Res judicata defense rejected in moral damages claim for electricity interruptions; appeal dismissed and prior dismissal overturned

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei CEZ VÂNZARE S.A. la plata sumei de 230.000 EURO reprezentând daune morale cauzate prin întreruperea energiei electrice pentru atelierul proprietatea familiei sale, despăgubiri aferente perioadei 13.06.2017-31.12.2017.

Prin sentinţa nr. 119/2020 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020 s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta S.C. CEZ VÂNZARE S.A..

S-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. CEZ VÂNZARE S.A..

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că în mod greşit a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat prin referire la dosarele nr. x/2014; nr. 229/95/2015 şi nr. 2852/95/2016, având în vedere că în cauza de faţă se solicită repararea unui alt prejudiciu încercat de reclamant decât cele deduse judecăţii la care a făcut referire instanţa de fond.

Prin decizia nr. 158/2021 din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 119/2020 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata pârâtă CEZ VÂNZARE S.A.; a fost anulată sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 158/2021 din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pârâta CEZ VÂNZARE S.A. a declarat recurs.

În argumentarea cererii de recurs, pârâta a susţinut în esenţă, că instanţa de apel în mod greşit a respins excepţia autorităţii şi puterii de lucru judecat prevăzută de art. 430 - 432 C. proc. civ., în condiţiile în care pe rolul instanţelor judecătoreşti au mai existat trei litigii având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, litigii înregistrate sub nr. x/2014, nr. y/2015 şi respectiv nr. 2852/95/2016, care au fost soluţionate definitiv în favoarea societăţii recurente.

Astfel, apreciază că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 431 C. proc. civ., conform cărora nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Totodată, arată că, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statutează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Or, instanţa de apel a încălcat aceste prevederi în condiţiile în care cererea de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi.

Instanţa de apel în mod nelegal a reţinut că nu a existat autoritate şi putere de lucru judecat, întrucât este o perioadă nouă, în condiţiile în care obiectul cererii este acelaşi, respectiv, daune morale pentru întreruperea abuzivă a furnizării energiei electrice către atelierul electric.

În opinia recurentei-pârâte, în mod nelegal instanţa de apel a respins excepţia în condiţiile în care exista indentitate de părţi, de cauza, precum şi de obiect, întrucât prin cererile ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2014, nr. y/2015 si 2852/95/2016, şi prezenta cauză reclamantul a solicitat acelaşi lucru, respectiv obligarea CEZ Vânzare S.A. la plata aşa ziselor despăgubiri morale în formă continuă şi continuată pentru zilele de aşa zisă întrerupere abuzivă a furnizării energiei electrice trifazice către atelierul electric, daune aduse sănătăţii, demnităţii, onoarei şi reputaţiei sale şi a familiei sale, singurele aspecte ce diferenţiază cele patru cereri de chemare în judecată constând în cuantumul despăgubirilor, numărul de zile şi perioadele pentru care s-au solicitat daunele morale.

Or, respectarea principiului autorităţii de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, că o chestiune litigioasă odată tranşată de instanţă să nu mai poată fi adusă înaintea judecăţii.

Art. 431 alin. (2) C. proc. civ., mai susţine recurenta, reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat; ea este la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În acest caz, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

Instanţa de apel nu a avut în vedere că efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are şi o accepţiune "lato sensu" care semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invoca obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Altfel spus, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenta triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situaţia încălcării componenţei res judicata a puterii de lucru judecat.

Puterea de lucru judecat, subliniază recurenta, nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde şi asupra considerentelor hotărârii, care constituie susţinerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta.

De remarcat că hotărârile CEDO (pe care le menţionează) sunt precedente judiciare care obligă instanţele naţionale la pronunţarea unor hotărâri în consens cu practica CEDO în respectiva problemă de drept.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, rejudecând, să fie menţinută soluţia instanţei de fond prin care a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat.

La 10 iunie 2021, intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2021 a fost suspendată judecata cauzei, conform dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că, deşi legal citate, părţile nu s-au prezentat la strigarea pricinii şi nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin cererea înregistrată la 21 decembrie 2021, intimatul-reclamant A. a solicitat repunerea pe rol a cauzei, iar la termenul de judecată din 9 februarie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 415 C. proc. civ., a dispus repunerea pe rol a cauzei şi reluarea judecăţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Întreaga construcţie a recursului se fundamentează pe ideea că instanţa de apel în mod eronat a respins excepţia autorităţii şi puterii de lucru judecat prevăzută de art. 430 - 432 C. proc. civ., în condiţiile în care pe rolul instanţelor judecătoreşti au mai existat trei litigii având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, litigii înregistrate sub nr. x/2014, nr. y/2015 şi nr. 2852/95/2016, care au fost soluţionate definitiv în favoarea societăţii pârâte.

Criticile subsumate acestui motiv de recurs sunt nefondate, urmând a fi înlăturate.

Este de necontestat că autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată definitiv şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie.

Altfel spus, principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

În speţă, analiza instanţelor de fond s-a oprit asupra existenţei în cauză a autorităţii de lucru judecat, care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio).

Contrar susţinerilor recurentei, dar şi dezlegării date de prima instanţă, în mod legal excepţia autorităţii de lucru judecat nu a putut fi primită de către instanţa de apel.

Instanţa de apel a constatat că, pentru cererile de chemare în judecată formulate de reclamantul A. prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru încetarea furnizării, de către pârâtă, a curentului electric trifazic la atelierul electric, au fost demarate mai multe litigii, însă există o hotărâre definitivă prin care s-a reţinut că soluţiile pronunţate în cele trei dosare, nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

S-a reţinut cu justeţe că atât în dosarul nr. x/2017, cât şi în dosarul nr. x/2018, curtea de apel a analizat excepţia autorităţii de lucru judecat a celor trei dosare anterioare şi, în special, a dosarului nr. x/2014 în care s-a reţinut, prin hotărâre definitivă, lipsa calităţii procesuale active a reclamantului A..

Totodată, în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Craiova a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile autorităţii de lucru judecat cu privire la cele trei dosare, această hotărâre rămânând definitivă prin respingerea recursurilor declarate de părţi prin decizia nr. 265/2021 pronunţată la 9 februarie 2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă .

De asemenea, s-a constatat că la momentul judecării apelului, decizia nr. 308/2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, prin care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat a celor trei dosare, nu este definitivă, cauza aflându-se în faza judecării recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte subliniază că la momentul judecării prezentului recurs, prin decizia nr. 2730 din 15 decembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 308/2020 din 15 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018; a fost casată decizia atacată şi s-a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

De altfel, deşi se prevalează de împrejurarea că dezlegările definitive date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, prin criticile formulate, chiar recurenta tinde, în realitate, la o încălcare a securităţii raporturilor juridice, repunând în discuţie o chestiune dezlegată definitiv într-un, litigiu, ceea ce nu este posibil.

Astfel, în condiţiile în care în prezenta speţă s-a pus în discuţie existenţa autorităţii de lucru judecat în raport de soluţiile pronunţate în dosarele x/2014, y/2015 şi 2852/95/2016, este evident că nu se mai poate repune în discuţie maniera de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, întrucât nu poate fi ignorată dezlegarea dată prin decizia nr. 989/2018 din 2 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 265/2021 pronunţată la 9 februarie 2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin care s-a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile autorităţii de lucru judecat cu privire la cele trei dosare mai sus menţionate.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi invocat de recurentă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CEZ VÂNZARE S.A. împotriva deciziei nr. 158/2021 din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CEZ VÂNZARE S.A. împotriva deciziei nr. 158/2021 din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2022.