Cassation appeal null for challenging factual assessment of attorney’s fees under material law ground

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 05.04.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 265.011,64 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea dosarului nr. x/2013, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 3128/30.10.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 60.929 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul nr. x/2013, din care suma de 30.000 RON reprezintă onorariu de avocat redus. A respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată în cauză.

Împotriva acestei sentinţe, atât reclamanta, cât şi pârâta au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1183/22.09.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul pârâtei, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 2.323,58 RON, parte din cheltuielile de judecată efectuate la prima instanţă. A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei atacate şi a respins ambele cereri ale apelantelor de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea în parte a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată în integralitatea ei.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că au fost aplicate în mod eronat prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., deoarece, dacă instanţa de apel s-ar fi raportat la criteriile instituite de legiuitor pentru a aprecia asupra cuantumului onorariului de avocat, ar fi constatat faptul că reprezentantul convenţional al recurentei a îndeplinit cele trei criterii referitoare la valoarea, complexitatea cauzei şi munca desfăşurată, astfel că se impunea acordarea cheltuielilor de judecată în întregime.

În continuare, a prezentat aspecte legate de cele trei criterii, arătând că valoarea patrimonială a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 a fost în cuantum de 2.340.826,48 RON, că în mod greşit curtea de apel a calificat cauza ca nefiind una complexă, în contextul în care activitatea avocatului s-a desfăşurat în decursul a peste 6 ani şi a fost finalizată cu admiterea acţiunii.

Astfel, potrivit recurentei, prin reducerea cuantumului onorariului de avocat, societatea este prejudiciată, în condiţiile în care a fost de bună-credinţă, iar pârâta a refuzat să îşi îndeplinească de bună-voie obligaţiile de plată, aspect care rezultă din faptul că acţiunea i-a fost admisă.

Cea de-a doua critică se referă la încălcarea prevederilor art. 1.381 alin. (1) C. civ., conform cărora "Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie" şi ale art. 1.385 alin. (1) C. civ., potrivit căruia "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel".

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 25.03.2021, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii declarării căii de atac şi excepţia inadmisibilităţii recursului, deoarece criticile din recurs vizează exclusiv onorariul de avocat, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului.

La 16.04.2021, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Faţă de data înregistrării cererii pe rolul instanţelor, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte constată că argumentele dezvoltate în susţinerea acesteia impun calificarea apărării drept excepţie a nulităţii recursului, potrivit art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, iar potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte."

Potrivit actelor dosarului, decizia atacată a fost comunicată recurentei la 09.12.2020, iar recursul a fost declarat la 07.01.2021, cu respectarea termenului legal de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., calculat potrivit art. 181 din acelaşi cod.

În aceste condiţii, recursul nu a fost formulat ulterior împlinirii termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., aşa încât excepţia tardivităţii urmează să fie respinsă.

Luând în analiză excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc însă doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt; astfel, invocând interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel în mod greşit a apreciat asupra cuantumului onorariului de avocat, în sensul reducerii acestuia, în contextul în care sunt îndeplinite cele trei criterii referitoare la valoarea, complexitatea cauzei şi munca desfăşurată de reprezentantul convenţional. Totodată, a mai afirmat că prin reducerea cuantumului onorariului de avocat i-a fost adus un prejudiciu, în condiţiile în care a fost de bună-credinţă în relaţia contractuală cu intimata care a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile de plată, sens în care a făcut trimitere la art. 1.381 alin. (1) şi art. 1.385 alin. (1) C. civ., referitoare la dreptul la reparaţia prejudiciului.

Înalta Curte notează că aceste critici vizând cuantumul pretins disproporţionat al sumei acordate recurentei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea dosarului nr. x/2013, prin reducerea onorariului de avocat, nu pot fi luate în analiză, deoarece se aduce în discuţie o chestiune factuală, de eventuală netemeinice, iar nu una de nelegalitate.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la critici de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi un al treilea grad devolutiv.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal, nearătându-se de o manieră concretă şi efectivă care sunt normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greşit de către instanţa a cărei hotărâre se atacă.

De remarcat este şi faptul că Decizia RIL nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de către intimată în apărare, nu-şi găseşte aplicabilitate în cauză în condiţiile în care obiectul prezentului litigiu este reprezentat de o cerere de plată a unor cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată, iar nu în cadrul procesului în care au fost avansate.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1183/22.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2022.