Sufficiency of appellate court’s reasoning in rejecting witness testimony and accounting expert evidence on late-payment penalty claims
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court rejected the debtor's appeal, leaving the Court of Appeal's decision in force, which upheld the first instance judgment ordering the debtor to pay approximately 219,959 RON in contractual late payment penalties plus litigation costs to the creditor. The dispute concerned a claim for contractual late payment penalties arising from late payments on invoices issued between 2017 and 2020 under a service contract, where the debtor challenged the first instance rejection of the prescription defense and the appellate court's refusal to admit witness testimony and accounting expert evidence. The court held that the appellate court properly exercised its sovereign discretion to assess the relevance and utility of the proposed evidence, noting that the reasoning met the requirements of Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code and Article 6 of the ECHR by addressing fundamental issues, and dismissed the appeal on the grounds that the debtor failed to substantiate the alleged lack of motivation or provide valid legal criticism of the appellate decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 453 C. proc. civ; Sufficiency of appellate court’s reasoning in rejecting witness testimony and accounting expert evidence on late-payment penalty claims: The dispute concerned a claim for contractual late payment penalties arising from late payments on invoices issued between 2017 and 2020 under a service contract, where the debtor challenged the first instance rejection of the prescription defense and the appellate court's refusal to admit witness testimony and accounting expert evidence. The court held that the appellate court properly exercised its sovereign discretion to assess the relevance and utility of the proposed evidence, noting that the reasoning met the requirements of Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code and Article 6 of the ECHR by addressing fundamental issues, and dismissed the appeal on the grounds that the debtor failed to substantiate the alleged lack of motivation or provide valid legal criticism of the appellate decision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for ordering the recurent-appellant to pay litigation costs to the intimatee-appellee.
Full text
Şedinţa publică din data de 01 martie 2022
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20.11.2020 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la plata sumei de 219.959,79 RON, reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere aferente facturilor emise în perioada martie 2017 - septembrie 2020, achitate cu întârziere de către pârâta-debitoare, penalităţi calculate potrivit art. 13 din contractul de prestări servicii nr. x/01.08.2014, cu cheltuieli de judecată în baza dispoziţiilor art. 453 şi urm. C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 136/10.03.2021, Tribunalul Argeş a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta B. S.A., a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 219.959,79 RON, reprezentând penalităţi de întârziere şi suma de 7.504 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.A. a formulat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 7 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2020, s-au respins proba cu martori şi cu expertiza contabilă, solicitată de apelanta-pârâtă B. S.A.
Prin decizia nr. 408/A-C din 08 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins apelul pârâtei, ca nefondat. Apelanta-pârâtă B. S.A. a fost obligată la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.
Împotriva încheierii din 07 septembrie 2021 şi a deciziei nr. 408/A-C din 08 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta B. S.A. a formulat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea încheierii şi a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel, pentru ca aceasta să repună în discuţie probele solicitate de recurentă în şedinţa din 07.09.2021, să aprecieze relevanţa acestora şi să-şi motiveze soluţia în privinţa utilităţii sau a inutilităţii lor.
În dezvoltarea motivului de recurs, se susţine că expunerile instanţei de apel din încheierea din 07.09.2021, în sensul că nu se impune efectuarea lucrării de către un expert, nu sunt suficiente pentru a asigura o motivare care să garanteze părţilor implicate, dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, ori respectarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.
Arată recurenta că, prin respingerea unor probe fără o motivare corespunzătoare, în sensul expunerii unor argumente legale şi judicioase ale instanţei, se află în imposibilitate de a critica soluţia instanţei de apel sub alte aspecte de nelegalitate, neputând combate raţionamentul instanţei avut în vedere la aprecierea concludenţei, pertinenţei şi utilităţii probelor respective.
Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la 25.11.2021, cu obligaţia de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la primirea comunicării, respectiv până la data de 27.12.2021.
Intimata-reclamantă nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate şi a normelor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat faptul că încheierea din 07.09.2021 este nemotivată, deoarece instanţa de apel nu a motivat corespunzător respingerea probelor solicitate în apel, respectiv proba cu martori şi proba cu expertiza contabilă.
Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens prezentând raţionamentul-logico juridic pentru care au fost înlăturate probele solicitate.
Cu titlu preliminar, instanţa supremă reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă cerere reclamantei de obligare a pârâtei B. S.A. la plata penalităţilor contractuale aferente facturilor achitate cu întârziere, calculate potrivit art. 13 din contractul de prestări servicii nr. x/01.08.2014, respectiv de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.
Astfel, se constată că, prin apelul declarat în cauză, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, pârâta a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul refuzului de a administra proba cu martori în dovedirea modalităţii şi a datei de comunicare a facturilor, precum şi a modului greşit în care au fost percepute penalităţile, în condiţiile în care reclamanta nu a respectat prevederile contractuale în ceea ce priveşte comunicarea facturilor.
La termenul din 7 septembrie 2021, apelanta-pârâtă B. S.A. a solicitat admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar, audierea martorei C. pe teza probatorie a modalităţii de comunicare a facturilor, precizând că deţine o informaţie pe care nu o deţinea la judecata în faţa primei instanţe, în sensul că aceasta era persoana responsabilă care primea facturile şi care comunica în acest sens cu partea adversă, cât şi proba cu expertiza contabilă cu obiectivul de a se calcula suma penalităţilor, având în vedere datele reale de comunicare a facturilor, menţionate pe facturi.
În acest context, în considerentele deciziei atacate, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de prim control judiciar a arătat motivele pentru care a respins atât proba cu martori, pe care, faţă de cererea probatorie invocată, a apreciat-o ca nefiind utilă cauzei fiind suficientă proba cu înscrisuri, cât şi proba cu expertiza contabilă, reţinând că nu este necesară efectuarea lucrării de către un expert.
Instanţa supremă reţine, contrar celor învederate de recurentă, că, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, astfel că instanţa de recurs nici nu ar putea să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt, aşa cum, în realitate, urmăreşte recurenta-pârâtă.
Potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanţa europeană a arătat totuşi, în mod constant, faptul că "Art. 6 parag. 1 din Convenţie, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (C.E.D.O. - Hotărârea Ruiza Torija c.Spaniei).
Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.
Raportat la aceste consideraţii, instanţa supremă reţine că încheierea atacată este la adăpost de criticile invocate de recurentă din perspectiva nemotivării, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul judecătoresc în etapa procesuală a recursului.
În plus, reţine că, prin decizia atacată, instanţa de apel a reţinut că momentul comunicării facturii nu poate constitui termenul de la care curg penalităţile, iar recurenta nu a adus nicio critică acestor considerente, cum de altfel, nu a dezvoltat nicio critică de nelegalitate cu privire la această decizie.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că încheierea şi decizia recurate nu sunt susceptibile de a fi cenzurate din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 453 C. proc. civ., obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 07 septembrie 2021 şi a deciziei nr. 408/A-C din 08 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 martie 2022.