Effect of penal seizure on mortis causa transfer of financial instruments; inapplicability of depositary transfer verification conditions to succession.

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 28.09.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată Depozitarul Central S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să dea curs cererii înregistrate sub nr. x/12.08.2015, în sensul înscrierii reclamantei ca moştenitor a numitului B. şi transferul instrumentelor financiare deţinute de către acesta pe numele reclamantei şi a celorlalţi moştenitori legali.

Prin sentinţa civilă nr. 1768 din 21 martie 2016, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 8158 din 16 iunie 2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti şi a constatat ivit conflict negativ de competenţă între cele două instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 216 din 13 iulie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 07.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată Depozitarul Central S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate refuzul nejustificat al pârâtei de a da curs cererii înregistrate sub nr. x/12.08.2015 în sensul înscrierii ca moştenitor a numitului B. şi transferul instrumentelor financiare deţinute de către aceasta pe numele reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 1790 din 27 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, fiind declinată competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 10644 din 21 septembrie 2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 238 din 30 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi a constatat ivit conflict negativ de competenţă între cele două instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 14 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Prin încheierea din 17.05.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia litispendenţei şi s-a trimis dosarul către Tribunalul Bucureşti, pe rolul căruia se afla dosarul nr. x/2015.

În consecinţă, cererea ce a făcut iniţial obiectul dosarului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost reunită la dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 219 din 30 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată şi a obligat reclamanţii la plata către pârâta Depozitarul Central S.A. a sumei de 7.935,15 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat.

Prin decizia civilă nr. 331/2019 din 21 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii C., A., D., E., prin reprezentant legal F., şi G., prin reprezentant legal F., împotriva sentinţei civile nr. 219/30.01.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015, fiind respinsă şi cererea intimatului pârât Depozitarul Central de obligare a apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii C. şi A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivarea recursului, întemeiat, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, s-a arătat, în esenţă, că încălcarea normelor de drept material vizează ignorarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1133 C. civ., incidente şi relevante în cauză, iar aplicarea greşita a normelor de drept material se referă la dispoziţiile art. 61 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005.

Interpretând dispoziţiile art. 249 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că măsurile asigurătorii se dispun pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale şi întrucât noţiunea de înstrăinare nu este definită de C. proc. pen., reţine că nu se poate verifica dacă dobândirea dreptului de proprietate prin succesiune se circumscrie sau nu noţiunii de înstrăinare.

Continuând în aceeaşi interpretare greşită şi omiţând incidenţa dispoziţiilor art. 1133 C. civ., instanţa de apel reţine că dreptul de proprietate se poate dobândi şi prin moştenire legală sau testamentară, conform dispoziţiilor art. 557 C. civ., însă pentru ca transmiterea dreptului de proprietate să poată opera, trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv să nu existe măsuri de indisponibilizare.

Susţin recurenţii că această interpretare este vădit greşită, câtă vreme transferul dreptului de proprietate către moştenitori a operat deja prin acceptarea moştenirii defunctului B. şi este dovedit cu certificatele de moştenitor, titluri de proprietate şi pentru instrumentele financiare supuse sechestrului asigurător.

În aceasta situaţie, când transferul dreptului de proprietate a operat şi moştenitorii defunctului B. au deja calitatea de proprietari ai instrumentelor financiare supuse sechestrului, arată recurenţii nici nu mai are importanţă care a fost scopul instituirii acestei măsuri procesual-penale, respectiv în vederea confiscării speciale a bunurilor dobândite prin săvârşirea de infracţiuni sau în vederea acoperirii prejudiciului creat prin fapte penale.

Se solicită instanţei de recurs să constate că soluţia din apel este consecinţa aplicării greşite a legii şi că întreg raţionamentul ce a stat la baza soluţiei de respingere a apelului promovat se fundamentează pe premisa eronată că transferul dreptului de proprietate de la defunct la moştenitori nu a operat.

Cu privire la aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, recurenţii arată că moştenitorii lui B. au deja calitatea de proprietari ai tuturor instrumentelor financiare deţinute de defunctul lor tată şi fiu, ceea ce înseamnă ca Depozitarul Central S.A. trebuie doar să facă publică terţilor această calitate de proprietar şi să opereze în registru această modificare.

Câtă vreme transferul dreptului de proprietate a operat şi moştenitorii reclamanţi sunt deja proprietari ai instrumentelor financiare sechestrate, nu sunt incidente dispoziţiile art. 61 din Regulamentul CNVM 13/2005 şi nu se impune verificarea unor eventuale condiţii de transfer al dreptului de proprietate, inclusiv a lipsei unor măsuri de indisponibilizare.

Arată recurenţii că legiuitorul a reglementat modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate într-o secţiune separată a acestui regulament, respectiv în cuprinsul SECŢIUNII 6 intitulată:

"Finalitatea decontării şi transferul dreptului de proprietate", respectiv în cuprinsul dispoziţiilor art. 76 - 811.

În acest context, transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare (în cazul vânzării-cumpărării) se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 79 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005.

Aşa fiind, apreciază ca fiind evident faptul că în speţă dispoziţiile art. 61 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul CNVM 13/2015 nu sunt aplicabile şi că instanţa de apel a realizat o interpretare greşită a acestui text de lege.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Intimatul-pârât Depozitarul Central S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că, potrivit Ordonanţei din 18.12.2012, organele de cercetare penală au procedat la "indisponibilizarea prin măsura sechestrului asigurător a bunurilor mobile-titluri financiare cu valoare patrimonială, deţinute de membrii grupului infracţional organizat înscrise în evidentele Depozitarului Central, potrivit adresei nr. x/13.12.2012, pe numele următorilor învinuiţi: C.. A., H., I., J., K., L. şi M., până la concurenţa valoni de 20 milioane EUR, despre care există indicii şi probe că au fost dobândite cu bani proveniţi din săvârşirea de infracţiuni ori reprezintă echivalentul valorilor respective, făcând parte din categoria bunurilor şi valorilor supuse confiscării, potrivit art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen..".

Prin Ordonanţa din 16.10.2014, procurorul menţine soluţia iniţială pe care o extinde, având în vedere faptul că probele şi dovezile dosarului penal confirmă că suspectul C. a utilizat la dobândirea titlurilor financiare, dar şi a altor bunuri şi valori deţinute, fonduri băneşti având ca sursă săvârşirea de infracţiuni ori care reprezintă echivalentul valorilor respective, făcând parte din categoria bunurilor şi valorilor supuse confiscării, potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen.

Aşadar, încă de la început măsura indisponibilizării a purtat asupra tuturor bunurilor mobile, între care sunt incluse şi instrumentele financiare pentru care recurenţii - apelanţi solicită realizarea transferului direct, iar până în prezent, Depozitarul Central nu a primit nicio altă dispoziţie privind eventuala ridicare a măsurii indisponibilizării acestor bunuri, astfel încât aceasta este operantă şi în momentul actual.

Mai arată intimatul că Depozitarul Central, ca entitate juridică este supus anumitor reglementări specifice, care includ şi obligaţii în situaţia în care acţionarii emitenţilor pentru care societatea prestează servicii de registru solicită diverse informaţii, documente sau chiar realizarea unor operaţiuni de înregistrare/transfer de valori mobiliare.

Prima critică din recurs a celor doi recurenţi priveşte transmiterea dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, care în opinia acestora, a fost realizată, iar dovada acestui transfer o reprezintă certificatele de moştenitor prezentate.

Din perspectiva intimatului, raţionamentul instanţei de apel din cadrul Deciziei nr. 331/2019 nu este invalidat de cele susţinute de recurenţi, dat fiind că instanţa de apel a analizat dispoziţiile art. 557 noul C. civ., care prevăd că dreptul de proprietate se poate dobândi în condiţiile legii, text legal care a fost coroborat cu dispoziţiile legale privitoare la măsurile asigurătorii de la art. 249 alin. (1) noul C. proc. pen.. şi cu cele ale legii speciale, respectiv ale Regulamentului CNVM nr. 13/2005, care impun condiţia suplimentară a inexistenţei unor măsuri de indisponibilizare pentru a putea opera transferul valorilor mobiliare.

Or, măsura dispusă cu privire la sechestrul asigurător în vederea garantării confiscării speciale nu a fost retrasă, producând în continuare efecte şi în prezent, iar în dosarul penal nr. x/2007 încă nu s-a dispus nicio soluţie.

Instanţa de apel nu a ignorat dispoziţiile art. 1133 C. civ., însă prin coroborarea tuturor dispoziţiilor legale incidente care reglementează situaţia valorilor mobiliare aflate sub o măsură asiguratorie, ca situaţia de fapt dedusă judecăţii, a concluzionat că nu poate fi realizată înregistrarea solicitată de către recurenţii-apelanţi, deoarece înregistrarea moştenitorilor ar reprezenta, din punct de vedere juridic, un transfer al dreptului de proprietate asupra acţiunilor pentru realizarea căruia nu ar fi îndeplinite toate "condiţiile legi".

Mai mult, Depozitarul Central nu neagă calitatea de legatar universal al A. sau de moştenitori a celorlalte persoane introduse în cauză câtă vreme se prezintă acte necontestate în acest sens, însă se raportează la circumstanţa că, inclusiv în certificatul suplimentar de moştenitor, se menţionează măsura instituită de Parchet cu privire la sechestrul asigurător, ce are ca efect indisponibilizarea valorilor mobiliare deţinute de B..

Se subliniază de către intimat faptul că, în cazul acţiunilor la societăţile tranzacţionate, există reglementări speciale în privinţa modului de transfer a acestora, care nu pot fi ignorate de instanţă şi de a căror respectare este condiţionată înregistrarea transferului acestor acţiuni.

În practica instanţelor judecătoreşti6, s-a stabilit că "procedura executării silite realizate în cadrul dosarului de executare în urma căreia reclamantul a devenit adjudecatar nu are drept consecinţă lipsirea de efecte a sechestrului penal, pentru că acesta are în vedere interdicţia suspectului, a inculpatului sau a pârtii responsabile civil de a face acte de dispoziţie voluntare asupra bunurilor ce fac obiectul sechestrului".

Aşadar, sechestrul asigurător e instituit pentru a nu permite deţinătorului bunurilor sechestrate să realizeze acte de dispoziţie voluntare asupra acestora. Mai departe, în acest sens, în practica instanţelor, "indisponibilizarea reprezintă o măsură preventivă constând în suspendarea temporară a dreptului de dispoziţie materială şi juridică al proprietarului asupra unor bunuri mobile sau imobile, cu scopul menţinerii acelor bunuri în patrimoniul persoanei respective, spre a putea servi la nevoie pentru garantarea executării silite unei anumite creanţe. Indisponibilizarea presupune suspendarea temporară a dreptului de dispoziţie al proprietarului, ceea ce nu se identifică, sub nicio formă, cu noţiunea de inalienabilitate sau cu noţiunea de insesizabil. Aşadar, indisponibilizarea este o măsură ce vine să protejeze bunul prin împiedicarea proprietarului (în cazul analizat, învinuitului sau inculpatului) să-I distrugă ori să-l înstrăineze în scopul de a-si micşora patrimoniul în eventualitatea în care acesta ar trebui să execute o obligaţie sau să răspundă pentru repararea unui prejudiciu".

Cu privire la cea de a doua critică, vizând faptul că instanţa de apel nu ar fi aplicat în mod corect dispoziţiile art. 61 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, despre care recurenţii - apelanţi consideră că nu sunt incidente, deoarece nu reglementează decât parametrii tehnici şi funcţiile de procesare a datelor pe care trebuie să le îndeplinească sistemul informatic al Depozitarului Central, intimatul apreciază că raţionamentul detaliat expus de către instanţa de apel prin Decizia nr. 331/2019 este revelator în a interpreta aplicabilitatea concretă în cauză a dispoziţiilor art. 61 din Regulament.

Astfel, instanţa a arătat că dispoziţiile art. 61 din Regulament prevăd şi condiţii substanţiale ce trebuie îndeplinite pentru ca transferul să poată opera, printre condiţiile de la art. 61 regăsindu-se şi aceea potrivit căreia nu trebuie să existe o măsură de indisponibilizare a instrumentelor financiare ce urmează a fi transferate.

Instanţa de apel a constatat existenţa măsurilor de indisponibilizare dispuse prin Ordonanţele din 18.12.2012 şi din 16.10.2014, măsuri în vigoare în prezent şi destinate garantării ducerii la îndeplinire a confiscării speciale.

Interdicţia realizării transferului valorilor mobiliare operează inclusiv în cazul în care transferul este pentru cauză de moarte, deoarece legiuitorul nu a exceptat acest tip de transfer de la condiţia prealabilă menţionată la art. 61 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr 13/2005 ca instrumentele financiare să nu fie indisponibilizate. Ca atare, condiţia ca instrumentele financiare să nu fie indisponibilizate operează în toate cazurile în care se solicită înregistrarea unui transfer al acţiunilor, indiferent dacă este între vii sau pentru cauză de moarte. Mai departe, textul art. 61 nu distinge cu privire la natura indisponibilizării instrumentelor financiare, astfel încât în sfera acestor indisponibilizări este cuprinsă şi aceea datorată instituirii unui sechestru asigurător.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 septembrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu recursurile şi a fixat termen pentru judecarea acestora în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenţi şi temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Prin Ordonanţa din 18.12.2012, organele de cercetare penală au procedat la "indisponibilizarea prin măsura sechestrului asigurător a bunurilor mobile-titluri financiare cu valoare patrimonială, deţinute de membrii grupului infracţional organizat înscrise în evidenţele Depozitarului Central, potrivit adresei nr. x/13.12.2012, pe numele următorilor învinuiţi: C.. A., H., I., J., K., L. şi M., până la concurenţa valoni de 20 milioane EUR, despre care există indicii şi probe că au fost dobândite cu bani proveniţi din săvârşirea de infracţiuni ori reprezintă echivalentul valorilor respective, făcând parte din categoria bunurilor şi valorilor supuse confiscării, potrivit art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen..".

Prin Ordonanţa din 16.10.2014, procurorul menţine soluţia iniţială pe care o extinde, având în vedere faptul că probele şi dovezile dosarului penal confirmă că suspectul C. a utilizat la dobândirea titlurilor financiare, dar şi a altor bunuri şi valori deţinute, fonduri băneşti având ca sursă săvârşirea de infracţiuni ori care reprezintă echivalentul valorilor respective, făcând parte din categoria bunurilor şi valorilor supuse confiscării, potrivit art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen.

Reclamanţii sunt moştenitorii defunctului B., aşa cum rezultă din certificatele de moştenitor nr. x/29.04.2015 şi y/24.07.2015, emise de Biroul Notarului Public N..

În calitate de moştenitori ai defunctului B., reclamanţii s-au adresat pârâtei Depozitarul Central S.A., prin cererea înregistrată sub nr. x/12.08.2015, în vederea transferului direct pentru cauză de moarte a instrumentelor financiare deţinute de defunctul B. către reclamanţi.

Ca urmare a acestei solicitări pârâta Depozitarul Central S.A. a arătat că nu poate efectua transferul instrumentelor financiare pentru societăţile O. S.A., P. S.A., Q. S.A., R. S.A., S. S.A., T. S.A., Parc S.A., U. S.A. şi Scule de Filetat S.A., deoarece în privinţa societăţilor U. S.A. şi Scule de Filetat S.A., acestea sunt retrase de la tranzacţionare începând cu data de 15.01.2007 şi Depozitarul Central nu mai prestează servicii de registru pentru acestea, iar cu privire la celelalte instrumente financiare, pârâta a înregistrat măsura sechestrului asigurător conform adreselor x/2007 din 19.12.2012 şi nr. 394/D/P/2014 din 20.10.2014 formulate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală în baza Ordonanţei de luare a măsurilor asigurătorii a sechestrului din 18.12.2012 şi Ordonanţei de înfiinţare a măsurilor asigurătorii, ambele emise în dosarul penal nr. x/2007

A menţionat pârâta că sechestrul asigurător are ca efect indisponibilizarea instrumentelor financiare, raportat la art. 61 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 13/2005 care prevede drept condiţie obligatorie pentru efectuarea operaţiunilor de transfer, ca instrumentele ce urmează a fi transferate să nu fie indisponibilizate.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, astfel cum a fost modificată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei Depozitarul Central S.A. să dea curs cererii înregistrate sub nr. x/12.08.2015, în sensul înscrierii reclamantei ca moştenitor al numitului B. şi transferului instrumentelor financiare deţinute de către acesta pe numele reclamantei şi al celorlalţi moştenitori legali.

Ambele instanţe de fond au reţinut în mod concordant circumstanţele factuale în care s-a născut litigiul dedus judecăţii şi au apreciat neîntemeiată pretenţia reclamanţilor, decizia instanţei de apel fiind atacată pentru motive ce se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenţii-reclamanţi au arătat că încălcarea normelor de drept material vizează ignorarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1133 C. civ., incidente şi relevante în cauză, iar aplicarea greşita a normelor de drept material se referă la dispoziţiile art. 61 alin. (1) pct. 3 din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, care nu sunt aplicabile în situaţia transferului direct pentru cauza de moarte.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1133 alin. (1) C. civ., certificatul de moştenitor face dovada în privinţa calităţii de moştenitor, dar şi în privinţa drepturilor transmise prin succesiune (dreptului de proprietate al moştenitorilor acceptanţi asupra bunurilor din masa succesorală).

În acelaşi timp, certificatul de proprietate rămâne un instrument, un act constatator, care îşi fundamentează puterea doveditoare a dreptului de proprietate în relaţie cu titlurile de proprietate ale defunctului, care au făcut obiectul transmisiunii mortis causa.

De asemenea, în raport cu prevederile art. 1.100 şi art. 1.114 C. civ., urmare a acceptării succesiunii, transmisiunea moştenirii se realizează de plin drept la data decesului, iar moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia.

În cursul procesului penal, Statul (reprezentat de titularul măsurilor asigurătorii) beneficiază de măsuri de indisponibilizare şi conservare care, odată instituite, împiedică, între altele, înstrăinarea şi orice demersuri procedurale şi/sau procesuale care ar sustrage bunurile sechestrate de la afectaţiunea specială la care au fost supuse prin măsurile dispuse de organele penale competente.

Însă, indisponibilizarea generată de instituirea şi activitatea măsurilor asigurătorii nu împiedică transmisiunea succesorală care operează la data deschiderii moştenirii.

Măsura indisponibilizării tuturor bunurilor mobile, între care şi instrumentele financiare pentru care recurenţii - apelanţi solicită înscrierea, dispusă prin Ordonanţa din 18.12.2012, în vederea confiscării speciale a bunurilor dobândite prin săvârşirea de infracţiuni sau în vederea acoperirii prejudiciului creat prin fapte penale, nu afectează transmiterea drepturilor pe cale succesorală.

Prin acceptarea moştenirii de către reclamanţi, s-a consolidat transmiterea către aceştia a întregului patrimoniu aparţinând defunctului B., dobândirea tuturor drepturilor şi obligaţiilor, inclusiv a celor având ca obiect instrumentele financiare indisponibilizate, având această afectaţiune, producându-se de plin drept (ope legis), de la data deschiderii moştenirii.

În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că acestui mod specific de transmitere a patrimoniului nu-i sunt aplicabile prevederile art. 61 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, potrivit cărora:

"Depozitarul central trebuie să ţină registrele de instrumente financiare în formă electronică şi trebuie să deţină un sistem informatic capabil să îndeplinească următoarele funcţii de procesare a datelor:

a) executarea operaţiunilor de transfer de instrumente financiare pe baza principiului dublei înregistrări, cu verificarea prealabilă a următoarelor condiţii:

1. numărul instrumentelor financiare creditate este egal cu numărul instrumentelor financiare debitate şi numărul instrumentelor financiare transferate dintr-un cont este egal cu numărul instrumentelor financiare adăugate în contul sau în conturile în care se transferă;

2. contul care urmează a fi debitat conţine un număr suficient de instrumente financiare;

3. instrumentele financiare ce urmează a fi transferate nu sunt indisponibilizate;"

Potrivit art. 79 alin. (1) din acelaşi regulament, în conformitate cu prevederile art. 145 din Legea nr. 297/2004, transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare are loc la data decontării tranzacţiei, în sistemul de compensare-decontare administrat de către depozitarul central, decontarea urmând a fi efectuată pe baza principiului "livrare-contra-plată", conform cărora livrarea valorilor mobiliare se realizează numai dacă are loc şi plata fondurilor băneşti.

Art. 81 alin. (1) lit. a) din Regulament prevede că, prin excepţie de la prevederile art. 79 alin. (1), Depozitarul Central poate opera transferuri directe de proprietate asupra valorilor mobiliare în cazul mai multor ipoteze, printre care şi ca efect al succesiunii.

Este adevărat faptul că art. 81 alin. (1) lit. a) din Regulament instituie o excepţie doar de la aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. (1), în ceea ce priveşte data transferului dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, fără a reglementa în mod expres o excepţie de la aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. a) din acelaşi regulament, însă o astfel de excepţie nici nu era necesar a fi prevăzută, întrucât interpretarea gramaticală a prevederilor art. 61 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005 relevă faptul că acestea stabilesc condiţiile ce trebuie verificate prealabil "pentru executarea operaţiunilor de transfer de instrumente financiare pe baza principiului dublei înregistrări", adică a acelor operaţiuni cu instrumente financiare altele decât transferurile mortis causa.

Aşa cum s-a arătat anterior, transmiterea instrumentelor financiare pe cale succesorală este mai mult decât un transfer direct de proprietate, dintre acelea enumerate de art. 81 alin. (1) lit. a) din Regulament, este un transfer de plin drept, care s-a produs la data decesului titularului instrumentelor financiare, moştenitorii dobândindu-le pe cale succesorală astfel cum le deţinea autorul lor, respectiv indisponibilizate.

Pe baza celor mai sus expuse, constatând că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu necoroborarea tuturor dispoziţiilor legale incidente în cauză, în aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 331/2019 din 21 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.