Cassation dismissed; defendant ordered to pay outstanding commissions and loan under commission-intermediation contract

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2022

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 22 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 60.979,04 Euro, echivalent în RON 286.602 RON, cu titlu de debit restant la Contractul de comision - intermediere 55/09.07.2018; la plata dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea plăţii datorate, ce se va calcula până la momentul plăţii, apreciată provizoriu la 37.685 Euro, echivalent în RON 177.119,5 RON; obligarea la restituirea valorii de 10.000 Euro împrumut acordat de reclamantă, echivalent în RON 47.000 RON; cu cheltuieli de judecată.

La data de 31 iulie 2020 S.C. C. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenţie accesorie şi respingerea ca neîntemeiată a acţiunii promovată de A. S.R.L., cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 54/COM/2020 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2019 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi intervenienta accesorie, în interesul pârâtei, C. S.R.L. şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei: 60.979,04 Euro cu titlu de debit restant la Contractul de comision - intermediere 55/09.07.2018; dobânda penalizatoare de 0,3 % pe zi de întârziere raportat la debitul mai sus menţionat calculată până la data plăţii; 36.622 RON cu titlu de împrumut acordat de reclamantă pârâtei. Au fost respinse în rest pretenţiile reclamantei şi s-a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 1847 RON achitată, în plus, cu titlu de taxă de timbru.

Împotriva sentinţei au formulat apel B. S.R.L. şi C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 226 din 18 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă au fost respinse apelurile declarate de B. S.R.L. şi C. S.R.L. A fost respinsă cererea formulată de A. S.R.L. privind cheltuielile de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, B. S.R.L. şi C. S.R.L. au declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurentele arată că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 C. proc. civ., privind dreptul la apărare, coroborat cu art. 335 şi 338 C. proc. civ., privind efectuarea expertizei. În opinia recurentelor, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză şi avut în vedere de către instanţele de fond şi apel, nu au fost respectate dispoziţiile cu privire la convocarea la expertiză, aceasta nefiind efectuată prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat, sens în care, arată recurentele, expertiza întocmită în cauză este lovită de nulitate, iar instanţa de apel în mod greşit nu a dispus efectuarea unei noi expertize specialitatea contabilitate.

Totodată, recurentele critică concluziile reţinute în raportul de expertiză efectuat, apreciind că nu era concludent şi nu stabilea în mod clar aspectele tehnice solicitate, astfel încât instanţa de apel avea obligaţia de a încuviinţa o nouă expertiză, respingerea acesteia încălcând dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ.

Într-o altă critică, recurentele invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea prevederilor art. 1270 C. civ. privind forţa obligatorie a contractului şi art. 1616-1617 C. civ., privind compensaţia, ca modalitate de stingere a obligaţiilor.

Subsumat acestui motiv de recurs, autoarele căii de atac redau succint istoricul relaţiei juridice dintre părţile din prezentul litigiu, indicând o serie de acte juridice încheiate între acestea şi susţin că instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile Contractului de furnizare - comision-intermediere nr. 57 din 9.07.2018 încheiat între părţi, apreciind că nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, astfel pronunţând decizia cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1270 şi art. 1616-1617 C. civ.

Totodată, recurentele menţionează o serie de înscrisuri care, în opinia acestora, probează faptul că sumele de bani pretinse de către intimata reclamantă prin cererea de chemare în judecată au fost achitate direct de către recurenta intervenientă.

Recurentele şi-au întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus concluzii scrise.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurentele au susţinut, în esenţă, că din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză nu au fost respectate dispoziţiile cu privire la convocarea la expertiză, aceasta nefiind efectuată prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat, sens în care, raportul de expertiză întocmit este lovit de nulitate, iar instanţa de apel avea obligaţia de a încuviinţa o nouă expertiză, respingerea acestei probe încălcând dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ.

Criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 13 C. proc. civ., subsumate de autoarele căii de atac cazului de casare menţionat mai sus, nu vor fi însuşite de Înalta Curte. Conform acestui text de lege, părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanţei învestite cu o cale devolutivă de atac. Aşadar, respectarea dreptului la apărare în cadrul procesului civil implică asigurarea dreptului de a propune probe, iar nu şi posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

Înalta Curte constată că proba solicitată, respectiv încuviinţarea unei noi expertize contabile, nu a fost respinsă, în mod arbitrar, ci motivat, avându-se în vedere temeiul juridic al acţiunii, conţinutul contractului dintre părţi şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanţa de apel arătând în considerentele deciziei recurate la fila x că nu se impune vreo lucrare la faţa locului.

Neîncuviinţarea unei noi expertize contabile nu poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la apărare, întrucât aşa cum rezultă din actele dosarului, părţile au avut şanse egale de a-şi prezenta cauza, au avut acces la actele din dosar, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte şi s-au respectat drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor, judecătorul fiind cel care determină puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor administrate în cauză, iar instanţa de apel este suverană în a aprecia concludenţa şi oportunitatea administrării probelor.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ţinând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului şi în conformitate cu prevederile art. 13 C. proc. civ., judecata realizată de instanţa de apel a avut ca repere de analiză dispoziţiile legale incidente cauzei, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea dreptului la apărare.

Înalta Curte reţine că susţinerile prin care recurenta-reclamantă invocă încălcarea regulilor de procedură referitoare la efectuarea expertizei la faţa locului şi efectuarea unei noi expertize (art. 335 şi 338 C. proc. civ.), precum şi cele prin care se critică concluziile reţinute în raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond, apreciindu-se că nu era concludent şi nu stabilea în mod clar aspectele tehnice solicitate, nu pot fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece nu constituie veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate. Autoarele căii de atac sunt nemulţumite de modul în care curtea de apel a administrat şi a interpretat probatoriul, dar această nemulţumire a părţilor nu reprezintă un motiv de reformare a hotărârii atacate deoarece instanţa de recurs nu poate devolua fondul şi nu poate cenzura probele care au fost încuviinţate de curtea de apel şi nici maniera în care aceasta a stabilit situaţia de fapt.

Prin memoriul de recurs a fost invocat şi motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 şi art. 1616-1617 C. civ.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentelor referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece dispoziţiile referitoare la forţa obligatorie a contractului (art. 1270 C. civ.) şi la modalitatea de stingere a obligaţiilor prin compensaţie (art. 1616-1617 C. civ.) sunt indicate în mod formal fără a se arăta în concret cu ce a greşit instanţa de apel şi de ce norma materială nu a fost corect aplicată.

Afirmaţiile prin care se susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile Contractului de furnizare - comision - intermediere nr. 57 din 9.07.2018 încheiat între părţi, considerând că nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, aduc în discuţie aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, recursul fiind o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, recursul declarat de recurenta-intervenientă S.C. C. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 226/2021 din 18 mai 2021 şi a încheierii de şedinţă din 13 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-intervenientă S.C. C. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 226/2021 din 18 mai 2021 şi a încheierii de şedinţă din 13 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2022.