Cassation appeal against dismissal of annulment action on health insurance arbitration award declared inadmissible

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la 03.12.2013, S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Buzău, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la primirea şi înregistrarea, în vederea decontării, a facturilor emise de reclamantă pentru perioada septembrie- decembrie 2010, în sumă de 615 RON, reprezentând 40% din valoarea medicamentelor.

Prin hotărârea arbitrală nr. 113/04.02.2016, pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2013, Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a admis cererea de arbitrare formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Buzău şi a obligat-o pe pârâtă la primirea şi înregistrarea, în vederea decontării, a facturilor emise de reclamantă pentru perioada septembrie- decembrie 2010, în sumă de 615 RON, reprezentând 40% din valoarea medicamentelor compensate 90%, potrivit H.G. nr. 186/2009.

Împotriva acestei hotărâri, Casa de Asigurări de Sănătate Buzău a formulat acţiune în anulare, ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 03.06.2020, sub nr. x/2020.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ.

Prin încheierea din 30.09.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia dintre secţiile civile ale aceleiaşi curţi de apel.

La 23.10.2020, dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei a VI-a Civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 40/04.02.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea în anulare ca neîntemeiată.

Reclamanta a declarat recurs şi a indicat în mod expres că atacă sentinţa civilă nr. 132/F/2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2020.

Cu toate acestea, în partea introductivă a dosarului a indicat faptul că recursul este formulat în dosarul nr. x/2020, iar din dezvoltarea criticilor reiese că în realitate calea de atac vizează sentinţa civilă nr. 40/04.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă (menţionată in terminis), fiind evocate aspecte care ţin de acţiunea arbitrală.

În concluzie, indicarea altei sentinţe ca fiind vizată de recursul de faţă reprezintă o eroare materială, putându-se conchide că obiectul căii de atac îl reprezintă sentinţa civilă nr. 40/04.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020.

În motivare, după prezentarea etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând încălcarea şi aplicarea greşită de către instanţa ce a pronunţat hotărârea recurată a normelor de drept material.

Subsumat motivului de casare menţionat, recurenta-pârâtă a arătat că în mod nelegal s-a reţinut de către curtea de apel că indicarea locului pronunţării hotărârii arbitrale în practicaua hotărârii arbitrale şi nu în dispozitivul acesteia nu este de natură a atrage incidenţa cazului de anulare a sentinţei arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., în condiţiile în care obligativitatea menţiunii în sentinţa arbitrală este reglementată de dispoziţii legale imperative, iar lipsa acestui element din hotărâre atrage nulitatea acesteia.

În acest sens, a evocat dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. a) din Regulamentul din 2004 privind activitatea arbitrilor din Comisia Centrală de Arbitraj pentru soluţionarea litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale şi casele de asigurări de sănătate, emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi ale art. 603 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. civ.

În continuare, recurenta a reclamat că hotărârea arbitrală a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Ordinul nr. 2366/C/21.05.2015, întrucât a fost pronunţată la 04.02.2016 şi comunicată acesteia abia la 08.05.2016, astfel că aprecierea primei instanţe potrivit căreia necomunicarea hotărârii arbitrale într-un anumit termen de la pronunţare nu determina desfiinţarea hotărârii, iar examinarea unui astfel de motiv nu reprezenta niciun interes, este nelegală.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Faţă de data cererii de arbitrare, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul recursului este reprezentat de sentinţa civilă nr. 40/04.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare declarată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău împotriva hotărârii arbitrale nr. 113/04.02.2016, pronunţată de Comisia Centrală de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac expres prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul acesteia.

De lege lata, art. 613 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017, prevede că "Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este suspusă recursului".

Anterior acestei modificări legislative, anume la data formulării cererii de arbitrare - 03.12.2013 - din economia art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. reieşea că numai hotărârea curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale era supusă recursului, textul legal având următorul conţinut:

"Art. 613 (3) Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi: a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) şi e), va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii; b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin una dintre părţi solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunţa mai întâi hotărârea de anulare şi, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părţile au convenit expres ca litigiul să fie soluţionat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluţiona cauza în echitate; (4) Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Potrivit dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti sunt supuse, sub aspectul căilor de atac, motivelor şi termenelor, legii în vigoare la data la care a început procesul, în speţă relevantă fiind data depunerii cererii de arbitrare.

Cum cererea de arbitrare a fost înregistrată pe rolul Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la 03.12.2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare anterioar datei publicării în Monitorul Oficial nr. 196/2017 a Legii nr. 17/2017.

În aceste condiţii, având în vedere prevederile legale sus-menţionate, constatând că prin sentinţa civilă nr. 40/04.02.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea în anulare, hotărârea de primă instanţă este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de exerciţiul căii de atac promovate.

Astfel, Înalta Curte notează că instanţa de control judiciar a statuat în mod greşit asupra posibilităţii atacării cu recurs a sentinţei civile pronunţate.

În sistemul de drept românesc, mijloacele procesuale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele lor sunt guvernate de principiul legalităţii, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac ce pot fi exercitate, precum şi a condiţiilor de exercitare, potrivit cu natura şi scopul lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile dreptului fundamental la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Buzău împotriva sentinţei civile nr. 40/04.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2022.