Priority of registered industrial designs over prior non-registered use under Art. 5 Law 129/1992 and unfair competition from unauthorized commercialization

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, În dosarul cu nr. x/2016, reclamanta S.C. ORNAMENT S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A. S.R.L. şi B., ca instanţa să constate săvârşirea de către pârâţi a faptelor de concurenţă neloială şi contrafacere, obligarea pârâţilor la încetarea faptelor de concurenţă neloială şi contrafacere, interzicerea de către instanţă a producerii şi comercializării produselor contrafăcute pe timpul derulării procesului, dispunerea măsurii conservării produselor contrafăcute folosite în săvârşirea faptelor de concurenţă neloială existente pe stoc în depozitele pârâtei S.C. A. S.R.L., precum şi în reţeaua de desfacere, care pot include descrierea detaliată cu sau fără prelevare de eşantioane, sechestrul mărfurilor litigioase şi după caz a materialelor şi instrumentelor utilizate pentru a le produce şi/sau a distribui aceste mărfuri, precum şi documente în legătură cu aceasta, urmată de valorificarea acestora în folosul titularei drepturilor de proprietate industrială, respectiv reclamanta în cauză, obligarea pârâţilor la plata de daune materiale şi morale în valoare de 50.000 RON, reprezentând prejudiciul adus de către pârâţi, prin practicarea actelor de concurenţă neloială şi contrafacere, dispunerea de către instanţă a publicării hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză în presa centrală şi cea locală pe cheltuiala pârâtei la două cotidiene, obligarea pârâţilor ca pe timpul derulării procesului să pună la dispoziţia Instanţei, experţilor, specialiştilor şi reclamantei documentele privitoare la producţia, contractarea, expedierea, facturarea şi încasarea contravalorii produselor în copie certificată, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Pârâţii au formulat cerere reconvenţională, prin care au solicitat anularea certificatului de înregistrare a desenului/modelului nr. x din 01.04.2013 eliberat de OSIM, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 375 din 13 iulie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a respins acţiunea formulată de reclamanta C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii A. S.R.L. şi B., ca neîntemeiată.

De asemenea, a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâţi împotriva reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. ORNAMENT S.R.L., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub acelaşi număr de dosar.

Prin decizia civilă nr. 247/2020 din 16 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de reclamata S.C. ORNAMENT S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 375 din 13.07.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, care a fost schimbată în tot, în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă, au fost obligaţi pârâţii la încetarea faptelor de concurenţă neloială şi contrafacere cu încălcarea dreptului reclamantului recunoscut prin certificatul de înregistrare a desenului/modelului nr. x/01.04.2013, emis de OSIM, au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale şi s-a dispus publicarea deciziei în presa locală, pe cheltuiala pârâţilor. De asemenea, au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei apelante S.C. ORNAMENT S.R.L. suma de 20.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, şi suma de 1.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii A. S.R.L. şi B., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei primei instanţe, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Criticile recurenţilor, întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea legii în raport cu drepturile titularului unui model neînregistrat, aplicarea greşită a legii în raport de constatarea săvârşirii de către pârâţi a unor fapte de concurenţă neloială şi contrafacere, respectiv aplicarea greşită a legii în raport de acordarea de despăgubiri.

Cu privire la încălcarea legii în privinţa drepturilor titularului unui model neînregistrat, se arată că instanţa de apel, reţinând că reclamanta deţine un certificat de înregistrare a desenului/modelului nr. x/01.04.2013 pentru un număr de 17 modele industriale sub titlul de "Fântâni arteziene, bazine, ghivece şi jardiniere", pentru perioada 01.08.2012-01.08.2022, a făcut aplicarea art. 30 din Legea 129/1992 în sensul că "Pe întreaga durata de valabilitate a înregistrării desenelor si modelelor, titularul are un drept exclusiv de a le utiliza şi de a împiedica utilizarea lor de o terţă parte care nu dispune de consimţământul său."

Însă anterioritatea este distructivă de noutate atunci când modelul industrial a fost expus, utilizat în comerţ sau divulgat în alt mod. Aducerea la cunoştinţa publicului a modelului poartă denumirea de "dezvăluire", iar prin producerea şi executarea de către recurenţii-pârâţi a unor lucrări de decoraţiune în perioada 2006-2012 cu privire la modelele aflate în litigiu, apreciază că modelele au fost utilizate public, divulgate, expuse, astfel încât condiţia noutăţii este imposibil de reţinut cu privire la modelele invocate de reclamantă.

Recurenţii sustin că, chiar şi în condiţiile în care reclamanta a înregistrat la OSIM modelele ce fac obiectul prezentului litigiu, această înregistrare nu poate prejudicia drepturile anterioare asupra unor modele sau desene neînregistrate ale altor persoane.

Recurenţii consideră că este incident în cauză art. 5 din Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, în virtutea căruia titularul unui desen sau model neînregistrat, care a fost făcut public anterior datei de înregistrare a unui model sau desen înregistrat în baza Legii nr. 129/1992, este îndreptăţit să exploateze acest model şi ulterior înregistrării modelului de altă persoană.

În acest sens, menţionează art. 16 din Directiva 98/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind protecţia juridică a desenelor şi modelelor industriale şi art. 22 din Regulamentul (CE) NR. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare.

Este un drept ce decurge din anterioritatea acelui model sau desen faţă de cel înregistrat, ce nu poate fi anulat prin înregistrare, la fel cum nici dreptul de autor nu poate fi exclus sau prejudiciat prin această înregistrare, conform alin. (2) al art. 5; legea se referă la faptul că desenele sau modelele înregistrate nu prejudiciază desenele sau modele neînregistrate, iar nu invers. Astfel, apreciază că se recunoaşte la nivel comunitar că pot exista situaţii când un terţ a utilizat cu bună-credinţă un desen sau model care intra în sfera de protecţie a unui desen sau model înregistrat, anterior înregistrării celui din urmă, iar legislaţia comunitară recunoaşte şi protejează dreptul acelui terţ. Pe cale de consecinţă, legea acordă dreptul ca terţul să exploateze desenul sau modelul industrial în scopurile pentru care începuse să îi utilizeze şi ulterior înregistrării acelui desen sau model de altă persoană.

Recurenta-pârâtă A. S.R.L. consideră că a dovedit, în baza documentului "Convenţie de licenţă" din data de 25.09.2006, că a dobândit dreptul de a utiliza un număr de 19 tipuri de modele şi matriţe pentru decoraţiuni din piatra şi beton, cu descrierile corespunzătoare din titlu; a dovedit că, anterior înregistrării desenelor şi modelelor de către intimata-reclamantă la OSIM, a realizat o serie de lucrări din piatră care au fost făcute public, fiind similare cu cele pretinse de intimată, edificator fiind şi articolul postat pe internet la da a de 22.01.2011 intitulat "Centrul oraşului Jibou, în ianuarie" în care sunt prezentate poze cu o lucrare decorativă constând intr-o fântâna din piatra pe 3 nivele; aceste aspecte sunt susţinute prin proba cu martorii D. şi E..

Mai mult, arată că, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea desene şi modele industriale s-a stabilit că modelele invocate de intimata-reclamantă sunt în mare măsura similare cu modelele de comparaţie, atribuite recurentei-pârâte. În aceste condiţii, susţin recurenţii-pârâţi că deţin un drept de anterioritate cu privire la toate modelele analizate, fapt ce determină dreptul de a le utiliza şi ulterior înregistrării modelelor şi desenelor de către intimată.

Precizează că utilizarea acestor modele s-a realizat cu bună-credinţă, fiind anterioară înregistrării de către reclamantă la OSIM. De asemenea, a dovedit utilizarea lor în exerciţiul activităţii recurentei-pârâte, respectiv realizarea de decoraţiuni din piatră şi beton, lucrări făcute public; în plus, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, modelele utilizate erau în mare parte similare cu modelele înregistrate de reclamantă, dar nu reprezintă copii ale acestora; raportul de expertiză a fost realizat cu luarea în considerare a unor imagini cu data anterioară de anul 2013, ce au fost atribuite recurentei-pârâte, fapt ce întăreşte şi mai mult caracterul de anterioritate al modelului şi desenului recurentei în raport cu cele înregistrate de intimata-reclamantă. Sub aspectul datei certe privind aducerea la cunoştinţa publicului a unui desen sau model, Înalta Curte s-a pronunţat prin decizia nr. 920 din 15 aprilie 2016, secţia I civilă.

Prin urmare, apreciază că s-a făcut dovada existenţei unui drept anterior celui înregistrat de către intimata-reclamantă ce conferea recurentei posibilitatea de a exploata în continuare, în nume propriu, acele desene şi modele pe care le revendica intimata, fără a se putea vorbi de o încălcare a drepturilor asupra unui model sau desen înregistrat sau de concurenţă neloială, astfel că motivarea instanţei de fond privind aceasta chestiune este eronată şi a dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale.

Consideră recurenţii că, acceptând aceasta motivare, s-ar nesocoti atât dreptul de autor cât şi drepturile decurgând din anterioritatea modelului sau desenului (stabilite de art. 5 din Legea 129/1992, Directiva si Regulamentul CE) şi s-ar bloca orice posibilitate de anulare a unui certificat, în baza art. 42 din Legea nr. 129/1992. Din contră, ar trebui să se recunoască dreptul de exploatare a unui desen sau model al unei persoane care a făcut dovada că a utilizat acel model anterior înregistrării sale de către altă persoană, tocmai pe considerentul că acel model nu avea caracter de noutate la momentul înregistrării, iar dreptul de autor sau de folosinţă aparţine altei persoane decât titularului înregistrării,

Cu privire la aplicarea greşită a legii în raport de constatarea săvârşirii de către recurenţi a unor fapte de concurenţă neloială şi contrafacere, apreciază că în mod greşit instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 7 din Legea 11/1991 şi tot greşit a reţinut că practicile de concurenţă neloială se circumscriu dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea 11/1991.

Arată că pentru a fi vorba de concurenţă neloială trebuie să existe o practică comercială care contravine uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei credinţe.

În acest context, consideră că asocierea contului de F. şi G. cu persoana recurentului şi a societăţii recurente s-a făcut în baza unor presupuneri eronate, fiind de notorietate faptul că, în mediul online, aplicaţiile cum ar fi de acest gen nu impun măsuri clare privind prezentarea identităţii unei persoane la momentul înregistrării, iar identitatea persoanei poate fi ameninţată de conturi false sau care nu îi aparţin. În acest sens sunt numeroase decizii ale CJUE- Cauza C 291/12 CJUEdin 17.10.2013 şi Cauza C 92/09 din 09.11.2010.

De aceea, apreciază recurenţii-pârâţi că motivarea Tribunalului-Bistriţa Năsăud este cea corectă, evitând pronunţarea unei hotărâri nelegale, în lipsa unor probe certe care să determine răspunderea unei persoane şi sancţiuni pecuniare.

Mai arată ca imaginile postate pe conturile de F. şi G. nu determină o practică comercială neloială, susţinerea instanţei de apel fiind rezultatul unei greşite aplicări a legii.

Se susţine că, aşa cum se observa din imaginea reţinută de instanţa de apel, este prezentată sursa furnizorului de drept al produsului postat - H., aşa încât nu se poate reţine că a existat intenţia pârâţilor de a se substitui furnizorului de drept. Legea nr. 11/1991 nu interzice promovarea pe piaţă a produselor altor comercianţi, cu atât mai mult cu cât a fost dezvăluita sursa. Sintagma "îţi fac şi ţie una daca vrei" se poate referi la operaţiunea de montaj a produsului promovat, iar nu la activitatea de producţie a produsului respectiv. Se invocă, în acest sens, cauza C-466/12 (Nils Svensson vs Retriever Sverige AB) a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin urmare, recurenţii apreciază că postarea unei imagini privind un model protejat împreună cu link-ul de provenienţă a acestuia, nu necesită autorizaţie din partea titularului dreptului înregistrat şi nici nu poate constitui formă de concurenţă neloială.

Sub al doilea aspect, al fotografiilor postate în perioada 2011-2015, arată că se impun a fi reţinute câteva aspecte esenţiale care invalidează teza instanţei de apel că ar fi practici comerciale neloiale, respectiv: o parte a acestor fotografii au fost postate anterior anului 2013, prin urmare se recunoaşte faptul că sunt produse proprii realizate de titularul paginii de F. şi au fost făcute publice anterior înregistrării desenelor şi modelelor de către reclamantă; celelalte fotografii conţin imagini cu produse diverse care nu reprezintă în fapt o ofertă de a contracta şi nu pot fi catalogate ca fiind fapte de comercializare a unor produse realizate cu modele sau desene protejate. De altfel, se poate observa din pozele reţinute că produsele apar în diferite cadre, unele chiar exotice, fără ca titularul postării să facă vreo referire la faptul că el le-a produs sau că îi aparţin. Sunt menţionate prevederile art. 1188 C. civ. - o propunere constituie oferta de a contracta dacă aceasta conţine suficiente elemente pentru formarea contractului si exprima intenţia ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar.

Recurenţii susţin că reţinerea evenimentului de comercializare a unor produse în februarie 2019 este nelegală, deoarece pe lângă faptul că nu exista certitudine cu privire la identitatea vânzătorului şi a contului de socializare pe care s-au purtat conversaţiile, modalitatea de obţinere a acestei probe este nelegală întrucât încalcă dreptul la viaţă privată şi trebuia înlăturată de instanţă, iar nu folosită ca probă în litigiu.

Consideră că, atâta vreme cât reclamanta se foloseşte de o convorbire privată între alte persoane, la care nu a participat, este evidentă încălcarea art. 74 C. civ., prin urmare proba respectivă nu putea fi avută în vedere. Mai mult, din nou este vorba de presupuneri în sensul în care din declaraţia martorului audiat - I. - rezulta că vânzător era o persoana care semăna cu recurentul (fără ca martorul şi recurentul să se fi întâlnit vreodată).

De altfel, recurentul arată că locuieşte cu titlu permanent în Irlanda încă din anul 2012, când s-a reîntors acolo, aşa încât nu ar mai putea să desfăşoare activităţi de producţie şi comercializare de astfel de obiecte în România, unde vine doar în concediu.

Pentru toate aceste considerente, apreciază că instanţa de apel a aplicat greşit legea pentru a constata că recurenţii au săvârşit acte de concurenţă neloială în dauna reclamantei decurgând din utilizarea fără drept a desenelor şi modelelor înregistrate, pronunţând o hotărâre nelegală.

În continuare, recurenţii susţin aplicarea greşită a legii în raport de acordarea de despăgubiri. Cu privire la daunele materiale, apreciază corectă soluţia instanţei de apel având în vedere că din raportul de expertiză contabilă realizat în dosar nu a rezultat nicio valoare ce să poată fi atribuită comercializării de produse ce provin din desene sau modele protejate. Dar apreciază că acest aspect determina şi inexistenţa faptei de concurenţă neloială, întrucât prejudiciul este o parte componentă a faptei ilicite - potrivit art. 2 alin. (2) Ut. c din Legea nr. 11/1991 (reţinut de instanţa de apel) - orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă.

Prin urmare, consideră că orice alte prejudicii stabilite de instanţa de apel apar ca fiind nefondate, respectiv nelegale.

În privinţa prejudiciului moral reţinut de instanţa de apel, apreciază că instanţa a aplicat în mod greşit legea, reţinând în mod greşit ca temei pentru acordarea de daune morale - dispoziţiile art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005 potrivit căruia "(1) La cererea părţii vătămate, instanţa judecătorească competenta va ordona persoanei care cu intenţie a desfăşurat o activitate de contrafacere să plătească titularului dreptului încălcat daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care acesta l-a suferit, în mod real, ca urmare a încălcării săvârşite."

Art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005 indică în mod expres că se aplică la cererea părţii vătămate ori nu putea fi aplicat din oficiu de către instanţa de apel, cu atât mai mult cu cat reclamanta a indicat în mod expres temeiurile juridice pentru susţinerea acestor pretenţii (dispoziţiile art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357-1371, art. 1382 C. civ., art. 34 alin. (2) din Legea nr. 129/1992). Or, textele de lege invocate de reclamantă nu pot constitui temei pentru acordarea de daune morale, nefiind incident niciunul din textele precitate.

Mai mult, arată că reclamanta a solicitat la nivel global suma de 50.000 RON, fără a stabili cât anume solicită cu titlu de daune materiale şi cât solicită cu titlu de daune morale şi nedovedind în vreun fel pretenţiile invocate. Pe cale de consecinţă, se poate aprecia inclusiv că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut de către partea reclamantă.

Se susţine de către recurenţii-pârâţi că instanţa de apel a reţinut şi criterii greşite de cuantificare a acestui prejudiciu, respectiv "folosirea neautorizată aduce atingere drepturilor şi intereselor titularului, prin încălcarea reputaţiei titularului sub doua aspecte: efortul de creaţie care vizează calitatea şi individualitatea produsului şi desfăşurarea de acţiuni de natură publicitară şi comercializarea repetată a unor produse care incorporează modelul respectiv, care au condus la identificarea producătorului cu acel model."

Chiar dacă nu s-ar admite drepturile recurenţilor decurgând din anterioritatea modelelor şi desenelor faţă de cele înregistrate ale reclamantei, prin dovada faptului că aceste modele preexistau înregistrării acestora la OSIM (a se vedea şi raportul de expertiză) rezultă că este exclus efortul de creaţie al reclamantei în realizarea acestor modele.

În ceea ce priveşte al doilea element reţinut de instanţa de apel, apreciază că acesta se subsumează prejudiciilor materiale ce ar fi suferite printr-o practică de concurenţă neloială, nicidecum prejudiciilor morale. Si nici sub acest aspect nu s-a făcut dovada de către reclamantă a unor demersuri în vederea publicităţii sau comercializării acestor produse. Singura dovada a publicităţii face referire la acţiunea pretinsă a recurentului de a posta o imagine însoţită de linkul www.x.ro, fapt ce este permis de lege. Este posibil ca reclamanta să nu fi întreprins niciun act de publicitate sau comercializare a unor astfel de produse, aşa încât ar fi nelegal a se acorda daune morale pentru un astfel de demers inexistent sau neprobat.

În privinţa cheltuielilor de judecată acordate, având în vedere admiterea doar în parte a acţiunii reclamantei, instanţa a acordat cheltuieli de judecată exagerate şi fără a fi realizată o apreciere concretă a acestora.

Valoarea cheltuielilor de judecata acordate nu se întemeiază pe probele de la dosar în condiţiile în care acestea constau în - taxa judiciară - 2.505 RON, onorariu expert proprietate intelectuală - 9.560 RON, onorariu expert contabil -1000 RON, rezultând 13.065 RON, iar nu 20.000 RON, cât a acordat instanţa de apel.

Mai mult, nu s-a avut în vedere că acţiunea reclamantei a fost admisa doar în parte.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 mai 2021, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului, apreciind că în conţinutul recursului sunt invocate şi critici care pot fi subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de lege, a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurente şi temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Intimata-reclamantă este titulara certificatului de înregistrare a desenului/modelului nr. x din 01.04.2013 pentru un număr de 17 modele industriale sub titlul de "Fântâni arteziene, bazine, ghivece şi jardiniere", protecţia proprietăţii industriale fiind valabilă pentru o perioadă de 10 ani, în intervalul de timp 01.08.2012 - 01.08.2022.

Recurentul-pârât B. a desfăşurat activitate în domeniul decoraţiunilor în Irlanda, fiind asociat în cadrul societăţii A., care avea ca obiect de activitate producerea şi comercializarea de fântâni arteziene şi alte obiecte pentru decorarea grădinii şi a curţilor, fabricate din ciment şi mortare.

În septembrie 2006, pârâtul B. a achiziţionat de la societatea A. dreptul de utilizare a mai multor modele enumerate în cuprinsul înscrisului intitulat "Convenţie de licenţă" .

În anul 2006, pârâtul a revenit în ţară unde a înfiinţat societatea A. S.R.L., cu cod CAEN "turnare obiecte beton şi ghips", fabricând şi comercializând fântâni arteziene şi alte produse ornamentale pentru exterior. Modele, matriţele şi schiţele pentru decoraţiuni pe care le-a folosit nu erau protejate de vreun certificat care să ateste un drept de proprietate industrială.

Ulterior înregistrării de către reclamantă a modelelor la care se referă certificatul nr. x din 01.04.2013, pârâţii au oferit spre comercializare pe platformele F. şi G., au produs şi comercializat produse ornamentale care încorporează o reproducere a produselor pe care reclamanta le fabrică şi le comercializează şi care beneficiază de protecţia certificatului emis de OSIM, de care s-a prevalat aceasta din urmă.

Reclamanta apelantă a investit prima instanţă cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la încetarea actelor de concurenţă neloială şi contrafacere, constând în fabricarea şi comercializarea unor produse cu încălcarea drepturilor de proprietate industrială conferite de certificatul emis de OSIM, anterior menţionat.

Pornind de la precizarea situaţiei de fapt, aşa cum a fost reţinută de prima instanţă şi care nu mai poate fi cenzurată în cadrul acestei căi extraordinare de atac, precum şi de la obiectul cererii de chemare în judecată, se constată că recursul este nefondat, criticile formulate neputând fi primite.

Recursul dedus judecăţii a fost întemeiat de recurenţii-pârâţi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv de nelegalitate care poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Există însă şi critici care pot fi circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi anume când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Subsumat primului motiv de casare, recurenţii au susţinut că în mod greşit instanţa de apel nu a făcut aplicarea art. 5 din Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, text de lege în virtutea căruia titularul unui desen sau model neînregistrat, care a fost făcut public anterior datei de înregistrare a unui model sau desen înregistrat în baza Legii nr. 129/1992, este îndreptăţit să exploateze acest model şi ulterior înregistrării modelului de altă persoană.

În acest sens, a fost invocat dreptul decurgând din anterioritatea acelui model sau desen faţă de cel înregistrat, ce nu poate fi anulat prin înregistrare, la fel cum nici dreptul de autor nu poate fi exclus sau prejudiciat prin această înregistrare, conform art. 5 alin. (2) din Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor.

De asemenea, s-a făcut referire la legislaţia comunitară, respectiv la art. 16 din Directiva 98/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind protecţia juridică a desenelor şi modelelor industriale şi art. 22 din Regulamentul (CE) NR. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare),

Însă, în faţa instanţelor de fond, pârâţii au invocat lipsa caracterului de noutate al modelelor protejate prin certificatul emis în favoarea reclamantei doar din perspectiva neîndeplinirii unei condiţii esenţiale reglementate de art. 6 din Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, ca apărare şi în cadrul cererii reconvenţionale având ca obiect anularea desenului/modelului nr. x din 01.04.2013 de care reclamanta se prevalează, susţinând că aceleaşi modele au fost utilizate de societatea pârâtă în perioada 2006-2012.

Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, cererea reconvenţională a fost respinsă de prima instanţă, care a reţinut, pe baza expertizei în proprietate industrială, că modelele industriale protejate de certificatul de înregistrare deţinut de reclamantă au avut caracter de noutate la data înregistrării cererii la OSIM şi caracter individual, astfel cum aceste noţiuni sunt definite de art. 6, 7 şi 8 din Legea nr. 129/1992, fără ca această soluţie să fie apelată de către pârâţi, ceea ce o face să se bucure de autoritate de lucru judecat.

Este adevărat că această categorie a desenelor şi modelelor - definită de lege ca reprezentând aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, redat în două sau trei dimensiuni, rezultat din combinaţia dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau materiale ale produsului în sine şi/sau ornamentaţia acestuia - permite existenţa, pentru aceeaşi creaţie intelectuală, a mai multor titluri de protecţie juridică, fiind recunoscut faptul că desenele şi modelele industriale pot fi protejate concomitent şi prin intermediul dreptului de autor.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 5 din Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, care prevede următoarele:

"(1) Drepturile asupra unui desen sau model dobândite conform prezentei legi nu prejudiciază drepturile asupra desenelor sau modelelor neînregistrate, mărcilor şi altor semne distinctive, brevetelor de invenţie şi modelelor de utilitate, caracterelor tipografice, topografiilor de produse semiconductoare.

(2) Protecţia desenului sau modelului înregistrat în conformitate cu prezenta lege nu exclude şi nu prejudiciază protecţia prin drept de autor a acestuia."

Însă, în domeniul proprietăţii industriale, care impune un grad mare de securitate juridică, de certitudine, tocmai pentru că aceste creaţii intelectuale sunt destinate utilizării pe scară largă, a fost instituită o procedură riguroasă de înregistrare şi publicitate, fiind exclusă posibilitatea, fie ea doar teoretică, de protecţie juridică a doi autori de creaţii intelectuale din categoria desenelor şi modelelor, care ar ajunge în mod independent la acelaşi rezultat, la opere identice.

De asemenea, dreptul de folosinţă nu poate aparţine altei persoane decât titularului înregistrării, pentru că aceasta ar echivala cu golirea de conţinut a întregului sistem de protecţie juridică al proprietăţii intelectuale. Înregistrarea unui desen sau model industrial conferă titularului dreptul exclusiv de exploatare şi interzice terţilor utilizarea acestuia.

Aşadar, în mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea art. 30 din Legea 129/1992, act normativ ce transpune în legislaţia naţională Directiva 98/71/CE care asigură protecţia desenelor şi modelelor industriale, în sensul că "Pe întreaga durata de valabilitate a înregistrării desenelor si modelelor, titularul are un drept exclusiv de a le utiliza şi de a împiedica utilizarea lor de o terţă parte care nu dispune de consimţământul său. Titularul are dreptul de a interzice terţilor să efectueze, fără consimţământul său, următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, punerea pe piaţă, importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul este încorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri."

De altfel, sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de apel a reţinut că "anterior promovării prezentului litigiu, pârâţii au avut cunoştinţă despre faptul că respectivele modele sunt utilizate de către o altă societate comercială devreme ce pe platforma F. a fost postată imaginea unei fântâni arteziene marcată cu numele de domeniu al reclamantei H. şi cu specificaţia " îţi fac şi ţie una dacă vrei ", ceea ce reflectă fără echivoc intenţia pârâţilor de a se substitui furnizorului de drept al modelelor încorporate în respectivele produse.

Mai mult decât atât, deşi au fost notificaţi înainte de debutul acestui proces de către reclamantă să înceteze actele de concurenţă neloială, pârâţii au continuat comercializarea unor produse similare modelelor protejate prin certificatul menţionat anterior."

Cât priveşte criticile recurenţilor-pârâţi privind reţinerea faptelor de concurenţă neloială şi contrafacere şi statuările instanţei de apel asupra elementelor de fapt deduse judecăţii, inclusiv asupra bunei-credinţe afirmate de aceştia în legătură cu activitatea de producţie şi comercializare a produselor de decoraţiuni exterioare/interioare, fabricate din ciment şi ghips, Înalta Curte reţine că aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 şi art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea 11/1991 este invocată doar formal, în realitate argumentele expuse constituind nemulţumiri referitoare la modul în care instanţa de apel a soluţionat pe fond cauza şi vizând, exclusiv, aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, care exced controlului instanţei de recurs. Înalta Curte constată

Nu poate fi primit nici motivul de recurs prin care se critică dispoziţia privind obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, "Orice persoană care are un interes legitim se poate adresa direct instanţelor de judecată competente pentru încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială, pentru acoperirea prejudiciilor patrimoniale şi morale suferite ca urmare a unei practici de concurenţă neloială, fără a fi necesară parcurgerea vreunei formalităţi în faţa Consiliului Concurenţei."

Curte de apel a stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, că derularea unor activităţi de oferire spre vânzare, execuţie şi comercializare a unor produse care încorporează modele/părţi din modele, cu ignorarea drepturilor pe care certificatul nr. x din 01.04.2013 le conferă reclamantei, permite calificarea practicilor respective drept practici incorecte, care contravin uzanţelor oneste.

Prin urmare, fiind dovedită existenţa faptei de concurenţă neloială, circumscrisă de instanţă dispoziţiilor art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1991 ("orice alte practici comerciale care contravin uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe şi care produc sau pot produce pagube oricăror participanţi la piaţă"), în mod legal instanţa de apel a dispus obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului moral reţinut.

Referitor la reţinerea de către instanţă, ca temei legal al acestor despăgubiri, şi a art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, se constată că, deşi dispoziţiile în cauză, care privesc daunele-interese în cazul activităţii de contrafacere, nu au fost indicate expres de reclamantă, aceasta din urmă a dedus judecăţii o acţiune prin care a invocat în mod neechivoc săvârşirea unor fapte de concurenţă neloială şi contrafacere, solicitând "obligarea pârâţilor la plata de daune materiale şi morale în valoare de 50.000 RON, reprezentând prejudiciul adus de către pârâţi, prin practicarea actelor de concurenţă neloială şi contrafacere".

Aşadar, soluţionarea apelului s-a făcut dându-se în mod legal eficienţă principiului disponibilităţii şi principiului rolului activ al judecătorului, reglementat de art. 22 C. proc. civ., fiind respectate limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată, astfel că acest motiv de recurs, ce se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi primit.

Cât priveşte faptul că suma de 50.000 RON a fost solicitată de reclamantă global, fără a se preciza cât anume solicită cu titlu de daune materiale şi cât solicită cu titlu de daune morale, nu se poate aprecia că instanţa de apel ar fi acordat mai mult decât s-a cerut de către reclamantă (plus petita), în condiţiile în care despăgubirile acordate reclamantei sunt în cuantum de 10.000 RON, reprezentând daune morale.

Celelalte susţineri ale recurentelor, prin care se invocă nedovedirea prejudiciului moral ori greşita cuantificare a acestui prejudiciu, vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii, iar nu de nelegalitate.

În fine, Înalta Curte constată că nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nici critica referitoare la modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. . 453 C. proc. civ. şi art. 15 din O.U.G. nr. 100/2005, asupra cheltuielilor de judecată, pe care recurenţii-pârâţi le consideră nesusţinute de probele din dosar şi prea mari, faţă de faptul că pretenţiile reclamantei au fost admise în parte.

Pentru considerentele mai sus arătate, constatând că prin recursul dedus judecăţii de nu se relevă o încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea deciziei instanţei de apel, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligaţi recurenţii-pârâţi la plata sumei de 3.440,08 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, reprezentând onorariul pentru plata avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi B. şi S.C. A. împotriva deciziei civile nr. 247/2020 din 16 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenţii-pârâţi B. şi S.C. A. la plata sumei de 3.440,08 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimata-reclamantă S.C. ORNAMENT S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.