Cassation appeal for failure to articulate grounds of illegality in lease dispute over goods destruction and abusive contract clauses

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanţei obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L.: să restituie marfa care a fost reţinută din magazin, fără efectuarea unui proces-verbal de constatare; să plătească daune, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile distruse; să plătească daune, reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin depozitarea necorespunzătoare a mărfurilor; să plătească daune reprezentând prejudiciul cauzat de prepusul pârâtei, C., care a refuzat restituirea bunurilor; de asemenea, a solicitat instanţei să constate faptul că dispoziţiile art. 15.4 din contractul de închiriere sunt abuzive şi intră sub incidenţa art. 11 din C. civ. cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 51 din 22 ianuarie 2019, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi puterii de lucru judecat ca nefondate, a admis excepţia tardivităţii invocării excepţiei prescripţiei de către pârâtă şi a respins-o ca tardiv formulată; a respins acţiunea, ca nefondată, suma de 4.097,5 RON, reprezentând facilitate la plata taxei judiciare de timbru constând în reducerea acesteia, rămânând în sarcina statului.

Prin decizia civilă nr. 434 din 26 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios adminsitrativ şi Fiscal, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 51 din 22 ianuarie 2019, pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă societatea B. S.R.L. şi intimatul-intervenient CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII; a respins ca nefondată cererea intimatei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 434 din 26 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios adminsitrativ şi Fiscal, S.C. A. S.R.L. a formulat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că nu s-a putut bucura de o judecată pe fond la prima instanţa şi în apel cu administrare de probe în mod echitabil şi cu respectarea în concret a dreptului la apărare şi egalitatea de şanse în justiţie fără discriminării pe criterii de statut, origine, etnie, avere.

Recurenta-reclamantă arată că în mod greşit la pagina nr. 12, instanţa de apel a apreciat că reclamanta este în culpă pentru neridicarea bunurilor, deoarece bunurile sale, depozitate în spaţiul pârâtei fără acordul său şi fără un inventar, nu puteau să fie fi ridicate fără întocmirea unui proces-verbal, în eventualitatea unor lipsuri din gestiune trebuind să ştie dacă au fost sustrase de angajaţii săi sau la momentul când bunurile au fost ridicate în mod nelegal din spaţiu.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că intimata-pârâtă nu a încheiat contractul de închiriere cu respectarea normelor legale şi că bunurile trebuia să fie inventariate şi în prezenţa a unor martori pentru fiecare parte, de către un executor judecătoresc, eliminându-se orice situaţie conflictuală.

Recurenta-reclamantă face ample trimiteri la situaţia de fapt, invocând faptul că instanţa nu a sancţionat intimata-pârâtă pentru că a ridicat bunurile din magazin prin alungarea angajatelor şi depozitarea fără inventar într-o locaţie a acesteia din urmă, instanţa limitându-se la a consemna că reclamanta a abandonat bunurile.

Referitor la dispoziţiile art. 15.4 din contractul de închiriere, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, acestea sunt abuzive, intrând sub incidenţa art. 11 din noul C. civ.

Referitor la faptul că recurenta-reclamantă a fost discriminată de către o persoană, arată că a motivat şi acest capăt de cerere atât în fapt, cât şi în drept, şi că, la momentul la care s-a făcut evacuarea abuzivă din spaţiu, se afla într-o situaţie de dizabilitate fizică temporară.

Recurenta-reclamantă susţine, de asemenea, că intimata-pârâtă a denunţat contractul într-o situaţie de forţă majoră, întrucât se afla în spital, cu o vătămare gravă.

Totodată, recurenta-reclamantă apreciază că dispoziţiile contractuale cad sub incidenţa Legii nr. 193/2000, deoarece contractul depus de intimata-pârâtă la instanţă nu este complet şi nu este numerotat.

Potrivit recurentei-reclamante, instanţa a reţinut în mod greşit situaţia de fapt. Totodată, recurenta-reclamantă face trimitere la art. 1.035 alin. (2), art. 1.825, art. 1.039 C. civ., art. 1.040 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului formulat de S.C. A. S.R.L., ca netimbrat, pentru neîndeplinirea exigenţelor art. 486 C. proc. civ., având în vedere că nu este redactat de un avocat sau de un consilier juridic, nu are ataşată dovada împuternicirii sau a delegaţiei şi nici nu este semnat de un astfel de reprezentant, precum şi pentru că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat precizări la întâmpinarea intimatei-pârâte, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi a dezvoltat motivele de recurs, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 30 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentă.

Prin încheierea din 11 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017 a fost admisă cererea de reexaminare şi s-a dispus reducerea taxei judiciare de timbru de la suma de 4.321,40 RON, la suma de 1.500 RON, care a fost eşalonată în 10 rate lunare egale, a câte 150 RON fiecare, plătibile din martie 2021.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Înalta Curte reţine că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., aceste texte de lege fiind indicate formal la finalul cererii de recurs, fără ca recurenta să expună argumente pentru fiecare motiv de recurs invocat.

Critica prin care se arată că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că reclamanta este în culpă pentru neridicarea bunurilor, deoarece bunurile sale, depozitate în spaţiul pârâtei fără acordul său şi fără un inventar, nu puteau să fie ridicate fără întocmirea unui proces-verbal, vizează aspecte de netemeinicie, recurenta expunând situaţia de fapt şi făcând trimitere la mijloacele de probă administrate.

De asemnea, nici argumentele recurentei-reclamante prin care arată că intimata-pârâtă nu a încheiat contractul de închiriere cu respectarea normelor legale şi că bunurile trebuiau să fie inventariate şi în prezenţa a unor martori pentru fiecare parte, de către un executor judecătoresc, nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece vizează chestiuni de netemeinicie care nu pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului.

Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Cu privire la susţinerile recurentei-reclamante prin care face trimitere la art. 1.035 alin. (2), art. 1.825, art. 1.039 C. civ., art. 1.040 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Legea nr. 193/2000, Înalta Curte reţine că nu se circumscriu vreunui caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenta nu arătă în concret cu ce a greşit instanţa de apel şi de ce normele materiale nu au fost corect aplicată.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, recurenta-reclamantă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurentei-reclamante prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, în sensul că nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei-reclamante nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitate de către intimata-pârâtă prin întâmpinare. Instanţa supremă reţine că, în aplicarea art. 494 raportat la art. 452 C. proc. civ., pentru a se acorda cheltuielile de judecată, partea care le solicită trebuie să facă dovada existenţei acestora. Faţă de faptul că partea nu a depus la dosar acte doveditoare, instanţa supremă constată că nu a fost făcută dovada cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 434 din 26 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2022.