Scope of cassation review: factual disputes and evidentiary appraisal excluded from legality appeal

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 iunie 2019, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B.., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 395.007,12 RON, reprezentând diferenţă neachitată aferentă facturii nr. x/29.01.2018, precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere, de la data scadenţei, respectiv de la 28.02.2018 şi până la achitarea integrală a debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 91 din 27 iulie 2020, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B.. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 16.179,21 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente facturii nr. x/24.11.2017, 66.743,27 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente facturii nr. x/08.12.2017 şi 3.823,44 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente facturii nr. x/29.01.2018. A obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, aferente sumei de 395.007,11 RON - reprezentând diferenţă achitată cu întârziere din factura nr. x/29.01.2018 - calculate de la 27.08.2018 la 20.01.2020. A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.839,92 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru redusă prin raportare la pretenţiile admise (şi cuantificate efectiv) şi 4.000 RON reprezentând onorariu de avocat acordat parţial.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 86 din 11 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 91 din 27 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. B. S.R.L..

Recurenta-reclamantă, în baza art. 483 şi a art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel; obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat următoarele:

Hotărârea atacată este nelegală deoarece a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor care reglementează dreptul la apărare şi la un proces echitabil, motiv de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel în mod nelegal a respins proba cu expertiza contabilă solicitată prin cererea de apel, ca nefiind utilă cauzei, nesocotind criticile formulate prin cererea de apel prin care s-a contestat că deşi la toate facturile emise de intimata-reclamantă însoţite de situaţii de lucrări, a reţinut garanţia de bună execuţie de 10% din valoarea lucrărilor, fără TVA, intimata-reclamantă a calculat penalităţile de întârziere la valoarea totală facturilor emise, fără a avea în vedere reţinerea de 10% cu titlu de garanţie de bună execuţie.

Recurenta-pârâtă susţine că interpretarea dată de instanţa de apel prevederilor contractului de subantrepriză este nelegală, faţă de dispoziţiile art. 1270 alin. (1) C. civ., potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.

Mai arată recurenta-pârâtă, că reţinerile de 10% cu titlu de garanţie de bună execuţie din valoarea facturilor emise de intimata-reclamantă s-a făcut cu acordul intimatei-reclamante care nu a formulat nicio obiecţie la plata acestor facturi.

În aceste condiţii, recurenta apreciază că respingerea de către instanţa de apel, a probei cu expertiza contabilă, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

O altă critică a recurentei priveşte pronunţarea deciziei cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, recurenta susţine că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, instanţa de apel respingând apelul ca nefondat din perspectiva tuturor motivelor de apel doar prin trimiterea la cuprinsul facturilor şi centralizatoarelor de calcul ale penalităţilor întocmite de intimata-reclamantă la instanţa de fond, deşi a fost contestat acest mod de calcul al penalităţilor atât prin cererea de apel, cât şi prin răspunsul la întâmpinare depus în cauză.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă critică soluţia instanţei de apel privind aplicarea în mod greşit a normelor de drept material, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din acest punct de vedere, recurenta arată că în mod nelegal a reţinut instanţa de apel că datorează intimatei-reclamante penalităţile de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi aferentă sumei de 395.007,12 RON, reprezentând diferenţa achitată cu întârziere din factura nr. x/29.01.2018 calculată de la 27.08.2018 la 20.01.2020, cu motivarea că începând cu data de 27.08.2018, data la care intimata a depus scrisoarea de garanţie, nu mai există nicio justificare pentru neplata acestei sume.

Mai arată recurenta că, potrivit prevederilor art. 15.2 din contractul de subantrepriză nr. x/11.10.2017 încheiat între părţi, pentru a garanta îndeplinirea obligaţiilor asumate, intimata-reclamantă, în calitate de subantreprenor, va prezenta recurentei-pârâte, adică antreprenorului, în termen de 7 zile de la semnare, o scrisoare de garanţie bancară în sumă egală cu 10% din valoarea contractului, fără TVA. Or, arată recurenta, faţă de împrejurarea că intimata reclamantă nu şi-a îndeplinit această obligaţie contractuală, la fiecare factură însoţită de situaţii de lucrări emise de aceasta, a fost reţinut un procent de 10 % din valoarea facturilor pentru garantarea neîndeplinirii obligaţiilor asumate, reţineri în cuantum de 395.007,12 RON necontestate de către intimată.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond şi apel, arată recurenta, suma de 395.007,12 RON nu a fost reţinută din factura nr. x/29.01.2018, ci din toate facturile emise de intimata-reclamantă în derularea contractului, ca urmare a nedepunerii scrisorii de garanţie bancară, iar depunerea acesteia la 27.08.2018, în loc de 7 zile de la data încheierii contractului, încalcă prevederile art. 15.2 din contractul încheiat între părţi, astfel că este dată excepţia de neexecutare a contractului de către intimata reclamantă potrivit art. 1556 C. civ., fiind obligaţi fără temei la plata de penalităţi de întârziere la suma de 395.007,12 RON începând cu 27.08.2018.

De asemenea, recurenta critică decizia instanţei de apel sub aspectul respingerii motivului cu privire la modul de calcul al penalităţilor de întârziere pentru facturile nr. x/24.11.2017, nr. y/08.12.2017 şi nr. 588/29.10.2018, la valoarea integrală acestora, deşi în executarea contractului au fost reţinute la plata acestora 10% din valoarea facturilor cu titlu de garanţie de bună execuţie.

În concluzie, recurenta arată că instanţa de apel a reţinut fără temei legal că s-a făcut plata integrală a acestor facturi, fără a se examina în concret acest motiv de apel, încălcând art. 1270 C. civ. privind forţa obligatorie a contractului legal încheiat, a art. 1266 alin. (2) şi a art. 1268 alin. (3) C. civ. privind interpretarea contractului.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare la 01.07.2021, prin care a solicitat în principal anularea cererii de recurs, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi pe fond, respingerea apărărilor intimatei, ca nefondate.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recurenta-pârâtă a invocat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea prevederilor care reglementează dreptul la apărare şi la un proces echitabil, respingând proba cu expertiza contabilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că, instanţa de apel în mod nelegal a respins proba cu expertiza contabilă solicitată prin cererea de apel, ca nefiind utilă cauzei, reţinând că ceea ce s-a contestat cu privire la modul de calcul al penalităţilor este data de început şi data de împlinire a termenului de calcul, aspecte care nu intră în prerogativele expertului contabil.

Referitor la această critică, Înalta Curte reţine că potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanţei învestite cu o cale devolutivă de atac.

Aşadar, instanţa de recurs notează că, respectarea dreptului la apărare în cadrul procesului civil implică asigurarea dreptului de a propune probe, iar nu şi posibilitatea ca acestea să fie în mod automat admise.

Înalta Curte mai reţine că proba solicitată de recurentă nu a fost respinsă, în mod arbitrar, de către instanţa de apel, ci motivat, avându-se în vedere temeiul juridic al acţiunii, conţinutul contractului dintre părţi şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Se constată că o astfel de critică nu poate fi primită, în condiţiile în care judecătorul este cel care determină puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor administrate în cauză.

În acest sens, instanţa supremă reţine că acest motiv de recurs vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. În concret, autoarea căii de atac a susţinut faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea dreptului său la apărare, drept consacrat de art. 13 din C. proc. civ. şi dreptului său la un proces echitabil, principiu reglementat de art. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte notează că dreptul la apărare al părţilor dă expresie întregului complex de garanţii şi drepturi procesuale instituite de lege, printre aceste drepturi şi garanţii fiind dreptul părţilor de a face cereri, de a cunoaşte actele de la dosar, de a propune probe, de a le fi analizate apărările, precum şi dreptul lor de a participa la dezbateri şi de a pune concluzii în legătură cu problemele dezbătute, dreptul de a exercita căile de atac, iar nesocotirea de către instanţă a oricăreia dintre acestea constituie o încălcare a dreptului la apărare susceptibilă să atragă nulitatea hotărârii, ceea ce nu este cazul în speţă.

De asemenea, art. 6 C. proc. civ., consacră dreptul persoanei la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil a cauzei sale, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că, în soluţionarea cauzei, instanţa de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil, astfel că nu poate fi primită susţinerea recurentei în sensul încălcării dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, părţile au avut şanse egale de a-şi prezenta cauza şi nimeni nu a beneficiat de un avantaj asupra adversarului său; părţile au avut acces la consemnări, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte şi s-au respectat drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor.

Nesuplimentarea probatoriului cu expertiza contabilă nu poate fi interpretată ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil, întrucât procesul civil reprezintă, ca regulă generală, un proces al intereselor private, iar în acest context, rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, cel al disponibilităţii, respectiv cel al contradictorialităţii, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia concludenţa şi oportunitatea administrării probelor.

Verificând considerentele deciziei recurate, se constată că instanţa de apel a realizat o examinare efectivă a mijloacelor de probă, au fost primite apărările părţilor şi s-a efectuat o analiză atentă, completă şi corectă a modului în care părţile au stabilit drepturile şi obligaţiile contractuale, iar motivele de apel au fost cercetate în limitele învestirii.

Referitor la susţinerile subsumate acestui motiv de recurs cu privire la încălcarea prevederilor art. 1270 alin. (1) C. civ., instanţa de recurs constată că se critică aspecte de netemeinicie, în realitate, recurenta îşi manifestă nemulţumirea faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, în urma analizării probatoriului administrat. În absenţa unor veritabile critici de nelegalitate, nu se mai impune încadrarea acestei critici în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că aspectele pe care le invocă recurenta-pârâtă în legătură cu interpretarea dată de instanţa de apel prevederilor contractului de subantrepriză, reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanţa de recurs nu se poate pronunţa, întrucât dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, stabilirea situaţiei de fapt fiind atributul instanţelor devolutive.

În acest context, Înalta Curte nu identifică vreo neregularitate în privinţa legalităţii deciziei recurate, de natură a face aplicarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs a fost invocat şi motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinându-se că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. care consacră în mod expres structura hotărârii judecătoreşti stabilesc, în privinţa considerentelor, că acestea conţin pe lângă arătarea obiectului cererii şi susţinerilor pe scurt ale părţilor, şi expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele care au fost avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei, şi pentru ca instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

În cauză, instanţa supremă apreciază că motivarea curţii de apel întruneşte exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. în condiţiile în care aceasta a analizat sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate. Din considerentele deciziei recurate reiese că instanţa de apel a avut în vedere susţinerile părţii, pe care le-a analizat punctual şi le-a respins în mod justificat.

Criticile recurentei prin care susţine că instanţa de apel a respins apelul ca nefondat din perspectiva tuturor motivelor de apel doar prin trimiterea la cuprinsul facturilor şi centralizatoarelor de calcul ale penalităţilor întocmite de intimata-reclamantă la instanţa de fond, nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate.

Împrejurarea că partea nu este de acord cu soluţia pronunţată şi, implicit cu argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile sale, nu echivalează cu neanalizarea susţinerilor acesteia şi cu atât mai puţin cu nemotivarea deciziei.

Curtea de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, instanţa supremă va înlătura această critică, întrucât este neîntemeiată.

Prin memoriul de recurs a fost invocat şi motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1266 alin. (2), art. 1268 alin. (3), art. 1270 şi art. 1556 C. civ.

Referitor la criticile prin care se invocă încălcarea normei de drept material prevăzută de art. 1556 C. civ., care reglementează excepţia de neexecutare, Înalta Curte le va înlătura, constatând că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale incidente.

Potrivit art. 1556 C. civ.: "Atunci când obligaţiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea obligaţiei, cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligaţii, afară de cazul în care din lege, din voinţa părţilor sau din uzanţe rezultă că cealaltă parte este obligată să execute mai întâi."

Faţă de aceste prevederi legale, Înalta Curte reţine că efectul principal al excepţiei de neexecutare a obligaţiilor reprezintă suspendarea temporară a forţei obigatorii a contractului, şi nu încetarea acestuia, părţile fiind legate în continuare de obligaţiile asumate prin contract.

Astfel, aplicând prevederile art. 1556 C. civ. la situaţia de fapt, respectiv raportat la data emiterii scrisorii de garanţie bancară din 27.08.2018 şi faţă de dispoziţiile contractuale de la art. 15.2, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel că recurenta-pârâtă nu justifică plata cu întârziere, respectiv la 20.01.2020, a diferenţei de 395.007,11 RON din factura nr. x/29.01.2018, sens pentru care vor fi înlăturate criticile subsumate acestui motiv de recurs ca fiind nefondate.

Examinând în continuare criticile, Înalta Curte constată, că deşi invocă greşita aplicare a unor acte normative, respectiv art. 1266 alin. (2), art. 1268 alin. (3) şi art. 1270 C. civ., aspect care ar atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în motivele de recurs, în realitate, recurenta îşi manifestă nemulţumirea faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, în urma analizării probatoriului administrat.

În esenţă se susţine ca decizia instanţei de apel este nelegală sub aspectul respingerii motivului cu privire la modul de calcul al penalităţilor de întârziere pentru facturile nr. x/24.11.2017, nr. y/08.12.2017 şi nr. 588/29.10.2018, la valoarea integrală acestora, deşi în executarea contractului au fost reţinute la plata acestora 10% din valoarea facturilor cu titlu de garanţie de bună execuţie.

Înalta Curte reţine că aspectele pe care le invocă recurenta-pârâtă reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanţa de recurs nu se poate pronunţa, întrucât dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Instanţa supremă reţine că având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta-pârâtă cu privire la modul în care instanţa de apel a analizat probele referitoare la situaţia de fapt stabilită de aceasta.

În aceste condiţii, se constată că dispoziţiile legale mai sus menţionate au fost invocate formal, întrucât criticile cu privire la modul de calcul al penalităţilor, precum şi cele cu privire la interpretarea contractului, vizează exclusiv temeinicia deciziei recurate, nefiind astfel susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 86 din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.760 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 86 din 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.760 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2021.