Lease rescission without exclusivity: contractual interpretation and statutory citation error in civil cassation

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei să constate rezilierea contractului de închiriere peron nr. x/24.12.2013 şi să fie obligată pârâta să elibereze o negaţie privind folosirea vreunui peron de către reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 131 din 3 aprilie 2018, Tribunalul Argeş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, reţinându-se că, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., acţiunea este o cerere neevaluabilă în bani şi rezultă dintr-un contract, situaţie în care competentă pentru soluţionarea acesteia este Judecătoria Piteşti.

Prin sentinţa civilă nr. 4559 din 19 iunie 2018, Judecătoria Piteşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş. Totodată, s-a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Argeş şi Judecătoria Piteşti.

Prin încheierea din 8 august 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civilă a Curţii de Apel Piteşti, a înaintat cauza privind conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Argeş şi Judecătoria Piteşti, privind cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator C., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., spre soluţionare, secţiei a II-a civilă a Curţii de Apel Piteşti, urmând a fi efectuate rectificările cuvenite cu privire la materia în care se judecă dosarul şi în sistemul informatizat, respectiv "litigii cu profesionişti".

Prin sentinţa nr. 60/F- C. civ. din 31 august 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pe pârâta S.C. B. S.A., în favoarea Tribunalului Argeş, secţia Civilă.

Prin sentinţa nr. 475 din 21 decembrie 2018, Tribunalul Argeş a respins cererea, reţinând că prin contractul de închiriere peron nr. x/2013, B. S.A. s-a obligat să pună la dispoziţia societăţii reclamante, în schimbul unui preţ, un peron în cadrul autogării pe care o deţine. Peronul a fost închiriat pentru a servi societăţii reclamante la îmbarcarea -debarcarea călătorilor transportaţi de aceasta.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat apel împotriva sentinţei nr. 475 din 21 decembrie 2018 a Tribunalului Argeş, solicitând schimbarea acesteia şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 459/A-cont din 23 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2017, intimată fiind pârâta S.C. B. S.A..

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 459/A-cont din 23 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

În argumentarea cererii de recurs, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, se susţine, în esenţă, că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 969 C. civ., întrucât acestea nu erau aplicabile contractului aflat în discuţie, având în vedere că acesta a fost încheiat la 24.12.2013, dată la care era în vigoare Noul C. civ.

Sub un alt aspect, apreciază că instanţa nu a judecat decât parţial cererea de chemare în judecată şi a considerat că B. nu este obligată prin contract să elibereze o negaţie, celelalte capete de cerere rămânând nesoluţionate (constatarea rezilierii contractului şi restituirea sumei de 10.000 RON).

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a solicitat, în esenţă, respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluţia preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 decembrie 2021 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 iunie 2021 a fost respinsă excepţia de nulităţii recursului; a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă şi a fost acordat termen pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se constată că soluţia instanţei de apel este legală.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă s-a prevalat de împrejurarea că instanţa s-a raportat greşit la prevederile art. 969 C. civ. de la 1864, deşi contractul părţilor a fost întocmit sub imperiul Noului C. civ., or, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de prim control judiciar, indicarea, din eroare, a unui articol din vechea reglementare (art. 969 C. civ. de la 1864), dar al cărui conţinut se regăseşte întocmai în noua reglementare (art. 1270 Noul C. civ.), nu poate determina nelegalitatea hotărârii.

Se reţine că dispoziţiile art. 969 C. civ. de la 1864, conform cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, nu cuprind nicio diferenţă de substanţă cu cele care îşi au corespondentul în art. 1270 C. civ. (aplicabil în cauză potrivit art. 5 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011), astfel că, în raport de raţionamentul logico-juridic al instanţei, de argumentele care au stat la bază, soluţia adoptată ar fi fost aceeaşi faţă de conţinutul identic al normei aplicabile, criticile recurentei sub acest aspect fiind pur formale.

Este de necontestat că răspunderea contractuală este strâns legată de ideea care stă la baza principiului de drept pacta sunt sevanda, consfinţit de prevederile art. 1270 C. civ., iar din moment ce contractul are forţa unei legi în raporturile dintre părţi, fiecare dintre acestea trebuie să răspundă pentru nerespectarea acestei legi, respectiv de încălcarea normei private pe care o generează respectivul contract.

Este de necontestat că prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei să constate că a intervenit rezilierea contractului de închiriere nr. x/24.12.2013, întocmit de părţi.

Prin urmare, în contextul art. 1549 şi următoarele C. civ., în condiţiile în care reclamanta a solicitat doar constatarea intervenirii rezilierii, şi nu a se dispune rezilierea contractului, instanţa de apel avea a determina dacă, în raport cu cele convenite de părţi prin contract, sunt îndeplinite condiţiile de fond şi formă prevăzute de lege pentru a interveni rezilierea unilaterală sau rezilierea de plin drept.

În acest context juridic, pornind de la cadrul legal instituit de art. 1270 C. civ. este în obligaţia instanţei să examineze în mod real voinţa părţilor semnatare ale contractului încheiat, or, în cauză, în acest mod a procedat şi instanţa de apel.

S-a constatat că prin contractul încheiat, au convenit, la cap. IX pct. b, că acesta poate fi reziliat şi cu înştiinţarea scrisă, cu cel puţin 60 de zile înainte, de oricare din părţi, fiind astfel convenită rezilierea unilaterală, clauză ce nu poate reprezenta un pact comisoriu, în sensul art. 1553 C. civ., întrucât nu prevede obligaţiile a căror neexecutare ar atrage rezilierea sau rezilierea de drept a contractului.

Prin art. III din contractul de închiriere s-a prevăzut obligaţia intimatei-pârâte, în calitate de prestator, de a asigura apelantei-reclamante, în calitate de beneficiar, peron pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor, în conformitate cu programul de transport pentru care beneficiarului i s-au atribuit licenţe de execuţie traseu.

Tot prin art. III din contractul de închiriere s-a prevăzut că intimata-pârâtă trebuie să evidenţieze în registru şi să confirme sub semnătură pe foaia de parcurs a beneficiarului (apelanta-reclamantă) execuţia curselor, dar şi că trebuie să afişeze panoul cu programul de transport realizat şi predat de către beneficiar şi să informeze călătorii asupra programului de transport al beneficiarului.

În speţă, recurenta nu s-a prevalat de neexecutarea vreunor obligaţii stabilite prin contractul încheiat în sarcina intimatei, ceea ce determinat-o pe recurenta-reclamantă să invoce rezilierea unilaterală, potrivit celor susţinute pe întregul parcurs al litigiului, este faptul că intimata-pârâtă ar fi permis altor operatori de transport persoane să efectueze curse la aceeaşi oră şi pe aceleaşi trasee cu cele ale apelantei.

Argumentat şi legal motivat, instanţa de prim control judiciar a reţinut cu justeţe, că prin contractul părţilor s-a prevăzut doar obligaţia intimatei-pârâte de a asigura peron apelantei-reclamante, fără nicio altă distincţie legată, într-un fel sau latul, de vreo exclusivitate acordată reclamantei în închirierea peronului.

Prin urmare, împrejurarea că ceilalţi operatori, despre care a făcut vorbire reclamanta, ar avea acces la peronul intimatei-pârâte nu este de natură a se concretiza într-o neexecutare a contractului de închiriere în discuţie, cât timp reclamantei îi este asigurat întocmai accesul la peronul pe care l-a închiriat prin contractul discutat, fără ca prin acest contract să se fi prevăzut în sarcina intimatei-pârâte vreo obligaţie în sensul de a interzice celorlalţi operatori să execute aceleaşi trasee cu cele ale apelantei-reclamante.

De asemenea, singurele aspecte convenite sunt legate de închirierea peronului şi nicidecum de deţinerea sau nu de către alţi operatori a unor licenţe de traseu sau de verificarea de către intimata-pârâtă a altor operatori de transport.

În ceea ce priveşte susţinerile conform cărora instanţa nu ar fi soluţionat anumite capete de cerere, s-a reţinut cu justeţe că nesoluţionarea unui capăt de cerere, în măsura în care într-adevăr nu ar fi fost soluţionat, ţine de completarea hotărârii, potrivit art. 445 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând se impune precizarea faptului că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 459/A-cont din 23 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 459/A-cont din 23 septembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.