Exclusive distribution contract termination claim rejected; appeal quashed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 13 februarie 2018, sub nr. x/2018 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa să dispună încetarea contractului de distribuţie exclusivă, având în vedere încălcarea obligaţiilor asumate de către pârâtă prin contractul menţionat; obligarea pârâtei la plata sumei de 1.317.430,74 RON, precum şi la plata dobânzii legale aferente până la data achitării integrale a sumei, reprezentând plată datorată de către pârâtă pentru prejudiciul produs societăţii reclamante prin încălcarea obligaţiilor asumate prin contractul de distribuţie exclusivă încheiat la 20 decembrie 2013 între reclamantă şi pârâtă, sumă compusă din: 91.896,30 RON reprezentând costuri cu participarea la târguri/expoziţii în vederea promovării/vânzării produselor paratei; 65.527,94 RON reprezentând costuri cu achiziţionarea materialelor promoţionale de la pârâtă; 1.160.006,50 RON reprezentând pierdere din profitul societăţii prin încălcarea dreptului de exclusivitate al reclamantei de către pârâtă; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Regulamentului UE nr. 1215 din 12 decembrie 2012, ale Regulamentului UE nr. 593 din 17 iunie 2008 şi ale art. 1270, art. 1350, art. 1531, art. 1535 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3877/2018 din 20 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1249A din 8 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A. S.R.L., solicitând instanţei să admită calea de atac formulată şi să caseze hotărârea atacată, cu cheltuieli de judecată. Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă susţine că decizia atacată nu respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece nu cuprinde apărările părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia. Mai susţine că instanţa de apel nu a interpretat corect anexa nr. 1 la contractul de distribuţie exclusivă încheiat între părţi la 20 decembrie 2013 şi a reţinut în mod greşit că recurenta avea drept de distribuţie exclusivă doar în zonele Bucureşti, Timişoara şi Roman.

Totodată, autoarea căii de atac afirmă că instanţa de apel a pronunţat decizia întemeindu-se pe un aspect care nu a fost supuse dezbaterii părţilor, şi anume întinderea teritoriului în care recurenta avea drept de distribuţie exclusivă. Astfel, în opinia aceleiaşi părţi, a fost încălcat principiul contradictorialităţii, statuat de art. 14 C. proc. civ.

Se mai invocă şi nerespectarea prevederilor art. 1270 C. civ., referitoare la forţa obligatorie a contractului, şi ale art. 1350 alin. (1) şi (2) C. civ., referitoare la răspunderea contractuală, argumentat de interpretarea eronată de către curtea de apel a înscrisurilor depuse la dosar.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ. s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

La data de 3 noiembrie 2021 în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2022 s-a admis în principiu recursul, acordându-se termen la 9 martie 2022.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă a invocat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea prevederilor art. 14 C. proc. civ., întemeindu-se pe aspecte care nu au fost supuse dezbaterilor părţilor. Totodată, recurenta susţine că în litigiul pendinte au fost încălcate normele procedurale referitoare la administrarea probelor, cu privire la întinderea teritoriului în care aceasta avea dreptul exclusiv de a distribui bunurile intimatei, sens în care a fost încălcat principiul contradictorialităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 14 C. proc. civ., subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare menţionat mai sus, nu vor fi însuşite de Înalta Curte. Conform acestui text de lege, părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea. Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate. Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Înalta Curte constată că din încheierea de şedinţă de la data de 24.09.2020 la care au avut loc dezbaterile, şi care face parte integrantă din decizia recurată nr. 1249/8.10.2020, rezultă fără echivoc că ambele părţi şi-au exprimat poziţia cu privire la probele propuse şi încuviinţate, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte şi s-au respectat drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ţinând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului şi în conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. civ., judecata realizată de instanţa de apel a avut ca repere de analiză dispoziţiile legale incidente cauzei, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea principiului contradictorialităţii.

Criticile prin care recurenta-reclamantă susţine că decizia atacată nu respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. deoarece nu cuprinde apărările părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi vor fi analizate din această perspectivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a analizat criticile apelantei şi a expus propriile considerente în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Aşadar, faptul că instanţa de apel a confirmat, în urma analizei proprii, raţionamentul primei instanţe, nu se circumscrie motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, criticile subsumate aceluiaşi motiv de recurs prin care autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel nu a interpretat corect anexa nr. 1 la contractul de distribuţie exclusivă încheiat între părţi la 20 decembrie 2013 şi a reţinut în mod greşit că recurenta avea drept de distribuţie exclusivă doar în zonele Bucureşti, Timişoara şi Roman, nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia şi nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe nemotivarea hotărârii.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Cu privire la restul susţinerilor recurentei din memoriul de recurs este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, deşi invocă actele normative prevăzute de art. 1270 C. civ. (forţa obligatorie a contractului) şi art. 1350 alin. (1) şi alin. (2) C. civ. (răspunderea contractuală), aspect care ar atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, recurenta-reclamantă urmăreşte evaluarea probatoriului administrat în fazele procesuale anterioare în scopul demonstrării unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, fără a dezvolta adevărate critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

Instanţa supremă reţine că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei şi la o reevaluare a probatoriului administrat de instanţa devolutivă pentru a se stabili o altă situaţie de fapt cu privire la cauzele şi împrejurările în care a intervenit încălcarea obligaţiei contractuale.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1249A din 8 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1249A din 8 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 martie 2022.