Revision denied as inadmissible since challenged appeal decision did not evoke merits under art. 322.

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul A. şi s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul S.C. C. S.R.L., urmând ca părţile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, s-a respins cererea reconvenţională prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate şi dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată de d-na expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7650 RON în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8690,30 RON.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, din probele administrate rezultă că pârâtul, în calitate de asociat şi administrator, a încheiat acte şi operaţiuni care au avut ca scop sustragerea unor bunuri din patrimoniul societăţii prin vânzarea acestora către persoane cunoscute, precum şi deturnarea unor fonduri ale societăţii, fie prin achiziţionarea unor terenuri de la rude la preţuri cu mult mai mari decât cele înstrăinate sau plata unor servicii pentru care nu există contracte sau documente justificative ale serviciilor prestate. De asemenea, pârâtul a retras din patrimoniul societăţii, fără documente justificative, suma de 247.400 RON.

Deşi cei doi asociaţi - administratori cu puteri depline şi-au împărţit, în fapt, atribuţiile, s-au reţinut dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 conform cărora pârâtul nu era îndreptăţit să efectueze orice operaţiune în lipsa acordului expres al celuilalt administrator.

Totodată, instanţa a reţinut incidenţa art. 79 şi art. 81 din Legea nr. 31/1990, constatând că pârâtul a încheiat acte în care avea interese contrare societăţii, fără înştiinţarea celuilalt administrator, cât şi prin retragerea unor sume importante de bani din societate, fără vreo justificare.

Prin urmare, excluderea pârâtului din societate s-a dispus în temeiul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, făcându-se şi aplicarea art. 223 alin. (3) cu privire la părţile sociale.

În considerentele soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale, prima instanţă a reţinut că faptele imputate reclamantului s-au produs după apariţia stării conflictuale dintre părţi şi după declanşarea litigiului şi, în aceste condiţii, reacţiile reclamantului nu pot fi apreciate ca fiind ostile societăţii.

Reţinând caracterul subsidiar al cererii de dizolvare a societăţii, precum şi soluţia de excludere a pârâtului, instanţa a apreciat că nu se mai impune analiza acesteia.

Cererea expertului a fost admisă în considerarea art. 213 alin. (2) C. proc. civ., iar cea cu privire la cheltuielile de judecată, în baza art. 274 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins ca nefondat.

În motivarea deciziei au fost reţinute aceleaşi aspecte de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe cu privire la faptele imputate pârâtului şi care au condus la concluzia îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 pentru excluderea sa din societate, arătându-se, în plus, că noţiunea de fraudă în dauna societăţii presupune prejudicierea conştientă, intenţionată de către administrator a intereselor societăţii, prin acte juridice de natură a micşora substanţial patrimoniul acesteia, cu consecinţe directe asupra lui affectio societatis.

De asemenea, în legătură cu acţiunea reconvenţională s-a reţinut că, în mod corect a fost respinsă, nefiind făcută dovada că, prin acţiunile sale, reclamantul are vreo culpă care să atragă excluderea sa din societate. În plus, cererea de dizolvare are caracter subsidiar, primează interesul social reprezentat de menţinerea existenţei societăţii, în cadrul căreia conflictul dintre asociaţi s-a remediat prin excluderea unuia dintre aceştia.

Este de menţionat că, în apel, petentul B. (senior) a formulat la 9 noiembrie 2015 cerere de intervenţie în interesul apelantului-pârât B., care s-a respins în principiu, prin încheierea din 25 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Constanţa.

Soluţia a fost menţinută prin respingerea ca inadmisibil a recursului, în baza deciziei nr. 1113 din 9 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, împotriva încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2015, B. (senior) a declarat recurs solicitând admiterea cererii de intervenţie.

Pârâtul B. a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, cât şi împotriva încheierii de şedinţă din 7 octombrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a respins excepţia nulităţii actelor de procedură îndeplinite de apărătorul intimaţilor.

Prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 şi a încheierii de şedinţă din 7 octombrie 2015 şi de pârâtul B. senior împotriva încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În argumentarea soluţiei pronunţate, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că reclamantul A. şi pârâtul B. au calitatea de asociaţi în cote egale şi totodată administratori ai S.C. C. S.R.L., partajându-şi atribuţiile, în sensul că reclamantul s-a angajat să asigure resursele financiare necesare desfăşurării activităţii, în timp ce pârâtul s-a ocupat efectiv de actele şi operaţiunile necesare obiectului de activitate al societăţii. Cele două părţi deţin calitatea de asociaţi împreună şi cu alte persoane într-un grup de firme ce au ca scop construirea şi exploatarea unor parcuri eoliene.

Pe parcursul timpului, relaţiile dintre asociaţi s-au deteriorat şi au apărut grave neînţelegeri urmate de declanşarea a numeroase litigii privitoare la societăţile comerciale din grup, inclusiv plângeri penale.

Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut că sunt îndeplinite condiţiile excluderii pârâtului pe temeiul de drept invocat, şi că această concluzie se fundamentează pe probatoriul administrat.

Stabilirea faptelor de natura celor ce pot conduce la excluderea asociatului administrator este atributul suveran al primei instanţe sau a instanţei de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia, cu condiţia motivării hotărârii sub acest aspect.

În speţă s-a reţinut motivat, prin raportare la probe, că pârâtul a încheiat acte şi operaţiuni cu scopul sustragerii unor bunuri din patrimoniul societăţii, prin vânzare, fără a menţiona toate contractele în contabilitate, şi în lipsa unor raporturi de evaluare a bunurilor înstrăinate la preţul de achiziţie, a deturnat fondurile societăţii prin achiziţii imobiliare la preţuri mari şi plata unor servicii fără existenţa documentelor justificative, precum şi prin retragerea unor sume semnificative. S-a apreciat că, în raport cu urmările produse contrare interesului societar, aceste fapte sunt grave şi au urmărit obţinerea de profit, de situaţii avantajoase personale pentru pârât, rezultând, prin urmare, că au fost săvârşite cu intenţie, contrar afirmaţiilor recurentului.

Prin urmare, faptele sancţionabile cu acest caz de excludere din societatea cu răspundere limitată reprezintă o deturnare a exerciţiului drepturilor asociaţilor de la scopul lor social, o conduită care nu respectă coordonatele şi rigorile interesului societar, iar asociatul vinovat de fraudă încalcă obligaţia de affectio societatis, adică obligaţia de fidelitate faţă de societate şi faţă de ceilalţi asociaţi, făcând raportul său juridic obligaţional cu ceilalţi asociaţi şi cu societatea rezolubil. Astfel, încetarea raportului său societar se face prin excludere, care are natura juridică a unei sancţiuni societare.

Societatea cu răspundere limitată este o asociere intuitu personae, astfel că pierderea încrederii într-un asociat din cauza conduitei culpabile a acestuia faţă de societate este un motiv temeinic de excludere.

S-a mai reţinut că recurentul şi-a întemeiat criticile pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., însă astfel cum sunt dezvoltate în memoriile de recurs, criticile pun în discuţie reaprecierea probelor administrate, cu scopul stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută motivat de instanţele de fond.

În speţă, din analiza susţinerilor recurentului a rezultat că, deşi a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile aduse deciziei din apel prezintă, într-o proporţie covârşitoare, o succesiune de fapte şi afirmaţii, reinterpretări ale probelor, referiri la situaţii şi stări de fapt, fără a se indica expres normele de drept material sau procedural greşit aplicate sau încălcate.

Cu toate acestea, excepţia nulităţii recursului nu a fost primită, pe motiv că aceasta poate viza cererea de recurs în întregul său şi nu doar anumite critici pe care recurentul le încadrează într-un motiv sau altul de nelegalitate.

Din această perspectivă, criticile care se referă la neadministrarea probei cu o nouă expertiză în apel nu au fost reţinute. Astfel, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi a concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor administrate. În plus nu s-a invocat încălcarea unor norme procedurale care reglementează administrarea probelor şi nu s-a dovedit vreo cauză de nulitate a expertizei administrate în primă instanţă. Împrejurarea că expertiza nu a evidenţiat toate contractele de vânzare-cumpărare şi activitatea contabilă pentru perioada 2012-2014, şi criticile în legătură cu aceste aspecte reprezintă o invocare a propriei culpe de către recurent, atât din perspectiva atribuţiilor de gerare asumate, cât şi privind prin prisma conduitei adoptate la solicitările reclamantului de a-i fi puse la dispoziţie atât lui, cât şi expertului, la momentul efectuării expertizei contabile, a actelor care privesc S.C. C. S.R.L..

S-a mai reţinut că recurentul a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. însă niciuna dintre criticile recurentului nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita interpretare a probelor, care, aşa cum s-a arătat, nu constituie motiv de casare sau modificare a deciziei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., s-a invocat contrarietatea considerentelor deciziei.

Astfel s-a susţinut că, deşi instanţa de apel reţine că cei doi asociaţi au această calitate şi în alte societăţi comerciale, totuşi, respinge apărările şi probele pârâtului-apelant referitoare la informările aduse la cunoştinţa reclamantului-intimat cu privire la cheltuielile şi desfăşurarea activităţii la nivel de societate şi apreciază că probele administrate vizează altă societate.

Nici această critică nu a putut fi primită, întrucât, din nou se urmăreşte repunerea în discuţie a modului în care s-a realizat interpretarea probelor.

S-a mai reţinut că, în continuarea acestui motiv de recurs, recurentul revine la criticile prin care, sub pretextul aplicării greşite a prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, îşi exprimă nemulţumirile în legătură cu modul în care au fost apreciate probele şi care au condus la stabilirea unor fapte eronate, sancţionate greşit cu excluderea sa din societate.

În legătură cu fapta de a nu pune la dispoziţia celuilalt asociat a documentelor contabile şi aprecierea greşită a acesteia ca motiv de excludere, s-a reţinut că această inacţiune sau omisiune a generat suspiciunile şi starea de neîncredere a celuilalt asociat-administrator, constituind premisa formulării cererii de chemare în judecată, după ce opoziţia pârâtului s-a manifestat în continuare, chiar şi după obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de obligarea punerii la dispoziţie a documentelor societăţii.

S-a criticat şi omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la repartizarea sumei ce i se cuvine asociatului exclus, din valoarea părţilor sociale.

Deşi procedura de excludere este una judiciară, stabilirea contravalorii părţilor sociale ale asociatului exclus nu este, în principiu, un petit al acţiunii, astfel că evaluarea se face ulterior pronunţării hotărârii de excludere.

În speţă, s-a constatat că nu a fost o omisiune a instanţei. Aceasta s-a pronunţat, respingând însă ca prematură cererea, în considerarea dispoziţiilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reţinând că asociaţii sunt în măsură să facă o primă evaluare a părţii care i se cuvine asociatului exclus, în condiţiile în care, potrivit art. 225 acesta rămâne obligat pentru operaţiunile în derulare până la rămânerea definitivă a hotărârii de excludere. Soluţia a fost menţinută în apel, pentru aceleaşi considerente.

S-a reţinut că nici în privinţa modului de soluţionare a cererii reconvenţionale, criticile recurentului nu privesc încălcarea sau aplicarea greşită a legii, ci, se tinde la reaprecierea probelor, fapt care este incompatibil cu calea de atac a recursului, iar restul criticilor nu reprezintă decât o succesiune de fapte care, în opinia sa nu au fost avute în vedere în mod greşit şi care conduc la aceeaşi concluzie, potrivit căreia reclamantul era cel care trebuia exclus din societate.

În ceea ce priveşte cererea de dizolvare a S.C. C. S.A., formulată în subsidiar de către pârât, şi criticile referitoare la neadoptarea acestei soluţii s-a reţinut că această măsură reprezintă o soluţie excepţională şi se pronunţă numai în situaţii fără ieşire în care societatea este împiedicată să funcţioneze. Dacă societatea poate funcţiona chiar în prezenţa unui conflict între asociaţi, iar asociatul vinovat de apariţia crizei formulează o cerere de dizolvare a societăţii, ca răspuns la cererea de excludere formulată de celălalt asociat, cum este situaţia în speţă, există un motiv în plus pentru ca asociatul în cauză să fie exclus, dispariţia spiritului de affectio societatis fiind evidentă în acest caz.

S-a mai reţinut că prin recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 7 octombrie 2015 este criticată soluţia prin care s-a respins cererea de constatare a nulităţii actelor procedurale întocmite de reprezentanţii convenţionali ai reclamantului, pe motiv că aceştia sunt în conflict de interese, exercitând activităţi specifice pentru părţi aflate în poziţii procesuale opuse, în cauze conexe. Însă, existenţa conflictului de interese în legătură cu exercitarea profesiei de avocat poate fi supusă doar analizei consiliului baroului din care avocatul respectiv face parte şi nu printr-o cerere directă în justiţie, prin care se invocă nulitatea actelor de procedură.

În plan procesual, excepţia care poate fi invocată, în legătură cu mandatul dat avocatului, vizează lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

În ceea ce priveşte recursul declarat de B. (senior), acesta a fost respins ca nefondat, constatându-se că instanţa a aplicat corect dispoziţiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.

Astfel, s-a reţinut că natura juridică a intervenţiei accesorii de care se prevalează recurentul, conform art. 49 alin. (1) C. proc. civ. este de apărare. Or, B. (senior) tinde, prin cererea formulată, la valorificarea unui drept personal pe care pretinde că îl deţine, în baza unor contracte de fiducie, respectiv de cesiune, asupra cotei de 25% din valoarea la capitalul social aferentă asociatului B..

Cum, potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenţie în interes personal se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor, recurentul a susţinut nefondat că scopul cererii sale de intervenţie în faza apelului nu urmăreşte un interes propriu.

Împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016,Top of FormBottom of Form a formulat cerere de revizuire revizuentul B., în temeiul art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, anularea hotărârii sus-menţionate şi, rejudecând recursul, să se dispună admiterea acestuia, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de intimat ca nefondată.

A arătat că motivul revizuirii este decizia penală nr. 286 din 24.11.2021, pronunţată de I.C.C.J. în dosarul nr. x/2018, prin care a fost condamnată, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, avocata care a introdus acţiunea de excludere faţă de revizuentul de azi.

În motivare, revizuentul a arătat că există înscrisuri noi si hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile menţionate.

După prezentarea situaţiei de fapt şi a istoricului litigiului dintre părţi, revizuentul a susţinut că cererea de revizuire este formulată în termenul de o lună de la pronunţarea hotărârii penale definitive nr. 286 din 24.11.2021 din dosarul nr. x/2018, care este motivul de revizuire din prezentul dosar.

Decizia penală definitivă din dosarul x/2018 şi încheierea penala definitivă din dosarul x/2020, a susţinut revizuentul, demonstrează că acesta nu a fraudat societatea şi nu a cumpărat terenurile ca să o fraudeze, cum în mod nefondat se reţine în decizia civilă a cărei revizuire se solicită.

Prin rechizitoriu, prin decizia penala definitivă din dosarul x/2018 şi prin încheierea penală definitivă din dosarul x/2020, organul de cercetare penala, Parchetul General prin DNA-Serviclul Teritorial Constanta, precum şi Curtea de Apel Bucureşti, I.C.C.J. şi Tribunalul Constanţa, constată ca sumele de bani au fost în realitate predate avocatei E., apărătoarea convenţională a intimaţilor, anterior introducerii acţiunii de excludere, iar celelalte sume au fost predate către Preşedintelui Consiliului Judeţean la solicitarea lui A. şi F., şi nu, aşa cum constată decizia civilă, că ar fi fost însuşite de revizuent pentru a frauda societatea.

Mai mult, reţinerea potrivit căreia revizuentul şi-ar fi însuşit banii societăţii a fost deja infirmată prin decizia penală definitivă din cadrul dosarului penalx şi prin încheierea penală definitivă din cadrul dosarului penal x/2018

Deciziile penale constată că A. şi-a însuşit banii societăţii şi, din aceste motive, societatea nu a mai putut să îşi îndeplinească datoriile, în plus instanţa penală din dosarul x/2018 constatând că însuşirea biletelor la ordin de către A. a vătămat societatea.

Astfel, situaţia de fapt nu corespunde situaţiei pretins stabilite de către instanţa de recurs.

Revizuentul a arătat că CCR a statuat, prin decizia 866/2015, că cererea de revizuire este o cale de atac pentru restabilirea adevărului în cauză.

La acest moment, a susţinut revizuentul, sunt mai multe adevăruri alternative, respectiv constatările organelor penale: din dosarul x/2018, care o condamnă pe avocata intimaţilor pentru trafic de influenţă şi spălare de bani; din dosarul penal x/2020; din dosarul penal x/2016; din dosarul penalx; din dosarul penal x/2018 şi adevărul constatat de către decizia de excludere, care pretinde contrariul faţă de deciziile penale.

Prin urmare, se impune, în vederea restabilirii adevărului în cauză şi a situaţiei de fapt, admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea cauzei.

Neadmiterea acestei cereri duce la existenţa mai multor adevăruri alternative, şi anume cele constatate de instanţele penale şi cele constatate de instanţa civilă.

Conform art. 28 C. proc. pen.., constatările instanţei penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fapta şi persoana, subliniindu-se că prin decizia Curţii de Apel şi a I.C.C.J. din dosarul x/2018, s-a stabilit definitiv că avocata intimaţilor a primit suma de peste 430.000 Euro.

Sentinţa Tribunalului Constanţa din dosarul x/2011, menţinută apoi de Curtea de Apel Constanţa şi, ulterior, de I.C.C.J. în dosarul x/2016, în sensul ca părţile sociale ale revizuentului să fie transferate către A., fără să se ţină cont că acesta deţinea doar 25% din părţile sociale, este în contradicţie cu propria hotărâre stabilită în încheierea de şedinţa din data de 25.11.2016, respectiv că excluderea revizuentului nu afectează drepturile şi obligaţiile, aşa cum rezultă din contractul de fiducie şi cel de cesiune.

Statuările instanţei penale şi declaraţia de inculpat a numitului A., precum şi constatările instanţei civile germane, in dosarul dosarul x, arată, toate, cum s-au întâmplat în fapt lucrurile şi care este realitatea.

Instanţa penală constată, în contradicţie cu afirmaţiile instanţelor civile din dosarul x/2016, că A. şi-a însuşit biletele la ordin şi, din acest motiv, societatea nu a mai putut să îşi îndeplinească obligaţiile de plată faţă de terţi; de asemenea, nu numai că şi-a însuşit biletele la ordin, dar a şi formulat cerere de excludere pe motiv că revizuentul ar fi cumpărat terenurile de la tatăl său, când realitatea este cea constatată de organul de urmărire penală, şi nu cea constatată de instanţele civile.

Totodată, mai arată revizuentul, D.N.A. şi instanţa penală, constată cum au fost transferaţi banii, contrar afirmaţiilor din dosarul civil care pretinde că acesta ar fi fraudat societatea.

Revizuentul a mai susţinut că orice decizie ulterioară, pe care a obţinut-o a ajuns la altă concluzie decât cea civilă, a cărei revizuire se solicită.

Se arată că decizia penala nr. 286/24.11.2021 din dosarul nr. x/2018, reprezintă act nou şi, deopotrivă, decizie potrivnică ce încalcă pretinsa autoritate de lucru judecat.

Încheierea penală nr. 178/23.04.2021 din dosarul x/2020 se bazează pe un act care se afla pe rolul Parchetului înainte ca decizia de excludere să rămână definitivă şi irevocabilă, adică inaintea terminării dosarului civil, dosarul penal fiind pe rol din anul 2016 - dosar x/2016

Astfel, susţine revizuentul, toate argumentele instanţei civile pentru care a fost exclus încep "să se evapore" prin deciziile instanţelor penale la care a fost nevoit să apeleze în lipsa unui proces echitabil în ceea ce priveşte aflarea adevărului.

Faţă de cele expuse, se impune retractarea hotărârii atacate pentru că a rămas fără suport probatoriu, neretractarea ei însemnând ca erorile judiciare a căror lămurire se urmăreşte să rămână definitive, ceea ce este de neconceput.

Din înscrisul nou - decizia penala nr. 286/24.11.2021 a I.C.C.J. din dosarul x/2018, rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că asociatul şi administratorul au avut cunoştinţă de activitatea prestată de către revizuent, de faptul că nu a fost plătit pentru aceste prestaţii şi ca el şi-a însuşit banii, precum şi faptul că afirmaţiile faţă de instanţele civile sunt false şi eroante.

Revizuentul a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., înscrisul pe care îşi fundamentează cererea de revizuire fiind decizia penală definitivă de condamnare a apărătoarei intimaţilor reclamanţi (cea care a introdus acţiune de excludere după ce a primit sume considerabile de bani de la intimaţii reclamanţi prin intermediul său, fapt ce dovedeşte ca nu acesta şi-a însuşit banii societăţii, asa cum instanţele de fond, apel şi recurs pretind), coroborat cu înscrisul nou - încheierea penală nr. 178 pronunţată la data de 23.04.2021, în dosarul x/2020, prin care instanţa clasează faptele pe motiv de prescripţie, din dosarul x/2016

S-a arătat că hotărârea a cărei revizuire se solicită evocă fondul, deoarece este pronunţată de o instanţă de recurs, concluzie ce rezultă şi din decizia nr. 137/25.01.2018, pronunţată de ICCJ în dosarul x/2017, care are autoritate de lucru judecat, astfel că cererea sa este admisibilă.

Că este aşa rezultă din chiar textul de lege (art. 322 alin. (1) C. proc. civ.), dar şi din decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015.

Astfel, evocarea fondului este condiţie obligatorie numai în cazul hotărârilor date de o instanţă de recurs, nu în cazul hotărârilor rămase definitive în instanţa de apel (cum este cazul de faţă) sau prin neapelare. In cazul de faţă, însuşi dosarul de recurs a evocat fondul, deoarece au fost excepţii invocate, care au fost conexate cu fondul cauzei.

Orice decizie care ar admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire în cazul de faţă ar fi contrară situaţiei de fapt, autorităţii de lucru judecat, deciziei Curţii Constituţionale nr. 866/2015 şi prevederilor legale.

Documentele noi şi hotărârile noi, încheierea penala nr. 178/23.04.2021, din dosarul x/2020, infirmă afirmaţiile instanţei de judecată civile care a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită şi constată că documentele noi nu erau în posesia revizuentului la momentul soluţionării cauzei civile.

Aşadar, decizia a cărei revizuire se solicită este rezultatul unei situaţii care nu corespunde realităţii, realitatea fiind cea reţinută de instanţa penală care a dispus condamnarea doamnei avocat, situaţie care impune revizuirea deciziei pronunţate.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul apreciază că inscrisurile noi în baza cărora se impune revizuirea sunt reprezentate de hotărârea penală nr. 139/F/29.07.2020 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti şi decizia nr. 286/2021 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

In final, revizuentul a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, respectiv: cererea de revizuire vizează o hotărâre definitivă, pronunţată de către Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul x/2016 - decizia civilă nr. 1618 din 07.11.2017; decizia evocă fondul, fiind pronunţată în recurs; după pronunţarea deciziei, o instanţă penală a pronunţat o hotărâre definitivă prin care a constatat săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, autorul falsului şi vinovăţia acestuia, constatându-se astfel legătura dintre cauza penală şi prezenta acţiune prin care s-a decis excluderea sa.

La 2 februarie 2022, intimata C. S.R.L. a transmis, prin e-mail, întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul art. 323 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi, în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În acest sens a susţinut că, întrucât cele două hotărâri au fost pronunţate de către completuri aflate în cadrul secţiei civile şi, respectiv, penale ale instanţei supreme, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă superioară comună.

Totodată, a invocat şi inadmisibilitatea revizuiri, câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 322 din C. proc. civ., pot face obiectul cererii de revizuire, hotărârile pronunţate de instanţele de recurs, doar în măsura în care acestea evoca fondul, or, în cazul de faţă, prin decizia nr. 1618/07.11.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus respingerea ca nefondate a recursurilor.

La 6 aprilie 2022, ora 9:00, revizuentul a transmis, prin e-mail, "răspuns la întâmpinare", prin care a invocat, în esenţă, lipsa calităţii de reprezentant legal a doamnei G. (pretins administrator al intimatei), lipsa calităţii de reprezentant convenţional a apărătorului intimatei (avocat în cadrul S.C. H.), arătând că se înscrie în fals faţă de actele intocmite de intimată; totodată, pentru motivele expuse în cuprinsul actului procedural, a solicitat suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2019 şi dosarului civil nr. x/2019, precum şi respingerea excepţiei necompetenţei materiale şi a inadmisibilităţii cererii de revizuire.

In conformitate cu decizia nr. 866/2015 a CCR, revizuentul a arătat că înţelege să invoce excepţia de neconstituţionalitate a art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

Consideră că textul de lege menţionat este neconstituţional, deoarece norma este imprevizibilă şi neclară raportat la deciziile penale sau ordonanţele penale, fiind contrară prevederilor reglementate de art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 24 din Constituţie, precum şi art. 6 CEDO raportat la art. 20 din Constituţie, în ceea ce priveşte hotărârile contradictorii ale altor instanţe de acelaşi grad sau de alte grade diferite pronunţate de instanţe naţionale sau ale altor I. ale Uniunii Europene.

Art. 322 punctele 5 si 7 C. proc. civ. este neconstituţional, deoarece legiuitorul nu a avut în vedere extinderea lui asupra hotărârilor penale.

Revizuentul mai susţine că art. 322 punctul 5 şi 7, fiind un text limitativ, nu prevede ce se întâmplă în cazul unor decizii penale care constată contrariul faţă de deciziile civile.

Conform art. 28 C. proc. pen.. constatările instanţelor penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte fapta şi persoana, iar constatările contradictorii a situaţiei de fapt impun retractarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Or, prevederile art. 322 punctul 5 si 7 aşa cum sunt formulate nu permit aplicarea sau revizuirea în baza deciziilor penale.

Drept urmare se impune sesizarea Curţii Constituţionale privind încălcarea drepturilor din articolele Constituţiei sus menţionate.

Sesizarea Curţii Constituţionale se impune suplimentar şi sub aspectul faptului că art. 322 punctele 5 si 7 C. proc. civ., ca şi jurisprudenţa şi doctrina în acest sens, nu ţine cont de hotărâri penale contradictorii care constată o altă situaţie de fapt faţă de hotărârile civile.

In concluzie, se impune sesizarea Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 322 punctul 5 si 7 C. proc. civ., în ceea ce priveşte hotărâri definitive penale, cât şi hotărâri contradictorii civile ale altor instanţe intracomunitare.

A mai susţinut revizuentul că, şi în cazul în care s-ar presupune că nu ar fi admisibilă cererea de revizuire în baza deciziei penale de condamnare, aceasta tot este admisibilă prin prisma înscrisului nou.

În final, revizuentul arată că şi celelalte condiţiile de admisibilitate ale unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale sunt îndeplinite.

Examinând cererile şi excepţiile cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al intimatei şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional a apărătorului intimatei, invocate de revizuentul B., ca neîntemeiate, potrivit considerentelor ce succed:

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată, din coroborarea art. 209 alin. (1) şi (2) C. civ. şi art. 197 din Legea nr. 31/1990, că o societate cu răspundere limitată este reprezentată în raporturile cu terţii prin administratorul său numit în condiţii legale prin actul constitutiv sau de adunarea generală.

Sub aspect procesual, în reglementarea C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căruia a fost pronunţată decizia a cărei revizuire se solicită, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ. părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant, iar conform art. 68 alin. (1) C. proc. civ., procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaţilor.

Totodată, potrivit art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită.

Înalta Curte reţine că, în speţă, intimata C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, ataşând împuternicirea avocaţială având inserate menţiunile impuse de Anexa II la Statutul profesiei de avocat.

Având în vedere că, potrivit evidenţelor Oficiului Registrului Comerţului, doamna G. are calitatea de reprezentant legal al societăţii C. S.R.L., aceasta fiind astfel învestită cu puterea de a reprezenta societatea în raporturile cu terţii şi în justiţie, ţinând cont de împrejurarea că la dosar se regăseşte împuternicirea avocaţială prin care H. a făcut dovada calităţii de reprezentant al intimatei S.C. C. S.R.L., conform dispoziţiilor art. 68 alin. (1) C. proc. civ. şi Legii nr. 51/1995, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al intimatei şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional a apărătorului intimatei.

De asemenea, Înalta Curte va respinge cererea revizuentului B. privind înscrierea în fals, ca inadmisibilă, reţinând următoarele:

În cauză, revizuentul a înţeles să se înscrie în fals cu privire la împuternicirea avocaţială, prin care S.C. H. a făcut dovada calităţii de reprezentant convenţional al intimatei, în baza Legii nr. 51/1995, precum şi faţă de actele intocmite de intimată.

Procedura de înscriere în fals, prevăzută de legislaţia procesuală civilă nu se referă la înscrisuri, precum cele emise de avocat, în dovedirea calităţii sale, ci are în vedere înscrisuri care se opun părţii care denunţă înscrisul ca fals şi care sunt folosite în probaţiune.

Ipoteza prevăzută de lege nu se regăseşte în speţă, revizuentul nefiind persoana care a semnat contractul de asistenţă juridică în baza căruia a fost emisă împuternicirea avocaţială aflată la dosarul cauzei, acesta fiind terţ faţă de raportul juridic respectiv.

Totodată, se reţine că simplele susţineri ale revizuentului cu privire la pretinse falsuri asupra documentelor de justificare a calităţii de reprezentant convenţional, respectiv a actelor întocmite de intimată, nu sunt suficiente pentru admiterea unei astfel de cereri.

Aşadar, cum situaţia factuală invocată în speţă nu se încadrează în ipoteza prevăzută de lege, cererea revizuentului va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Referitor la cererile de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2019, formulate de revizuentul B., Înalta Curte le va respinge ca neîntemeiate, având în vedere următoarele:

Deşi recurentul nu indică niciun temei de drept în baza căruia înţelege să solicite suspendarea judecăţii cauzei, incidente sunt dispoziţiile art. 244 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. (1) din C. proc. civ. "Instanţa poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi; 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".

Dispoziţiile legale anterior evocate, care reglementează suspendarea facultativă a judecăţii, oferă judecătorului opţiunea de a aprecia asupra oportunităţii aplicării acestei măsuri faţă de împrejurările concrete ale cauzei.

Analizând motivele invocate în argumentarea cererilor de suspendare în raport de textele normative incidente, Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale evocate şi, în plus, apreciind asupra oportunităţii suspendării, având în vedere, totodată, caracterul facultativ al normelor menţionate, constată că nu se impune luarea acestei măsuri, sens în care respinge ca neîntemeiate cererile formulate de revizuent.

Referitor la excepţia necompetenţei materiale, în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocată de intimata C. S.R.L., prin întâmpinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere următoarele:

Potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ. "În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice. Când cele două instanţe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripţii judecătoreşti deosebite, instanţa mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanţei care a dat prima hotărâre".

Aşadar, criteriile de identificare a instanţei competente a se pronunţa asupra cererii de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., sunt exprimate neechivoc în cuprinsul art. 323 alin. (2) teza I din C. proc. civ.

Completul de 5 judecători, indicat de intimată ca fiind instanţa competentă, nu are nici atributul şi nici caracterul conferit instanţei mai mari în grad, în sensul prevăzut de legea procesual civilă cu referire la normele cuprinse în art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.

Nicio reglementare legală în materie civilă nu prevede o ierarhie între secţiile civile, respectiv secţia penală şi celelalte formaţiuni de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 19 alin. (21) din aceeaşi lege, rezultând faptul că, în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este instanţa mai mare în grad faţă de secţiile acestei instanţe.

Legiuitorul a reglementat expres competenţa completului de 5 judecători în materie civilă/penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că acestei formaţiuni de judecată nu îi poate fi atribuită o competenţă extinsă pe cale de interpretare în alte situaţii decât cele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Cum hotărârile considerate potrivnice sunt pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cum în sistemul de organizare judiciară nu există o instanţă mai mare în grad celor care au pronunţat hotărârile judecătoreşti potrivnice, excepţia necompetenţei materiale, invocate de intimată, va fi respinsă.

Trecând la examinarea admisibilităţii cererii de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Art. 322 C. proc. civ. prevede că pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când se evocă fondul, pentru motivele prevăzute expres şi limitativ la pct. 1 - pct. 10 din acelaşi articol.

Textul de lege anterior evocat stabileşte condiţiile de admisibilitate ale revizuirii, indicând hotărârile care pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

În privinţa hotărârilor date de o instanţă de recurs este instituită condiţia de admisibilitate a evocării fondului, care presupune aplicarea altor dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută în cauză şi darea unei dezlegări diferite raportului juridic dedus judecăţii.

Motivele de revizuire invocate de revizuent în susţinerea cererii vizează dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ.

Conform acestor prevederi, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:"dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere" (pct. 5 C. proc. civ.), respectiv:

"dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate" (pct. 7 C. proc. civ.).

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 327 alin. (1) din C. proc. civ., dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt guvernate de principiul legalităţii, regulă cu valoare de ordin constituţional, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin decizia nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ce face obiectul cererii de revizuire, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 şi a încheierii de şedinţă din 7 octombrie 2015 şi de pârâtul B. senior împotriva încheierii de şedinţă din 25 noiembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cât priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind atacată cu revizuire o hotărâre de respingere ca nefondat a unui recurs Înalta Curte constată că hotărârea dată în recurs nu îndeplineşte cerinţa de admisibilitate a evocării fondului, impusă de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. din 1865.

Or, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii şi pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procesuale, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Chiar dacă revizuentul a invocat referitor la condiţia evocării fondului autoritatea de lucru judecat a unor decizii irevocabile, instanţa supremă reţine că jurisprudenţa din România, nu este izvor de drept şi, ca atare, nu obligă instanţele decât în măsura în care hotărârile sunt pronunţate în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, reprezentat de recursul în interesul legii, remediu al practicii neunitare a instanţelor. Prin urmare, invocarea autorităţii de lucru judecat nu poate fi primită.

Cât priveşte motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune ca hotărârea care se solicită a fi anulată, să fie ulterioară celei a cărei putere de lucru judecat se pretinde că o încalcă.

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării principiului autorităţii de lucru judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

Se impune precizarea faptului că instanţa competentă să se pronunţe asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri pronunţate.

De altfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

În speţă, potrivit petitului cererii de revizuire, revizuentul, a solicitat, invocând şi dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., admiterea cererii, anularea deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016 şi, rejudecând recursul, a solicitat să se dispună admiterea acestuia, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de intimat ca nefondată, motivul revizuirii fiind decizia penala nr. 286 din 24.11.2021, pronunţată de I.C.C.J. în dosarul nr. x/2018, prin care a fost condamnată, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, avocata intimaţilor-reclamanţi, care a introdus acţiunea de excludere faţă de revizuentul de azi.

Aşadar, revizuentul înţelege să solicite anularea deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, situaţie în care cererea de revizuire este inadmisibilă, având în vedere că hotărârea pretins potrivnică, respectiv decizia penală nr. 286/24.11.2021, dată de I. C. civ..J, secţia Penală din dosarul nr. x/2018, a fost pronunţată ulterior hotărârii a cărei revizuire se solicită, neputând fi astfel îndeplinită condiţia încălcării principiului puterii de lucru judecat de către hotărârea atacată, câtă vreme decizia pretins potrivnică nici nu exista.

O cerere de revizuire, care tinde la anularea primei hotărâri, cum este situaţia de faţă, iar nu a celei de a doua, este inadmisibilă.

Prin urmare, pretinsa contrarietate de hotărâri nu se poate înlătura, în conformitate cu prevederile textului legal invocat, decât prin anularea celei de a doua hotărâri.

Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de revizuire întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Totodată, având în vedere soluţia dată cererii de revizuire, Înalta Curte reţine că nu poate analiza solicitarea revizuentului privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care aceasta este formulată în cadrul unui demers judiciar inadmisibil, iar verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 poate fi efectuată doar într-o sferă procesuală permisă de dispoziţiile C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al intimatei şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional a apărătorului intimatei, invocate de revizuentul B., ca neîntemeiate.

Respinge cererea revizuentului B. privind înscrierea în fals, ca inadmisibilă.

Respinge cererile de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2019, formulate de revizuentul B., ca neîntemeiate.

Respinge ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale invocată de intimata C. S.R.L..

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2022.