Shareholders' agreement claims and prescription of share-distribution demand quashed and remanded for fresh review.

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanţii S.C. A. S.R.L. şi B., au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.R.L., D., E., F., G., H. S.A., solicitând următoarele:

- obligarea pârâţilor la plata sumei de 202.606,08 Ron şi 10.120 EUR (TVA inclus) către reclamanta A., reprezentând contravaloare servicii prestate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume;

- obligarea pârâţilor la plata sumei de 123.648 Ron şi a sumei de 23.667 EUR (TVA inclus) către reclamantul B., reprezentând contravaloare servicii prestate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume;

- constatarea intervenirii prescripţiei dreptului material al pârâţilor de a solicita distribuirea părţilor sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006;

- constatarea dreptului reclamanţilor de a încasa "sumele excedentare" în cuantum de 200.000 euro, în plus faţă de plata împrumuturilor înainte de distribuirea plăţii pentru împrumuturi între toţi asociaţii, conform art. 5.6 din contractul de asociere din 25.10.2006;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamantele le-au suportat cu ocazia judecăţii litigiului, conform prevederilor art. 453 C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 17 august 2006, între societatea C. (în calitate de client) şi A. (în calitate de contractor) şi între societatea C. şi B. au fost încheiate două contracte de prestări servicii având drept obiect depunerea de către contractor a tuturor eforturilor, "prin folosirea know-how-ului, calificărilor şi abilităţilor sale, pentru a institui, organiza şi administra contractele dintre Client şi toţi arhitecţii, inginerii, directorii de proiect, consultanţii şi contractorii (numiţi subcontractori), necesari pentru procedura de proiectare, management proiect şi managementul companiei pentru construcţia unei clădiri rezidenţiale sau de altă natură pe strada x nr. 3, Bucureşti", respectiv depunerea de către contractor a tuturor eforturilor, "prin folosirea know-how-ului, calificărilor şi abilităţilor sale, pentru a furniza servicii de management pentru proiect sau pentru compania C., în Bucureşti, str. x".

Clientul avea obligaţia achitării onorariilor în cuantum de 202.606,08 Ron, conform facturii nr. x/25.09.2015 şi 123.648 Ron, conform facturii nr. x/26.09.2015.

Ambele contracte au fost recunoscute şi acceptate integral de către părţile contractului de asociere încheiat la data de 25 octombrie 2006, devenind executorii pentru toţi partenerii.

S-a învederat, totodată, prestarea în folosul companiei C. de servicii de design preliminar şi arhitectură. Aceste servicii au fost prestate în vederea schimbării planificării proiectului din hotelier în rezidenţial mixt (includea parcare, spaţii comerciale, locuinţe rezidenţiale).

Toate costurile aferente acestor servicii se ridică la suma de 10.120 euro ce urmează a fi plătită către reclamanta A. şi suma de 23.667 euro ce urmează a fi plătită către reclamantul B., iar asociaţii/investitorii sunt obligaţi să suporte aceste costuri, în virtutea contractului de asociere încheiat în acest sens.

La data de 25 octombrie 2006 s-a încheiat contractul de asociere (shareholders agreement) între B. alături de A. S.R.L. (denumiţi generic "B.") şi investitorii:

- D. (Canada);

- E. (Gibraltar);

- F. (Israel);

- G. (Israel);

- H. S.A (I.);

Potrivit acestui contract de asociere, C., denumită generic "Societatea", urma să achiziţioneze o suprafaţă de teren situată în str. x, Bucureşti - descrisă în anexa A la contract, (la data de 18.08.2006 fusese încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a imobilului, fiind achitat un avans de 2.055.000 euro).

Investitorii şi-au exprimat dorinţa de a învesti în societate, părţile fiind de acord să coopereze pentru achiziţionarea terenului descris în Anexa A pentru executarea proiectului de construcţie pe teren, pe baza planului de afaceri stabilit în Anexa B.

Contractul era aplicabil doar pentru teren şi proiect, nimic din conţinutul contractului nu putea obliga niciuna dintre părţi să achiziţioneze teren suplimentar sau să execute proiecte suplimentare.

În scopul achiziţionării terenului şi executării proiectului, fiecare parte se angaja să transfere societăţii, personal sau prin intermediul entităţilor aflate sub controlul său, împrumuturi de la asociaţi (Anexa B2).

Pentru evitarea neînţelegerilor, se clarifica faptul că fiecare parte este obligată să transfere în întregime sumele declarate pentru sine, şi că sumele deja transferate înaintea semnării contractului (anexa B3) sunt incluse în cuantumul împrumuturilor de la B2.

Prin semnarea contractului de asociere, fiecare parte declara, garanta şi se angaja în nume propriu să respecte obligaţiile şi angajamentele asumate. Activitatea părţilor în România în legătură cu proiectul urma a fi desfăşurată prin intermediul societăţii.

Fiecare parte se angaja să transfere societăţii, în scopul achiziţionării terenului şi executării proiectului, împrumuturi, conform stipulaţiilor art. 5 din contract.

Ulterior emiterii acestor împrumuturi, societatea urma să emită părţi sociale în următoarele cote: B. - 15%; D. - 40%; E. - 20%; SCHIFF - 2,5%; G. - 7,5%; H. - 15%.

La data de 21 aprilie 2016 pârâţii E., D., J., F., G. şi H. S.A. au depus întâmpinare şi cerere reconvenţională .

Prin întâmpinare s-a solicitat, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii în ceea ce priveşte al treilea şi al patrulea capăt al cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acestora ca inadmisibile.

Într-un prim subsidiar, s-a solicitat admiterea excepţiei lipsei de interes în ceea ce priveşte al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acestuia ca lipsit de interes, admiterea excepţiei prematurităţii în ceea ce priveşte al patrulea capăt al cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acestuia ca prematur formulat, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte pe D., referitor la toate capetele de cerere, precum şi în ceea ce îi priveşte pe toţi asociaţii, referitor la primul şi al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acestora ca fiind formulate împotriva unor persoane fără calitate procesuală.

Într-un al doilea subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pe cale reconvenţională s-a solicitat, în principal, să se constate că a operat transferul părţilor sociale ale C. către E., D., J., F., G. şi H. S.A., conform acordului de voinţă intervenit între părţile contractului, respectiv că au calitatea de asociaţi ai C., să se stabilească structura capitalului social raportat la participaţiile asociaţilor menţionate în contract şi să fie obligaţi reclamanţii-pârâţi, în solidar cu pârâta C., la operarea în evidenţele societăţii, precum şi la efectuarea tuturor formalităţilor necesare la Registrul Comerţului cu privire la modificarea structurii participării la capitalul social, în sensul dispoziţiilor ce vor fi stabilite de instanţă, pentru înregistrarea în calitate de asociaţi ai societăţii.

În subsidiar, s-a solicitat:

- pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de cesiune a părţilor sociale către E., D., J., F., G. şi H. S.A..

- obligarea reclamanţilor-pârâţi, în solidar cu pârâta C., la operarea în evidentele societăţii, precum şi la efectuarea tuturor formalităţilor necesare la Registrul Comerţului cu privire la modificarea structurii participării la capitalul social, în sensul dispoziţiilor ce vor fi stabilite de instanţă, pentru înregistrarea E., D., J., F., G. şi H. S.A. în calitate de asociaţi ai societăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 3833 din 19 decembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-au respins excepţiile ca neîntemeiate; s-au respins cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională formulate în cauza privind pe reclamanţii-pârâţi S.C. A. S.R.L. şi B., în contradictoriu cu pârâtele-reclamante D., E., F., J., K. şi H. S.A., şi pârâta-reclamantă S.C. C. S.R.L., ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii B. şi A. S.R.L., precum şi pârâţii E., D., J., F., K. şi H. S.A.

Prin apelul reclamanţilor s-a solicitat schimbarea în parte a sentinţei civile apelate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a J. şi constatării intervenirii prescripţiei dreptului material al pârâţilor de a solicita distribuirea părţilor sociale ale societăţii C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006.

Prin apelul pârâţilor-reclamanţi-reconvenţionali s-a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii reconvenţionale aşa cum a fost formulată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1403 din 16 octombrie 2020, a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanţii-reclamanţi A. S.R.L. şi B. şi de apelanţii-pârâţi E., D., J., F., K. şi H. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3833 din 19 decembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, recurenţii-reclamanţi S.C. A. S.R.L. şi B., precum şi recurenţii-pârâţi E., D., J., F., K. şi H. S.A. au declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 7 ianuarie 2021.

1. Recursul recurenţilor-reclamanţi S.C. A. S.R.L. şi B.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă:

- admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a J.;

- constatarea intervenirii prescripţiei dreptului material al pârâţilor de a solicita distribuirea părţilor sociale ale pârâtei C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25 octombrie 2006;

De asemenea, a solicitat obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ.

a) Excepţia lipsei calităţii procesuale active a J.

În cadrul dosarului de apel, instanţa de judecată a respins, în mod eronat, ca neîntemeiate excepţiile invocate de către apelanţii-reclamanţi, fără a oferi în cuprinsul considerentelor o argumentare clară ori temei legal.

Actul adiţional din 30 aprilie 2015 prin care se pretinde că au fost transferate de D. către J. toate drepturile şi obligaţiile decurgând din contract, nu are nicio forţă juridică, nefiind semnat de către părţi.

Astfel cum rezultă din anexa 2 la întâmpinarea pârâţilor-reclamanţi, respectivul act a fost semnat doar de către reprezentantul E., şi nu produce niciun efect faţă de părţile semnatare ale "Acordului de asociere".

Câtă vreme respectivul înscris denumit "Act Adiţional" nu poartă nici măcar semnătura D., nu se poate vorbi de calitate procesuală activă a J..

Lipsa semnăturii părţilor pe înscrisul denumit "Act Adiţional" echivalează cu o lipsă totală a consimţământului privind transferul drepturilor şi obligaţiilor decurgând din contract, de la D. către J., fapt ce face inopozabilă o asemenea pretenţie din partea J..

b) Dreptul pârâţilor-reclamanţi de a solicita distribuirea părţilor sociale ale C. S.R.L. era prescris. Nu există nicio cauză de întrerupere a prescripţiei

Ca urmare a cererii reconvenţionale formulate în cauză, pe cale de apărare, reclamanţii au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al pârâţilor-reclamanţi (excepţie ce a fost unită şi analizată odată cu fondul).

Instanţa de apel a făcut referire la caracterul imprescriptibil al acţiunii în constatare, "soluţie decurgând din imprescriptibilitatea aşa numitului drept la acţiune în sens procesual, cât şi din împrejurarea că dreptul subiectiv există sau nu există ca atare".

Cu toate acestea, instanţa de apel nu a oferit o argumentare juridică elocventă pentru care a respins acest capăt de cerere.

Mai mult decât atât, instanţa de fond nu a indicat nici care ar fi temeiul juridic al unei eventuale acţiuni în realizare, raportat la petitul clar al solicitărilor formulate.

Acţiunea introductivă de instanţă este o acţiune în constatare, formulată în temeiul art. 35 din C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 4.3. din contract, părţile sociale ale S.C. C. S.R.L. urmau a fi distribuite în schimbul plăţii valorii nominale, libere de orice sarcini.

De asemenea, părţile au stabilit că în cazul în care, din motive ce ţin de legislaţia României, nu va fi posibilă distribuţia părţilor sociale ale C. S.R.L. conform cotelor indicate, prevederile cuprinse în contract vor fi executorii pentru părţi în relaţia dintre ele (art. 4.4. din contract).

Având în vedere împrejurarea că vânzarea-cumpărarea imobilului s-a perfectat la data de 29 noiembrie 2006, iar, potrivit înţelegerii părţilor, distribuţia părţilor sociale urma a avea loc imediat ce acest lucru ar fi fost posibil, recurenţii-reclamanţi au solicitat instanţei de judecată să constate faptul că începând cu acea dată părţile erau îndreptăţiţi să notifice şi, în schimbul achitării contravalorii nominale a părţilor sociale, să solicite transferul acestora.

În speţă, nu s-a depus nicio solicitare de distribuire a părţilor sociale din partea intimaţilor în termenul de 3 ani de la data la care a luat naştere dreptul acestora, respectiv până la data de 29 noiembrie 2009.

Întrucât nu a intervenit nicio cauză de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive din data de 29 noiembrie 2006, dreptul intimaţilor de a putea solicita distribuirea părţilor sociale este stins.

În drept, recursul reclamanţilor a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Recursul recurenţilor-pârâţi E., D., J., F., K. şi H. S.A.

Recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. recurenţii-pârâţi au invocat faptul că decizia instanţei de apel nu este motivată din perspectiva motivelor de apel formulate şi nici din perspectiva probelor încuviinţate.

Deşi stabilirea valorii părţilor sociale şi plata acestora a fost argumentată şi probată, Curtea de Apel Bucureşti nu a motivat sub nicio formă decizia pronunţată din perspectiva motivelor de fapt şi de drept expuse de către pârâţi şi nici a probelor administrate în cauză.

Cu toate că s-a arătat în detaliu, atât mecanismul plăţii, cât şi preţul achitat de fiecare dintre pârâţi pentru părţile sociale care li se cuveneau, instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire aceste elemente esenţiale pentru soluţionarea criticilor aduse hotărârii Tribunalului Bucureşti prin motivele de apel.

Instanţa de apel nu a luat în considerare niciunul dintre argumentele pârâţilor cu privire la modul în care plata părţilor sociale a fost realizată, a ignorat şi probele propuse în etapa apelului, respectiv înscrisurile care atestau efectuarea plăţilor (regăsite în cadrul Anexelor nr. 2 - 8 la motivele de apel) care, de altfel, au fost încuviinţate chiar de Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea soluţiei din apel s-au reţinut anumite aspecte care nu au un temei propriu-zis, instanţa de judecată dispunând anumite măsuri bazate pe o motivare inexistentă. Această neregularitate a deciziei Curţii de Apel Bucureşti relevă lipsa motivării sub aspectul considerentelor pentru care instanţa a considerat că motivele şi susţinerile societăţii referitoare la plata părţilor sociale nu ar fi întemeiate.

Faţă de cele prezentate, recurenţii-pârâţi au apreciat că instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Raportat la aspectele evidenţiate în dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenţii-pârâţi au susţinut că ignorarea probei cu înscrisuri propuse în etapa apelului în vederea dovedirii plăţii contravalorii părţilor sociale către reclamanţi atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanţa de apel soluţionând cauza cu încălcarea dreptului la apărare şi al principiului rolului activ al judecătorului.

S-a arătat că în virtutea rolului activ al judecătorului Curtea de Apel Bucureşti avea obligaţia de a analiza toate probele administrate în cauză, pentru a stabili în mod corect şi complet situaţia de fapt.

În egală măsură, instanţa de apel avea obligaţia de a respecta dreptul pârâţilor la apărare, consacrat de art. 13 alin. (3) din C. proc. civ.

Atâta timp cât probele propuse de pârâţi au fost încuviinţate de instanţa de apel tocmai pentru a lămuri anumite aspecte absolut esenţiale pentru stabilirea situaţiei de fapt, respectiv condiţiile în care a operat transferul părţilor sociale din C., hotărârea din apel este dată cu încălcarea normelor de procedură indicate în cuprinsul cererii de recurs.

Astfel, în ipoteza în care mijloacele de probă propuse de părţi vizează lămurirea unor aspecte de fapt esenţiale, în mod evident, acele probe trebuiau să fie analizate.

În opinia recurenţilor-pârâţi, instanţa de apel nu şi-a exercitat rolul activ şi nu a condus desfăşurarea procesului în vederea lămuririi situaţiei de fapt şi a aflării adevărului, fiind astfel încălcat dreptul la apărare (reglementat de art. 13 alin. (3) C. proc. civ.) şi principiul rolului activ al instanţei (art. 22 alin. (2) C. proc. civ.).

S-a mai criticat decizia instanţei de apel din perspectiva faptului că aceasta a interpretat, în mod greşit, prevederile art. 202 - 204 din Legea nr. 31/1990, care stabilesc clar posibilitatea transferului părţilor sociale, inclusiv în situaţii precum cea dedusă judecăţii.

În speţă, este vorba despre un contract de transmitere a părţilor sociale şi, respectiv de modificare a actului constitutiv al societăţii C.. Prin urmare, nu se poate reţine lipsa incidenţei dispoziţiilor art. 202 din Legea nr. 31/1990, aşa cum în mod greşit a considerat instanţa de apel.

Recurenţii-pârâţi apreciază că sunt incidente prevederile art. 202-204 din Legea nr. 31/1990, fiind îndeplinite toate condiţiile pentru a opera transferul părţilor sociale către pârâţii din prezenta cauză.

În ceea ce priveşte condiţiile de formă a căror îndeplinire este necesară în cazul transmiterii părţilor sociale s-a arătat că, potrivit celor reţinute în doctrină, "dacă transmisiunea se face cu titlu oneros, atunci ea operează consensual, de vreme ce niciun text de lege nu prevede o formă specială pentru validitatea cesiunii. [...] efectul înregistrării în registrul comerţului este numai opozabilitatea faţă de terţi a cesiunii, între părţi, potrivit dreptului comun, contractul fiind consensual. Desigur, pentru a preîntâmpina orice dificultăţi de probă este bine ca părţile să încheie contractul în formă scrisă".

Aşadar, contractul de transmitere a părţilor sociale este unul consensual, fiind necesară încheierea acestuia sub formă scrisă ca o condiţie ad probationem, cerinţă îndeplinită în situaţia de faţă.

Cu privire la efectul contractului de modificare a actului constitutiv al C., conform art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pentru modificarea actului constitutiv al societăţii este necesară adoptarea unei hotărâri de către asociaţi, singura cerinţă de formă a consfinţirii acestui acord constând în aceea ca actul modificator să îmbrace, la fel ca şi în cazul transmiterii părţilor sociale, forma scrisă.

Din această perspectivă, contractul îndeplineşte toate condiţiile legale pentru ca, în baza lui, să se constate modificarea actului constitutiv.

Prin contract toate părţile şi-au exprimat în unanimitate voinţa în sensul transmiterii părţilor sociale către pârâţi, care au dobândit astfel calitatea de asociaţi.

În acest context, recurenţii-pârâţi au subliniat că aspectele reţinute de instanţa de apel, în sensul că nu ar avea "absolut nicio relevanţă faptul că [...] B. şi [...] A. S.R.L. sunt [...] asociaţi ai C. S.R.L." nu pot fi menţinute de instanţa de recurs.

Aceasta, deoarece tocmai calitatea acestora de asociaţi în cadrul societăţii C. şi, totodată, de părţi semnatare ale contractului încheiat cu pârâţii din prezenta cauză conferă contractului respectiv natura unui contract de transmitere a părţilor sociale şi, respectiv de modificare a actului constitutiv al societăţii C..

Cu alte cuvinte, B. şi A. S.R.L., în calitate de asociaţi în cadrul C. (singurii asociaţi, de altfel), pot decide transferul părţilor sociale şi, respectiv modificarea actului constitutiv, acesta fiind scopul contractului încheiat între părţi.

În speţă, prezintă relevanţă şi principalele reguli de interpretare a actelor juridice civile, ignorate de către instanţa de apel, cuprinse în C. civ. şi consacrate la nivel de principii fundamentale ale normelor de drept civil, respectiv (i) principiul forţei obligatorii a contractului, (ii) principiul irevocabilităţii actului juridic şi (iii) principiul consensualismului.

Aplicând aceste principii în cauza dedusă judecăţii, recurenţii-pârâţi au solicitat instanţei de recurs să reţină forţa obligatorie a contractului pentru părţile acestuia şi, pe cale de consecinţă, să constate că au operat toate efectele contractului, inclusiv transferul părţilor sociale, conform manifestării de voinţă exprimate de părţi şi obligatorie pentru acestea, indiferent de vreo altă formalitate. Aceste principii sunt confirmate şi de dispoziţiile contractului, art. 4.4. din acesta prevăzând că "în cazul unei diferenţe între actele constitutive ale societăţii şi prevederile prezentului contract, explicite sau implicite, părţile sunt obligate să respecte prevederile prezentului contract [...].

Întreaga corespondenţă purtată între părţile din litigiu pe perioada anterioară iniţierii litigiului (i.e. 2006 - 2015), depusă împreună cu întâmpinarea şi cererea reconvenţională, prin care se recunoaşte calitatea pârâţilor de asociaţi în cadrul societăţii C., confirmă voinţa părţilor în contextul încheierii contractului şi anume că pârâţii persoane fizice şi pârâtele persoane juridice au dobândit calitatea de asociaţi în cadrul societăţii şi, respectiv a operat transferul părţilor sociale către aceştia.

În conformitate cu art. 977 din C. civ. "interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor".

Or, după cum reiese din corespondenţa purtată, intenţia tuturor părţilor a fost în sensul că pârâţii au calitatea de asociaţi şi că a avut loc transferul părţilor sociale. În contextul în care reclamanţii au făcut referire, în nenumărate rânduri la: (i) calitatea pârâţilor de asociaţi în cadrul C.; (ii) formalităţile impuse de lege pentru opozabilitatea faţă de terţi a calităţii pârâţilor de asociaţi; (iii) convocarea tuturor asociaţilor în vederea adoptării anumitor hotărâri cu privire la activitatea C., respectiv necesitatea acordului pârâţilor persoane fizice şi a pârâtelor persoane juridice pentru a se încheia anumite acte juridice în numele societăţii.

Nu în ultimul rând, recurenţii-pârâţi consideră că nu pot fi reţinute nici considerentele instanţei de apel în sensul că "o altă etapă importantă este cea ulterioară încheierii etapei de opoziţie a creditorilor şi vizează depunerea la Registrul Comerţului a documentelor cerute de lege - art. 131 alin. (1) din Normele Registrului Comerţului - printre care şi contractul de cesiune de creanţă şi actul constitutiv actualizat cu datele de identificare ale noilor asociaţi, în aceeaşi formă ca la constituire".

Contrar celor reţinute de Curtea de Apel Bucureşti, formalităţile de înregistrare în Registrul Comerţului au doar rolul de opozabilitate faţă de terţi, având în vedere că "efectele între părţi ale transmiterii între vii a părţilor sociale au loc de la data acordului de voinţă", aşa cum s-a reţinut şi în doctrină.

Or, în cauză, toate persoanele implicate au calitatea de părţi sau de succesori ai părţilor, pentru care contractul este valabil şi obligatoriu.

În drept, recursul pârâţilor a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi S.C. A. S.R.L. şi B. au formulat întâmpinare la recursul pârâţilor, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.. În subsidiar, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 19 februarie 2021 intimata-pârâtă C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, solicitând admiterea recursului formulat de reclamanţi şi respingerea recursului declarat de pârâţi.

Recurenţii-pârâţi E., D., J., F., K. şi H. S.A. au depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanţi, prin care au solicitat admiterea excepţiei nulităţii recursului, arătând că argumentele expuse în cadrul recursului nu se încadrează în motivele de casare invocate. Pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenţii-pârâţi au formulat răspuns la întâmpinare la 23 martie 2021.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părţile nu au înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 4 noiembrie 2021 s-au respins excepţiile nulităţii recursurilor invocate de recurenţii-reclamanţi S.C. A. S.R.L. şi B., precum şi de recurenţii-pârâţi E., D., J., F., K. şi H. S.A. cu privire la recursul părţii adverse şi s-au admis, în principiu, recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi S.C. A. S.R.L. şi B. şi de recurenţii-pârâţi E., D., J., F., K. şi H. S.A., stabilindu-se termen la data de 9 decembrie 2021 pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate de recurenţii-reclamanţi S.C. A. S.R.L. şi B., Înalta Curte constată că recursul declarat de către aceştia este fondat, pentru următoarele considerente:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Cu titlu preliminar, se reţine că recurenţii-reclamanţi S.C. A. S.R.L. şi B. au formulat critici ce vizează soluţia dată de instanţa de apel cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a J.. Întrucât aceste critici se referă la una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, ele vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nefiind vorba despre încălcarea unor norme de drept material.

Recurenţii-reclamanţi consideră că instanţa de apel trebuia să pronunţe o soluţie de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a J.. În esenţă, au arătat că lipsa semnăturii părţilor pe înscrisul denumit "Act Adiţional" echivalează cu o lipsă totală a consimţământului privind transferul drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contract, de la D. către J., fapt ce face inopozabilă o asemenea pretenţie din partea J..

Critica este nefondată.

Sub acest aspect, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în mod corect, că prin actul adiţional la contract din data de 30 aprilie 2015, părţile sociale ale D. au fost preluate de către J..

În acest sens, s-a arătat că respectivul act adiţional a fost semnat de către toate părţile, convenindu-se astfel asupra transferului părţilor sociale deţinute de D. către J., actul fiind semnat pe rând, prin corespondenţă.

Instanţa de apel a mai reţinut că regimul înscrisurilor nesemnate depuse în probaţiune este reglementat de prevederile art. 277 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora "înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic".

Prin urmare, chiar dacă înscrisul de care o parte înţelege să se folosească nu este semnat, acesta are aceeaşi forţă probantă ca şi înscrisurile semnate, sub condiţia ca acesta să constate un act juridic şi să fie utilizat în scopul exercitării activităţii unei întreprinderi.

Înalta Curte reţine că este corectă concluzia la care a ajuns Curtea de Apel Bucureşti, potrivit căreia "acordul de voinţă al părţilor cu privire la cedarea drepturilor şi obligaţiilor D. către J. s-a realizat prin intermediul corespondenţei şi a tuturor discuţiilor purtate cu privire la acest aspect, nesemnarea acestui act neputând fi invocată între părţile contractului. În acest sens, este corespondenţa purtată între dl. avocat L. (reprezentantul convenţional al apelanţilor-pârâţi) şi M. (avocatul intimatei C. S.R.L.) din data de 17 martie 2015".

Susţinerile formulate de către recurenţii-reclamanţi în cuprinsul cererii de recurs, potrivit cărora instanţa de apel a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de apelanţii-reclamanţi, cu referire la faptul că instanţa de prim control judiciar nu a oferit în cadrul considerentelor o argumentare clară ori un temei legal, se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia pronunţată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În speţă, recurenţii-reclamanţi S.C. A. S.R.L. şi B. au invocat faptul că instanţa de apel nu a oferit o argumentare juridică şi un temei de drept care să conducă la respingerea apelului în ceea ce priveşte soluţia dată capătului de cerere nr. x din acţiunea introductivă ("constatarea intervenirii prescripţiei dreptului material al pârâţilor de a solicita distribuirea părţilor sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006").

Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate de recurenţii-reclamanţi sub acest aspect, întrucât motivarea hotărârii este un element indispensabil al actului procesual, iar lipsa unei motivări corespunzătoare împiedică controlul jurisdicţional al instanţei de recurs, respectiv examinarea conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, se reţine că recurenţii-reclamanţi din prezenta cauză au solicitat, prin cererea de apel, admiterea căii de atac exercitate şi schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 3833 din 19 decembrie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a J.. De asemenea, au solicitat să se constate că a intervenit prescripţia dreptului material al pârâţilor de a cere distribuirea părţilor sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006.

Prin întâmpinarea la cererea de apel depusă de pârâţii E., D., J., F., K. şi H. S.A., reclamanţii S.C. A. S.R.L. şi B. au solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului intimaţilor-pârâţi de a cere distribuirea părţilor sociale ale C. S.R.L., prescripţia fiind invocată şi ca apărare la cererea reconvenţională, pe calea excepţiei.

Verificând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte observă că instanţa de apel a reţinut, cu privire la critica referitoare la constatarea intervenirii prescripţiei dreptului material al pârâţilor de a solicita distribuirea părţilor sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006, următoarele:

"Se constată că în interpretarea vechiul C. civ., jurisprudenţa şi doctrina au adoptat soluţia imprescriptibilităţii acţiunii în constatare, soluţia decurgând din imprescriptibilitatea aşa-numitului drept la acţiune în sens procesual, cât şi din împrejurarea că dreptul subiectiv există sau nu există ca atare.

În condiţiile în care partea nu are la îndemână calea unei acţiuni în realizare, trebuie să i se recunoască posibilitatea de a obţine constatarea existenţei sau inexistenţei dreptului subiectiv civil oricând are interes.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 2502 din Noul C. civ.

(1) Dreptul la acţiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum şi ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exerciţiul său nu poate fi limitat în timp.

(2) În afara cazurilor prevăzute la alin. (1), sunt imprescriptibile drepturile privitoare la:

1. (...);

2. acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.

Pentru toate aceste motive de fapt şi de drept, Curtea urmează să dispună respingerea apelului reclamanţilor ca nefondat".

Redarea acestor considerente, fără legătură cu motivul de apel invocat, justifică concluzia potrivit căreia hotărârea recurată nu respectă exigenţele impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Curtea de Apel Bucureşti a făcut referire la imprescriptibilitatea acţiunii în constatare, deşi apelanţii-reclamanţi au solicitat, pe cale principală, să se constate intervenită prescripţia dreptului material al pârâţilor de a cere distribuirea părţilor sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006, reiterând apoi chestiunea prescripţiei şi pe calea excepţiei în raport cu cererea reconvenţională.

Prin faptul că în considerentele hotărârii nu se regăsesc motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de respingere a motivului nr. 2 de apel vizând capătul de cerere nr. x din acţiunea introductivă, recurenţilor-reclamanţi li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, la aceeaşi instanţă de apel, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie.

Instanţa de apel urmează să analizeze criticile formulate de apelanţii-reclamanţi, la pct. 2 din cererea de apel, în sensul de a stabili dacă:

i) prima instanţă a motivat corespunzător respingerea capătului 3 al cererii de chemare în judecată;

ii) s-a împlinit termenul de prescripţie şi, respectiv, dacă a existat sau nu vreo cauză de întrerupere a termenului de prescripţie a dreptului material al pârâţilor de a cere distribuirea părţilor sociale ale C. S.R.L., în conformitate cu art. 4.2 din contractul de asociere din 25.10.2006, potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., argumentând clar şi coerent hotărârea pronunţată.

Faţă de considerentele ce preced şi având în vedere că soluţionarea pe fond a cererii reconvenţionale nu poate avea loc anterior lămuririi chestiunii referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 teza I, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., va admite ambele recursuri, va casa decizia civilă nr. 1403 din 16 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi S.C. A. S.R.L. şi B., precum şi de recurenţii-pârâţi E., D., J., F., K. şi H. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1403 din 16 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2021.