Recourse annulled for failure to articulate legal grounds: Supreme Court rejects re-evaluation of factual evidence and statute of limitations calculation in contract resolution dispute.

Şedinţa publică din data de 01 martie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.07.2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:

- punerea în întârziere a pârâtei cu privire la obligaţia de a preda bunurile ce fac obiectul facturilor fiscale seria x nr. x/30.06.2016 şi seria x nr. x/01.08.2016 potrivit art. 1522 alin. (1) C. civ.

- constatarea rezoluţiunii contractului materializat prin facturile fiscale seria x nr. x/30.06.2016 şi seria x nr. x/01.08.2016;

- repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 195.575,06 RON, reprezentând contravaloarea sumelor încasate nedatorat de către pârâtă urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate potrivit contractului materializat prin facturile fiscale seria x nr. x/30.06.2016 şi seria x nr. x/01.08.2016;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată de la data achitării facturilor fiscale şi până la momentul achitării debitului.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 - art. 1549, art. 1522 şi urm. din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 8806 din 04.12.202019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat, cu acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 2210/16.11.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru creanţa constatată prin factura fiscală seria x nr. x/30.06.2016, s-a respins excepţia dreptului material la acţiune pentru creanţa constatată prin factura fiscală seria x nr. x/01.08.2016, s-a constatat prescris dreptul material la acţiune pentru creanţa din factura fiscală seria x nr. x/30.06.2016, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., s-a constatat rezoluţiunea contractului în formă simplificată (factura fiscală seria x nr. x/01.08.2016), au fost repuse părţile în situaţia anterioară încheierii contractului, în sensul că, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 131.751,91 RON şi s-a luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., care a fost admis prin decizia nr. 1281/2021 din 08 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin această decizie, instanţa de apel a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că: a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la toate capetele de cerere pentru care a fost invocată de pârâta B. S.R.L.

A constatat rezoluţiunea contractelor materializate prin facturile fiscale seria x nr. x/30.06.2016 şi seria x nr. x/01.08.2016.

A repus părţile în situaţia anterioară, în sensul că a obligat pârâta B. S.R.L. să restituie reclamantei A. S.R.L. suma de 178.497,60 RON încasată în baza contractelor materializate prin facturile fiscale seria x nr. x/30.06.2016 şi seria x nr. x/01.08.2016.

A obligat pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 178.497,60 de la data de 04.07.2019 şi până la data plăţii efective.

A respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. ca neîntemeiată.

A menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.948.83 RON (5.898,83 RON onorariu avocat + 50 RON taxă judiciară de timbru) reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Totodată, a luat act că pârâta B. S.R.L. şi-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată din apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat să se constate că a operat prescripţia dreptului material la acţiune pentru factura fiscala seria x nr. x/30.06.2016, în valoare de 97.497,60 RON, prescripţia fiind invocată prin întâmpinarea formulata de recurentă şi reţinută în mod corect de prima instanţă.

În dezvoltarea motivului de recurs, se arată, în esenţă, că, termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ., a început să curgă la 25.06.2016, dată la care reclamanta a trimis recurentei o notificare prin care i-a pus în vedere să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, notificare la care recurenta nu a dat curs, şi s-a împlinit la 25.06.2019, anterior introducerii prezentei cereri de chemare în judecată.

Apreciază că argumentele apelantei-reclamante cu privire la tardivitatea întâmpinării depusă de recurentă faţă de cererea de chemare în judecată sunt greşite, cât timp aceasta nu a invocat excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării prin răspunsul la întâmpinare. Prin urmare, apreciază că excepţia prescripţiei a fost invocată în termen, neintervenind sancţiunea decăderii prevăzută de dispoziţiile art. 1851 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, susţine că instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că prescripţia s-ar fi împlinit la 04.07.2019, fără a avea în vedere că însăşi reclamanta a recunoscut în cererea de chemare în judecată că a transmis notificarea la 25.06.2016, astfel că prescripţia operează cel mai târziu la data de 25.06.2019, aşadar anterior datei de 04.07.2019, data formulării cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, instanţa de apel ar fi interpretat greşit dispoziţiile art. 2556 C. civ. privind actele făcute în termen şi prevederile art. 2523 C. civ. privind momentul începerii curgerii prescripţiei.

Referitor la voinţa reală a părţilor, arată că este evident faptul că acestea au înţeles să încheie contractul anterior datei de 25.06.2016, existând cu siguranţă contacte şi corespondentă între acestea anterior datei respective.

Recurenta evocă dispoziţiile art. 1266 alin. (1) şi ale art. 1289 alin. (1) C. civ., precum şi pe cele ale art. 1206 din acelaşi cod.

Cu referire la speţă, susţine că, având în vedere notificarea din 25.06.2016, este evident că anterior acesteia părţile au purtat negocieri care au dus la formarea voinţei interne şi la încheierea contractului, în caz contrar neputând exista o notificare prin care se solicită, la 25.06.2016, respectarea clauzelor contractuale, acest fapt fiind absolut cert, chiar dacă nu s-a dat curs notificării respective, existenţa contractului la data de 25.06.2016 fiind de netăgăduit.

În aceste condiţii, având în vedere faptul că este demonstrată existenţa contractului anterior datei de 25.06.2016, conchide că prescripţia a operat la 25.06.2019, conform art. 2517 C. civ., interpretat greşit de instanţa de apel.

Mai arată că, din răspunsul la interogatoriul luat recurentei, necontestat de intimata-reclamantă, au rezultat următoarele: în ce priveşte ureea, aceasta nu a putut fi furnizată, însă în ce priveşte celelalte echipamente, acestea au fost livrate parţial (răspunsul la întrebarea nr. 1); la centrala solară s-au livrat structura metalică şi cablajul, fiind instalată structura metalica pe câmp, pe amplasament (răspunsul la întrebarea nr. 3); achizitorul nu a dorit continuarea proiectului şi nici nu a plătit restul echipamentelor (răspunsul la întrebarea nr. 4).

Instanţa de apel ar fi ignorat aceste susţineri ale recurentei din dosarul de apel (punctul 3 din concluziile scrise) şi din dosarul de fond şi nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestora.

În aceste condiţii, apreciază că se impune diminuarea sumei care trebuie restituita intimatei-reclamante, fapt ce se poate realiza în baza unei expertize care sa fie efectuată de către instanţa care va rejudeca dosarul în urma casării.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante la 29.10.2021 şi 01.11.2021 .

La 10.11.2021, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii cererii de recurs şi anularea recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 23.11.2021, care a depus răspuns la întâmpinare, la 02.12.2021.

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deşi recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile legale la care a făcut referire, respectiv art. 2517, art. 2556 şi art. 2523 C. civ., au fost invocate în mod formal, întrucât, fără a fi raportate la raţionamentul instanţei de apel, în sensul de a arăta, în concret, în ce modalitate au fost nesocotite dispoziţiile invocate, în realitate, criticile urmăresc reevaluarea situaţiei de fapt stabilită în cauză, prin reinterpretarea probatoriului administrat (notificarea din 25.06.2016), relativ la data încheierii contractului dintre părţi, în vederea stabilirii unei alte date de început a curgerii termenului de prescripţie decât cea reţinută prin decizia atacată. Or, aceste aspecte vizează netemeinicia deciziei recurate, care nu poate fi analizată în calea de atac a recursului, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei faţă de soluţia instanţei de prim control judiciar.

Totodată, şi aspectele privind stabilirea voinţei reale a părţilor de a încheia contractul anterior datei de 25.06.2016, motivat de existenţa notificării trimisă de reclamantă recurentei, precum şi valenţa probatorie a răspunsurilor la interogatoriul luat recurentei reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanţa de recurs nu se poate pronunţa, întrucât dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, stabilirea situaţiei de fapt prin interpretarea probatoriului fiind atributul instanţelor devolutive.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că, prin decizia atacată, instanţa de apel a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost invocată în termen, astfel că sunt lipsite de interes criticile recurentei cu privire la aceste aspecte.

Simpla nemulţumire la părţii cu privire la soluţia pronunţată, nestructurată din punct de vedere juridic, nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin întâmpinare şi, în consecinţă, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) împotriva deciziei civile nr. 1281/2021 din 08 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) împotriva deciziei civile nr. 1281/2021 din 08 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 martie 2022.