Pension revision inadmissible for failure to prove contrary judgments violating res judicata rather than mere error in applying mandatory jurisprudence

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi, prin reprezentant legal, recalcularea pensiei pentru limită de vârstă având în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani, obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia calculată având în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 ani şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 28.06.2015, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 727/6.10.2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi, s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi la revizuirea drepturilor de pensie acordate reclamantului, cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani şi plata diferenţelor de pensie pe perioada 28.06.2015 - 31.12.2015, actualizate cu rata inflaţiei până la data plăţii.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantul A. şi pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi.

Prin decizia civilă nr. 527/2021 din 8 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Galaţi, împotriva sentinţei civile nr. 727/6.10.2020 pronunţată de Tribunalul Galaţi. A fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 727/06.10.2020 a Tribunalului Galaţi în sensul că a fost respinsă în totalitate acţiunea ca nefondată. Totodată, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 727/6.10.2020 pronunţate de Tribunalul Galaţi.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 782/2021 din 5 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă, Curtea reţinând că revizuentul nu s-a raportat la existenţa a două hotărâri definitive contradictorii pronunţate în acelaşi litigiu în care să existe tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A..

Recurentul invocă încălcarea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că instanţa nu şi-a verificat din oficiu competenţa, iar Curtea de Apel Galaţi nu era competentă să judece cererea de revizuire, ci Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, se arată că hotărârea atacată i-a fost comunictă fără a avea semnăturile membrilor completului de judecată.

Referitor la netemeinicia deciziei se arată că cererea de revizuire a fost întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi că a probat că decizia nr. 527/8/06.2021 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată în dosarul nr. x/2019 este nelegală deoarece încalcă obligativitatea respectării Deciziei nr. 11/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Se arată că Decizia nr. 11/2015 este obligatorie în toate litigiile care sunt incidente acesteia, respectiv în cele care au ca părţi pensionari şi casele de pensii, cu acelaşi obiect şi cauză, şi anume, recalcularea pensiilor aferente Legii nr. 3/1977 în conformitate cu H.G. nr. 1550/2004 şi O.U.G. nr. 4/2005, prin urmare, există şi identitate de obiect.

Recurentul consideră că, potrivit argumentelor instanţei, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu ar putea fi aplicat niciodată, şi în consecinţă, dreptul convenit, dovedit şi cerut prin acţiune este iluzoriu şi nu unul efectiv.

În susţinerea cauzei privind calitatea procesuală şi dreptul convenit, recurentul invocă şi Decizia nr. 2/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a reţinut că, calitatea procesuală definită de art. 36 C. proc. civ. ca rezultând din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios dedus judecăţii, nu presupune şi o confuziune cu dreptul substanţial, fiind suficient să existe doar un raport de conexitate cu acest drept, concretizat în interesul pe care partea trebuie să îl justifice, de a acţiona în justiţie.

În cauză a fost formulată întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca inadmisbil raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

La termenul din 29 martie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce succed.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea recursului, Înalta Curte va înlătura această apărare a intimatei având în vedere că potrivit art. 513 alin. (6) teza I C. proc. civ. dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul.

Cum motivul de revizuire invocat de recurent la prima instanţă este întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce vizează existenţa hotărârilor potrivnice, rezultă că decizia recurată are deschisă calea de atac a recursului, chiar dacă prin hotărârea atacată s-a reţinut inadmisibilitatea revizuirii, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

Recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 5 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., prevede că este nelegală hotărârea dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, "invocată în condiţiile legii".

Înalta Curte reţine că regula de stabilire a competenţei în cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instituită prin dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., prevede că cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre, iar dacă una dintre instanţele de recurs la care se referă aceste dispoziţii este Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, cererea de revizuire se judecă la această instanţă.

Instanţa de revizuire a solicitat lămuriri recurentului-revizuent asupra hotărârilor judecătoreşti a căror autoritate de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată prin decizia criticată şi a reţinut cauza spre soluţionare, observându-se că revizuentul, prezent în şedinţa publică, nu a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de revizuire sesizate, respectiv a curţii de apel.

Prin urmare, chiar şi în situaţia în care nu există o statuare expresă a instanţei de revizuire asupra competenţei în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă este stabilizarea competenţei în favoarea instanţei sesizate, neputând fi pusă, ulterior, în discuţie competenţa direct în recurs, criticile fiind, pentru acest motiv, înlăturate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stabileşte că este nelegală hotărârea dată, dacă instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Criticile recurentului privind nulitatea hotărârii comunicate pentru lipsa semnăturilor completului de judecată care a soluţionat revizuirea sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că după redactare, hotărârea se semnează de către membrii completului de judecată colegial, precum şi de către grefier, potrivit art. 426 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea fiind întocmită în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei.

Rezultă deci că, neaflându-se în ipoteza reglementată prin dispoziţiile art. 426 alin. (6) C. proc. civ., ci în cea reglementată de art. 427 din C. proc. civ., hotărârea se comunică din oficiu părţilor din proces, în copie, deci fără semnăturile completului de judecată, sancţiunea nulităţii fiind instituită, de altfel, de art. 401 alin. (2) C. proc. civ., în mod exclusiv doar pentru ipoteza nesemnării minutei, nefiind îndeplinite cerinţele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se arată şi că este nelegală soluţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de judecată ar fi apreciat greşit că deciziile nr. 11/2015 şi 2/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru recursului în interesul legii nu sunt hotărâri potrivnice.

Instanţa de revizuire a reţinut că motivele invocate de revizuent nu se circumscriu celor limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru care poate fi admisă cererea de revizuire, ci, prin intermediul acestora, îşi manifestă nemulţumirea legată de modalitatea în care instanţa de apel a soluţionat fondul cauzei, cu nesocotirea deciziilor de unificare a jurisprudenţei pronunţate de instanţa supremă.

Înalta Curte reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de legalitate.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că:

"revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Înalta Curte reţine că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice; hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Confirmând argumentele recurentului, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei de recurs în interesul legii în Monitorul Oficial al României, Partea I şi, constituie deci, izvor secundar de drept.

Pe de altă parte, din chiar motivarea cererii de revizuire şi a căii de atac exercitate, instanţa supremă constată că recurentul a solicitat revizuirea deciziei definitive din apel pentru considerente legate de aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale şi a Deciziei de recurs în interesul legii nr. 11/2015, invocate şi analizate de instanţa de apel, alături de celelalte decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de unificare a jurisprudenţei, incidente în speţă.

Prin urmare, motivarea revizuirii nu a conţinut chestiuni care ţin de încălcarea autorităţii de lucru judecat, aşa cum impun rigorile legii, instanţa de revizuire constatând corect că nu erau întrunite condiţiile de admisibilitate ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că instituirea acestei norme răspunde imperativului respectării autorităţii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării/securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că revizuirea nu poate fi deturnată într-un recurs deghizat de natură a permite reluarea judecăţii apelului şi a se corecta eventuale erori de judecată, privind interpretarea şi aplicarea normelor de drept substanţial şi conformitatea cu hotărârile obligatorii ale instanţei supreme pentru unificarea practicii judiciare, ci exclusiv de a înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în cauze având acelaşi obiect, cauză şi părţi, ceea ce nu era cazul în speţă, cererea de revizuire, astfel cum a fost concepută, neînscriindu-se în ipoteza reglementată de textul de lege.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) şi art. 513 alin. (6) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 782 din 5 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 782 din 5 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2022.