Garnishee's unjust enrichment claim upheld; defendant's appeal dismissed, ordered to pay RON 281,120.01.

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.A. (A.) a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata sumei de 281.120,01 RON reprezentând contravaloarea plăţii efectuate din eroare de reclamantă pentru pârâtă, cu ocazia unei validări a popririi; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat că prin decizia civilă nr. 2171A/24.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul înregistrat sub nr. x/2012, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 332/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul cu acelaşi număr, instanţa a admis cererea formulată de numita B. şi a dispus validarea popririi asupra sumelor de bani pe care pârâta din prezenta cauză le deţine în conturile bancare deschise la terţul poprit şi a obligat-o pe reclamantă să achite acesteia sumele poprite până la concurenţa sumei de 268.916,71 RON pe care pârâta i-o datora. Suma poprita fiind liberată debitorului poprit, este evident că cel care a beneficiat de aceasta este debitorul poprit iar, pe de altă parte, datoria acestuia faţă de creditorii popritorului este stinsă printr-o plată efectuată de terţul poprit din sursele sale poprii, context în care acesta beneficiază de o majorare nejustificată a patrimoniului său.

În această ipoteză, plata făcută de terţul poprit către creditorul popritor în temeiul hotărârii de validare a popririi nu mai stinge o obligaţie actuală a acestuia faţă de debitorul poprit, întrucât la momentul validării obligaţia faţă de debitorul poprit era deja stinsă, context în care plata făcută de către terţul poprit duce la o majorare nejustificată a patrimoniului debitorului poprit.

Aşadar debitorul poprit, faţa de care Banca şi-a stins obligaţiile prin liberarea sumelor din conturi, beneficiază de o majorare nejustificată a patrimoniului său prin stingerea datoriei sale către creditorul popritor fără o ieşire de resurse din patrimoniul său, ci din patrimoniul terţului poprit.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1345-1347 C. civ.

Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării cererii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, iar, pe fond, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare şi a solicitat respingerea apărărilor pârâtei.

La termenul din 12 noiembrie 2019, tribunalul a respins excepţiile netimbrării şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, iar la termenul din 7 ianuarie 2020 a unit cu fondul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 179 din 6 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 281.120,01 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a validării popririi în dosarul de executare nr. 20/2017 al Biroului Executorului Judecătoresc C. şi la plata către reclamantă a sumei de 6.416,21 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile anterior menţionate a declarat apel reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 556 A din 26 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinţei civile nr. 179 din 6 februarie 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata A. S.A.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 556 A din 26 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În motivare, sub un prim aspect, a susţinut, în esenţă, că în mod nelegal a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, faţă de dispoziţiile art. 2500, art. 2517 şi următoarele din C. civ., precum şi faţă de prevederile Legii nr. 113/2013.

În conformitate cu dispoziţiile art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2013 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 234 din 23 mai 2013, recurenta-pârâtă consideră că Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare începând cu data de 23 mai 2013, acesta fiind momentul când a început să curgă prescripţia dreptului acesteia la acţiune.

Precizează că textul arătat prevede că recurenta-pârâtă preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare rezultate din actele juridice prin care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Naţional de Investiţii, subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi dobândind calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a legii, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.

Ca atare, solicită instanţei de recurs să constate intervenită prescripţia.

Sub un al doilea aspect, în considerarea dispoziţiilor anterior menţionate (art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2013), a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauza dedusă judecăţii, apreciind că ambele instanţele au încălcat prevederile legale.

Aceasta întrucât, sumele au fost executate de executorii judecătoreşti în dosarele de executare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 113/2013, şi ca urmare a validării popririlor conform art. 787 C. proc. civ. împotriva A. prin hotărâri judecătoreşti irevocabile intrate în autoritatea de lucru judecat, sumele au fost încasate de creditorii FNI şi s-a dispus încetarea executărilor silite în dosarele de executare.

În consecinţă, solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte în cauza dedusă judecăţii, faţă de dispoziţiile art. II din Legea nr. 113/2013.

Sub un al treilea aspect, apreciază că ambele instanţe au încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 1345 şi art. 1347 C. civ. stabilind că sunt îndeplinite condiţiile materiale ale acţiunii în restituire, fiind obligată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata peste limita propriei îmbogăţiri a recurentei.

Conform dispoziţiilor art. 1345 teza a II-a C. civ., obligaţia la restituire a îmbogăţitului este condiţionată de măsura pierderii patrimoniale a celeilalte persoane fără a fi ţinut dincolo de limita propriei îmbogăţiri.

Astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 1345 şi art. 1347 Cod, recurenta fiind obligată în mod nelegal la plata sumelor menţionate şi, totodată, a fost încălcată şi practica unitară în cauze similare, respectiv decizia civilă nr. 3083/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017 publicată pe site-ul "scj.ro").

Aşadar, executarea silită a intimatei A. s-a realizat în temeiul unor hotărâri judecătoreşti, care constituie titluri executorii, astfel încât nu se poate susţine că plata efectuată de reclamantă (terţul poprit) în contextul desfăşurării unei astfel de proceduri nu are la bază o justă cauză (în acest sens este şi decizia nr. 3083/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017 publicată pe site-ul "scj.ro").

Poprirea, mai susţine recurenta, presupune existenţa a două rapoarte juridice distincte: un raport între creditorul urmăritor şi debitorul urmărit şi un raport între debitorul urmărit şi terţul poprit, terţul poprit fiind debitor al debitorului poprit. Existenţa acestor raporturi juridice se verifică de către instanţa de validare.

Validarea popririlor înfiinţate de executorul judecătoresc şi obligaţia de plată instituită în sarcina terţului poprit faţă de creditoarea B. din acel dosar, a avut la bază tocmai existenţa unui raport juridic între debitorul urmărit (Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) şi terţul poprit (A.) aspect reţinut cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile de validare.

Astfel, prin hotărârile de validare a popririlor, terţul poprit A. a fost obligat la plata către creditoarea B. menţionată în cuprinsul respectivelor sentinţe a sumelor de bani datorate debitoarei. Obiectul popririi l-a reprezentat sumele de bani datorate de terţul poprit debitoarei AAAS.

Art. 1.347 alin. (2) C. civ. cuprinde o normă de trimitere la regulile generale aplicabile în materia restituirii, prevăzute de art. 1639-1647 C. civ., însă art. 1.345 şi art. 1.347 alin. (1) C. civ. prevăd şi reguli proprii pentru restituirea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, precum limitele acestei obligaţii şi momentul la care se raportează existenţa şi întinderea obligaţiei de restituire.

În opinia recurentei, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1345 C. civ. privind îmbogăţirea fără justă cauză, respectiv condiţiile materiale şi juridice, care să dea naştere raportului juridic de obligaţii şi, implicit, acţiunea în restituire să fie admisă, împotriva Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului.

De asemenea, raportat la art. II din Legea nr. 113/2013, recurenta apreciază că nu există o mărire a patrimoniului pârâtei Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, o micşorare a patrimoniului reclamantei A. şi nici o cauză unică a celor două raporturi juridice.

Sumele au fost executate de executorii judecătoreşti şi încasate de la A. în procedura executării silite după "validare poprire" conform art. 787 C. proc. civ. asupra sumelor de bani pe care debitorul Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare le deţinea la A. S.A. şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 113/2013.

Apreciază ca nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 113/2013, deoarece acestea au fost executate după intrarea în vigoarea legii şi la data executării sumelor nu mai erau îndeplinite ipotezele legale prevăzute de lege prin care să fie obligată AAAS, respectiv "procese şi cereri aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în faza de judecată sau de executare silită", deoarece executările silite în dosarele de executare au încetat ca urmare a încasării sumelor de creditorii FNI.

Prin urmare, solicită instanţei de recurs să constate că nu mai există temei legal prin care reclamanta A. S.A. să solicite aceste sume la data prezentei cereri de chemare în judecată de la pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Sub un ultim aspect, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, recurenta solicită aplicarea dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariile avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport de complexitatea cauzei ori activitatea desfăşurată de avocat.

Consideră ca fiind arbitrar stabilite cheltuielile de judecată, în raport de prevederile legale care conferă judecătorului dreptul de a reduce onorariile avocaţilor proporţional cu complexitatea cauzei.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat de AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI şi schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de A. S.A.

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în esenţă, anularea recursului în temeiul art. 489 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., excepţie invocată de intimata-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare, în raport cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a o respinge, având în vedere că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările intimatei A. S.A., formulate prin întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă, în cauză, nu este incident acest motiv de recurs, pentru considerentele care succed.

O primă critică vizează soluţia instanţei de apel asupra prescripţiei dreptului material la acţiune.

Ceea ce susţine recurenta-pârâtă, în contradicţie cu motivarea instanţei de apel, este momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, însă, sunt nefondate criticile vizând aspectul greşitei soluţionări a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, faţă de dispoziţiile art. 2500, art. 2517 C. civ., precum şi faţă de prevederile Legii nr. 113/2013.

În mod greşit recurenta se prevalează de faptul că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data de 23.05.2013 (data la care a intrat în vigoare Legea nr. 113/2013 prin care s-a stabilit că AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI se subrogă în drepturile procesuale ale CNVM), întrucât, astfel cum, în mod legal, a reţinut şi instanţa de apel, ar însemna că termenul de prescripţie a început să curgă anterior naşterii dreptului material la acţiune (anterior diminuării patrimoniului reclamantei şi naşterii dreptului la restituirea valorii îmbogăţirii pârâtei), aspect inadmisibil prin raportare la prevederile art. 2523 C. civ., conform cărora:

"Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui".

Potrivit art. 2517 C. civ.:

"Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen", iar în conformitate cu dispoziţiile 2528 alin. (2) din acelaşi cod, prescripţia în cazul acţiunii în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză (actio de in rem verso) începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

În speţă, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 281.120,01 RON achitate în cadrul dosarului de executare nr. 20/2017, astfel că termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul plăţii sumei achitate la 10.05.2017 şi se împlineşte la 10.05.2020, fiind de necontestat că anterior diminuării efective a patrimoniului său, reclamanta nu a putut să cunoască nici însărăcirea sa, nici persoana care s-a îmbogăţit corelativ.

Prin urmare, acţiunea a fost introdusă la data de 1 august 2018, în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ., aspect reţinut cu justeţe şi de instanţa de control judiciar.

Sunt nefondate şi criticile recurentei vizând menţinerea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Se impune a se aminti că litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea prin care reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei A.A.A.S. la plata sumei de 281.120,01 RON, invocând îmbogăţirea fără justă cauză a acesteia din urmă în temeiul art. 1345 şi urm. C. civ., în condiţiile în care, la data de 10.05.2017, în cadrul procedurii de executare silită a deciziei civile nr. 2171A/24.06.2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2012 (decizie prin care A. S.A., în calitate de terţ poprit, a fost obligat la plata către creditoarea B. a sumei de 268.916,71 RON, sumă pe care banca, în loc să o achite creditoarei, a liberat-o debitoarei), prin plata sumei menţionate din sursele reclamantei, a fost stinsă datoria pe care pârâta o avea faţă de creditoare.

Conform art. 1345 C. civ.:

"Cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri".

Astfel, în cazul acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, calitate procesuală pasivă are persoana pretins a se fi îmbogăţit în detrimentul titularului acţiunii, iar în speţă, persoana pretins a se fi îmbogăţit în detrimentul reclamantei este AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., prin cererea de chemare în judecată arătându-se că plata efectuată de reclamantă a procurat pârâtei un avantaj patrimonial - a determinat stingerea datoriei pe care aceasta din urmă o avea faţă de creditoarea B..

Contrar susţinerilor recurentei, nu se impunea admiterea excepţiei procesuale în discuţie nici din perspectiva art. II din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Potrivit art. II din Legea nr. 113/2013: "(1) Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile şi obligaţiile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Naţional de Investiţii. (2) Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi dobândeşte calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi [26.04.2013, s.n.], în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită".

Instanţa de apel a avut în vedere că prin hotărârea de validare a popririi (decizia civilă nr. 2171A/24.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2012), creanţa în cuantum de 268.916,71 RON, stinsă prin plata efectuată din contul reclamantei, corespunde, în esenţă, obligaţiei de plată a despăgubirilor stabilite, prin sentinţa penală nr. 423/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a Penală, în sarcina Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) şi în favoarea creditoarei B. (investitoare la Fondul Naţional de Investiţii).

Prin urmare, prezentul litigiu este în legătură cu obligaţia stabilită în sarcina Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare de plată a despăgubirilor pentru investitorii Fondului Naţional de Investiţii, creanţă achitată de intimata-reclamantă A. S.A., prin mecanismul validării de poprire, reprezentând o despăgubire către investitorii FNI, fapt ce justifică, în speţă, calitatea procesual pasivă a pârâtei AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S, în temeiul art. II alin. (2) din Legea nr. 113/2013.

Prin plata sumei de 281.120,01 RON (sumă compusă din creanţa în cuantum de 268916,71 RON şi cheltuielile de executare), la data de 10.05.2017, a fost stinsă o obligaţie aparţinând A.A.A.S.

De asemenea, în dosarul nr. x/2012, s-a reţinut, cu caracter definitiv (conform menţiunilor de la pagina 3 a deciziei civile nr. 2171A/24.06.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă), faptul că, în temeiul art. II din Legea nr. 113/2013, a avut loc transmiterea calităţii procesuale de la C.N.V.M. la A.A.A.S.; ca efect al acestei transmiteri, în dosarul nr. x/2012, A.A.A.S. a fost citată în calitate de debitoare, iar prin decizia civilă nr. 2171A/24.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă A. S.A. a fost obligată la plata, către creditoare, a sumei datorate debitoarei A.A.A.S., în limita creanţei deţinute de creditoarea B. împotriva debitoarei A.A.A.S.

În aceste condiţii, este de necontestat că prin plata efectuată din contul reclamantei a fost stinsă o datorie revenind pârâtei.

În acest context, se reţin ca fiind nefondate şi criticile recurentei referitoare la modul de aplicare şi de interpretare de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză, încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că raportul juridic dedus judecăţii în prezenta cauză nu este întemeiat pe executarea silită indirectă prin care se valorifică sume de bani datorate debitorului urmărit de către o terţă persoană, ci este un raport juridic direct rezultat din îmbogăţirea fără justă cauză.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel a aplicat corect, la situaţia de fapt reţinută în cauză, dispoziţiile art. 1345 şi art. 1347 din C. civ., potrivit cărora pentru admiterea unei acţiuni în restituire, întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii materiale şi juridice: mărirea unui patrimoniu, micşorarea unui alt patrimoniu, ca o consecinţă a măririi primului patrimoniu, existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt, ambele fiind efectul aceleiaşi cauze; absenţa unei cauze legitime pentru aceste operaţiuni; mărirea patrimoniului în detrimentul micşorării celuilalt să nu fie imputabilă celui îmbogăţit şi absenţa oricărei alte acţiuni în justiţie pentru recuperarea pierderii suferite.

Astfel, ca efect al aceleiaşi plăţi a sumei de 281.120,01 RON din contul reclamantei A., patrimoniul pârâtei s-a mărit, prin stingerea datoriei pe care A.A.A.S. o avea, conform deciziei civile nr. 2171A/24.06.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2012 şi art. II din Legea nr. 113/2013, faţă de creditoarea B., iar patrimoniul reclamantei s-a micşorat, achitarea sumei menţionate reprezentând o pierdere economică pentru aceasta din urmă.

De asemenea, pe baza probatoriului administrat în cauză, care nu mai poate fi reevaluat în recurs, a rezultat că îmbogăţirea pârâtei şi însărăcirea corelativă a reclamantei sunt lipsite de un just temei juridic (îmbogăţirea nu rezultă din executarea unei obligaţii valabile pe care reclamanta ar fi avut-o faţă de debitoare, nici din neexercitarea, de către reclamantă, a unui drept contra pârâtei, şi nici dintr-un act care să fi fost îndeplinit de reclamantă în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenţia de a gratifica), îmbogăţirea nu este imputabilă pârâtei (nu s-a făcut dovada relei-credinţe a acestei părţi).

Prin urmare, pentru a cere în justiţie obligarea pârâtei la restituire, reclamanta nu are la dispoziţie o altă acţiune decât actio de in rem verso.

Suma de 281.120,01 RON nu a fost executată din contul C.N.V.M. deschis la banca reclamantă, în temeiul sentinţei penale nr. 423/2007 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a Penală, ci a fost executată din contul intimatei-reclamante A. S.A. (astfel cum rezultă din adresa emisă de Banca Naţională Română, depusă la dosar tribunal), în temeiul deciziei civile nr. 2171A/24.06.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2012, decizie prin care A. S.A., în calitate de terţ poprit, a fost obligată la plata, către creditoarea B., în limita creanţei de 268.916,71 RON deţinute de creditoare împotriva debitoarei A.A.A.S. conform hotărârii penale menţionate şi a art. II din Legea nr. 113/2013, a sumei datorate către debitoarea A.A.A.S., nu către C.N.V.M.

În ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 113/2013 care vizează "cereri şi procese aflate pe rolul instanţelor", nu se poate susţine că nu poate fi admisă acţiunea faţă de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., deoarece executarea silită încetase ca urmare a încasării sumelor de către creditorii Fondului Naţional de Investiţii, de vreme ce executarea silită a încetat tocmai ca urmare a plăţii efectuate de A. în locul debitorului CNVM.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 3083/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată de pârâtă, reiterată şi în recurs, s-a arătat în mod corect că aceasta vizează situaţii diferite, întrucât în dosarul soluţionat prin această decizie a fost vorba despre o dublă executare a plăţii datorate creditoarei, plăţi efectuând atât terţul poprit, cât şi debitoarea, astfel că îmbogăţirea s-a produs în patrimoniul creditoarei; în prezenta cauză, creditoarea a primit o plată doar de la terţul poprit (reclamantă), nu şi de la debitoare (pârâtă).

În altă ordine de idei, este de menţionat că jurisprudenţa naţională nu poate servi ca reper obligatoriu pentru instanţe, neavând calitatea unui izvor de drept, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei fiind ţinută de particularităţile concrete ale speţei.

Pe cale de consecinţă, în raport de criticile formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod corect au fost aplicate prevederile legale referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză.

În ceea ce priveşte critica legată de cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond reclamantei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Din considerentele acestei decizii, rezultă că în calea de atac a recursului nu pot fi analizate aspecte care ţin de raportul dintre cuantumul cheltuielilor de judecată, complexitatea cauzei şi munca depusă de avocat, acestea constituind aspecte de netemeinicie, şi nu de nelegalitate, analiza lor fiind incompatibilă cu caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. împotriva deciziei civile nr. 556 A din 26 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. împotriva deciziei civile nr. 556 A din 26 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.