Classification and valuation of social share cession under Law 31/1990 and Civil Code interpretation rules

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 august 2016, pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub dosar nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 228.420 RON, reprezentând contravaloarea a 22.842 părţi sociale, cesionate din cadrul C. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270 C. civ. şi art. 226 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 154 din 1 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis cererea de chemare în judecată şi a dispus obligarea pârâtei la plata pretenţiilor solicitate. Totodată, pârâta a fost obligată şi la plata către reclamant a sumei de 9.173,4 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, la 26 iunie 2017, pârâta a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 643 din 23 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul pârâtei, fiind schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată. Totodată, intimatul-reclamant a fost obligat la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 5.812 RON.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamantul a declarat recurs, la 19 decembrie 2017, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1335 din 17 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admis recursul declarat în cauză, hotărârea recurată fiind casată şi trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii cu privire la natura actului din litigiu, reţinându-se deopotrivă că împrejurările concrete ale cauzei conduc instanţa la concluzia cesionării cu titlu gratuit a părţilor sociale, dar, în acelaşi timp, că acestea nu confirmă că părţile sociale s-au cesionat cu titlu gratuit.

Instanţa de recurs a indicat ca, în rejudecare, să se examineze în mod concret criticile şi apărările formulate de părţi, argumentându-se clar şi coerent dispoziţiile legale incidente, raportate la natura juridică a actului de cesiune încheiat de părţi, urmând a se administra în acest scop toate probele necesare şi utile justei soluţionări a cauzei.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 274 din 21 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul pârâtei împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă, iar sentinţa civilă nr. 154 din 1 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost schimbată în tot, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca nefondată, iar reclamantul a fost obligat la plata, către pârâtă, a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, respectiv onorariu de avocat

Totodată, reclamantul a fost obligat la plata către apelantă a sumei de 5.812 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

La 28 octombrie 2020, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 274 din 21 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei atacate, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că actul de cesiune a fost încheiat potrivit art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, însă instanţa de apel a reţinut în motivare art. 1567 C. civ., care nu a fost invocat de niciuna din părţi şi nu are legătură cu cauza; prin urmare, instanţa de apel nu a analizat susţinerile recurentului.

Recurentul-reclamant a mai precizat că instanţa de apel nu a menţionat cum un contract nu poate fi nici cu titlu gratuit, dar nici cu titlu oneros şi care prestaţie sau datorie s-a stins, în ce mod şi la ce valoare, atâta timp cât nu au fost depuse documente care să justifice această ipoteză.

Sensul convenţiei încheiate de părţi trebuia interpretat din perspectiva dispoziţiilor legale speciale, respectiv ale Legii nr. 31/1990, şi nu poate fi altul decât cel prin care recurentul trebuia să primească contravaloarea participaţiei la capitalul social, expresie a unui patrimoniu care are o valoare importantă.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cesiunii de părţi sociale şi regimului juridic pe care îl îmbracă actul prin care se transferă părţile sociale de la un asociat la altul.

Instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că părţile au convenit ca cesiunea să se realizeze din perspectiva art. 1567 C. civ., că valoarea nominală a fost menţionată la solicitarea Oficiului Registrului Comerţului, că în actul ulterior nu s-a menţionat o eventuală neplată a unui preţ anterior, iar convenţia dintre părţi reprezintă o convenţie nenumită. Recurentul susţine că această interpretare nu se regăseşte în actele încheiate de către părţi şi nu rezultă din interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile, cesiunea de părţi sociale nefiind o convenţie nenumită.

Este greşită şi interpretarea instanţei de apel în ceea ce priveşte scopul urmărit la încheierea actului.

Conform art. 1567 alin. (1) C. civ., cesiunile de creanţă pot fi cu titlu oneros sau gratuit. Dacă cesiunea este cu titlu oneros, dispoziţiile se completează cu cele din materia contractului de vânzare-cumpărare; prin urmare, reţinerea instanţei de apel că este necesară forma autentică, nu se regăseşte în dispoziţia legală citată de aceasta, ci în cea care priveşte cesiunea cu titlu gratuit.

Dispoziţiile art. 202-204 şi art. 226 din Legea nr. 31/1990, aplicabile asociatului retras din societate stabilesc faptul că acesta are dreptul de a primi valoarea participării sale.

Părţile nu au avut în vedere cesiunea cu titlu gratuit ori intenţia de a compensa valoarea acestora cu alte datorii, în lipsa menţionării, în mod expres, a acestui fapt, care ar fi rezultat din actele contabile.

Recurentul susţine că instanţa de apel a dat un alt sens actului încheiat de părţi şi nu l-a analizat din perspectiva art. 1270 C. civ. şi art. 202 şi art. 226 din Legea nr. 31/1990, care nu impun încheierea unui contract de cesiune pentru transmiterea părţilor sociale între asociaţi şi asociaţi şi terţi.

Părţile au convenit prin semnarea deciziei nr. 1/2013 plata la valoarea nominală a 22.842 părţi sociale, iar valoarea acestora este de 228.420 RON, potrivit înregistrărilor contabile, această sumă reprezentând valoarea adusă în societate de recurent în anul 2011, prin contractul de împrumut nr. x/29.09.2010, menţionat în Hotărârea nr. 2/2011 de majorare a capitalului social.

Întrucât cesiunea părţilor sociale a avut loc prin decizia nr. 1/2013, aceasta s-a făcut prin act juridic cu titlu oneros. Aşadar, cesiunea părţilor sociale presupune transmiterea părţilor sociale în schimbul achitării valorii nominale a acestora sau prin achitarea unei valori superioare.

Potrivit art. 1266 C. civ., nu se poate concluziona, în raport de obiectul tranzacţiei şi de transpunerea acestuia la valoarea patrimoniului societăţii, în cadrul căreia intimatul a dobândit o participare de 60 %, că tranzacţia nu a avut în vedere niciun preţ.

Recurentul susţine că interpretarea dată de instanţă, în sensul existenţei unor creanţe pe care le are intimata împotriva societăţii C. S.R.L. nu rezultă din probe.

În cauză, retragerea asociatului din societate s-a efectuat prin acordul tuturor părţilor, prin încheierea a două acte semnate de cedent şi cesionar, şi tot prin intermediul acestora s-au stabilit drepturile cuvenite asociatului retras pentru părţile sale sociale, prin primul act, la valoarea nominală, şi prin al doilea act, la o valoare superioară celei nominale.

Deşi ambele acte au la bază acordul de voinţă al părţilor, în ceea ce priveşte cesiunea părţilor sociale şi valoarea acestora, intimata nu a făcut plata aferentă primului act ceea ce a generat litigiul.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 14 septembrie 2021, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, a fost admis în principiu recursul.

La termenul din 29 martie 2022, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru considerentele ce succed:

Recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (privind lipsa motivării, existenţa unor motive contradictorii ori numai a unor motive străine de natura cauzei), precum şi de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), criticile fiind întemeiate.

Prioritar, privind cadrul procesual al cauzei, se reţine că reclamantul (recurent în cauză) a chemat în judecată pârâta societatea B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 228.420 RON, reprezentând contravaloarea celor 22842 părţi sociale, cesionate pârâtei, asociată în cadrul societăţii C. S.R.L.. Acţiunea admisă de prima instanţă, aşa cum a fost formulată, a fost respinsă ca nefondată prin decizia recurată, urmare a admiterii apelului pârâtei şi schimbării sentinţei.

Este de observat şi că decizia recurată a fost pronunţată după casarea dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă prin decizia civilă nr. 1335/2019, care a reţinut caracterul contradictoriu al motivării instanţei de apel din primul ciclu procesual, reţinându-se deopotrivă că împrejurările cauzei conduc instanţa la concluzia cesionării cu titlu gratuit a părţilor sociale, dar în acelaşi timp, că acestea nu confirmă că părţile sociale s-au cesionat cu titlu gratuit.

În recursul pendinte, Înalta Curte, în cadrul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., confirmând criticile recurentului, reţine că hotărârea criticată este insuficient motivată în drept, lipsind interpretarea judecătorească a normelor de drept invocate de părţi, necesar a fi realizată în scopul determinării sferei lor de aplicare asupra raporturilor juridice, în general, şi, mai apoi, asupra raportului juridic dedus judecăţii, în particular.

Cât priveşte normele de drept material a căror incidenţă a fost invocată sau, dimpotrivă, a fost contestată, de părţile din prezentul litigiu, se observă că, în dezbatere fiind cesiunea părţilor sociale, au fost invocate dispoziţiile incidente ale art. 202 alin. (2) şi art. 226 din Legea nr. 31/1990, art. 1270, art. 1350, art. 1266 şi art. 1268 alin. (3) din C. civ.

Convenţiei de cesiune a părţilor sociale nr. 1 din 5 septembrie 2013 prin care reclamantul, asociat unic al societăţii în răspundere limitată a cooptat societatea pârâtă ca asociat, ocazie cu care i-a cesionat 22.842 părţi sociale, aceasta din urmă devenind asociat majoritar, instanţa de apel i-a dat o calificare de convenţie "nenumită", întrucât preţul ar fi fost constituit dintr-o contraprestaţie din partea pârâtei, constând în susţinerea financiară a societăţii, motivându-se că nu este cazul unui act juridic cu titlu gratuit, constatare câştigată cauzei şi intrată în autoritate de lucru judecat.

Din considerentele deciziei recurate, rezultă, de asemenea, că instanţa nu i-a atribuit cesiunii de părţi sociale deduse judecăţii (din 5 septembrie 2013) semnificaţia unei decizii etapizate de plecare voluntară din societate, aceasta fiind materializată ulterior, prin retragerea din societate a recurentului, la 5 mai 2015.

Unul dintre argumentele esenţiale invocate de instanţa de apel în fundamentarea deciziei de admitere a apelului pârâtei şi de respingere a acţiunii, este tocmai interpretarea clauzelor din convenţia de cesiune încheiată ulterior, în mai 2015, odată cu retragerea reclamantului din funcţiile deţinute în societate.

În acest sens, instanţa îşi contrazice propriul raţionament şi nu operează distincţia între pierderea calităţii de asociat care guvernează naşterea unui drept de creanţă al asociatului retras faţă de societate, pentru o parte proporţională din patrimoniul societăţii, pe de o parte, şi pe de altă parte, cesiunea părţilor sociale, unde preţul este convenit între cedent şi cesionar şi creanţa este stabilită faţă de acesta din urmă, prin convenţie.

De altfel, pârâta care susţine existenţa unei înţelegeri a părţilor, în sensul instituirii unei clauze neuzuale pentru plata părţilor sociale, îi revenea sarcina de a dovedi existenţa clauzei la data încheierii cesiunii, moment în care părţile şi-au făcut cunoscute ori şi-au declarat orice pretenţii reciproce aflate în legătură cu acesta.

Având în vedere că interpretarea forma obiectul disputei litigioase, se impunea verificarea convenţiei, privite în sens de negotium, potrivit regulilor de interpretare a contractelor statornicite în dispoziţiile de drept material ale art. 1266 - 1269 C. civ., constatându-se că instanţa de apel s-a abătut de la îndrumările trasate prin decizia de casare.

Deşi instanţei de apel îi revenea obligaţia de a stabili conţinutul convenţiei părţilor din 5 septembrie 2013, nu a aplicat niciuna din regulile de interpretare a contractului.

În acest sens, instanţa de control judiciar devolutiv, în raport cu cererile şi apărările părţilor, era chemată să dea o dezlegare asupra existenţei unui preţ al transmisiunii părţilor sociale egal cu valoarea nominală a acestora, astfel cum era indicată expres de părţi, ori, în caz contrar, asupra existenţei temeiului contractual al unei "contraprestaţii" a cesionarei în favoarea societăţii, deci în forma unei stipulaţii pentru altul, urmând a se stabili natura şi întinderea unei asemenea obligaţii convenţionale, nu doar pentru a se determina natura actului juridic încheiat, dar, mai cu seamă pentru a se distinge de însăşi cauza actului juridic încheiat, avându-se în vedere că, prin cooptarea pârâtei cesionare în societate de către reclamant, îi reveneau acesteia în mod necesar obligaţiile specifice de cooperare pentru bunul mers al societăţii ("affectio societatis"), în sensul regulii instituite prin art. 1881 C. civ., privind contractul de societate.

Or raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi îndrumările deciziei de casare, se constată că prin hotărârea recurată instanţa de apel a procedat la interpretarea şi aplicarea unei singure norme de drept comun şi anume, art. 1567 C. civ. privind cesiunea de creanţă, care, de altfel, nici nu a fost invocată de părţi sau din oficiu, în timp ce în ceea ce priveşte celelalte norme de drept invocate de părţi, dezbaterea şi motivarea înlăturării lor lipsesc cu desăvârşire.

Înalta Curte reţine, confirmând criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că, potrivit art. 202 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 cesiunea părţilor sociale este un contract special care implică elemente patrimoniale şi elemente personale nepatrimoniale, subsumate caracterului intuitu personae, ceea ce impune respectarea regulilor specifice societăţilor, inclusiv în ce priveşte înregistrarea actului juridic, pentru opozabilitate, în registrul comerţului.

Părţile sociale sunt titluri de participare la capitalul social al societăţii construite pe principiul mutualităţii acordului asociaţilor.

Prin urmare, instanţa de apel în mod greşit nu s-a raportat, în analiza apelului, la normele de drept incidente din legea specială şi a calificat convenţia părţilor de transmisiune a părţilor sociale ca fiind o convenţie nereglementată de lege, în sensul art. 1168 C. civ., doar pentru că nu s-au stipulat în cuprinsul acesteia un preţ mai mare decât valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi scadenţa acestei obligaţii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va trimite cauza spre o nouă judecată la instanţa de apel, urmând a se da o calificare juridică exactă actelor şi faptelor deduse judecăţii de către reclamant şi a se statua în raport cu limitele învestirii cu privire la normele de drept aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, argumentat în fapt şi în drept, cu luarea în considerare şi a dezlegărilor date normelor de drept invocate de părţi prin prezenta hotărâre, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se statua şi asupra cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 274 din 21 septembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2022.