectivul urmărit, în schimb aceasta, în mod facil, s-a limitat la a se raporta la nişte criterii generale de apreciere, citând soluţii ale CEDO, fără a analiza relevanţa şi aplicabilitatea lor în cauză.

De asemenea, împotriva aceleiaşi decizii, la 23 aprilie 2021, a formulat recurs şi pârâta B. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă susţine că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept procedural, respectiv art. 36 C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii acesteia.

Recurenta pârâtă consideră că respingerea apelului societăţii pârâte B. S.R.L. privind excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport de obiectul cauzei, este nelegală.

În raport de cele 3 capete de cerere formulate, recurenta-pârâtă susţine că pretenţiile reclamantei vizează dreptul de proprietate asupra magistralei, proprietatea pârâtei U.A.T. Judeţul Prahova, iar recurenta-pârâtă nu are decât obligaţia de a furniza agentul termic către locuitorii municipiului Ploieşti, conform obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune, astfel că nu există identitate între pârâtă şi partea obligată în raportul juridic dedus judecăţii.

Potrivit recurentei, prima instanţă în mod greşit a reţinut că aceeaşi excepţie privind calitatea procesuală pasivă a acesteia a fost invocată şi în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Prahova, iar, prin considerentele deciziei nr. 320 din 26 martie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a apreciat că recurenta-pârâtă, în calitate de concesionar al tuturor bunurilor ce compun sistemul, are calitate procesuală pasivă.

În continuare, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel, în mod greşit, consideră că art. 36 Cod procedură civilă nu a fost încălcat întrucât tocmai existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond, iar acestea nu pot fi apreciate decât dacă părţile sunt menţinute în cadrul procesual stabilit de reclamantă.

Recurenta-pârâtă apreciază că această interpretare este evident greşită, deoarece instanţa trebuie să verifice mai întâi calitatea procesuală rezultată din indentitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios în raport de capetele de cerere formulate.

La 16 iunie 2021, recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamanta A. S.A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că din motivele de recurs invocate nu se poate reţine nicio critică cu privire la normele de drept material încălcate prin decizia recurată iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului şi plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.190 RON.

Intimaţii-pârâţi Consiliul Judeţean Prahova şi Judeţul Prahova au formulat întâmpinare la 29 iunie 2021, prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

De asemenea, la 5 iulie 2021, intimata-pârâtă D. S.A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a solicitat admiterea acestuia la 6 iulie 2021, şi la recursul reclamantei, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât motivele de casare nu evidenţiază nicio critică de nelegalitate privind temeiurile de drept reţinute prin decizia recurată, fiind prezentată situaţia de fapt şi analizate probele administrate, aspecte care exced exigenţelor art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.

Intimaţii-pârâţi Consiliul Local al municipiului Ploieşti şi U.A.T. Ploieşti au formulat, la 6 iulie 2021, întâmpinare la recursul reclamantei, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului cu motivarea că nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, ci prezintă situaţia de fapt şi punctul de vedere al recurentei-reclamante privind soluţia pe care ar fi trebuit să o pronunţe instanţele, fără a formula critici concrete în privinţa hotărârii recurate, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a depus, la 9 iulie 2021, întâmpinare la recursul formulat de pârâtă B. S.R.L., prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La 9 august 2021, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a formulat răspuns la toate întâmpinările depuse la recursul declarat de aceasta, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate iar, la 10 august 2021, recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat, de asemenea, răspuns la toate întâmpinările depuse la recursul declarat de aceasta, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 10 decembrie 2021 recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a evidenţiat normele de drept material încălcate sau aplicate greşit şi a solicitat admiterea în principiu a recursului formulat.

Prin încheierea din 22 februarie 2022, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamantă, s-a prorogat discutarea excepţiei nulităţii recursului reclamantei şi s-a stabilit termen de judecată la data de 12 aprilie 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanta A. S.A., invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat formal motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât prin recursul declarat nu sunt relevate normele de drept material aplicate sau interpretate greşit de către instanţa de apel.

Prin decizia recurată s-a reţinut că pretenţiile solicitate de reclamantă nu sunt întemeiate întrucât, pe de o parte, sunt solicitate pentru exercitarea legală de către operatorul de serviciu public a dreptului de uz şi servitute, în mod gratuit, potrivit art. 5 din Legea nr. 51/2006, iar, pe de altă parte, legea nu reglementează dreptul la indemnizaţie ci doar posibilitatea acordării de despăgubiri în situaţia executării lucrărilor de intervenţie, înfiinţare, extindere, retehnologizare, reparaţii şi revizii în condiţiile art. 37 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 51/2006, care nu se regăsesc în speţa de faţă.

În aprecierea recurentei, instanţele de fond au reţinut în mod greşit caracterul gratuit al dreptului de uz şi de servitute întrucât nu s-a făcut o analiză concretă a situaţiei de fapt din perspectiva probelor administrate, ci s-au raportat la jurisprudenţă. În acest sens, recurenta-reclamantă a prezentat situaţia de fapt rezultată din probele administrate privind conducta ce traversează terenul acesteia şi a susţinut că nu a avut cunoştinţă de prezenţa acesteia.

Or, aceste critici nu reprezintă altceva decât trimiteri la situaţia de fapt şi o reinterpretare a probelor administrate de instanţele de fond, aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs, întrucât în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, sub aspectul nerespectării regulilor de drept.

Criticile recurentei privind limitarea exercitării dreptului de proprietate în mod nelegal prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr. 185 din 27.07.2006, potrivit căreia persoanele fizice sau juridice care efectuează tranzacţii imobiliare fără obţinerea prealabilă a certificatului de urbanism îşi asumă răspunderea pentru viciile de orice natură ale imobilului dobândit, sunt invocate direct în recurs cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) Cod procedură civilă.

Dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din acelaşi cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, nefiind nici cazul unei excepţii de la această regulă în cauză.

De asemenea, prin critica recurentei-reclamante, privind caracterul de utilitate publică al conductei ce traversează terenul acesteia în condiţiile în care deserveşte un singur consumator, nu sunt relevate normele de drept material aplicate sau interpretate greşit, ci aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul controlului judiciar de către instanţa de recurs.

În consecinţă, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel în respingere apelului reclamantei, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de strictă interpretare, criticile formulate neputând fi completate deductiv de instanţa de casare.

Prin urmare, criticile recurentei-reclamante formulate în termeni generali, fără însă a arăta în concret greşeala instanţei de apel prin raportare la motivele de apel invocate, reprezintă o nemotivare a căii extraordinare de atac.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidenţa unui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurenta a invocat formal motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 385 din 23 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Totodată, referitor la recursul formulat de pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei-pârâte privind încălcarea art. 36 C. proc. civ., circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, nu sunt fondate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instituie condiţia existenţei unei neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea, potrivit art. 174 din acelaşi cod.

Nulitatea reprezintă principala sancţiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Sub imperiul acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă invocă neregularităţi de ordin procedural constând în încălcarea art. 36 Cod procedură civilă, întrucât instanţa de prim control judiciar a respins în mod greşit criticile acesteia privind lipsa calităţii procesuale pasive în raport de obiectul cauzei.

Recurenta-pârâtă susţine că în raport de cele 3 capete de cerere formulate, pretenţiile reclamantei vizează dreptul de proprietate asupra magistralei, proprietatea pârâtei U.A.T. Judeţul Prahova, iar aceasta nu are decât obligaţia de a furniza agentul termic către locuitorii municipiului Ploieşti, conform obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune, astfel că nu există identitate între pârâtă şi partea obligată în raportul juridic dedus judecăţii.

Potrivit art. 36 Cod procedură civilă "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Prin urmare, calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii. Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată şi cel care este subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.

Ca principiu teoretic, întrucât reclamanta declanşează procedura jurisdicţională, îi revine sarcina de a demonstra legitimarea procesuală proprie şi pe cea a pârâtului, respectiv faptul că transpunerea pe plan procesual se face în legătură cu un raport juridic de drept material, în care părţile litigiului au calitatea de titular al dreptului şi, în mod corespunzător, al obligaţiei corelative.

De asemenea, potrivit potrivit art. 36 teza finală C. proc. civ., este suficient să fie afirmate dreptul şi obligaţia, pentru a se dovedi calitatea procesuală a părţilor, existenţa sau inexistenţa acestora fiind o chestiune care nu ţine de condiţiile de exercitare a acţiunii, ci de fondul litigiului.

În cauză, reclamanta a formulat în contradictoriu cu operatorul serviciului public de furnizare a agentului termic şi al apei calde în municipiul Ploieşti şi beneficiarul acestui serviciu o cerere în pretenţii prin care a solicitat plata unei redevenţe anuale pentru servitutea legală instituită conform Legii nr. 325/2006 şi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a părţii din imobil afectată de conductă şi pentru recuperarea deprecierii valorii de piaţă a imobilului.

În cauză, pârâta B. S.A. este concesionara tuturor bunurilor ce compun sistemul de termoficare şi cea care asigură acest serviciu în municipiul Ploieşti, potrivit contractului de concesiune nr. x/2004 încheiat cu acesta şi Consiliul Local al municipiului Ploieşti.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod just a reţinut că există identitate între pârâta B. S.A. şi subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.

Astfel, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtei B. S.A., în calitate de concesionară a serviciului public, cel puţin în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtelor în solidar la plata de despăgubiri ca urmare a restrângerii exerciţiului dreptului de proprietate al reclamantei.

Instanţa de apel în mod corect a reţinut că despăgubirile solicitate de reclamantă pentru deprecierea valorii imobilului ca urmare a interdicţiei de construire în zona de protecţie şi siguranţă sunt în strânsă legătură cu siguranţa conductei de termoficare, care este în administrarea pârâtei B. S.A..

Mai mult, se reţine că pârâta B. S.A. nu a avizat lucrările de construire pe care reclamanta intenţiona să le efectueze pe teren, întrucât aceste lucrări se executau în zona de protecţie şi siguranţă a conductei de termoficare, cu consecinţe evidente în ceea ce priveşte valoarea imobilului.

De asemenea, instanţele de fond în mod corect au reţinut că prin contractul de concesiune nr. x/2004 încheiat cu municipiul Ploieşti şi Consiliul Local al municipiului Ploieşti nu a fost limitată răspunderea faţă de terţi, astfel că este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtei B. S.A..

Contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, instanţele fondului au analizat cu prioritate calitatea procesuală rezultată din indentitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios în raport de drepturile şi obligaţiile afirmate de reclamantă, existenţa sau inexistenţa acestora fiind un aspect care nu ţine de condiţiile de exercitare a acţiunii civile, ci o chestiune de fond potrivit art. 36 teza finală C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a respins apelul pârâtei B. S.A., reţinând calitatea procesuală pasivă a acesteia.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 385 din 23 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte D. S.A. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs conform art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă D. S.A. a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanţelor nr. 44 din 29 iunie 2021 şi nr. 63 din 24 septembrie 2021, emise de Cabinet Avocat F..

Înalta Curte urmează să admită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, având în vedere că recursul reclamantei a fost anulat, în acest fel dovedind o culpă procesuală care a produs un prejudiciu intimatei-pârâte D. S.A. constând tocmai în cheltuielile de judecată efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 385 din 23 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte D. S.A. suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2022.