Enforcement of a tax credit counter-guarantee and the contractual duty to screen beneficiaries for statutory insolvency eligibility prior to granting the guarantee

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23 mai 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2019, reclamanta FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1) Să fie obligată pârâtul să plătească reclamatei contragaranţia în sumă de 219.587,00 RON, pentru garanţia asumată în favoarea finanţatorului A. S.A., în baza Confirmării de garantare nr. x/02.10.2013, precum şi a Notificării de includere în plafonul de garantare nr. x/02.10.2013, beneficiar fiind B. S.R.L., la care se adaugă dobânda legală calculată de la data 19/12.2016 (data împlinirii termenului de 90 zile calendaristice în care C. avea obligaţia să efectueze plata -19.09.2016) până la plata efectivă a sumei datorate.

2) Să fie obligată pârâtul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, respectiv taxa judiciară de timbru, precum şi orice alte cheltuieli care ar putea interveni pe parcursul procesului.

Prin sentinţa civilă nr. 65 din 16 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă cererea formulată de reclamanta FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL ROMAN DE CONTRAGARANTARE S.A..

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 219.587 RON, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare calculată cu începere de la data de 19.09.2016 şi până la data efectivă a sumei datorate.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.184 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca tardiv formulată, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată; obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin decizia civilă nr. 1836 din 9 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul promovat de apelantul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., împotriva sentinţei civile nr. 65 din 16 ianuarie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN; a fost schimbată în tot sentinţa civilă atacată; s-a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că intimatul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. a încălcat dispoziţiile convenţiei de contragarantare, garantând creditul acordat S.C. B. S.R.L. de societatea-bancară creditoare, deşi acest beneficiar întrunea la momentul garantării creditului ce i-a fost acordat toate condiţiile prevăzute în legislaţia internă a insolvenţei pentru a forma obiectul acestei proceduri speciale.

Prin urmare, s-a apreciat ca fiind îndeplinite acele condiţii ale Convenţiei de contragarantare şi ale anexelor acesteia ce impuneau intimatului verificarea condiţiilor referitoare la întreprinderea în dificultate, cu consecinţa imputabilităţii acestei omisiuni şi exonerarea fondului-apelant de plata contragaranţiei asumate contractual.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 1836 din 9 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a declarat recurs.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., consideră că hotărârea a fost pronunţată fără ca instanţa să arate motivele pentru care a înţeles să înlăture apărările reclamantei cu privire la respectarea de către aceasta a mandatului acordat conform Anexei C1 la Convenţia nr. C1, precum şi cu privire la analiza efectuată conform art. 4.1. la Norma 1/2012.

Susţine că instanţa nu a fost învestită să constate dacă beneficiarul contragaranţiei se afla în stare de insolvenţă prezumată, ci a fost învestită să constate dacă intimata a respectat sau nu prevederile din Convenţie atunci când a refuzat plata contragaranţiei şi dacă a probat faptul că reclamanta a încălcat mandatul primit conform Anexei C1.

Raportat la prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., apreciază că instanţa de apel în mod nelegal a slabilit că:

"Astfel, societatea garantată îndeplinea condiţiile stipulate în legislaţia internă pentru a forma obiectul procedurilor de insolvenţă, datoriile sale şi scadenţa acestora încadrându-se în prescripţiile art. 3 din Legea nr. 85/2006", întrucât aceste aspecte nu prezintă relevanţă în cauză având în vedere că nu efectuarea analizei cu privire la insolvenţa prezumată era problema ce privea fondul cauzei, ci în­deplinirea prevederilor mandatului acordat recurentei prin raportare la art. 2017 C. civ.

De asemenea, consideră că instanţa de apel a omis să argumenteze elementul esenţial al speţei şi anume când şi cum anume a intervenit culpa reclamantei în executarea mandatului potrivit Convenţiei nr. 1/2012, şi implicit incidenţa răspunderii contractuale a acesteia, şi de ce este justificat refuzul de plată a contragaranţiei întemeiat pe o decizie a Curţii de Conturi emisă în urma controlului efectuat la FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., document care nu este opozabil recurentei FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN.

În opinia sa, nemotivarea hotărârii rezidă în nerespectarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu trebuia să se rezume doar la înşiruirea elementelor de fapt, ci trebuia să răspundă în drept la argumentele părţilor.

În dezvoltarea motivului de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu nesocotirea prevederilor legale cuprinse în art. 1170, art. 1266-1268 şi art. 1270 şi art. 2017 C. civ., în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor ce reveneau reclamantei.

În acest context, în opinia recurentei-reclamante, instanţa de apel nu a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 1270 C. civ., la momentul stabilirii obligaţiilor asumate de recurentă, stabilind în mod nelegal că pentru verificarea existenţei stării de dificultate a beneficiarului avea obligaţia de efectua o analiză a situaţiei financiare a beneficiarului cu privire la o eventuală insolvenţă prezumată, care, în opinia instanţei de apel, ar califica S.C. B. S.R.L. ca fiind societate în dificultate.

Apreciază că din interpretarea coroborată şi sistematică a prevederilor art. 4.1 şi art. 8.3 din Norma 1/2012, respectiv din Anexa C7 "criterii de verificare a eligibilităţii" precum şi a prevederilor art. 3.1 şi 3.3.1 din Convenţia 157 din 2011 semnată cu Banca Finanţatoare, precum şi din clarificările transmise de C. prin adresa nr. x/23.06.2012, înregistrată la recurentă cu nr. x/28.06.2012, concluzia care se impune este cu totul diferită decât cea la care a ajuns instanţa de apel.

Subliniază că o întreprindere este în dificultate, când face obiectul procedurii colective de insolvenţă, or, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 stipulează că procedura începe pe baza cererii introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori, iar conform art. 33, alin. (4), judecătorul sindic stabileşte starea de insolvenţă şi deschide printr-o sentinţă procedura generală.

Astfel, fără o sentinţă de deschidere a procedurii insolvenţei societatea nu poate fi încadrată în categoria "întreprinderi în dificultate", iar în speţa de faţă, raportat la momentul acordării contragaranţeiei, nu ne găsim într-o astfel de situaţie.

În cazul beneficiarul B. S.R.L. procedura generală a insolvenţei a fost deschisă la data 19.05.2014 (în dosarul nr. x/2014 înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău la data de O7.05.2014), ulterior datei acordării garanţiei (02.10.2013), cât şi datei prelungirii acesteia (29.04.2013), fapt ce demonstrează fără dubiu că la momentul verificării documentaţie necesare pentru acordarea contragaranţiei, beneficiarul nu se afla în insolvenţă.

În toate situaţiile, o întreprindere aflată în dificultate este eligibilă numai în cazul în care se poate demonstra că nu se poate redresa prin resurse proprii sau cu fonduri obţinute de la proprietari/acţionari sau din surse de pe piaţă (pct. 11 Recomandare Comisie).

Solicită a se observa că deschiderea procedurii de insolvenţă nu presupune doar existenţa creanţelor (cu o anumită vechime şi într-un anumit cuantum, precizate prin Legea insolvenţei), ci şi inexisteţa lichidităţilor (art. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006), respectiv "insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe lichide şi exigibile". Prin urmare, analiza stării patrimoniale a debitorului din perspectiva Legii nr. 85/2006, efectuată de curtea de apel nu este completă.

Toate documentele solicitate au fost transmise către FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. împreună cu cererea de executare, din analiza acestora rezultând că Fondul a respectat punctual mandatul acordat, efectuând toate verificările condiţiilor de eligibilitate conform celor convenite contractual, din documentele prevăzute contractual nerezultând că IMM-ul beneficiar ar fi fost în stare de dificultate.

Astfel, solicită instanţei de recurs să constate că FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. nu este în culpă, respectând întocmai prevederile convenţionale.

Prin întregul probatoriu depus la dosarul cauzei a arătat că această obligaţie a fost îndeplinită, a analizat înscrisurile impuse de către intimata, iar din acestea nu reiese existenţa stării de dificultate a beneficiarului la momentul acordării contragaranţiei.

Considerentele instanţei de apel potrivit cărora S.C. B. S.R.L. "întrunea la momentul garantării creditului ce i-a fost acordat toate condiţiile prevăzute de legislaţia internă a insolveţei pentru a forma obiectul acestei proceduri speciale" contravin prevederilor art. 1170, art. 1270, art. 1272, an. 1266-1268 C. civ., fiind nelegale.

Raţionamentul instanţei de apel, mai susţine recurenta, este greşit, întrucât aşa cum a arătat atât în cererea introductivă depusă la instanţa de fond, cât şi în întâmpinarea formulată în apel, aceasta nu avea cum să efectueze analiza beneficiarului cu privire la starea de dificultate decât în baza actelor stabilite de intimată şi asupra criteriilor indicate în mandat, iar din analiza efectuată a reieşit că beneficiarul era eligibil pentru obţinerea contragaranţiei.

Potrivit art. 1267 C. civ.:

"Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului", astfel interpretarea obligaţiei de diligenţă a recurentei în respectarea mandatului trebuie interpretată în acord cu natura contractului şi cu voinţa reală a părţilor.

Având în vedere că după parcurgerea etapelor prevăzute la art. 4.3 din Convenţia 1/2012, intimata a confirmat contragaranţia acordată beneficiarului B. S.R.L., rezultă fără dubiu că a constatat ca fiind suficiente demersurile efectuate de către recurentă, şi totodată că au fost respectate clauzele convenţiei cu privire la acordarea contragaranţiei.

În aplicarea dispoziţiilor legale menţionate consideră că instanţa nu poate modifica, după aprecierea sa, contractul, atunci când există un acord expres al părţilor privind documentele necesare pentru verificarea criteriilor referitoare la starea de dificultate a beneficiarului final.

Aşa fiind, aspectele reţinute de instanţa de apel cu privire la refuzul de onorare a cererii de executare a contragaranţiei sunt netemeinice şi nelegale.

Solicită admiterea, recursului astfel cum a fost formulat.

Intimatul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în esenţă, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN, excepţie invocată de intimatul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. prin întâmpinare, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a o respinge, având în vedere că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările intimatului FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., formulate prin întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Astfel cum a fost stabilită în etapele devolutive ale procesului şi fără a fi reluată decât pe scurt, pentru a facilita deplina înţelegere a raţionamentului care stă la baza prezentei decizii, situaţia de fapt presupune încheierea între recurenta-reclamantă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN şi intimatul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. a Convenţiei de contragarantare nr. 1/2012, având ca obiect contragarantarea garanţiilor acordate de reclamantă beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile din Norma nr. 1/2012.

În măsura în care reclamanta face plata garanţiei către finanţatori, pârâta se obligă la plata unui procent din această sumă către reclamantă, conform convenţiei. Pentru a beneficia de garanţie, întreprinderile mici şi mijlocii trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute la art. 4.1 alin. (1) din Norma nr. 1/2012.

În concret, după ce a plătit garanţia asumată în favoarea finanţatorului A. S.A., aferentă creditului acordat societăţii B. S.R.L., recurenta-reclamantă a solicitat intimatului-pârât plata sumei de 219.587,00 RON, cu titlu de contragaranţie.

Litigiul pendinte a fost generat de refuzul de plată a contragaranţiei de către intimatul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A., recurentei-reclamante FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, însă se constată că acest motiv de recurs nu este fondat.

Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia, motivarea fiind clară şi concisă.

Simpla nemulţumire a recurentei cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a susţinerilor formulate de către parte nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate.

Argumentat şi legal motivat, instanţa de control judiciar analizând dacă reclamanta este îndreptăţită la obţinerea contragaranţiei, în raport de Convenţia de contragarantare încheiată şi de Norma de contragarantare, incidentă speţei, a reţinut cu justeţe că unul dintre elementele esenţiale de care depindea acordarea contragaranţiei era reprezentat de împrejurarea că întreprinderea în folosul căreia urma a se acorda iniţial garanţia şi, apoi, contragaranţia, trebuia să fie una ce nu se afla în dificultate (financiară).

În ceea ce priveşte definirea acestui termen, la art. 2.1 lit. f) pct. i)-v din Norma nr. 1/2012: o întreprindere în dificultate este cea care, printre altele îndeplineşte condiţiile legislaţiei naţionale pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvenţă.

Norma nr. 1/2012 prevede două criterii de eligibilitate referitoare la insolvenţă:

a. Să nu fie în procedura de insolvenţă;

b. Să nu îndeplinească nici condiţiile prevăzute de legislaţia naţională, pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvenţă.

S-a reţinut ca fiind relevante dispoziţiile de drept comun din Legea nr. 85/2006 privind insolvenţa, respectiv cele ale art. 3 şi următoarele. În conformitate cu dispoziţiile art. 3 din actul normativ indicat, în înţelesul legii, termenii utilizaţi au următoarele semnificaţii: 1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile: a) insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă (termen devenit ulterior 90 de zile), nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori; b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţa datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

Apelul, prin efectul său devolutiv a permis instanţei să conchidă că la data acordării contragaranţiei, beneficiarul se afla în dificultate având în vedere că îndeplinea condiţiile pentru a fi supus procedurilor colective de insolvenţă, ca urmare a debitelor scadente înregistrate (datorii în valoare de 370.266 RON scadente de mai mult de 90 zile).

În mod greşit recurenta se prevalează de împrejurarea că "fără o sentinţă de deschidere a procedurii insolvenţei societatea nu putea fi încadrată în categoria întreprinderi în dificultate", întrucât starea de dificultate, ca un criteriu de eligibilitate, este prevăzută la pct. 4 din Anexa C.7 şi nu se confundă cu criteriul de eligibilitate referitor la declanşarea procedurii de insolvenţă.

Prin urmare, în cauză s-a acordat o contragaranţie unui beneficiar neeligibil, dispoziţiile contractuale prevăzute de Convenţia nr. 1/2012 în aplicarea Normei nr. 1/2012 fiind încălcate, culpa aparţinând reclamantei.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a interpretat în mod sistematic şi teleologic clauzele contractuale, după voinţa concordantă a părţilor şi cu respectarea scopului contractului, fiind nefondate criticile recurentei privind încălcarea prevederilor art. 1170, art. 1270, art. 1272, an. 1266-1268 C. civ.

Este de necontestat că prin art. 4.1 din Convenţia de contragarantare încheiată între părţi, intimatul-pârât Fondul Român de Contragarantare S.A. a mandatat recurenta-reclamantă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. să verifice îndeplinirea criteriilor de eligibilitate şi de contragarantare, pentru a acorda contragaranţii I.M.M.-urilor care fac dovada îndeplinirii acestora.

În speţă, reclamanta Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. a încălcat dispoziţiile convenţiei de contragarantare, garantând creditul acordat S.C. B. S.R.L. de societatea-bancară creditoare, deşi acest beneficiar nu întrunea la momentul garantării creditului criteriile de eligibilitate şi de contragarantare.

Aşa fiind, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect legea, reţinând în mod legal caracterul fondat al apelului, în speţă fiind îndeplinite acele condiţii ale Convenţiei de contragarantare şi ale anexelor acesteia ce impuneau reclamantei verificarea cerinţelor referitoare la întreprinderea în dificultate, cu consecinţa imputabilităţii acestei omisiuni şi exonerarea pârâtului de plata contragaranţiei asumate contractual.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, este suverană în interpretarea actelor juridice deduse judecăţii, iar o reinterpretare a convenţiei părţilor, a modalităţii de îndeplinire a mandatului acordat recurentei-reclamante în temeiul acestei convenţii, în sensul solicitat de recurentă, ar conduce la o reanalizare a situaţiei de fapt, ceea ce nu este permis în această etapă procesuală.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1836 din 9 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât FONDUL ROMÂN DE CONTRAGARANTARE S.A. prin întâmpinare.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN împotriva deciziei civile nr. 1836 din 9 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.