Unfair competition claim against maritime pilotage company null and void for failure to formulate specific cassation critiques

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 din 12.03.2018 la Tribunalul Constanţa, secţia I civilă reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., a solicitat încetarea si interzicerea practicilor de concurenţă neloiala din partea pârâţilor de captare sau atragere a piloţilor maritimi salariaţi ai firmei pentru desfăşurarea activităţilor profesionale-salariale sau de altă natura in cadrul firmei E. S.R.L. si/sau altor firme unde pârâţii persoane fizice sunt salariaţi; încetarea şi interzicerea practicilor de concurenta neloiala din partea pârâţilor de captare-atragere, deturnarea clientelei reclamantei pentru desfăşurarea activitatilor profesionale-comerciale sau de altă natură cu firma pârâtă E. S.R.L., F.

S.A. şi/sau altor firme unde pârâţii persoane fizice sunt salariaţi; încetarea şi interzicerea practicilor de concurenta neloiala din partea pârâţilor de denigrare a reclamantei şi/sau a serviciilor sale, realizată prin comunicarea ori răspândirea de către pârâţi de informaţii care nu corespund realităţii despre activitatea reclamantei de natură să ii lezeze interesele; obligarea pârâţilor in raport de măsura cu care au contribuit fiecare la producerea prejudiciului patrimonial cauzat reclamantei din vina şi in legătură cu munca lor, in solidar, la repararea integrala a prejudiciului patrimonial cauzat reclamantei A.

S.R.L. prin acţiunile de concurenta neloială, din deturnarea clientelei reclamantei, prin obligarea la plata sumelor de bani obţinute sub orice forma de pârâţi din aceste activităţi, evaluate provizoriu la 1.000.000 RON; obligarea pârâţilor in raport de măsura cu care au contribuit fiecare la producerea prejudiciului nepatrimonial cauzat reclamantei din vina şi in legătura cu munca lor, in solidar, la repararea integrala a prejudiciului nepatrimonial - moral (daune morale), cauzat reclamantei prin acţiunile de concurenta neloiala, in cuantum de 500.000 RON (evaluare provizorie); obligarea pârâţilor in solidar ca după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, să suporte cheltuielile de publicare a dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti intr-un ziar de larga circulaţie, pe pagina de internet a Autorităţii Navale Romane, a Administraţiei Porturilor Maritime Constanta, a Consiliului Concurentei, precum şi obligarea pârâţilor din cererea principală la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1.1 indice 1,2,3,7 din Legea nr. 11/12.01.1991, actualizată, privind combaterea concurenţei neloiale, art. 213, 215, 220, 1303, 1357, 1358, 1359, 1369, 1370, 1381, 1382, 1385, 1386 din C. civ., precum şi cele ale art. 254-256 din Codul muncii coroborate cu dispoziţiile de drept comun din C. civ. indicate.

Prin încheierea nr. 1429 din 6 iunie 2018 Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, a constatat natura comercială a cauzei, având ca obiect obligaţia de a face, şi a trimis cauza spre soluţionare secţiei a II-a Civile din cadrul Tribunalului Constanţa.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa civilă nr. 377 din 9 aprilie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

Apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia civilă nr. 322/2020 din 8 octombrie 2020.

La data de 22 ianuarie 2021 împotriva deciziei civile nr. 322/2020 din 8 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei competente în vederea rejudecării acţiunii, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs recurenta a susţinut că instanţa de apel nu motivează hotărârea din punct de vedere al legalităţii competenţei, limitând soluţia la termenii conform legii, fără a susţine un anumit text de lege ce să confere competenţă secţiei specializate în litigii cu profesionişti, deşi ar fi aplicabile în raport de prevederile Codului muncii dispoziţiile speciale ce conferă competenţa de judecată instanţei specializate. Considerentele instanţei de apel asupra pretinsei nesusţineri a apelului în ceea ce priveşte competenţa instanţei de judecată nu sunt reale, deoarece reclamanta a solicitat anularea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei la instanţa competentă potrivit art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.. Cu toate acestea, instanţa de apel s-a considerat îndrituită să soluţioneze cauza privind analiza competenţei ca un incident procedural şi nicidecum ca o problemă de fond.

Recurenta a considerat că litigiul pendinte este de competenţa secţiei I civile a Tribunalului Constanţa, complet specializat-litigii de muncă, prin prisma calităţii speciale a intimaţilor raportat la obiectul cauzei, conform dispoziţiilor speciale din Codul muncii raportate la prevederile materiale ale Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială.

Recurenta a susţinut că modalitatea de încetare a contractelor de muncă ale intimaţilor persoane fizice ce au deţinut calitatea de salariat al reclamantei nu formează obiectul dosarului, concludent fiind faptul că răspunderea este antrenată pentru prejudicii rezultate din executarea contractului de muncă şi nu ca urmare a unor raporturi pur civile ori profesionale.

S-a arătat că natura juridică a litigiului a rămas neclară, nefiind stabilit faptul că litigiile de dreptul concurenţei, raportat la calitatea pârâţilor de angajaţi, ar fi de natură profesională, în condiţiile în care salariatul desfăşoară munca în temeiul unui contract de muncă, nefiind profesionist în exploatarea unei întreprinderi. Practic, instanţa de apel creează un amestec nepermis între dispoziţiile legale de drept civil cu cele de dreptul muncii şi elimină prevederile de dreptul concurenţei, asupra cărora nu prezintă nicio motivare.

Recurenta mai arată că instanţa de apel a analizat art. 39 alin. (2) lit. d) din Codul muncii, însă a considerat că nu este aplicabil în cauză, deoarece contractele de muncă nu ar putea atrage răspunderea salariaţilor din punct de vedere concurenţial.

În concluzie, recurenta consideră ca sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a răspuns punctual motivelor cererii sale, ci s-a rezumat la indicarea unor texte de lege privind raporturile dintre profesionişti, pentru ca ulterior să se contrazică reţinând că acestea nu s-ar aplica şi persoanelor fizice, însă nu a indicat un text legal care să consacre o asemenea derogare.

Prin acţiunile întreprinse de pârâţi este evidentă nerespectarea obligaţiei de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu, fiind încălcate astfel prevederile art. 39 alin. (2) lit. d) din Codul muncii, s-a mai arătat.

Recurenta a susţinut că, în cazurile ce privesc concurenţa nu sunt necesare probe directe sau emise de intimaţi, ca acte juridice pentru a fi reţinute ca atare, ci sunt suficiente indicii fragmentare ce pot conduce la coincidenţe care determină, în lipsa unor explicaţii rezonabile, existenţa unei înţelegeri anticoncurenţiale de dezorganizare a recurentei în sensul Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială.

Instanţa de apel, în accepţiunea recurentei, a aplicat în mod eronat legislaţia specială pentru că în materie concurenţială asemenea interdicţii sunt stipulate generic, în prev. Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială, acţiunea celor vătămaţi fiind analizată de la caz la caz în funcţie de normele şi principiile generale ale materiei - dreptul european al concurenţei şi nicidecum în raport de drept civil.

Deturnarea clientelei prin ajutorul acordat unui competitor de a se autoriza şi de a presta servicii identice prin captarea personalului autorizat, specializat, constituie un caz clasic de competiţie neloială, iar, în asemenea cazuri nu este necesară dovedirea producerii unor efecte prejudiciabile, ci este suficientă vocaţia de a se produce asemenea efecte, ipoteză care nu a fost analizată.

Instanţa de apel analizează superficial şi interpretează eronat prevederile legale incidente, deoarece modurile de captare a personalului - atragerea forţei de muncă trebuie să respecte principiile bunei credinţe, prin modalităţi legale, publice, fără a exista intenţii ascunse, dolosive de dezorganizare a firmei competitoare şi eliminarea acesteia de pe piaţă.

În concluzie, recurenta consideră că sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar considerentele instanţei sunt unele contradictorii.

Recurenta a susţinut că în materia practicilor anticoncurenţiale, plecând de la premisa principial valabilă că activităţile pe care înţelegerile anticoncurenţiale le implică au loc într-o manieră clandestină, documentele asociate acestora fiind reduse la minimum, prin jurisprudenţa C.J.U.E. s-a stabilit că instanţa de judecata are dreptul la libera apreciere a probelor, singurul criteriu relevant fiind credibilitatea acestora. Înţelegerea de angajare a unui salariat la o firma concurentă pe acelaşi post ca cel deţinut la firma concurentă, pentru desfăşurarea de activitate identică cade automat sub incidenţa prev.art. 1 din Legea nr. 11/1991, fără a fi necesar să se demonstreze efectele acesteia pe pieţele în cauză.

Recurenta a susţinut că asemenea comportamente reprezintă încălcări prin obiect ale prevederilor concurenţiale, chiar şi în situaţia în care înţelegerea anticoncurenţială nu a fost realizată la nivelul întreprinderii terţe, sau în situaţia în care la înţelegerea anticoncurenţială a conlucrat un număr redus din numărul total al salariaţilor recurentei.

Recurenta a susţinut că, prin semnarea contractului individual de muncă la o firmă concurentă, concomitent cu cel existent pentru desfăşurarea unei activităţi identice, este evidentă intenţia comună a părţilor de a acţiona pe piaţă în sensul dezorganizării A. S.R.L..

În ceea ce priveşte existenţa faptei anticoncurenţiale, recurenta a susţinut că instanţa trebuie sa valorifice în mod adecvat jurisprudenţa în materie a CJUE, îndeosebi hotărârea preliminară pronunţată în cauza C-8/08 T- Mobile Netherlands BV.

Recurenta a solicitat ca instanţa de control judiciar să analizeze considerentele reţinute nelegal de instanţa de apel, în sensul că jurisprundeţa europeană ar privi numai profesioniştii, deşi nu există nici un text de lege ori o jurisprudenţă Curţii Europene de Justiţie în acest sens.

În cauză, s-a menţionat, ne aflăm în faţa unei veritabile răspunderi civile delictuale pentru fapta proprie, repararea prejudiciului urmând să fie efectuată prin plata unei despăgubiri prin hotărâre judecătorească.

Este de principiu, a mai arătat recurenta, că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare. Conform prev.art. 1357 clin C. civ. autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă. Autorul faptei ilicite este obligat să repare prejudiciul cauzat şi când acesta este urmare a atingerii unui interes al altuia, dacă interesul este legitim şi serios, conform disp.art. 1359 din C. civ.. în cauza dedusă judecăţii interesul recurentei este unul serios, firma fiind afectată legitim şi serios de acţiunile pârâţilor. Intimaţii sunt solidar răspunzători faţă de reclamantă potrivit disp.art. 1368,1369 din C. civ., prejudiciul fiind cauzat prin acţiunea simultană sau succesivă a tuturor.

Recurenta a arătat că prejudiciul moral este dificil de cuantificat, dar gravitatea faptelor, a acţiunilor concertate, a sumelor mari de bani ce constituie prejudiciul creat, o îndreptăţeşte la acordarea unei sume de bani adecvate pentru repararea integrală a daunelor morale suferite de noi. A considerat recurenta că dezorganizarea firmei planificată meticulos de intimaţi, prin atragerea unei anumite categorii de salariaţi strict specializaţi şi înalt calificaţi, piloţii maritimi, a căror pregătire necesită cheltuieli mari coroborate cu durata corespunzătoare a studiilor de specialitate, obţinerea unor calificative de trecere prin filtrul Autorităţii Navale Române în vederea obţinerii unei certificări corespunzătoare a pregătirii lor profesionale, în profesia de pilot maritim, trebuie indemnizată la valoarea corespunzătoare sumelor de bani primite de la administratorul portului pentru prestarea serviciului public pilotajul navelor maritime pentru că suma de bani reflecta importanţa prestării unui asemenea serviciu, dar şi corelativ remunerarea este una corespunzătoare valorii muncii şi eforturilor depuse. Dimpotrivă, acordarea unei despăgubiri modeste din punct de vedere material pentru daunele morale produse considerăm că nu este satisfăcătoare pentru repararea integrală a prejudiciului nepatrimonial produs întreprinderii reclamante.

La stabilirea concretă a vinovăţiei, a întinderii prejudiciilor materiale şi morale create, recurenta a solicitat a se ţine seama de faptul că a fost cauzat de profesionişti aflaţi în serviciul public al unei întreprinderi, fapt ce determină un grad ridicat de periculozitate.

La 26 martie 2021, intimaţii D. şi C. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, a fost admis în principiu recursul şi a fost prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului.

La termenul din 29 martie 2022, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului asupra căreia a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate în cauză, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii.

Recurenta şi-a întemeiat în drept recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Recurenta a susţinut că hotărârea nu ar fi fost motivată din punct de vedere al legalităţii competenţei, nefiind indicat un text de lege care să confere competenţă secţiei specializate în litigii cu profesionişti, în sensul justificării nelegalităţii soluţiei instanţei de apel, toate argumentele privind necompetenţa tribunalului.

Raportat la condiţiile de invocare a acestui motiv de recurs, Înalta Curte reţine că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în acest motiv de nelegalitate, nefăcând decât să reia, în aceeaşi modalitate, criticile expuse instanţei de apel şi care au primit o dezlegare din partea acesteia.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a răspuns punctual motivelor cererii sale, ci s-a rezumat la indicarea unor texte de lege privind raporturile dintre profesionişti, pentru ca ulterior să se contrazică reţinând că acestea nu s-ar aplica şi persoanelor fizice, însă nu a indicat un text legal care să consacre o asemenea derogare.

Prin această critică recurenta nu invocă nemotivarea hotărârii, nici aspecte contradictorii sau străine de natura pricinii, ci îşi exprimă nemulţumirea faţă de considerentele reţinute de instanţa de apel în motivarea hotărârii, critică ce nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute de acest motiv de nelegalitate.

De asemenea, deşi a invocat motivul de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile recurentei nu fac referire la greşita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate normele de drept material.

Astfel, deşi sunt indicate în cuprinsul cererii de recurs dispoziţii de drept material cuprinse în Legea nr. 11/1991, criticile au caracter general şi nu se referă la modul concret în care ar fi fost încălcate aceste dispoziţii legale prin decizia atacată.

În realitate, prin criticile invocate în susţinerea recursului, se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, chestiuni asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat şi care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, raportat la specificul acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate şi nu de temeinicie ale hotărârii atacate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Simpla reluare a situaţiei particulare a litigiului şi prezentarea, din nou, a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar acest mod de redactare a recursului nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de fond şi nu a hotărârii pronunţate în apel.

Prin reluarea în integralitate a criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurentul tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv, cum este conceput memoriul de recurs al reclamantului.

Tocmai de aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar şi nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata din instanţa de prim control judiciar devolutiv.

Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi cum în cauză nu pot fi reţinute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va constata nulitatea căii extraordinare de atac, în temeiul art. 248 şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 322/2020 din 8 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, reţinând culpa procesuală, în temeiul art. 453 C. proc. civ. va fi obligată recurenta să plătească intimatului-pârât D. suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 322/2020 din 8 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta să plătească intimatului-pârât D. suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2022.