Cassation appeal annulled for failure to formulate legal grounds: mere re-argument of facts on superficies right termination

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la 07.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate încetarea dreptului de superficie asupra terenului, proprietatea societăţii, în suprafaţă de 5.584,52 m.p. înscris în cartea funciară x/N a localităţii Giurgiu, având număr cadastral x, situat în Giurgiu, judeţul Giurgiu.

Pe cale reconvenţională, pârâta a solicitat ca instanţa să constate intervenirea uzucapiunii dreptului de superficie asupra terenului în suprafaţă de 5.584,52 mp, înscris în CF a localităţii Giurgiu, având număr cadastral x, situat în Giurgiu, judeţul Giurgiu.

Prin sentinţa civilă nr. 2258/22.05.2019, Judecătoria Giurgiu a admis excepţia propriei necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Prin sentinţa civilă nr. 144/10.09.2019, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a respins acţiunea şi cererea reconvenţională.

Împotriva sentinţei civile, atât reclamanta, cât şi pârâta au declarat apel.

Prin încheierea nr. 27A/07.09.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi Familie a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a trimis cauza spre repartizare uneia dintre secţiile specializate în materia litigiilor cu profesionişti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2020.

Prin decizia civilă nr. 1737/A/24.11.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii, admiterea apelului propriu şi admiterea acţiunii formulate.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt şi a evoluţiei raporturilor juridice dintre părţi, recurenta a susţinut că instanţa de apel în mod nelegal a considerat că dreptul de superficie s-ar fi constituit fără termen, în condiţiile în care din înscrisurile aflate la dosar rezultă contrariul, în sensul că dreptul de superficie nu a fost acordat fără termen, ci numai pentru perioada în care între cele două societăţi au existat contractele de închiriere, deoarece dreptul de superficie nu a fost acordat cu titlu gratuit, ci oneros.

Recurenta a evocat dispoziţiile art. 492 C. civ. de la 1864 şi a mai susţinut că dreptul de superficie constituit asupra terenului în cauză a expirat ca urmare a încetării celui de-al doilea contract de închiriere, odată cu refuzul intimatei-pârâte de a mai încheia în continuare un nou contract de închiriere.

În ce priveşte declaraţia notarială a directorului general C., a arătat recurenta că aceasta nu poate fi luată în considerare, dată fiind lipsa oricărei împuterniciri sau mandat acordate acestuia de către adunarea generală a acţionarilor sau de consiliul de administraţie ale recurentei. În plus, a subliniat lipsa de claritate şi de precizie a conţinutului însuşi al declaraţiei notariale, în sensul că în cuprinsul acesteia nu se precizează nici perioada pentru care ar fi fost constituit dreptul de superficie şi nici dacă acesta ar avea caracter gratuit sau oneros.

În final, recurenta a arătat că, dacă ar fi fost coroborată declaraţia notarială autentificată sub nr. x/14.04.2005 cu cele două contracte de închiriere, nr. x/14.05.2002 şi nr. y/02.02.2005, instanţa de apel ar fi constatat că dreptul de superficie a încetat o dată cu încetarea contractelor de închiriere, chestiune ce ar fi condus la admiterea apelului său.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare.

Faţă de data înregistrării cererii pe rolul instanţelor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

La 26.11.2021, recurenta a prezentat punctul de vedere.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Analiza motivelor de recurs relevă faptul că în prezenta cauză nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate.

Recurenta a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanţei de prim control judiciar, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt; astfel, recurenta a arătat că dreptul de superficie nu a fost acordat fără termen, ci numai pentru perioada contractată de închiriere, că a avut caracter oneros şi nu gratuit, precum şi faptul că declaraţia notarială dată de directorul general al societăţii nu poate fi luată în considerare, în lipsa unui mandat în acest sens de către adunarea generală a asociaţilor sau de consiliul de administraţie, dar şi din pricina lipsei a claritate a acesteia.

Aceste aspecte reprezintă însă elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., respectiv doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care nu poate fi considerată o motivare din perspectiva rigorilor procedurale.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare factuală a susţinerilor sale, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

Altfel spus, recurenta nu a precizat şi nu a argumentat de o manieră concretă şi efectivă care sunt normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greşit de către instanţa a cărei hotărâre se atacă.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi circumscrisă ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., prin administrator judiciar D.. şi administrator special E., împotriva deciziei civile nr. 1737/A/24.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2022.