Cassation appeal annulled for invalid grounds in damages claim against former directors and representatives for undervalued real estate sale

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 31.05.2018, reclamanta S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A., prin administrator judiciar C.I.I. A. i-a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D., E., F. şi G. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să îi oblige pe pârâţi în solidar la plata către reclamantă a sumei de 61.850 RON, reprezentând prejudiciul rezultat în urma vânzării la un preţ subevaluat a imobilului situat în municipiul Piatra Neamţ, B-dul. x nr. 17, demisol, judeţul Neamţ.

La 06.09.2018, reclamanta a completat acţiunea introductivă, arătând că a invocat răspunderea civilă delictuală, iar în considerarea rolului activ al judecătorului reglementat de art. 22 C. proc. civ., în măsura în care se va aprecia asupra neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, să fie recalificat tipul de răspundere, care să fie circumstanţiat prevederilor art. 155 din Legea nr. 31/1990 şi art. 220 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 92/C/18.02.2020, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., C., D., E. şi F. şi, în consecinţă, a respins acţiunea precizată faţă de aceşti pârâţi ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta G. şi, în consecinţă, a respins ca prescrisă acţiunea precizată; a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtul E. a sumei de 2.000 RON şi către pârâtul B. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 122/22.02.2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul şi a obligat-o pe apelantă la plata către intimatul B. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 377/31.05.2021, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a admis cererea formulată de G. şi a completat dispozitivul deciziei civile nr. 122/22.02.2021, pronunţată de aceeaşi instanţă, în sensul obligării apelantei la plata către intimata G. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 122/2021, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, autoarea căii de atac a prezentat situaţia de fapt, arătând că prin raportul de inspecţie fiscală nr. x/08.05.2015, emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi s-a reţinut producerea unui prejudiciu în dauna recurentei în sumă de 61.850 RON, reprezentat de vânzarea unui spaţiu comercial la preţul de 154 euro/m.p. în loc de 207,18 euro/m.p., imobilul fiind situat în Piatra Neamţ, str. x, demisol, jud. Neamţ.

Recurenta a arătat că, anterior vânzării, a fost întocmit un raport de evaluare prin care s-a stabilit o valoare de piaţă la acel moment de 118 euro/m.p., iar vânzarea a fost făcută la preţul de 154 euro/m.p., astfel că la momentul vânzării imobilului nu putea aprecia că ar fi suferit un prejudiciu.

A mai susţinut că organele de control fiscal au calificat investiţia ca fiind un prejudiciu potrivit propriilor criterii şi competenţe specifice activităţii de control realizate, reţinând că s-a făcut o vânzare la un preţ subevaluat, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în patrimoniul recurentei.

În continuare, a relevat faptul că instanţa a dat eficienţă prevederilor art. 2.528 C. civ., reţinând faptul că momentul la care recurenta a cunoscut existenţa prejudiciului este reprezentat de data încheierii contractului de vânzare, fiindu-i respinsă apărarea referitoare la curgerea termenului de prescripţie de la data raportului întocmit de organele de inspecţie fiscală.

Potrivit recurentei, hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 2.528 C. civ., în condiţiile în care nu a cunoscut şi nici nu avea cum să cunoască existenţa prejudiciului anterior efectuării controlului fiscal.

În ceea ce priveşte lipsa de interes pentru cazul prevăzut de art. 155 din Legea nr. 31/1990, recurenta a arătat că a formulat acţiunea împotriva pârâţilor, în calitate de membri ai A.G.A. şi de reprezentanţi ai acţionarului unic al societăţii, precum şi împotriva directorului de la acea vreme, în vederea atragerii răspunderii acestora pentru daunele cauzate societăţii, iar instanţa nu a analizat cauza sub aceste aspecte şi nici nu a ţinut cont de calitatea de fondator a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamţ.

Referitor la pârâţii B., D., E., F., H. şi I. - ultimii doi în calitate de moştenitori după defunctul C., recurenta a susţinut că aceştia au calitate procesuală pasivă întrucât au avut calitatea de reprezentanţi ai acţionarului unic al societăţii la adoptarea hotărârii prin care s-a decis vânzarea imobilului.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 22.07.2021, respectiv 26.07.2021, intimaţii B. şi D. au depus întâmpinări, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesuale pasive şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 09.08.2021, respectiv 11.08.2021, intimaţii G. şi B. au depus întâmpinări, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Faţă de data înregistrării cauzei pe rolul instanţelor, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor; nicio parte nu a prezentat punctul de vedere la raport.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii G. şi B. prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în criticile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc însă doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt; astfel, autoarea căii de atac a reiterat argumentele vizând situaţia de fapt cu privire la raportul de inspecţie fiscală nr. x/08.05.2015 emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin care a fost constatat prejudiciul în valoare de 61.850 RON cauzat prin vânzarea unui spaţiu comercial la un preţ subevaluat, invocând interpretarea şi aplicarea greşită a art. 2.528 C. civ., deoarece greşit s-ar fi apreciat de către curtea de apel că momentul la care ea ar fi cunoscut existenţa prejudiciului este cel de la data încheierii contractului de vânzare, în condiţiile în care aceasta nu avea cum să îl cunoască anterior controlului fiscal. Recurenta a mai afirmat că instanţa nu a analizat cauza din perspectiva lipsei de interes pentru cazul prevăzut de art. 155 din Legea nr. 31/1990 şi nici nu a ţinut cont de calitatea de fondator a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamţ, iar referitor la pârâţii B., D., E., F., H. şi I. - ultimii doi în calitate de moştenitori după defunctul C. a arătat că aceştia au calitate procesuală pasivă, întrucât au avut calitatea de reprezentanţi ai acţionarului unic al societăţii la adoptarea hotărârii prin care s-a decis vânzarea imobilului.

Toate aceste susţineri reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat.

Astfel, reluarea argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Or, modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, ce poate fi învestită exclusiv cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reiterarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină practic o nouă verificare a susţinerilor sale, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi un al treilea grad devolutiv.

Deşi a reclamat încălcarea normelor de drept material referitoare la momentul la care partea a cunoscut prejudiciul şi neanalizarea pricinii din perspectiva lipsei de interes, în raport cu art. 155 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care dreptul material la acţiune a fost constatat prescris, recurenta face trimitere doar la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare care, de asemenea, nu constituie o reală şi autentică motivare din perspectiva rigorilor procedurale. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul, context în raport de care, analizarea celorlalte chestiuni invocate în recurs nu se mai impune.

Cererea intimatului-pârât B. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată deşi în principiu admisibilă din perspectiva conceptului de culpă procesuală statuat de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi respinsă, ca nefondată, având în vedere lipsa dovezilor privind existenţa şi întinderea acestor cheltuieli, în conformitate cu prevederile art. 452 raportat la art. 494 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. COMPANIA MUNICIPALĂ DE INVESTIŢII URBAN S.A., prin administrator judiciar C.I.I. A. şi prin administrator special J., împotriva deciziei civile nr. 122/22.02.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Respinge cererea intimatului-pârât B. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2022.