Annulment of arbitral award: failure to examine abusive penalty clauses under Law 72/2013 and violation of duty to motivate judgment

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021

Analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea arbitrală înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 16.06.2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ S.A. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să desfiinţeze integral soluţia dată de inginer, cuprinsă în hotărârea nr. 4704/27.10.2017, cu privire la pretinsa întârziere în depunerea rapoartelor privind evoluţia execuţiei lucrărilor şi a programului de execuţie şi, în consecinţă, să fie exonerată de la plata sumei de 532.200 RON stabilite prin adresa menţionată; în subsidiar, a solicitat reducerea penalităţilor ce fac obiectul prezentei cauze la un cuantum apreciat rezonabil de către instanţa arbitrală.

La 10.10.2018, pârâta S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ S.A. a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 523.200 RON, reprezentând penalităţi pentru întârzierea depunerii rapoartelor de progres şi a programului de execuţie.

La 05.02.2019, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a S.C. B. S.R.L., pentru eventualele cheltuieli arbitrale, cuantificate la momentul formulării cererii de garanţie la suma de 18.210,72 RON.

Prin încheierea din 04.03.2019, instanţa arbitrală a admis excepţia de necompetenţă în soluţionarea cererii de chemare în garanţie şi a declinat-o spre competenţă soluţionare Judecătoriei Sfântu-Gheorghe.

Prin acţiunea arbitrală înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României la 04.10.2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ S.A. şi S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea arbitrală pe care o va pronunţa, să desfiinţeze hotărârea nr. DL 149/04.07.2018, emisă de inginer, cu privire la revendicarea antreprenorului privind prelungirea duratei de execuţie (pct. 2) şi cu privire la revendicarea de către beneficiar a penalităţilor pentru întârzierea în executarea lucrărilor şi, în consecinţă, exonerarea reclamantei de obligaţia de plată a sumei de 695.048,65 RON şi a penalităţilor calculate de la data de 01.07.2018 şi până la data terminării efective a lucrărilor, stabilite de inginer; în subsidiar, a solicitat reducerea penalităţilor ce fac obiectul prezentei cauze la un cuantum apreciat rezonabil de către instanţa arbitrală.

La 12.12.2018, în dosarul nr. x/2018, pârâta S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ S.A. a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 695.048,65 RON, reprezentând penalităţi pentru întârzierea în executarea contractului.

La 05.02.2019, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a S.C. B. S.R.L. pentru eventualele cheltuieli arbitrale, cuantificate la momentul formulării cererii de garanţie la suma de 18.210,72 RON.

Prin încheierea din 04.03.2019, instanţa arbitrală a admis excepţia de necompetenţă în soluţionarea cererii de chemare în garanţie şi a declinat-o spre competenţă soluţionare Judecătoriei Sfântu-Gheorghe.

Prin încheierea din 15.04.2019, instanţa arbitrală a conexat dosarul nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018.

Prin sentinţa arbitrală nr. 9/06.02.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte cererile reclamantei şi, pe cale de consecinţă:

A dispus desfiinţarea parţială a hotărârii nr. 4704/27.10.2017 şi a constatat că beneficiarul este îndreptăţit la penalităţi de întârziere în cuantum de 3.300 RON pentru nerespectarea obligaţiei privind depunerea rapoartelor de progres conform sub-clauzei 4.21 şi de 121.000 RON pentru nerespectarea obligaţiei de depunere a programului de execuţie, conform sub-clauzei 8.3 şi, în consecinţă, a exonerat-o pe reclamantă de la plata sumelor care depăşesc cele două valori.

A dispus desfiinţarea parţială a hotărârilor nr. 94/05.06.2018 şi nr. DL 149/04.07.2018 şi a constatat că beneficiarul este îndreptăţit la penalităţi de întârziere în cuantum de 117.996,47 RON pentru nerespectarea termenului de finalizare a lucrărilor şi, în consecinţă, a exonerat-o pe reclamantă de obligaţia de plată a sumelor care depăşesc această valoare.

A respins în rest pretenţiile reclamantei.

A admis în parte cererile reconvenţionale ale pârâtei şi a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a penalităţilor de întârziere în sumă de 3.300 RON pentru nerespectarea obligaţiei privind depunerea rapoartelor de progres, conform sub-clauzei 4.21 şi în sumă de 121.000 RON pentru nerespectarea obligaţiei de depunere a programului de execuţie, conform sub-clauzei 8.3; totodată, a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a penalităţilor de întârziere calculate până la data de 30.06.2017, în cuantum de 117.996,47 RON pentru nerespectarea termenului de finalizare a lucrărilor; a respins în rest pretenţiile pârâtei.

Împotriva sentinţei arbitrale, S.C. A. S.R.L. a declarat acţiune în anulare, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

La 11.05.2020, S.C. A. S.R.L. a formulat o cerere de modificare a acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, prin care a solicitat în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., iar în subsidiar, admiterea în tot a cererilor arbitrale şi respingerea cererilor reconvenţionale, conform art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, în suplimentarea motivelor vizând dosarul nr. x/2018, reclamanta a reiterat situaţia de fapt cu privire la hotărârile emise de inginer, nr. 94/05.06.2018 şi nr. 149/04.07.2018, prin care a stabilit că antreprenorul nu are dreptul la prelungirea duratei de execuţie până la 23.08.2018, reţinând culpa pentru nefinalizarea lucrărilor până la 26.04.2017 şi dreptul beneficiarului la penalităţi de 0,1%/zi din valoarea contractuală pentru execuţia cu întârziere a lucrărilor (430 de zile), în cuantum de 695.048,65 RON.

A mai arătat că tribunalul arbitral a desfiinţat în parte hotărârea emisă de inginer, reţinând o întârziere de 73 de zile pentru care beneficiarul are dreptul la suma de 117.996,47 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, conform clauzelor de la 8.7 şi 14.15 (b) din contract, coroborate cu menţiunile din anexa la ofertă.

Pornind de la aceste aspecte factuale, reclamanta a evocat art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. şi a afirmat că tribunalul arbitral a încălcat prevederile imperative ale Legii nr. 72/2013.

Potrivit reclamantei, clauzele inserate la art. 8.7 şi 14.15 (b) din contract, coroborate cu anexa la ofertă sunt abuzive şi lovite de nulitate absolută, în raport cu art. 12 şi 13 din Legea nr. 72/2013, deoarece penalitatea pentru întârzierea lucrărilor este "vădit inechitabilă", a fost impusă de către beneficiar din poziţia sa dominantă în raport cu antreprenorul, iar contractul încheiat între părţi este unul de adeziune, astfel că hotărârea pronunţată încalcă ordinea publică şi dispoziţii imperative ale legii.

În suplimentarea motivelor vizând dosarul nr. x/2018, reclamanta a arătat că prin hotărârea arbitrală, tribunalul arbitral a stabilit că beneficiarul are dreptul la plata sumei de 121.000 RON, penalităţi de întârziere pentru nerespectarea obligaţiei de depunere a programului de execuţie, conform Sub-clauzei 8.3, reţinând o întârziere de 242 de zile cu privire la care a aplicat o penalitate de întârziere de 500 de RON/zi.

În opinia reclamantei, menţiunea din anexa la ofertă referitoare la cuantumul penalităţilor pentru întârzierea în transmiterea programului de execuţie este, de asemenea, abuzivă şi lovită de nulitate absolută, în raport cu art. 12 şi 13 din Legea nr. 72/2013, având în vedre cuantumul ridicat, inexistenţa unui plafon, lipsa reală a unui prejudiciu adus beneficiarului şi existenţa altor remedii contractuale.

Prin sentinţa civilă nr. 62/14.09.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondată acţiunea în anulare.

Împotriva sentinţei civile, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, după prezentarea etapelor procesuale anterioare, recurenta a susţinut că instanţa nu a cercetat una dintre criticile invocate, respectiv pe cea dezvoltată cu ocazia completării acţiunii în anulare.

Astfel, a arătat că au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar instanţa a încălcat dreptul la proces echitabil şi regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. De altfel, omisiunea instanţei este evidentă, în condiţiile în care la pagina 13 din sentinţă, prima instanţă enumeră criticile invocate, lipsind critica din cadrul completării la acţiune.

Totodată, a relevat că părţile au pus concluzii inclusiv asupra acestei critici, cu ocazia dezbaterilor orale, prin care s-a relevat încălcarea, de către instanţa arbitrală, a prevederilor contractuale de la art. 8.7 şi art. 14-15 (b) din contract coroborate cu anexa la ofertă, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 72/2013.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a evocat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi Cod şi a susţinut că prima instanţă, respingându-i criticile de la pct. 1, 3, 4 şi 6 din acţiunea iniţială, nu a expus motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, ci doar a reţinut faptul că acestea ar privi "nemulţumirea" sa faţă de hotărâre, fără să arate motivele pentru care a conchis astfel.

A mai susţinut că fiecare dintre criticile pe care le-a invocat se încadrau în prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., fiind necesară analiza fiecăreia, nefiind simple "nemulţumiri", după cum în mod superficial şi lapidar a reţinut curtea de apel.

Recurenta a mai relevat că în mod greşit curtea de apel a reţinut că în cadrul acţiunii în anulare nu s-au indicat prevederile imperative ale legii care au fost încălcate, în contextul în care fiecare secţiune a acţiunii se descria şi menţiona modul în care tribunalul arbitral a încălcat prevederi legale imperative specifice.

De altfel, curtea de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., cu referire la celelalte şase critici invocate prin acţiunea iniţială, sens în care recurenta a evidenţiat aspecte teoretice şi jurisprudenţiale.

În continuare, a redat pe larg cele şase critici dezvoltate prin acţiunea în anulare, subsumate prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., prin care a învederat criticile expuse în faţa curţii de apel.

Astfel, prima critică invocată se referea la încălcarea de către instanţa arbitrală a prevederilor art. 21 din H.G. nr. 273/1994 şi art. 1.862 C. civ., în ce priveşte caracterul imperativ al acestora.

Recurenta a arătat că aceste norme legale impun beneficiarului lucrării o conduită, în sensul de a consemna în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor orice solicitări de remediere, penalizări, diminuări de valori şi orice alte aspecte, mai puţin cele ascunse, sub o anumită sancţiune, respectiv cea de imposibilitate de a emite pretenţii cu privire la aspecte care nu sunt consemnate în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

Potrivit recurentei, încheierea proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor confirmă inexistenţa dreptului beneficiarului la penalităţile ce fac obiectul prezentei cauze.

Sub acest aspect, recurenta a precizat că a probat în faţa tribunalului arbitral existenţa mai multor procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor aferente contractului ce face obiectul prezentei cauze, în cadrul cărora nu există menţiuni consemnate cu privire la nerespectarea unor obligaţii de către ea sau cu privire la penalităţile solicitate de pârâtă.

Prin urmare, beneficiarul nu mai poate opune executantului aspecte ce ţin de nerespectarea clauzelor contractuale în vederea obligării recurentei la plata de penalităţi, în acest sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme.

În opinia recurentei, în lipsa consemnării pretenţiei de către pârâtă în procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, devine incidentă stingerea obligaţiei corelative, în baza art. 21 din H.G. nr. 273/1994, dispoziţie legală încălcată de instanţa arbitrală.

De altfel, faţă de împrejurarea că beneficiarul nu a comunicat rezerve la momentul recepţiei, efectul reglementării legale impune, la recepţionarea lucrării în aceste condiţii, ca acesta să nu mai aibă dreptul de a invoca viciile aparente, acestea fiind stinse.

Aşadar, instanţa arbitrală în mod eronat a apreciat că lipsa menţiunilor din procesele-verbale nu ar avea niciun efect în ceea ce priveşte pretenţiile care fac obiectul cauzei.

A mai susţinut că, în raport cu art. 1.851 alin. (1) C. civ. şi art. 1.860 alin. (1) C. civ., de la data recepţiei se produce un transfer de riscuri/transfer de proprietate.

În continuare, a subliniat că procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor este întocmit de comisia de recepţie convocată şi numită de beneficiar din care face parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al investitorului (al pârâtei, în speţă), un reprezentant al administraţiei publice locale pe teritoriul căreia este situată construcţia şi specialişti în domeniu, dintre care unul poate fi din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Or, dreptul reclamantei de a solicita penalităţile ce fac obiectul prezentei cauze s-a stins prin efectul sancţiunii stabilite de norma imperativă menţionată, odată cu emiterea proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor acceptate fără rezerve, nefiind conservat în conformitate cu exigenţele prevederilor legale menţionate anterior.

Totodată, a mai susţinut că cererea reconvenţională din dosarul nr. x/2018 a fost formulată la 12.12.2018, deci după data încheierii proceselor-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, respectiv 23.10.2018.

O altă critică adusă sentinţei arbitrale vizează încălcarea prevederilor art. 6 C. proc. civ., recurenta susţinând că sentinţa arbitrală este contradictorie, în măsura în care la pct. 163 din hotărâre instanţa a reţinut o întârziere de 27 de zile "imputabile antreprenorului" pentru perioada 16.12.2017-12.01.2017, în condiţiile în care a constatat că termenul contractual era stabilit până la 26.04.2017 (a se vedea pct. 153 din sentinţa arbitrală).

Or, dacă perioada respectivă era în termenul contractual, nu poate fi considerată întârziere, astfel că, potrivit recurentei, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, contradictorialitatea hotărârii fiind un viciu grav al actului de procedură.

Recurenta a subliniat că a criticat sentinţa instanţei arbitrale din perspectiva încălcării prevederilor din Legea nr. 72/2013, critică dezvoltată în cadrul cererii de completare a acţiunii în anularea sentinţei arbitrale.

În argumentarea acestei critici, a arătat că în cadrul dosarului nr. x/2018 inginerul a emis hotărârea nr. 94/05.06.2018, prin care a stabilit că antreprenorul nu are dreptul la prelungirea duratei de execuţie până la 23.08.2018, reţinând culpa antreprenorului pentru nefinalizarea lucrărilor până în data de 26.04.2017, conform actului adiţional nr. 2.

În acest context, inginerul a emis hotărârea nr. 149/04.07.2018, prin care a stabilit că beneficiarul are dreptul la suma de 695.048,65 RON, penalităţi pentru execuţia cu întârziere a lucrărilor, 430 de zile (26.04.2017-30.06.2018), cu privire la care a aplicat o penalitate de 0,1% din valoarea de contract acceptată, adică 1.616,39 RON pentru fiecare zi de întârziere.

În continuare, a arătat că tribunalul arbitral a desfiinţat hotărârea inginerului, stabilind că beneficiarul are dreptul la suma de 117.996,47 RON, reţinând o întârziere de 73 de zile imputabile antreprenorului în perioada 16.12.2016-30.06.2018, conform clauzei de la art. 8.7 şi 14.15 (b) din contract coroborate cu menţiunile din anexa la ofertă.

Sub acest aspect, a subliniat că tribunalul arbitral a încălcat prevederile imperative stabilite prin Legea nr. 72/2013, deoarece clauzele de la art. 8.7 şi 14.15 (b) din contract coroborate cu menţiunile din anexa la ofertă sunt abuzive raportat la exigenţele art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 72/2013, fiind lovite de nulitate. Prin urmare, hotărârea arbitrală trebuie desfiinţată.

Referitor la penalităţile pentru întârzierea lucrărilor, recurenta a precizat că acestea au un nivel exagerat de ridicat în favoarea autorităţii contractante şi că beneficiarul le-a impus din poziţia sa dominantă.

În ceea ce priveşte soluţia din dosarul nr. x/2018, recurenta a susţinut că tribunalul arbitral a stabilit, printre altele, că beneficiarul are dreptul la plata sumei de 121.000 RON, reprezentând penalităţi de întârziere pentru nerespectarea obligaţiei de depunere a programului de execuţie, conform subclauzei de la art. 8.3, reţinând o întârziere de 242 zile, 23.02.2017-23.10.2017, cu privire la care a aplicat penalitatea de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Totodată, a mai relevat că menţiunea din anexa la ofertă privind cuantumul penalităţii pentru întârziere în transmiterea programului de execuţie, este, de asemenea, abuzivă, fiind lovită de nulitate absolută, raportat la art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 72/2013, având în vedere cuantumul deosebit de ridicat, inexistenţa unui plafon, lipsa reală a unui prejudiciu şi existenţa altor remedii contractuale.

Recurenta a mai arătat că a invocat, din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., încălcarea prevederilor art. 1.170 C. civ. şi art. 6 C. proc. civ., în contextul în care instanţa arbitrală a omis să analizeze excepţia lipsei de obiect a cererii reconvenţionale formulate de beneficiar în dosarul nr. x/2018.

Sub acest aspect, a subliniat că tribunalul arbitral a omis să analizeze excepţia lipsei de obiect a cererii reconvenţionale formulate de beneficiar în dosarul nr. x/2018, iar admiterea acestei excepţii făcea inutilă analiza celorlalte aspecte ce ţin de fondul cererii aferente dosarului nr. x/2018, astfel că au fost încălcate prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Astfel, potrivit recurentei, au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar acesteia i-a fost cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea sentinţei arbitrale atacate.

În cauză, potrivit recurentei, a fost recunoscut caracterul justificat şi necesar al prelungirii duratei de execuţie al lucrărilor ce fac obiectul contractului până în data de 01.10.2018, iar în materie de contracte FIDIC determinarea inginerului constituie un mijloc de probă, mijloc de probă ce a fost omis de către tribunalul arbitral.

De altfel, inginerul şi-a menţinut concluzia din adresa nr. x/25.09.2018, cu privire la caracterul justificat şi necesar al prelungirii contractului până la data de 01.10.2018, chiar dacă a anulat această adresă.

Totodată, adresa inginerului nu poate modifica prevederile contractuale privind penalităţile, acestea urmând să se aplice în funcţie de data considerată justificată şi necesară de către inginer - 01.10.2018.

A mai arătat că pârâta nu a contestat determinările inginerului şi nici nu a exprimat vreun dezacord cu privire la acestea, cu referire la adresele nr. x/25.09.2018 şi y/15.10.2018.

Faţă de argumentele expuse, recurenta a solicitat curţii de apel să constate că cererea reconvenţională este lipsită de obiect.

O altă critică adusă împotriva sentinţei arbitrale constă în faptul că tribunalul arbitral a încălcat prevederile art. 1.537 şi 1.533 C. civ., întrucât nu a fost făcută dovada unui prejudiciu, context în care pârâta nu este îndreptăţită la plata penalităţilor de întârziere, astfel că solicită aplicarea dispoziţiilor art. 1.537 şi art. 1.541 C. civ. şi implicit reducerea cuantumului daunelor în considerarea oricărui prejudiciu.

În drept, a invocat în mod expres art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 20.10.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reţine următoarele:

Un prim motiv de casare invocat vizează omisiunea curţii de apel de a analiza critica privind nelegalitatea hotărârii arbitrale din perspectiva încălcării dispoziţiilor din Legea nr. 72/2013.

Astfel, recurenta a arătat că ulterior promovării acţiunii în anulare împotriva sentinţei arbitrale a înregistrat la dosar la 11.05.2020 o cerere de modificare a acţiunii în anulare, în cuprinsul căreia a invocat motive suplimentare în dezvoltarea cărora a arătat că sunt lovite de nulitate absolută clauzele de la art. 8.7 şi 14.15 (b) din contract, coroborate cu menţiunile din anexa de la ofertă privind cuantumul penalităţilor, în raport cu art. 12 şi 13 din Legea nr. 72/2013.

Potrivit recurentei, critica a fost susţinută şi cu ocazia dezbaterilor orale, iar părţile au pus concluzii, însă curtea de apel nu a analizat-o, cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Deşi a fost subsumat ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acest motiv de recurs va fi reîncadrat şi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât critica deduce instanţei de recurs încălcarea de către curtea de apel a obligaţiei de motivare a hotărârii, mai precis, lipsa unei motivări adecvate apte să răspundă tuturor chestiunilor esenţiale ale cauzei, ridicate în motivarea căii de atac.

Înalta Curte arată că îndeplinirea obligaţiei de motivare a hotărârii judecătoreşti, în acord cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., presupune o analiză critică a instanţei atât asupra probelor administrate, cât şi asupra argumentelor şi apărărilor părţilor care, având un caracter esenţial, pot determina ori, cel puţin, influenţa soluţia adoptată. Lipsa unei astfel de analize poate constitui o nemotivare a hotărârii, deoarece ea semnifică lipsa unei analize complete a cauzei ori cel puţin o analiză insuficientă care este de natură să afecteze necesitatea asigurării echitabilităţii procedurii şi să răspundă imperativului aflării adevărului în cauză.

Analiza deciziei recurate relevă că argumentele aduse de recurentă în suplimentarea motivelor acţiunii în anulare, cu referire la caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor de la art. 8.7 şi 14.15 (b) din contract, coroborate cu anexa de la ofertă, în raport cu art. 12 şi 13 din Legea nr. 72/2013, nu au fost deloc examinate.

Astfel, hotărârea atacată nu îndeplineşte exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că instanţa nu şi-a îndeplinit în mod real şi efectiv obligaţia de a examina cauza sub toate aspectele.

De aceea, este fondată afirmaţia recurentei privind neanalizarea motivelor suplimentare, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii şi, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată căreia îi revine sarcina de a analiza şi de a da o dezlegare susţinerilor recurentei invocate în cererea sa de modificare a acţiunii în anulare asupra motivelor suplimentare vizând nulitatea absolută a clauzelor de la art. 8.7 şi 14.15 (b) din contract, coroborate cu menţiunile din anexa de la ofertă privind cuantumul penalităţilor, în raport cu art. 12 şi 13 din Legea nr. 72/2013.

Al doilea motiv de recurs vizează nemotivarea hotărârii în ceea ce priveşte respingerea criticilor de la pct. 1, 3, 4 şi 6 din acţiunea iniţială, prin prisma căruia recurenta susţine că nu au fost expuse motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază hotărârea, deoarece curtea de apel a apreciat în sensul că argumentele expuse ar privi nemulţumirea părţii, însă fără a arăta motivele pentru care a conchis astfel.

Acest motiv de recurs nu este fondat.

Pornind de la motivul de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., curtea de apel a subliniat că nu pot fi subsumate acestui motiv critici care privesc stabilirea situaţiei de fapt, context în care a arătat că în urma analizei motivelor acţiunii în anulare de la pct. 1, 3, 4 şi 6 au fost contestate aspecte de fapt care nu pot fi cenzurate şi că nu au fost indicate care sunt dispoziţiile imperative sau principiile de drept încălcate.

Se cuvine subliniat că desfiinţarea unei hotărâri arbitrale este permisă numai pentru motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ. care vizează nelegalitatea acestei hotărâri, derivată din încălcări de ordin procedural sau dacă hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii legale cu caracter imperativ ori dacă hotărârea s-a fondat pe dispoziţii legale declarate, în anumite condiţii, neconstituţionale, fiind nepermis, aşadar, un control jurisdicţional care să vizeze chestiuni de fond sau de netemeinicie a hotărârii arbitrale.

De aceea, motivarea acţiunii în anulare trebuie să identifice cu o anumită precizie motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel încât acestea să poate fi încadrate în motivele permise de lege.

Or, în dezvoltarea motivelor de la pct. 1, 3, 4 şi 6 din acţiunea în anulare, sub aparenţa încălcării prevederilor art. 21 din H.G. nr. 273/1994 şi ale art. 1.862 C. civ., recurenta a reluat argumentele referitoare la situaţia de fapt privind probarea existenţei proceselor-verbale de recepţie terminare lucrări, ce au fost încheiate la 23.10.2018, în cuprinsul cărora a arătat că nu au fost consemnate menţiuni sub aspectul nerespectării unor obligaţii ale recurentei şi nici al penalităţilor solicitate de intimată, astfel că aceasta din urmă nu mai are dreptul de a invoca viciile aparente, fiind stinsă orice fel de pretenţie.

În acest context factual, recurenta a arătat că de la data recepţiei se produce un transfer de riscuri sau unul de proprietate, că a fost verificată executarea lucrărilor de către o comisie din care a făcut parte şi un reprezentant al intimatei, că cererea reconvenţională din dosarul nr. x/2018 a fost depusă la 12.12.2018, ulterior datei încheierii proceselor-verbale.

Înalta Curte notează că aceste afirmaţii prezentate de recurentă drept motive de anulare din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. au fost apreciate în mod corect de către curtea de apel ca fiind antamate aspecte indisolubil legate de situaţia de fapt. Aceasta întrucât prin argumentaţia adusă în susţinere recurenta a urmărit, în realitate, o reexaminare pe fond a litigiului, prin invocarea încălcării unor prevederi legale dispozitive şi prin stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Normele legale invocate de recurentă, respectiv art. 21 din H.G. nr. 273/1994 şi ale art. 1.862 C. civ., instituie o ordine juridică în ceea ce priveşte sistemul calităţii în construcţii, reglementând obligaţiile care revin părţilor implicate în desfăşurarea activităţii care nu pot depăşi sfera unui interes privat.

Astfel, sub pretextul încălcării dispoziţiilor imperative ale legii din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. au fost aduse argumente ce situează analiza în sfera normelor de drept privat, aspect judicios reţinut de instanţa de anulare.

De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma căruia recurenta a afirmat că instanţa a făcut o aplicare greşită a art. 608 alin. (1) pct. h) C. proc. civ., nu poate fi reţinut.

Mai mult, subsumat acestui motiv de recurs, recurenta a reprodus motivele acţiunii în anulare, a enunţat textele legale pretins încălcate şi a opus în recurs probatoriul administrat.

Referitor la analiza asupra motivelor evocate în susţinerea acţiunii în anulare, ce au vizat omisiunea instanţei arbitrale de a analiza apărările pârâtei şi excepţia lipsei de obiect a cererii reconvenţionale formulate în dosarul nr. x/2018, depăşirea limitelor investirii instanţei arbitrale în ceea ce priveşte perioada pentru care au fost acordate penalităţile de întârziere, precum şi contradictorialitatea hotărârii arbitrale, Înalta Curte constată că recurenta nu a adus critici asupra raţionamentului reţinut de curtea de apel, ci doar s-a limitat la a relua argumentele prezentate în faţa instanţei anterioare.

Or, prezentarea din nou a argumentelor expuse în acţiunea în anulare, sunt în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nu corespund exigenţelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor recurate.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 C. proc. civ., rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul şi va casa sentinţa atacată, urmând a trimite cauza spre o nouă judecată curţii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 62/14.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată curţii de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 decembrie 2021.