Company's appeal annulled; director's damages award final after evidence re-evaluation barred.

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 martie 2019 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub număr de dosar x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE TAROM S.A., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 320.414 RON, ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală şi alcătuită din: suma de 192.792 RON, cu titlu de daune interese pentru revocarea fără justă cauză a reclamantului din funcţia de director general administrativ prin hotărârea nr. 7/21.03.2016 a consiliului de administraţie, conform contractului de mandat nr. x/27.11.2015; suma de 31.554 RON, cu titlu de daune interese pentru revocarea fără justă cauză a reclamantului din funcţia de administrator prin hotărârea nr. 4/06.05.2016 a adunării generale a acţionarilor, conform contractului de mandat nr. x/29.09.2015; suma netă de 90.148 RON, cu titlu de remuneraţie - componentă variabilă conform contractului de mandat nr. x/27.11.2015; suma netă de 5.920 RON, cu titlu de concediu de odihnă neefectuat, conform contractului de mandat nr. x/27.11.2015 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2989 din 27 octombrie 2020, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 2989/27.10.2020, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Naţională de Transporturi Aeriene Tarom S.A.; a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 224.346 RON cu titlu de daune-interese, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, ce se va calcula de la data pronunţării prezentei decizii şi până la data plăţii efective, debitul principal urmând a fi şi actualizat cu rata inflaţiei pentru aceeaşi perioadă şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.591,92 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

S-au menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.

A fost obligată intimata la plata către apelant a sumei de 2.795,96 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

După o succintă prezentare a situaţiei de fapt cu referire la Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Companiei Tarom nr. RS287 din 23.03.2015 prin care A. a fost numit în funcţia de Administrator în cadrul Consiliului de Administraţie Tarom, la Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 4/06.05.2016. prin care A. a fost revocat din funcţia administrator, precum şi Hotărârea Consiliului de Administraţie al Companiei Tarom nr. 7/21.03.2016 prin care A. a fost revocat din funcţia de Director General Administrativ în cadrul Tarom, în argumentarea cererii de recurs, pârâta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material.

Aceasta întrucât, instanţa de apel a considerat că pierderea încrederii în mandatar nu constituie justă cauză în sensul legii, arătând că încrederea ţine de sfera subiectivului.

Recurenta menţionează că părţile au prevăzut la art. 9.6 din Contractul x/29.09.2015 că pierderea încrederii duce la revocare cu justă cauză a mandatului, iar voinţa părţilor se impune a fi respectată, conform art. 1270 C. civ. - Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.

Astfel, motivele de revocare indicate în Hotărârea 4/06.05.2016 sunt reglementate prin contract, reprezentând situaţii de revocare cu justă cauză, şi prin urmare acestea nu pot da dreptul mandatarului la daune interese.

Aceeaşi aplicare greşită a normelor de drept a instanţei de apel o regăsim şi în privinţa motivului de revocare a mandatului de administrator pentru promovarea de acţiuni în instanţă cu potenţial major de destabilizare a companie.

Se arată că în timpul exercitării funcţiei de administrator, reclamantul a promovat, în nume personal, numeroase acţiuni împotriva Companiei Tarom, important de reţinut fiind că niciuna dintre acţiuni nu a fost admisă, ceea ce demonstrează reaua credinţă în formularea acestor acţiuni.

Acţiunile reclamantului împotriva Companiei pe care avea obligaţia să o reprezinte - care vizau suspendarea executării unor hotărâri ale Adunării Generale a Acţionarilor Tarom şi constatarea nulităţii absolute a acestora, au fost de natură a destabiliza societatea Tarom şi sunt concludente cu privire la conflictul de interese în care se află reclamantul, acesta acţionând în afara interesului companiei Tarom.

În contradicţie cu cele reţinute de instanţa de apel în privinţa documentelor prin care se probează motivele indicate în cele două hotărâri de revocare, arată că acţiunile în instanţă promovate de A. au fost probate prin documentele depuse la dosar.

În mod greşit instanţa de apel a considerat că motivele de revocare sunt formulate în termeni generali şi fără probe.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, motivul indicat în Hotărârea Consiliului de Administraţie al Companiei Tarom nr. 7/21.03.2016, respectiv "prezentarea unor documente neasumate prin semnarea autorilor/avizatorilor" a fost probat cu Nota înregistrată sub nr. x/22.02.2016, care a fost semnată ulterior şedinţei de către autori/avizatori şi înregistrată în evidenţele companiei cu o dată anterioară şedinţei din 23 februarie 2016.

Prin urmare, justa cauza care a fundamentat revocarea mandatului este neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate, constatări cuprinse în Decizia nr. 2/21.03.2016 a Comitetului de Nominalizare şi Remunerare şi care a stat la baza Hotărârii Consiliului de Administraţie al Companiei Tarom nr. 7/21.0312016.

Totodată, în analiza justei cauze în cazul unei revocări a administratorului sau directorului unei societăţii nu se poate merge într-o analiza tehnică şi de detaliu, ci motivele pentru care societatea şi-a pierdut încrederea în mandatarul său trebuie privite din perspectiva scopului pentru care a fost angajat administratorul, acela al unui management reuşit, fără a însemna că pentru indicarea acestor motive au fost utilizaţi termeni generali.

Revocarea, mai susţine recurenta-pârâtă, s-a făcut cu justă cauză, întrucât fiecare motiv invocat în hotărâre, în mod singular, era suficient pentru revocarea mandatului, acţiunile domnului A. încălcând, în mod vădit, obligaţiile din contractul de mandat.

Normele legale (art. 1441 din Legea nr. 31/1990, art. 804 C. civ.), impun administratorului să acţioneze cu onestitate şi loialitate, în vederea realizării optime a intereselor beneficiarului, administratorului nefiindu-i permis să îşi exercite atribuţiile în interes propriu sau în interesul unei terţe persoane, fiind obligat să se abţină de la apariţia unui conflict de interese între interesul propriu şi obligaţiile sale de administrator (art. 804 C. civ.). Prin contractul de mandat, administratorii îşi asumă obligaţii faţă de Companie şi faţă de acţionari, iar încrederea pe care acţionarii o au în persoanele desemnate să administreze patrimoniul societăţii este un element esenţial.

Or, în opinia recurentei, prin soluţia pronunţată de instanţa de apel şi prin motivarea acesteia, se confirmă că normele de drept menţionate au fost încălcate şi aplicate greşit.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, rejudecând cauza, să se dispună respingerea apelului ca fiind nefondat şi menţinerea sentinţei apelate ca fiind temeinică şi legală.

La 18 octombrie 2021, recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâta COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A., prin care a invocat excepţia nulităţii acestuia şi, totodată, a formulat recurs incident.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului incident, casarea în parte a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în limita capetelor de cerere nr. 1) lit. c) şi d) ale acţiunii, cu stabilirea obligaţiei instanţei de apel de a admite cererea de probe formulată de reclamant în temeiul art. 293 C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, după o succintă prezentare a unor aspecte referitoare la derularea procesului în apel, recurentul-reclamant aduce în discuţie teza probatorie privind capătul de cerere referitor la componenta variabilă lunară în valoarea unei indemnizaţii fixe adiţionale, precum şi scurte consideraţii cu privire la capătul de cerere referitor la remuneraţia aferentă concediul de odihnă neefectuat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. din perspectiva criticilor indicate (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurente rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Recurenta-pârâtă readuce în discuţie aspecte de fapt referitoare la existenţei unei justei cauze în revocarea mandatului reclamantului, generată şi de pierderea încrederii în mandatar survenită pe parcursul exercitării funcţiilor acestuia în cadrul Companiei, având în vedere acţiunile desfăşurate în îndeplinirea obligaţiilor sale, din perspectiva scopului pentru care a fost angajat, chestiuni care nu pot fi analizate de instanţa de recurs.

Astfel, se constată că recurenta tinde, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, repunând în discuţie probele şi solicitând instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, iar faptul că se invocă anumite dispoziţii legale (ex: art. 1270 C. civ., art. 1441 din Legea nr. 31/1990, art. 804 C. civ.), fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, este de reţinut că, potrivit art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., dacă recursul principal (în speţă recursul declarat de pârâta COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A.) este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, recursul incident rămâne fără efect.

Astfel, în condiţiile în care soluţia este aceea de anulare a recursului declarat de pârâta COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A., conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident declarat de reclamantul A. apare ca fiind rămas fără efect, în raport cu prevederile menţionate.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, conform art. 491 coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NATIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1099 A din 18 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2022.