Contractual penalty for construction delay: inadmissibility of cassation for fact re-evaluation and prescription of the claim

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 22.12.2017 sub nr. x/2017, reclamantul Municipiul Oradea, prin Primar a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.289.041,09 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R din ziua plăţii, reprezentând amendă penalizatoare pentru perioada 27.12.2014-25.07.2017, ca urmare a neîndeplinirii în termen a obligaţiilor contractuale.

Prin sentinţa civilă nr. 1/C/15.03.2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei teritoriale, a admis excepţia propriei necompetenţe materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 22.03.2018 sub acelaşi număr unic.

La 07.05.2018, reclamantul Municipiul Oradea, prin Primar şi-a precizat acţiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. B. S.R.L. pentru opozabilitatea hotărârii.

Prin încheierea din 08.05.2018, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a introdus-o în cauză pe S.C. B. S.R.L. în calitate de pârâtă.

La 19.06.2018, intimata S.C. B. S.R.L. a învederat că şi-a schimbat denumirea în S.C. C. S.R.L.

Prin sentinţa nr. 213/LP/30.10.2018, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. A. S.R.L., a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. şi a respins acţiunea formulată împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. A respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a respins acţiunea ca neîntemeiată, iar reclamantul a fost obligat la plata către pârâta S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a declarat apel, iar pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat apel incident.

Prin decizia nr. 245/C/2020-A/07.10.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul reclamantei şi a admis apelul incident, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca prescrisă. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. L-a obligat pe apelantul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivarea recursului, recurentul a invocat nelegalitatea hotărârii atacate şi a susţinut că toate înscrisurile depuse la dosar, inclusiv declaraţiile martorilor, confirmă faptul că în intervalul de timp 16.12.2008-16.12.2012 nu s-a finalizat nici faptic şi nici juridic centrul comercial D., în condiţiile în care această lucrare putea fi finalizată într-un termen de doar 9 sau 12 luni.

Recurentul a mai arătat că intimata s-a obligat să asigure realizarea unui spaţiu care să corespundă din toate punctele de vedere (structural, funcţional şi sanitar) pentru desfăşurarea de activităţi comerciale. Or, la momentul lunii iulie 2012 proiectul nu era finalizat, iar prin declaraţia dată de martorul E. s-a confirmat faptul că în perioada 2011-2017 nu s-au executat lucrări şi că, într-adevăr, instalaţiile şi finisajele de la interior au rămas în stadiul de lucrări prevăzute, dar neexecutate.

A subliniat recurentul că este important şi faptul că intimata a precizat în mod expres că până la 21.12.2011 nu a fost executată nicio lucrare în baza autorizaţiei de construire nr. x/16.12.2008 şi că, de altfel, intimata a procedat la modificarea proiectului şi a obţinut o nouă autorizaţie de construire (nr. 1700/2011), ce a avut ca obiect Proiect modificator la autorizaţia de construire anterioară, respectiv nr. 2214/16.12.2008.

Raportat la cele arătate, a apreciat că instanţa de apel nu a reuşit să reţină corect situaţia de fapt, având în vedere că obiectul acţiunii nu are nicio legătură cu momentul 2011 sau cu autorizaţia de construire nr. x/2008, dobânda penalizatoare fiind solicitată în raport cu autorizaţia de construire nr. x/2011, al cărei termen de finalizare (36 luni) nu a fost respectat.

Referitor la procesul-verbal nr. x/21.12.2011, recurentul a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că acesta este documentul final care atestă îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către intimată.

Potrivit recurentului, procesul-verbal aflat în discuţie nu este documentul final care atestă finalizarea lucrării, ci unul de terminare a lucrărilor, încheiat pe faze de lucrări, aspect ce rezultă şi din dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 50/1991, coroborat cu pct. 23 din Anexa nr. 2 din aceeaşi lege, în forma aplicabilă la 19.12.2011, cât şi din declaraţia dată de martorul F..

Recurentul a conchis în sensul că instanţa de apel nu a analizat în mod complet şi corect fondul cauzei, a refuzat să dea efect prevederilor legii aplicabile şi în mod nelegal a atribuit valoare juridică de recepţie finală unui proces-verbal care, în realitate, este unul de terminare a unei faze de lucrări.

În continuare, a mai susţinut că au fost emise trei autorizaţii de construire, nr. x/16.12.2008, nr. y/19.12.2011 şi nr. z/31.01.2017, iar fiecare dintre acestea au fost emise în vederea prelungirii precedentei, în aceleaşi condiţii contractuale şi pentru acelaşi scop. Aşadar, odată cu emiterea celei de-a doua autorizaţii (nr. 1700/2011), iau naştere alte efecte juridice, respectiv se reînnoieşte durata de execuţie a lucrărilor de construcţie cu încă 36 de luni, calculată de la data de începere a lucrărilor anunţată iniţial - 27.12.2011, începând un alt termen de execuţie a lucrărilor şi evident un alt termen de prescripţie a solicitării plăţii amenzii penalizatoare.

Prin urmare, a arătat că, la momentul emiterii autorizaţiei de construire nr. x/2011, cea cu nr. x/2008 a dobândit un caracter desuet, întrucât, chiar dacă nu şi-a atins scopul, iar lucrările nu au fost terminate, aceasta a ajuns la finele perioadei pentru care a fost emisă (16.12.2011).

Ca atare, potrivit recurentului, solicitarea de aplicare intimatei a sancţiunii penalizatoare este în mod cert justificată în baza autorizaţiei de construire nr. x/2011, deoarece nici termenul de 36 de luni prevăzut de aceasta nu a fost respectat de către societatea intimată pentru finalizarea centrului comercial, fapt dovedit prin solicitarea de emitere a unei noi autorizaţii, respectiv cea cu nr. z/2017.

În final, a arătat că înscrierea în Cartea Funciară a construcţiei finalizate, precum şi în evidenţele fiscale s-a realizat abia în anul 2017, astfel că dreptul material la acţiune nu este prescris, întrucât termenul de 3 ani de prescripţie curge de la 27.12.2014 (data expirării termenului de finalizare acordat prin autorizaţie), iar acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la 22.12.2017, astfel că este îndreptăţit la amenda penalizatoare aferentă perioadei 27.12.2014-25.07.2017.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 22.02.2021, intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în ipotezele de casare de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

La 24.02.2021, intimata S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat menţinerea dispoziţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale.

În temeiul art. 491 C. proc. civ., pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident împotriva considerentelor, solicitând, doar în măsura în care recursul reclamantului este declarat admisibil în principiu, casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel în vederea schimbării în parte a considerentelor deciziei recurate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi al respingerii acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a mai solicitat analizarea şi admiterea motivului de apel referitor la lipsa punerii sale în întârziere, aşa cum prevede art. 1081 din C. civ. de la 1864, invocat în susţinerea apelului incident.

În prealabil, recurenta a susţinut că în condiţiile în care reclamantul a promovat recurs, s-a născut şi interesul său de a obţine schimbarea considerentelor deciziei recurate în parte şi doar în măsura în care recursul principal ar fi declarat admisibil în principiu, nu ar fi anulat sau ar presupune cercetarea fondului.

În atare situaţie, a apreciat că este necesar a-i fi analizate toate motivele invocate în apărare, inclusiv cele pe care instanţa de apel le-a respins ori asupra cărora a omis să se pronunţe, astfel că singura modalitate de a le deduce judecăţii o constituie recursul incident îndreptat împotriva considerentelor greşite, în condiţiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., realizând o încadrare a criticilor invocate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

La 11.03.2021, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata S.C. A. S.R.L., solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului propriu, întrucât criticile invocate sunt de nelegalitate, iar acestea se încadrează în ipotezele de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 05.04.2021, Municipiul Oradea, prin Primar a formulat întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Faţă de data înregistrării cauzei pe rolul instanţelor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

La 26.11.2021, pârâta S.C. A. S.R.L. a prezentat punctul de vedere.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului principal, invocată de pârâta-intimată S.C. A. S.R.L., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în criticile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentul Municipiul Oradea, prin Primar a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc însă doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt.

Astfel, recurentul a arătat că intimata şi-a asumat obligaţia de a edifica centrul comercial D., însă înscrisurile de la dosar, inclusiv declaraţiile martorilor relevă că în intervalul de timp 16.12.2008-16.12.2012 acesta nu a fost finalizat nici faptic şi nici juridic, iar până la data de 21.12.20211 nu a fost efectuată nicio lucrare în baza primei autorizaţii de construire, nr. x/16.12.2008.

A mai afirmat că instanţa de apel nu a reţinut corect situaţia de fapt, apreciind eronat că procesul-verbal nr. x/21.12.2011 de terminare a unei faze de lucrări reprezintă înscrisul care face dovada îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către intimată. De altfel, obiectul acţiunii nu are nicio legătură cu momentul 2011 sau cu autorizaţia de construire nr. x/2008, iar dobânda penalizatoare a fost solicitată în raport cu autorizaţia de construire nr. x/2011, al cărei termen de finalizare (36 luni) nu a fost respectat.

Prezentând pe larg aspecte referitoare la cele trei autorizaţii de construire emise pentru edificarea centrului comercial, recurentul a susţinut că la momentul emiterii celei de-a doua autorizaţii (nr. x/2011), cea anterioară (nr. x/2008) a dobândit un caracter desuet, astfel că solicitarea privind sancţionarea intimatei pentru nerespectarea clauzelor contractuale, în raport cu autorizaţia de construire nr. x/2011, este justificată, în condiţiile în care termenul de execuţie nu a fost respectat şi emisă o nouă autorizaţie, cea cu nr. z/2017.

Concluzionând, a arătat că dreptul material la acţiune nu este prescris, deoarece termenul de 3 ani de prescripţie curge de la 27.12.2014 - data expirării termenului de finalizare acordat prin autorizaţie, iar acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la 22.12.2017, fiind îndreptăţit la amenda penalizatoare aferentă perioadei 27.12.2014-25.07.2017.

Acestea reprezintă însă elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanţele de fond.

Or, examinarea instanţei de recurs este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o reală şi autentică motivare din perspectiva rigorilor procedurale. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurentul tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi un al treilea grad devolutiv.

Faţă de considerentele ce preced, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, este incidentă excepţia nulităţii recursului principal, motiv pentru care Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea nulităţii prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâta S.C. A. S.R.L, art. 491 C. proc. civ. face trimitere la prevederile din materia apelului, respectiv art. 472-474 din acelaşi cod, aplicabile şi în recurs.

Astfel, art. 491, coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., statuează în sensul că:

"Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Cum recursul principal declarat de reclamantul Municipiul Oradea, prin Primar a fost anulat, recursul incident declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, va fi respins în consecinţă, ca rămas fără efect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2), precum şi ale art. 472 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul principal şi va respinge ca rămas fără efect recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurentul-reclamant Municipiul Oradea, prin Primar împotriva deciziei nr. 245/C/2020-A/07.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2022.