Recourse nullity for failure to articulate specific illegality grounds rather than reiterating factual arguments on maintenance service travel costs.

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă la 19.10.2017, reclamanta A. S.A. - prin Sucursala pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport Piteşti, a chemat în judecată pe pârâtele C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. - Sucursala de Transport Piteşti şi C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. - Sucursala de Transport Piteşti şi, în subsidiar, dacă se va considera că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, să oblige pârâta C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. Bucureşti la plata sumei de 493.555,07 RON, reprezentând contravaloare "manopera de deplasare a formaţiilor de la sediu la locul de muncă şi înapoi" compusă din: suma de 447.764,96 RON, contravaloarea facturilor aferentă anilor 2014, 2015 şi 2016, refuzate la plată; suma de 45.790,11 RON, reprezentând dobândă penalizatoare calculată conform O.G. nr. 13/2011 aferentă perioadei iunie- decembrie 2014, ianuarie- decembrie 2015, ianuarie- decembrie 2016, până la data de 23.05.2017 şi în continuare până la achitarea efectivă a sumei datorate; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 457/5.12.2019, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis excepţia lipsei capacitaţii procesuale de folosinţă a pârâtei Sucursala de Transport Piteşti şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă. Totodată, a fost admisă excepţia prescripţiei privind suma de 114.112,14 RON aferentă facturii nr. x/22.05.2014 şi a fost admisă în parte cererea, fiind obligată pârâta C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. - Sucursala de Transport Piteşti la plata sumei de 333.652,82 RON, reprezentând contravaloarea facturilor aferente anilor 2015, 2016 şi la plata dobânzii penalizatoare de la data scadenţei acestora până la achitarea efectivă a sumei datorate, precum şi la plata sumei de 8.441 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 466 şi urm. C. proc. civ.

Prin decizia nr. 384/A-COM/23.09.2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a redus cheltuielile de judecată stabilite în sarcina pârâtei de la suma de 8.441 RON, la suma de 6.941 RON şi a menţinut în rest sentinţa.

Împotriva acestei decizii pârâtă C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, a reiterat situaţia de fapt şi a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi, mai mult, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Concretizând, recurenta a arătat că decizia curţii de apel nu cuprinde argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze pe de o parte la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Totodată, autoarea căii de atac a evocat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum doctrina şi jurisprudenţa instanţelor naţionale şi comunitare cu privire la motivarea unei hotărâri judecătoreşti, subliniind că a fost privată de un examen efectiv al mijloacelor şi argumentelor părţilor, analiza deciziei atacate relevând că instanţa de apel nu a aprofundat chestiunile de drept supuse dezbaterii.

A mai susţinut recurenta că instanţa a obligat-o la plata sumei de 333.652,82 RON, a dobânzii penalizatoare şi a cheltuielilor de judecată, cu toate că din înscrisurile depuse de reclamantă reiese că C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. nu a acceptat la plată facturile în care au fost înscrise sumele care fac obiectul prezentului litigiu, întrucât serviciile a căror plată se solicită nu au fost în realitate prestate, iar simpla transmitere a facturilor prin poştă nu poate echivala cu acceptarea acestora.

În continuare, autoarea căii de atac a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că reclamanta nu a prestat în realitate serviciile menţionate în facturile în discuţie, susţinând, în esenţă, că, aşa cum a arătat şi în apel, conform înţelegerii părţilor, manopera aferentă timpului de deplasare a membrilor echipei s-a cumulat cu manopera directă, plăţile respective fiind introduse deci în cheltuielile directe.

Potrivit recurentei, decizia atacată nu cuprinde, din perspectiva netemeiniciei pretenţiilor vizând contravaloarea manoperei de deplasare a formaţiilor de lucru, argumente pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care în mod necesar trebuie să se raporteze pe de o parte la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

A mai susţinut autoarea căii de atac că instanţa de apel nu a analizat nici normele legale invocate cu privire la neaplicarea normei de deviz 1ICP57, lăsând acest aspect la aprecierea expertului judiciar, care nu a răspuns la obiecţiunile formulate, limitându-se la a prelua argumentele din raportul de control întocmit de auditorii Curţii de Conturi.

În acest context, recurenta a arătat că în perioada 29.08.2011-30.11.2011 Curtea de Conturi a României a efectuat la C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. o acţiune de verificare privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului în perioada 2009-2010, acţiune în urma căreia au fost consemnate o serie de deficienţe, printre care şi includerea în mod nejustificat a cheltuielilor cu transportul muncitorilor în categoria cheltuielilor directe în perioada ianuarie 2008- ianuarie 2012.

În continuare, a arătat că a fost emisă decizia nr. 14/29.12.2011 de către Curtea de Conturi, pentru înlăturarea deficienţelor. Potrivit constatării, în perioada ianuarie 2008- ianuarie 2012 recurenta a acceptat la plată, în baza contractelor de prestări servicii nr. x/2005 şi nr. y/2010, încheiate anterior contractului în litigiu - nr. C57/2012, devize în care au fost incluse în mod nejustificat cheltuieli cu transportul muncitorilor de la sediu la locul de desfăşurare a lucrărilor de reparaţii, în categoria cheltuielilor directe, calculate prin aplicarea unei cote de 60% la manopera directă, fără a se ţine seama de prevederile Ordinului nr. 863/02.07.2008.

Recurenta a relevat că, în raport cu lipsa de diligenţă a intimatei de a încheia o convenţie, pretenţiile sale sunt nejustificate şi fără temei legal.

A arătat recurenta că, ulterior înfiinţării S.C. A. S.A., apărând necesitatea decontării lucrărilor de mentenanţă, au fost elaboraţi indicatori de norme de deviz, avizaţi prin participarea în comun a celor două entităţi în cadrul unei Comisii Tehnico-Economice a S.C. A. S.A., prin avizul C.T.E. nr. 8/27.01.2003, indicatori în care nu este cuprinsă şi norma de deviz 1ICP57.

De asemenea, a precizat că în Normativul P91/1-2002 "Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcţii pentru investiţii realizate din fonduri publice", aprobat de M.L.P.T.L. cu Ordinul 1568/15.10.2002, aplicabil şi lucrărilor de mentenanţă executate de S.C. A. S.A., nu se prevede posibilitatea decontării cheltuielilor directe aferente manoperei pe timpul deplasării formaţiei de lucru ci, dimpotrivă, că acestea sunt cuprinse în cheltuielile indirecte şi se suportă din fondul pentru organizarea de şantier.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 12.01.2021 intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Faţă de data înregistrării cauzei pe rolul instanţelor, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor; ambele părţi au prezentat punctul de vedere la raport, iar intimata a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în criticile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căii de atac a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, dar o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., deoarece prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi un al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să urmărească hotărârea atacată, iar nu să reprezinte doar reiterarea susţinerilor părţilor de la judecata în instanţa de control judiciar devolutiv.

Aceasta, deoarece recursul este o cale de atac extraordinară, care vizează analiza măsurii în care criticile aduse de recurent prin motivele de recurs hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, susţinerile recurentei, circumscrise de aceasta motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu conţin critici concrete şi efective împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât aceleaşi afirmaţii făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Autoarea căii de atac a reiterat argumentele referitoare la faptul că a fost obligată la plata pretenţiilor solicitate de intimată, în condiţiile în care facturile emise de aceasta din urmă au fost refuzate la plată pentru lipsa prestării serviciilor menţionate în cuprinsul acestora, cu referire la norma de timp pentru deplasarea formaţiilor de la sediu la locul de muncă şi retur; a mai afirmat că Ordinul nr. 1568/15.10.2002 nu prevede decontarea unor astfel de cheltuieli, ci dimpotrivă ele sunt cuprinse în cheltuielile indirecte şi se suportă din fondul de organizare de şantier.

Argumentele expuse în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. urmăresc, în realitate, doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt, de vreme ce instanţa de prim control judiciar a analizat aceste critici, reţinând însă că, în speţă, norma de deviz 1ICP57 a fost utilizată în toate contractele de mentenanţă încheiate de S.C. A. S.A. cu C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A., inclusiv în contractul de mentenanţă nr. x/31.01.2012, prin nota comună nr. x/25.05.2012, recurenta-pârâtă acceptând plăţile aferente manoperei pe timpul deplasării formaţiilor de lucru de la sediu la locul de muncă şi retur până în luna iunie 2014. Astfel, a apreciat că este nejustificat refuzul acesteia de a mai plăti contravaloarea facturilor aferente anilor 2015, 2016 în temeiul acestei norme, având în vedere practicile statornicite între părţi şi nota comună mai sus enunţată care confirmă intenţia părţilor de a aplica norma de deviz 1ICP57 în raporturile lor contractuale.

Aşadar, contrar celor susţinute de recurentă, cererea sa a fost analizată pe fond din perspectiva răspunderii civile contractuale, astfel cum este ea reglementată de Noul C. civ., a cărui incidenţă în cauză a fost reţinută de instanţele de fond.

Cu toate acestea, recurenta reia susţinerile din apel, invocând neanalizarea normelor legale, însă fără a le menţiona şi fără a aduce critici de nelegalitate punctuale deciziei atacate, cu referire la cele reţinute de instanţa de apel cu privire la normele legale incidente, reiterând argumentele pentru care apreciază netemeinicia pretenţiilor solicitate de intimată şi invocând lipsa prestării serviciilor facturate, la plata cărora a fost obligată.

Or, acestea sunt elemente de fapt, care au fost analizate de instanţele de fond din perspectiva probatoriului administrat în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin prisma căruia recurenta a susţinut că instanţa de apel nu a realizat un examen efectiv al mijloacelor şi argumentelor invocate, iar decizia curţii de apel nu cuprinde argumentele pro şi contra care i-au format, în fapt şi în drept, convingerea cu privire la soluţia pronunţată, Înalta Curte apreciază că şi acest motiv de recurs a fost invocat doar formal, nefiind detaliat.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o reală şi autentică motivare din perspectiva rigorilor procedurale. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel.

În alţi termeni, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Având în vedere aceste considerente, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanţa supremă va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA S.A. împotriva deciziei nr. 384/A-COM/23.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2022.