Scope of Unfair Terms Directive for Monetary Nominalism Clauses and Start Date for Contractual Imprevision in Foreign Currency Loans

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ la 23 august 2019, sub număr de dosar x/2019, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, prevăzută în art. 9 teza a II-a şi al clauzei prevăzute de art. 8, privind efectuarea plăţilor în moneda creditului, din contractul de credit nr. x/04.07.2008.

La 17 octombrie 2019, pârâta C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării, nulităţii cererii de chemare în judecată, întrucât reclamanţii nu au precizat sumele solicitate, lipsei de interes şi prescripţiei dreptului material la acţiune în restituire, pentru perioada situată cu 3 ani anterior sesizării instanţei.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2019 au fost respinse excepţiile netimbrării, nulităţii acţiunii şi lipsei de interes.

Prin sentinţa civilă nr. 41 din 29 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă şi s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu C. S.A..

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, reclamanţii A. şi B. au formulat apel.

Prin decizia nr. 737/2020 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost admis apelul promovat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 41 din 29 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata C. S.A., având ca obiect nulitate act juridic.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată şi a fost admisă în parte cererea introductivă.

S-a admis cererea de adaptare a contractului, în sensul că începând cu data de 21.08.2019 împrumutul se va restitui în moneda naţională a României la un curs al francului elveţian de 3,4246 RON pentru un frac elveţian şi a fost obligată, în consecinţă, pârâta să restituie în RON sumele încasate după data de 21.08.2019 în franci elveţieni cu depăşirea acestui curs.

S-au menţinut dispoziţiile privind respingerea ca neîntemeiată a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive indicate în cererea introductivă.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, împotriva deciziei nr. 737/2020 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, reclamanţii B. şi A. au declarat recurs.

În argumentarea recursului, se susţine, în esenţă, că instanţa de apel adaugă hotărârii de fond aspectul că un consumator caracterizat prin sintagma "mediu, suficient de atent şi de avizat", în faţa unui contract ale cărui clauze conţin elementul de risc valutar determinat de rambursarea creditului într-o monedă străină. Pe acest raţionament, arată recurenţii, instanţa a respins ab initio orice critică, apreciind că cerinţa redactării într-un limbaj inteligibil este îndeplinită pentru toate clauzele care prevăd, în mod expres, obligaţia consumatorului de a rambursa creditul în moneda în care a fost acordat, astfel că acestea sunt excluse de la analiza caracterului abuziv în temeiul art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE.

Or, în opinia recurenţilor, Curtea de Apel Bacău nu a avut în vedere faptul că nu există o acordare a creditului în monenda străina, astfel cum s-a reţinut. Menţiunea "scriptică" din contractul de credit CHF nu este echivalentă cu creditarea recurenţilor efectiv în această monedă.

Este evident ca banca nu a avut la dispoziţie 98.000 CHF pentru a le fi remisă sub forma unui împrumut. Simplul extras de cont nu reprezintă împrumut şi nu echivalează cu existenţa efectivă a monedei. Doar ceea ce există poate fi împrumutat.

Se apreciază că Banca a folosit o monedă virtuală, împrumutul a fost de tip forex, mai exact banca nu a avut niciodată o monedă palpabilă, iar împrumutul nu a fost în CHF, ci în RON.

În ceea ce priveşte riscul valutar, recurenţii susţin că nu există nicio situaţie în care banca să piardă, pentru că orice modificare a cursului valutar cade în sarcina consumatorului.

În opinia recurenţilor, chiar prevederile contractului fac dovada că banca a urmărit transferarea riscului contractului către aceştia, tocmai pentru că existau suficiente elemente în mediul financiar care indicau reaprecierea monedei CHF.

În ceea ce priveşte aplicarea impreviziunii, apreciază că aceasta se realizează de la momentul ivirii dezechilibrului contractual, când s-au schimbat împrejurările avute în vedere de părţi la încheierea contractului, al căror risc nu a fost asumat de debitor.

În acest context, consideră că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că data aplicării impreviziunii este data introducerii cererii de chemare în judecată şi nu data efectivă a declanşării dezechilibrului contractual, care, în situaţia dată, coincide cu momentul semnării contractului, respectiv "asumarea" exclusiv a riscului contractual, printr-o clauza nenegociată.

Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

Intimata-pârâtă C. S.A. nu a formulat întâmpinare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susţinerilor recurenţilor, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă, aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

Nici ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a III-a C. proc. civ. nu este incidentă, deşi a fost invocată de recurenţi, atât timp cât textul de lege vizează o hotărâre care cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Este de necontestat că acea clauză contractuală pentru care se solicită constatarea caracterului abuziv reflectă principiul nominalismului monetar, astfel cum era reglementat de art. 1578 din C. civ. din 1864, aplicabil raportului juridic dedus judecăţii.

Potrivit art. 1578 din C. civ. din 1864:

"debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii".

Prin art. 1578 C. civ. legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar în materia contractului de împrumut potrivit căruia o sumă de bani trebuie restituită la aceeaşi valoare aşadar, indiferent de evoluţia cursului valutar. În virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia, legiuitorul urmărind ca evoluţiile economice să nu influenţeze obligaţiile asumate de împrumutat, fiind astfel asigurată securitatea raporturilor juridice.

Acest text de lege reprezintă o dispoziţie cu caracter general care nu conţine o reglementare diferită în legea specială, în sensul că legiuitorul nu a nuanţat acest principiu când în discuţie apar consumatorii în raporturile cu profesioniştii.

Clauzele care stipulează restituirea creditului în aceeaşi monedă în care a fost acordat (CHF) transpun o normă supletivă din dreptul naţional, astfel că sunt exceptate din domeniul de aplicare al Directivei 93/13 şi al Legii nr. 193/2000, instanţa de apel statuând în mod judicios asupra acestui aspect.

Altfel spus, nu este permis un control jurisdicţional al caracterului abuziv al unor clauze contractuale ce transpun o normă naţională, pe baza verificării calităţii acelei norme de către judecătorul naţional.

Neintrând în domeniul de aplicare al legii, în mod evident nu se mai impunea şi nici nu se mai impune analiza criticilor referitoare la includerea acestor clauze în noţiunea de obiect principal al contractului, la cerinţele de transparenţă a clauzelor sau de informare a consumatorului ori la cerinţele de echilibru sau de bună-credinţă etc., pe care le reclamă recurenţii.

Susţinerile conform cărora recurenţii nu au primit creditul în franci elveţieni, ci într-o monedă de substituţie, nu se constituie în critici de nelegalitate, fiind împrejurări de fapt ce excedează analizei în cadrul controlului de legalitate specific recursului.

Înalta Curte subliniază că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs, aşa încât, ţinând cont şi de prevederile art. 481 Cod procedură civilă, o eventuală analiză a admisibilităţii adaptării contractului de credit, bazat pe impreviziune, nu ar putea forma obiectul analizei instanţei de recurs.

Astfel, sunt nefondate criticile cu privire la aplicarea impreviziunii de la data efectivă a declanşării dezechilibrului contractual, care, în opinia recurenţilor, coincide cu momentul semnării contractului.

Potrivit considerentelor reţinute prin decizia nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale, impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat, neavând drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment (paragraful 97).

Prin urmare, instanţa de apel s-a raportat la data promovării acţiunii în ceea ce priveşte aplicarea impreviziunii, ca momentul obiectiv al existenţei dezechilibrului contractual, instanţa fiind în imposibilitate de a efectua o analiză faptică a momentului la care a apărut riscul supraadăugat.

Totodată, se impune precizarea că aspectele legate de existenţa unui dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor nu se pot constitui în argumente de nelegalitate care să permită încadrarea în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile recurenţilor vizând temeinicia deciziei recurate, întrucât se referă la aspecte factuale ale cauzei. Or, controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalităţii deciziei recurate, relevant în acest sens fiind art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă şi invocate de recurenţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei nr. 737/2020 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, menţinând decizia atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei nr. 737/2020 din 17 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.