Nullity of civil cassation appeal due to failure to frame grounds within statutory cassation categories

Şedinţa publică din data de 01 martie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 08.11.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, a solicitat să se dispună: (1) obligarea pârâtului să plătească suma de 3.529.438 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la destinaţia sumelor alocate din bugetul Ministerului Economiei, aşa cum s-a constatat prin măsura 12 din decizia Curţii de Conturi a României nr. 1/14.01.2013, la care se adaugă dobânda legală aferentă; (2) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, respectiv taxa judiciară de timbru, precum şi orice alte cheltuieli care ar putea interveni pe parcursul procesului.

La 21.02.2019, pârâtul Ministerul Economiei a depus la dosar întâmpinare, prin care: a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a pretins, în subsidiar, în situaţia în care vor fi respinse excepţiile ridicate, a fi respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din 22.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, invocată din oficiu şi a dispus înaintarea cauzei unui complet specializat în litigii cu profesioniştii din cadrul secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub numărul de dosar x/2018

Prin sentinţa civilă nr. 3775/2019 din 17.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei; a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, prin care a solicitat admiterea căii de atac, schimbarea în tot a hotărârii, respingerea excepţiei prescripţiei şi admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 311A/2021 din 19 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă respins apelul declarat de reclamant, ca nefondat.

La 02 aprilie 2021, reclamantul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 311A/2021 din 19 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel. A solicitat obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată în fond, apel şi recurs.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul invocă faptul că decizia a fost dată cu nesocotirea prevederilor legale cuprinse în art. 8 şi art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, art. 998 şi art. 999 C. civ. de la 1864 şi art. 481 C. proc. civ., în dezlegarea dată cu privire la momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, data cunoaşterii pagubei şi intervenirea unui caz de întrerupere legală a termenului de prescripţie extinctivă a dreptului material la acţiune.

În mod nelegal, instanţa ar fi stabilit că admiterea în parte a acţiunii formulate de recurent şi anularea în parte a deciziei CCR nr. 1/14.01.2013 atrage incidenţa prevederilor art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 raportat la prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, întrucât, apreciază recurentul că, atât timp cât decizia contestată s-a aflat în proces de evaluare, din punct de vedere legal, este echitabil ca aceasta să nu îşi producă efectele asupra celor vizaţi.

Mai arată că nu se poate considera că trebuia să cunoască paguba chiar de la momentul hotărârii AGA nr. 1/2010, în condiţiile în care niciun organ de control, dintre cele abilitate să verifice modul de desfăşurare a activităţii FNGCIMM nu a sesizat, prin actele de control întocmite de-a lungul timpului, vreo încălcare de natura celei invocate de Curtea de Conturi a României, deşi putea şi trebuia să o facă, dacă erau întrunite condiţiile legale.

În concret, arată că adunarea generală a acţionarilor, prin reprezentanţii săi, a emis o hotărâre care, potrivit art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, este obligatorie, iar potrivit art. 73 alin. (1) lit. d), administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate "pentru exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale".

Cu alte cuvinte, arată că hotărârea AGA nr. 1/2010 a fost obligatorie pentru societate şi pentru administratorii săi, este publică, a intrat în circuitul civil, a produs consecinţe patrimoniale şi a beneficiat de prezumţia de legalitate şi de autenticitate. În speţă, dispoziţia organului de control, necenzurată de instanţa de judecată şi fără urmarea paşilor legali necesari pentru continuarea activităţii societăţii, ar putea conduce la blocarea activităţii, fiind evidentă nerespectarea principiului securităţii raporturilor juridice din cauza unor modificări de viziune asupra legalităţii unei hotărâri a acţionarului FNGCIMM, asupra aplicabilităţii cărora au existat suficiente temeiuri de îndoială legitimă.

Chiar dacă titularul dreptului la acţiune nu trebuie să rămână pasiv, este firesc ca termenul de prescripţie să nu-şi continue cursul ori de câte ori survin anumite împrejurări care exclud culpa celui îndreptăţit să exercite acţiunea.

Astfel, arată că, în situaţia în care instanţa de fond a apreciat că recurentul a luat cunoştinţă de existenţa pagubei şi a celor răspunzători la 19.12.2012 (când i-a fost comunicat raportul CCR), iar prin apelul formulat, recurentul a supus controlului instanţei faptul că paguba a devenit certă la 26.04.2016 (când a fost admisă în parte acţiunea şi anulată, în parte, decizia CCR), instanţa de apel nu a fost învestită să aprecieze că, în fapt, termenul de prescripţie a început să curgă la 04.11.2010 (când a fost adoptată hotărârea AGA).

Sub un alt aspect, se învederează că, nesocotirea prevederilor legale cuprinse în art. 8 şi art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, art. 998 şi art. 999 C. civ. de la 1864 şi a art. 481 C. proc. civ. în dezlegarea dată de instanţa de apel cu privire la faptul că trebuia ca recurentul să cunoască paguba şi persoana răspunzătoare de prejudiciu la momentul la care s-a adoptat hotărârea AGA nr. 1/2010, constituie o aplicare greşită a normelor de drept material, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Autorul căii de atac arată că termenul de prescripţie nu putea începe să curgă de la data adoptării hotărârii AGA din 04.11.2010, în condiţiile în care la acel moment prejudiciul încă nu exista.

Susţine recurentul că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că în speţă sunt aplicabile considerentele deciziei nr. 19/03.6.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, întrucât în respectiva decizie s-a interpretat aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, raportat la art. 8 şi 12 din Decretul nr. 167/1958 şi a dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011.

Prin urmare, apreciază că interpretarea invocată nu poate fi aplicabilă mutatis mutandis în prezenta speţă, ce are ca obiect o acţiune în pretenţii întemeiată pe art. 998, art. 999 C. civ. de la 1864.

Arată recurentul că, în speţă, sunt aplicabile considerentele deciziei nr. 22/24.06.2019 a ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în care instanţa supremă a stabilit momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât la 21 mai 2021 .

Intimatul-pârât a depus întâmpinare la 22 iunie 2021, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 30 iunie 2021 .

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatul-pârât ca neîntemeiate.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14.12.2021, Înalta Curte a dispus comunicarea acestuia părţilor, în vederea depunerii unui punct de vedere la raport.

Recurentul a formulat un punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă din oficiu, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, deşi recurentul-reclamant a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile legale la care a făcut referire, respectiv art. 8, art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Decretul nr. 167/1938, au fost invocate în mod formal, întrucât, fără a formula o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate, în sensul de a arăta în ce modalitate au fost interpretate sau aplicate greşit de către instanţa de apel, recurentul a reiterat susţinerile din apel cu privire la aspectele contestării deciziei curţii de conturi, întreruperii termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune şi ale caracterului incert al prejudiciului, urmărind stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel cu privire la data la care recurentul a cunoscut paguba şi persoana responsabilă de prejudiciu, precum şi pronunţarea unei soluţii în echitate, iar nu în raport cu dispoziţiile legale invocate.

Totodată, chiar dacă recurentul face apel la decizia pronunţată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 22 din 24.06.2019, critica acestuia vizează, în realitate, aspecte factuale ale cauzei, respectiv determinarea, pe baza administrării probatoriului, a datei la care recurentul a cunoscut prejudiciul şi persoana responsabilă de producerea lui.

Prin urmare, solicitările recurentului vizează aspecte de netemeinicie a deciziei atacate. Or, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, stabilirea situaţiei de fapt fiind atributul instanţelor devolutive.

În ce priveşte critica privind nesocotirea dispoziţiilor art. 481 C. proc. civ., care ar putea atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă constată că recurentul nu justifică un interes în susţinerea ei, întrucât nu arată vătămarea produsă, în condiţiile în care instanţa de apel, prin soluţia pronunţată, a menţinut sentinţa primei instanţe care a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată.

Totodată, reţine că şi dispoziţiile art. 998-999 C. civ. de la 1864 au fost invocate în mod formal, întrucât recurentul nu a dezvoltat nicio critică raportat la acestea.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 311A/2021 din 19 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 311A/2021 din 19 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 martie 2022.